procesele morfogenetice în plantă. de auxine.

Creşterea organelor plantelor este în general foarte Experienţele au avut ca scop stabilirea optimă a
lentă şi se poate stabili numai prin comparaţie, la intervale mari concentraţiei de auxine pentru o înrădăcinare rapidă şi pentru
de timp. obţinerea de plante viguroase şi sănătoase. În acest sens, s-au
Creşterea rădăcinii utilizat mai multe variante
Creşterea în lungime a rădăcinii M - varianta martor frunze crescute în recipient cu apă
Creşterea rădăcinilor se realizează prin activitatea de la robinet
ţesuturilor meristematice, localizate in zona netedă. Deasupra V1- frunze la care baza peţiolului s-a uns cu o pastă ce
pilorizei există o zonă de diviziune celulară (meresis), în care se conţinea IBA conc 5 mg/l
găsesc celule meristematice cu conţinut ridicat în protoplasmă şi V2- frunze la care baza peţiolului s-a uns cu o pastă ce
cu un nucleu voluminos, fără a se observa prezenţa vacuolei. conţinea IBA conc 10 mg/l
Mai sus, este zona extensiei celulare (auxesis) şi apoi zona de V3-frunze la care baza peţiolului s-a uns cu o pastă ce
diferenţiere celulară (fig.1.1). La rădăcină există deci o creştere conţinea IBA conc 20 mg/l
substanţiala, pe o lungime de 5-10 mm de la vârf. La rădăcinile După 10 zile, frunzele s-au scos din apă şi s-au
aeriene zona de creştere este extinsă la 20-500 mm. determinat: numărul de rădăcini formate, lungimea şi
Pentru creşterea rădăcinilor este folosită energia vigurozitatea acestora.
metabolică eliberată prin respiraţia celulelor. Energia degajată Tab. 3.4
se poate transforma în energie mecanică, cu rol in pătrunderea Efectul diferitelor concentraţii de auxină asupra
vârfului de creştere al rădăcinii printre particulele solului. înrădăcinării butaşilor de Saintpaulia
La plantele lemnoase, se constata că în decursul Varianta Nr. rădăcini Lungime medie rădăcini
sezonului anual de vegetaţie, creşterea rădăcinilor înregistrează 7 zile 10zile 7 zile 10 zile
Apă 2 3 1,3 cm 1,9 cm

14
semnificative între ele (gr. 3.6). Creşterea conţinutului de
clorofilă poate fi atribiută stimulării proceselor de sinteză de
către cei doi compuşi din grupa auxinelor.
40
30
20
10
0
Control
IBA ANA
Graf. 3.6. Influenţa acidului nafti-acetic (ANA) şi a
acidului indolil butiric ( IBA) asupra conţinutului de
clorofilă (unităţi SPAD) la Vigna radiata
3.3. REZULTATE PRIVIND INFLUENŢA
AUXINELOR ASUPRA ÎNRĂDĂCINĂRII SPECIEI
SAINTPAULIA IONANTHA
Specia Saintpaulia ionantha este recunoscută pentru
marea capacitate de regenerare din frunze , porţiuni de frunze,
porţiuni de plantă. S-a considerat că această capacitate se
datorează şi sintezei unei cantităţi mai mari de hormoni
stimulatori de creştere, în special
110
doua perioade de creştere maximă: una la sfârşitul primăverii
(aprilie-mai) şi a doua către toamnă (septembrie-octombrie). În
primăvară, creşterea rădăcinilor începe mai devreme şi mai
intens decât creşterea lăstarilor. În toamnă, creşterea rădăcinilor
are un ritm lent si se poate prelungi uneori spre iarnă, la
rădăcinile pătrunse în straturile adânci ale solului,chiar dacă
straturile superficiale sunt îngheţate.
In timpul verii, scăderea ritmului de creştere a rădăcinii
se corelează cu reducerea umidităţii din sol.
Perioada de creştere activă a rădăcinilor începe mai
devreme la plantele tinere decât la cele vârstnice, iar ritmul de
creştere depinde de temperatura si umiditatea solului. Dirijând
aceşti factori, se poate regla creşterea sistemului radicular.
Creşterea în grosime a rădăcinii, se realizează cu
participarea meristemelor secundare, cambiu şi felogen.
Creşterea tulpinii
Creşterea în lungime a tulpinii
La speciile lemnoase, ţesuturile meristematice se
găsesc situate în mugurii vegetativi apicali. Aceste meristeme
sunt protejate de frunze tinere, care sunt acoperite de catafile ce
le asigură impermeabilizarea.
Spre deosebire de apexul radicular, apexul tulpinii are
o
 15 16
structură mai complexă, determinată de dezvoltarea mai Influenţa auxinelor asupra procesului de
accentuată a meristemului primordial. Acesta, în funcţie de transpiraţie la Vigna radiata
activitatea sa prezintă o zonă terminală numită meristem Acidul naftil-acetic şi acidul indolil butyric intensifică
central, prin diviziunile căreia se realizează creşterea în procesul de transpiraţie modificând bilanţul hidric al plantelor.
lungime a tulpinii sau a ramurilor. Activitatea acestui meristem Rezultă că pentru asigurarea unei creşteri şi dezvoltări optime,
poate fi determinată în cazul plantelor anuale, sau în paralel cu aplicarea stimulatorilor de creştere, trebuie
nedeterminată, care asigură creşterea continuă. suplimentată cantitatea de apă folosită la udarea plantelor.
Creşterea în grosime a tulpinii se realizează prin
activitatea ţesuturilor meristematice secundare cu poziţie
laterală (cambiul din cilindrul central şi felogenul din scoarţă). 30
Participarea liberului secundar şi a elementelor scoarţei se- 20
10
cundare la îngroşarea tulpinii este neînsemnată. 0
Creşterea în grosime a tulpinii începe după 5-15 zile de Cont... IBA ANA
la desfacerea mugurilor, când se formează primele celule ale
Graf. 3.5. Influenţa acidului nafti-acetic (ANA) şi a
inelului de îngroşare anuală. Acest proces durează un anumit
acidului indolil butiric ( IBA) asupra procesului de
timp (3-4 luni) în funcţie de specie şi de condiţiile climatice
transpiraţie (mg apă/dm2/h) la Vigna radiata
prin care se explică şi deosebirile în grosimea inelelor anuale.
În timpul iernii creşterea încetează, astfel încât în
tulpinile secţionate se observă inele anuale, alcătuite din vase Influenţa auxinelor asupra conţinutului în pigmenţi
conducătoare cu diametrul mare, formate în perioada optimă şi asimilatori la Vigna radiata
altele cu diametrul mic, formate în anotimpul nefavorabil. În ceea ce priveşte conţinutul în pigmenţi asimilatori,
la specia Vigna radiata, la 7 zile de la stropirea cu auxine,
determinările au evidenţiat o creştere la ambele variante, fără
diferenţe
109
Creşterea în grosime a tulpinii plantelor lemnoase este
Influenţa auxinelor asupra procesului de mai redusă în primii ani de viaţă, după care se intensifică,
fotosinteză la Vigna radiata pentru ca la senescenţă să scadă treptat.
Pentru urmărirea efectului auxinelor asupra Ritmicitatea diurnă şi sezonieră a factorilor de mediu
fotosintezei, s-a aplicat pe frunze prin pulverizare o soluţie de se răsfrânge puternic asupra creşterii în grosime a tulpinii. O
acid naftil-acetic (ANA) în concentraţie de 0,01% şi o soluţie de influenţă mare asupra activităţii cambiului o are aprovizionarea
acid indolil butric în aceeaşi concentraţie După 24 de ore de la plantelor cu apă. Concomitent cu formarea deficitului de apă în
aplicare, s-au efectuat determinări comparative, la plante de plante se dereglează o serie de procese fiziologice, care se
control, netratate cu auxină şi la plantele tratate. Experienţele au răsfrâng şi asupra activităţii cambiului.
evidenţiat intensificarea procesului sub acţiunea auxinei, cele Creşterea lăstarilor
mai mari diferenţe faţă de martor constatându-se în cazul Lăstarii reprezintă formaţiuni de creştere la plantele
plantelor tratate cu IBA (gr. 3.4) perene. Ei au o structură metamerică, caracteristică tulpinii. Un
12 metamer este un internod care la partea superioară are un nod
10
cu frunze, la axila cărora se află mugurii.
8
6 În primul an are loc morfogeneza lăstarului în
4
interiorul mugurelui, în faza de creştere embrionară sau
2
0 intramugurală. În această fază se formează elementele
control IBA ANA structurale ale lăstarului, iar la exterior are loc mărirea
volumului, numită creştere de primăvară şi vară a mugurilor
Graf. 3.4. Influenţa acidului nafti-acetic (ANA) şi a (Gradinaru si colab., 1995).
acidului indolil butiric asupra procesului de Morfogeneza primordiilor lăstarului este încheiată la
fotosinteză(cm3CO2/dm2/h) la Vigna radiata sfârşitul verii, prin intrarea mugurilor în repaus.
108 În al doilea an, după ieşirea din starea de repaus,
lăstarul
17

intră în faza de creştere extramugurală. În această fază, are loc
extensia elementelor formate în mugur, rezultând partea
preformată a lăstarului şi uneori adăugarea de elemente noi,
rezultând partea neoformată a lăstarului (Rivals, 1966).
Fig. 1.2. Creșterea lăstarului la Quercus robur
(https://www.woodlandtrust.org.uk/visiting-
woods/trees)
18
cald şi umed, în germinator, la lumină difuză. După 5 zile, s-a
observat că partea tratată cu auxină a crescut mai intens,
cauzând curbarea tulpinii (fig. 3.4).
Fig. 3.4. Plantulă tratată cu auxină ( dreapata)
Fig. 3.5. Plantule în vârstă de 7 zile tratate şi
netratate ( se observă difernţa de creştere)
 puţină pastă de auxină ( 5g lanolină încălzită amestecată cu 5 ml
soluţie apoasă caldă de acid beta- indolil acetic 0,001 n).
107 Substratul s-a stropit bine cu apă şi planta s-a păstrat la
loc

106
Faza extramugurală durează între 1,5-3 luni, în funcţie
de specie şi condiţiile climatice şi cuprinde următoarele faze:

50 - desmuguritul şi începutul creşterii, care constau

40 în alungirea şi diferenţierea primordiilor formate în muguri,
30
- creşterea intensă a lăstarului,
20
Coloană1 - încetinirea şi oprirea creşterii lăstarului şi a
10 ANA
0 frunzelor,
us hu
s m
iper
l p stru - maturarea ţesuturilor şi pregătirea pentru iarnă
n de u
Ju
h ila Lig care constă în procese fiziologice de natură trofică şi hormonală
P Graf. 3.3.
Conţinutul în (Grădinaru şi colab.,1995)

pigmenţi asimilatori al plantelor tratate cu acid naftil- Creşterea frunzelor şi a mugurilor axilari

acetic Frunzele şi ramurile iau naştere din vârful vegetativ al

tulpinii. Ele apar înaintea formării mugurelui pe conul de

3.2. REZULTATE PRIVIND INFLUENŢA creştere imediat sub vârful vegetativ ca nişte ridicături mici,

AUXINELOR ASUPRA FIZIOLOGIEI SPECIEI VIGNA semiglobuloase, asemănătoare unor negi, numite primordii. Mai

RADIATA întâi apar primordiile frunzelor, apoi la subsuoara lor apar şi

Influenţa auxinelor asupra creşterii tulpinii primordiile ramurilor.

Pentru observarea reacţiei la tulpină s-au folosit Formarea frunzei trece prin mai multe faze:

plantule de fasole Mung, la care s-a uns pe o parte tulpina cu - apariţia primordiilor ;
- formarea axei frunzei (peţiolului) ;
19
- iniţierea limbului frunzei pe baza meristemului 20
lateral ;
- creşterea limbului frunzei prin alungire.
Fiecare primordiu foliar se formează imediat sub vârful
vegetativ, în meristemele periferice ale apexului, datorită 120
100
diviziunii locale periclinale a celulelor. La multe specii, 80
dividerea periclinală în zona iniţierii primordiului are loc şi în 60
40
tunică. 20 control
ANA
Deasupra primordiilor foliare şi sub ele apar alte 0
s s m
proeminenţe secundare de ţesut, care devin primordiile hu er
u
tru
le p ip us
d n
ila Ju Lig
mugurilor axilari. Fiecare frunză îşi are originea într-un Ph
primordiu foliar, ea se dezvoltă şi rămâne în mugure prinsă la
Graf. 3.2. Influenţa ANA asupra procesului de
un nod al axului, încovoiată deasupra vârfului până la
transpiraţie (mg apă/dm2/h) la speciile lemnoase
înfrunzire. Primordiile mugurilor axilari se dezvoltă devenind
muguri axilari, a căror comportare şi structură este identică cu
Rezultate privind influenţa acidului naftil- acetic
cea a mugurilor terminal (fig.1.3).
asupra procesului de sinteză a pigmenţilor asimilatori
La 10 zile de la aplicarea soluţiilor cu acid naftil-acetic
pe frunze, s-a determinat conţinutul în pigmenţi clorofilieni,
folosind clorofilometrul Minolta. Rezultatele obţinute au
evidenţiat diferenţe semnificative faţă de conţinutul în pigmenţi
al plantelor de control. Cele mai mari diferenţe faţă de proba tratate cu ANA, cele mai mari diferenţe faţă de martor
martor s-au evidenţiat în cazul specie Juniperus virginiana. constatându-se în cazul specie Ligustrum vulgare.

105
6 104
5
4
3
2
control
1 Column1
0

Graf. 3.1. Influenţa ANA asupra procesului de

fotosinteză (cm3CO2/dm2/h) la speciile lemnoase
Rezultate privind influenţa acidului naftil - acetic
Fig. 1.3. Primordiile frunzei la Arabidopsis thaliana
asupra procesului de transpiraţie
(https://www.mdpi.com/2223-7747/2/2/174/htm)
Pentru a urmări influenţa auxinelor asupra procesului
Mugurii axilari sunt dispuşi la noduri, la subsuoara sau
de transpiraţie s-au folosit plantele din experienţa anterioară, la
în axila frunzelor. Din dezvoltarea lor se formează ramuri. În
care s-au determinat cantităţile de apă eliminate în 10 min
vârful tulpinii şi în vârful ramurii se află câte un mugure
utilizând balanţa de torsiune. După cum se poate observa în
terminal, din dezvoltarea căruia se produce creşterea axului res-
graficul 3.2, procesul de transpiraţie se intensifică la variantele
pectiv în lungime. Primordiile frunzelor se formează pe apex
într-o succesiune strictă, determinând aşezarea frunzelor pe
tulpina matură sau filotaxisul. La plante este răspândit
filotaxisul sub formă de spirală. Se observă, că pe apexul cu o
mulţime de primordii unghiul dintre ele se apropie de valoarea
137,5°. Sub un asemenea unghi nici o frunză nu se aşează pe
tulpină exact una sub alta, aceasta asigurând o umbrire
minimală. Probabil odată cu
21
formarea noilor primordii are loc şi sinteza unor substanţe
specifice de inhibiţie care stopează formarea noilor centre în
apropierea nemijlocită a primordiului iniţial. Primordiul nu se
dezvoltă în afara acţiunii câmpului de inhibiţie vecin. Celulele
conului apical al primordiului foliar se divid foarte intens,
transformând ridicătura într-o proeminenţă de până la 1mm
lungime. Acesta constă din celulele viitoarei nervuri principale
şi ale peţiolului frunzei. La marginea zonei nervurii principale
încep să funcţioneze meristemele marginale, care vor forma
limbul frunzei.
Celulele iniţiale ale meristemelor marginale şi celulele
acestor meristeme se divid în principal anticlinal, ducând la
mărirea suprafeţei limbului foliar. Celulele iniţiale marginale de
la suprafaţă formează epiderma, iar celulele iniţiale
submarginale formează ţesuturile interne ale frunzei. După 8-9
cicluri de dividere celulele meristematice marginale trec în faza
de alungire. Celulele epidermale îşi termină înmulţirea primele,
însă cresc intens datorită alungirii lor. Celulele parenchimului
lacunos îşi încetează diviziunea şi creşterea înaintea altor
ţesuturi, astfel încât diviziunea şi alungirea în continuare a
parenchimului palisadic şi alungirea epidermei duc la formarea
spaţiilor intercelulare caracteristice acestui ţesut. Celulele
ţesutului palisadic se divid
22
Din datele înscrise în tabele se poate observa că
Juniperus virginiana în lipsa auxinelor nu înrădăcinează deloc,
iar în prezenţa acestora are un grad de înrădăcinare mult mai
scăzut decât la celelalte două specii. Şi în cazul acestuia, cel
mai eficient compus este IBA.
Rezultatele obţinute sunt în concordanţă cu datele din
literatura de specialitaate prezentate în capitolul 1 al lucrării.
Rezultate privind influenţa acidului naftil-acetic
asupra procesului de fotosinteză
Pentru urmărirea efectului auxinelor asupra
fotosintezei, s-a aplicat pe frunze prin pulverizare o soluţie de
acid naftil-acetic (ANA) în concentraţie de 0,01%.
După 24 de ore de la aplicare, s-au efectuat determinări
comparative, la plante de control, netratate cu auxină şi la
plantele tratate. Experienţele au evidenţiat intensificarea
procesului sub acţiunea auxinei, cele mai mari diferenţe faţă de
martor constatându-se în cazul plantelor de Ligustrrum vulgare.
(gr. 3.1). Fig. 3.3. Butaş de Juniperus virginiana ( original)

103

Fig. 3.2. Butaşi înrădăcinaţi de Ligustrum vulgare
( original)
102
şi cresc cu o viteză apropiată de viteza creşterii epidermei.
Acest proces se opreşte ceva mai devreme decât terminarea
alungirii epidermei. De aceea şi celulele palisadice se desprind
puţin una de alta, formând mici spaţii intercelulare.
În frunzele plantelor dicotiledonate creşterea suprafeţei
limbului se face prin activitatea meristemelor situate într-o zonă
intercalară de la baza limbului, în vârf şi marginal. La început
are loc o mărire a suprafeţei limbului spre vârf datorită unei
creşteri apicale într-un interval scurt de timp. Ulterior va predo-
mina o creştere bazală, laterală sau pe toată suprafaţa limbului.
Creşterea frunzei (formarea primordiilor şi dezvoltarea
ţesuturilor) este condiţionată de auxine, sintetizate de frunze, şi
citokinine, sintetizate în rădăcini. Acestea din urmă sunt
necesare atât pentru diviziune, cât şi pentru alungirea celulelor
frunzei.
 1.4. INFLUENŢA FACTORILOR EXTERNI
ASUPRA PROCESULUI DE CREŞTERE
Creşterea plantelor este influenţată de un complex
întreg de factori ai mediului extern. Aceştia produc schimbări în
diferite procese biochimice şi biofizice din protoplasma,
influenţând
Prin intensitatea şi compoziţia sa, lumina influenţează
direct fotosinteza şi indirect respiraţia. Deci, creşterea masei
organismului este legată de acţiunea luminii asupra acestor
procese. Sub acţiunea luminii se măreşte permeabilitatea
protoplasmei pentru unele substanţe. Odată cu aceasta, creşterea
celulelor prin întinderea lor la lumină este stagnată, la întuneric
acest proces se intensifică. Plantulele crescute la întuneric şi la
lumină au forme diferite . La întuneric plantele se întind
puternic

23 24
metabolismul, şi, prin aceasta, procesul de creştere. Mersul şi
viteza creşterii organismelor este rezultatul adaptării
îndelungate la diferite condiţii de mediu.
Dintre factorii mediului extern care influenţează IBA(acid 0 3 3,7 cm 5,3 cm
creşterea, mai importanţi sunt: lumina (intensitatea, calitatea, indolil 3-
durata acţiunii şi periodicitatea), temperatura, forţa de butiric)
gravitaţie, umiditatea, nutriţia minerală. ANA(acid 0 3,2 cm 4,4 cm

Creşterea reprezintă o reflectare a proceselor naftil-

schimbului de substanţe din plante. Factorii mediului extern, acetic)

influenţând procesele schimbului de substanţe, în cele din urmă

se răsfrâng şi asupra creşterii. Deci factorii mediului extern
influenţează direct procesul de creştere şi indirect schimbul de
substanţe.
Lumina
 AN(acid naftil- 7 5,2 cm 9,4 cm
acetic)

Tab. 3.3
Efectul auxinelor asupra înrădăcinării
butaşilor de Juniperus virginiana
Fig. 3.1. Butaş înrădăcinat de Philadelphus Varianta Nr. rădăcini Lungime medie rădăcini
coronarius( original) 20 zile 30 zile 20 zile 30 zile
Apă 0 0 - -

101 100
totalitatea efectelor regulatoare ale luminii vizibile asupra
plantelor, efecte independente de fotosinteză. Dacă în
Tab 3.2 fotosinteză fotoreceptorii sunt reprezentaţi pigmenţii
Efectul auxinelor asupra înrădăcinării asimilatori, în fotomorfogeneză sunt reprezentaţi de fitocromi.
butaşilor de Ligustrum vulgare Procesul de fotomorfogeneză controlează creşterea,
Varianta Nr. rădăcini Lungime medie rădăcini dezvoltarea, sau diferenţierea la plante, având efecte asupra
20 zile 30 zile 20 zile 30 zile
Apă 5 7 3,3 cm 7,5 cm expresiei sexelor, creşterii frunzelor, repausului seminal,
formării bulbilor şi rizomilor, abscisiei frunzelor,etc.
IBA(acid 10 21 8,7 cm 12,3 cm Acţiunea luminii asupra creșterii plantelor are ca
indolil 3- rezultat o periodicitate zilnică în creșterea plantelor: în timpul
butiric) nopții creșterea este mai accelerată decât ziua, cu toate că
temperatura nocturnă este mai scăzută. În cazul când
temperatura în timpul nopții este prea scăzută, acțiunea
acceleratoare a lipsei luminii nu poate compensa acțiunea
inhibitoare a temperaturii scăzute, de aceea în astfel de condiții
se formează plante cu talie mică, de exemplu plantele tundrelor.
În creșterea plantelor alpine, acțiunea inhibitoare a temperaturii
din timpul nopții se suprapune acțiunii inhibitoare asupra
creșterii plantelor a luminii diurne albastre și violete. În cazul
plantelor autrofe acțiunea inhibitoare a luminii asupra creșterii
plantelor este influențată însă şi de influența luminii pe care o
exercită asupra fotosintezei. În prezența luminii, organele care
sunt în creștere sunt mai bine
intensitate optimă a luminii, care permite creşterea în lungime,
lăţime şi grosime a diferitelor organe.
O influenţă foarte mare asupra plantelor o are calitatea
luminii. Majoritatea schimbărilor morfologice şi anatomice sunt
provocate de acţiunea razelor de lumină roşie cu lungimea de
undă de 660 nm. A fost dovedit, că multe reacţii fiziologice,
provocate de lumina roşie (660 nm), pot fi neutralizate prin
tratarea plantelor cu raze roşii cu lungimea mare de undă (730
nm).

25
aprovizionate cu substanțe plastice și de aceea plantele verzi 26
cresc în condiții mai bune la lumină decât la umbră sau la Tab 3.1.
întuneric. Unele plante (stejar, pin) cresc intens la lumină Efectul auxinelor asupra înrădăcinării butaşilor de
continuă, asupra altora (ovăzul, orzul) lumina continuă Philadelphus coronarius
acţionează negativ. Nr. rădăcini Lungime medie rădăcini
După felul de adaptare a plantelor faţă de lumină se 20 zile 30 zile 20 zile 30 zile
Varianta
deosebesc plante iubitoare de lumină (heliofile) şi plante Apă 5 7 3,2 cm 6,7 cm

rezistente la umbră(sciafile). Cultivând specii heliofile şi IBA(acid 14 21 8,5 cm 12,9 cm

sciafile în diferite condiţii de lumină s-a constatat, că orice indolil 3-
fenomen fiziologic în aceste plante se desfăşoară la o anumită butiric)
ANA(aci 9 13 5,4 cm 8,6 cm
d naftil- stimulatori de creştere exogeni acidul α naftil-acetic ( ANA), în
acetic) concentraţie de 0,2 mg / l şi acidul indolil 3- butiric (IBA) în
aceeaşi concentraţie.
Butaşii au fost introduşi cu partea bazală timp de 12
ore în soluţiile cu auxine sintetice, după care au fost mutaţi în
vase cu nisip şi menţinuţi la temperatura de 20 grade şi la o
intensitate a luminii de 5000- 10000 lucşi.
Din rezultatele înscrise în tabelele 3.1- 3.3, se poate
observa că rizogeneza a fost stimulată prin tratarea butaşilor cu
auxine sintetice, cel mai eficient compus fiind IBA- acidul
indolil 3- butiric.

99
CAPITOLUL 3
REZULTATE PERSONALE PRIVIND
INFLUENŢA AUXINELOR ASUPRA
PROCESELOR FIZIOLOGICE ALE
PLANTELOR
3.1. INFLUENŢA AUXINELOR ASUPRA
FIZIOLOGIEI SPECIILOR LEMNOASE
Stimularea înrădăcinării butaşilor
În cadrul experienţelor efectuate pe butaşi de
Phyladelphus, Juniperus şi Ligustrum , s-au utilizat ca
98
Aceste cercetări au dus la descoperirea în plante a
fitocromilor cu un spectru de acţiune în razele de lumină roşii
de 660 nm şi 730 nm. Deci fitocromul există sub două forme
care sub acţiunea luminii de o anumită lungime de undă pot
trece una în alta. Fitocromul, care acţionează în lumină roşie cu
lungimea de undă de 660 nm, este numit fitocrom roşu (P660),
iar fitocromul care acţionează în lumina roşie cu lungimea de
undă mare (730 nm) fitocrom 730 (P730).
Ambele forme reprezintă cromoproteine, formate din
patru nuclee pirolice unite prin lanţ deschis.
 Fitocromii în plantă reglează inhibiţia creşterii tulpinii, în mod diferit. Schimbarea orientării lor modifică şi orientarea
hipocotilului, desfacerea cotiledoanelor, diferenţierea epidermei cloroplastelor.
şi a celulelor stomatice, formarea elementelor xilemice, În urma acumulării fitocromului în membrane se
orientarea cloroplastelor, formarea antocianelor, creşterea schimbă permeabilitatea lor, sarcina electrică, ce are ca rezultat
seminţelor sensibile la lumină etc. manifestarea efectului biologic. Probabil că acţiunea
Fitocromii răspund de reacţia fotoperiodică a plantelor. fitocromului include formarea de novo a fitohormonilor şi
Toate reacţiile reglate de sistemul fitocromic se împart în două activarea sau inactivarea unei părţi din genom. Sistemul
grupe: 1) reacţii ce se intensifică sub influenţa luminii roşii fitocromic este întâlnit şi la algele verzi-albastre şi la unele
(diferenţierea epidermei, sinteza antocianilor, creşterea organisme heterotrofe.
seminţelor); 2) procese, care se opresc sub influenţa luminii În ceea ce priveşte influenţa lungimii de undă a luminii
roşii (alungirea hipocotilului, creşterea tulpinii). P730 este forma asupra procesului de creştere, datele obţinute de cercetători au
activă a fitocromului care sub acţiunea razelor roşii provoacă un fost de multe ori contradictorii.
anumit

27 28
efect fiziologic. Philadelphus coronarius (iasomie, lămâiţă)

PR660 
raze..rosii
 PFR 730
 efect - familia Saxifragaceae (fig. 2.6)
Arbust originar din Europa sudică si Caucaz. Formeaza
biologic
tufe dese de pana la 3 m inaltime.
Frunzele sunt mari de 4-8 cm lungime, eliptice sau
Însă s-a constatat, că nu toată molecula de P 730
oblong ovate. Florile de culoare albă, mari de cca. 3,5 cm sunt
participă în reacţii, ci numai o parte a ei. Posibil că partea activă
grupate cate 5-7 în raceme, foarte placut mirositoare. Inflorirea
a pigmentului e legată cu membrana, protoplasmatică şi are o
are loc in luna iunie.
anumită orientare în membrană. Fitocromul este localizat în
Philadelphus coronarius este putin pretentios fata de
plasmalemă. La iluminarea membranei cu anumite raze din
sol, rezistent la ger, seceta trecatoare si relativ rezistent la
spectru fiecare formă de fitocrom se orientează în plasmalemă
umbra. Suportă bine tunderea.
 Fig. 2.6. Philadelphus coronaries

97

Fig. 2.5. Ligustrum vulgare- plante obţinute din

butaşi ( original)

96
 În general s-a constatat că lumina roșie favorizează
creşterea prin întindere a plantelor şi inhibă diviziunea sau
creşterea embrionară. Razele albastre și violet, inhibă creşterea
prin întindere, dar favorizează diviziunea celulară sau creşterea
embrionară. Influența razelor de diferite lungimi de undă este în
legatură cu energia luminoasă pe care ele o radiază.
Razele ultraviolete cu lungime de unda de 260-280 nm
inhibă creșterea organismelor unicelulare (bacterii, ciuperci și
alge). Curba sensibilității speciale a microorganismelor este mai
mult sau mai puțin paralelă cu curba de absorţie a razelor
ultraviolete a proteinelor și a nucleoproteinelor. Pornind de la
această constatare, se crede că, acțiunea inhibitoare a razelor
ultraviolete asupra creșterii se realizează prin distrugerea
enzimelor.
Temperatura. Creşterea plantelor are loc în limite mari
de temperatură, însă minimul şi maximul de temperatură pentru
diferite plante sunt diferite. La plantele sudice, iubitoare de
căldură, punctele minime şi maxime de temperatură de regulă
sunt mai ridicate, decât la plantele normale. Temperatura cea
mai înaltă la care creşterea e posibilă se numeşte maximum de
temperatură. Temperatura la care creşterea e cea mai intensă e
numită temperatură optimă. În limitele de la 0 până la 35°C
29
influenţa temperaturii asupra creşterii plantelor se supune legii
lui Vant-Hof, iar la temperaturi mai mari de 40°C viteza
creşterii scade. Cea mai intensă creştere a plantelor se
înregistrează în perioadele cu temperatură optimă pentru ele.
Temperatura minimă de creştere la plante este sub 0°,
spre exemplu la mazăre, grâu temperatura minimă este de -2°C,
însă aceasta nu este temperatura letală. La grâu temperatura
letală este de -25-35°C ; la conifere -45, - 50°C. La plantele
tropicale ea este mai înaltă şi poate atinge chiar valori pozitive
+10°. Aceste valori se modifică în funcţie de etapa de dezvol-
tare a plantelor. Diferite sunt şi temperaturile maxime. La multe
plante ele ajung până la 35- 45°C.
Temperatura are şi o acţiune morfogenetică. De
exemplu, la petunie, temperaturile ridicate în perioada de
creştere a mugurilor florali, influenţând reacţiile biochimice din
plantă, contribuie la formarea de flori albastre bogate în
antocian, iar la temperaturi joase se formează flori albe. La
temperaturi înalte (30-40°) plantele de cartofi formează stoloni
lungi lipsiţi de tuberculi.
30
 95
Ligustrum vulgare – lemn câinesc (fig. 2.5)
Ord. Oleales
Familia Oleaceae
Arbust de până la 4 m înălţime cu înrădăcinare
superficială şi numeroase ramificaţii fine.
Tulpina se ramifică de la bază şi are scoarţa cenuşiu
brună. Lujerii sunt subţiri, cenuşii, fin păroşi, cu lenticele
evidente spre bază.
Frunzele alungit ovate până la lanceolate , de 3-6 cm
lungime, rămân uneori verzi şi în timpul iernii.
Florile sunt hermafrodite, pe tipul 4 cu corola
infundibuliformă, de culoare albă, neplăcut mirositoare. Ele
sunt dispuse în panicule terminale piramidale, erecte, lungi de
6-8 cm.
Fructele sunt bace globuloase de 6-8 mm diametru,
negre, lucioase, cu 1-4 seminţe elipsoidale.
Fig. 2.4. Juniperus virginiana-butaşi ( original)
 94
Apa
Diferitele procese vitale se realizează la diferite grade
de saturare cu apă: pentru realizarea procesului creșterii este
necesar un grad mai mare de saturare cu apă decât pentru
procesele de respirație şi de descompunere a substanţelor de
rezervă. Formarea substanțelor plastice necesare creşterii și
deplasarea cromozomilor în timpul cariochinezei se realizează
numai într-o protoplasmă saturată cu apă, adică într-o
protoplasmă cu un grad de vâscozitate scăzut. Procesele de
elongaţie celulară sunt în legatură cu creşterea vacuolelor.
Legătura care există între creşterea plantelor şi gradul
lor de saturare cu apă se poate demonstra clar și la acele
organisme inferioare ale căror celule nu pot regla pierderea
apei, adică între celule si mediul lor există un echilibru
hidrostatic.
La plantele superioare terestre, scăderea cantităţii de
apă din sol duce la scăderea conţinutului de apă în plante.
Plantele se ofilesc şi ca rezultat are loc stagnarea creşterii; nu
mai au loc diviziunea şi alungirea celulelor. La un deficit de apă
restant faza de alungire se încheie mult mai repede şi ca rezultat
încetineşte creşterea tulpinii, rădăcinilor şi frunzelor.
31
Influenţa apei asupra creşterii plantelor este legată de
modificarea activităţii enzimelor, fotosintezei, respiraţiei şi altor
procese vitale. Deficitul hidric din celulă face ca activitatea
enzimelor să se schimbe în direcţie hidrolitică. Pentru o creştere
bună plantele trebuie să se găsească în stare de turgescenţă.
Nutriţia minerală
Creşterea este rezultatul multor procese vitale în care
elementele minerale joacă un rol hotărâtor de reglare şi
stimulare.
Potasiul se găseşte în plante în cea mai mare parte sub
formă de ioni liberi, exercitând o acţiune importantă asupra
protoplasmei, stimulând sau inhibând diferite procese vitale. De
asemenea joacă un rol important în procesul diviziunii celulare,
precum şi în procesele de transformare a hidraţilor de carbon.
Azotul, considerat elementul creşterii, joacă un rol
important în viaţa plantei. Concentraţiile mari de azot,
favorizând creşterea, întârzie procesele de diferenţiere, în
special iniţierea organelor florale, ceea ce micşorează recolta.
Carenţa sau lipsa elementelor minerale duce la
încetinirea creşterii până la stagnare. Concentraţia înaltă a
acestora de asemenea este dăunătoare. Sărurile minerale în stare
pură sunt toxice, însă luate în amestec toxicitatea lor asupra
proceselor de creştere se anihilează. Soluţiile în care acţiunea
32 93

Juniperus virginiana- ienupărul de Virginia (fig. 2.4)

Ord. Coniferales
Familia Cupressaceae
Specie arborescentă, de cca 15 înălţime, majungând în
mod excepţional la 30 m. Tulpina este dreaptă, zveltă, cu
scoarţa brun-cenuşie, ce se desface în fâşii longitudinal , iar
corona aeste compactă, largă, piramidală. Lujerii sunt foarte
subţiri, rotunţi, iar lemnu este colorat în roşu violaceu, foarte
durabil şi cu muros pregnant.
Frunzele sunt solziforme, rombic-ovate, de cca1,5 mm
lungime, cu vârful puţin dezlipit de lujer.
Florile sunt dioice, rareori monoice. Fructele
pseudobace cărnoase, ovoide, de cca 6-9 mm, albastru brumate,
erecte sau divergente şi au 1-2 seminţe.
Prezintă o mare capacitate de adaptare atât faşă de Fig. 2.3. Vigna radiata – plantule (original)
condiţiile climatic, cât şi edifice
( Stănescu V., 1979).

92
toxică a unor săruri este compensată de acţiunea altor săruri, se
numesc soluţii echilibrate. Într-o astfel de soluţie echilibrată
sărurile componente sunt administrate în doze optime, care
asigură o creştere maximă a plantei.
Forţa gravitaţională
Dacă direcţia gravitaţiei coincide cu direcţia axei
principale a rădăcinii şi a tulpinii, atunci creşterea se realizează
normal. Când însă axa organului formează un anumit unghi cu
directia gravitaţiei, atunci în creşterea organelor se fac anumite
curburi.
Acțiunea unilaterală a gravitaţiei se manifestă în mod
diferit asupra tulpinilor plantelor. De exemplu, ramurile
orizontale ale bradului, sub actiunea gravitaţiei cresc mai mult
pe feţele lor inferioare. Acest fenomen a fost numit hipotrofie.
La copacii din grupa dicotiledonatelor sub influența gravitaţiei
unilaterale creşte mai mult faţa superioară a ramurilor, deci
prezintă fenomenul epitrofiei.
33
1.5. SUBSTANŢELE REGULATOARE DE
CREŞTERE
Studiile efectuate de fiziologi şi chimişti au permis
descoperirea unui mare grup de substanţe bioactive endogene şi
sintetice, care reglează majoritatea proceselor de creştere.
Acestea au fost numite şi hormoni vegetali.
Din grupul substanţelor de creştere fac parte
stimulatorii, retardanţii şi inhibitorii. Aceste trei grupe de
substanţe influenţează creşterea plantelor acţionând împreună,
astfel încât acţiunile lor în toate fazele de creştere şi dezvoltare
reprezintă rezultatul unui echilibru între compuşii stimulatori şi
inhibitori.
Stimulatorii de creştere
Acestui grup de substanţe hormonale, naturale sau
sintetice, îi aparţin: auxinele, giberelinele şi citokininele.
Auxinele
Pentru prima dată, Ch. Darwin (1880) în lucrarea sa
„Capacitatea de mişcare a plantelor”, a indicat prezenţa
auxinelor endogene în organele de creştere ale plantelor.
Lucrând cu coleoptilele de Phalaris canariensis, Darwin a emis
ipoteza
34 91
Butaşii înrădăcinţi, rozetele rezultate din despărţire şi
Ordinul Fabales, familia Fabaceae plantele obţinute din seminţe se plantează în ghivece cu
Originară din India, fasolea mung este printre cele mai diametrul de 5–7 cm în amestec format din: o parte turbă, o
hrănitoare alimente din familia leguminoaselor. Parte din parte pământ de frunze, o parte mraniţă şi o parte perlit,
alimentația tradițională ayurvedică, fasolea mung este una vermiculit nisip, asigurându-se un pH de 5,8-6,5.
dintre cele mai apreciate alimente cu proprietăți terapeutice în
medicina naturistă care se practica în India, de acum mai bine
de 3500 de ani. Fasolea Mung este o excelentă sursă de
proteine, fibre, antioxidanți și fitonutrienți, cu multiple beneficii
pentru organism.
Împreună cu azuki, sunt singurele tipuri de fasole care
se pot consuma în varianta germinată.
( https://diversificare.ro/alimente).

Fig. 2.1. Saintpaulia ionantha – frunză (original)

Vigna radiata – fasolea Mung (fig. 2.2, 2.3)

Fig. 2.2. Seminţe de Vigna radiata (original)

90 35

existenţei unui „stimulus", care se deplasează în plantă sub

influenţa unor factori externi şi determină o curbare a plantei.
La iluminarea unilaterală a coleoptilului de graminee (fig.) se
observă o curbură fototropică a lui spre sursa de lumină. Însă
dacă vârful coleoptilului se acoperă cu hârtie de staniol curbura
fototropică nu se mai produce. În cazul când se acoperă cu
Fig. 1.4. Experienţa lui Ch. Darwin cu coleoptile de
hârtie de staniol partea inferioară a coleoptilului curbura
graminee etiolate acoperite şi neacoperie cu capace din
fototropică are loc. Astfel, Ch. Darwin prin experienţele sale
staniol şi expuse la lumină (http://www.bbc.co.uk)
a demonstrat că vârful coleoptilului este zona de percepere a
excitaţiei luminoase, iar de aici se transmite un stimul în zona
Termenul de auxine derivă de la cuvântul grecesc
subapicală de alungire a celulelor.
„auxein”, care înseamnă a creşte şi a fost propus de F. Went
Presupunerea lui Ch. Darwin, că în vârful coleoptilului
pentru a desemna un grup particular de substanţe care aveau
plantei de graminee se sintetizează o substanţă capabilă de
proprietatea de a determina curbura coleoptilelor de ovăz.
activarea creşterii zonei de alungire a fost confirmată în
F. Went a obţinut această substanţă din vârfurile
cercetările lui P. Boysen-Jensen, F. Vent şi N. Holodnîi la
coleoptilelor de Avena sativa prin trecerea ei în tuburi de agar.
începutul sec. XX (Tarhon P, 1990).

36
rozete.
Florile simple sau duble pot fi colorate în alb, roz,
albastru, mov sau şpriţate. Înfloresc începând din primăvară
până toamna târziu.
Saintpaulia se înmulţeşte atât pe cale vegetativă prin
despărţirea tufelor şi butaşi de frunze cât şi prin seminţe.
Înmulţirea prin despărţire se face atunci când frunzele s-au
îndesit foarte mult. Se scot plantele din ghivece şi se despart de
rozetele de frunze, plantându-se fiecare rozetă în alt ghiveci cu
mărimea de 5–7 cm în diametru.
Înmulţirea prin butaşi de frunze se face tăind frunzele
cu peţiol de 1–2 cm şi se pun la înrădăcinat în substrat încălzit
(21-22 °C) format din turbă ţi perlit sau turbă şi nisip în
proporţie de 1:1. Înrădăcinarea se produce de obicei în circa 21
zile.
Înmulţirea prin seminţe se practică mai rar, semănând în
lădiţe în substrat format din pământ de frunze şi nisip sau perlit
în amestec de 1:1. Lădiţele se acoperă cu sticlă sau folie subţire
şi se ţin la 20-24. Germinaţia are loc în 18-21 zile. Când
plantele sunt suficient dezvoltate se repică în ghivece mici cu
diametrul de 4–5 cm sau în lădiţe la 2x3 cm
89
A g .......................................... B mg
100 g ....................................... X mg
X = 100 x B / A = ....... mg apă / h /
100 g subs. proaspătă
b) Dacă apa pierdută se raportează la unitatea de
suprafaţă foliară, atunci determinăm suprafaţa frunzei. Pentru
aceasta cântărim frunza întreagă apoi din aceasta decupăm un
pătrat cu latura de 1 cm şi îl cântărim, după care facem
raţionamentul:
Dacă 1 cm2 frunză ................... are greutatea
A
Atunci X cm2 frunză .................. au greutatea
B (greutatea frunzei întregi)
X = B x 1 / A = ..... (suprafaţa frunzei în
cm2 se transformă în dm2 şi se exprimă astfel transpiraţia în mg
apă / h / dm2 frunză).
2.2. MATERIAL BIOLOGIC
Saintpaulia ionantha H. Wendl (violetă africană) (fig.
2.1)
Plantă de talie mică (8–20 cm înăţime) cu frunzele
lung peţiolate de culoare verde pe partea superioară şi maronii
pe partea inferioară, cordiforme, ondulate pe margini păroase,
grupate strâns în
88
Substanţa de creştere difuzează în agar. La aşezarea 37
tuburilor de
agar cu substanţă naturală de creştere pe suprafaţa unor
coleoptile secţionate s-au produs curburi în creşterea plantelor
(fig.1.5).
Unghiul de curbură este proporţional cu concentraţia
substanţei de creştere exprimată în „unităţi avena" egale cu
cantitatea de auxină care aplicată pe coleoptilul decapitat de
ovăz produce o curbură de 10° la o temperatură de 22°C şi la o
umiditate relativă a aerului de 92%.
În laboratorul lui F. Kögl (1934) această substanţă,
numită auxină, a fost izolată şi studiată apoi structura ei Fig. 1.5. Demonstrarea efectului stimulator al
chimică, fiind identificată ca fiind acid β-indolil-acetic (AIA) auxinei naturale din apex : 2,3 - înlăturarea vârfului
(fig. 1.6.). În 1954, un grup de cercetători a inclus în termenul coleoptilului ; 4,5 - plasarea pe bloc de agar pentru 3 ore ;
de auxine toţi compuşii care au capacitatea de determina 6 - aşezarea blocului de agar pe o latură a coleoptilului ;
creşterea celulară. În 1969, K.W. Thimann a definit auxine 7 - unghiul de curbură produs de auxinele difuzate din
substanţele organice care în concentraţii mai mici de 0,001 M vârful coleoptilului pe blocul de agar
induc creşterea (Moore T.C., 1979). (http://mybiologypal.blogspot.ro/2010/05/plant-
hormone.html)
AIA este foarte răspândită în lumea vegetală, începând
cu bacteriile, algele şi terminând cu plantele superioare.
Auxinele naturale au fost depistate în concentraţii
foarte
 calculează pentru 100 g frunză astfel: dacă la greutatea
proaspătă a frunzei A corespund B mg apă transpirată, atunci la
100 g frunză corespund X mg apă transpirată.

38
87

rămas în aerul din ele să reacţioneze cu Ba(OH)2.

Determinarea intensităţii transpiraţiei prin metoda Se scot apoi dopurile şi se titrează excesul de Ba(OH)2
cântăririlor rapide (Huber şi Ivanov) cu balanţa de torsiune. cu HCl n/50.
Balanţa de torsiune prezintă un cadran, cu un indicator Cantitatea de CO2 asimilat de plantă în fotosinteză se
până la greutatea de 250 mg, mărginit lateral de două cutii de calculează după formula:
protecţie. ( a−b )⋅f⋅0 , 224⋅60
If = ,
Modul de lucru. Se deschide cutia din dreapta balanţei S⋅t în care:
şi se prinde de cârlig frunza. Se cântăreşte frunza prin folosirea  If = intensitatea fotosintezei
cadranului şi a greutăţilor care se adaugă prinzându-le de  a = numărul de ml HCl n/50 folosit la titrarea
cârligul cutiei din stânga cadranului. Apoi se închid cutiile şi se probei de experimentat
notează greutatea exactă a frunzei (G1), se lasă frunza să  b = numărul de ml HCl n/50 folosit la titrarea
transpire 5-10 minute şi se cântăreşte din nou (G2). Diferenţa de probei martor
greutate (G1 – G2) reprezintă apa transpirată de frunză în 5 – 10  f = factorul soluţiei de HCl n/50
minute.  S = suprafaţa frunzei, în dm2
Transpiraţia plantei se exprimă în mg apă / h / 100 g  t = durata experienţei, în minute
2
subs. proaspătă sau mg apă / h / dm frunză.
 0,224 = cantitatea de CO2 care corespunde la 1
a) Când transpiraţia se raportează la greutatea
ml HCl n/50
substanţei proaspete a frunzei, apa transpirată în 10 minute se
înmulţeşte cu 6 pentru a afla apa transpirată într-o oră şi se
 Conţinutul în pigmenţi asimilatori s-a
determinat cu clorofilometrul portabil Minolta, Experimental, s-a stabilit, că sinteza primară a
rezultatele fiind exprimate în unităţi SPAD. auxinelor în protoplasma vie are ca precursor triptofanul, care
oxidându-se trece treptat în triptamină, acid β-indolil piruvic, β-
indolil-acet-

86
39
reduse în diferite organe ale plantei cu creştere activă (muguri,
frunze tinere, apexul tulpinii şi rădăcinii, cotiledoane, etc.) unde
ele se sintetizează.

Fig. 1.6. Acidul β-indolil acetic

http://www.chemspider.com/Chemical-
Structure.780.html