 PSIHOTERAPIILE COGNITIV - COMPORTAMENTALE

 Curs 1

 Psihoterapiile comportamentale

 Psihoterapia comportamentală a apărut ca reacţie la psihanaliză, care punea un foarte mare

accent pe problematica inconştientului.

 Terapiile comportamentale se bazează pe teoriile învăţării, care consideră că personalitatea

umană se formează sub influenţa exclusivă a stimulilor exteriori, a situaţiilor, rolurilor şi
interacţiunilor sociale (I. Holdevici, 1998).

 Există multe tipuri de teorii ale învăţării, dar toate încearcă să explice schimbările
comportamentale ca o reacţie individuală la schimbarea din mediu. Aceste schimbări urmează
anumite principii de învăţare care controlează şi prezic comportamentul unei persoane.

 Terapiile comportamentale, care s-au dezvoltat în urma activităţii experimentale pe animale, au

tendinţa de a se concentra pe probleme relativ specifice. Terapeuţii comportamentalişti se
ocupă de comportamentul observabil şi de condiţiile de mediu care îl modelează.

 Psihoterapia este considerată ca un set de procedee menite să elimine o multitudine de reacţii

emoţionale cu caracter dezadaptativ, de comportamente nedorite şi să elaboreze modele de
comportament mai eficiente, care să permită individului să facă faţă sarcinilor cotidiene, să
interacţioneze adecvat cu anumite persoane şi situaţii (Reyna, cit. I. Holdevici, 1998)

 întărirea şi controlul

 În psihoterapia comportamentală întâlnim două concepte de bază: întărirea şi controlul.

 Prin întărire înţelegem utilizarea şi manipularea stimulilor ambianţei astfel încât anumite
categorii de comportamente să fie recompensate şi să crească astfel probabilitatea lor de
manifestare.

 Prin psihoterapie, reuşim astfel să controlăm comportamentul.

 1920, Watson & Reiner

 În 1920, Watson & Reiner au realizat un experiment. În prima etapă au lăsat un copil de 11 luni
să se joace în voie cu un iepuraş alb. Într-o a doua etapă ei au asociat apariţia animalului cu un
zgomot foarte puternic. Copilul a dezvoltat o reacţie de teamă. S-a constatat că ulterior teama
aceasta apărea şi la alte animale albe sau la jucării albe de pluş.

 Watson & Reiner au anticipat atunci principiile terapiei comportamentale, afirmând că dacă
stimulul generator de teamă ar fi asociat cu un stimul agreabil, teama ar fi eliminată.

 Scopul psihoterapiei

 Scopul psihoterapiei la comportamentalişti este decondiţionarea clientului de comportamentele

dezadaptative şi înlocuirea acestora cu comportamente adaptative. Ei consideră că o persoană
 se comportă dezadaptativ deoarece a eşuat în procesul de dobândire a unor abilităţi de a face
faţă evenimentelor cotidiene şi, în acelaşi timp, a învăţat modele comportamentale greşite.

 Metodele terapiei comportamentale tind să fie structurate şi timpul de tratament scurt.

 Tehnicile psihoterapiei comportamentale:

1. Tehnica stingerii comportamentelor nedorite

2. Tehnica desensibilizării sistematice

3. Modelarea

4. Psihoterapia aversivă

5. Psihoterapia asertivă

 1. Tehnica stingerii comportamentelor nedorite

 Adepţii acestei tehnici consideră că modelele de comportament învăţate au tendinţa de a slăbi şi

de a dispărea în timp dacă nu sunt întărite corespunzător.

 Există două tehnici psihoterapeutice mai cunoscute care se bazează pe principiul stingerii
comportamentelor nedorite:

 Terapia implozivă

 Tehnica expunerii (flooding)

 Terapia implozivă.

 Terapeutul îl pune pe client să experimenteze intensităţi nerealist de mari în legătură cu

obiectele sau evenimentele ce îi provoacă teamă pentru a fi mai uşor capabil să tolereze
temerile din situaţiile normale. I se cere clientului să-şi imagineze situaţii care îi produc
anxietate.

 Terapeutul manevrează astfel situaţia încât să producă o creştere masivă a anxietăţii. Prin
expuneri repetate la situaţii anxiogene în condiţii de securitate afectivă, stimulii anxiogeni îşi
pierd forţa şi comportamentul clientului de evitare a respectivei situaţii anxiogene se va stinge.

 Tehnica expunerii (flooding).

 Clientul experimentează situaţiile provocatoare de teamă sub directa supraveghere şi protecţie

a terapeutului.

 2. Tehnica desensibilizării sistematice

A fost propusă de Wolpe în 1969. Metoda cuprinde 3 etape:

 Învăţarea relaxării. Clientul este învăţat mai întâi o tehnică de relaxare, de regulă metoda
relaxării progresive a lui Jacobson.

 Stabilirea ierarhiilor. Se construieşte o ierarhie a situaţiilor ce provoacă anxietate clientului, în

ordine descrescătoare, de la situaţia cea mai anxiogenă la cea mai puţin anxiogenă.
 Procedeul desensibilizării. I se cere clientului să se relaxeze. Terapeutul îi descrie clientului
situaţiile, înaintând progresiv de la cea care provoacă cea mai puţină anxietate la cea care
provoacă cea mai multă anxietate. Clientul este rugat să-şi imagineze situaţiile respective. În
momentul în care clientul afirmă că simte anxietatea, şedinţa se termină.

 Tratamentul continuă până în momentul în care clientul este capabil să rămână relaxat în timp
ce îşi reprezintă scene care înainte îi trezeau o reacţie anxioasă foarte puternică.

 Durata medie a unei şedinţe de desensibilizare este de 30 minute, şedinţele având loc de 2-3 ori
pe săptămână. Psihoterapia durează de la câteva săptămâni la câteva luni.

 Prin toate aceste tehnici, terapeutul structurează cursul terapiei şi direcţionează activităţile
clientului.

 3. Modelarea

 Modelarea este utilizarea unei tehnici de învăţare bine cunoscute prin care clientul observă şi
imită comportamentul altora. În modelare pacienţii privesc o altă persoană cum duce la
îndeplinire un comportament pe care ei nu pot sau nu doresc să-l realizeze.

 Modelul poate fi văzut pe viu, filmat, video, sau prin imagerie. În modelarea participativă
imitarea procedurii este combinată cu practica ghidată de reîntărire. Ca şi în alte terapii
comportamentale, terapeutul decide cum se desfăşoară terapia şi ce simptome vor fi tratate.

 4. Psihoterapia aversivă

 Această metodă presupune înlăturarea modelelor nedorite de comportament prin metoda

sancţiunilor. Sancţiunea presupune atât luarea beneficiilor, cât şi utilizarea unor stimuli aversivi.

 Prima utilizare sistematică a tehnicii aversive datează din 1930, când Kantorovich a tratat
alcoolicii prin administrarea unor şocuri electrice asociate cu prezentarea vizuală, mirosul şi
gustul unor băuturi alcoolice.

 Ulterior au fost puse la punct procedee mai puţin periculoase şi mai eficiente, cum ar fi metoda
întăririi diferenţiate (sunt întărite comportamentele incompatibile cu cele indezirabile).

 5. Psihoterapia asertivă

 Această tehnică a fost utilizată atât ca metodă de desensibilizare, cât şi de formare a unor
abilităţi de a face faţă situaţiilor de viaţă. Clientul este învăţat să-şi exprime deschis şi adecvat
gândurile şi sentimentele.

 Antrenamentul asertiv se desfăşoară în etape, comportamentul asertiv fiind practicat mai întâi
în cabinetul de psihoterapie şi apoi în viaţa reală. Sunt dezvoltate deprinderi de relaţionare
interpersonală.

 Acest tip de psihoterapie este indicată în cazul pacienţilor care se lasă uşor manipulaţi şi care au
dificultăţi în stabilirea de contacte interpersonale (Holdevici, I., 1996).

 Psihoterapiile cognitive
 Terapia cognitivă s-a dezvoltat din terapia comportamentală, dar aici accentul nu se pune pe
modificarea comportamentală în sine.

 Terapeutul încearcă să schimbe cogniţiile şi patternurile de gândire ale individului.

 Terapeuţii cognitivişti consideră că gândurile şi patternurile cognitive mediază schimbări în

emoţii şi comportament, astfel încât metodele lor sunt menite să schimbe modurile
disfuncţionale de gândire. De obicei acest lucru se face într-un mod direct şi confrontativ.

 Ca şi terapia comportamentală, tratamentul tinde să fie structurat şi scurt, iar diagnosticul nu

este o parte a procesului terapeutic.

 Tehnici psihoterapeutice în terapia cognitivă:

 Terapia raţional-emotivă (RET)

 Terapia învăţării cognitive a lui Beck

 1. Terapia raţional-emotivă (RET)

 Concepută de Albert Ellis, RET consideră că problemele emoţionale pornesc din raţionarea
greşită şi sarcina terapeutului este de a corecta acest lucru prin modificarea autoverbalizării
individului.

 Acest lucru se face prin provocarea convingerilor iraţionale şi utilizarea gândirii logice pentru a-i
demonstra individului macanismele sale iraţionale de apărare.

 În completare se utilizează imageria, cerându-i-se clientului să-şi imagineze anumite situaţii

supărătoare.

 Acest lucru se face ajutându-l pe client să înţeleagă relaţia dintre gândurile iraţionale şi
comportamentul patologic. Adesea terapeutul direcţionează clientul, dându-i exerciţii sub formă
de teme pentru acasă.

 Terapeutul controlează şi structurează cursul tratamentului. Rolul lui este direct şi confrontativ.
Tratamentul este de obicei de scurtă durată.

 2. Terapia învăţării cognitive a lui Beck

 Conceput de psihiatrul Aaron Beck, acest tratament consideră comportamentul deviant ca fiind
rezultatul unei raţionări greşite.

 Consideră că clientul şi-a format un set de reguli personale care sunt ilogice, arbitrare sau prea
absolute. În terapie clientul este ajutat să-şi eticheteze greşelile şi să-şi provoace regulile
iraţionale. Metodele lui Beck sunt adesea folosite cu indivizi depresivi şi îi ajută să-sş dezvolte un
simţ de competenţă individuală.

 Pentru a face acest lucru, terapeutul îl ajută direct pe client să rezolve un act pozitiv, oricât de
mic.

 Ca parte a tratamentului, clientului i se dă temă pentru acasă care constă în sarcini gradate.
 Este un tratament structurat în care terapeutul este foarte directiv.

 PSIHOTERAPIILE COGNITIV – COMPORTAMENTALE

 Psihoterapia cognitiv-comportamentală combină principiile terapiei cognitive cu cele ale terapiei

comportamentale. Această abordare pune un accent deosebit pe formularea conceptelor în
termeni operaţionali şi pe validarea empirică a rezultatelor tratamentului.

 Psihoterapia cognitiv comportamentală este potrivită în special pentru pacienţii cu tulburări

anxioase. Atunci când starea anxioasă este secundară unei boli psihice majore, este necesar
tratamentul psihiatric al respectivei afecţiuni.

 Obiectivul principal al psihoterapiei cognitiv-comportamentale este reducerea anxietăţii prin

învăţarea pacienţilor să identifice, să evalueze, să controleze şi să modifice gândurile negative
legate de pericole potenţiale şi comportamentele asociate cu acestea.

 Durata terapiei este de 5 –20 şedinţe. Şedinţele sunt foarte bine structurate, terapeutul şi
clientul stabilind de comun acord ce anume se va lucra în cursul unei şedinţe.

 Etapele psihoterapiei cognitiv-comportamentale

 Sunt (după Hawton, Salkovskis, Kirk şi Clark, citaţi de I. Holdevici, 1996):

 Formularea problemelor

 Evaluarea clientului

 Aplicarea tehnicii terapeutice

 Etapa 1: Formularea problemelor

 Scopul primelor şedinţe terapeutice este de a formula o ipoteză preliminară cu privire la

problema clientului şi de a elabora un plan terapeutic. Ipoteza este verificată apoi în şedinţele
următoare şi dacă este necesar, este modificată.

 Stabilirea cu precizie a diagnosticului este o condiţie necesară pentru determinarea cursului

terapiei, dar nu şi suficientă.

 Ulterior, terapeutul trebuie să culeagă de la client informaţii mult mai detaliate cu privire la:

 care anume sunt comportamentele clientului pe care acesta ar dori să nu le mai manifeste;

 care sunt factorii precipitatori (situaţionali, mentali, emoţionali) pentru comportamentul

problematic;

 în ce condiţii se manifestă problema;

 care sunt consecinţele comportamentului problematic;

 care sunt variabilele care conduc la menţinerea şi perturbarea comportamentului problemă;

 ce modificări ar putea fi aduse acestor condiţii pentru a putea obţine schimbarea

comportamentală.
  Etapa 2: Evaluarea clientului.

Modalităţile prin care se realizează evaluarea clientului sunt (după I. Holdevici, 1996):

 Interviu cu privire la comportamentul clientului

 Auto-monitorizarea

 Autoevaluarea – se realizează cu ajutorul următoarelor instrumente diagnostice:

 chestionarul

 scale de evaluare

 obţinerea unor informaţii de la alte persoane

 intervievarea unor persoane cu rol cheie în viaţa clientului

 Observarea directă a activităţii subiectului în timpul şedinţelor terapeutice

 Atunci când se realizează evaluarea clientului este foarte important să se ia în consideraţie patru
categorii de răsunsuri:

 Comportamentale

 Fiziologice

 Cognitive

 Emoţionale

 Etapa 3: Aplicarea tehnicii terapeutice

Tehnicile specifice psihoterapiei cognitiv-comportamentale sunt:

 Identificarea gândurilor negative

 Modificarea gândurilor negative şi a comportamentelor aferente

 Identificarea gândurilor negative.

Se realizează prin următoarele strategii (Holdevici, I., 1996):

 Discutarea unei experienţe emoţionale recente. I se cere clientului să descrie o situaţie recentă
care a fost asociată cu anxietate. Terapeutul intervine cu următoarele întrebări:

 Ce gânduri ţi-au revenit în minte atunci?

 Ţi-a apărut vreo imagine?

 Când ţi-a fost cel mai teamă care este cel mai îngrozitor lucru care credeai că s-ar
întâmpla?

 Utilizarea tehnicii imaginaţiei dirijate sau a jocului dramatic pentru a retrăi o experienţă
emoţională
  Utilizarea modificărilor de dispoziţie în cursul unei şedinţe de psihoterapie. Când terapeutul
observă o modificare de dispoziţie a clientului îl întreabă Ce ţi-a trecut prin minte acum?

 Determinarea semnificaţiei unui eveniment. Atunci când nu se realizează declanşarea automată

a patternurilor de gândire negativă ale clientului, terapeutul trebuie să înţeleagă, prin
intermediul unor întrebări specifice, care este semnificaţia evenimentului respectiv pentru
client.

 Modificarea gândurilor negative şi a comportamentelor aferente.

Se realizează prin următoarele strategii (Holdevici, I., 1996):

 Raţionalizarea – terapeutul trebuie să-i explice clientului raţiunile tratamentului prin

demonstrarea relaţiei dintre gândire, sentiment şi comportament.

 Furnizarea unor informaţii cu privire la mecanismele anxietăţii – se descriu în detaliu

simptomele anxietăţii, evoluţia lor probabilă. I se explică clientului că trăirea anxietăţii nu
înseamnă că el ar avea o boală psihică gravă.

 Distragerea – concentrarea asupra conţinutului unei conversaţii şi nu asupra stării proprii.

 Programarea activităţilor – se cere clientului să noteze, oră de oră, activităţile pe care le

desfăşoară, evaluându-le pe o scală de la 1 la 100 sub aspectul unor stări afective cum ar fi:
anxietatea, oboseala, plăcerea sau gradul de control asupra situaţiei.