Sunteți pe pagina 1din 2

Alegeri prezidenţiale din 1 noiembrie 2020

Programul electoral al candidatului


Partidului Liberal Democrat din Moldova pentru
funcţia de preşedinte al Republicii Moldova
TUDOR DELIU

Respectarea prevederilor constituţionale şi legale conform atribuţiilor şi Jurământului


Constituţional, după cum urmează:

I. Puterea aparţine poporului

• Apărarea democraţiei, drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.


• Garantarea suveranităţii, independenţei naţionale, unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării.
• Respectarea drepturilor minorităţilor naţionale.
• Consultarea cetăţenilor prin referendum în cele mai importante probleme ale societăţii.
• Revenirea la administrarea politică a statului prin susţinerea pluralismului politic şi
bazată pe norma constituţională.

Tudor Deliu: Competent, Curajos, Devotat!


Programul electoral al candidatului PLDM, Tudor Deliu

II. Stat de drept prin respectarea principiului separării puterii de stat

• Respectarea cu stricteţe a principiului separării puterii de stat în puterea legislativă,


puterea executivă şi puterea judecătorească şi conlucrarea cu acestea.
• Adresarea mesajelor către Parlament şi NAŢIUNE cu privire la principalele probleme din
societate de ordin politic, economic, social şi unitate naţională.
• Exercitarea eficientă şi plenară a dreptului de iniţiativă legislativă în vederea promovării
intereselor cetăţenilor.

III. Justiţie funcţională şi transparentă

• Susţinerea unei reforme autentice în justiţie pentru consolidarea statului de drept.


• Promovarea în cadrul autorităţii judecătoreşti pe principiul de profesionalism, integritate
şi vegherea cu stricteţe a acestora.

IV. Politica externă

• Purtarea tratativelor, negocierea şi încheierea tratatelor internaţionale în numele


Republicii Moldova, prin promovarea politicii externe în interesul statului.
• Asigurarea executării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană prin dialogul
permanent cu Comisia Europeană şi statele membre ale Uniunii Europene.
• Numirea ambasadorilor pe principiul profesionalismului în promovarea intereselor
Republicii Moldova în statele de acreditare.

V. Apărare, securitate şi reintegrare

• Asigurarea securităţii naţionale şi a ordinii publice în limitele şi condiţiile legii.


• Implicarea plenară în retragerea completă şi necondiţionată a armatei Federaţiei Ruse de
pe teritoriul constituţional al Republicii Moldova, drept precondiţie pentru reintegrarea
republicii.

VI. Administraţie pentru cetăţeni

• Promovarea unei reforme complexe şi profunde de modernizare a administraţiei publice


centrale.
• Susţinerea reformelor în administraţia publică locală în vederea consolidării autonomiei
şi descentralizării.

Tudor Deliu: Competent, Curajos, Devotat!

S-ar putea să vă placă și