Sunteți pe pagina 1din 4

Obiectul psihologiei juridice

Tiberiu BAN

     Asemanator altor stiinte, nici obiectul psihologiei juridice nu poate fi strict delimitat,
in mod exhaustiv, deoarece, cuantumul cunostintelor sistematice care formeaza
continutul unei discipline stiintifice se contureaza in timp prin insumarea si articularea
progresiva a descoperirilor sigure, stiintifice, rezultate din cercetare si din aplicatiile
practice.
     Desi psihologia juridica este considerata o ramura a psihologiei, luata ca disciplina de
sine statatoare, se constata ca ocupa o pozitie interdisciplinara, situandu-se la hotarul mai
multor domenii care au ca obiect fenomenul infractional ca fenomen de devianta sociala
si anume: sociologia, psihologia sociala, psihiatria.
     Din punctul de vedere al sociologiei, se urmareste relevarea legitatilor generale ale
fenomenului infractional, urmarind dinamica acestuia statistic sau ecologic.In aceeasi arie
a sociologiei se efectueaza abordarea fenomenului infractional sub influienta sistemului
socio-economic, sau analiza pur sociologica a infractionalismului ca fenomen de
disfunctie sociala ( E. Durkeim si R.K.Merton )
     Pe de alta parte se situeaza cercetarea infractorului ca individ, pornind fie de la
considerente de ordin biologic-constitutional, sau de la analiza factorilor psihologici
propriu-zisi.
     Pe o pozitie intermediara intre cele doua extreme de mai sus se situeaza cercetarile
psihologice sociale cu tratarea fenomenelor de cultura, conflict interpersonal, transmisie
comportamentala, imitatie, mediu familial, etc.
     Anchetatorul penal, de pe pozitia rolului sau profesional de aparare a societatii de
elementele antisociale, dar si factor educativ in exercitarea influentelor formale de
recuperare a culpabililor, desfasoara o munca profesionala interesanta, dar totusi
neplacuta, avand in vedere contactul permanent cu persoane ale caror acte le dezaproba.
     In utilizarea cunostintelor sale de psihologie, lucratorul de justitie trebuie sa porneasca
de la nivelul autocunoasterii dimensiunilor propriei sale personalitati, descifrarea si
anularea propriilor slabiciuni, simpatii, dar mai ales de la combaterea repulsiei trezite de
indivizii antisociali.
     Un ajutor substantial este oferit lucratorului de justitie de catre psihologia sociala si
generala, prin cunostintele aprofundate si nuantate despre individul uman, despre
CARACTERISTICILE PSIHO-SOCIALE ale participantilor la actiunea judiciara:
INFRACTOR, VICTIMA, ANCHETATOR, MARTOR, MAGISTRAT si AVOCAT )si
despre legitatile psihice care se evidentiaza in diferitele faze, in masura generalitatii si
permanentei acestor factori.
     Implicarea dimensiunilor psihologice si a tehnicilor specifice acestui domeniu in
psihologia judiciara se reflecta si la nivelul definirii obiectului psihologiei judiciare.
     Conform definitiei formulata de Fl. Stefanescu Goanga, psihologia judiciara este
domeniul care se ocupa cu problemele practice de ordin psihologic pe care le ridica viata
juridica, in prima linie cu problema mentalitatii criminale si problema marturiei.
     Dupa Mira J. Lopez, psihologia judiciara este psihologia aplicata in scopul unei mai
bune exercitari a dreptului . I. Castellari puncta faptul ca introducerea punctului de vedere
psihologic in cercetarea infractionalismului inseamna studierea stiintifica a activitatii
umane si a avea in vedere omul in modul cum el exista si actioneaza in mediul ambiant,
fizic si social, in modul in care cugeta asupra acestuia si in modul in care omul se vede pe
sine insusi in raport cu mediul sau (lucrarea "Initiation a la psychologie moderne", Ed.
Sedes, Paris, 1969). Astfel, cercetarea psihologica ce are ca scop intelegerea omului,
cuprinde in aria sa si descifrarea diferitelor dimensiuni psihologice cu accent pe
motivatie, afectivitate, descifrarea personalitatii in ansamblul sau; insa comportamentul
uman, atat cel conformist, cat si cel nonconformist-deviat nu poate fi inteles si interpretat
decat in termeni probabilistici.
     Personalitatea umana este complexa si dinamica, extrem de complicata, existand un
numar mare de parametri, care nu permit o previziune simplista a efectului, ci doar una
probabilista.
     Omul in ipostaza de subiect evaluat nu trebuie privit ca un ideal supus exclusiv
judecatilor rationale, ci ca o faptura care obisnuit actioneaza rational, dar de multe ori
automat, si cateodata chiar irational. De asemenea trebuie avute in vedere si diferentele
existente individuale care influenteaza pozitiv, sau negativ comportamentul lor.
     A intelege omul inseamna:
 a recunoaste inegalitatea inzestrarii native a indivizilor
 a recunoaste faptul ca nu toti sunt la fel de educabili si nu toti invata la fel
 a recunoaste inegalitatea mediilor sociale de provenienta, fiecare cu influentele
sale asupra omului, producand tipuri deosebite, cu necesitati si motivatii diferite
 ca prin inzestrarea nativa si valorificarea sau nevalorificarea potentelor
educationale, fiecare individ are limite individuale in rezistenta fata de oprelisti,
fie ele morale sau legale, rezistenta diferita fata de tentatii
 a cunoaste faptul ca atitudinile sale antisociale in genere sunt reversibile, iar
oamenii POT FI recuperati prin educatie

     Particularitatile personalitatii delicventului se manifesta in comportamentul sau


deviant (infractional), act care intr-o ultima analiza este rezultatul unui conflict dintre
individul neintegrat si colectivul din care face parte. Acest caz de infractiune este
rezultatul actiunii unei persoane (sau a unor persoane ) concrete, fiind un act deviant, o
reactie atipica fata de o situatie data, un comportament cu continut antisocial. Orice
comportament trebuie sa fie mai intai social, sa se incadreze in prescriptii sau oprelisti
caracteristice cadrului cultural in care se produce.
     Astfel, comportamentul deviant se refera la conduita care se indeparteaza sensibil de
la normele existente.
     Raportat la sistemul de norme existente ,in societatea determinata social-istoric se
prefigureaza mai multe tipuri de comportament, reprezentate grafic mai jos:
Reprezentarea grafica de mai sus este doar orientativa, prin intrepatrunderea diferitelor
sectoare. Indiferent daca un comportament poate fi incadrat in sfera deviantei legale de la
normele generale sau socio-morale, esentiala este devianta in sine.

BIBLIOGRAFIE
1. ADLER, A. – Cunoasterea omului, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1991
2. BOGDAN, T. – Probleme de psihologie juridica, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1973
3. BRINZEI, P. – Comportamentul aberant in relatiile cu mediul, Ed. Junimea, Iasi,
1970
4. CASTELLAN, Y. – Initiation a la psychologie moderne, Ed. Sedes Paris, 1969
5. CEACANICA, D. – Insemnarile unui criminalist, Ed Militara, Bucuresti, 1980
6. CLAPAREDE, Ed. – La psychologie jusiciare in Annee Psychol vol 12, 1906
7. DRAGOMIRESCU, V. – Psihosociologia comportamentului deviant, Ed.
Stiintifica si enciclopedica Bucuresti, 1976
8. ESYSENK, N.J. - Crime and Personality, Routlege et Paul, London, 1965
9. FRAISSE, P. – Les emotions, in Traite de Psychologie experimentale, P.U.F., vol
V, 1963
10. FREUD, S. – La psychopatologie de la vie quotidienne, Payot, Paris, 1924
11. FREUD, S. – Les mecanismes du defense de moi, P.U.F., Paris, 1956
12. HOLBAN, I. – Realizarea personalitatii, hazard sau stiinta, Ed. Enciclopedica
romana, 1971
13. LANDY, F. – Psychologie: The Science Of People, Prentice-Hall, Inc.,
Englewood Cliffs, N.J. 1986
14. LEVENTHAL, H. – Emotions, today's problems, Annual Review of psychology,
1986
15. MICLEA, M. – Stress si relaxare, in Psihologie, vol.II, Univ. Cluj-Napoca
16. MIRA Y LOPEZ, E. – Manuel de psychologie juridique, P.U.F. Paris, 1959
17. MUNN, N.L. – Traite de psychologie, Payot, Paris, 1965
18. PODAR, T. – Invatarea in psihologie vol I, Univ Cluj-Napoca,1991
19. RADU, I. – Personalitate si dimensiunile ei psihologice vol II, Univ. Cluj-
Napoca, 1991