Ghid RE PDF

Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi
Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei şi Arte

Catedra de Pedagogie, Învăţămînt primar şi Preşcolar
MODALITĂŢI DE SOLUŢIONARE
A FENOMENULUI REZISTENŢEI LA EDUCAŢIE
GHID PENTRU PĂRINŢI ŞI CADRE DIDACTICE
Bălţi, 2013
CZU
Această lucrare este editată în cadrul Proiectului de cercetare ştiinţifică

aplicativă „Cercetarea fenomenului rezistenţei educaţiei sub aspect socio-
psiho-pedagogic în şcoala primară rurală” implementat de Catedra de
Pedagogie, Învăţământ primar şi preşcolar a Universităţii de Stat „Alecu Russo”
din Bălţi. Lucrarea este destinată cadrelor didactice din instituţiile
preuniversitare şi părinţilor.
Coordonator:
ZORILO Larisa, conferenţiar universitar, doctor, director de proiect
Autori:
ZORILO Larisa, conferenţiar universitar, doctor
CIOBANU Lora, conferenţiar universitar, doctor
FOCA Eugenia, lector universitar
RUSOV Veronica, lector universitar
ŞOVA Tatiana, asistent universitar
Recomandat spre publicare de Consiliul Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei şi Arte

din 26.08.2013
2
CUPRINS
Introducere_________________________________________________________________4
Capitolul I. Iubirea __________________________________________________________5
Capitolul II. Interacţiunea___________________________________________________12
Capitolul III. Empatia_______________________________________________________24
Capitolul IV. Exprimarea emoţiilor__________________________________________45
Capitolul V. Soluţionarea conflictelor________________________________________50
Capitolul VI. Disciplinarea __________________________________________________77
Capitolul VII. Înţelegerea reciprocă________________________________________105
Bibliografie_______________________________________________________________114
Anexe____________________________________________________________________116
3
INTRODUCERE
În sugestiile metodice din ghidul pentru părinți şi profesori MODALITĂŢI DE
SOLUŢIONARE A FENOMENULUI REZISTENŢEI LA EDUCAŢIE sunt abordate
problemele cu privire la diminuarea fenomenului rezistenţei la educaţie a
copiilor de vîrstă şcolară mică din mediul rural.
La baza elaborării ghidului respectiv au stat cercetările pedagogilor şi
psihologilor autohtoni şi străini [M.Marshall, Th.Gordon, E.Stan, C.Crețu,
T.L.Kuzminșina, E.O.Smirnova, M.B.Bîcova ş.a.], precum și experiența practică a
cadrelor didactice din gimaziul din s. Elizaveta, mun. Bălţi şi din s. Hiliuţi, raionul
Făleşti.
Rezistență la educaţie constă în construirea incorectă a relaţiilor dintre
copii şi părinţi, în lipsa dragostei și înțelegerii reciproce dintre actorii procesului
educaţional. Acest fapt este demonstrat în exemplele şi situaţiile de problemă
descrise în continuare.
În această ordine de idei menţionăm, că copiii percep acut comentariile
adulților, criticile în adresa lor, sunt sensibili la orice observaţie de ordin
emoţional. Și dacă în raport cu copiii prevalează emoțiile negative, ei încep să
complexeze, să opună rezistenţă educaţiei și, în cele din urmă, să-i caute pe
cei care-i vor accepta aşa cum sunt. Ghidul propune recomandări cu referire la
posibilităţile de diminuare a fenomenului rezistenţei la educaţie a copiilor, la
modalităţile de manifestare a dragostei faţă de copil, la metodologia de
observare, profilaxie şi corijare a comportamentului, la stimularea încrederii în
forţele proprii şi a convingerii că poate deveni mai bun, mai puternic, mai
inteligent.
Studiind acest ghid veţi identifica posibilităţi noi de soluţionare a
conflictelor, în special în cazurile cînd copilul este predispus negativ, manifestă
agresivitate. Cititorului i se oferă sfaturi constructive în vederea diminuării
fenomenului rezistenţei la educaţie a copiilor, toate acţiunile fiind atît în
favoarea copiilor, cît şi a părinţilor.
4
CAPITOLUL I. IUBIREA
Cît de frecvent ne punem întrebarea ce este dragostea? Dacă iubim pe
cineva cu adevărat, îl preţuim, ne străduim să-i facem ceva plăcut, tindem să
nu ne despărţim de el, nu observăm neajunsurile. Marina Ţvetaeva prin
afirmaţia: „A iubi un om înseamnă a-l vedea aşa cum l-a conceput Dumnezeu,
dar nu l-au educat părinţii” a oferit o cheie universală pentru înţelegerea
dragostei atît între bărbat şi femeie, cît şi între părinţi şi copii.
Dacă doriţi să învăţaţi să iubiţi copii mai întîi de toate învăţaţi să-i primiţi
aşa cum sunt. Copiii trebuie iubiţi nu pentru că sunt frumoşi, deştepţi,
sîrguincioşi, cel mai bine rezolvă probleme sau cîntă la pian. Copilul din
copilărie trebuie să simtă că cineva are nevoie de el. Nevoia de a fi iubit
trebuie alimentată cu un cuvînt cald, cu atingere gingaşă şi pur şi simplu cu o
privire prietenoasă, atentă. Pentru o dezvoltare armonioasă a copilului, atît
mama cît şi tatăl trebuie să fie ofere cît mai multă bunătate şi mîngîiere.
Cea mai simplă privire a părintelui trebuie să-l asigure pe copil că este
iubit şi acceptat aşa cum este. A menţine în copil încrederea că este iubit
înseamnă a menţine încrederea în forţele proprii, încrederea în posibilitatea de
a deveni mai bun, mai puternic, mai frumos.
Oferiţii copilului încredere în faptul că îl iubiţi şi-l acceptaţi doar

pentru că există, doar pentru că este aşa cum este!
Părinţii care au fost educaţi într-un mod autoritar consideră că copilul ştie
că este iubit fără manifestarea în exces a mîngîierilor, gingăşiilor, atenţiei.
Greşesc amarnic deoarece nevoia de a fi iubit trebuie mereu alimentată cu
cuvinte calde, mîngîieri şi gingăşii. Cercetătorii afirmă că pentru o dezvoltare
armonioasă şi un confort psihic sunt necesare de la 4 pînă la 8 îmbrăţişări pe zi.
Prin îmbrăţişări îi oferim copilului o energie pozitivă, îl susţinem, îi dăruim
senzaţia de siguranţă. Copilul trebuie să fie mereu încrezut de faptul că părinţii îl
iubesc şi-l acceptă doar pentru că există, doar pentru că este aşa cum este.
Nu contaminaţi copilului cu atitudinea personală faţă de un

eveniment sau o persoană!
5
Copiii alintaţi şi capricioşi cel mai frecvent apar în familiile în care părinţii
nu sunt consecvenţi în manifestarea emoţiilor. De exemplu într-o seară mama
vine de la serviciu cu o dispoziţie buna, îl cuprinde, îl sărută, îl laudă pe copil. În
altă seară mama, din cauza unor neplăceri la serviciu, vine iritată şi agresivă.
Chiar dacă mama nu exprimă deschis nemulţumirea, nu face observaţii,
copilul, în mod inconştient, recepţionează iritarea mamei pe cont propriu. El
crede că este vinovat de ceva, se inhibă. Ce nu s-ar întîmpla, nu se recomandă
contaminarea copilului cu atitudinea personală faţă de un eveniment sau o
persoană. Dacă totuşi părintele a pierdut controlul şi nemotivat a strigat la
copilul său este necesară explicaţia cauzei iritării şi cererea scuzelor de la
copil. Nu contează ce vîrstă are copilul, merită a fi spuse cuvinte de tipul
„scuză, am pierdut controlul pentru că sunt obosit” , „am neplăceri la serviciu şi
din această cauză sunt indispus”. Părinţii trebuie să-şi imagineze cît de
complicat ar trăi insuccesul dacă nu ar avea copii şi trebuie să fie capabili să
spună copiilor cuvinte de tipul „Doamne, cît de bine că exişti în lumea aceasta!
Dacă nu ai fi mi-ar fi cu mult mai greu să lupt cu greutăţile.”
Manifestaţi într-un mod egal iubirea faţă de toţi copiii pe care îi aveţi!
Cu deosebită atenţie trebuie să te comporţi cu fiecare copil dacă ai mai

mulţi. Dragostea trebuie să o demonstrezi adresîndu-te atît la plural – „cît de
bine că am doi/ trei/ patru… copii!” – cît şi la singular. Or, comportamentul
neadecvat frecvent este manifestat de copii părinţii cărora pe unul din copii îl
laudă mai mult iar pe altul îl ceartă. Fiecare copil are atît calităţi cît şi vicii.
Înainte de a corecta neajunsurile copilul trebuie ajutat să-şi înţeleagă calităţile,
să creadă în propriile puteri. Nu uitaţi, scopul principal al oricărui tip de
educaţie constă în formarea unei personalităţi armonioase cu sine însuşi. Părinţii
nu trebuie să-şi pună întrebări cum să-şi educe copiii, ci să caute răspunsuri la
întrebare cum să iubească copilul, susţinîndu-l şi dezvoltîndu-i ceea ce are mai
bun.
De regulă, părinţii complexaţi şi neîncrezuţi în propriile forţe generează
apariţia acestor fenomene şi la copiii săi. Ei mereu fac observaţii dureroase
pentru greşeli nesemnificative. Deseori nu dispun de o părere proprie. Pentru ei
contează cum va fi apreciat comportamentul lor şi al copiilor de cei din jur. De
6
aceea dacă simţiţi că vă irită comportamentul copilului nu vă grăbiţi să-i faceţi
observaţie sau chiar să strigaţi în public la el. Meditaţi şi decideţi dacă în
realitate copilul se comportă incorect. Liniştiţi-vă. Cînd veţi învăţa să iubiţi
copilul şi să vă iubiţi atunci veţi avea atitudine tolerantă faţă de cei din jur şi veţi
primi şi înţelege lumea ce vă înconjoară.
ÎNVĂŢAŢI DIN EXEMPLU!
Un băieţel de 1 an şi jumătate, fiind pe plajă cu mama sa, a umplut

căldăruşa cu nisip şi a în loc să o răstoarne pe nisip a răsturnat-o pe spatele
unei doamne care se bronza în apropiere. Cum credeţi care va fi prima reacţie
a doamnei? Credeţi că va striga scuturînd nisipul de pe ea la băieţelul care
nimic nu înţelege şi la mama lui care nu a fost suficient de atentă. Copilul se va
speria, părinţii vor începe să-l apere sau să-l pedepsească. Negativ vor fi
afectaţi nu doar participanţii la conflict, ci şi cei din jur, dar este posibilă şi o altă
reacţie. Doamna va zîmbi, va scutura atent nisipul şi la scuzele mamei va
răspunde calm: „Nu e o problemă”. A doua reacţie dă dovadă că doamna nu
este complexată, îi stimează pe cei din jur şi pe sine însăşi.
Cum aţi reacţiona dumneavoastră într-o situaţie asemănătoare? Cum o
să vă comportaţi dacă o situaţie asemănătoare va fi creată de copilul
dumneavoastră? Oare întîmplările amuzante pot să genereze pierderea
controlului?
Priviţi viaţa într-un mod mai simplu. Dezvoltaţi-vă simţul umorului, iubiţi-vă,
iubiţi copii, rudele şi apropiaţii. A iubi este în primul rînd a înţelege, a ierta, a
ajuta să devii mai bun.
ÎNVĂŢAŢI DIN EXEMPLU

Mama unei fetiţe de 11 ani este indispusă de faptul că fiica opune
rezistentă la educaţie: nu doreşte să înveţe, vorbeşte brutal cu mama şi
învăţătoarea, este indiferentă faţă de fratele nou-născut, nu ajută părinţii,
creează situaţii de problemă. Părinţii sunt disperaţi.
7
URMAŢI RECOMANDĂRILE!
1. Părinţii trebuie să analizeze propriul comportamentul atît faţă de fiică cît şi

faţă de fiu. Odată cu apariţia fratelui, fetiţa a simţit că toată atenţia şi
dragostea părinţilor a fost îndreptată spre fratele mai mic. Totul în casă se
axează pe fratele mai mic. Mama fiind obosită nu are forţe şi pentru fetiţă,
tatăl cu mîndrie mereu pronunţă: „Moştenitorul meu, sprijinul meu”.
2. Părinţii iubesc în mod egal copii. Problema constă în faptul că ei nu-şi
manifestă în mod egal sentimentele. Ei trebuie să distribuie săruturile,
îmbrăţişările, laudele, atenţia în mod egal.
3. Părinţii trebuie să înveţe să o asculte pe fiică fără lecţii de morală. Este bine
venit ca părinţii să petreacă timpul împreună cu fiica (plimbări, jocuri,
vizionări de filme, citirea cărţilor).. Părinţii trebuie să dea dovadă de multă
răbdare şi tact în restabilirea relaţiei cu fiica.
4. O deosebita atenţie trebuie acordată activităţii de învăţare, împreună cu
învăţătorii părinţii trebuie să caute o rezolvare constructivă a insuccesului
şcolar. Atît învăţătoarea cît şi fetiţa trebuie să ştie că părinţii nu sunt
indiferenţi faţă de reuşita şcolară şi sunt gata să se implice oferindu-i ajutorul.
5. Părinţii trebuie să o convingă pe fiică că ea este iubită, că ei au nevoie de
ea. Părinţii trebuie să o laude chiar pentru cele mai mici succese.
6. Fiecare copil trebuie să cunoască că cu cît mai mulţi copii sunt în familie cu
atît mai mare este inima părintească.
REFLECTAŢI!
Părinţii consideră că iubesc suficient copiii săi şi copii nu pot să nu

observe dragostea, iar afirmaţiile de tipul: „Nu mă iubeşti!”, „Vreau să plec din
casa ta!”… sunt capricii. Copiii pur şi simplu nu simt dragostea părintească,
reacţionează dureros la observaţiile făcute de părinţi şi dacă în relaţiile cu
părinţii predomină emoţiile negative se creează impresia că nu sunt iubiţi, ei
încep să complexeze, se supără, caută pe cei care o să-i primească aşa cum
8
sunt. Lipsa înţelegerii reciproce cu părinţii îi duce pe copii în stradă, în grupurile
de risc care îi laudă pentru ceea ce părinţii ceartă. Înainte de a învinui copilul
de neînţelegere, supuneţi-vă autocontrolului. Luaţi o foaie şi împărţiţi-o în două
părţi. Timp de 24 ore în partea din stînga puneţi cîte o bifă pentru fiecare cuvînt
bun şi laudă spus în adresa copilului, iar în partea dreaptă a tabelului indicaţi
prin liniuţă observaţiile, strigătele, învinuirile (vezi tabelul nr.1). Dacă aveţi mai
mulţi copii observaţi atitudinea dumneavoastră faţă de fiecare din ei, apoi
comparaţi observaţiile.
Dacă predomină liniuţele, înainte de a stabili relaţia cu copilul trebuie să
corectaţi propriul comportament. Fiecare liniuţă trebuie să fie egalată cu două
bife, deci înainte de a face o observaţie copilului trebuie să-l lăudaţi pentru
ceea ce a făcut mai bine.
Dacă unul dintre copiii dumneavoastră s-a ales cu mai multe liniuţe decît
alţi copii înseamnă că unul dintre copii este nedreptăţit. Chiar dacă credeţi că
sunteţi la fel de exigent cu fiecare dintre copii, copiii sunt mai sensibili şi
observă imediat pe cine lăudaţi mai mult şi pe cine certaţi mai mult ceea ce
duce la apariţia fenomenului de rezistenţă a educaţiei, de aceea este necesar
să vă observaţi comportamentul, să analizaţi rezultatele obţinute, să vă
corectaţi neajunsurile, iar peste un timp încă o dată să reevaluaţi
comportamentul.
Tabelul nr.1 Corelarea emoţiilor
Emoţii pozitive Emoţii negative
Scoală, dragul meu. Cît se poate de dormit, întîrzii la şcoală,
mi-ai mîncat toată viaţa.
Astăzi am preparat tartinele tale Mai ai de stat în baie? Vino mai
preferate. repede la mîncare.
Înainte de a ieşi din casă l-am Iarăşi nu ai spălat vesela.
îmbrăţişat şi sărutat, spunîndu-i: „Cît
de mare ai crescut!”.
Seara cuprinzîndu-l: „Sunt nespus de Ce te tot foieşti atît, întîrzii la şcoală.
bucuroasă să te revăd”.
Mulţumesc, ai fost atît de drăguţ. Mi-ai Seara intrînd în bucătărie: „iarăşi nimic
9
ajutat să duc la bucătărie nu ai făcut. Nici gunoiul nu l-ai dus.”
cumpărăturile. Cînd doreşti, poţi fi
atent.
După cină: „Eşti bravo, ai mîncat tot Iarăşi ai în agendă observaţii de la
ce ţi-am pus în farfurie”. învăţător. Oare cui îi semeni?
Noapte bună, visuri plăcute. Cît se poate să te joci la calculator?
Pleacă imediat la culcare!
Autocorectarea comportamentului părinţilor este necesară din motiv că

aprecierea şi emoţiile negative sunt receptate de copil mai dureros. Părinţii
trebuie să se deprindă să laude mai des copilul, iar observaţiile să le facă într-
un mod mai tacticos.
1. În timpul discuţiei cu copilul asiguraţi un contact vizual la nivel egal.

Îmbrăţişaţi-l, luaţi-l de mînă şi spuneţi-i cît mai gingaş: „cît de tare te iubesc”,
„sunt nespus de bucuros că te am alături”, „îmi este deosebit de plăcut să
petrecem timpul împreună”.
2. Dacă aveţi doi sau mai mulţi copii, găsiţi timp şi posibilitate de două-trei ori
pe zi să rămîneţi în doi cu fiecare copil, în aşa mod ca să nu-i traumaţi.
Rămînînd în doi iniţiaţi discuţii, încurajaţi-l, îmbrăţişaţi-l. Peste puţin timp veţi
observa schimbări atitudinale pozitive a copiilor atît faţă de părinţi, cît şi faţă
de fraţi sau surori.
3. Observaţiile făcute copiilor trebuie să fie corecte, binemeritate, clar
formulate, astfel încît copilul să înţeleagă cu uşurinţă greşelile făcute.
Nu uitaţi:
 Este copilul dumneavoastră şi sunteţi nemulţumiţi în mod special de un
anumit comportament şi nu de copil în general. Sunt acceptate observaţii de
tipul: „eşti un copil deştept, dar nu-mi place cum te-ai comportat atunci
cînd…” ş.a.
10
 Nu se recomandă discutarea emoţiilor copilului, corectării pot fi supuse doar
acţiunile sale. Lacrimile, supărările, răutatea mereu au o cauză pe care
puteţi să nu o ştiţi;
 Observaţiile şi învinuirile nu trebuie să devină sistematice căci riscă să
devină cronice şi să se transforme într-o înstrăinare.
11
CAPITOLUL II. INTERACŢIUNEA
Aţi învăţat să-l primiţi şi să-l iubiţi aşa cum este pe copilul
dumneavoastră. Făcînd primul pas spre înţelegere, l-aţi luat de mînă cu
prietenie, gingăşie şi dragoste. Copilul a simţit aceasta şi v-a răsplătit cu
încredere. Acum este foarte importantă menţinerea acestei încrederi ceea ce
este de multe ori dificil de realizat.
Imaginaţi-vă că v-aţi întors de la serviciu, obosit şi indispus (banii s-au

terminat, dar pînă la salariu mai sunt cîteva zile). În drum spre casă aţi decis că
la cină veţi servi un ceai cu biscuiţi, iar la micul dejun veţi prepara o omletă din
cele trei ouă care au mai rămas în frigider. Deschideţi uşa, copilul
dumneavoastră vă iese în întîmpinare: „mama, ţi-am pregătit o surpriză!” şi vă
conduce la bucătărie şi ce vedeţi, pe aragaz stă tigaia cea scumpă, în ea o
bucăţică de omletă. Copilul cu lopăţica de fier ia omleta şi o pune pe farfurie. Şi
aici înţelegeţi că în primul rînd ultimele ouă din frigider pot fi considerate
utilizate iar tigaia cea scumpă distrusă cu lopăţica de metal şi posibil şi cu
furculiţa. Cum veţi reacţiona? Veţi face observaţii pe marginea distrugerii tigăii,
sau a utilizării a ultimelor ouă din frigider? Opriţi-vă, trageţi aer, liniştiţi-vă! Este
anume acel caz care într-o clipă poate distruge încrederea, restabilirea cărei
va fi extrem de complicată. Să analizăm ce s-a întîmplat. Copilul
dumneavoastră a făcut un lucru de sine stătător, dar l-a făcut greşit. În acest
caz trebuie să reflectaţi ce este mai important pentru dumneavoastră, faptul că
a făcut ceva din iniţiativă proprie, sau faptul că a făcut ceva greşit. Dacă doriţi
ca în continuare, cu timpul copilul să vă întîlnească cu cina, să vă ajute în
prepararea ei, cît de dureroasă nu ar fi pierderea tigăii, trebuie să manifestaţi
bucurie. Principal este că a preparat cina de unul singur. Pentru acest lucru
lăudaţi-l. Mai tîrziu, cînd vă veţi linişti amintiţi-i cu umor că tigăile cu stratul
ceramic nu suportă lopăţelele din fier. În ceea ce priveşte consumarea
ultimelor produse din frigider, nu este cazul să-l certaţi, pentru că dacă este
posibil să-l învăţaţi să utilizeze corect vesela, cîştigarea banilor pentru el este
încă imposibilă. Procurarea produselor, cîştigarea banilor, şi utilizarea raţională
12
a lor este problema maturilor. Atunci cînd copilul încearcă să facă ceva de unul
singur, el tinde să vă bucure, să vă demonstreze dragostea. Sarcina
dumneavoastră este să apreciaţi efortul depus şi apoi să corectaţi greşelile
comise.
A spălat vesela, dar a stricat cana preferată? Cumpăraţi altă cană, ea
oricum putea fi stricată într-o zi, în schimb, la bucătărie va fi regulă fără
implicarea dumneavoastră.
A desenat un poster de felicitare cu ocazia zilei dumneavoastră de
naştere, utilizînd un rulou de tapete pe care aţi avut intenţia să-l utilizaţi la vilă, în
plus a făcut şi greşeli? Alte tapete veţi cumpăra, greşelile cu timpul se vor
corecta, dar dorinţa de a vă face ceva plăcut, dacă nu v-a fi susţinută, poate
să dispară fără urmă iar copilul nu va dori să vă felicite. Dar dacă nu va fi
corectată greşeala, ea va fi observată de oaspeţi şi ei pot se amuze pe seama
lor, atunci puteţi să-l sustrageţi printr-o altă activitate, şi atent să corectaţi
greşeala. Copilul singur va înţelege totul.
Psihologii interzic întreruperea procesului de autoafirmare. Amintiţi-vă
cum aţi învăţat copilul să meargă? Oare de fiecare dată cînd cădea îl
învinuiaţi, îl certaţi, numindu-l neîndemînatic? Dacă aţi fi procedat astfel, nu
reuşea să înveţe să meargă atît de repede.
Dacă copilul este preocupat de o activitate şi nu solicită ajutor, nu trebuie
să vă implicaţi, să-l întrerupeţi cu sfaturi. Lăsaţi-l să ducă lucrul pînă la capăt, să
creadă în propriile forţe. Ţineţi minte, nu trebuie să indicaţi minuţios fiecare
greşeală comisă, iniţial trebuie să acceptaţi, să sprijiniţi, iar apoi în condiţii
liniştite cu tact să corectaţi greşelile.
Mama revenind acasă a găsit în camera fiicei pantalonii recent

cumpăraţi tăiaţi. Mama înţelege că fiica a vrut cît mai bine, dar ea conta că
pantalonii vor fi purtaţi şi toamna, nu doar vara.
13
Erorile produse de copil pot fi corectate în procesul învăţării. Contează

clarificarea motivaţiilor intrinseci care fac pe copil să înveţe. Vă propunem
următorul joc: luaţi o foaie şi trasaţi pe ea 4 coloniţe numerotînd-o cu cifrele 1,
2, 3, 4. Fără ca să priviţi în foile unui altuia, indicaţi literele care indică scopurile
învăţării.
A. important în învăţare este obţinerea cunoştinţelor şi deprinderilor;
B. important este să înveţi să înveţi;
C. important este dezvoltarea capacităţilor de autoevaluare;
D. important este relaţia dintre profesor şi elev. În modul ideal ei trebuie să
fie mulţumiţi unul de altul.
După ce alegerea va fi făcută, comparaţi priorităţile în învăţare indicate
de dumneavoastră şi copil. Dacă doriţi să obţineţi succes şi să-l ajutaţi cu
adevărat, veţi fi nevoiţi, în perioada iniţială să-i acceptaţi dorinţele, iar dacă
copilului îi este mai important procesul învăţării, e bine să-i propuneţi sarcini
simple cu care el cu siguranţă se va descurca, fiind bine-dispus, mai tîrziu el va
putea rezolva situaţii şi mai complicate. Acest exerciţiu va favoriza stabilizarea
relaţiilor, nu doar cu copilul, dar şi cu învăţătorul. Există copii care preferă
procesul învăţării şi notele nu-i interesează, dar există şi copii care tind să obţină
succes, să demonstreze că sunt cei mai buni, afectînd stima de sine a celor din
urmă, este posibil scăderea dorinţei de a învăţa.
Dacă copilul are încredere în dumneavoastră, cînd va avea nevoie cu
siguranţă va cere ajutor. Nu rataţi şansa, ajutaţi-l, susţineţi-i iniţiativa, dorinţa de
acţiune.
De cele mai multe ori copii cer ajutor în momente cînd părinţii sunt extrem
de ocupaţi. Dacă părintele nu poate acorda ajutor copiilor din motive serioase,
el trebuie să-i explice copilului, să-i promită că-l va ajuta mai tîrziu şi să nu uite
să realizeze promisiunea dată.
Atunci cînd oferiţi un ajutor copilului, implicaţi-vă doar în acele acţiuni pe
care copilul nu le poate realiza singur. A ajuta nu înseamnă a face în locul
14
copilului. În momentul cînd veţi înţelege că copilul s-a isprăvit cu realizarea
acţiunilor noi, trebuie să-i oferiţi şansa să exerseze. Atunci cînd vedeţi că copilul
ceva nu poate să facă, trebuie să începeţi cu cuvintele: „încercăm împreună”
ajutîndu-l trebuie să activaţi acele cunoştinţe şi deprinderi pe care copilul le-a
obţinut deja. Atunci cînd părintele face totul pentru copil, în primul rînd copilul
nu obţine cunoştinţe şi deprinderi noi, în al doilea rînd pierde interesul pentru
activitatea respectivă.
Fiul dvs. a primit în dar un avion care trebuie să fie asamblat şi încleiat de
sine stătător. Fiul cu entuziasm a început asamblarea detaliilor, dar cînd a ajuns
momentul de a încleia, a simţit nevoia de ajutor. Este posibil ca părintele singur
să încleie detaliile, dar mai corect dacă ar face-o împreună. Pe parcursul
procesului ar fi bine părintelui să ceară ajutor în realizarea a celor operaţii care
sunt în puterele copilului („Ţine te rog aripa avionului”, „taie”, „dă-mi
foarfecele”). Pe tot parcursul activităţii părintele trebuie să apeleze la sfatul
copilului „cum crezi această piesă trebuie lipită aici?”, „cum crezi eu corect te
ajut?”. În aşa mod asamblarea avionului va lua cu mult mai mult timp, dar
copilul va acţiona activ şi cu altă ocazie se va descurca de unul singur cu
activităţi de acest gen. Dacă ignorăm problemele apărute în procesul învăţării
sau a jocului, motivaţia va scădea.
Propunem în continuare următorul exemplu ce ilustrează interacţiunea

dintre părinte şi copil. Părintele poate fi de folos în perioada cînd copilul învaţă
alfabetul prin activităţi de tipul: seara înainte de somn părintele poate citi cîteva
pagini dintr-o poveste interesantă şi concomitent să-i ofere copilului
posibilitatea să recunoască singur în text literele deja învăţate sau să citească
cîteva cuvinte simple pe silabe. Cînd copilul va căpăta primele deprinderi de
lectură, este util lăsarea cărţilor la o pagină interesantă, la un loc vizibil şi copilul
cu siguranţă fiind curios va dori să afle continuarea evenimentelor descrise.
15
Interacţiunea dintre părinte şi copil în procesul învăţării favorizează
dezvoltarea autoevaluării, încrederea în forţele proprii, asigură o stabilitate
emoţională. Dacă copilul dispune de o experienţă pozitivă, armonioasă de
interacţiune cu un adult-părinte în procesul învăţării, atunci el va fi deschis spre
o interacţiune cu un adult-învăţător. În cazul cînd părinţii în procesul învăţării
copilului au fost severi, lipsiţi de tact cu siguranţă şi la şcoală copilul va întîlni
unele greutăţi în relaţia profesor-elev.
Părinţii trebuie să fie extrem de atenţi la dorinţele copiilor săi. Dacă ei vă
roagă: „Joacă-te cu mine”, „vreau să desenezi împreună cu mine”, „citeşte-mi
te rog din această carte”, găsiţi timp să vă realizaţi dorinţa, acţionaţi binevoitor
asigurându-l pe copil că vă este interesant şi plăcut.
Dacă doriţi să evaluaţi eficienţa relaţiei cu copilul încercaţi timp de o lună

să faceţi notiţe într-o agendă. Fiecare filă din agendă trebuie să conţină 2
coloniţe, în coloniţa nr 1 notaţi toate activităţile copilului pe care le realizează
împreună cu părinţii, în cealaltă coloniţă indicaţi activităţile care le realizează
copilul singur. Pot fi luate în vizor doar unele aspecte ale relaţiei copil-părinte ca
de exemplu interacţiunea în cadrul activităţilor casnice.
Săptămâna nr 1
Împreună cu părinţii De sine stătător
Trezirea, necesită implicare Se spală, se curăţă pe dinţi, merge la
Micul dejun-servim împreună masa şcoală, serveşte singur prânzul, face
Realizarea sarcinilor la matematică temele la toate disciplinele cu
Curăţenie în cameră excepţia matematicii, se pregăteşte
de somn.
Săptămâna nr 2
Udă florile Se trezeşte cu ajutorul deşteptătorului,
Face cumpărături Se spală, se curăţă pe dinţi, ia micul
16
dejun, merge la şcoală, serveşte singur
prânzul, face temele la toate
disciplinele inclusiv şi matematica, se
pregăteşte de somn, în week-end se
plimbă cu bicicleta
Tabelul nr. 2 Relaţia cu copilul
Important este ca copilul să se înveţe să realizeze singur activităţile care

mai ieri erau făcute doar cu ajutorul părinţilor. Dacă doriţi o dezvoltare
armonioasă a copilului măriţi mereu zona proximă a dezvoltării, oferindu-i
sarcini noi pe care o să le realizaţi iniţial împreună, iar mai apoi copilul deja va fi
capabil să le realizeze singur.
La adunarea de părinţi învăţătoarea şi-a expus nemulţumirea faţă de

reuşita elevului X., care pînă nu demult era cel mai bun la matematică, iar
acum nu doreşte deloc să rezolve probleme atît în clasă cît şi acasă. La lecţie
vorbeşte întruna, este agitat. Tatăl s-a înroşit de ruşine.
1. Situaţie de acest gen se produc în multe familii. Părinţii trebuie să înceapă

rezolvarea problemei pe o notă liniştită, nu este cazul de a dramatiza situaţia
creată.
2. Sunt importante nu atît consecinţele (note mici, neatenţie la lecţie) cît
cauzele. Părintele a identificat următoarele cauze: la începutul anului de
studiu elevul a fost bolnav mai mult de o lună şi cînd a întîlnit greutăţi, nu a
cerut ajutor pentru că era obişnuit să fie printre primii şi nu a avut curaj să
recunoască că întîmpină greutăţi. Tatăl era plecat, iar mama nu putea să-l
ajute la matematică.
17
3. Rezolvarea situaţiei trebuie să înceapă cu atenţionarea problemelor copilului
„am aflat că întîmpini unele dificultăţi la şcoală, îţi propun să le rezolvăm
împreună”. Reţinînd emoţiile trebuie de clarificat conţinuturile care nu au fost
înţelese şi în fiecare seară pas cu pas de rezolvat sarcini care ar duce la
asimilarea conţinuturilor neînţelese. Cu timpul cînd copilul va obţine primele
succese, părinţii trebuie să intervină cu laude şi să continue să monitorizeze
realizarea temelor.
4. Nu se recomandă să descrieţi în amănunte discuţia cu profesorul. Aflând
detaliile, copilul se va distanţa de învăţătoare. Părintele trebuie să contribuie
la construirea relaţiei profesor-elev prin amintiri plăcute, încurajări, astfel
copilul să înţeleagă că este iubit şi poate miza pe ajutorul adulţilor.
Părinţii trebuie să menţină iniţiativa copiilor de ai ajuta. Dacă copilul
doreşte să participe la activităţile casnice, părinţii trebuie să le ofere această
posibilitate, luând în consideraţie vârsta copilului. Sarcinile propuse spre
realizare trebuie să aducă copilului bucurie.
Părinţii şi copiii trebuie să aibă încredere unul în altul.
Aţi schimbat locul de trai copilul dvs. a obţinut o odaie, dar feciorul dvs.
nu menţine în ea ordine. Cum procedaţi? Veţi pune lucrurile la loc singuri? În
acest caz el niciodată nu va învăţa să facă ordine. Dacă nu vă implicaţi şi îl
lăsaţi să trăiască în camera sa aşa cum trăieşte în dezordine riscaţi să
complicaţi situaţia creată pentru că un mediu nefavorabil influenţează starea
emoţională a copilului.
Problema a apărut pentru că fiul nu are formate abilităţile necesare de a
menţine o cameră în ordine şi atunci părinţii sunt cei care trebuie să iniţieze
activităţi în comun care aduce la formarea unor deprinderi de a face ordin.
Utilizaţi umorul şi frazele prietenoase deoarece într-o atmosferă plăcută copilul
va fi mai motivat să lucreze decît atunci cînd o să-l obligaţi prin strigăte şi situaţii
de conflict. Dacă doriţi cu adevărat să interacţionaţi cu copilul, stabiliţi relaţii de
la egal la egal. Nu monitorizaţi activitatea prin ordonuri, copilul simţind tendinţa
de a domina a părintelui, opune rezistenţă.
18
Dezvoltarea şi formarea capacităţilor copilului se produce doar în limitele
activităţilor care trezesc cu adevărat interesul copilului. O mare parte din părinţi
nu cunosc ce anume îi este interesant pentru copiii lor: ce filme privesc, ce cărţi
citesc, ce muzică ascultă. Ei consideră că dacă au înscris copiii la o şcoală
prestigioasă, au realizat pentru totul datoria de părinte. Imaginaţi-vă un peşte
aruncat de valuri pe mal. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu un copil care este
impus de către adulţi să acţioneze în domenii care nu le trezesc interes, de
exemplu: Un copil care doreşte să devină medic, este impus ore întregi să
cânte la pian neavînd predispoziţii muzicale. Decizia cu privirea la activităţile
extracurriculare trebuie să aparţină copilului şi nu părinţilor.
REFLECTAŢI!
Vă propunem să completaţi chestionarul pentru a afla interesele copilului
dvs. Utilă ar fi completarea chestionarului atît de părinţi cît şi de copii.
Compararea rezultatelor obţinute permite identificarea nivelului de cunoaştere
reciprocă.
Chestionar pentru copii şi părinţi
1. Ce gen de muzică îţi/îi creează o dispoziţie bună?
a) clasică b) de estradă c) roc d) alt gen
2. Ce cîntec preferi/ă să-l intonezi?
3. Din toate opţiunile propuse aş/ar alege:
a) muzica b) limba străină c) fotbal d) baschet e) înot
f) şcoala auto g) arte plastice h) boxul i) altceva
4. Ce profesie ai/ar alege?
5. Cum preferă să înveţe/învăţ?
a) vizual b) auditiv c) practic
Chestionarul poate fi completat cu alte întrebări adăugătoare
Părinţii visau ca fiica lor să cunoască limba engleză. Succesele însă erau
minime. Pentru a rezolva problema părinţii au apelat la ore adăugătoare, care
19
au fost ignorate de către fiică. Tatăl cunoscând engleza a încercat să o ajute
însă fără succes. Cu timpul părinţii au abandonat visul de a o vedea în calitate
de traducător pe fiica lor.
Deseori din cauza neatenţiei faţă de interesele copiilor, părinţii nu observă

soluţiile care sunt evidente, de exemplu: Copilul preferă să asculte muzică în
limba engleză, acest fapt poate fi utilizat şi în învăţarea limbii engleze. Textele
pieselor pot fi cu uşurinţă găsite şi împreună cu copilul pot fi traduse şi cântate.
Pot fi căutate pe internet şi detaliile biografiei interpreţilor preferaţi, activităţi
care ar duce la stabilirea unor interese comune şi ar favoriza relaţia de prietenie
dintre părinţi şi copii.
Orişice cunoştinţe dobândite fără interes nu vor fi de folos copilului. Doar o
relaţie corect stabilită cu copilul va genera dezvoltarea capacităţilor necesare.
A avea grijă de cineva nu înseamnă a fi mereu lângă el, ci constă în a-l
învăţa să se descurce fără ajutor. Părinţii chiar dacă nu doresc trebuie treptat să
transfere responsabilitatea pe umerii copilului. Deseori copilul are nevoie nu atît
de ajutor cît de siguranţă. Pentru el contează că părinţii sunt alături şi în
momente dificile el poate apela după un sfat. Siguranţa este şi ea un tip de
inter-relaţie.
În unele familii mama sau tata sunt nevoiţi mereu să amintească copilului
ce trebuie să facă, la ce oră să se scoale, la ce oră să plece la şcoală. Fără
amintirea părinţilor, copilul nu realizează temele, nu pleacă la culcare.
Hipertutelarea respectivă generează infantilismul şi iresponsabilitatea. Cu timpul
acest copil va învinui părinţii că nu i-au amintit la timp anumite lucruri.
Părinţii care cu adevărat au grijă de viitorul copiilor săi, responsabilizează
de la lucruri mai puţin importante la activităţi ce ţin de întreaga familie. Atunci
cînd copilul cunoaşte drepturile şi responsabilităţile sale, el cu uşurinţă stabileşte
relaţii armonioase cu părinţii, profesorii şi prietenii, iar în viitor va putea construi
şi o familie sănătoasă.
20
Interacţiunea copil-părinte este nespus de importantă în procesul
dezvoltării personalităţii copilului. Deficitul de atenţie generează
comportamente neadecvate, care indică, că importanţa atenţiei din partea
părinţilor este destul de mare. Părinţii de multe ori îl lasă pe copil faţă în faţă cu
problema. În realitatea doar părinţii cu adevărat pot să-l înţeleagă şi să-l ajute,
problema copilului trebuie să devină problema părintelui. Părinţii trebuie să
găsească timpul necesar pentruInteracţiunea copil-părinte este nespus de
importantă în procesul dezvoltării personalităţii copilului. Deficitul de atenţie
generează comportamente neadecvate, care indică, că importanţa atenţiei
din partea părinţilor este destul de mare. Părinţii de multe ori îl lasă pe copil faţă
în faţă cu problema. În realitatea doar părinţii cu adevărat pot să-l înţeleagă şi
să-l ajute, problema copilului trebuie să devină problema părintelui. Părinţii
trebuie să găsească timpul necesar pentru a menţine relaţia cu copilul la un
nivel a menţine relaţia cu copilul la un nivel prietenos. Greşelile produse de
către copii trebuie primite cu statut de indicatori care demonstrează unde este
necesar să se intervină. Copilul învaţă din greşeli pe care cu siguranţă nu va
dori să le repete. Experienţa chiar şi cea negativă favorizează maturizarea
copilului. Părinţii trebuie să fie sinceri şi toleranţi cu copiii atunci cînd ei au greşit
şi să excludă exprimări de tipul: „ţi-am spus, nu m-ai ascultat”, „ai făcut-o nu
m-ai ascultat, aşa şi-ţi trebuie”.
REFLECTAŢI!
Pentru a verifica dacă sunteţi pregătiţi pentru responsabilizarea copiilor,
răspundeţi la următoarele întrebări:
1. Veţi da acordul în cazul cînd copilul dvs. cere permisiunea să petreacă o
noapte la prietenul său? (Da, Nu)
2. Veţi permite copilului dvs. să îmbrace o haină care nu corespunde timpului
de afară? (Da, Nu)
3. Veţi permite schimbarea mobilierului în camera copilului după placul lui?
(Da, Nu)
4. În caz că copilul a plecat la bunica pentru ca să-i ofere un ajutor fără ca să
vă anunţe, consideraţi că a devenit responsabil? (Da, Nu)
21
5. Copilul a adus acasă un căţeluş şi insistă să-l păstreze şi să-l îngrijească, veţi
permite? (Da, Nu)
6. Veţi înţelege copilul în cazul cînd s-a înscris singur la secţia de fotbal? (Da,
Nu)
7. Veţi accepta plecarea în excursie cu clasa? (Da, Nu)
8. Veţi permite vizionarea desenelor animate dacă copilul nu şi-a făcut
temele? (Da, Nu)
9. Dacă copilul a stricat geamul la şcoală şi doreşte să câştige singur banii
pentru un geam nou, o să-i permiteţi? (Da, Nu)
Dacă aţi obţinut 9 din 9, 8 din 9 şi 7 din 9 pentru răspunsul „Da” înseamnă
că nu aveţi deprinderea să refuzaţi dorinţele copilului şi în acest caz el va
deveni cu mai mult efort responsabil, chiar spunând „nu” părinţii oferă copilului
posibilitatea de a-i convinge. Ţineţi minte bunătatea trebuie să fie severă.
Dacă aţi obţinut 6 din 9, 5 din 9 pentru răspunsurile „Da” şi „Nu” daţi
dovadă de o bună relaţie cu copilul. Nu vă este frică să spuneţi nu, iar copilului
nu îi este frică să insiste asupra propriului punct de vedere.
Dacă răspunsurile dvs. sunt în majoritate „Nu” stilul de educaţie este
autoritar. Copilului îi este dificil să fie independent. Încercaţi să fiţi mai tolerant
faţă de greşelile lui şi permiteţi-i să le rezolve singur.
O să fiţi mai liniştit dacă o să ştiţi unde anume se află copilul dvs. decît
atunci cînd el o să vă mintă. Cu sau fără permisiunea dvs. copilul se
maturizează şi câştigă mai mult spaţiu pentru acţiuni independente.
1. Ce nu s-ar întâmpla la serviciu revenind acasă întâlniţi copilul cu un zâmbet

binevoitor. Găsiţi timp pentru discuţii pe marginea diferitor probleme ale
copilului. Copilul trebuie inconştient să se obişnuiască că timpul petrecut
împreună are întotdeauna un fundal emoţional-pozitiv şi generează o
rezolvare mai clară şi mai simplă a problemelor.
2. Observaţi copilul. Identificaţi activităţile pe care le face cu uşurinţă fără
ajutorul dvs. Lăudaţi-l, chiar dacă a comis unele greşeli nesemnificative.
22
3. Reflectaţi care ar fi neajunsurile şi erorile pe care doriţi să le înlăturaţi la
copilul dvs. Purcedeţi la corectarea erorilor doar după ce aţi lăudat copilul
pentru succesele obţinute şi doar utilizând un ton prietenos.
4. Observaţi şi identificaţi activităţile noi pe care încearcă să le realizeze
copilul. Propuneţi-i ajutor chiar dacă nu are curajul să-l ceară „încercăm să
o facem împreună?”. Creaţi o situaţie de succes aşa în cît unele operaţii să
fie realizate fără implicarea dvs. Observaţi micile succese şi lăudaţi-l.
Atmosfera activităţii realizate în comun trebuie să fie prietenoasă şi
bucuroasă. Cînd lucrul va fi dus la bun sfîrşit felicitaţi copilul cu succesul
obţinut.
5. Propuneţi-i activităţi noi şi oferiţi-i ajutor aşa încît tot ce-ar ţine de activităţile
în comun să fie însoţit doar de pozitivism. Orişice greutate trebuie să fie
trecută prin interes şi plăcere.
6. Observaţi copilul şi identificaţi în ce perioadă a zilei îi este mai dificil să se
organizeze. Dacă întîlneşte unele greutăţi utilizaţi elementele extrinseci, de
exemplu: dacă nu se poate organiza la timp dimineaţa, elaboraţi o listă de
activităţi care urmează a fi realizate. Indicaţi concret utilizînd imagini ce şi
cînd trebuie de făcut, de exemplu. Un deşteptător zâmbitor cu cuvântul
trezirea la ora 6.30, o periuţă de dinţi – 6.30 ş.a.
7. Identificaţi disciplinele şcolare care provoacă unele greutăţi în învăţare, de
exemplu: regulile ortografice, formule matematice pot fi scrise pe fişe şi lipite
la un loc vizibil.
8. Elaboraţi împreună cu copilul un tabel unde veţi indica activităţile pe care le
realizează independent şi activităţile care necesită implicarea adulţilor.
Asiguraţi-vă că treptat activităţile pe care le realizaţi împreună vor fi
realizate independent. Lăudaţi-l pentru succesele obţinute
23
CAPITOLUL III. EMPATIA
Problemele atît la adulţi cît şi la copii apar la nivel emoţional şi
comportamental. Anume emoţiile ne permit înţelegerea profundă a copilului.
Orice comportament al copilului este cauzat de anumite emoţii. Copilul deseori
nu înţelege de ce a acţionat într-un anumit mod. Sarcina părinţilor este de a
afla, de a simţi cauza reală a comportamentului manifestat. Pentru aceasta în
orice situaţie părintele trebuie să asculte atent şi activ copilul. Ascultând activ
copilul părintele realizează tranziţia cuvintelor şi acţiunilor în domeniul emoţiilor,
explică copilului cauza apariţiei anumitor comportamente şi astfel previne sau
soluţionează conflictele.
Cuvintele rostite de către copil cît de dureroase nu ar fi, ascund frica,
ruşinea, durerea, supărarea, oboseala ş.a., părintele trebuie să identifice
cauzele şi să comunice copilului, deoarece copilului îi este dificil să înţeleagă
ce se întâmplă cu el.
Oferim în continuare un exemplu de ascultare activă.
Imaginaţi-vă că aţi rugat feciorul să cumpere de la magazin pâine iar el a
revenit plângând şi aruncând hainele a strigat: „Sunt slab, ţi-am spus că trebuie
să frecventez secţia de box, dar tu ai insistat să fac muzică, iată, poftim, nu voi
ieşi niciodată din casă.” Aţi aflat că lîngă magazin nişte copii necunoscuţi l-au
oprit şi i-au luat banii. El a încercat să se opună dar nu a reuşit.
Fiind adult trebuie să înţelegeţi că feciorul dvs este indispus, supărat,
umilit, trebuie să-l ajutaţi să-şi exprime aceste emoţii, de aceea ascultând
feciorul nu trebuie doar să-l liniştiţi cu cuvintele „nu plânge”, „eşti bărbat”. Luaţi-
l de mână, cuprindeţi-l, vorbiţi cu el, făceţi-l să înţeleagă că vă sunt aproape
retrăirile lui: „Eu înţeleg, tu eşti indispus, suferi pentru că ai fost umilit.” Aceste
cuvinte simple vor avea un efect cu mult mai favorabil decît simplele mângâieri
şi liniştiri. Apoi este cazul de a acţiona constructiv: de exemplu, căutarea celor
care au luat banii, plecarea la magazin împreună, înscrierea la secţia sportivă.
Părinţii trebuie să asculte activ copilul nu doar cînd el are probleme, dar şi
cînd se bucură de unele succese, de exemplu: fiica intră în odaie, strigă
bucuroasă „Mamă, mamă, am luat nota 10!”. Pe lîngă îmbrăţişări şi felicitări
trebuie să spuneţi: „Văd că eşti foarte fericită, mă bucur de succesele tale”.
24
Astfel ascultarea activă favorizează relaţia părinte-copil şi diminuează
tensiunea emoţională.
Dacă sunteţi cu adevărat empatic faţă de copilul dvs trebuie să vă
învăţaţi să-l ascultaţi activ, în discuţie cu el să-i numiţi pe nume emoţiile trăite
de copil.
Tensiunea emoţională şi suprasolicitarea emoţională apar din cauza că
copilul nu este înţeles sau îi este frică că nu va fi înţeles pentru că nu ştie cum să
verbalizeze ceea ce se întâmplă cu el. Ascultarea activă asigură o rezolvare
constructivă a problemei. Dacă părintele ascultă activ şi transmite copilului
semnalul că acesta a fost înţeles, discuţia capătă sens. Asigurându-l pe copil
că a fost înţeles, părintele rezolvă pe jumătate problema. Copilul care simte că
este înţeles, interacţionează mai uşor cu părintele.
Reguli ale ascultării active
1. Dacă aţi decis să vă ascultaţi copilul, trebuie să vă asiguraţi,
plasându-vă în spaţiu, că-l priviţi la acelaşi nivel. Astfel este
evident că sunteţi gata nu doar să ascultaţi dar şi să-l auziţi.
2. Nu interogaţi copilul. Comentariile le formulaţi doar într-o formă
afirmativă.
3. Utilizaţi după fiecare frază pauzele, oferindu-i astfel timp pentru
reflecţia copilului.
4. Iniţial formulaţi ceea ce aţi înţeles din mesajul emoţional al
copilului şi apoi numiţi şi identificaţi emoţiile.
Feciorul a venit de la şcoală. Tot drumul şi-a adunat forţele pentru a împărtăşi
părinţilor problemele sale. Intră în casă, se salută, dar nimeni nu-i răspunde. Intrînd în
bucătărie, găseşte pe mama care priveşte televizorul: „Mamă, eu am venit”, „Spală-te
pe mâini şi vino la masă”, îi spune mama, fără să întrerupă vizionarea televizorului.
Feciorul intrînd în baie a început să vorbească la telefon cu prietenul său, tatăl din altă
odaie strigă: „Vorbeşte mai încet, vizionez meciul de fotbal”. Revenind la bucătărie,
feciorul totuşi încearcă să-i povestească mamei ce s-a întâmplat la şcoală, însă mama
continuă să privească televizorul. Feciorul după un sunet prietenului său, pleacă la
plimbare. Peste ceva timp părinţii sunt nemulţumiţi de faptul că feciorul petrece mult
25
timp afară, nu-i ascultă. Feciorul este atras de prietenii din curte pentru că doreşte să
fie ascultat. Modalitatea în care părinţii îşi ascultă copiii contează. Dacă copilul este
indispus, nu trebuie să-l interogaţi chiar din prag cu fraze de tipul „ce s-a întâmplat”.
Oferiţi-i timp să se liniştească, să-şi adune gândurile şi ajutaţi-l începînd cu afirmaţia
„ceva s-a întâmplat …”. Nu întrebaţi copilul pentru a afla detaliile, întrebările indică că
aţi înţeles copilul, că nu l-aţi ascultat, întrebarea nu conţine empatie, ci doar cere
clarificări. Ascultând atent, implicaţi-vă prin enunţuri afirmative, de exemplu: „te-ai
supărat pe el, te-ai speriat”. Anume enunţurile afirmative la nivel de inconştient îl fac pe
copil să înţeleagă că a fost auzit, că sunt importante nu doar faptele concrete ci şi
starea emoţională. O condiţie necesară a dialogului productiv este pauza care trebuie
să fie respectată după fiecare replică. Copilul are şi el ce să vă spună, oferiţi-i timp, în
timpul pauzei el poate să-şi adune gândurile. Copilul singur va indica cît de lungă
trebuie să fie pauza, privind într-o parte sau meditând. Utilizaţi pauza pentru ca să
decideţi cum veţi continua discuţia. Cînd începeţi discuţia, trebuie să utilizaţi 2 fraze-
cheie. Prima de repetare şi constatare a celor auzite şi înţelese, a doua de definire a
emoţiilor copilului şi doar apoi este posibilă trecerea la rezolvarea constructivă a
problemei.
Mama intră în camera fiicei şi observă că ea nu doreşte să facă ordine în

cameră „Nu vreau să fac ordine”. Mama constată faptul: „Tu nu vrei astăzi să faci curat
în camera ta”. După o pauză: „Ai obosit, te-ai indispus, pentru că este un lucru greu şi
de durată”.Parafrazaţi cuvintele copilului, dacă veţi utiliza aceleaşi exprimări copilul
poate să creadă că râdeţi de el. Dacă copilul tace şi nu spune ce s-a întâmplat cu el,
nu apelaţi la interogaţie. Utilizaţi fraze afirmative, presupunând cele întâmplate.
REFLECTAŢI!
Dacă aţi iniţiat corect discuţia veţi observa o schimbare pozitivă a

comportamentului şi a stării emoţionale a copilului:
- Emoţiile negative ale copilului slăbesc sau chiar dispar.
- Copilul nu se inhibă ci oferă detalii noi cu privire la problemă.
26
- Copilul nu se limitează doar la limitarea problemei ci propune şi căi de
soluţionare.
- Peste ceva timp copilul învaţă să asculte părinţii, se interesează de
problemele lor şi le propune soluţii.
- Părinţii învăţând tehnica ascultării active, devin mai atenţi şi mai
receptivi la problemele copiilor săi.
- Atît părinţilor cît şi copiilor le este mai uşor să comunice cu diferiţi
oameni.
Nu vă indispuneţi dacă ascultarea activă nu oferă rezultatul dorit. Copilul trebuie
să se deprindă cu faptul că părintele încearcă să-l înţeleagă şi să-l ajute în orişice
situaţie. A fi empatic este dificil, pentru că în joc intră elementele spirituale, sufleteşti.
Relaţia părinte-elev va deveni mai puternică atunci cînd părinţii vor da dovadă de
empatie.
Important este că ascultarea activă să nu fie utilizată de către părinţi ca
modalitate tehnică de a deschide sufletul copilului. Dacă ascultând activ nu veţi fi
sincer copilul imediat va sesiza acest lucru şi va refuza contactul. Dacă doriţi cu
adevărat să stabiliţi o relaţie armonioasă cu copilul, trebuie să lucraţi şi asupra propriei
personalităţi, deoarece pentru a putea utiliza ascultarea activă, trebuie să aveţi
răbdare, umor, cultură, putere de caracter, echilibru emoţional.
Tabelul nr 3
Reacţiile care generează emoţiile negative şi împiedică empatie
Reacţia greşită a Ce aude şi simte copilul Cum reacţionează
părinţilor
Porunci „Să nu mai aud Lipsa de stimă faţă de Se încăpăţinează, se
asta”, „încetează personalitatea, nedorinţa supără.
imediat” de a înţelege problema.
Simte că este lăsat în
voia soartei.
Ordine „Fă curat”, „Adă Lipsa de stimă, inhibare Opune rezistenţă,
apă”, „Du gunoiul” independenţei, lipsa de bombăneşte.
dreptate.
Preîntâmpinare „Dacă Se deprinde dacă sunt Agresivitate şi
mai strigi încă o dată, nu repetate des. indiferenţă.
27
voi rezista”, „Dacă nu
faci, ţine-te”
Ameninţări „dacă mai ai Simte că este într-o Agresivitate, lacrimi.
un 2 îţi arăt eu ţie” situaţie fără ieşire.
Morala „Eşti leneş, dar Sentimentul de vină, Procesează invers.
anume munca a făcut presiunea autorităţii
din maimuţă, om” adultului, plictiseala.
Soluţii de-a gata, sfaturi Presiunea autorităţii, lipsa Ignorare sau rezistenţă
„Consider că trebuie să- de încredere, deschisă „Ţie îţi pare că
ţi ceri scuze”, „Cînd eu comportament este aşa, eu cred altfel”.
eram de vârsta ta, neadecvat vârstei.
ascultam mereu sfaturile
celor mai mari”.
Argumente logice „Dacă Apare o barieră/surzenie Spune „ajungem lasă-
nu te vei spăla pe mâini psihologică mă în pace”.
vei avea ascarizi”, „Cînd
eram de vârsta ta,
câştigam deja bani”, „De
cîte ori ţi-am spus, dar
oricum procedezi din
capul tău”
Învinuirea, critica „Tu eşti Se formează o imagine Se apără activ, atacă
vinovat”, „mereu de sine negativă, crede verbal, se inhibă.
procedezi altfel decît te- că s-a născut nenorocos,
am rugat”. devine răutăcios,
deprimare şi indispoziţie.
Lauda „Eşti cel mai Devine dependent de Lauda devine ca o
deştept”, „eşti cea mai laudă, o aşteaptă, se normă.
frumoasă”, „eşti un miră apoi se îngrijorează
geniu”. dacă mult timp nu este
lăudat.
Etichetarea şi sarcasm Se supără, manifestă Răspunde: „singur eşti
28
„Măi, ce lenos mai eşti!”, dorinţa de a se apăra, nu prost”, nu doreşte să
„Eşti prost?”, este sigur de propriile facă ceea ce nu i se
„Neîndemânaticu-le!” forţe. primeşte.
Interpretarea şi Se supără, se apără. Se apără, se inhibă
presupunerea, „dacă ai
spălat vesela înseamnă
că s-a întâmplat ceva”,
„cred că iarăşi te-ai
bătut”.
Interogarea „De ce Discuţia este văzută ca o Se inhibă.
taci?”, „Ce s-a întâmplat interogare. Observă în
mai departe?”. ochii părinţilor o
curiozitate rece. Crede
că părinţii nu-l înţeleg din
cauza enunţurilor
interogative.
Cercetarea cazului „Am Se supără, consideră că Se închide în camera sa,
discutat cu învăţătoarea nu se bucură de fuge, pleacă de acasă.
şi am aflat”. încredere.
Convingerile „Crede-mă Negarea importanţei Inhibare, refuză să
mâine vei uita totul”, „Nu problemei, comunice.
merită să atragi atenţie” subaprecierea
îngrijorărilor, indiferenţa.
Compătimirea verbală Lipsa de încredere, Tăcere.
„Te înţeleg”, „Îmi pare suspiciune.
bine”.
Ignorarea discuţiei „Nu Se supără, crede că este Caută pe cineva care
am timp să ascult indiferent părinţilor. să-l înţeleagă.
plângerile tale”.
Ironia „Să vezi, eu la Se supără, înţelege că nu Abandonează
matematică mai mult de va fi ajutat. soluţionarea problemei
3 niciodată nu am avut”, sau apelează la cineva
29
„Eşti ca şi tatăl tău. El la care este gata să-l ajute.
fel mereu greşeşte”.
Au fost identificate comportamentele şi cuvintele care blochează relaţia

de empatie. A fi empatic este dificil, deoarece şi cele mai sincere emoţii şi
sentimente pot fi negate de cîteva cuvinte formulate greşit. Reacţiile propuse în
tabel se manifestă în mod automat. Părinţii trebuie să lucreze mult asupra sa, ca
să aducă la un nivel automat reacţiile şi răspunsurile corecte care vor indica
copilului că este iubit, înţeles. Deseori cuvintele pot fi omise, iar binevenite sunt
pauzele, privirile, îmbrăţişările.
Varianta nr. 1
Mama: - Cumpără pâine! (ordin)
Feciorul: - Nu pot!
Mama: - Cum aşa nu poţi?
Feciorul: - Privesc desenele animate
Mama: - Am venit obosită de la serviciu. Vesela nu este spălată, dar tu priveşti
televizorul (învinuire) Leneşule! (Etichetare). Iată va veni tatăl şi o să-ţi arate el
ţie (ameninţare).
Feciorul: - Dacă nu-mi permiţi să privesc televizorul, voi pleca la prieten, dar
dacă îi vei spune tatălui voi pleca de acasă.
Mama pleacă singură la magazin, fiul temîndu-se de tata pleacă la prieteni.
Varianta 2
Mama: - Astăzi am făcut o sumedenie de lucruri, am obosit, mă odihnesc puţin
şi voi prepara cina, doreşti să mă ajuţi?
Feciorul: - Ce trebuie să fac?
Mama: - Să cumperi pâine.
Feciorul: - Eu privesc desene animate.
Mama: - Văd. Ai obosit şi tu? Desenele animate sunt interesante?
Feciorul: - Da.
Mama: - Cînd se vor termina?
30
Feciorul: - Peste vreo jumătate de oră.
Mama: - Foarte bine, vei reuşi până la închiderea magazinului, sau putem
facem mămăligă. Cum crezi?
Feciorul: - Nu mai bine pâine.
Mama: - Dar nu am puteri să merg. Am nevoie de tine.
Feciorul: - După ce voi viziona, o să merg la magazin.
COMENTARII
În varianta nr 2, mama a dat de înţeles fiului să îl iubeşte şi îl înţelege că îi
este empatică şi doar apoi a formulat rugămintea. Este foarte important că
mama a folosit rugămintea şi nu ordonul, a făcut-o tacticos, activizând
compătimirea şi interacţiunea ajutându-i să ia o decizie independentă.
Varianta nr. 1
Fiica: - Mama, cumpără-mi o ciocolată!
Mama: - Nu am bani şi în genere dulciurile sunt dăunătoare.
Fiica: - Eu doar voi gusta şi voi lăsa şi pentru mâine.
Mama: - Trebuie să cumpărăm pâine, nu putem trăi fără pâine (convingere).
Fiica: - Eu vreau ciocolată! De ce fetiţa ceea mănâncă iar eu nu.
Mama: - Ea se comportă corect, dar tu eşti capricioasă.
Fiica: - Vreau ciocolată!!! (plânge şi bate din picioare)
Mama: - Dacă nu te linişteşti, te las aici şi plec (ameninţare).
Fiica: - Pleacă, nu-mi trebuie aşa mamă.
Mama: - Aşa deci, îţi arăt eu cînd venim acasă. Te voi închide în camera ta şi
vei sta acolo până nu va reveni tatăl, el îţi va găsi leacul (ameninţare).
COMENTARII
În aşa cazuri, mama nu deţine controlul asupra situaţiei şi de cele mai
multe ori trage de mână cu putere copilul, conducându-l după ea. Copilul care
este ameninţat şi pedepsit frecvent în scurt timp se deprinde şi nu mai
reacţionează la ele. Părinţii astfel sunt nevoiţi să utilizeze ameninţări şi pedepse
mai severe (pleacă lăsându-l în stradă, îl încuie în cameră, îl bate cu cureaua)
uitând că agresivitatea naşte agresivitatea.
31
Varianta nr. 2
Fiica: - Mama, cumpără-mi o ciocolată!
Mama: - Tu vrei ciocolată. Ai văzut că fetiţa mănâncă ciocolată şi doreşti şi tu.
Fiica: - Nu eu pur şi simplu vreau ciocolată.
Mama: - N-aş refuza nici eu ceva dulce, dar mai întîi vom merge la magazin,
vom cumpăra pâine şi vom căuta ceva mai gustos decît această ciocolată.
Fiica: - Bine, promite-mi că dacă nu va fi nimic mai gustos, îmi vei cumpăra
ciocolata această.
Mama: - Imaginează-ţi dacă aş avea mulţi bani cîte ciocolate aş putea să
cumpăr?! Am putea servi toţi prietenii tăi.
COMENTARII
În acest caz mama s-a străduit să păstreze un fundal emoţional pozitiv,
comun. Ambele au plecat la magazin, acolo fiica a văzut multe lucruri
interesate şi a uitat de ciocolată, au cumpărat pâine şi îngheţată cu fructe.
Mama nu a uitat să laude fiica pentru decizia corectă, deoarece au cumpărat 3
îngheţate pentru fiica, mama şi tata cu preţul unei ciocolate. „Cînd tata va
reveni la serviciu în congelator o să-l aştepte o surpriză”, a spus bucuroasă
fetiţa.
Varianta nr.1
Mama a permis feciorului să se plimbe în curte. Peste ceva timp răsună
soneria de la uşă şi apare vecina care îl ţine de ureche pe băiatul speriat.
Vecina: - A stricat jucăria feciorului meu, o să-i cumpăraţi alta nouă, costă 150
de lei. Pedepsiţi-l ca să văd şi eu, pedepsiţi-l în aşa mod ca să nu mai dorească
să ia lucruri străine şi să le strice. Invidiezi că feciorul meu are jucării frumoase?
Să nu te văd niciodată în curte. Să fi auzit cît de grosolan a vorbit.
Mama (strigă la fecior): - De cîte ori ţi-am spus să nu i-ai nimic străin (morala).
Feciorul: - El singur a stricat-o. Mi-a propus să ne jucăm împreună, a stricat-o,
dar a dat vina pe mine.
Vecina: - Este şi mincinos pe lîngă toate. Am văzut cu ochii mei cum a stricat-o.
Mama: - Cere iertare.
32
Venina: - Nu am nevoie de scuzele lui, să ne cumpăraţi jucăria.
Mama: - Acuş îl chem pe tata, el se va clarifica cu tine.
Tata: - Ce s-a întâmplat?
Vecina: - Fiul dvs a stricat o jucărie, neagă şi minte.
Tata (strigă şi scutură copilul): - Ai puţine jucării? De ce ai luat jucăria străină, de
ce taci? Cînd tata cu tine vorbeşte trebuie să răspunzi, spune ce ai făcut cu
jucăria.
Feciorul: - Nimic nu am făcut ne jucam împreună.
Tata (luând cureaua): - Acuş îţi arăt eu împreună, acuş o primeşti.
Vecina mulţumită pleacă, feciorul tace, mama plânge încearcă să-l
apere, apoi îl moralizează, repetându-i întruna că nu-i bine să i-ai lucruri străine,
că el are suficiente jucării, că cu adulţii trebuie să vorbeşti frumos.
COMENTARII
Principiile comportamentului etic într-o anumită situaţie se formează în
mediu familial. Copilul inconştient mimează comportamentul adulţilor, dacă
mama şi tata nu-şi pot stăpâni emoţiile atunci şi copilului îi este dificil să o facă.
În acest caz nu vor fi de folos nici convingerile şi nici ameninţările.
Dacă într-o situaţie critică copilul a atacat verbal, înseamnă că în
prezenţa lui cineva din adulţi a procedat astfel. Pot fi şi alte cauze cînd copilul
simte slăbiciunile sale, dar şi aici lecţiile de morală nu-l vor ajuta.
Situaţia descrisă putea să se desfăşoare într-un alt context. Băiatul din
familia financiar limitată văzând o jucărie scumpă care nu va fi a lui niciodată
putea s-o strice intenţionat pentru că s-a săturat că toţi se laudă dar el nu are
cu ce. Acest moment este deosebit de important şi părinţii nu trebuie să-l
scape. Doar înţelegerea, analiza situaţiei create poate ajuta corectarea de mai
apoi a comportamentului fiului. Trebuie să-i deschideţi fiului adevărul pe care el
are frică să-l recunoască, împreună să decideţi cum să acţionaţi
(interacţionaţi) pe viitor.
Varianta nr. 2
Mama a permis feciorului să se plimbe în curte. Peste ceva timp răsună
soneria de la uşă şi apare vecina care îl ţine de ureche pe băiatul speriat.
Vecina: - A stricat jucăria feciorului meu, o să-i cumpăraţi alta nouă,
costă 150 de lei. Pedepsiţi-l ca să văd şi eu, pedepsiţi-l în aşa mod ca să nu mai
33
dorească să ia lucruri străine şi să le strice. Invidiezi că feciorul meu are jucării
frumoase? Să nu te văd niciodată în curte. Să fi auzit cît de grosolan a vorbit.
Mama (luându-l pe fiu din mâinile vecinei): - Bună ziua, intraţi dacă doriţi
să vorbiţi, dar cred că fiul o să-mi povestească singur ce s-a întâmplat şi vom
decide cum să procedăm. Până atunci aduceţi-ne jucăria despre care vorbiţi.
Vecina pleacă.
Mama: - Vecina spune că ai stricat o jucărie.
Feciorul: - Nu am stricat nimic, ne jucam împreună.
Mama: - Tu te jucai împreună cu feciorul vecinei şi jucăria funcţiona.
Fiul: - Da, de la început funcţiona, însă la un moment dat s-a oprit.
Mama: - Şi tu ai încercat să găseşti cauza.
Fiul: - Da, am deschis-o şi am vrut să verific dacă acumulatorul este
încărcat, iar mama lui a început să strige.
Mama: - Vecina a început să strige, iar fiul ei s-a speriat şi a spus că tu ai
stricat jucăria.
Fiul: - Da aşa şi a fost.
Mama: - Te-ai indispus că nu ţi-au permis să repari jucăria şi tu te-ai
revoltat şi ai vorbit urât.
Fiul: - Da, dar mi-am cerut scuze.
Mama: - Bine acuş vecina va aduce jucăria şi vom încerca să ne
clarificăm împreună.
Cînd vecina a adus jucăria mama împreună cu fiul au încercat să o
repare, au apelat şi la tatăl. Jucăria reparată a fost restituită vecinei.
COMENTARII
În cazul 2 conflictul este soluţionat, mama i-a oferit copilului sprijin,
susţinere şi un model de comportament într-o situaţie critică. Copilul acceptă
contactul empatic mai uşor atunci cînd părinţii pronunţă cu voce tare ceea ce
el nu are curajul să spună.
Normele morale şi de conduită trebuie discutate într-un context calm. În
momentele de maximă tensiune şi în prezenta oamenilor străini lecţiile de
morală părinteşti nu sunt receptate de către copil ba mai mult îi provoacă la
comportamente contradictorii.
34
Important: Dacă doriţi ca copilul dvs în diferite situaţii să se comporte
demn oferiţi-i un exemplu, comportaţi-vă demn şi dvs.
Varianta nr. 1
Fiica: - Nu pot rezolva problema, mâine o voi copia de la colegi.
Tatăl: - Te ajut eu. Nu am timp să-ţi explic, te vei descurca singură priveşte
(rezolvă şi îi oferă fiicei rezultatul obţinut).
Fiica: - Pentru tine este simplu, dar eu nu înţeleg nimic. Nu voi copia, voi
spune că nu am rezolvat.
Tatăl: - De ce? Doreşti să i-ai un 2? Învăţătoarea a spus că nu vrei să
lucrezi la lecţie.
Fiica: - Nu vreau să învăţ matematica, vreau să devin actriţă.
Tatăl: - Învăţătoarea m-a rugat să urmăresc ca toate problemele să fie
rezolvate.
Fiica: - Pe tine te-a rugat tu şi fă-le, iar eu plec la plimbare.
Tatăl: - Nu-ţi permit nici bani nu-ţi dau.
Fiica pleacă la plimbare lovind tare uşa.
COMENTARII
Copiii recepţionează deciziile, sfaturile oferite de-a gata ca un pericol
pentru libertatea personalităţii. Ei cred că prin lucrul oferit de-a gata adulţii îi
umilesc şi îi consideră mai puţin inteligenţi. Părinţii deseori aud în aceste cazuri
de la copii „eu singură ştiu”, „dacă tu crezi aşa, eu voi face cum eu cred”.
Reflectaţi: Adulţii oare primesc cu plăcere sfaturile şi soluţiile oferite de cineva?
Copiii de asemenea doresc să devină independenţi. Cînd părinţii fac ceva în
locul copiilor săi accentuează faptul că copilul nu este capabil să rezolve chiar
şi cea mai simplă sarcină. Părinţii accentuând că sunt mai experimentaţi, mai
deştepţi, mai ingenioşi favorizează formarea la copii a unor complexe.
Varianta nr. 2
Fiica: - Nu pot rezolva problema, mâine o voi copia de la colegi.
Tata: - Nu poţi rezolva problema şi din această cauză te-ai indispus.
Fiica: - Da.
35
Tata: - Cum crezi problema e în complexitatea sarcinii sau în faptul că nu
ai înţeles lecţia?
Fiica: - Lecţia am înţeles-o problema e complicată.
Tata: - Pot să văd rezolvarea pe care ai făcut-o?
Fiica: - Priveşte, dacă ai să vezi ceva.
Tata: - Ai început corect, dar mai departe trebuie de gândit. E complicată
ai putea să-mi şopteşti câteva formule. Dar cum procedăm mai departe?
Fiica: - Am reuşit, singură nu găseam soluţia.
Tata: - Dacă doreşti poţi să mai rezolvi încă una ca să vezi dacă ai înţeles.
Comentarii
În acest caz tatăl nu doar manifestă empatie ci şi stabileşte o relaţie cu
fiica. Tatăl îşi ajută fiica să ia decizia independent, şi o decizie greşită este
importantă în dezvoltarea personalităţii decît o soluţie corectă oferită de-a
gata.
Este greşit, în momentul soluţionării unei probleme, compararea cu
colegii. Important este accentuarea atenţiei pe emoţiile trăite de copil. Copilul
singur trebuie să găsească calea corectă.
Este interzis oferirea soluţiei, dictarea propriilor condiţii.
Varianta nr. 1
Nepoţica vine de la şcoală, aruncă ghiozdanul şi fără ca să se spele pe
mâini ia de pe masă o plăcintă: - Bunicuţo, eşti cea mai bună, nu am mâncat
niciodată plăcinţele mai gustoase.
Bunica: - Nu te-ai spălat iarăşi pe mâini, de cîte ori să-ţi repet, tu doar ştii
câţi microbi sunt în jur.
Nepoţica, ignorând cele spuse de bunica, pleacă în salon şi priveşte
televizorul continuând să mănânce plăcinţica.
Bunica: - Tu de ce nu mă asculţi? O să-i spun tatălui şi ai să vezi tu, spală-
te pe mâini şi vino să i-ai prânzul.
Nepoţica: - Nu vreau să mănânc!
36
DEZVOLTAŢI IDEEA!
Bunica a repetat ceea ce spune de multe ori. Nepoţica cu siguranţă ştie

ce trebuie să facă cînd vine de afară, ea a venit bucuroasă şi a rostit multe
cuvinte plăcute aşteptând un feed-back pozitiv. Moralizarea însă a transformat
bucuria în supărare. Nepoţica încearcă să-şi păstreze buna dispoziţie
ascunzându-se după o barieră emoţională. „Surditatea psihologică” îi permite
fetiţei pentru un timp savurarea plăcerii de a mânca plăcintele îndrăgite. Bunica
nu ştie ce a fost la şcoală, posibil nepoţica revenea cu o bună dispoziţie, iar
plăcinţelele iau ridicat-o şi mai mult. Bunicuţa cu morala ei a influenţat negativ
atît buna dispoziţie cît şi pofta de mâncare.
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
Varianta nr. 2
Nepoţica vine de la şcoală, aruncă ghiozdanul şi fără ca să se spele pe
mâini ia de pe masă o plăcintă: - Bunicuţo, eşti cea mai bună, nu am mâncat
niciodată plăcinţele mai gustoase.
Bunicuţa: - Îţi plac plăcinţelele mele şi când le guşti uiţi chiar şi să te speli
şi pe mâini, sau eşti foarte flămândă şi să te speli pe mâini nu ai puteri?
Nepoţica: - Da sunt flămândă.
Bunica: - Sunt nevoită atunci să te hrănesc cu linguriţa.
Nepoţica: - De ce?
Bunica: - Nu pot permite ca împreună cu plăcinţelele mele în burtica ta
să nimerească microbii.
Nepoţica: - Ei bine, mă spăl pe mâini.
DEZVOLTAŢI IDEEA!
Bunica a păstrat buna dispoziţie şi a utilizat umorul în
soluţionarea situaţiei. Emoţiile pozitive, buna dispoziţie trebuie mereu
menţinute. Este o condiţie necesară în construirea relaţiilor.
37
Copiii neagă importanţa lecţiilor de morală: „Părinţii nu observă că de 100
de ori repetă una şi aceeaşi”.
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
Varianta nr. 1
Feciorul: - Mama, salut, astăzi ai venit degrabă!
Mama: - Iarăşi adidaşii tăi nu sunt la locul lor. Nu am mai întâlnit aşa
ceva… Şi vesela n-ai spălat (critica).
Fiul: - Nu am reuşit, mi-am făcut temele, am crezut că vei veni mai târziu şi
voi reuşi să fac ordine.
Mama: - Nu minţi, omului dacă îi place curăţenia o menţine mereu. Tu eşti
mereu dezordonat.
Fiul în linişte pleacă în camera sa.
Mama: - Nu ai de gând să pui încălţămintea la loc? Va veni tata şi o să-ţi
arate el ţie.
COMENTARII
Majoritatea părinţilor consideră că critica se echivalează cu educaţia.
Anume observaţiile critice, ordinele, etichetările devin forme de comunicare.
Părinţii consideră că lauda şi iubirea generează alintarea, drept consecinţă
copiii se apără activ şi demonstrează mereu că nu sunt chiar atît de răi cum le
pare părinţilor. În caz dacă nu obţine succes copilul critică părinţii. Pentru copii
„da” înseamnă da, iar „nu” înseamnă nu. Ei nu dispun de experienţa părinţilor şi
nu înţeleg că pierderea de azi, mâine poate fi câştig. În cazul descris mama a
distrus buna dispoziţie a fiului, afectând negativ şi mediul psihologic. Etichetarea
copiilor de către părinţi chiar dacă nu-i nimeni străini în preajmă, generează o
distanţare. Părinţii l-au născut şi l-au educat aşa şi nu altfel şi atunci de la cine
dacă nu de la ei copilul trebuie să aştepte susţinere şi înţelegere. Sunt
dureroase ironiile cu privire la insuccesul şcolar „eşti greu de cap”,
„handicapurile fizice”, „ai nişte urechi ca la iepure”. Copilul sau se apără
38
„singur eşti ca un iepure” sau se inhibă. Cînd copilul apelează la adulţi după
ajutor este necesară manifestarea atenţiei şi tactului. Părintele cunoscând grijile
copilului (excesul de greutate, statură mică, păr roşcat) trebuie să procedeze în
aşa fel încât neajunsurile să fie privite ca trăsături care îi formează
individualitatea.
Varianta nr. 2
Feciorul: - Mama, salut, astăzi ai venit degrabă!
Mama: - Eşti bucuros că am venit şi eu sunt bucuroasă, acuş vom pregăti
ceva gustos pentru cină.
Feciorul: - Sigur eu am finisat rezolvarea temelor.
Mama: - Bravo, înseamnă că eşti liber.
Feciorul: - Da. Ce pot să fac?
Mama: - Vezi în antreu poate încălţămintea trebuie pusă la loc.
Feciorul: - Bine, o pun imediat.
COMENTARII
Părinţii iubitori trebuie să observe nu doar trăsăturile negative ale
caracterului ci şi cele pozitive. Lauda şi recompensa nu pot fi dăunătoare, dacă
sunt utilizate pentru a întări un comportament pozitiv. Mama a procedat corect,
menţinând buna dispoziţie a fiului, lăudându-l pentru succes. Micile probleme s-
au rezolvat în acord comun.
Cînd un copil spune abatut: ”Nu vreau sa fac tema asta. Mi se pare grea
si plictisitoare”, parintele reactioneaza de cele mai multe ori asa:
- Justificativ sau explicativ: “Tema asta este foarte importanta pentru tine
daca vrei sa iei o nota buna la aceasta materie. Trebuie s-o faci!”
- Neincrezator sau cercetator: “Ce e atat de greu si plictisitor la tema
asta?”
- Intelegator si cu dorinta de a se identifica cu copilul: “Inteleg… Si eu
simteam la fel ca tine cand mergeam la scoala!”
- Cu parere de rau: ”Imi pare rau ca simti asta!”
- Judicativ: ”Esti prea lenes! Tema este usoara daca iti dai silinta mai mult!”
39
- Aprobator: ” Sunt de acord cu tine, nici mie nu mi-a placut prea mult materia
asta!”
Dezaprobator: “Nu sunt de acord. Ce ai tu de facut este foarte interesant si nici
nu este greu!”
- Interpretativ: “Tot ce vrei tu este sa scapi cat mai repede de invatat!”
- Sfatos: “Ce ar fi daca ai intreba un coleg cum si-a facut-o?”
- Concentrat pe solutii: “Ce pot face pentru ca tema sa fie mai usoara pentru
tine?”
Dupa cum va imaginati deja, aceste reactii nu incurajeaza conectarea
empatica. Un posibil dialog benefic ar fi acesta:
Parintele:
-“Sa inteleg ca tema ta de azi este grea si pe langa asta este si plictisitoare…”
(reflectare verbala).
- “Te pun in dificultate cerintele temei si ti se pare plictisitor sa scrii pentru
fiecare cerinta foarte mult?” (clarificare celor spuse de copil, pentru ca
parintele sa fie sigur ca a inteles exact despre ce este vorba).
Copilul: “Da, nu le pot intelege foarte bine si am si mult de explicat la
fiecare.” (copilul intelege ca parintele l-a ascultat atent).
Parintele: “Te simti suparat si ai nevoie de ajutor?” (conectarea parintelui
la trairea emotionala a copilului).
Copilul: “Da, sunt suparat si daca ma poti ajuta, ar fi grozav! Chiar imi era
teama sa-ti spun ca nu stiu sa fac tema, ca te vei supara…” (relaxarea copilului
si reactia lui de incredere fata de parinte).
De indata ce se realizeaza un astfel de dialog, copilul se va simti in
siguranta sa ii spuna parintelui de ce are dificultati in a intelege tema si va
accepta bucuros ajutorul parintelui. Dispare pericolul unei stari tensionate sau a
unui conflict si copilul se simte inteles si acceptat. Tinand cont ca doar cu 2-3
fraze se poate schimba sensul oricarei discutii, credem ca oricare parinte va
inclina sa accepte provocarea de a face un prim pas catre o relatie mai buna –
empatica – cu copilul lui.
40
REFLECTAŢI!
Timp de o zi verificaţi-vă empatia. Înscrieţi frazele-cheie cu ajutorul
cărora aţi încercat să fiţi empatic. Vă propunem lista frazelor care în mod
tradiţional sunt folosite de către părinţi în comunicare cu copiii. Dacă aţi folosit
ceva asemănător bifaţi fraza respectivă.
1. Scoală-te! Nu auzi deşteptătorul?
2. Cît poţi să trândăveşti în pat?
3. Cît poţi ocupa veceul, nu eşti singur în casă!
4. Cît se poate de stat în baie!
5. Întârzii!
6. Vino să i-ai micul dejun.
7. Iarăşi n-ai spălat vesela.
8. Ghiozdanul se pregăteşte de cu seară.
9. Iarăşi ai pătat hainele.
10. Uite cum arăţi.
11. Demult trebuia să-ţi tai unghiile.
12. Nu fă zgomot, vecinii dorm.
13. Iarăşi n-ai plimbat câinele!
14. De cîte ori te-am rugat să speli vesela.
15. În apartament e dezordine, iar tu priveşti televizorul.
16. Leneşule!
17. Cui îi semeni tu?
18. Nu fă zgomot, mă dor urechile.
19. Dă agenda la control!
20. De ce ai nota 2?
21. Temele iarăşi o să le faci după cină?
22. Nu pleci la plimbare pînă nu verific temele.
23. Cît se poate să te joci.
24. Iarăşi la calculator eşti, va veni seara tata şi o să-i spun să-l ia din
camera ta.
25. Pînă nu vei corecta toate notele rele, nu vezi nici un calculator.
41
26. Tu măcar într-o seară te vei culca la timp?
Frazele oferite conţin învinuiri, critici, etichetări. Fiind încărcate cu energie
negativă, blochează relaţia empatică cu copilul. Imaginaţi-vă că copilul aude
fraze de acest gen zilnic pe parcursul la câţiva ani de la mama, de la tata, de la
bunica, bunel, fraţi, surori, colegi, învăţători. Imaginaţi-vă câtă energie negativă
primeşte copilul de la adulţi. Cum credeţi care ar fi soluţia?
Acţionaţi imediat! Identificaţi trăsăturile de caracter şi comportamentele
pozitive. Înlocuiţi frazele negative cu următoarele:
1. E timpul trezirii! Tu doar auzi că deşteptătorul sună.
2. Nu te-ai săturat de somn, eşti puternic, vei găsi voinţă să te scoli.
3. Îmi cer scuze, tu nu urmăreşti timpul?
4. Voi agăţa pe oglinda din baie un deşteptător.
5. Astăzi pe semne nu-ţi este frică că vei întârzia!
6. Micul dejun este servit deja, te invit, poftă bună!
7. Cred că nu vei uita să speli vesela!
8. Nu ai pregătit ghizdanul, ce păcat! Mâine dimineaţă vei pierde mult
timp.
9. Cred că nu ai observat dar ţi-ai pătat cămaşa, i-aţi alta curată!
10. Să nu uiţi înainte de a ieşi din casă, să te priveşti în oglindă!
11. Pot să te ajut să-ţi îngrijeşti unghiile.
12. Cînd vei închide uşa, aminteşte-ţi despre vecini, ei posibil, dorm.
13. Văd că ai fost cu ceva tare ocupat, dacă nu te-ai plimbat cu câinele
tău!
14. Sunt nespus de curioasă cu ce te-ai ocupat, dacă nu ai reuşit să speli
vesela?
15. Ai obosit şi eu am obosit, priveşti ceva interesant?
16. Cred că vei fi un poet sau un filosof, deoarece – poezia trebuie să fie
leneşă!
17. Te privesc şi îmi dau seama că ai multe trăsături comune cu ale
bunelului, ca şi el eşti foarte pasionat de fotbal.
18. Nu te supăra, astăzi am obosit şi sper că mă vei înţelege şi nu vei face
mult zgomot.
42
19. De mult timp nu m-am interesat de succesele tale şcolare, degrabă va
fi adunare de părinţi, aş vrea să fiu la curent cu problemele tale, vrei
să-mi povesteşti şi în agendă trebuie să semnez.
20. Cît de bine că ai note, iată văd că ai şi o mică problemă! Trebuie să
găsim soluţia împreună.
21. Este târziu deja, ai obosit, temele nu ţi-ai făcut. Eşti puternic dacă
trebuie, trebuie. Încearcă mâine mai degrabă să începi în efectuarea
temelor de acasă.
22. Sper că vei face toate temele până la plimbarea de seară.
23. Scuze, aştept un sunet important!
24. Eşti atît de pasionat de calculator, poate să i-ai unele ore
adăugătoare, pentru ca să înveţi ceva util şi să nu te limitezi doar la
jocuri.
25. Cred că înţelegi singur că acum este mai important să obţii succese la
învăţătură decît să te joci.
26. Fiecare om trebuie nu doar să muncească, ci şi să se odihnească.
Important este nu doar trezirea la timp ci şi culcarea la timp noapte
bună, scumpule!
Astfel treptat puteţi crea un fundal emoţional pozitiv al educaţiei şi
îmbunătăţi atmosfera în familie. Iniţial va fi necesar autocontrol şi o reflectare
asupra fiecărui cuvînt spus. Cu timpul utilizarea frazelor corecte va deveni o
deprindere. Veţi zâmbi mai mult, veţi deveni mai atrăgător şi mai frumos.
1. Pe parcursul zilei observaţi copilul şi fixaţi schimbările dispoziţiei. Cînd se

indispune, se supără, de ce se sperie, ce nu doreşte, cînd oboseşte, cînd se
inervează, cînd se bucură, cînd nu are răbdare. Înregistraţi modalitatea prin
care el manifestă aceste emoţii. Astfel pe viitor o să-l înţelegeţi mai uşor.
2. Ţineţi sub control propriul comportament. Faceţi pauze după fiecare frază,
înlocuiţi enunţurile interogative cu cele afirmative.
3. Exersaţi ascultarea activă şi cu rudele, cunoscuţii.
43
4. Încercaţi să trăiţi o zi fără observaţii critice şi reproşuri în adresa copilului.
Aprobaţi şi observaţi reacţia copilului.
5. Încercaţi să utilizaţi ascultarea activă într-o situaţie critică la magazin, la
serviciu, în transport.
6. Înainte de a începe discuţia cu copilul, alcătuiţi 2 variante ale traseului
comunicaţional. Prima variantă – nu conţine ascultarea activă., a doua
variantă – respectă principiile ascultării active. În prima variantă identificaţi
acele cuvinte care blochează contactul cu copilul, analizaţi-le. Nu le utilizaţi
în comunicare.
44
CAPIOLUL IV. EXPRIMAREA EMOŢIILOR
Dezvoltarea emoţională a copilului depinde de arta de a exprima
emoţiile a părinţilor. Părinţii trebuie să exprime în aşa mod emoţiile încât copiii
să le poată decodifica. Emoţiile bazate pe activitatea reflexivă, pe instincte
determină comportamentul omului în situaţii de maximă tensiune.
Unele particularităţi emoţionale ale individului sunt determinate de fondul
genetic şi tipul sistemului nervos. Emoţiile pot fi clasificate după următorii criterii:
expresivitate, stabilitate, intensitate. Sentimentele exprimă valorile sociale fiind
ghidate de normele comune şi de nevoile individuale.
Manifestarea emoţiilor depinde de tipul de activitate a individului şi de
nivelul voinţei. Emoţiile conţin evaluarea comportamentului uman. Stabilitatea
emoţională a relaţiilor reprezintă o piatră la temelia dezvoltării personalităţii
umane. Emoţiile sunt atitudinile faţă de realitate care sunt determinate de
nevoile fiecărui individ. Reflectând atitudinea faţă de lume individul trăieşte
emoţiile în mod subiectiv.
Dispoziţia reprezintă manifestarea celor mai durabile emoţii, o anumită
dispoziţie poate să se păstreze la individ pe parcursul unui timp îndelungat.
Deseori dispoziţia este influenţată de schimbările produse în mediul extern, de
exemplu: trezindu-se din somn bine odihnit, cu o bună dispoziţie, omul o poate
pierde privind timpul ploios de afară.
Dispoziţia este cea mai uşoară manifestare a emoţiilor, dar există şi
manifestări cu un grad de intensitate mai mare, de exemplu: afectul. În stare de
afect individul este capabil de acţiuni care nu le-ar fi realizat niciodată în stare
calmă. Comportamentul omului nu este controlat de voinţă şi conştiinţă în
momentele de afect. Specialiştii nu recomandă controlarea emoţiilor în
momentul de afect.
REFLECTAŢI!
Înainte de a învăţa arta exprimării emoţiilor este necesară identificarea
tipului de temperament. Imaginaţi-vă că copilul a stricat un obiect preferat de
dvs. Dacă începeţi să strigaţi imediat, şi-l apucaţi chiar de ureche, înseamnă că
sunteţi coleric. Dacă respiraţi adânc şi reveniţi la activităţile pe care le realizaţi,
45
înseamnă că sunteţi flegmatic. Dacă pur şi simplu veţi începe să plângeţi,
înseamnă că sunteţi melancolic, iar dacă veţi avea suficientă voinţă pentru ca
într-un mod liniştit să strângeţi cioburile şi să încercaţi să le încleiaţi cu siguranţă
sunteţi sangvinic.
Faptul că fiecare din reacţionează într-un mod diferit este explicat de
particularităţile psihofiziologice ale fiecărui dintre noi. La colerici procesul de
frânare este dezvoltat mai puţin decât procesul de excitare, de aceea ei mai
uşor trec de la o activitate la alta, iar dacă trăiesc un conflict mult nu se pot
linişti. Dacă aveţi un temperament coleric, trebuie să fiţi deosebit de atenţi la
exprimarea emoţiilor. Anume colericii creează în familie o atmosferă de
tensiune şi fără o autoeducaţie este dificil. În ceea ce priveşte flegmaticii nu
este cazul de a le atribui slăbiciune doar pentru că reacţionează liniştit.
Flegmaticii foarte greu pătrund în esenţa problemei, dar totuşi se străduieşte să
o rezolve până la capăt. Flegmaticul se simte mai bine în afara societăţii, îi
deranjează chiar şi oamenii apropiaţi, se irită de la zgomot, ei nu pot lucra în
tempoul în care lucrează cei din jur. Dacă aţi identificat că sunteţi flegmatic,
trebuie să exersaţi răbdarea şi toleranţa faţă de cei din jur.
Melancolicii obosesc repede, pierd controlul în situaţii dificile, suportă cu
greutate neplăcerile. Dacă sunteţi melancolic, respectaţi regimul, refuzaţi
activităţile care vă obosesc, nu vă expuneţi surmenajului şi priviţi lumea cu
optimism. Melancolicul trebuie să petreacă mai mult timp alături de cei dragi.
Sangvinii se deosebesc prin procese psihice puternice, stabile, dinamice. Ei pot
să lucreze mult timp. Uşor schimbă o activitate pe alta, identifică corect
problemele şi le rezolvă cu uşurinţă. Sangvinicul trebuie să înveţe să
interacţioneze cu alte tipuri de temperament.
Pentru identificarea particularităţilor individuale de personalitate, mulţi
psihologi au elaborat o multitudine de teste (vezi anexa nr 1) care sunt utile
părinţilor în procesul de învăţare a măiestriei emoţionale.
În cele expuse anterior în alte capitole au fost propuse spre analiza
situaţiei în care activ era copilul, iar părintele urma să ia o anumită atitudine. În
cele ce urmează propunem situaţii care descriu starea emoţională a părinţilor.
Imaginaţi-vă 2 păhare unul plin, iar altul pe jumătate gol. Cum să reacţionăm
corect în cazul cînd comportamentul copilului vă irită la maxim? Credeţi că
46
trebuie să utilizaţi ascultarea activă şi în momentele cînd simţiţi o gamă largă
de emoţii? Nu. Ascultarea activă este necesară atunci cînd emoţionat este
copilul (păharul lui este plin), iar părintele este gata să împartă cu el bucuriile şi
tristeţile. Dar dacă copilul este emoţional stabil, iar emoţiile vă predomină
(păharul dvs este plin) trebuie să vă controlaţi şi într-un mod corect să-i
explicaţi copilului ceea ce simţiţi.
Tabelul nr 4
Comportamentul şi exprimarea emoţiilor
Comportamentul copilului Comportamentul părinţilor
Copilul se comportă neadecvat şi Părinţii trebuie să-i comunice copilului
trezesc la părinţi emoţii negative. neliniştile sale.
Copilul este gata să asculte părinţii. Părinţii trebuie să comunice informaţii
nu despre comportamentul copilului ci
despre emoţiile şi trăirile sale.
Obligatoriu utilizînd persoana I.
Copilul este gata să urmeze sfaturile Părinţii nu trebuie să ceară de la copil
părinţilor. imposibilul.
Copilul se străduieşte să ocolească Părinţii trebuie să coreleze aşteptările
problemele, dar nu reuşeşte. sale cu posibilităţile copilului.
Copilul este supraexcitat. Părinţii nu trebuie să-şi asume
problemele emoţionale ale copilului.
Aţi venit la şcoală la o şedinţă de părinţi. Vă întâlneşte fiul cu un aspect

exterior dezordonat (şireturile dezlegate, sacoul murdar de cretă, pe obraz o
mică echimoză) alergând vesel pe coridor şi strigând: „Să fi văzut cum am
marcat un gol!” Sunteţi intimidaţi, vă este ruşine, dar feciorul nu observă, el
aleargă spre dvs ca să se împartă cu bucuria sa. El este foarte bucuros să vă
vadă, o să-l cuprindeţi pentru el contează mult. Toţi cei din jur vă privesc, iar dvs
nu ştiţi ce să spuneţi.
Varianta nr. 1
47
„Ce s-a întâmplat cu exteriorul tău?”
Varianta nr. 2
„Bravo, ai marcat un gol, însă nu-mi place cînd băieţeii joacă fotbal în
uniforma şcolară, când te-am văzut mi-a fost ruşine.”
COMENTARII
Este dificil să păstrezi calmul atunci cînd eşti supărat pe cineva, chiar
dacă n-o să-i spuneţi nimic copilului,el o să afle că sunteţi nemulţumit prin
gesturile, mimica, poziţia corpului, privirile dvs. Deseori emoţiile negative se
exteriorizează în cel mai nepotrivit moment.
Cea mai recomandabilă modalitate de a transmite emoţiile negative ale
copilului este utilizarea formulei „eu-mesaj”. La prima vedere se pare că
formula „tu-mesaj” este mai comodă, însă generează supărarea copilului,
deoarece atunci cînd spunem „tu” copilul consideră că îi afectăm
personalitatea şi el inconştient construieşte bariere de autoapărare.
Tabelul nr 5
Eficacitatea influenţelor educative
„Tu-mesaj” „Eu-mesaj” Nemulţumire ascunsă
Copilul crede că îi este Permite părinţilor Copilul observă că
afectată lumea exprimarea emoţiilor părinţii sunt supăraţi, se
interioară, protestează, negative, care nu trebuie supără, se inhibă, sunt
nu ascultă, manifestă ascunse. predispuşi spre o ceartă
agresivitate. deschisă.
Copilul consideră că Permite copilului luarea Copilul consideră că
este comandat, că deciziei într-un mod părinţii ascund nu
părerea sa nu contează, independent. emoţiile negative ci
opune rezistenţă. dorinţa de ai conduce, ei
interpretează expresia
feţei ca un ordon şi
acţionează
contradictoriu.
Copilul simte că părinţii Dacă copilul observă că Copilul învaţă făţărnicia.
doresc să-l reeduce, părinţii sunt sinceri în
48
pentru ei este important exprimarea emoţiilor
ca el să se comporte sale, încearcă să fie şi el
cum ei doresc. El este sincer. Încrederea este
sigur că dacă va încerca răsplătită cu încredere.
să le explice ce simte, el Copii învaţă să
nu va fi auzit şi copilul comunice corect.
continue să facă ceea
ce îi irită pe părinţi.
Părinţii menţin autoritatea Permit copilului să-i Copilul se miră de
îmbrăcând masca de cunoască mai bine. răbdarea părinţilor şi
„educator”. Copilul continue să-i scoată din
crede că părinţii nu sunt fire
capabili să simtă ceva,
înseamnă că sunt
incapabili să-l înţeleagă.
REFLECTAŢI!
Citiţi situaţiile propuse mai jos şi indicaţi emoţiile care le-aţi simţit.
Formulaţi mesaje de tip „eu-mesaj”.
1. Îl rugaţi pe fiu să cumpere pâine, el refuză.
2. Locuiţi la al 9 etaj. Intrând în cameră îl găsiţi pe fiu aşezat pe pervazul
geamului deschis.
3. Sunteţi în aşteptarea oaspeţilor, iar fiul a tăiat şi a mâncat o bucată din
torta de sărbătoare.
4. Fiica nu doreşte să îmbrace uniforma şcolară.
5. Seara aţi aranjat toate cărţile, iar a doua zi cînd aţi venit de la serviciu,
le-aţi găsit în dezordine, fiica a căutat enciclopedia.
6. Plecând la serviciu aţi rugat fiica să spele vesela, cînd aţi revenit aţi
găsit vesela murdară.
7. I-aţi dat fiului bani pentru cărţi, iar el i-a pierdut.
49
CAPITOLUL V. SOLUŢIONAREA CONFLICTELOR
Conflictul – este o criză în relaţii. Aceasta înseamnă, pe de o parte, că el
este periculos, favorizând apariţia fenomenului rezistenţei la educaţie a copiilor,
pe de altă parte – oferă posibilitatea de a verifica în practică profunzimea
sentimentelor. Unii oameni cred că dacă între membrii unei familii s-au
statornicit relaţii bune, dacă există dragoste, compătimire, dacă oamenii îşi
manifestă corect emoţiile, atunci pot fi uşor clarificate relaţiile şi poate fi
diminuat fenomenul rezistenţei la educaţie. Însă cheia în soluţionarea celor mai
dificile conflicte constă anume în capacitatea de clarificare a relaţiilor.
Copiii sunt predispuşi să copieze comportamentul adulţilor, inclusiv
agresivitatea lor. Şi dacă manifestarea emoţiilor negative a unuia dintre părinţi
conduc la altele şi mai negative ale celuilalt – lacrimi, spargerea veselei,
insultarea reciprocă, atunci copiii memorizează acest tip de comportament, ce
atrage mai mult atenţia celor din jur. Anume acest comportament îl vor
manifesta pentru atingerea scopului. Ei conştientizează faptul, că mai degrabă
obţii ce doreşti prin isterie, lacrimi, decât prin generozitate, respect, rugăminte,
convingere.
Manifestaţi comportamente bazate pe emoţii pozitive, fiindcă

copilul preia exemplul dumneavoastră în clarificarea relaţiilor!
Deja am vorbit despre faptul că dacă copilul opune rezistenţă educaţiei,

este predispus negativ, face crize de isterie, atunci părinţii trebuie să uite pentru
un timp de conflictul dintre ei, oricât de principiali nu ar fi, şi să liniştească
copilul. Ei, în primul rând, trebuie să-l cuprindă, să-l sărute, să-l laude, să-i
accepte părerea. După cum confirmă psihologii, agresivitatea la copii este mai
benefică decât scâncetele, vaietele, plângerile necontenite, plecarea în lumea
fanteziei. Agresivitatea este rezultatul dorinţei de a schimba realitatea.
Cuprindeţi, lăudaţi, sărutaţi copilul, acceptaţi părerea lui cît mi des posibil!
Orice sentiment puternic, chiar şi agresivitatea, trebuie exteriorizat,

deoarece acţionează nu numai asupra sistemului nervos, dar şi asupra
funcţionării normale a organelor interne. Nefiind manifestate la timp, ele pot
50
favoriza nu numai disfuncţia sistemului nervos, dar şi apariţia sau progresarea
unor boli. Psihosomatica rămâne a fi un domeniu puţin cercetat la moment, de
aceea e mai bine să acceptăm calm comportamentul copilului. De ce să-l
molipsim de emoţii negative?
De cele mai dese ori fenomenul rezistenţei la educaţie a copiilor provenit
ca rezultat al conflictului dintre părinţi şi copii, apare din cauza faptului că copiii
nu doresc să îndeplinească cerinţele adulţilor. Cu toate că părinţii au dreptate,
iar copiii înţeleg acest lucru, ei totuşi opun rezistenţă educaţiei şi merg la
conflict. Anume conflictele necontenite îi îndeamnă pe părinţi să se ocupe de
autoeducaţie, să cultive înţelegerea între membrii mai mari şi mai mici ai
familiei. Unii părinţi consideră, că aplicarea unor asemenea metode precum
„ascultarea activă” sau „eu-mesajul”, vor conduce la rezultate practice
imediate, că copilul va înceta să mai opună rezistenţă educaţiei, să facă scene
de isterie, să scâncească, va începe să-şi facă singur temele, să se îmbrace
călduros, să înceteze a fi agresiv. Dar, văzând că copilul nu s-a schimbat deloc,
unii părinţi consideră că undeva au greşit. Or, totul despre ce am discutat
anterior, s-a făcut cu scopul de a diminua fenomenul rezistenţei la educaţie, de
a stabili contactul cu copilul, de a îmbunătăţi relaţiile cu el. Cel mai bun rezultat
va fi acela dacă copilul va putea decide singur cum să acţioneze.
Orientaţi acţiunile în scopul îmbunătăţirii relaţiilor dintre toţi membrii

familiei!
Şi încă un lucru important, copilul trebuie să vă creadă. Doar mult timp v-

aţi comportat cu el cu totul altfel. Iar acum, când stilul dumneavoastră de
comunicare s-a schimbat, el trebuie să se convingă că sunteţi sincer, că nu
este un joc şi nu este un experiment temporar. Treptat, pas cu pas spre
înţelegerea reciprocă, dumneavoastră nu trebuie să insistaţi la îndeplinirea
imediată benevolă a unor lucruri (spălarea veselei, întoarcerea la timp acasă
etc.). Chiar dacă aceste lucruri sunt posibile graţie altor metodici, este un
rezultat excelent. Important este să stabiliţi o comunicare eficientă, să obţineţi
înţelegerea reciprocă. Numai astfel veţi putea rezolva orice problemă.
51
Comunicaţi eficient! Câştigaţi încrederea! Înţelegerea reciprocă este
foarte importantă!
Fenomenul rezistenţei la educaţie şi situaţiile de conflict pot apărea la

orice pas. Uneori lucrurile se finalizează cu o adevărată „luptă”, cu o dispută
aprinsă, alteori – cu o supărare ascunsă. În ambele cazuri acest fenomen nu se
diminuează, conflictul nu se soluţionează, ci se agravează. Insultele publice
reciproce, însoţite de emoţii negative puternice, precum şi cele ascunse
(neexpuse şi nemanifestate), se memorizează pentru mult timp, uneori pentru
toată viaţa.
Dar orice conflict are anamneza sa. Doar analizând-o se poate de
identificat cauzele apariţiei conflictului, respectiv a fenomenului rezistenţei la
educaţie a copiilor.
Analizaţi anamneza conflictului pentru a putea reface relaţiile!
Cînd vorbim despre manifestarea emoţiilor, putem, după cum ţineţi minte,
compara adultul şi copilul cu ajutorul paharelor. Dacă este supraplin cu emoţii
paharul copilului, atunci adultul trebuie să manifeste compătimire, să-l asculte
activ (des. 2). Dacă paharul adultului este aproape plin, el trebuie să aplice
metoda „eu-mesajul” (des. 3).
În situaţia de manifestare a fenomenului rezistenţei la educaţie, şi anume
a conflictului, ambele pahare, a copilului şi a adultului, sunt arhipline (des. 4).
Acesta şi este motivul unui conflict foarte grav.
Dacă e să descompunem mecanismul de apariţie a fenomenului
rezistenţei la educaţie şi a conflictului, putem observa că la baza lor stă
coliziunea intereselor copilului şi adultului. Dacă interesele unei părţi sunt
satisfăcute, partea a doua se simte incomodată, neglijată. Acest lucru conduce
la puternice emoţii negative, precum: furia, obida, iritarea, enervarea, care se
cer a fi exteriorizate. Dacă măcar una dintre părţi are deja o supăre ascunsă,
rezistenţa la educaţie prin conflict poate apărea spontan. Anume din aceste
considerente specialiştii în domeniu recomandă să nu păstrăm obida, dar să ne
expunem deschis opinia. Atunci, chiar şi în situaţiile extreme, se poate de
52
identificat cauzele apariţiei fenomenului rezistenţei la educaţie prin conflict,
ceea ce ar duce la diminuarea sau înlăturarea mai rapidă a lui.
Deci, sunt momente când şi dumneavoastră, şi copilul sunteţi predispuşi
spre conflict, situaţia este gata să scape de sub control. Ce-i de făcut?
Să ne amintim cum se întâmplă acest lucru deseori.
Mama: Astăzi mergem la vilă. Trebuie să săpăm şi să sădim roşii.

Fiul: Dar eu de acum m-am înţeles cu prietenii să mergem la frigărui!
Mama: La frigărui poţi merge în oricare altă zi. Dar de săpat trebuie astăzi. Eu
am cumpărat deja răsad. Dacă nu le sădim astăzi, ele se vor ofili.
Fiul: Şi dacă. Mie prietenii îmi sunt mai scumpi decât roşiile tale!
Mama: Ce fel de prieteni sunt aceştia?! Doar de fiecare dată când vă întâlniţi,
vă întoarceţi târziu acasă, iar eu am grija ta!
Fiul: Şi când, mă rog, ai avut grijă de mie?
Mama: Dar data trecută?
Fiul: Data trecută eu am fost cu tata, nu cu prietenii!
Mama: Ce spui?! Lenosule! Tu niciodată nu doreşti să faci nimic. Iarna toţi doriţi
să mâncaţi roşii, dar să le sădiţi vă este greu!
Şi aşa mai departe.
Să ne reîntoarcem la începutul fenomenului rezistenţei la educaţie
provocat de conflict. S-au confruntat interesele mamei (trebuie de săpat şi de
sădit roşii) şi ale feciorului (el s-a înţeles cu prietenii să meargă la frigărui). Mai
departe au mers învinuirile reciproce.
Conflictul mic nesoluţionat generează ură şi duşmănie între membrii

familiei!
Anume din cauza acestor conflicte cotidiene părinţii şi copii se

îndepărtează unii de alţii.
53
Tata: Eu vreau astăzi să privesc meciul de fotbal.

Fiica: Dar încă nu s-a terminat filmul!
Tata: Eu doar am spus, vreau să privesc meciul de fotbal. Tu trebuie să dormi
deja!
Fiica: Cât timp o să mă mai comanzi! Dictatorule!
Tata: Mucoaso! Cum vorbeşti tu cu tata?
Aici s-au confruntat interesele tatălui (el doreşte să privească meciul de
fotbal) şi ale fiicei (ea n-a reuşit să privească filmul până la capăt). Şi din nou
emoţiile conduc la insulte reciproce.
Dar ar fi fost suficient să se asculte reciproc şi unul să cedeze sau să
meargă la compromis. Chiar dacă lucrurile nu ar fi derulat până la insulte, dar
cineva ar fi ascuns obida (în majoritatea cazurilor copiii), fenomenul rezistenţei
la educaţie din cauza conflictului nu s-ar fi soluţionat, ci s-ar fi complicat.
Învăţaţi-vă să cedaţi în favoarea relaţiilor benefice!
Există mai multe variante de diminuare a fenomenului rezistenţei la

educaţie cauzat de conflicte.
Să vorbim, mai întâi, despre variantele neconstructive.
Varianta nr. 1. Insistarea asupra poziţiei proprii (în primul caz mama îl
impune pe fiu să meargă la vilă, în situaţia a doua – tatăl priveşte meciul de
fotbal).
În acest caz „câştigă” părinţii, care sunt convinşi că procedează corect,
că opunerea copiilor trebuie respinsă, că dacă vom merge la compromis,
copiii „se vor urca în cap”.
În situaţia de conflict copilul este deja frustrat şi de la ameninţări, învinuiri,
înjosiri această stare creşte, ceea ce poate face copilul să strige, să ţipe, să
facă scene de isterie.
Ce exemplu i se oferă în acest caz copilului? Ei văd că nu este neapărat
necesar să fie luată în considerare opinia celor din jur, că cei ce deţin puterea
(în cazul dat părinţii) permanent vor obţine ceea ce şi-au planificat. Metodele
54
autoritare aplicate de părinţi ne vorbesc despre faptul că aceştia au un
comportament plin de autoritarism şi, respectiv, involuntar, copiii însuşesc
aceste comportamente. Şi peste puţin timp, când copiii cresc, rolurile se
schimbă – părinţii deţin rolul de „cerşetor”, iar copiii nu doresc şi nu le cedează
în niciun caz.
A insista e posibil nu doar în formă agresivă. Unii părinţi consideră că
dacă vor insista liniştit la îndeplinirea unor cerinţe, dacă vor explica copilului şi-l
vor convinge că el are dreptate, atunci conflictul poate fi epuizat. Dar dacă
părinţii fac acest lucru sistematic, copilul îşi face unele concluzii: „Tot una
părerea mea nu va fi luată în considerare. Eu sunt nevoit să mă reconciliez şi să
fac ceea ce mi se cere.”
În familiile, unde nu se ia în considerare opinia copiilor şi părinţii sunt
obişnuiţi să facă doar ceea ce le convine lor, niciodată nu va domina o
atmosferă de încredere. Agresivitatea şi obida ascunsă a copiilor se
acumulează şi acţionează asupra formării personalităţii copiilor. Cu trecerea
timpului copiii se îndepărtează tot mai mult de părinţi şi cresc agresivi sau destul
de pasivi, opunând rezistenţă la educaţie.
Opinia copiilor este una la fel de importanţă ca şi cea a părinţilor!
Varianta nr. 2. Cedare prin păstrarea păcii (în prima situaţie mama
pleacă la vilă singură, în a doua – tata pleacă să privească meciul de fotbal la
vecin).
În acest caz câştigă copilul, părinţii căruia s-au deprins să se jertfească,
nu iubesc conflictele şi chiar se tem de ele, păstrând pacea cu orice preţ. Dar
negativismul din cauza neascultării copilului se acumulează de la caz la caz.
Aceste momente facilitează creşterea unui copil egoist, care nu ştie ce
înseamnă ordine, este dezorganizat. Cele mai mari probleme la aşa copii apar
înafara familiei, deoarece nici la şcoală, nici în curte, nici la serviciu nimeni nu-i
va intra în voie aşa precum o făceau părinţii. Dar copilul nu poate accepta
părerile altora, diferite de ale lui, deaceea conflictele, care în familie erau uşor
evitate, acum sunt de neevitat. Acest copil este respins şi el rămâne a fi
permanent singur.
55
Cel mai regretabil este faptul că tot singuratici rămân şi părinţii unui astfel
de copil. Doar copiii nu sunt deprinşi să se jertfească şi sunt convinşi că părinţii
se vor descurca singuri. În acelaşi timp, şi părinţii, devenind bătrâni, încep să-şi
învinuiască copiii de faptul că le-au dedicat cei mai buni ani din viaţă, că s-au
limitat la multe graţie copiilor lor. Cui îi este plăcut să asculte zilnic aceste
învinuiri?
Şi în acest caz relaţiile dintre părinţi şi copii nu sunt dintre cele mai bune,
iar rezistenţa la educaţie şi conflictele, care se păreau a fi evitate când copiii
erau mici, doar s-au agravat. Conflictele între părinţi şi copii, dacă nu poartă un
caracter constructivist, se acumulează şi influenţează nu doar soarta copiilor, ci
şi a părinţilor.
Evitaţi conflictele pentru a influenţa benefic soarta copiilor!
E tocmai timpul să cercetăm modalitatea constructivă de diminuare a

fenomenului rezistenţei la educaţie şi de soluţionare a conflictului, când vor
câştiga şi părinţii, şi copiii.
Pentru cei ce au citit atent sugestiile recomandate în acest ghid şi au
căpătat treptat abilităţi de comunicare eficientă cu copilul, modalitatea
constructivă de diminuare a fenomenului rezistenţei la educaţie şi de
soluţionare a conflictului, va fi una clară. La baza ei stau tehnicile de ascultate
activă şi „eu-mesajul”. Dar înainte de a fi implementate, trebuie să vă
convingeţi că vor avea efect în situaţia respectivă.
REFLECTAŢI!
Fenomenul rezistenţei la educaţie din cauza situaţiilor de conflict apare
atunci când părinţii nu-şi pot convinge copiii de faptul că-i iubesc, nu s-au
învăţat să interacţioneze împreună, nu-i pot asculta activ, nu-şi pot manifesta
emoţiile. Pentru a vă convinge că deja puteţi să depăşiţi aceste momente, vă
propunem să realizaţi o autoevaluare?
1. Iubiţi copilul şi-i puteţi transmite dragostea? (În comunicare trebuie să
persiste cuvinte de laudă, acceptare, acord, câte 3 – 4 cuprinderi în zi).
56
2. Interrelaţionaţi productiv cu copilul? (Vă ajută în gospodărie? Însuşeşte,
cu ajutorul dumneavoastră, noi comportamente?)
3. Puteţi empatiza corect cu copilul? Aţi însuşit metodica ascultării active?
(Vă cere copilul să-l ascultaţi? Se calmează după discuţia cu
dumneavoastră? Manifestă copilul interes faţă de problemele
dumneavoastră?)
4. V-aţi învăţat să vă manifestaţi emoţiile? Implementaţi corect metodica
„eu-mesajul”? (Permanent vă decideţi să comunicaţi copilului despre
sentimentele şi emoţiile dumneavoastră, indiferent de faptul dacă
comportamentul lui a favorizat apariţia celor pozitive sau negative? Nu se
strică relaţiile dintre dumneavoastră şi copil în urma discutării problemelor
personale? Aplică copilul dumneavoastră metodica „eu-mesajul”?)
După ce aţi realizat o autoevaluare şi v-aţi convins de faptul că tehnicile
însuşite au efecte pozitive şi relaţiile dumneavoastră cu copilul s-au îmbunătăţit,
puteţi aplica tehnicile respective şi în alte situaţii de conflict.
Mai accesibil va fi examinarea eficacităţii tehnicilor de diminuare a
fenomenului rezistenţei la educaţie şi de soluţionare a conflictului în situaţii
concrete, de aceea vom reveni la situaţiile discutate anterior. Anterior am
propus modalităţi neconstructive de soluţionare a lor, iar acum vom propune
unele modalităţi constructive.


Să ne imaginăm că organizăm un joc de masă şi trebuie să facem cinci

paşi de succes. Aceşti paşi vor fi descrişi în continuare sub formă de sugestii.
57
Clarificarea situaţiei de conflict

La început ascultaţi cu atenţie copilul. Dumneavoastră trebuie să ştiţi
concret în ce constă problema lui, ce anume doreşte sau nu doreşte el, de ce
are nevoie, ce este important pentru el, ce greutăţi îl incomodează?
După ce copilul v-a expus problema/ interesul, trebuie să aplicaţi
tehnicile de ascultare activă, adică să repetaţi, să verbalizaţi dorinţa copilului.
El trebuie să fie încrezut că este ascultat şi este compătimit. Şi doar mai apoi să
vă expuneţi dorinţa, interesul, problema în forma „eu-mesajul”. Dacă copilul se
va încredinţa de faptul că a fost ascultat, înţeles, atunci el cu plăcere va asculta
problema dumneavoastră şi va participa la căutarea soluţiilor de înlăturare a
conflictului, respectiv, se va diminua fenomenul rezistenţei la educaţie.
Fenomenul rezistenţei la educaţie din cauza conflictului, după cum am
menţionat mai sus, este favorizat de confruntarea intereselor a cel puţin două
persoane. Ascultând şi înţelegând problema copilului, dumneavoastră trebuie
să-i povestiţi problema personală. Ţineţi minte, copilul trebuie să cunoască
problema dumneavoastră cât mai detaliat. Autocontrolaţi-vă comportamentul
pentru a nu trece de la „eu-mesaj” la „tu-mesaj”. De exemplu, va fi corectă
afirmaţia: „Eu tare aş dori să sădim azi roşiile.” Şi incorectă afirmaţia: „Ce, nu
vezi că eu am cumpărat răsad de roşii şi ele trebuie sădite azi?”
Explicaţi copilului problema în detalii!
În situaţia a doua va fi corectă afirmaţia: „Eu foarte mult doresc să privesc

acest meci de fotbal.” Şi incorectă afirmaţia: „Tu doar ştii, că săptămâna
aceasta, la ora respectivă eu privesc meciul de fotbal!”
Cînd transmiteţi copilului „eu-mesajul”, acesta vă face să meditaţi asupra
faptului anume care interes îl preocupă pe copil. Clarificând acest moment,
stabilim că condiţii de apariţie a fenomenului rezistenţei la educaţie din cauza
conflictului nu există. Doar în multe cazuri părinţii nici n-au interes personal. De
58
exemplu, copilul a câştigat la ziua de naştere nişte bani. El a hotărât să-şi
cumpere un disc cu filme noi, iar mama insistă să-şi cumpere o carte. Situaţia se
agravează. Mama şi fiul se contrazic. Apare o situaţie de conflict, copilul opune
rezistenţă la educaţie. Mama trebuie să analizeze, ce interes personal va fi
neglijat – niciunul. Atunci nu există motive pentru apariţia conflictului.
Analizaţi atât interesele personale, cât şi ale copilului!
Dar de câte ori părinţii interzic copilului să facă o acţiune sau alta, iar la
solicitarea explicaţiilor părinţii răspund brutal: „Nu se poate şi gata!”, agravând
situaţia. Dacă sunt situaţii când părinţii nu pot explica copilului unele decizii, ei
ar trebui să facă acest lucru, cel puţin, pentru sine. Şi dacă nu există alte cauze
decât cele de a-şi arăta autoritatea şi puterea părintească, atunci trebuie să vă
gândiţi la rostul acestor decizii.
Să ne reîntoarcem la situaţiile noastre şi să ajutăm părinţii să acţioneze
corect

Mama: Tu te-ai înţeles cu prietenii şi doreşti foarte mult să pleci cu ei la frigărui.
(Ascultare activă).
Fiul: Da, ne-am telefonat deja.
Mama: Şi aţi ales locul?
Fiul: Până când nu.
Mama: Dar eu foarte mult doresc şi m-am predispus să sădim azi roşiile. Chiar şi
răsad am cumpărat. Până sâmbăta viitoare mă tem că se va ofili. („Eu-
mesajul”).

59
Tata: Filmul nu s-a terminat? Şi tu doreşti să-l vizionezi până la capăt? (Ascultare
activă).
Fiica: Da.
Tata: Şi cât mai durează?
Fiica: Vre-o cincisprezece minute.
Tata: Clar. Şi eu am dorit atât de mult să privesc azi meciul de fotbal. Este unul
foarte important. („Eu-mesajul”).
Acumularea propunerilor
A doua sugestie în diminuarea fenomenului rezistenţei la educaţie din
cauza conflictului, presupune faptul că părinţii nu trebuie să uite că ei şi copiii
sunt egali, adică să evite total autoritarismul, puterea, vulgarismul.
Dumneavoastră, ca un matur, trebuie doar să faceţi primul pas prin întrebări de
tipul „Şi ce-i de făcut?”, „Care poate fi soluţia?” etc. Iniţiativele, însă, trebuie să
vină din partea copilului. Oricât de haioase n-ar fi ele, acumulaţi-le şi analizaţi-
le. Unii părinţi, pentru a atinge apogeul în relaţiile cu copiii săi, chiar notează
toate propunerile, apoi le analizează pe fiecare detaliat, la sfârşit selectând-o
pe cea optimă.
Toate propunerile sunt importante şi trebuie analizate detaliat!
În continuare vom exemplifica cele expuse anterior.

De exemplu: Mama s-a întors de la serviciu acasă târziu dar mai are de
elaborat discursul pentru şedinţa de a doua zi, începutul căruia este pe masa
de lucru de la comutator. La moment fiul a terminat de pregătit temele şi se
relaxează pe site-urile de socializare. După câteva minute de discuţii între
mamă şi fiu, au apărut câteva propuneri:
1. Timp de 20 minute mama termină de pregătit cina, iar fiul în acest timp
este la computator. După cină mama va lucra la computator.
60
2. Fiul pregăteşte cina, iar mama lucrează la computator. După ce mama
termină discursul, la computator revine fiul.
3. Fiul pleacă la un prieten şi se foloseşte de computatorul lui, rămânând să
înnopteze acolo.
4. Mama se culcă mai devreme şi se trezeşte devreme pentru a finaliza
discursul.
Şi alte propuneri de acest tip pot apărea în situaţia respectivă. Astfel,
după ce copilul şi-a expus opinia, este rândul părinţilor să facă acelaşi lucru.
Toate propunerile, indiferent de cine au fost expuse, sunt analizate şi decizia
finală se ia împreună.
Copilul este un participant activ în luarea deciziilor!
Să aplicăm teoria în practică. Vom reveni la situaţiile iniţiale.

Mama: Tu te-ai înţeles cu prietenii şi doreşti foarte mult să pleci cu ei la frigărui?
mesajul”). Cum să procedăm mai bine? Tu ce părere ai?
Fiul: Da lasă tu roşiile celea. Până sâmbăta viitoare nu le va fi nimic, le vom uda
şi se vor menţine. Sau roagă vecina să-ţi ajute.
Mama: Dar poate tu cu prietenii vă decideţi să mergeţi la frigărui la noi la vilă.
Este un loc foarte bun acolo: pădurice şi iaz alături.
61

activă).
Fiica: Da.
foarte important. („Eu-mesajul”). Şi cum să procedăm? Ai vre-o propunere?
Fiica: Poate eu privesc filmul până la capăt, iar apoi tu vei privi continuarea
meciului de fotbal. Ce se poate întâmpla în cincisprezece minute? Sau mergi la
vecin şi începe a privi, apoi vei reveni acasă.
Tata: Şi tu poţi merge la vecină. Ea precis că priveşte acelaşi film.
Chiar dacă unele propuneri ale copilului par a fi prea stupide, părinţii nu
trebuie să le neglijeze imediat. Aprecierea propunerilor – este următoarea
sugestie în diminuarea fenomenului rezistenţei la educaţie din cauza
conflictului. Dar, deocamdată, răbdare şi iar răbdare.
Aprecierea propunerilor
Înainte de a aprecia propunerile, încredinţaţi-vă că vă cunoaşteţi
interesele şi între voi s-a creat o atmosferă benefică de încredere şi respect
reciproc. Apreciind propunerile, nu ţineţi cont de ceea ce vă convine doar
dumneavoastră, dar de ce va fi optim pentru ambii. Dacă la diminuarea
conflictului participă mai multe persoane, se va accepta propunerea votată de
marea majoritate. Dacă aveţi timp, este bine de argumentat de ce n-au fost
62
acceptate fiecare dintre celelalte propuneri. Argumentele trebuie să vină din
ambele părţi pentru a fi echitate şi echilibru în idei.
Argumentaţi fiecare idee acceptată! Explicaţi ideile neacceptate!
În situaţiile iniţiale personajele, practic, n-au timp pentru argumentarea

fiecărei propuneri în parte (autobusul şi trenul merg conform unui orar prestabilit,
iar filmul şi meciul de fotbal deja derulează.) De aceea trebuie să ne învăţăm a
acţiona nu doar corect, dar şi rapid.

Este un loc foarte bun acolo: pădurice şi iaz alături. Roşiile nicidecum nu pot fi
lăsate pentru sâmbăta viitoare. iar pe vecini mi-i ruşine să-i deranjez. Cred că
va trebui să sap şi să sădesc singură.
Fiul: Bine, telefonez prietenii. Poate, într-adevăr mergem la noi la vilă. În
principiu, ne este indiferent unde vom merge la frigărui, doar pădure să fie. Dar
tu să nu te superi dacă noi vom călca sau vom deteriora, din neatenţie, ceva la
vilă.
63

activă).
Fiica: Da.
Fiica: Eu la vecină nu reuşesc. După reclamă va fi ultimul fragment. Şi nu iubesc
să merg pe la vecini.
Tata: Nici eu nu iubesc. Poate în timpul reclamei eu privesc meciul de fotbal, iar
dup reclamă – tu filmul. După terminarea lui eu continui privesc meciul de
fotbal.
Fiica: Bine.
După cum observăm, în ambele cazuri parcă nici n-a existat fenomenul
rezistenţei la educaţie din cauza situaţiei de conflict. Fiecare dintre participanţi
a fost ascultat, auzit, înţeles. Şi copilul, şi părintele au mers la compromis. Între ei
nu s-a iscat nici obidă, nici deranj. Mai mult decât atât, şi părinţii, şi copiii şi-au
conştientizat mai bine dorinţele. În prima situaţie pentru fiu era important să
meargă la frigărui cu prietenii, pentru mamă – să sape şi să sădească roşii la
vilă fără ajutorul vecinilor. În a doua situaţie, şi pentru tată, şi pentru fiică era
important să rămână acasă, dar nu la vecini pentru a privi filmul sau meciul de
fotbal.
64
Comportaţi-vă decent în orice situaţie!
Atunci când părinţii şi copiii sunt capabili să se comporte decent în

situaţiile critice, diminuarea fenomenului rezistenţei la educaţie şi soluţionarea
conflictelor pe cale paşnică este un lucru firesc.
Detalierea propunerii acceptate

Copilul nu este capabil permanent să respecte şi să îndeplinească
deciziile luate. De exemplu, deseori vă certaţi cu copilul din motiv că el doreşte
să fie independent. În sfârşit, aţi ajuns la consens: el vă ajută în treburile casei,
dumneavoastră – îi permiteţi să se plimbe seara cu prietenii. Dar ajutorul în
treburile casei nu este ceva abstract, ci concret. Aici părinţii trebuie să
delimiteze clar obligaţiile copilului: de exemplu, să spele vesela, să ducă
gunoiul, să facă cumpărături, etc.
Delimitaţi clar obligaţiile şi îndatoririle copilului!
Dacă pentru îndeplinirea unor obligaţiuni copilul are nevoie de formarea

unor abilităţi suplimentare, acesta este angajamentul părinţilor.
Să revenim la situaţiile iniţiale.

65
Este un loc foarte bun acolo: pădurice şi iaz alături. Roşiile nicidecum nu pot fi
lăsate pentru sâmbăta viitoare. iar pe vecini mi-i ruşine să-i deranjez. Cred că
va trebui să sap şi să sădesc singură.
Fiul: Bine, telefonez prietenii. Poate, într-adevăr mergem la noi la vilă. În
principiu, ne este indiferent unde vom merge la frigărui, doar pădure să fie. Dar
tu să nu te superi dacă noi vom călca sau vom deteriora, din neatenţie, ceva la
vilă.
Mama: Bine. Cred că la vilă este mai rentabil pentru voi. Chiar dacă plouă,
aveţi unde vă ascunde. Cu ce veţi merge: cu autobusul sau cu trenul?
Fiul: Dar tu cum crezi?
Mama: Eu cred că pentru voi mai vesel va fi să mergeţi cu trenul. Iată am şi
orarul. Iar eu voi merge cu autobusul. Aşa va fi mai convenabil să duc roşiile.
Fiul: Poate le iau eu?
Mama: Nu-mi este greu. Dar dacă doreşti, du-le până la oprirea autobusului.
Fiul: Ştii, mamă, iată cum vom proceda. Eu voi merge cu tine cu autobusul, voi
săpa şi mai apoi voi merge să întâlnesc prietenii la tren. Iar tu vei sădi roşiile şi
vei putea pleca acasă. Doar şi acasă ai mult de lucru.
Mama: Foarte convenabil pentru mine.

activă).
Fiica: Da.
66
Fiica: Eu la vecină nu reuşesc. După reclamă va fi ultimul fragment. Şi nu iubesc
să merg pe la vecini.
Tata: Nici eu nu iubesc. Poate în timpul reclamei eu privesc meciul de fotbal, iar
după reclamă – tu filmul. După terminarea lui eu continui să privesc meciul de
fotbal.
Fiica: Bine.
Tata: Pe viitor vom cumpăra neapărat încă un televizor.
Fiica: Plasmă.
Tata: De acord.
Fiica: Dar îl vom privi pe rând.
Cum vedem, în ambele cazuri, copiii cu ideile sale înaintează în situaţie,
transformându-se din interpreţi pasivi a cerinţelor părinţilor în personalităţi
active, care gândesc constructiv.
În luarea deciziilor acordul trebuie să fie reciproc!
În timpul detalierii propunerii acceptate se poate constata că nu este

destul de eficientă. Atunci, în baza acordului reciproc, se acceptă şi se
detaliază o altă propunere.
67
Îndeplinirea şi controlul deciziei

Diminuarea constructivistă a fenomenului rezistenţei la educaţie constă nu
doar în stabilirea relaţiilor de parteneriat, cooperare între părţile implicate în
conflict, a căror interese/ opinii s-au confruntat. Acesta este, în primul rând, un
rezultat real pozitiv ce presupune îndeplinirea deciziilor în rezultatul analizei lor.
Adică, dacă în prima situaţie fiul a hotărât să meargă la frigărui cu prietenii
numai după ce va săpa la vilă, acesta trebuie să îndeplinească decizia, oricare
obstacol n-ar apărea în cale.
În a doua situaţie, tatăl a promis fiicei că după reclamă va putea privi
filmul până la capăt şi acesta trebuie să-şi ţină promisiunea, fără a o minţi pe
fiică.
Respectaţi promisiunile!
Dacă apariţia fenomenului rezistenţei la educaţie, apărut în rezultatul

conflictului, este legat de îndeplinirea obligaţiilor pentru o perioadă mai mare
de timp, părinţii trebuie să monitorizeze acest lucru, chiar creând condiţii
favorabile pentru aceasta. De exemplu, dacă i-aţi încredinţat copilului
dumneavoastră sarcina de a merge zilnic la magazin după cumpărături, trebuie
să-l asiguraţi cu bani, să-i sugeraţi ce să cumpere.
Foarte entuziasmaţi sunt copiii când simt interes din partea adulţilor. Îi
putem întreba: „Ei, cum merg treburile?”, „Se primeşte?” etc. Dacă simţim că
ceva nu-i aşa, trebuie de creat o atmosferă în care copilul singur să înceapă a
povesti despre ceea ce i se întâmplă. Poate are nevoie de ajutor sau ar dori să
primească o altă însărcinare de la dumneavoastră. Uneori copilul are nevoie
doar de asistenţa părinţilor, de o sugestie la moment sau de o cedare ori
insistenţă temporară.
68
După cum vedem, modalitatea constructivistă de diminuare a
fenomenului rezistenţei la educaţie cauzat de conflict, în locul confruntării
intereselor, propune o colaborare productivă, în care sunt cointeresaţi atât
copiii, cât şi părinţii. Dacă copiii dumneavoastră sunt destul de mari, vă puteţi
împărtăşi cu ei experienţa în aplicarea tehnicilor de diminuare a fenomenului
rezistenţei la educaţie cauzat de conflict propuse de specialiştii în domeniu.
Desigur, implementarea tehnicilor respective necesită mai mult timp în
comparaţie cu ordinele utilizate de părinţii cu stil autoritar. Dar, în urma
soluţionării corecte a conflictului, copiii primesc o energie pozitivă, care
niciodată nu este în plus. Şi încă o regulă importantă: dacă părintele a reuşit să-
şi atingă scopul cu ajutorul ordinului, aceasta nu înseamnă că conflictul a fost
soluţionat. Data viitoare, în aceleaşi condiţii, conflictul se va agrava cu o putere
mai mare şi pentru o durată mai mare de timp. Dar dacă măcar o dată părinţii
şi copiii vor încerca să se asculte reciproc, să găsească modalităţi constructive
de diminuare a fenomenului rezistenţei la educaţie din cauza conflictului, data
viitoare conflictul se va soluţiona cu mult mai repede şi mai eficient. Veţi deveni
amici cu copiii şi conflictele vor apărea din ce în ce mai rar. Desigur, există
cazuri când soluţiile care să satisfacă ambele părţi se găsesc mai greu sau nu
se găsesc deloc. În aceste cazuri, dacă părinţii şi copiii se ascultă reciproc,
dacă este o atmosferă benefică, soluţiile se vor găsi numaidecât.
Ascultaţi-vă reciproc!
Specialiştii în domeniu consideră că anume practica de soluţionare în

comun a situaţiilor de conflict conduce la diminuarea fenomenului rezistenţei la
educaţie, la educarea prudenţei şi vigilenţei. Doar soluţionarea în comun a
conflictelor, va conduce la faptul că va creşte încrederea copilului în adult.
Desigur, când copilul este ameninţat de un oarecare pericol, el trebuie ajutat,
oprit, dar protejarea în totalmente a copiilor de pericole este imposibilă. Uneori
este necesar ca copilul să se „frigă” pentru a-şi conştientiza responsabilitatea.
O atenţie deosebită trebuie acordată apariţiei conflictului între copii. Fără
implicarea părinţilor acestea nu se vor soluţiona. De cele mai multe or,i când
părinţii aud ţipete din odaia copiilor, aceştia aleargă iute şi, în loc să diminueze
69
conflictul, singuri îl agravează prin afirmaţii de tipul: „Terminaţi!”, „Acuşi veţi fi
pedepsiţi ambii!”. De la aceste exclamaţii intensitatea emoţiilor creşte. O altă
greşeală mai mare este aceea dacă părintele, fără a clarifica situaţia, ia partea
unuia dintre copii, de cele mai dese ori a celui mai mic. Dacă acest lucru se
întâmplă sistematic, mezinii cresc nişte copii alintaţi, iar cei mari sunt umiliţi şi nu
se pot debarasa de sentimentul de obidă şi gelozie.
În familie toţi copiii sunt egali!
Ce-i de făcut în asemenea situaţii?

Dacă copiii sunt destul de mari, e destul ca unul dintre maturi să intre în
odaie şi să transmită „eu-mesajul”: „Mi-i ruşine pentru voi!”, „Iubesc când copiii
îşi rezolvă problemele independent!”. Însă de cele mai dese ori părinţii sunt
nevoiţi să se implice şi nu se vor descurca fără aplicarea tehnicilor constructive
de diminuare a fenomenului rezistenţei la educaţie.
După cum ţineţi minte, la început trebuie numaidecât de clarificat situaţia
şi de ascultat ambele părţi implicate în conflict. Însă copiii sunt foarte emotivi şi,
în cazul când ascultaţi pe unul dintre ei, celălalt crede că nu doar îl ascultaţi,
dar aţi luat partea lui. De aceea părinţii trebuie concomitent să asculte unul
dintre copii şi să-l facă pe celălalt să înţeleagă că interesele lui vor fi neapărat
luate în calcul. Acest lucru îl puteţi face prin diferite gesturi: cuprindere, ţinere
de mână, netezire etc. După ce au ascultat ambii copii, părinţii trebuie să
transmită „eu-mesajul”, de tipul: „Mie îmi este foarte neplăcut de cele văzute şi
auzite. Mi-i ruşine pentru voi!”. Apoi, împreună cu copiii să încerce să găsească
soluţiile optime de diminuare a fenomenului rezistenţei la educaţie din cauza
conflictului. Foarte eficient în aceste cazuri este simţul umorului.
Folosiţi glumele în soluţionarea conflictelor!
Uneori însăşi adulţii agravează situaţia acolo unde nu sunt motive de

conflict, de exemplu, în cazurile când copiii fac scene de isterie, care au
explicaţii fiziologice. Specialiştii în domeniu afirmă că asupra copiilor mici
influenţează foarte mult instabilitatea timpului meteo. Cel mai des acest
70
fenomen se resimte asupra copiilor cu vârsta de până la trei ani. La trei ani
copilul trece peste criza de vârstă legată de unele schimbări hormonale, la el
apar noi sentimente şi emoţii, este supraîncărcat de informaţii. De aici apar
„exploziile” nervoase, uneori chiar şi agresivitatea. Părinţii şi copiii mai mari nu
pot înţelege unele lucruri: copilul se juca liniştit şi brusc a început să plângă, a
stricat jucăria, el e tot numai lacrimi… În aceste momente nu trebuie de strigat
nici într-un caz. Este bine să-l întrebaţi liniştit ce s-a întâmplat, să-l cuprindeţi, să-
i spuneţi că-l iubiţi. Dacă isteria continuă, propuneţi singur copilului să bată cu
picioarele şi cu mâinile în podea.
Păstraţi calmul în situaţiile de isterie ale copilului!
La trei-patru ani la copii apare fobia. Ei se tem de Baba-Cloanţa, de

Babaica, de boală, de eşec, de moarte. Dacă copilul creşte singur, nu are
prieteni, el poate deveni timid, se plictiseşte des şi poate să plângă fără motive.
În aceste cazuri străduiţi-vă să deveniţi prietenul copilului, să discutaţi cu el
despre motivele care duc la frică. Chiar şi despre moarte trebuie să discutaţi,
să-i spuneţi că acesta este un fenomen inevitabil, dar nu este straşnic, ceva se
întâmplă şi după moarte. Pentru ca aceşti copii să devină optimişti, trebuie să
vă jucaţi cât mai des cu ei. Anume jocurile în comun facilitează diminuarea
fenomenului rezistenţei la educaţie a copiilor, stimulează găsirea optimă a
soluţiilor pentru situaţiile dificile de joc, dar şi pentru cele cotidiene.
Mama unui copil de zece ani a observat că copilul ei foarte mult iubeşte
să construiască şi să modeleze. Dar cum numai ceva nu i se primeşte, strică
totul, devine agresiv şi cade în panică.
71
În această situaţie pot fi aplicate două forme constructive de soluţionare
a problemei:
1. De interzicere. Observând că copilul face scene de isterie, mama trebuie
calm, fără multe discuţii să întrerupă activitatea copilului. Se poate folosi
următoarea afirmaţie: „După cum văd, jocul te-a plictisit. Eu strâng
constructorul!”. Mama trebuie să fie fermă, dacă a spus că strânge
constructorul – trebuie să-l strângă. Dacă, însă, copilul va simţi că vă
puteţi schimba opinia în favoarea lui, el va face tot posibilul ca acest
lucru să se întâmple şi să-i faceţi pe plac.
2. De dialog. Mama trebuie să se aşeze lângă copil, să-l privească în ochi şi
să înceapă a analiza problema care a apărut („De ce trebuie de stricat
totul?”, „Care este vina pernei?”, „Cum pot ajuta ţipetele la construirea
casei?”). Copilul trebuie neapărat să răspundă la aceste întrebări. Daţi-i
de înţeles, că răspunsurile sunt foarte importante pentru dumneavoastră,
şi el vă va răspunde. Numai în aşa mod îl putem face pe copil să-şi
conştientizeze comportamentul şi să şi-l autocontroleze.
Mama unei fetiţe de opt ani n-o poate nicidecum linişti. Aceasta doarme
foarte prost, deseori plânge. Mama crede că motivul acestor devienţe este un
caz neplăcut, care s-a întâmplat la şcoală. Un băieţel a împins-o pe-o fetiţă,
ultima îndată l-a sunat pe tatăl său, care imediat a venit la şcoală şi a făcut un
mare scandal, ameninţând toţi copiii, chiar şi pe cei care n-au fost implicaţi în
conflict.
În acest caz mama trebuie să discute cât mai mult cu fiica. Trebuie să-i
repovestească cele întâmplate în clasă în aşa fel, ca aceasta să înţeleagă
motivele comportamentului fiecărui participant la conflict. De ce băieţii o
obijduiesc pe acea fetiţă? De ce fetiţa l-a sunat imediat pe tata? Ce a crezuta
tata? De ce tata a reacţionat atât de brutal la comportamentul băieţilor? Da, el
s-a comportat urât, înseamnă că n-a fost educat corect (acesta este un lucru
rău). Dar el a dorit să-şi apere fiica şi pe viitor s-o ocrotească (acesta este un
72
lucru bun). Astfel, dacă fetiţa va înţelege motivele comportamentului fiecărui
participant la conflict, ea va deveni mult mai încrezută şi mai optimistă.
O bunică se plânge pe comportamentul nepotului său. Acesta este

foarte brutal, impulsiv, învaţă prost, fură bani din casă. Părinţii au discutat cu el,
l-au certat, chiar, de câteva ori, l-au bătut cu cureaua. Nimic n-a ajutat. Toţi
membrii familiei conştientizează faptul, că copilul de 11 ani opune rezistenţă la
educaţie.
Comentariul specialistului: Cel mai rău în realizarea educaţiei este
neclaritatea în mijloacele educative eficiente în scopul diminuării fenomenului
rezistenţei la educaţie a copiilor. Părinţii, din spusele bunicii, au aplicat discuţia,
cearta, cureaua. Ei trebuie să se determine: autoritarismul, dictatura sau
propagarea ideilor sănătoase de viaţă. Metoda educativă, cea mai lipsită de
sens, este pedeapsa, în special, cea fizică, care-l umileşte pe copil şi duce la
diminuarea autorităţii părinţilor. Părinţii trebuie să se înveţe a duce tratative, a se
înţelege cu copilul. El îi poate spune copilului: „Când tu ei bani fără voie din
casă, ei devin mai puţini. Dacă tu ai cheltuit banii numai în favoarea ta,
înseamnă că vom reduce cheltuielile pentru tine.” În acest caz părinţii nu vor
înjosi copilul, dar îi vor explica situaţia şi-i vor propune să găsească împreună
modalităţi de soluţionare a ei. Similar pot fi soluţionate şi alte probleme în scopul
diminuării fenomenului rezistenţei la educaţie a copiilor.
REFLECTAŢI!
Autoevaluaţi-vă, aveţi autoritate sau comportament autoritar în relaţiile cu

copilul dumneavoastră (Tabelul 7).
Tabelul 7
Autoritate sau comportament autoritar?
Autoritate Comportament autoritar
73
Persoană cu autoritate este considerată acea
persoană care influenţează comportamentul, Autoritară este acea persoană
acţiunile şi faptele altor persoane în baza care tinde să deţină controlul
respectului, recunoaşterii opiniei, calităţilor lui total asupra celorlalţi prin
personale (corectitudine, dreptate, manifestarea puterii şi prin
competenţă, onestitate, cinste). Autoritatea obţinerea supunerii. Este vorba
părinţilor în faţa copiilor se datorează faptului de puterea ce presupune o
că aceştia sunt maturi, puternici, frumoşi. supunere necondiţionată sau
Copilul se străduie să-i copie întru totul. Cu cât când frica pedepsei cu timpul
copilul creşte, cu atât părinţilor le vine mai încetează să mai funcţioneze.
greu să-şi menţină autoritatea în faţa lor.
Comportamentul autoritar este
Autoritatea se menţine prin fapte demne,
bazat pe putere, strigăte,
stima colegilor şi prietenilor, capacitatea de a
înjosirea şi umilirea altor
soluţiona conflictele etc.
persoane.
Părinţii trebuie să ştie, că la o anumită perioadă de vârstă a copilului, tata

(cel mai deştept, cel mai puternic şi cel mai bun) şi mama (cea mai bună şi cea
mai frumoasă) erau persoanele cu cea mai mare autoritate pentru copil. Odată
cu creşterea vârstei, copiii încep să-i compare cu alte persoane mature. Copilul
singur se dezvoltă şi începe să-şi depăşească părinţii. Din acest motiv părinţii
trebuie permanent să-şi menţină autoritatea în ochii copiilor săi. Autoritatea
poate fi pierdută repede dacă ne vom baza doar pe ordine, strigăte, interziceri.
În acelaşi timp, părinţii pot să rămână persoane cu autoritate în faţa copiilor prin
exemplul personal, puterea de voinţă, tăria de caracter, competenţa deţinută,
care se reflectă în comportamentul decent chiar şi în cele mai critice situaţii.
Părinţii trebuie să aibă autoritate, dar să nu fie autoritari!
Dar dacă părinţii aleg un stil autoritar de comunicare, atunci copilul

începe să opună rezistenţă educaţiei, lucrurile ajungând până la conflicte
deschise – dificile de soluţionat sau diminuat. Maturii trebuie să conştientizeze
74
faptul, că calea violenţei este una fără perspectivă, ea neapărat va duce la
destrămarea relaţiilor.
Dacă simţiţi, că în unele situaţii manifestaţi un comportament autoritar,
trebuie să recunoaşteţi acest lucru, poate chiar să discutaţi cu copilul despre
aceste momente. Important e să nu muşamalizaţi problema, în caz contrar
comportamentul autoritar va condiţiona apariţia fenomenului rezistenţei la
educaţie a copiilor. Mai bine discutaţi cu copilul, aflaţi cine pentru el este
persoana ce se bucură de autoritate. Poate şi dumneavoastră aveţi aceste
trăsături de caracter, accentuaţi-le, faceţi-vă mai atrăgători în ochii copiilor.
Aici în ajutor vă pot veni prietenii, colegii dumneavoastră, soţul (soţia), care vor
povesti copilului doar lucruri bune despre dumneavoastră. Menţinerea autorităţii
poate fi realizată şi prin organizarea împreună cu copiii a excursiilor la aer liber,
prin îndeplinirea unor activităţi în comun (reparaţie, ordine, săpatul la vilă,
îngrijirea animalelor, susţinerea celor bătrâni, acte de caritate, etc.).
Training:
1. Observaţi comportamentul copiilor de cinci – zece ani, fiţi atenţi la modul
de comunicare între ei. Copiii, doar, se revoltă, dau ordine şi vorbesc
ceea ce gândesc. Şi absolut nu se tem de scandal (conflicte). Gândiţi-vă,
cum v-aţi comporta dumneavoastră în locul lor?
2. Înlocuiţi „tu-mesajele”, care pot condiţiona fenomenul rezistenţei la
educaţie, cu „eu-mesajele”. Mai jos sunt propuse modele:
Întrebări („tu-mesaje”):
a) Tu ai spălat deja vesela?
b) De ce tu nu te saluţi cu mine?
c) Pe ce drum vii acasă?
d) Ţi-ai făcut temele?
Răspunsuri („eu-mesaje”):
a) Eu aş vrea să ştiu, dacă ai spălat vesela?
b) Când nu te saluţi cu mine, am impresia că nu mă mai stimezi.
c) Mă neliniştesc şi vreau să fiu încrezută că în drum spre casă nimic nu
te ameninţă.
d) (Nu trebuie să spuneţi nimic, fiindcă nu există pericol pentru viaţa
copilului.)
75
3. Repetaţi în gând sau cu voce cel puţin o dată pe săptămână: „Preţuiesc
capacitatea copilului meu de a lua singur hotărâri şi stimulez acest lucru
la el, dacă nu prezintă pericol pentru viaţa lui. Eu, sub nici o formă, nu voi
controla viaţa copilului meu. Mă strădui să fiu prietenul copilului meu,
vreau să-l văd fericit în sensul în care el înţelege fericirea. Sunt permanent
politicos şi sufletist cu copilul meu şi mă strădui să-l asigur cu toate cele
necesare. Îmi iubesc copilul şi nu uit să-i vorbesc despre aceasta.”
76
CAPITOLUL VI. DISCIPLINAREA
Un pedagog înţelept afirmă, că bunătatea trebuie să fie severă. Doar în
orice societate, iar familia este o celulă a societăţii, există anumite cerinţe,
interziceri, limitări cu ajutorul cărora se menţine ordinea şi disciplina. Aşa a fost
în trecut, aşa este în prezent, aşa va fi şi pe viitor. Unicul lucru, care suferă
schimbări, este esenţa şi formularea acestor cerinţe, interziceri, limitări – într-un
cuvânt – reguli. Ele se sistematizează şi se adaptează la majoritatea populaţiei.
Cu cât este mai înaltă civilizarea şi cultura societăţii, cu atât mai mulţi membri ai
ei respectă conştient aceste reguli. Conştient – înseamnă fără frică şi fără a
aştepta promovare. Un copil bine educat, disciplinat, de regulă, se adaptează
uşor în orice colectiv şi în orice societate.
O mamă cu mulţi copii a fost întrebată: „Cum de reuşiţi să menţineţi

ordinea şi disciplina? Doar fiecare dintre copiii dumneavoastră are caracterul
său, obişnuinţele sale, şi, în cele din urmă, dorinţele sale?”.
Mama a răspuns zâmbind: „Dar pe lângă toate acestea la noi în familie
mai sunt şi nişte reguli, dacă vreţi, chiar nişte legi, care se cer a fi respectate.
Noi cu soţul, într-un timp, le afişam la cel mai vizibil loc. Părinţii, care nicidecum
nu-şi pot educa copiii în spiritul disciplinei, cel mai curând, nici pentru sine nu şi-
au formulat unele reguli de care ar trebui să se conducă în educarea copiilor.
Iar copiii, nu mai puţin decât părinţii lor, doresc să fie regulă în casă şi în familie.
Ei doresc ca părinţii să le spună ce trebuie să facă, ce reguli trebuie să
respecte, ca nu numai prezentul, dar şi viitorul să fie asigurat, înţeles şi fără
primejdii.
În viaţa fiecărui om, chiar din copilărie, trebuie să persiste unele reguli,
interziceri, limitări. Acestea pot fi, uneori, puţine, pot fi flexibile, dar copilul
trebuie să le cunoască. Regulile impuse de părinţi copiilor nu trebuie să vină în
contrazicere cu necesităţile personale ale fiului sau fiicei. Este inacceptabilă
impunerea unor reguli fără ca acestea să fie discutate. Amintirea regulilor
trebuie făcută pe un ton prietenos şi nu autoritar. Pedeapsa pentru încălcarea
regulilor ar trebui să fie limitarea lui în ceva plăcut şi nicidecum durerea, obida
77
sau lacrimile. Fiecare copil trebuie să aibă o zonă neconflictuală, zonă a
plăcerii, unde el se simte bine, confortabil, fără primejdii.”
Regulile sunt respecate de către toţi membrii familiei!
Unii părinţi se vor întreba, de ce despre disciplină am început să vorbim

abia acum? Iar unii se vor revolta: despre ce educaţie poate fi vorba fără
disciplină?
Esenţa constă în faptul, că este imposibil să obţii de la copii îndeplinirea
conştientă a unor cerinţe (aceasta şi este disciplina) fără a ţine cont de
emoţiile, sentimentele, necesităţile şi interesele fiecărui copil. Nu mai puţin
important în menţinerea ordinei şi disciplinei este capacitatea părinţilor de a-şi
manifesta emoţiile.
Ordinea şi disciplina nu trebuie impuse copiilor, dar dezvoltate, atent şi cu
răbdare. Numai în acest caz putem obţine o disciplină fără conflict, deci putem
evita fenomenul rezistenţei la educaţie a copiilor. Numai în acest caz copilul va
deveni organizat intern, responsabil, o personalitate lucidă, care-şi va putea
manifesta capacităţile şi talentul.
Nu impuneţi respectarea disciplinei, ci dezvoltaţi-o!
Există părinţi care cred, că disciplina nu este obligatorie, că copilul

trebuie să se dezvolte de la sine, aşa cum îl predispune natura; că copiii opun
rezistenţă regulilor, iar limitările provoacă conflict. Aceasta este o părere
eronată. Dacă vom analiza mai profund aceste situaţii, atunci copiii opun
rezistenţă educaţiei nu din cauza regulilor, cerinţelor, limitărilor, ci din motivul
expunerii incorecte a lor.
Uneori copiii cred că dacă părinţii lor le permit totul, înseamnă că ei sunt
indiferenţi de soarta lor, iar cei cărora ce li se interzic unele lucruri, au parte de
părinţi grijulii, iubitori.
78
Un copil de 12 ani s-a întors târziu acasă. Mama i-a spus cu glas
tremurător: „Am fost foarte neliniştită de faptul că ai venit la ora 22, doar ne-am
deprins ca la ora 21 să ne culcăm.” Fiul i-a răspuns brutal: „Ei şi ce! Aţi alcătuit
prea multe reguli! Iată Vasile se întoarce acasă când vrea. Poate, în general, să
nu doarmă acasă. Şi părinţii nu-i spun nimic. Lor li-i indiferent.” Mama a
remarcat: „Dar mie şi tatei nu ne este indiferent. Noi te iubim şi de aceea
retrăim.” La care fiul s-a revoltat: „Eu când voi creşte mare, pentru fiul meu nu
vor exista reguli.”
Peste un timp fiul s-a întors de la şcoală trist şi deprimat şi singur a început
a-i povesti mamei: „Ştii, mamă, Vasile s-a legat cu o companie rea. Şi l-au luat
la poliţie. Iar părinţii, îţi închipui, i-au spus să se descurce singur.” Mama a tăcut.
Fiul a continuat: „Nu, eu, totuşi, pentru copiii mei tot voi introduce reguli şi-i voi
controla. Acei părinţi, care permit totul, pur şi simplu nu-şi iubesc copiii.” În aşa
fel însăşi viaţa i-a dat băiatului o lecţie.
Copilul trebuie să ştie ce reguli există în familia lui şi în societate şi să se

străduie să le respecte!
Dar dacă părinţii mereu îi interzic să facă unele lucruri, îi impun prea des
limite, atunci şi în disciplină apar probleme. Copilul, care permanent este nevoit
să-şi ceară voie pentru a-şi realiza unele necesităţi, iar părinţii îi interzic,
niciodată nu va mai dori să facă acest lucru sau îşi va realiza necesităţile pe
ascuns, fără ştirea părinţilor.
Părinţii au plecat la odihnă şi au lăsat fiica în grija bunicii. Într-o zi băieţii

din curte au încercat s-o înveţe a merge cu bicicleta. Bunica, cum a văzut
acest lucru, s-a agitat şi, punând mâna la inimă, i-a spus fetei: „Dacă te mai
văd o dată pe bicicletă, îţi voi interzice să mai ieşi în curte! Tu doar ştii că poţi să
cazi şi să nu te mai ridici niciodată. Mie mi-au povestit un caz foarte straşnic…”
79
Fetiţa a oftat şi a încetat să se mai înveţe a merge cu bicicleta. Când s-au întors
acasă, părinţii i-au propus să-i cumpere la ziua de naştere o bicicletă. Fetiţa a
refuzat categoric. Mai târziu a mai încercat de câteva ori să se înveţe a merge
cu bicicleta, dar totul a fost în zadar – nimic nu i se primea.
Limitaţi numărul de reguli!

Stimaţi independenţa şi libertatea copilului!
Imaginaţi-vă, că copilul a fost obişnuit să poarte scurtă caldă până în

luna mai, iar în aprilie temperatura aerului e de aproape 30C. Ce-i de făcut? Să
încalce regula impusă de părinţi sau s-o respecte, răbdând căldura
insuportabilă şi derâderile celor din jur?
Dacă părinţii permanent pun limite copilului, spunând de fiecare dată „nu
se poate”, ei posedă un stil autoritar de comunicare. Pentru aceşti părinţi este
important să fie respectate regulile şi nu bunăstarea copiilor. În asemenea
situaţii copilul va opune rezistenţă educaţiei.
În ajutorul acestor părinţi, în scopul diminuării fenomenului rezistenţei la
educaţie, specialiştii în domeniu au elaborat un tabel, unde pot fi incluse
câteva tipuri de acţiuni ale copilului (Tabelul 8):
Tabelul 8
Repartizarea acţiunilor copilului pe zone
Zona Acţiunile incluse Particularităţi
Acţiuni la dorinţa şi necesităţile
Părinţii trebuie, temporar, să
copilului (alegerea jucăriilor,
lărgească numărul acţiunilor la
jocurilor, prietenilor, cercurilor
Verde dorinţa şi necesităţile copilului,
de interese, timpului de joacă,
pe care copilul le poate face
timpului pentru îndeplinirea
fără a-i aminti de ele.
temelor etc.).
Acţiuni la dorinţa copilului, dar La început părinţii trebuie să
în limitele posibile. Copilului i se ajute copilul să se
Galbenă oferă o libertate relativă (să se autocontroleze şi să respecte
joace cu mingea, dar să regulile prestabilite. Explicarea
reuşească să-şi pregătească regulilor trebuie să fie clară şi
80
temele; să meargă prin concisă. O atenţie deosebită
băltoace după ploaie, dar în trebuie acordată acţiunilor la
cizme de cauciuc etc.). libera alegere.
Părinţii trebuie să-i explice
Acţiunile interzise, dar, în
copilului cauza încălcării
dependenţă de situaţie, cu
regulii. Copiii vor fi mai
unele excepţii (în seara de Anul
responsabili de respectarea
Portocalie Nou copilului i se permite să se
unor reguli obişnuite şi nu vor
culce la ce oră doreşte; din
opune rezistenţă educaţiei
cauza furtunii poate înnopta la
atunci, când pentru ei se fac
prieten etc.).
unele excepţii de la normă.
Acţiuni total interzise (ofensarea Interzicerile se vor schimba
celor mici, celor maturi, jocul odată cu creşterea copilului.
Roşie cu focul, întrebuinţarea Astfel el va însuşi normele
alcoolului, produselor nocive morale şi de conduită în familie
et.). şi în societate.
Să analizăm o situaţie în baza tabelului de mai sus.
Mihai este un băiat de zece ani. El se trezeşte singur dimineaţa, face

gimnastică, se pregăteşte şi pleacă la şcoală. Venind de la şcoală, merge la
secţia sportivă de fotbal (el singur a decis să se ocupe cu fotbalul. Zona verde).
Venind acasă el doreşte foarte mult să se joace la computator şi-i cere
permisiunea mamei. Mama îi spune: „Joacă-te, dar ţine minte că până la ora
opt seara temele trebuie să fie pregătite.” (Zona galbenă).
Lecţiile sunt pregătite. E timpul de mers la culcare. Dar tatăl trebuie să se
întoarcă din deplasare. Trenul întârzie cu o oră. De obicei, mama nu-i permite
fiului să se culce mai târziu de ora zece seara, dar cu titlu de excepţie (fiului îi
este foarte dor de tata), îi permite să nu se culce, dar să-l aştepte. (Zona
portocalie).
81
În sfârşit, tata sună şi le spune că pot veni să-l întâlnească la staţia de
autobuse. Totodată, fiul îi va ajuta să ducă bagajele. Ieşind afară, fiul nu atrage
atenţia la culoarea semaforului şi porneşte să traverseze strada la culoarea
roşie. Mama l-a oprit brusc, amintindu-i că strada poate fi traversată doar la
culoarea verde a semaforului. În acelaşi timp pe stradă a trecut o maşină în
plină viteză. Cu fiul se putea produce o nenorocire. Mama îi aminteşte fiului că
traversarea străzii la culoarea roşie este strict interzisă. (Zona roşie).
Foarte des părinţii nu reuşesc să obţină respectarea regulilor, limitelor,
interzicerilor impuse de ei, deoarece nu ţin cont de necesităţile copilului.
Ţineţi cont de necesităţile copilului!
În Tabelul 9 se descrie cum se manifestă necesităţile copilului.

Tabelul 9
Necesităţile fireşti ale copilului
Necesitatea Manifestarea necesităţii
În mişcare Aleargă mult, sare, se caţără în copaci, bate mingea etc.
Desface toate jucăriile, obiectele, încearcă totul la gust,
În cunoaştere
se străduie să cunoască obiectele necunoscute etc.
Desenează cu diferite rechizite, bate toba, include
În exerciţiu
televizorul, computatorul şi dansează etc.
Permanent este în căutarea contactului cu semenii, merge
În comunicare
în ospeţie, face sunete telefonice etc.
Sarcina părinţilor este de a cunoaşte şi de a orienta necesităţile copilului.

Dacă aţi observat că copilul iubeşte să desfacă ceasurile, oferiţi-i această
ocazie, nu-i interziceţi, ci daţi-i un ceas vechi, inutil. Dacă copilul doreşte să
meargă prin băltoace, nu-l certaţi şi nu vă temeţi că va răci, ci încălţaţi-l în
cizme de cauciuc şi îndepliniţi-i necesitatea. Dacă doreşte să deseneze –
cumpăraţi-i carioci, creioane colorate, acuarelă, album de desen. Dacă vrea
să joace fotbal, nu-i cereţi să stea lângă dumneavoastră şi să citească o caret –
înscrieţi-l la secţia de fotbal. Dacă vrea să comunice cu prietenii – bucuraţi-vă,
mai rău va fi dacă copilul dumneavoastră nu va avea prieteni.
82
Limitele şi interzicerile dumneavoastră nu trebuie să contravină
cu necesităţile fireşti ale copilului!
Părinţii trebuie să creeze copilului condiţii favorabile de realizare a

necesităţilor sale fireşti, fără a-i deranja pe cei din jur. Este lipsit de sens de a-i
interzice copilului să prietenească cu cineva, să se îmbrace aşa cum doreşte el.
Sarcina părinţilor este de a fi răbdători, de a privi filosofic propriul copil şi
întreaga generaţie tânără. Dacă sunt la modă blugii „rupţi”, copilul
dumneavoastră oricum îi va îmbrăca pentru a nu fi o „cioară albă” între semenii
săi. Chiar dacă îi veţi procura blugi noi, de o firmă de calitate, el, oricum, îi va
tăia pentru a semăna cu ale celorlalţi copii.
Desigur, felul şi nivelul de autoafirmare a copiilor diferă de la unul la altul.
Aceasta depinde de cultura copilului, de starea de spirit a lui etc. Unul se
autoafirmă prin studierea limbii străine şi lecturarea cărţilor pentru maturi, altul –
prin vopsirea extravagantă a părului, al treilea – prin întoarcerea seara târziu
acasă, al patrulea – prin baterea tobei.
Creaţi condiţii de autoafirmare copilului!
Cu toate acestea, cu cât mai absurdă pare forma de autoafirmare a unui

copil, cu atât este mai probabilă apariţia fenomenului rezistenţei la educaţie a
acestui copil, or, părinţii şi ceilalţi adulţi trebuie să fie mai toleranţi faţă de acest
copil.
În clasa a IV-a o fetiţă se autoafirma prin părul vopsit în culoare

portocalie. Ea fuma, era brutală cu cei din jur, se comporta vulgar, cu insolenţă.
Colegii încercau să-i copie comportamentul, deoarece ea avea permanent
bani şi îşi putea permite multe, trăia doar cu sora mai mare (părinţii erau plecaţi
la muncă peste hotare), venea seara târziu acasă, avea telefoane mobile dintre
cele mai performante. Mai târziu s-a constatat, că tatăl fetiţei era vitreg şi el îi
83
oferea fetiţei bani cu condiţia, că ea nu-i va încurca lui şi mamei. Specialiştii în
domeniu au constatat, că această formă de autoafirmare nu-i altceva decât
vocea unui suflet singuratic, dorinţa de a-şi ascunde complexele, un strigăt de
ajutor din partea fetiţei, care se putea afirma doar între semenii săi. Şi, devenind
un lider neformal negativ în clasă, ea încerca să insufle colegilor ideile sale
greşite despre viaţă, insistând la părerea că principalul în viaţă sunt banii, că
doar ei hotărăsc soarta oamenilor şi că nu trebuie de avut încredere în cei
maturi.
Ce ar trebui să facă părinţii, copilul cărora ar începe să copie un
asemenea comportament? Doar în acest caz copilul va începe să se
îndepărteze de părinţii săi şi nu va accepta principiile lor de viaţă.
În această situaţie părinţii nici într-un caz nu trebuie să se dezică de
principiile sale de viaţă. Ei trebuie să continue altoirea la copil a valorilor
general-umane, precum: cinstea, dragostea de muncă, bunătatea, nobleţea,
stima celor din jur etc. Doar copilul este deştept. Peste un timp oarecare el va
înţelege că nici o sumă de bani nu vor înlocui căldura părintească, dragostea,
stima şi respectul reciproc dintre părinţi şi copii. Însăşi viaţa îi va şopti cine are
dreptate şi cine nu.
Puneţi accent în educaţie pe valorile general-umane!
Uneori, se pare, dacă de educaţia copilului se ocupă concomitent mai

mulţi adulţi (părinţii, buneii, alte rude), avem speranţa unei educaţii foarte bune
a lui. Doar fiecare se străduie să-i ofere un exemplu bun. Dar şi în acest caz
poate apărea un pericol, din care motiv copilul va opune rezistenţă educaţiei.
Anterior am afirmat, că important în educaţie este consecutivitatea acţiunilor
educative. Dacă astăzi aţi interzis copilului o acţiune, iar mâine îi permiteţi acest
lucru, fără a-i argumenta excepţia (de ce azi se poate), copilul va deveni unul
distrat, neascultător şi va pierde încrederea în dumneavoastră.
84
Atunci, când mai mulţi adulţi se ocupă de educaţia unui copil, a păstra
consecutivitatea acţiunilor educative este şi mai dificil. În acest caz, pentru a
evita apariţia fenomenului rezistenţei la educaţie, este necesar de a fi
respectate următoarele cerinţe simple, dar importante:
1. Adulţii trebuie să reconcilieze regulile, interzicerile, limitele în acţiunile
copilului;
2. Între adulţi trebuie să existe relaţii benefice, de cooperare, prietenie,
ajutor reciproc (cel puţin în faţa copilului);
3. Dacă în unele cazuri unul dintre adulţi nu este de acord cu cerinţele
impuse de alt adult, în acest moment primul trebuie să tacă;
4. Toate controversele se discută în absenţa copilului şi se ajunge la un
consens al acţiunilor educative.
Pentru exemplificare nu trebuie să consultăm multă literatură. Fiecare în
familie s-a confruntat cu situaţii similare celei de mai jos.
Mama: Cât timp se poate de privit televizorul? Du-te şi te plimbă puţin!

Fiul: Eu doar termin de privit filmul în desen animat şi ies afară!
Mama: Tu deacum de două ore eşti în faţa televizorului. Aşa poţi să-ţi strici
vederea.
Tata: Da mai lasă tu copilul în pace! Să privească filmul până la capăt!
Fiul: Ai auzit? Tata mi-a permis!
Mama: Iar eu nu-ţi permit!
Fiul: Dar tata este capul familiei. El e cel mai principal. Pe el îl voi asculta.
Bunica: Ce s-a întâmplat? Ce-i cu ţipetele astea?
Fiul (nepotul): Bunico, mama iarăşi nu-mi permite să privesc filmul până la
capăt!
Bunica: Lasă copilul să privească televizorul, dacă el vrea atât de mult.
85
Mama: Faceţi ce doriţi! Dar pe la medici veţi merge voi cu el. vă puteţi înscrie
de pe acum la oculist.
În situaţia cea mai dificilă, conform cazului descris mai sus, se află acel
matur care a interzis copilului o necesitate a lui (mama) şi, în continuare, copilul
poate să n-o asculte deloc pe mama. Dar, spre regret, mama avea dreptate şi
ceilalţi n-au luat în calcul opinia ei. Copiii foarte bine simt situaţia, când părinţii
interzic categoric, şi situaţia, când interzicerea pate fi amânată şi se poate, cu
orice preţ, de obţinut cele dorite. Ei pot scânci, insista, stoarce, ruga, vicleni etc.
Părinţii trebuie să fie fermi, încrezuţi şi să insiste respectarea regulii sau cerinţei.
Doar aşa copilul poate fi pregătit pentru viaţa independentă. Doar nici la
serviciu, nici în viaţă nimeni nu va schima regulile doar în favoarea unei
persoane.
Insistaţi asupra respectării regulilor şi a cerinţelor!
Mulţi dintre părinţi consideră, că dacă au vorbit cu un ton mai apăsat, au

strigat, copilul îi va asculta mai repede. La fel, aceşti părinţi nu iubesc să
argumenteze regulile. Deseori la întrebarea copilului „De ce?”, ei răspund: „Aşa
am spus eu!”, „Am spus nu, înseamnă că nu!”. Dar este foarte eficient ca la
întrebarea „De ce?” să se ofere un răspuns scurt. În continuare propunem
câteva exemple.
Mama: E timpul să mergi la culcare!

Fiul: De ce?
Mama: E târziu deja.
86
Mama: Nu trebuie să stai pe pervaz!
Fiica: De ce?
Mama: E periculos.
Mama: Să te stărui mâine să te frezezi!

Fiul: De ce?
Mama: Poimâine, la şedinţa cu părinţii, îmi va fi neplăcut să ascult
reproşurile pedagogilor referitoare la coafura ta.
Mama: Să vii devreme acasă!

Fiul: De ce?
Mama: Microraionul nostru este cam întunecos şi seara sunt cam mulţi
băuţi.
Mama: Mâine ne vom trezi mai dimineaţă!

Fiul: De ce?
Mama: Noi vom merge toţi împreună la vilă.
Adulţii trebuie să reţină că repetarea explicaţiei nu este obligatorie. Dacă

copilul mai întreabă încă o dată „De ce?”, aceasta nicidecum nu înseamnă că
el n-a auzit sau n-a înţeles, mai degrabă el se împotriveşte şi opune rezistenţă
educaţiei.
În unele situaţii, pentru a diminua fenomenul rezistenţei la educaţie a
copiilor, este mai eficient de înlocuit unele afirmaţii cu altele. De exemplu:
87
 „Să nu îndrăzneşti să te joci cu mingea!” cu „În casă nu se joacă cu
mingea.”
 „Lasă prăjitura! Tu n-ai terminat supa!” cu „Se recomandă ca prăjitura să
se mănânce după supă.”
 „Lăsaţi joaca! E târziu deja!” cu „E timpul să terminaţi joaca. Trebuie să vă
culcaţi.”
În aşa fel vom reaminti copilului regulile şi necesitatea respectării lor.
Explicaţi copilului orice situaţie!
Anunţând copilului cerinţele noastre, amintindu-i unele reguli, părinţii nu

trebuie să folosească ordinele, tonul autoritar. Copilului nu trebuie să-i ordonăm,
ci să-i explicăm.
Este foarte important să-i amintim copilului importanţa şi necesitatea
respectării regulilor, să-l prevenim despre dificultăţile ce pot apărea în caz
contrar. Pentru exemplificare, descriem situaţia de mai jos.
Copilul ştie că după masă trebuie să spele vesela. Dar în acea zi au

deconectat apa. Copilul nu cunoaşte cum să se comporte în situaţia
respectivă. Părinţii, în acest caz, trebuie să-i explice că trebuie să meargă la
fântână, să aducă apă, s-o încălzească şi să se folosească de un vas mai mare
pentru a o spăla şi de altul, la fel de mare pentru a o clăti. Apoi îi va spune: „Eşti
destul de mare. Sunt sigur că te vei descurca!”. Această afirmaţie de încurajare
va fi doar în folosul ambilor şi trebuie să răsune doar după explicarea situaţiei.
Or, învăţând copilul să spele vesela, să facă ordine în odaia lui, va favoriza
creşterea unui bun familist, care va putea face ordine şi disciplină în familia
proprie.
88
În cazul, când explicaţiile nu ajută, se recomandă a utiliza ultimatumul

sau boicota. Înainte de a anunţa ultimatumul sau boicota, copilul trebuie să fie
încrezut că dumneavoastră vă atingeţi scopul şi vă ţineţi de cuvânt. Specialiştii
în domeniu recomandă, înainte de a anunţa ultimatumul sau boicota,
organizarea câtorva „spectacole”:
1. Selectaţi o situaţie care vă deranjează de mult timp şi se repetă des
(ciorapii murdari sunt în odaie şi nu în lada pentru rufe, televizorul rămâne
conectat, pâinea se taie pe masă şi nu pe tabla de bucătărie etc.).
2. Îndată ce această situaţie se va repeta, trebuie să vă gândiţi cum să
reacţionaţi cât mai neobişnuit, fără a obijdui pe cineva, dar pentru a primi
plăcere personală, şi această reacţie să vă uşureze starea şi să fie
observată de toţi membrii familiei. De exemplu:
 Un placat mare deasupra lăzii de gunoi şi ciorapii prinşi cu lipici de
acest placat pe care este scris „Locul nostru este aici!”;
 Un placat pe televizor „Stingeţi-mă la timp!”;
 Inscripţii pe tabla de bucătărie „Pentru pâine”, „Pentru salam”;
3. Foarte calm anunţaţi întregii familii:
 Eu aş dori ca ciorapii murdari să fie aruncaţi în lada de rufe;
 Eu aş dori ca televizorul să fie deconectat la timp;
 Eu aş dori ca pâinea să fie tăiată pe tabla de bucătărie şi nu direct pe
masă.
4. Aşteptaţi ca situaţia să se repete.
5. Anunţaţi încă o dată despre ceea ce vă deranjează, dar mai adăugaţi
că, în caz contrar, veţi fi nevoit să faceţi unele lucruri:
 Eu, cu adevărat, aş dori ca ciorapii murdari să fie aruncaţi în lada de
rufe. În caz contrar le voi pune etichete şi le voi agăţa prin odaie;
 Eu, cu adevărat, aş dori ca televizorul să fie deconectat la timp, în caz
contrar pe televizor va fi inscripţia „Deconectează-mă!”;
89
 Eu, cu adevărat, aş dori ca pâinea să fie tăiată pe tabla de bucătărie
şi direct pe masă, în caz contrar pe masă vor fi scrise instrucţiuni, unde
şi cum se taie pâinea.
6. Aşteptaţi ca situaţia să se repete. Ţineţi-vă de cuvânt şi afişaţi etichetele,
anunţurile, instrucţiunile respective.
7. Dacă simţiţi plăcere, putere, dacă vă simţiţi uşurat, înseamnă că aveţi
succes. Aţi realizat acest lucru, cel puţin, în favoarea dumneavoastră.
Dacă copilul va simţi că dumneavoastră vă ţineţi de cuvânt, posibil că el
nu va dori ca obiectele lui să fie etichetate şi să înceapă „a vorbi”.
Pe lângă ultimatum putem anunţa boicota. Amintiţi-vă, ce acţiuni le faceţi
permanent, cu deosebită plăcere personală şi pentru cei din jur:
 Pregătirea bucatelor delicioase;
 Spălatul şi călcatul rufelor;
 Conducerea copilului la şcoală sau la bazin;
 Pregătirea şi organizarea sărbătorilor de familie.
Dacă observaţi, că copilul dumneavoastră opune rezistenţă educaţiei,
anunţaţi cu voce tare, să audă şi copilul:
 „Astăzi nu voi pregăti cina. Eu simt că ofer ceva şi nu primesc nimic
înapoi”;
 „Astăzi nu voi spăla, fiindcă simt că nu voi primi nimic în loc. Iarăşi mi se
vor urca toţi pe cap!”;
 „Astăzi nu te voi conduce la bazin, fiindcă nu primesc nici atenţie, nici
mulţumire.”
Dacă copilul dumneavoastră a reacţionat la afirmaţia respectivă, spuneţi-
i: „Totuşi, îmi place să pregătesc cina pentru voi!”
Dacă observaţi, că copilul nu reacţionează la afirmaţiile dumneavoastră,
trebuie să vă ţineţi de cuvânt (să nu pregătiţi cina, să nu spălaţi hainele etc.).
Există situaţii, când este benefic de schimbat, pentru un timp scurt, mediul
de trai al copilului (să trăiască la bunica, la rude, să plece la tabără). Locuind în
alt mediu, el va atrage o atenţie mai mare părinţilor săi.
Discutând despre disciplină, putem discuta şi despre pedeapsă.
90
Dacă doriţi ca pedeapsa să aibă efect, nu-i faceţi nici un rău
copilului, ci lipsiţi-l de ceva plăcut!
Până în prezent mulţi părinţi dezbat ideea unei pedepse fizice. Pedagogia
postmodernă nu acceptă pedeapsa fizică, considerând că are efecte minime,
dar conduce la sporirea agresivităţii, umilinţei, fricii. Consecinţele negative ale
ei se pot manifesta în timp. Dacă doriţi să educaţi o personalitate adevărată –
evitaţi pedeapsa fizică. Psihopedagogia constructivistă a elaborat o
metodologie vastă de influenţe educative, care reduc esenţial necesitatea
aplicării pedepsei şi, respectiv, previn fenomenul rezistenţei la educaţie a
copiilor.
Însă, uneori, pedeapsa este inevitabilă. Este arhicunoscută situaţia, când
îi spunem copilului mic să nu se atingă de reşoul fierbinte, fiindcă este periculos
şi dureros. Dar nu va înţelege acest lucru până nu se va frige. Sau, nu mai puţin
cunoscută, este situaţia, când îi spunem copilului să facă lecţiile zilnic, dar nu
va înţelege până nu va înşfăca primul doi. Cum trebuie să reacţioneze părinţii în
aceste cazuri?
Cel mai eficientă este compătimirea copilului şi nu reproşurile de tipul
„Te-am avertizat”, „Ţi-am spus”, „Ţi-am amintit” etc. La asemenea reproşuri
copilul poate avea o reacţie neadecvată şi apare riscul apariţiei fenomenului
rezistenţei la educaţie.
Compătimiţi copilul!
Părinţii, oricât de buni n-ar fi ei, nu pot proteja copilul de toate greutăţile.
Ei sunt în drept să prevină copilul despre eventualele pericole, eşecuri, dar
dacă copilul nu doreşte să ţină cont de sfaturile lor, viaţa îi va oferi această
ocazie. Numai atunci el îşi va aminti de poveţele dumneavoastră şi, doar
mândria personală nu-i va permite să recunoască acest lucru.
Un alt tip de pedeapsă sunt consecinţele condiţionate ale neascultării.
Acest tip de pedeapsă îl aplică, după necesitate, fiecare dintre părinţi. Dacă
copilul opune rezistenţă educaţiei, ei sunt în drept a-i spune: „Dacă nu-ţi faci
temele, nu vei merge la plimbare!”, „Până nu strângi jucăriile, nu te joci la
91
calculator!” etc. În aceste situaţii este foarte importantă consecutivitatea
acţiunilor – capacitatea de a se ţine de cuvânt (se duce/ nu se duce la
plimbare; se joacă/ nu se joacă la calculator, dacă a făcut/ nu a făcut cele
spuse de părinţi).
După cum am discutat anterior, copiii mai bine reacţionează la
pedeapsă când nu-i faceţi nici un rău, ci-l lipsiţi de ceva plăcut. Acel plăcut nu
este neapărat televizorul, computatorul sau jucăria preferată. În multe familii
plăcutul sunt tradiţiile de familie (vara, în zilele de odihnă toată familia merge la
frigărui, la bunica, la râu/ iaz). Aceste evenimente se repetă şi copilul le
aşteaptă cu plăcere. În acele clipe el se dezvoltă ca personalitate, discută la
egal cu adulţii, se distrează. A fi lipsit de toate acestea nu este o înjosire, dacă
este pe bun merit (n-a îndeplinit obligaţiunile, n-a respectat regulile etc.). În
familiile numeroase copiii cu mare nerăbdare aşteaptă astfel de tradiţii şi se tem
nespus că vor fi lipsiţi de dreptul de a participa la ele.
Într-o familie s-au obişnuit ca în una dintre zilele din vacanţa de Crăciun,
toată familia să meargă să schieze, iar seara să stea la masa de sărbătoare.
Mama cocea plăcinte, iar tata la computator aranja fotografiile de la
sărbătorile de iarnă, inclusiv cele de la schiat, apoi cânta la chitară. Dar iată că
cele două surori s-au certat, una a numit-o cu cuvinte urâte pe cealaltă, ultima,
supărată, a împins-o brusc pe prima, care a căzut şi şi-a frânt mâna. Aceasta a
fost o abatere foarte serioasă. Fetele au înţeles, că părinţii nu mai au nici o
plăcere să organizeze sărbătoarea tradiţională. Ambele se simţeau vinovate:
una că a început cearta şi şi-a ofensat surioara, cealaltă – că nu s-a reţinut şi a
împins-o ca răspuns. Unicul lucru pe care l-au gândit împreună pentru a
ameliora situaţia tensionată din familie a fost faptul, că au făcut împreună
ordine ideală în casă. Mai mult decât atât, cea mai mare parte din lucru i s-a
revenit fetiţei care avea ambele mâini sănătoase. Iar seara fetiţele au înţeles
că, din cauza comportamentului neadecvat, zilele de odihnă n-au reuşit şi s-au
culcat fără a privi măcar televizorul. Aşa şi părinţii, şi copiii s-au înţeles între ei
fără prea multe cuvinte.
92
O mamă citea fiului în fiecare seară câte o poveste. El iubea să asculte în

fiecare seară vocea mamei, care era plină de farmec şi mister, bunătate şi
dragoste. Într-o zi băieţelul a fost obraznic şi mama, fiind consecutivă în acţiuni,
i-a propus să-şi aleagă singur pedeapsa: o lovitură cu cureaua sau o lună
întreagă nu-i va citi povestea de seară. Şi băieţelul a ales prima pedeapsă. Iar
mama, care nu-şi putea ierta mai târziu fapta, a lovit băiatul cu cureaua.
Situaţia descrisă mai sus ne demonstrează că copiii preţuiesc mult clipele
de armonie petrecute împreună cu părinţii lor. Pedeapsa fizică pentru ei este cu
mult mai nedureroasă decât lipsa comunicării, a sărbătorii, a bucuriei.
O familie sănătoasă se bazează pe tradiţii. Şi dacă în familie iubesc să
sărbătorească sărbătorile, dacă la masa de sărbătoare copiii se simt
confortabil, dacă cu ei se discută de la egal la egal, se interesează care sunt
problemele lor, li se respectă opinia, atunci aceşti copiii niciodată nu vor dori să
sărbătorească Anul Nou sau 8 Martie la prieteni. Şi la Ziua Onomastică cu
plăcere vor invita prietenii în ospeţie.
Dar dacă se include în timpul mesei televizorul, dacă fiecare sărbătoare
se încheie cu beţie şi ceartă, copiii vor pleca la sărbători de acasă. În aceste
cazuri le va fi foarte greu părinţilor să facă ordine şi disciplină în casă. Dar copiii
doresc ca fiecare zi să fie o mică sărbătoare. Şi când este vorba de copii
vulnerabili, care opun rezistenţă educaţiei, trebuie de vorbit, mai întâi, despre
părinţi vulnerabili şi care trebuie educaţi.
Respectaţi tradiţiile şi sărbătorile de familie!
Care sunt simptomele comportamentale ale copiilor ce opun rezistenţă

educaţiei în familie? Literatura de specialitate şi practica educaţională
evidenţiază următoarele comportamente ale copiilor, care semnalează apariţia
fenomenului rezistenţei la educaţie a copiilor:
93
 Minte, spune că merge la film, dar pleacă la discotecă; spune că a făcut
temele, dar nici n-a deschis cărţile, spune că n-a luat bani din casă, dar
în afară de el n-are cine;
 Lasă vesela nespălată;
 Nu şterge după sine podeaua în camera de baie;
 Nu are grijă de câinele său;
 Se îmbracă prost;
 Şi-a pus doi cercei în ureche;
 Şi-a făcut milaj;
 Şi-a făcut tatuaj;
 La vilă sare peste geam şi pleacă la plimbare;
 Îşi lasă bicicleta în drum;
 Dă instrumentele tatălui prietenilor;
 Vorbeşte ore întregi la telefon;
 Nu-şi schimbă hainele după lecţii;
 Deseori este agresiv sau cu dispoziţie proastă;
 S-a legat cu o companie îndoielnică;
 Toată seara stă numai la computator;
 Nu citeşte cărţi;
 Priveşte filme de calitate rea;
 Zile întregi priveşte televizorul sau ascultă muzică;
 Nu vrea să meargă la şcoală;
 S-a delăsat la învăţătură;
 Când părinţii nu-s acasă, invită persoane puţin cunoscute în ospeţie;
 Nu face baie;
 Nu ajută în gospodărie;
 Se agită când nu obţine ceea ce doreşte el;
 Nu-şi face ordine în odaia sa;
 Pleacă fără voie de acasă;
 Se culcă târziu;
 Se revoltă spunând că părinţii nu-l iubesc;
 Permanent se bate şi se ceartă cu fraţii/ surorile;
 Se exprimă cu cuvinte necenzurate, vulgare;
94
 Nu doreşte să facă nimic împreună cu toată familia;
 Vrea să fie singur;
 Cere bani etc.
Posibil, fiecare dintre părinţi poate găsi neajunsuri specifice şi copilului
propriu. Specialiştii în domeniu recomandă fiecărei familii să elaboreze o astfel
de listă sau să bifeze unele comportamente delicvente care le manifestă copilul
şi să-şi pună întrebarea: poate el preveni sau, cel puţin, diminua fenomenul
rezistenţei la educaţie?
Dacă puteţi ascunde banii în aşa fel, ca copilul să nu-i găsească – faceţi
acest lucru. Dar dacă lucrurile depăşesc sfera posibilităţilor dumneavoastră?
Analizaţi problema prin prisma vieţii copilului şi prin prisma vieţii personale.
Cum se poate de realizat acest lucru? Exemplificăm prin câteva situaţii.
Copilul dumneavoastră se culcă seara târziu. Părinţii se deranjează, fiindcă

consideră că copilul trebuie să se odihnească pentru a se trezi dimineaţa la timp şi
pentru a fi vesel şi activ pe parcursul întregii zile. Dacă copilul se va culca târziu, a
doua zi el se va trezi cu mare greu, va fi somnoros, mişcările vor fi lente, cu alte cuvinte,
acest lucru va influenţa viaţa copilului. Dar viaţa dumneavoastră nu va fi afectată.
Această situaţie poate fi atribuită la grupul de probleme ale copilului şi trebuie
evidenţiate acele aspecte, care vă afectează pe dumneavoastră.
Acestea sunt:
 Copilul va fi mofturos toată ziua;
 Acest comportament interferează cu viaţa dumneavoastră
personală şi vă deranjează noaptea somnul;
 Va trebui să vă treziţi mai dimineaţă decât de obicei pentru a avea
mai mult timp la dispoziţie pentru a trezi copilul;
Analizând astfel situaţia, dumneavoastră veţi reacţiona mai adecvat la ea.
Copilul dumneavoastră priveşte mult timp televizorul. La fel

dumneavoastră trebuie să vă gândiţi la consecinţele acestei acţiuni asupra
95
fiului sau fiicei. Copilul, după părerea dumneavoastră, pierde timpul degeaba,
în loc să-l utilizeze eficient şi creativ. Şi această situaţie poate fi atribuită celor
ale copilului. Iar pe dumneavoastră vă deranjează următoarele momente:
 Nu veţi putea viziona emisiunile preferate;
 Televizorul lucrează mult şi sonorul e puternic, ceea ce începe să vă
enerveze;
Fratele şi sora se ceartă şi încep să se bată. Cel mai esenţial lucru, care-i
deranjează pe părinţi, este ca să nu se traumeze copiii. Doar poate suferi atât
cel care a început bătaia, cât şi cel care se apăra. Părinţii se îngrijorează de
faptul, că prin bătaie copiii îşi pot forma unele calităţi negative: unul poate
deveni bătăuş, altul – laş. Acestea sunt aspectele copilului. Pe dumneavoastră,
ca şi părinte, vă deranjează următoarele momente:
 Vă este frică de traume serioase;
 Vă deranjează ţipetele şi dezordinea care rezultă în urma bătăii;
 Vă temeţi, că vecinii vor fi deranjaţi.
Analizaţi fiecare problemă care apare în relaţia cu

copilul dumneavoastră!
Deoarece multe situaţii de problemă apar spontan şi dispunem de timp

insuficient pentru analiza lor, părinţii trebuie să analizeze unele probleme
detaliat, ca mai apoi, la apariţia altora similare, să ştie cum să acţioneze corect
şi fără a pierde mult timp. E posibil ca problemele, periodic, să se repete, atunci
viaţa vă va şopti soluţia adecvată. Important este să acţionăm etapizat, ţinând
cont de faptul, că copilul aşteaptă de la noi ajutor şi este gata să-l primească.
Oricum, educaţia copilului trebuie realizată eficient, prevenind sau diminuând
apariţia fenomenului rezistenţei la educaţie.
96
Dacă doriţi să pătrundeţi în esenţa cauzelor încălcării disciplinei, trebuie

să ştiţi că copilul începe să se comporte neadecvat, dacă:
1. El se luptă pentru atenţia dumneavoastră, care este strict necesară pentru
formarea lui ca personalitate.
Acest lucru se întâmplă atunci, când părinţii permanent sunt
ocupaţi la serviciu. Copilul observă, că dacă el se joacă în linişte, se
comportă decent, învaţă bine la şcoală – părinţii încetează să-i acorde
atenţie. Dar cum numai copilul opune rezistenţă educaţiei, se comportă
urât la şcoală, primeşte note negative, părinţii îşi întrerup activitatea la
serviciu, încep mustrările, certurile, strigătele, pedepsele. Desigur, este
neplăcut acest lucru, dar copiii consideră că aşa e mai bine decât lipsa
atenţiei.
De aceea, dacă copilul dumneavoastră este disciplinat, învaţă
bine, nu uitaţi să-l lăudaţi, să-l stimulaţi, să-l susţineţi, să-i spuneţi că vă
mândriţi cu el. Încurajând binele nu va trebui să pedepsiţi răul.
2. El se luptă pentru autoafirmare, fiindcă îl deprimă puterea şi hipertutelarea
dumneavoastră.
Copiii de mici, permanent spun: „Eu singur”. La elevii claselor a IV-a
lupta pentru autoafirmare se intensifică şi ei încep a opune rezistenţă
educaţiei, considerând că hipertutelarea îi umileşte, nu li se permite să fie
independenţi. Deseori contrazic părinţii, chiar dacă aceştia au dreptate.
Copiii încep să acţioneze benevol, dorind să arate că ei sunt personalităţi
independente.
Şi aici este important de a găsi forma corectă de transmitere a
informaţiei. Nu trebuie de utilizat în exces observaţiile şi sfaturile. Nu
trebuie de dat ordine brusc şi de criticat dur. Nu trebuie de supraapreciat
temerile. Uneori trebuie să permitem copilului să acţioneze independent
pentru a se convinge, că părinţii au avut dreptate.
3. El doreşte să se răzbune, fiindcă a fost ofensat de părinţi.
97
Şi aici pentru ofensare sunt mai multe cauze. Unele dintre ele sunt
neesenţiale pentru părinţi, iar pentru copii fiind foarte importante. Foarte
dureros primesc copiii divorţul părinţilor. Mai ales dacă în casă apare un
părinte vitreg. Copiii se supără pe părintele natural, crezând că acesta
acordă părintelui vitreg mai multă atenţie decât lui.
Dureros reacţionează copiii şi la schimbarea temporară a locului de
trai (odihna la tabără, la bunica, internarea în spital etc.). În aceste
momente copilului i se pare că cele mai interesante lucruri în familie se
întâmplă în absenţa lui.
Foarte dureros pot reacţiona copiii şi la certurile dintre părinţi.
Dorinţa de răzbunare poate apărea la copil din cauza neîndeplinirii
promisiunilor date de părinţi, a pedepselor nemeritate, a observaţiilor
bruşte.
Trăirea emoţiilor negative, ofensele, pedepsele condiţionează
apariţia fenomenului rezistenţei la educaţie a copiilor, care se manifestă
prin comportament delincvent, nereuşită, brutalitate etc.
4. El a pierdut încrederea în propriul succes.
Acest lucru se întâmplă cel mai des cu copiii care au
autoaprecierea scăzută. Doar criticile celor din jur îl conving de faptul că
este un nenorocos, păgubaş. În acest caz el devine indiferent: dacă toţi
spun că el e rău – însemnă că e rău. Deseori insuccesul şcolar
favorizează apariţia rezistenţei la educaţie în familie şi invers, problemele
familiare condiţionează apariţia insuccesului şcolar.
Aflaţi cauzele apariţiei fenomenului rezistenţei la

educaţiei şi a diminuării încrederii în succesul propriu.
Iar acum, staţi şi meditaţi asupra răspunsului la câteva întrebări:

 E bine sau e rău că copilul solicită atenţie din partea dumneavoastră?
 E bine sau nu că copilul doreşte să se autoafirme?
 E bine sau e rău că copilul dumneavoastră doreşte să-şi apere
drepturile?
98
 E bine sau nu că copilul dumneavoastră doreşte să creadă în
succesele sale?
Fără îndoială, toate aceste necesităţi fireşti ale copilului au un impact
pozitiv asupra formării lui ca personalitate. Fenomenul rezistenţei la educaţie
apare atunci, când copilul nu are posibilitate să-şi satisfacă aceste necesităţi.
Părinţii înţelepţi permanent vor sesiza neascultarea copilului ca şi o situaţie
excepţională, care trebuie soluţionată imediat, eficient şi corect, fără a trauma
copilul şi pătrunzând în esenţa problemei. Uneori este mai bine de tăcut, în alte
cazuri – trebuie de schimbat atitudinea faţă de copil, alteori – copilul trebuie
ascultat, stimulat. Doar uneori copiii suferă şi din cauza că părinţii nu-i acordă
atenţie chiar şi în cazurile, când ei au succes şi reuşită impecabilă.
Specialiştii în domeniu recomandă părinţilor, care doresc să afle cauza
adevărată a problemelor şi a apariţiei fenomenului rezistenţei la educaţie să se
gândească la sentimentele şi emoţiile lor personale. Ei chiar au elaborat un
tabel, cu ajutorul căruia putem depista uşor care sunt cauzele apariţiei
fenomenului rezistenţei la educaţie prin încălcarea disciplinei (Tabelul 10).
Tabelul 10
Cauzele apariţiei fenomenului rezistenţei la educaţie prin încălcarea disciplinei
şi reacţia părinţilor la acest fenomen
Cauza ascunsă a
fenomenului Reacţia
Soluţia
rezistenţei la părinţilor
educaţie
Găsiţi modalitatea de a acorda copilului, într-
o atmosferă calmă, o atenţie pozitivă
(activitate comună, jocuri comune, plimbări).
Lupta pentru
Iritaţie În acest timp cauzele apariţiei fenomenului
înţelegere
rezistenţei la educaţie e bine să nu le amintiţi.
Copilul trebuie să se convingă de faptul, că
poate obţine atenţie numai prin fapte bune.
Opunerea Minimalizaţi controlul acţiunilor copilului.
Furie
rezistenţei (lupta Lăsaţi-l să capete experienţa succeselor şi
99
pentru insucceselor proprii. Nu insistaţi asupra
autoafirmare) deciziei personale şi nu le ignoraţi pe ale
copilului, străduiţi-vă să ajungeţi la
compromis.
Întrebaţi copilul, care este cauza pentru care
el v-a obijduit. Poate şi dumneavoastră l-aţi
Răzbunarea Obidă ofensat sau continuaţi să-l ofensaţi până în
prezent? Aflând cauzele, străduiţi-vă să le
înlăturaţi.
Încetaţi să insistaţi ca copilul să se comporte
conform dorinţei dumneavoastră, nu
Necazul, Inutilitate,
preamăriţi cerinţele faţă de el. Nu cereţi de la
neîncrederea în deznădej
copil imposibilul. Nu-l criticaţi. Stimulaţi-l
forţele proprii de
pentru cel mai mic succes. Asiguraţi-i
succesul, dacă observaţi că se poate poticni.
Specialiştii în domeniu recomandă să nu reacţionăm la neascultarea

copilului în mod obişnuit, aşa precum aşteaptă copilul. Dacă el consideră, că
veţi începe a striga – nu-i spuneţi nimic; dacă crede că veţi începe a plânge –
reţineţi-vă. Cum numai copilul va vedea că v-aţi indispus, el va înţelege că şi-a
atins scopul şi se va dubla rezistenţa la educaţie. Concomitent, fixaţi-vă emoţiile
care v-au apărut în urma unui astfel de comportament al copilului. Anume ele
(emoţiile) vă vor ajuta să identificaţi cauzele acestui comportament. Educând
copilul, diminuând fenomenul rezistenţei la educaţie, nu insistaţi la opinia
dumneavoastră personală – permiteţi copilului să ia singur decizii sau, cel mai
bine, analizaţi situaţia şi luaţi decizia împreună.
Autoreglaţi-vă emoţiile!
Cea mai eficientă modalitate de lucru cu copiii ce opun rezistenţă

educaţiei este lucrul cu părinţii acestora.
100
Într-o familie cu doi copii (de nouă şi de doisprezece ani) tatăl este vitreg.
Mama se plânge de comportamentul neadecvat şi agresiv al lor. Băieţii, după
spusele mamei, îi scot pe ambii părinţi „din sărite”. Cum numai unul dintre
părinţi încearcă să-i educe în spiritul disciplinei (să se culce la timp, să spele
vesela etc.), aceştia opun rezistenţă spunând: „Tu nu poţi să mă impui!”, „Mie
nu-mi place să trăiesc în casa aceasta!”, „Îl voi telefona pe tatăl meu adevărat
şi el mă va lua de aici!”. Iar uneori încep, pur şi simplu, a râde, fapt, care-l
înfurie pe tatăl vitreg. E imposibil de trăit aşa mai departe.
Comentariul specialistului: Nici într-un caz nu trebuie de luat în serios
comentariile copiilor şi nu trebuie de reacţionat la ele. Iar când copiii ameninţă
că-l vor telefona pe tatăl natural – ar fi bine să le aducem telefonul şi să le
spunem: „Poftim telefonul. Sună!”. Cel mai probabil, comportamentul lor nu este
altceva decât o provocare. Şi dacă tatăl vitreg îşi va ieşi din fire şi-i va pedepsi,
această faptă a lui doar îi va stimula pe copii. Trebuie de inventat o activitate,
interesantă atât pentru copiii cât şi pentru adulţi, şi de străduit de o realizat
împreună, prin cooperare şi prietenie, neluând în calcul unele mici eşecuri.
Numai stabilind cu copiii relaţii de colaborare, stimă şi respect reciproc, putem
aspira la înţelegere şi disciplină – astfel vom contribui la diminuarea
fenomenului rezistenţei la educaţie.
REFLECTAŢI!
Pentru a minimaliza numărul conflictelor în familie, desenaţi Tabelul 11 şi
completaţi coloniţa a doua cu activităţile copilului dumneavoastră.
Tabelul 11
Repartizarea acţiunilor copilului pe zone
(Varianta desfăşurată)
Zona Acţiunile incluse Particularităţi
Verde Acţiuni la dorinţa şi necesităţile Părinţii trebuie, temporar, să
101
copilului (alegerea jucăriilor, lărgească numărul acţiunilor la
jocurilor, prietenilor, cercurilor dorinţa şi necesităţile copilului,
de interese, timpului de joacă, pe care copilul le poate face
timpului pentru îndeplinirea fără a-i aminti de ele.
temelor etc.).
Acţiuni la dorinţa copilului, dar La început părinţii trebuie să
în limitele posibile. Copilului i se ajute copilul să se
oferă o libertate relativă (să se autocontroleze şi să respecte
joace cu mingea, dar să regulile prestabilite. Explicarea
Galbenă
reuşească să-şi pregătească regulilor trebuie să fie clară şi
temele; să meargă prin concisă. O atenţie deosebită
băltoace după ploaie, dar în trebuie acordată acţiunilor la
cizme de cauciuc etc.). libera alegere.
Părinţii trebuie să-i explice
Acţiunile interzise, dar, în
copilului cauza încălcării
dependenţă de situaţie, se
regulii. Copiii vor fi mai
permit unele excepţii (în seara
responsabili de respectarea
Portocalie de Anul Nou copilului i se
unor reguli obişnuite şi nu vor
permite să se culce la ce oră
opune rezistenţă educaţiei
doreşte; din cauza furtunii
atunci, când pentru ei se fac
poate înnopta la prieten etc.).
unele excepţii de la normă.
Acţiuni total interzise (ofensarea Interzicerile se vor schimba
celor mici, celor maturi, jocul odată cu creşterea copilului.
Roşie cu focul, întrebuinţarea Astfel el va însuşi normele
alcoolului, produselor nocive morale şi de conduită în familie
et.). şi în societate.
Acum autoevaluaţi-vă, care dintre activităţi le-aţi plasa din zona verde în
cea oranj sau roşie. Gândiţi-vă, cum aţi putea face acest lucru?
Peste o săptămână sau lună reveniţi la tabel şi autoevaluaţi-vă, ce
schimbări s-au produs, care dintre zone s-a lărgit şi care invers, s-a micşorat?
102
Training
1. Amintiţi-vă, că „tu-mesajele” permanent agravează situaţia de conflict.
Încercaţi independent să le transformaţi în mesaje la forma impersonală.
De exemplu:
„Tu-mesaje”:
 „Nu te juca cu foarfeca!”;
 „Încetează să tragi sora de cosiţe!”;
 „Deconectează televizorul!”;
 „Nu fi brutal!”;
 „Pleacă imediat la culcare!”;
 „Pune lucrurile mele la locul lor!”
Variante de răspuns:
 „Cu foarfeca nu se joacă!”;
 „Cosiţele surioarei nu sunt pentru a fi trase!”;
 „Televizorul mă deranjează. El poate fi deconectat!”;
 „Brutalitatea – încurcă sănătăţii!”;
 „În acest timp toţi oamenii serioşi dorm!”;
 „Lucrurile mele pot fi puse la loc!”
2. Determinaţi, care aspecte ale fenomenului rezistenţei la educaţie se

referă nemijlocit la copil şi care la părinţii lui.
Aspecte ale fenomenului rezistenţei la educaţie:
 Copilul se culcă seara târziu;
 Copilul refuză se ia dejunul;
 Copilul spune că a pregătit temele, dar nici n-a deschis cărţile;
 Copilul ameninţă că va pleca de acasă;
 Copilul are insuccese şcolare;
 Copilul este timid, închis în sine;
 Copilul se bate des cu colegii de clasă;
 Copilul aleargă şi sare toată ziua;
 Copilul minciuneşte des.
103
3. Amintiţi-vă şi notaţi toate acţiunile copilului timp de o săptămână,
referitoare la încălcarea disciplinei. Cum aţi ieşit din aceste situaţii, ce
pedepse aţi aplicat? Acum gândiţi-vă şi notaţi varianta corectă de
comportament a dumneavoastră în situaţiile disciplinare amintite anterior.
Repetaţi activitatea peste o săptămână. Ce s-a schimbat? Ce acţiuni noi
de încălcare a disciplinei au apărut? Se observă progresul în relaţiile cu
copilul dumneavoastră?
104
VII. ÎNŢELEGEREA RECIPROCĂ
Nu trebuie să vă faceţi emoţii de faptul, că ajungeţi la citirea
ultimului capitol al ghidului, iar relaţiile cu copilul dumneavoastră puţin s-
au schimbat. Doar cu cât mai greu se formează unele relaţii, cu atât ele
sunt mai durabile.
Mai întâi de toate trebuie să vă convingeţi de faptul că, într-adevăr,
înţelegi copilul, puteţi menţine relaţiile de stimă şi respect, or, înţelegerea
reciprocă poate exista doar între persoane autosuficiente.
Fiţi încrezut în propriile convingeri!
Educarea respectului faţă de cei din jur începe cu formarea

autorespectului. Iar autorespectul se formează în familie. Doar părinţii sunt
capabili să preţuiască ce-i mai bun în copii săi şi doar ei îl vor ajuta să-şi
înlăture neajunsurile.
Dar dumneavoastră puteţi să susţineţi la copilul personal
sentimentul autovalorii?
REFLECTAŢI!
Amintiţi-vă cele discutate anterior şi răspundeţi la 15 întrebări:

1. De câte ori în zi cuprindeţi copilul dumneavoastră? (normal este de 4 –
8 ori.)
2. Acceptaţi copilul aşa cum este el, cu toate ajunsurile şi neajunsurile
lui?
3. De câte ori în ultima zi aţi reuşit să-i ascultaţi activ necesităţile sau
problemele? (dacă, cel puţin, de 3 ori – e normal.)
4. Citiţi împreună cu copilul?
5. Vă jucaţi împreună cu copilul?
6. Aveţi activităţi comune cu copilul?
7. Reuşiţi să nu vă amestecaţi în activităţile, în care copilul se descurcă
independent?
105
8. Stimulaţi copilul pentru succesele sale?
9. Ajutaţi copilul, când acesta solicită ajutor?
10. Aveţi încredere în copilul dumneavoastră?
11. Vă împărtăşiţi emoţiile şi problemele cu copilul dumneavoastră?
12. Câte situaţii de conflict au apărut între dumneavoastră şi copil?
13. Aţi reuşit să identificaţi cauza acestor conflicte?
14. Aţi reuşit să soluţionaţi situaţiile de conflict?
15. Care din frazele de mai jos şi cât de des le folosiţi în comunicare cu
copilul dumneavoastră (evaluaţi timp de o zi sau săptămână):
 Sunt foarte bucuros/ bucuroasă că te-ai născut!
 Ce bine că eşti acasă!
 Îmi este foarte plăcut să te văd binedispus!
 Îmi face plăcere, când tu …
 Îmi era foarte dor de tine!
 Dragul meu/ scumpul meu.
 Te iubesc mult!
 Hai să mai discutăm …
Dacă observaţi, că destul de rar lăudaţi sau stimulaţi copilul
dumneavoastră, repetaţi autoevaluarea peste o săptămână sau lună.
Comparaţi rezultatele. Trebuie să se observe o dinamică pozitivă.
Dacă rezultatele autoevaluării sunt satisfăcătoare, puteţi analiza
fenomenul rezistenţei la educaţie a copilului. La iniţial, amintim că la baza
emoţiilor pozitive ale fiecărui om stau senzaţiile energiei vieţii. Ele se exprimă în
afirmaţiile de tipul: „Eu sunt!”, „Eu trăiesc!”, „Acesta sunt eu!”. Unii specialişti
atribuie aceste senzaţii la bunăstarea internă.
Fiţi pozitivi în gânduri şi acţiuni!
Pe lângă acestea, chiar de la vârsta fragedă, copiii manifestă

independenţă („Eu pot!”), simt dragostea celor din jur („Eu sunt iubit!”),
aprecierea („Eu sunt bun!”). Cu cât este mai mic copilul, cu atât mai mult
autoaprecierea lui depinde de cei din jur. De aceea, de faptul cum va fi
apreciat copilul de persoanele care-l înconjoară, depinde soarta copilului. Or,
106
atitudinea omului faţă de sine (autoaprecierea) contribuie la formarea
caracterului copilului şi a personalităţii, în general.
Specialiştii în domeniu au evaluat autoaprecierea copiilor ce opun
rezistenţă educaţiei şi ea s-a dovedit a fi foarte joasă. Necăutând la faptul că
aceşti copii în public se manifestau drept unii atotştiutori şi atotputernici, acesta
nu era decât un semn de neajutorare, de demonstrare a necesităţii în
aprecierea şi atenţia celor din jur. În aşa fel ei compensau autoaprecierea
joasă.
Autoaprecierea se schimbă odată cu vârsta şi odată cu mediul. Dar
oricât de preţuit ar fi copilul la şcoală, apoi la serviciu, important pentru el
rămâne aprecierea şi atenţia părinţilor.
Un băieţel creştea într-o familie social-vulnerabilă. Părinţii erau alcoolici şi

nu-i acordau atenţie. Dar chiar dacă-i acordau – doar pentru a striga şi a-l
pedepsi. Iar copilul era neobişnuit. El putea şi iubea mult să deseneze. Bunica,
observând capacităţile copilului, l-a înscris la cercul de arte plastice, mai apoi
l-a determinat în şcoala-internat pentru copiii dotaţi. Copilul a crescut, a
absolvit Academia de Arte Plastice. Lucrările lui au început a fi expuse la cele
mai prestigioase expoziţii, inclusiv, peste hotare. Toate revistele cu pozele
expoziţiilor respective le trimitea bunicii, care locuia împreună cu mama lui.
Băiatul visa să organizeze o expoziţie personală în orăşelul său natal. Spre
regret, în acel timp, bunica decedase. Înainte de vernisaj, pictorul a venit la
maică-sa. Dar când a ajuns acasă, mama, ca de obicei, era băută, iar revistele
cu reproducerile lucrărilor sale erau rupte şi aruncate pe podea. Mama
aprindea cu ele focul. După acest caz trist, tânărul pictor a încetat să
organizeze expoziţii şi chiar să picteze. S-a adeverit, că pentru el a fost
important să demonstreze părinţilor, că el înseamnă ceva. Şi cum numai a
înţeles, că mama nu este capabilă să-l înţeleagă şi să-l preţuiască, a cedat în
detrimentul talentului.
Uneori cauza plecării de acasă a copiilor sau dorinţa de a petrece timpul
împreună cu prietenii se ascunde în aprecierea scăzută a calităţilor lui de către
107
părinţi. Mai mult decât atât, specialiştii în domeniu au demonstrat că cei care
se căsătoresc devreme, fac acest lucru pentru a scăpa de puterea autoritară şi
severă a părinţilor, ei având nevoie de dragoste, mângâiere, înţelegere.
Chiar de la vârsta de doi ani copiii manifestă independenţă, adică
autovaloare. Doar cea mai cunoscută afirmaţie la această vârstă în limbajul
copilului este „Eu singur!”. Fiind tradusă în limbajul adulţilor aceasta ar însemna
„Eu pot!”
Nu există pe lume om care să nu dorească să fie bun, iubit, de folos celor
din jur. Fiecare dobândeşte acest lucru în felul său. Sarcina părinţilor este de a
le explica copiilor ce e „bine” şi ce e „rău”, de a-i învăţa pe copii cum să
trăiască astfel ca să devină iubiţi, buni de folos. Aceste necesităţi ale copilului
sunt legate de convieţuirea lui în societate. Nefiind satisfăcute, ele pot favoriza
apariţia fenomenului rezistenţei la educaţie a copilului.
Sunt cunoscute cazurile, când în timpul războaielor, cataclismelor, altor
nenorociri părinţii se străduiau să satisfacă necesităţile vitale ale copilului
(hrană, apă, căldură etc.). Dar sunt bine cunoscute şi cazurile, când dragostea
şi susţinerea părintească au stat la baza depăşirii şi soluţionării multor probleme.
În urma unui cutremur de pământ mama împreună cu pruncul ei a nimerit

în barajul de moloz, sub o plită mare de beton. Ea şi-a salvat copilul său doar
dându-i să bea sânge din degetul său. Când câinii dresaţi i-au găsit, mama
abia de mai răsufla, iar copilul dormea liniştit la pieptul mamei.
În timpul blocadei Leningradului mulţi au supravieţuit datorită faptului, că

oamenii care-i iubeau le dădeau ultimele fărâmituri de pâine, cu toate că, în
situaţiile extremale, oamenii rar se gândesc dacă cineva îi iubeşte, îi înţelege,
se pot autoîmbunătăţi sau nu.
108
Dacă în societate e totul calm, liniştit, necesităţile vitale sunt satisfăcute,
iar cele legate de interrelaţionarea cu alţi oameni se află în zona de risc şi ies
pe prim-plan, oamenii, de obicei, nu şi le pot satisface.
Într-un studiu copiii au fost întrebaţi, ce-i trebuie omului, cu excepţia
bunăstării materiale. Ei au dat următoarele răspunsuri:
1. Dragoste;
2. Înţelegere;
3. Stimă;
4. Respect;
5. Recunoaştere;
6. Succese la învăţătură, serviciu;
7. Posibilitatea de autoafirmare, autorealizare;
8. De a fi de folos celor din jur;
9. Familie;
10. Copii (urmaşi).
Fericirea constă în realizarea necesităţilor enumerate mai sus. Fiecare
dintre necesităţile nesatisfăcute favorizează apariţia emoţiilor negative.
Oamenii greu recunosc în faţa altor oameni că au greutăţi, frică, dureri, ei mai
degrabă tac numai să nu apară în ochii altora slabi, neajutoraţi, înjosiţi. Se
întâmplă, uneori, că oamenii nici nu conştientizează aceste lucruri. Cu mult mai
greu este de a conştientiza cauzele agresivităţii, răutăţii, furiei. Ele sunt
periculoase atât pentru cei care le manifestă, cât şi pentru acei asupra cărora
sunt orientate, ele fiind una din motivele apariţiei fenomenului rezistenţei la
educaţie a copiilor.
Un băiat de zece ani deseori îşi obijduieşte surioara mai mică, fiind foarte
agresiv în comunicarea şi relaţiile cu ea. Mama copilului s-a plâns bunicii,
ultima spunându-i: „Acesta este rezultatul insuficienţei atenţiei din partea
voastră. Voi permanent îi acordaţi mai multă atenţie fiicei, el rămânând în
umbră. În consecinţă, el suferă şi are nevoie să se convingă că este iubit, înţeles
şi apreciat. Acordaţi-i mai multă atenţie şi totul va reveni la normal.”
109
Când părinţii au început să petreacă mai mult timp cu băiatul, să-i
acorde mai multă atenţie, el a devenit mult mai liniştit, mai calm şi a înţeles, că
este iubit, la fel ca şi sora lui.
Mulţi dintre părinţi ştiu că, odată cu naşterea copilului al doilea, primul
devine gelos, şi stau la dubii: să nască al doilea copil sau nu? Specialiştii în
domeniu afirmă, că trebuie, fiindcă oricât de mult nu şi-ar iubi ei copiii, oricât
de multă atenţie nu le-ar acorda, nimic nu va înlocui relaţiile care apar între
fraţi, surori sau frate şi soră. Copilul are necesitatea de a comunica nu numai cu
cei adulţi, dar şi cu copiii. El simte necesitatea de a primi şi de a oferi grijă faţă
de unul mai mic decât el. Unii ar afirma, că şi la grădiniţă poate fi realizat acest
lucru. Dar acolo copiii se întâlnesc periodic, dacă doreşte – comunică, dacă nu
doreşte – nu comunică. Pe când în familie ei trebuie să comunice permanent şi
în orice situaţie. Or, după cum arată practica, cei mai buni părinţi sunt cei care
au crescut în familii numeroase.
Comunicaţi cât mai des cu copilul!
De ce, a avea un singur copil, nu este suficient? Dacă copilul este unicul
în familie, el, involuntar, se deprinde să fie cel mai iubit, cel mai drag, cel mai
ascultat, lui i se oferă totul. La el autoaprecierea este cu mult mai ridicată decât
a celor care cresc în familii cu doi şi mai mulţi copii. Anume aşa cum se
manifestă el în familie, aşa încearcă să se manifeste şi la şcoală. Dar aici
aprecierea celor din jur trebuie meritată. De aici la acest copil începe a apărea
simţul ofensei, a obidei, agresivitatea etc. Primii care vor simţi acest lucru vor fi
părinţii, care sunt primii în îndeplinirea oricărui capriciu al copilului.
Specialiştii în domeniu au demonstrat, că diferenţa de vârstă optimă între
primii copii în familie este de trei – şase ani. Dacă diferenţa este mai mică, ambii
copii au nevoie de atenţia părinţilor, copiii neputând fi un punct de sprijin
reciproc. De aceea, odată cu apariţia copilului al doilea, de educaţie trebuie
să fie preocupaţi toţi membrii familiei. La trei – şase ani copilul se percepe pe
sine ca personalitate, lui îi este plăcut să-şi manifeste independenţa, să se pună
la încercare. Şi alături este micuţul, care trebuie învăţat să vorbească, să
meargă, care are nevoie de atenţie şi dragoste. Pe când la şapte – opt ani
110
copilul are necesităţi „mature”, de aceea el nu are timp pentru fratele sau sora
mai mică. Anume din aceste considerente este recomandată media de vârstă
optimă între copii. Dar este ireal ca în fiecare familie să fie totul ideal, fără unele
conflicte.
O mamă cu mulţi copii a fost întrebată: „Cum de reuşiţi să convingeţi

copiii mai mari să se bucure de apariţia unui frate sau soră mai mică? Doar ei
ştiu, că odată cu apariţia unui nou membru al familiei, ei vor avea parte de mai
puţină atenţie din partea părinţilor…”. Mama cu mulţi copii a răspuns zâmbind:
„Noi nu-i întrebăm pe cei mai mari, ci le aducem la cunoştinţă, că în familie va
mai apărea degrabă încă un copil. În acest timp ne stăruim ca în familie să
domine atmosfera de aşteptare a unei sărbători. Fiecare membru al familiei are
grijă nu doar de viitorul membru, ci şi de mine, ca mamă, ce este responsabilă
de creşterea acestui copil. Chiar dacă uneori mă simt cam prost, copiii nu vor
şti acest lucru nici într-un caz, pentru a nu ştirbi imaginea pruncului înainte de a
apărea el pe lume. Mai bine, în aceste momente, o dată în plus să le permit
copiilor să-şi asculte frăţiorul din burtă sau să le povestesc că el este deacum
un mic omuleţ, că se mişcă, că doreşte cât mai curând să-i vadă pe toţi. Este
de ajuns ca copiii să pună măcar o singură dată mâna pe burta mea, să simtă
cum se mişcă micuţul de acolo, fie că pentru prima dată se vor speria puţin, şi
atunci ei vor deveni responsabili, de rând cu părinţii lor, de creşterea şi
educarea viitorului membru al familiei. Odată cu naşterea copilului în familie
domină o bucurie comună.”
Fiecare copil în familie este aşteptat de toţi membrii familiei!
În familiile numeroase copilul devine capabil să-şi demonstreze

individualitatea, pentru el este important să devină pe zi ce trece tot mai bun,
să poată aduce folos tuturor membrilor familiei, el are pe cine iubi şi ştie că este
iubit.
111
Dar, uneori, se întâmplă situaţii neordinare. Copilul de trei – şase ani insistă
să fie hrănit şi el cu biberonul, vrea să doarmă în leagăn sau chiar începe să-şi
facă „treburile” în pantaloni – cu alte cuvinte, se comportă ca un nou-născut.
Aceste lucruri se întâmplă inconştient. În aşa fel copilul suplineşte deficitul de
atenţie din partea părinţilor. Dacă părinţii ignoră aceste situaţii sau chiar
pedepsesc copilul, atunci la el se poate dezvolta nevroza. În aceste cazuri este
nevoie de mult tact şi răbdare pentru a normaliza situaţia copilului.
Odată, la un psihoterapeut au venit părinţii cu un copil de şase ani, care,

rămânând de unul singur cu fratele mai mic, a început să-l sufoce cu perna
peste faţă. Părinţii au afirmat, că copilul este foarte răutăcios şi dur. Însă
psihoterapeutul a observat în el un copil foarte cuminte, iubitor, care era foarte
receptiv la orice manifestare a atenţiei şi dragostei. S-a constatat, că în
perioada sarcinii mama avea toxicoză şi copilul a fost trimis să locuiască la o
mătuşă, pe care el niciodată n-a văzut-o până atunci. Copilul foarte greu s-a
acomodat, des se îmbolnăvea, mătuşa a fost nevoită să-l ducă şi la medic.
Întorcându-se acasă, copilul era lipsit, aproape total, de atenţia celor din jur,
toţi fiind preocupaţi de bebeluş. El chiar era învinuit că nu-şi iubeşte frăţiorul.
În această situaţie a fost nevoie de pedagogizat părinţii, de-i învăţat să-şi
iubească concomitent ambii copii la fel de mult, şi nu doar atât – a fost nevoie
de a-i învăţa să-şi manifeste dragostea cu referire la copilul mai mare şi la cel
mai mic.
Manifestaţi dragoste faţă de toţi copiii din familie!
Noi am discutat despre problemele care pot apărea atât între părinţi şi
copii, cât şi între copil – copil, toate fiind una dintre cauzele apariţiei
fenomenului rezistenţei la educaţie a copiilor. Acest fenomen poate fi diminuat
sau chiar prevenit. Căpătând experienţa de a depăşi unele greutăţi în familie,
copiii se pot adapta mai uşor la cerinţele cu mult mai dificile ale colectivului şi
ale societăţii. Anume din aceste considerente copiii din familiile numeroase sunt
112
cu mult mai rezistenţi şi mai stabili atât fizic, cât şi psihic. Anume în familiile
numeroase, dar prospere, cresc copii care se stimează nu doar pe sine, dar şi
pe cei din jurul lor. Or, suntem stimaţi pentru binele pe care-l facem celor din
jur, iar în familiile cu mulţi copii permanent este cineva, care are nevoie de
ajutor şi ştie că-l va putea primi, dar şi oferi, după necesitate. În rezultat, copiii
se simt mereu utili, ştiu că oricând pot face fapte bune, deci, creşte şi
autorespectul.
Chiar dacă aţi atins în familie apogeul înţelegerii reciproce, acest lucru
trebuie ţinut la evidenţă permanentă, fiindcă se schimbă copiii, vă schimbaţi
dumneavoastră, se schimbă condiţiile în familie, în societate. Ţineţi minte,
fenomenul rezistenţei la educaţie este mai bine de prevenit, decât de înlăturat
sau, cel puţin, diminuat. De aceea, aplicaţi metodele profilactice însuşite:
 Spuneţi-i, cât mai des, copilului că-l iubiţi, cuprindeţi-l de trei – patru ori
pe zi, urmăriţi ca copilul să-şi simtă autovaloarea;
 Creaţi activităţi în comun în cadrul cărora copiii dumneavoastră îşi vor
putea dezvolta unele capacităţi şi forma altele, nu ignoraţi iniţiativa
copilului, stimulaţi copilul pentru cele mai mici succese;
 Empatizaţi cu copilul nu doar insuccesele, dar şi succesele lui, ascultaţi-l
activ, acceptaţi adecvat emoţiile şi sentimentele lui;
 Nu uitaţi să vă autocontrolaţi emoţiile, manifestându-le corect, oricât de
puternice n-ar fi ele, nu ascundeţi sentimentele, fiţi sinceri cu copilul,
înlocuiţi „tu-mesajele” cu „eu-mesajele”, ţineţi minte că sunteţi matur şi
un exemplu viu pentru copiii dumneavoastră;
 Nu lăsaţi clarificarea situaţiei pentru mai apoi, nu vă impuneţi părerea,
străduiţi-vă să preveniţi fenomenul rezistenţei la educaţie, iar dacă acest
fenomen a apărut, soluţionaţi-l inteligent, calm, învăţaţi copilul să extragă
din fiecare conflict sau problemă o lecţie;
 Menţineţi disciplina, ţineţi minte: copilul este predispus să se comporte
decent, trebuie doar să-i explicaţi ce e „bine” şi ce e „rău”; fiţi sistematici
în acţiuni, menţineţi autoritatea în ochii copilului şi nu va apărea
necesitatea de acţiona autoritar;
 Atingând apogeul înţelegerii reciproce cu copilul, ocrotiţi-l, fiindcă el este
adevărata fericire, este legătura dintre dumneavoastră şi viitor
113
BIBLIOGRAFIE
1. ADLER, A., Psihologia şcolarului greu educabil, Editura IRI, Bucureşti, 1995.
ISBN: 973-96348-8-5
2. AXENTII, I., A.. Etica pedagogică : Suport de curs / Ioana Aurelia Axentii; Univ.
de Stat din Cahul "B. P. Hasdeu". - Cahul: Univ. de Stat din Cahul "B. P.
Hasdeu", 2012, 270 p. ISBN: 978-9975-914-62-8
3. BELIEVEAU, M. Necazurile micului şcolar. Tulburări afective şi dificultăţile
şcolare. Piteşti: House of Guides, 2002. ISBN 973.7975-40-5.
4. BRONSON, PO., MERRZMAN ASHLEY. Şocul educatiei. O noua perspectivă
asupra dezvoltării copiilor. Ed: Cărţi practice, 2011. ISBN: 978-973-47-1278-6
5. CREŢU, E. Probleme ale adaptării şcolare: Ghid pentru perfecţionarea
activităţii educatoarelor şi învăţătorilor. Bucureşti: Editura All, 1999. 136 p.
ISBN: 973-684-147-2
6. DOPFNER, M., SCHURMANN, S., LEHMKUHL, G. Copilul hiperactiv si
încăpătânat – ghid de interventie pentru copiii cu tulburări hiperchinetice şi
opoziţionale, Cluj-Napoca: Ed. ASCR, 2004. ISBN: 973-7973-12-7
7. GHEORGHE, D. Ghid de bune practici. Tehnici creative.Vanemonde, 2005.
54 p. ISBN: 973-87252-7-5
8. IANCU, S., Psihologia şcolarului. De ce merg unii elevi „încruntaţi” la şcoală,
Polirom, Iaşi, 2000. ISBN: 973-683-444-1
9. МАЛЕНКОВА, Л. И. Сопротивление воспитанию: его суть, проявления,
способы преодоления. В: Маленкова, Л. И. Теория и методика
воспитания. Учеб. пособие. – М.: Педагогическое общество России,
2002. – С. 132 – 150.
10. МАЛЕНКОВА, Л. И. Сопротивление воспитанию: можно ли его
преодолеть. // Сельская школа. – 2006. - №1. – С. 30 – 36.
11. NEAGOE, M., IORDAN, A.D. Psihopedagogia adaptării şi problematica
anxietăţii şcolare. Bucureşti:Ed. Fundaţiei Humanitas, 2002.
12. POENARU, R. Didactogenia în şcoală. Pentru prevenirea şi combaterea
didactogeniilor în şcoală. In: Revista de Pedagogie. 1980, nr. 9.
13. STUPACENCO, L. Pregatirea cadrelor didactice pentru educaţia şi consilierea
părinţilor: abordare socio-psiho-pedagogica/ L. Stupacenco, L. Zorilo//
Calitatea învăţămîntului superior-concepte şi strategii în pregătirea cadrelor
114
didactice: Materialele conf. şt., 12-13 oct. 2006/ Univ.de Stat din Tiraspol.-
Ch., 2006.-P. 318-322
14. STUPANCECO, Lidia. Rezistenţa la educaţie: dimensiuni psiho-socio-
pedagogice // Aspecte psiho-sociale ale procesului educaţional: Comunic.
Prez. La conf. şt. int. În domeniul psihologiei, 28-29 oct., 2005.-Ch., 2006.- P.
17-19
15. STUPANCECO, Lidia. Rezistenţa educaţiei: Curs de lecţii pentru uz intern; Univ.
de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, Fac. de Psihologie, Pedagogie şi Asistenţă
Socială, Cat. de Pedagogie, învăţămînt primar şi Educaţie preşcolară.- Bălţi :
S. n. , 2008.-223 p.
16. STUPACENCO, L. Rezistenţa educaţiei – fenomen pedagogic cu conotaţii
stresogene // Stresul ocupaţional : perspective teoretico-praxiologice :
(Materiale conf. şti. Intern. „Managementul stresului ocupaţional în mediul
educaţional”), Bălţi, 19 dec. 2008. – Bălţi, 2009.
17. ZORILO, Larisa (coord), “Rezistenţa educaţiei: delimitări conceptuale şi
sugestii practice”, materialele conferinţei ştiinţifico-practice organizate în
cadrul proiectului instituţional “Cercetarea fenomenului rezistenţei educaţiei
în şcoala primară rurală”, 1 noiembrie 2012., Bălţi: Univ.de Stat”A.Russo”, 2012
(S.R.L.”Tipografia din Bălţi).
115
ANEXE
CHESTIONARUL DE PERSONALITATE EYSENCK
Chestionarul de personalitate Eysenck (CPE) măsoară două dimensiuni
generale, independente între ele ale personalităţii: extraversiunea-
introversiunea (E) si nevrotismul-stabilitatea (N). Fiecare dintre cele două
trăsături este măsurat prin răspunsurile (DA sau NU) date la cîte 4 întrebări alese
după analiza itemilor şi analiza factorială. Chestionarul include şi o scară a
minciunii (L sau Mc) în vederea depistării tentativelor de falsificare. Exista două
forme paralele (forma A si forma B) pentru cazul în care se impune retestarea
subiecţilor, fiecare având un total de 57 întrebări.
Chestionarul de personalitate Eysenck (Forma A)
1. Aveţi adesea dorinţa de a trăi emoţii puternice?
2. Aveţi în mod frecvent nevoie de prieteni înţelegători care să vă consoleze?
3. De obicei sunteţi nepăsător?
4. Vă este foarte penibil să suportaţi un refuz?
5. Staţi să vă gândiţi înainte de a întreprinde ceva?
6. Daca vă angajaţi să faceţi un lucru vă ţineţi mereu promisiunea fără a ţine
cont de necazurile pe care le puteţi avea?
7. Vi se schimbă deseori dispoziţia?
8. Acţionaţi şi vorbiţi rapid fără să vă gândiţi?
9. Vi se întâmplă deseori să fiţi „nefericit” fără un motiv serios?
10. Aţi face orice când sunteţi pus la ambiţie?
11. Vă simţiţi dintr-o dată timid cînd trebuie să intraţi în discuţie cu o persoană
necunoscută care vă atrage?
12. Vi se întâmplă în diverse ocazii să vă pierdeţi calmul şi să vă enervaţi?
13. Acţionaţi deseori după inspiraţia de moment?
14. Vi se întâmplă deseori să fiţi necăjit de lucruri pe care nu ar trebui să le faceţi
sau să le spuneţi?
15. Preferaţi în general tovărăşia cărţilor decât a oamenilor?
16. Vă simţiţi cu uşurinţă jignit?
17. Vă place mult să ieşiţi în oraş?
116
18. Vi se întâmplă să aveţi gânduri şi idei care nu v-ar place să fie cunoscute de
alte persoane?
19. Vă simţiţi uneori plin de energie, iar alte ori apatic, abătut?
20. Preferaţi să aveţi prieteni puţini dar aleşi?
21. Aveţi obiceiul de a visa (nu cînd dormiţi)?
22. Dacă cineva strigă la dumneavoastră îi răspundeţi pe acelaşi ton?
23. Vă încearcă deseori sentimente de vinovăţie?
24. Se poate spune că modul dumneavoastră de a trăi este bun şi că poate fi
dat ca exemplu?
25. La o petrecere puteţi să vă distraţi foarte bine?
26. Puteţi să vă descrieţi ca fiind moale sau extrem de nervos?
27. Sunteţi considerat ca un om plin de viaţă?
28. După ce aţi realizat un lucru important rămâneţi cu părerea ca l-aţi fi putut
face mai bine?
29. Când sunteţi cu alte persoane rămâneţi majoritatea timpului tăcut?
30. Vi se întâmplă câteodată să bârfiţi?
31. Aveţi noaptea gânduri care vă împiedică să dormiţi?
32. Dacă aveţi nevoie de o lămurire preferaţi s-o căutaţi mai degrabă în cărţi
decât să întrebaţi pe cineva?
33. Aveţi palpitaţii sau bătăi de inimă?
34. Vă place o muncă ce solicită multă atenţie?
35. Aveţi crize de tremurături sau frisoane?
36. Aţi declara întotdeauna la vamă tot ce aveţi chiar dacă aţi şti că nu veţi fi
prins?
37. Vă displace să fiţi într-un grup de oameni care îşi fac farse?
38. Sunteţi cu uşurinţă iritabil?
39. Vă plac situaţiile în care trebuie să se acţioneze rapid?
40. Sunteţi tulburat de ideea unor lucruri îngrozitoare care vi s-ar putea
întâmpla?
41. Sunteţi lent şi nepăsător în felul dumneavoastră de a vă mişca?
42. Vi s-a întâmplat vreodată să întârziaţi la o întâlnire sau la serviciu?
43. Aveţi multe coşmaruri?
117
44. Vă place atât de mult să vorbiţi cu cineva încât vă adresaţi şi unei persoane
necunoscute?
45. Aveţi junghiuri şi dureri?
46. Aţi fi foarte nefericit dacă majoritatea timpului v-ar lipsi o companie
numeroasă?
47. Vă consideraţi o persoană nervoasă?
48. Dintre toţi oamenii pe care-i cunoaşteţi sunt unii care vă sunt în mod clar
antipatici?
49. Credeţi că aveţi suficienţă încredere în dumneavoastră ?
50. Sunteţi cu uşurinţă jignit când cineva va critica pe dumneavoastră sau
munca dumneavoastră?
51. Vă este greu să vă distraţi efectiv la o petrecere?
52. Aveţi deseori sentimente de inferioritate?
53. Puteţi cu uşurinţă să animaţi o petrecere în general plicticoasă?
54. Vi se întâmplă câteodată să vorbiţi despre lucruri despre care nu ştiţi nimic?
55. Vă faceţi griji legate de sănătatea dumneavoastră?
56. Vă place să faceţi farse altora?
57. Suferiţi de insomnii?
Chestionarul de personalitate Eysenck (Forma B)
1. Vă place ca în jurul dumneavoastră să fie agitaţie şi mişcare?
2. Aveţi deseori impresia că doriţi ceva fără a şti precis ce?
3. Aveţi uşurinţă în replica cînd vorbiţi cu cineva?
4. Vă simţiţi câteodată fericit, câteodată trist fără un motiv anume?
5. Staţi de obicei mai retras la petreceri şi reuniuni?
6. În copilărie făceaţi întotdeauna ceea ce vi se spunea să faceţi imediat şi
fără murmur?
7. Sunteţi câteodată îmbufnat?
8. Cînd sunteţi antrenat într-o ceartă preferaţi să argumentaţi până la capăt
decît să păstraţi tăcere sperând că lucrurile se vor aranja?
9. Vă îmbufnaţi repede?
10. Vă place societatea?
11. Aveţi frecvent insomnii din cauza grijilor?
12. Vi se întâmplă uneori să vă înfuriaţi?
118
13. Credeţi că sunteţi un om care ia lucrurile uşor?
14. Vi se întâmplă frecvent să vă hotărâţi prea târziu?
15. Vă place să lucraţi singur?
16. Vă simţiţi frecvent plictisit şi obosit fără un motiv serios?
17. Sunteţi plin de viaţă?
18. Râdeţi câteodată când auziţi o glumă obscenă?
19. Vă simţiţi sătul de toate?
20. Vă simţiţi incomod în hainele care nu sunt de toate zilele?
21. Sunteţi atent cu greu atunci când trebuie să vă concentraţi serios asupra
unui lucru?
22. Puteţi să vă formulaţi repede gîndurile?
23. Rămîneţi deseori dus pe gînduri?
24. Nu aveţi nici un fel de prejudecăţi?
25. Vă plac farsele grosolane?
26. Vă gândiţi frecvent la trecutul dumneavoastră?
27. Vă plac foarte mult mâncărurile bune?
28. Cînd sunteţi supărat simţiţi nevoia să faceţi confidenţe cuiva?
29. V-ar displace să vindeţi obiecte în scop de binefacere sau să faceţi
chete?
30. Vi se întâmplă uneori să vă lăudaţi puţin?
31. Sunteţi sugestibil faţă de anumite subiecte?
32. Preferaţi să staţi acasă singur în loc să mergeţi la o petrecere plictisitoare?
33. Vi se întâmplă câteodată să fiţi atât de agitat încât să nu puteţi sta prea
multă vreme pe scaun?
34. Vă place să prevedeţi totul cu mult timp înainte?
35. Aveţi ameţeli?
36. Răspundeţi întotdeauna la o scrisoare adresată personal dumneavoastră
cât mai repede posibil după citirea ei?
37. De obicei puteţi rezolva lucrurile mai bine gândindu-vă la ele singur decât
să le discutaţi cu alţii?
38. Vi se taie câteodată respiraţia fără să fi făcut vreodată o muncă grea?
39. Sunteţi o persoană mai puţin exigentă, rareori deranjată de dorinţa de a
face totul impecabil?
119
40. Suferiţi de nervi?
41. Preferaţi să vă faceţi planuri decât să acţionaţi?
42. Vi se întâmplă câteodată să amânaţi pe mâine ceea ce trebuia să faceţi
azi?
43. Vă simţiţi neliniştit în ascensoare, trenuri, tuneluri?
44. În prietenii noi dumneavoastră, faceţi primul pas?
45. Aveţi dureri de cap violente?
46. Aveţi în general impresia că lucrurile se vor aranja într-un fel sau altul?
47. Seara adormiţi greu?
48. Spuneţi câteodată minciuni?
49. Rostiţi câteodată primul lucru care vă vine în minte?
50. Vă necăjiţi prea multă vreme după o întâmplare neplăcută?
51. Păstraţi de obicei distanţă faţă de ceilalţi cu excepţia prietenilor intimi?
52. Intraţi des în încurcături din cauza că acţionaţi fără să gândiţi?
53. Vă place să faceţi glume şi să povestiţi anecdote prietenilor?
54. În jocuri preferaţi mai degrabă să câştigaţi decât să pierdeţi?
55. Vă simţiţi des intimidat în prezenţa superiorilor?
56. Cînd şansele sunt împotriva dumneavoastră sunteţi de obicei de părere că
merită să riscaţi?
57. Sunteţi foarte neliniştit înaintea unui eveniment important?
(http://www.creeaza.com/referate/psihologie-psihiatrie/Chestionarul-De-
Personalitate-592.php)
Bifaţi cifrele răspunsul cărora au coincis cu ale dumneavoastră.
1, 3, 8, 10, 13, 17, 22, 25, 27, 39, 44, 46, 49, 53, 56 – DA.
5, 15, 20, 29, 32, 34, 41, 51 – NU.
Dacă aţi obţinut mai mult de 12 bife, sunteţi extravert, dacă mai puţin
introvert.
2, 4, 7, 9, 11, 14, 16, 19, 21, 23, 26, 28, 31, 33, 35, 38, 40, 43, 45, 47, 50, 52,
55, 57 – DA.
Dacă aţi obţinut mai puţin de 12 bife, sunteţi emoţional-stabil.
6, 24, 36 – DA.
12, 18, 30, 42, 48, 54 – NU.
120
Dacă aţi adunat mai mult de 4 bife, înseamnă că nu aţi fost suficient de
sincer.
Extraversiunea-intoversiunea. Conceptele de extroversiune şi
introversiune au fost analizate pentru prima dată extensiv de C.G. Jung, dar
studiile factoriale ale E au definit o constelaţie de trăsături care diferă sensibil
de aceea descrisă de el. Extraversiunea şi introversiunea nu constituie două
trăsături de personalitate opuse şi antagonice ci reprezintă punctele extreme
ale unui continuu, majoritatea persoanelor situându-se între cele două extreme.
După cum arată Eysenck, extravertitul tipic (persoana ce obţine un scor ridicat
pe scara E) este în mod caracteristic o persoană sociabilă, expansivă, legând
uşor şi repede prietenii, participind la activităţile colective atât de muncă cât şi
distractive. Extravertitul caută emoţii puternice, îşi asumă riscuri, este nepăsător
şi îi plac schimbările. El este impulsiv, agresiv, are prezenţa de spirit şi tinde să-
şi piardă uşor sângele rece. Nu are un control puternic asupra sentimentelor
sale şi nu este o persoana pe care se poate conta necondiţionat.
Introvertitul tipic, în schimb, este o persoană liniştită, introspectivă,
amatoare mai curînd de lecturi decât de societate. El este rezervat şi distant cu
excepţia prietenilor intimi. Are tendinţa de a prevedea acţiunile pe care le va
întreprinde, se fereşte de impulsurile de moment şi de senzaţiile tari, ia în serios
evenimentele zilnice şi-i place să ducă o viaţă regulată. El exercită un control
strict asupra sentimentelor sale, este arareori agresiv şi nu se înfurie uşor.
Nevrotismul – constituie acea dimensiune a personalităţii care defineşte
labilitatea emoţională. Un scor înalt pe scara N indică hipersensibilitate
emoţională şi o stare de hiperactivitate, dificultăţi în restabilirea echilibrului
psihic după şocuri emoţionale. Persoanele cu un grad crescut de nevrotism se
plâng frecvent de dereglări somatice difuze cum ar fi: dureri de cap, tulburări
digestive, insomnii, ameţeli. Pe plan psihic acuza o stare de anxietate, sunt
preocupaţi de tot felul de griji şi sentimente neplăcute. Aceste persoane sunt
predispuse tulburărilor nevrotice în cazul unei suprasolicitări (stres), dar Eysenck
previne asupra pericolului de a confunda aceste predispoziţii cu adevărata
depresiune nervoasă. Astfel, este posibil ca o persoană cu o nota N ridicată să
se adapteze adecvat la locul de muncă, în familie şi iî societate.
121

Ghid RE PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ghid RE PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi

Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei şi Arte

GHID PENTRU PĂRINŢI ŞI CADRE DIDACTICE

Această lucrare este editată în cadrul Proiectului de cercetare ştiinţifică

Recomandat spre publicare de Consiliul Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei şi Arte

Capitolul I. Iubirea __________________________________________________________5

Capitolul II. Interacţiunea___________________________________________________12

Capitolul III. Empatia_______________________________________________________24

Capitolul IV. Exprimarea emoţiilor__________________________________________45

Capitolul V. Soluţionarea conflictelor________________________________________50

Capitolul VI. Disciplinarea __________________________________________________77

Capitolul VII. Înţelegerea reciprocă________________________________________105

Oferiţii copilului încredere în faptul că îl iubiţi şi-l acceptaţi doar

Nu contaminaţi copilului cu atitudinea personală faţă de un

Cu deosebită atenţie trebuie să te comporţi cu fiecare copil dacă ai mai

ÎNVĂŢAŢI DIN EXEMPLU!

Un băieţel de 1 an şi jumătate, fiind pe plajă cu mama sa, a umplut

ÎNVĂŢAŢI DIN EXEMPLU

1. Părinţii trebuie să analizeze propriul comportamentul atît faţă de fiică cît şi

Părinţii consideră că iubesc suficient copiii săi şi copii nu pot să nu

Autocorectarea comportamentului părinţilor este necesară din motiv că

1. În timpul discuţiei cu copilul asiguraţi un contact vizual la nivel egal.

ÎNVĂŢAŢI DIN EXEMPLU!

Imaginaţi-vă că v-aţi întors de la serviciu, obosit şi indispus (banii s-au

ÎNVĂŢAŢI DIN EXEMPLU!

Mama revenind acasă a găsit în camera fiicei pantalonii recent

Erorile produse de copil pot fi corectate în procesul învăţării. Contează

ÎNVĂŢAŢI DIN EXEMPLU!

ÎNVĂŢAŢI DIN EXEMPLU!

Propunem în continuare următorul exemplu ce ilustrează interacţiunea

Dacă doriţi să evaluaţi eficienţa relaţiei cu copilul încercaţi timp de o lună

Important este ca copilul să se înveţe să realizeze singur activităţile care

ÎNVĂŢAŢI DIN EXEMPLU!

La adunarea de părinţi învăţătoarea şi-a expus nemulţumirea faţă de

1. Situaţie de acest gen se produc în multe familii. Părinţii trebuie să înceapă

ÎNVĂŢAŢI DIN EXEMPLU!

ÎNVĂŢAŢI DIN EXEMPLU!

Deseori din cauza neatenţiei faţă de interesele copiilor, părinţii nu observă

1. Ce nu s-ar întâmpla la serviciu revenind acasă întâlniţi copilul cu un zâmbet

ÎNVĂŢAŢI DIN EXEMPLU!

ÎNVĂŢAŢI DIN EXEMPLU!

Mama intră în camera fiicei şi observă că ea nu doreşte să facă ordine în

Dacă aţi iniţiat corect discuţia veţi observa o schimbare pozitivă a

Au fost identificate comportamentele şi cuvintele care blochează relaţia

ÎNVĂŢAŢI DIN EXEMPLU!

ÎNVĂŢAŢI DIN EXEMPLU!

ÎNVĂŢAŢI DIN EXEMPLU!

ÎNVĂŢAŢI DIN EXEMPLU!

ÎNVĂŢAŢI DIN EXEMPLU!

Bunica a repetat ceea ce spune de multe ori. Nepoţica cu siguranţă ştie

ÎNVĂŢAŢI DIN EXEMPLU!

ÎNVĂŢAŢI DIN EXEMPLU!

1. Pe parcursul zilei observaţi copilul şi fixaţi schimbările dispoziţiei. Cînd se

ÎNVĂŢAŢI DIN EXEMPLU!

Aţi venit la şcoală la o şedinţă de părinţi. Vă întâlneşte fiul cu un aspect

Manifestaţi comportamente bazate pe emoţii pozitive, fiindcă

Deja am vorbit despre faptul că dacă copilul opune rezistenţă educaţiei,

Orice sentiment puternic, chiar şi agresivitatea, trebuie exteriorizat,

Orientaţi acţiunile în scopul îmbunătăţirii relaţiilor dintre toţi membrii

Şi încă un lucru important, copilul trebuie să vă creadă. Doar mult timp v-

Fenomenul rezistenţei la educaţie şi situaţiile de conflict pot apărea la

Analizaţi anamneza conflictului pentru a putea reface relaţiile!

ÎNVĂŢAŢI DIN EXEMPLU!