Notițe personale pentru examenul de hermeneutică – Amalia, Gabriela, Tudor, Vlad & Marian

1. Preocupări ale hermeneuticii: cu ce se ocupă hermeneutica?

Hermeneutica se ocupă cu:

- interpretare
- comprehensiune
- înțelegere

ἑρμενεύω = a exprima, a interpreta, a face văzut, a scoate la suprafață

ἑρμενεύς = interpret naiv, mijlocitor precum poetul, prezicătorul, proorocul
ἑρμενεία = explicație, interpretare
ἑρμενεύτηϛ = cel care își pune probleme privind însuși lanțul interpretărilor (precum Socrate
pentru Platon)
interpreto -are (inter = între + preto = a stabili un preț, a negocia: întotdeauna sensul se
negociază)
arta
Ori de câte ori exprimi ceva, interpretezi. Nu există expresie interpretării
fără interpretare.

Răspunsul «Hermeneutica se ocupă cu problemele

înțelegerea
interpretării» este un răspuns școlăresc, de vreme ce orice este teoria de sine a
supus interpretării și orice poate fi interpretat. Totul se supune interpretării existenței
umane
unui proces al interpretării.

Există trei formule pentru a defini hermeneutica.

În mod sigur, hermeneutica nu este o metodă, ci este un exercițiu filosofic1.

Prin Nietzsche, Dilthey și Heidegger, hermeneutica devine o ontologie: Ce este entitatea care deține o
înțelegere a ei însăși și a lumii sale2?

Exemplu: Dialogul Ἲων, discuția dintre Socrate și Ion unde se pune problema distanței între cuvânt și
gând. (Ion, 530b-c)

1
Gadamer radicalizează totul și spune – pe urmele lui Heidegger – că hermeneutica nu are propriu vorbind un
obiect de cercetare și nu este o metodă. Pretenția ei va fi mult mai mare, întrucât caută să determine
prealabilul oricărei metode și al oricărei cunoaşteri26. Cum vom vedea în continuare, hermeneutica poate fi
înțeleasă, fără nici o rezervă, asemeni filosofiei în genere, indiferent că e vorba de o filosofie practică sau de
una nepractică. Ea cercetează, acum, tocmai condițiile cunoașterii și înțelegerii omenești, aproximativ în felul
în care spunea Kant că filosofia transcendentală explorează condițiile de posibilitate ale cunoașterii în genere.
Prelegeri de hermeneutică, p. 18
2
În chiar primele pagini din Wahrheit und Methode, Gadamer anunță hermeneutica în felul unei filosofii, cu
acea exigență filosofică ce o eliberează de orice obiect și de orice metodă posibilă. Nu o dorește asemeni unui
nou procedeu de interpretare și descifrare a textelor. Și nici asemeni unei învățături ce ar prescrie cum să fie
comprehensiunea, eventual aplicarea plină de iscusință a unei capacități. Căci e vorba în ultimă instanță de
înțelegerea de sine a omului și de înțelegerea lumii în care el trăiește. (ibid)

1
 Notițe personale pentru examenul de hermeneutică – Amalia, Gabriela, Tudor, Vlad & Marian

2. Hermeneutica, artă a interpretării: în ce sens este așa, când anume?

Arta interpretării = priceperea, tehnica sau meșteșugul interpretării.

Meșteșug, pricepere sau artă Teorie

- pregătirea intelectuală este pe plan - aspect propozițional, conceptual
secund sau facultativă - sistematic
- limbajul este natural sau imagistic

Este o artă a interpretării pentru că nu se predă numai la școală, include cunoștințe non-propoziționale,
se deprinde prin experiența concretă.

Exemplu: (Ion, 530b-c) Rapsodul ajunge să tălmăcească gândirea poetului.

3. Hermeneutica, teorie a interpretării: în ce sens este așa, când anume?

Ideea de teorie este, mai curând, un deziderat al omului modern după 1600: un sistem de idei
formulate sistematic, conceptual, propozițional care are intenția de a explica ceva. Această
definiție nu prea se potrivește hermeneuticii, de vreme ce interpretarea este ubicuă în
experiența umană. «Nu există fapte, ci numai interpretări» (Nietzsche).
Hermeneutica NU este o parte a filosofiei, NU este o metodă a ei ci este constitutivă
filosofiei.
Exemplu3: În unul din dialogurile sale, anume Hippias Maior, Platon discută, cum știm, despre ceea ce
înseamnă frumosul ca atare, acel ceva care face ca lucrurile frumoase să fie într-adevăr frumoase. La această
chestiune, anume ce este frumosul în sine, se răspunde inițial, prin Hippias, că el înseamnă, de exemplu, o fată

3
Afloroaie, Ș. – Prelegeri de hermeneutică filosofică. p. 2

2
 Notițe personale pentru examenul de hermeneutică – Amalia, Gabriela, Tudor, Vlad & Marian

frumoasă. Sau, eventual o liră frumoasă, un cal frumos, o oală frumoasă, cum adaugă ironic Socrate. După mai
multe răspunsuri pe care Socrate le dovedește a fi nepotrivite, convorbitorii ajung la concluzia că de fapt ei
trebuie să cerceteze cu totul altceva, anume frumosul ca atare, așa cum este el prezent cu orice lucru frumos («o
fată frumoasă este frumoasă tocmai pentru că există ceva prin care lucrurile sunt frumoase»; 288a). Frumosul ca
atare nu se confundă cu ceea ce poate fi deopotrivă frumos și urât, astăzi frumos şi mâine urât (289 c). În
definitiv, ei urmează a căuta frumosul ca model sau ca arhetip, ce survine cu orice lucru frumos din această
lume. «Dar acum /spune Socrate, vorbind în numele unui străin care nu poate să accepte orice răspuns/, nu știu
dacă mai poți crede că frumosul în sine – acea formă /εἶδος/ care adăugată unui lucru îl împodobește şi-l face să
pară frumos – este o fată, un cal sau o liră» (289, c-d). Este locul în care, după vreo zece secvențe ale dialogului,
Platon folosește termenul εἶδος, spre a se referi acum la însăși ideea de frumos. Abia din acest loc începe
propriu-zis dezbaterea filosofică. Numai că termenul folosit acum, anume εἶδος, nu este răspunsul ca atare al lui
Platon la chestiunea ridicată dintru început. Un anume cuvânt, oricare ar fi acesta, o dată cu ideea pe care el o
induce în mintea noastră, nu înseamnă răspunsul la o problemă filosofică. Dar o dată cu acest termen întrebarea
este bine pusă și bine regăsită de către toți ceilalți. Abia din punctul acesta ei știu ce au de gândit sau de
interpretat în continuare. Restul dialogului este, în fond, interpretarea a ceea ce εἶδος spune, adică o încercare de
a înțelege posibilitatea frumosului în sine. Atunci când noi spunem că Platon răspunde la chestiunea inițială
numind «ideea ca atare», adică folosind cuvântul εἶδος, noi ratăm de fapt intenția dialogului său. Ideea de
frumos, așa cum o invocă Platon, nu este deloc un răspuns, ci doar o supoziție a gândirii sale și deopotrivă a
timpului său. Ea este doar punctul de plecare al înțelegerii pe care Platon însuși o practică. Dar pentru a ajunge
acolo, e nevoie să fie bine cercetată întrebarea de început și, totodată, e necesar ca această întrebare să fie bine
formulată.

4. Hermeneutica: înțelegere de sine a ființei umane

Dilthey – Hermeneutica se centrează pe înțelegerea de sine a omului (ca existență umană, nu

ca individ). Existența umană caută permanent să se înțeleagă pe sine, iar acest lucru este
definitoriu pentru om. Prin acest lucru, hermeneutica devine o ontologie.
Exemplu: Nietzsche – Și Eul care interpretează este o interpretare.

5. Platon: considerații hermeneutice

5.1. Ion
Exemplu: Vezi (Ion, 530b-c) de la subiectul 1
Lanțul interpretării: divinitate – poet – rapsod – spectator.
5.2. Banchetul
Exemplu:
Preoteasa Diotima este un om inspirat în serviciul Divinității.
Ἔρως este δαίμων-ul care intermediază între om și Divinitate, între cele de jos și cele de sus.
Frumusețea lumii stă în orientarea ei către desăvârșire, pentru că Lumea asigură intervalul
dintre neființă și Ființă. Prin excelență, Ἔρως este o natură intermediară(Banchetul, 202e -
«Ἔρως este un mare δαίμων, ființa situată între muritor și zeu [...] de a tălmăci zeilor ceea ce
vine de la oameni și oamenilor, ceea ce vine de la zei.»

3
 Notițe personale pentru examenul de hermeneutică – Amalia, Gabriela, Tudor, Vlad & Marian

6. De ce este socotit Socrate un ἑρμενεύτηϛ în Platon? Cu ce vine în plus față de

interlocutorii lui?
Răspuns: cu întrebări de natură filosofică, despre conceptele de iubire, frumos, etc. Pentru că
ἑρμενεύτηϛ este cel care își pune probleme privind însuși lanțul interpretărilor.

Un alt exemplu (Hippias Maior, 288a-b):

7. De ce nu poți face filosofie fără exercițiu de interpretare? De ce hermeneutica este

constitutivă filosofiei?
Argumente:
a) Nu există fapte, numai interpretări (Nietzsche)
b) Și Eul care interpretează este tot o interpretare (Nietzsche)
c) Felul în care decupăm faptele, din punct de vedere perceptiv și cognitiv, este tot o
interpretare.
d) Felul în care ne amintim ceva este tot o interpretare.
e) Când încerci să înțelegi ceva, constitutiv actului de a întreba este actul ființării celui care
întreabă, prin urmare ceea ce se înțelege depinde de ontologia entității care înțelege.
f) Întotdeauna sensul a ceva se negociază.
g) Orice este citit, poate fi citit în cheia celor patru lecturi.

8. Interpretarea literală: cum are loc?

Face parte din doctrina celor patru lecturi (termen preferat lui «sensuri»). Acest lucru pentru
că nu întotdeauna este în joc un sens, ci mai curând un mod de a privi.
Lectura literală = lectura logică, tehnică care folosește semnificațiile cele mai uzuale ale
termenilor, întâmplările ca atare.
Exemplu: interpretare literală a Bibliei, ce antrenează ea?

4
 Notițe personale pentru examenul de hermeneutică – Amalia, Gabriela, Tudor, Vlad & Marian

9. Interpretarea morală: cum are loc?

Lectura morală, istorică ori critică. Sensul termenului «moral» face referire la viața în
comunitate cu celălalt. O lectură morală presupune să depistezi în discurs elemente
discriminatorii sau ideologice.

Lectura morală:
- Are o semnificație mai restrânsa decât pe vremea lui nietzsche, kant, descartes
- În mod curent, lectura morala poate fi din perspectiva etica – distincția bine/rau
- Nietzsche si Kant, viața morala înseamnă si dimensiunea juridica – drept/nedrept
- În patristica, o lectură morală include cum te raportezi la celălalt
- Heidegger si Husserl – au interpretări morale, astea atrag mai mult astăzi

Exemplu: lectură istorică a Banchetului lui Platon: ce presupune ideologia vremii privind
bărbatul, femeia, pederastia greacă?

10. Interpretarea alegorică: cum are loc?

Lectura alegorică ideile în care omul crede, lectură simbolică, analogică, metaforică sau
figurată. Lectura alegorică este deseori una din cele mai scandaloase.
Etimologic, ἀλληγορία, din ἄλλος (altul) + ἀγορεύω (eu vorbesc public) se poate traduce prin
«a vorbi altfel», «a spune altceva» sau «a vorbi cifrat», a vorbi cu două sensuri.

Alegoria presupune o naratiune, NU ESTE DOAR O PROPOZITIE. De exemplu, școala diin

Alexandria este alegorica

alegoreză = a transforma in alegorie un text care prin el însuși nu este alegorie

alegorie ≠ alegoreza
Mitul pesterii daca transformam Alecsandri
Este alegorie (plecat-am noua din vaslui)

Exemplu: În filosofia europeană, Platon încurajează lecturi alegorice, în timp ce Aristotel

lecturile logice sau morale.
Exemplu: Lectura alegorică a pasajelor care fac referire la Judecata de Apoi.

11. Interpretarea anagogică: cum are loc?

Lectura anagogică: acel lucru esențial spre care omul tinde în ultimă instanță și care îi poate
schimba radical modul de viață. Este o lectură mistică, edificatoare, este o experiență care te
schimbă și are caracter existențial.
Exemplu: «Și o astfel de încredere avem în Hristos față de Dumnezeu; nu că de la noi înșine
suntem destoinici să cugetăm ceva ca de la noi înșine, ci destoinicia noastră este de la
Dumnezeu, Cel ce ne-a învrednicit să fim slujitori ai Noului Testament, nu ai literei, ci ai
duhului; pentru că litera ucide, iar duhul face viu. » (II Corinteni, 3: 4-6).

5
 Notițe personale pentru examenul de hermeneutică – Amalia, Gabriela, Tudor, Vlad & Marian

Exemplu: Heidegger are o interpretare la alegoria peșterii si zice ca este anagogic – adică
edificator și pedagogic.

12. Cele două mari surse ale doctrinei celor patru lecturi

12.1. Sursa greacă

Platon, Aristotel și stoicii sunt cei mai reprezentativi pentru sursa greacă.
Sensul literal se deosebește de cel filosofic, așa cum sensibilul se deosebește de
inteligibil. Cum fiecare lucru poate fi privit sensibil sau inteligibil, la fel fiecare lectură poate
fi literală sau filosofică.
Frumosul este ceea ce orientează spre bine, deci într-un sens, Frumosul mediază legătura
dintre sensibil și Bine.
Exemplu: discuția despre frumos din Hippias Maior.

12.2. Sursa creștină

Exemplu: Apostolul Pavel, referirea la sensul spiritual sau cel literal în II Corinteni, 3: 4-
6.
Exemplu: Origen, în Despre principii

13. Explicitarea locurilor obscure în gândirea premodernă. Ce înseamnă loc obscur? Ce

soluții s-au propus pentru abordarea locurilor obscure?
Locul obscur = «locus obscurus» expresie clasică din secolele II-III și până astăzi.
Etimologic înseamnă mai puțin luminat, necunoscut încă, misterios, enigmatic, tainic.

Stoicii recurgeau la calea alegorică ca să-i înțeleagă pe fondatori.

In latina obscura/obscurum are 3 semnificatii

1. Mediu natural, semiluminat/semiintuneric
2. Obscur in sens necunoscut (nu stim daca poate fi cunoscut, dar acum este inca
necunoscut)
3. Misterios, enigmatic, tainic

Creștinii recurgeau la re-lectură în secvențe tot mai largi și credința pe principiul «cred ca
să înțeleg».
Exemplu: Augustin recomandă ca un loc obscur să fie recitit, apoi recitit capitolul, apoi
recitită toată cartea apoi întreaga Biblie dacă este nevoie.

14. Explicitarea locurilor obscure în gândirea modernă

- Descartes
- Leibniz
- Pascal, spinoza
- Chladenius

6
 Notițe personale pentru examenul de hermeneutică – Amalia, Gabriela, Tudor, Vlad & Marian

Modernii au in vedere nevoia de clarificare/explicitare a locurilor obscure. Pentru aceștia, a

clarifica un sens nu inseamna a transforma experienta religioasa intr-una logica, poetica, etc
La Descartes cele două probleme, existenta lui D-zeu și deosebirea sufletului de corp,
reprezintă baza pentru celelalte chestiuni: cunoaștere, evidență, adevăr și falsitate, relația
sensibilității cu rațiunea.
NB: Deosebirea, NU separarea sufletului de corp
Exemplu: Hermeneutica devine astfel un gen de fabulă vie, cam în felul în care a spus
Descartes că lumea în care noi ne situăm este în cele din urmă o fabulă metafizică.4
Exemplu: În scrierile lui Descartes, de exemplu în Tratatul despre lume sau despre lumină
sau în Discurs asupra metodei, instanțele metafizice sunt adesea prezente sub alte nume
decât cele proprii: Dumnezeu cel bun și geniul rău, sufletul rațional și trupul sensibil, acesta
din urmă cu mașinăria organelor sale, apoi lumea celor corporale și lumea elementelor
simple. Ele descriu un scenariu care, în ultimă instanță, se dorește a fi nu religios sau mitic,
ci metafizic, spre a da seama de faptul existenței în genere.5

15. Cum are loc înțelegerea pentru Schleiermacher, Schlegel, von Hummboldt?
Răspuns: făcând drumul invers pe care l-a făcut autorul, anume de la ce este scris la modul de
a vorbi și de a gândi. Căutând intenția (conștiința) originară.
Ce înseamnă a gândi? Modul nostru de a gândi se rafinează prin interpretare și se
desăvârșește ca înțelegere: totul se întâmplă în mediul formelor de expresie.
Ce înseamnă a interpreta?
- pe plan spontan interpretăm chiar și când nu înțelegem; orice act se interpretează
chiar dacă nu ne punem problema; aceasta poate fi considerată o interpretare naivă;
- pe plan elaborat-reflectat omul se pregătește apoi el reflectează.
Fiecare act de comprehensiune se vrea o inversare a actului discursiv, inversare în virtutea
căreia se vrea ajuns la conștiința acelui gând care se află la baza acelui discurs:
conștiința/intenția originară.

16. Interpretarea gramaticală la Schleiermacher

Este o perspectivă generică ce vizează sensul termenilor conform limbii din vremea în
care s-a scris.

4
Afloroaie, Ș. – Prelegeri de hermeneutică filosofică. p. 17
5
Afloroaie, Ș. – Prelegeri de hermeneutică filosofică. p. 60

7
 Notițe personale pentru examenul de hermeneutică – Amalia, Gabriela, Tudor, Vlad & Marian

17. Interpretarea psihologică (tehnică) la Schleiermacher

Este interpretarea sufletului individual care a scris, este o perspectivă particulară, și face
referire la:
- arta particulară a autorului (tehnica lui);
- felul în care autorul a trăit ideile (psihologic).
Omul se înțelege pe sine numai când verifică ce înseamnă spusele sale pentru ceilalți. Orice
limbă aduce o viziune asupra lumii. Or interpretarea, face vizibil ceva non-comprehensibil.

18. Cum ar putea interpretul să înțeleagă pe autor «mai bine» decât s-a înțeles pe sine?
Kant în Critica rațiunii pure arată că un interpret ar putea să înțeleagă un autor mai bine
decât un autor s-a înțeles pe sine, iar acest lucru se întâmplă când interpretul se orientează
spre forma ideală a operei.
Un alt exemplu este psihanaliza: interpretarea operei scrise aduce la lumină fixațiile și
conținuturile refulate în inconștient. Astfel de lectură este edificatoare, deoarece dă seama de
mecanisme de apărare și pofte inacceptabile pentru Supraeu care au fost surghiunite de
cenzurile inconștiente.

19. Conceptul de explicație la Dilthey

Trăire
Erleben

Expresie Înțelegere
Ausdruck Verstehen

În științele naturii căutăm să explicăm, deoarece aceste științe au un tip de rigoare ce

solicită o explicație. Când lucrăm cu regularități, constante, cauze naturale, înseamnă că
avem o explicație, dar nu neapărat o înțelegere.
Exemplu: Toate corpurile se atrag proporțional cu masa lor și invers proporțional cu
distanța dintre ele. = aceasta nu înseamnă că pricepem și de ce se întâmplă acest lucru; avem
o explicație dar nu avem o înțelegere.

8
 Notițe personale pentru examenul de hermeneutică – Amalia, Gabriela, Tudor, Vlad & Marian

20. Conceptul de înțelegere la Dilthey

Dilthey arată că în orice domeniu, ceva se poate privi din perspective diferite. Rezultatul
unei ecuații este o privire tehnică a matematicianului, în schimb frumusețea unei ecuații este
o privire estetică asupra ei. Ambele sunt semnificații posibile.
În științele spiritului în joc este însăși ființa umană. Prin urmare căutăm să interpretăm și,
în final, să înțelegem. Psihologia, filosofia nu pot face abstracție de istoricitatea omului, adică
de faptul că omul trece prin etape (ceea ce reprezintă o trăsătură constitutivă). De asemenea,
omului îi sunt proprii limitele, șansele sale de a cunoaște dar și limitele lui. Este vorba de
finitudinea omului (termen heideggerian).
Viața este un loc în care se constituie semnificațiile. Or acestea fac obiectul lui Verstehen,
al înțelegerii. În științele spiritului, noi plecăm de la fapte trăite de cineva (contează ceea ce
se întâmplă cu ființa umană - Erleben).
Poți explica un fenomen și să rămână neînțeles. De exemplu, legea atracției universale
după Newton.

21. Științe ale naturii vs. științe ale spiritului la Dilthey

Științe ale naturii Științe ale spiritului

căutăm să explicăm căutăm să interpretăm
obiecte și cunoștințe despre obiecte trăiri și interpretări despre trăiri
în joc sunt obiectele naturii în joc este ființa umană
non-istoricitate istoricitate

22. Fenomenul numit nihilism, explicat prin Nietzsche sau Dostoievski

Nihilismul neagă valabilitatea unor criterii. Nietzsche caracterizează nihilismul drept
golirea lumii și în special a existenței omului de sens, scop, adevăr comprehensibil sau
valoare esențială.
Nihilismul radical este convingerea într-o inconsistență absolută a existenței, și, prin
urmare, antrenează zero interpretare.
Nihilismul deplin idealizează absența valorilor.

23. Relația dintre nihilism și interpretare

Nihilismul a schimbat interpretarea. Nu există fapte în sine ori categorii. Prin urmare, se
pune cu totul altfel problema sensului. Dacă nu există «un sens al lumii», noi suntem cei care
instituim în permanent sensuri.

9
 Notițe personale pentru examenul de hermeneutică – Amalia, Gabriela, Tudor, Vlad & Marian

24. Întrebarea lui Heidegger cu privire la Ființă: de ce este cea mai importantă
întrebare?
Oricând și oriunde, omul trăiește într-un înțeles al ființei. Heidegger considera că
întrebările fundamentale ale filosofiei sunt pe marginea ființei. Prin urmare, filosofia, în
fondul ei, este ontologie. Toți filosofii importanți de la Aristotel până la Heidegger revin
permanent la ce înseamnă a fi? ce înseamnă a ființa?
În debutul lucrării Ființă și timp se face referire la acel fragment din Sofistul 244a cu
referire la τὸ ὄν.

25. Înțelegere și explicitare la Martin Heidegger

Înțelegerea este ubicuă. Ea poate fi vagă, falsă, dar există.
Atât ontologia, cât și hermeneutica privesc modul omenesc de a fi. Ontologia face referire
la ființă, în timp ce hermeneutica face referire la înțelegere. Or întrebarea cu privire la ființă
vine din însăși ființa omului.

10
 Notițe personale pentru examenul de hermeneutică – Amalia, Gabriela, Tudor, Vlad & Marian

26. Interpretarea faptelor simbolice la Mircea Eliade6

26.1. Teze:

1. Nu exista fapt omenesc fără latura/interpretare simbolica.

2. Latura simbolică a conduitelor omenești este serprentinată în istorie (Ex: sunt unele
perioade în istorie în care un lucru este promovat iar in altă perioadă nu este
promovat, cu ar fi participarea la conversații
3. Creste atitudinea pozitivă, materialistă, pragmatică. După primul război mondial se
schimbă mult perspectiva, punându-se accent pe simboluri

26.2. 5 motivații:

- voga psihanalizei a impus cuvinte-cheie: imagine, simbol;

- a sporit atenția fata de mentalitatea tradițională/arhaica;
- renaște interesul pentru religie, după Primul Război Mondial;
- noile experiențe artistice, poetice, apărute in Europa (in literatura apar teme precum:
disperarea, absurdul, angoasa), ce aduc simbolul in atenție (socotit ca modalitate
autonoma de cunoaștere, ca instrument de cunoaștere);
- reintrarea Asiei in istoria occidentala, care s-a impus in ultimii ani. Pentru mulți
asiatici, comunismul este doctrina salvării (la fel ca și doctrina creștină)- au acceptat-o
deoarece le vorbește despre libertate

Simbolul, mitul, elementul de natura sentimentala = substanța vieții spirituale;

,, Noi, uneori, le putem camufla, dar niciodată extirpa”. In mintea europeană, se
activează simultan gândirea discursiva si gândirea simbolica. Limbajul simbolic îl precedă pe
cel discursiv (in sens ontologic)

Omul utilizează cele două tipuri de limbaj pentru că realitatea in care trăim e
contradictorie (nu poate fi acoperita doar de un singur tip de limbaj) și pentru că simbolurile
sunt plurivalente.
Imaginea simbolica nu are cunoștințe, ea are înțelesuri (cu precizarea ca nimic nu are un
singur înțeles; un cuvânt mereu vine cu mai multe semnificații, care, de regula, sunt
contradictorii). Orice simbol comporta o latura religioasa (trimite la ceva sacru din aceasta
lume sau pentru aceasta lume)

6
Dispoziția pentru interpretări alternative își află probabil unele rădăcini, dacă îi dăm crezare lui Eliade, în
apartenența sa la tradiții spirituale diferite. Deopotrivă, ea e susținută pe fondul unor trăiri ambivalente, trăiri
de felul celor erotice sau religioase, pe care Eliade le consemnează în Jurnal sau în Memorii. Fără a trece totul
în seama acestor posibile premise, ele trebuie recunoscute ca atare. Într-o lume care, după 1925, a cunoscut
deschideri greu de imaginat până atunci, au fost brusc activate moduri noi de gândire. Eliade se vede situat
într-o generație de-a dreptul fericită, cea a dialogului liber între oameni de credințe opuse. Este vorba de o
generație care a cunoscut sub aspect spiritual libertatea, bogăția și o mare disponibilitate. Ea putea să facă și
altceva decât se făcuse până atunci (istorie națională, filologie românească și profetism cultural), fără a avea
sentimentul că trădează cauza neamului, cum singur spune. Ideea se verifică de altfel în activitate societății
Criterion și în unele proiecte culturale din acea vreme. (Prelegeri de hermeneutică, p. 26)

11
 Notițe personale pentru examenul de hermeneutică – Amalia, Gabriela, Tudor, Vlad & Marian

Prin urmare, a interpreta = a te orienta, a recunoaște, a descoperi diferite niveluri ale sensului,
pana la cele de profunzime, care țin de latura simbolica a vieții omenești. Arta interpretării
trebuie rafinata. Orice interpret este un om inițiat.

Exemplu: Când vorbește despre ideologia modernă a progresului, Eliade are motive să vadă
în ea o nouă mitologie al cărei sens trebuie pus în legătură cu solitudinea radicală a omului
istoric. La fel și în ceea ce privește ateismul «luminilor» sau – la limită – sentimentul «morții
lui Dumnezeu»: ele exprimă în fond noua creativitate religioasă a lumii moderne. Astfel de
fenomene suportă o interpretare deopotrivă istorică și non-istorică, religioasă. Nu uită să ne
spună că până și religia creștină a fost percepută inițial sub o dublă față. «La începuturile sale,
creștinismul era privit nu ca o religie, ci ca un ateism, și era normal atunci, întrucât creștinii
refuzau să aducă sacrificii zeilor romani /.../. E posibil ca un lucru analog să se întâmple și
astăzi». Eliade revine adesea asupra acestui dublu chip al existenței noastre. Dar evită să
reducă unul din ele la celălalt, de exemplu, lumea aparențelor la un posibil cod al ei. Preferă
să descrie o dialectică subtilă a camuflării, căreia probabil nimic nu i se poate sustrage.7

Exemplu: Să remarcăm, de asemenea (limitându-ne doar la un exemplu), că în plină eră a

raționalității și tehnicii, tinerii hippy au descoperit spontan și fără nici o religie aparentă
sacralitatea cosmică, sau a naturii, regăsind, de fapt, o experiență religioasă pre-mozaică...
Tot așa putem bănui că apariția, în lumea noastră apocaliptică, a atâtor elemente materialiste,
non spirituale, are sensul unei probe inițiatice: după tortura rituală vine și șansa eliberării.8

27. Interpretare si înțelegere la H. G. Gadamer

- a studiat filosofie, teologie, filologie clasica;

Pentru Gadamer, omul este ființa care se definește prin cuvânt și înțelegere.

- abordează tema logosului si a limbajului;

- scrie despre joc si valoarea lui pentru ființa umana;
- cercetează semnificațiile verbului ,,a fi” (a fost studentul lui M. Heidegger);
- da dovada de interes pentru: - cultura europeana (,,Moștenirea Europei”)
- discursul conceptual (,,Elogiul teoriei”)
- interpretare si înțelegere
- niciun adevăr nu vine fără o experiență, in sens propriu (adică, te schimba, te modifica)
- adevărul vine cu o adevărată experiență.

Actualitatea frumosului
zu verstehen = a înțelege, comprehensiune

Adevăr si metodă

- comprehensiunea nu trebuie gândita doar ca act al subiectivității, ci înseamnă participarea

cuiva la un eveniment al tradiției (mai degrabă, un dialog);

7
Prelegeri de hermeneutică, p. 27
8
Prelegeri de hermeneutică, p. 27

12
 Notițe personale pentru examenul de hermeneutică – Amalia, Gabriela, Tudor, Vlad & Marian

- noi, când înțelegem, ne aflam într-o tradiție (are sens activ, presupune o transmitere);
- înțelesul la care ajung e si înțelesul la care a ajuns tradiția, prin sine;
- trebuie sa existe un dialog intre lector-carte-autor, ca sa poată sa se nască un înțeles;

Cartea

Autorul Lectorul

Înțelesul e cel care se naște dintr-o tradiție;

- intre tradiția in care mă aflu si tradiția la care mă raportez exista mereu o distanta de
nedepășit (distanta istorica);
- Gadamer optează pentru sintagme de tipul: ,,intenții de sens”, ,,tendințe de sens”, ,,efecte de
sens”, ,,sens probabil”;
- când interpretam, se întâlnesc doua orizonturi: cel spre care te orientezi (străin, dar nu
complet) și cel din care provii (familiar, dar nu complet)
- ,,duelul” intre străinătate si familiaritate creionează o tensiune constanta, un interval,
(,,intre”), denumit de Gadamer, care este adevăratul loc al hermeneuticii;
- sensul unui text își depășește cu mult autorul; daca, eventual, înțelegem, o facem de fiecare
data altfel;
- situația fericita este denumita fuziunea orizonturilor iar înțelesul este numit eveniment

28. Colingwood – despre înțelegere

Logica întrebării si răspunsurilor

-activ in aceeași perioada cu Heidegger,

Publica in 1920
1939 – o autobiografie filosofica
1940 – eseu de metafizica (o încercare de metafizica)
Doi oameni se contrazic NU PRIN ENUNTURI ci prin INTREBARI
1. Enunț
2. Întrebare
3. Presupoziții

13