TEMA 1.

NOŢIUNI GENERALE DESPRE DREPTUL AFACERILOR

1. Noţiunea şi caracteristica generală a dreptului afacerilor

2. Relaţiile juridice care fac obiectul de studiu al dreptului afacerilor
3. Izvoarele dreptului afacerilor
4. Subiecţii dreptului afacerilor

1. Dreptul – nişte norme de comportare care sunt elaborate de stat, care reglementează relaţiile
din societate pentru executare, iar în caz de necesitate pot fi aplicate sancţiuni.

Sistemul dreptului oricărui stat numit dreptul pozitiv se împart în 2 categorii: drept public şi drept
privat.
Drept public – totalitatea de ramuri ce reglementează relaţii care apae în legătură cu interesul
societăţii în general şi interesul statului.
Dreptul public include:
- drept constituţional;
- drept administrativ;
- drept penal;
- drept internaţional public.

Drept privat – totalitatea de ramuri ce reglementează relaţii care apar între persoane particulare,
unde fiecare îşi are interesul său privat.
Include:
- drept civil
- drept comercial;
- drept familial;
- dreptul muncii;
- drept internaţional privat;
- dreptul afacerilor;
- drept comercial internaţional;
- drept bancar.

Dreptul afacerilor este o subramură a dreptului civil, adică este de natură privată, care în
acelaşi timp nu are o independenţă totală, deoarece conţine elemente din mai multe ramuri de drept,
inclusiv publice. Dreptul afaceriloreste o ramură interdisciplinară, adică conţine norme din mai multe
discipline juridice. În acelaşi timp dreptul afacerilor mai mult se evidenţiază ca o disciplină de studiu
şi nu ca o ramură de drept.
Pentru a realiza o afacere comercială orice persoană este nevoită să intre în diferite relaţii de
natură diferită, atît publică, cît şi privată.
Spre exemplu pentru a desfăşura o afacere economică este necesar de trecut mai multe etape
printre care:
- mai întîi se înregistrează la Camera Înregistrări de stat – relaţii de natură administrativă bazate
pe subordonarea agenţilor economici faţă de organul de stat.
- încheierea contractelor cu viitorii parteneri care este o tranzacţie civilă, de natură privată.
- executare condiţiilor contractuale prin livrarea mărfurilor (încheiem contract de transport,
executare de lucrări şi achităm contravaloarea mărfurilor prin bănci. Sunt obligaţiuni de natură
privată.)
- achităm impozitele şi salariile la salariaţi.

Dreptul afacerilor este o disciplină de studii interramurală care conţine norme juridice ce
reglementează relaţiile de natură privată din domeniul comerţului în sens larg în special relaţii ce ţin de

1
organizarea, activitatea şi lichidarea întreprinderilor, precum şi relaţii privind încheierea tranzacţiilor
economice şi altor relaţii cu organe statale şi persoane fizice.

2. Obiectul de studiu al dreptului afacerilor constă din totalitatea de relaţii ce sunt

reglementate şi studiate de această disciplină. Toate relaţiile din dreptul afacerilor trebuie să posede
următoarele particularităţi:
- relaţia se caracterizează prin egalitate juridică a părţilor (nici una din părţile contractate nu se
supune celeilalte.)
- în unele cazuri în dreptul economic este prezent principiul subordonării în faţa organelor de
stat .
- scopul tranzacţiilor economice este obţinerea profitului .
- în cadrul tranzacţiilor din dreptul afacerilor este prezentă echivalenţa prestaţiilor (fiecare parte
dă şi ia ceva în loc.)
Relaţiile care fac obiectul de reglementare a dreptului afacerilor sunt:
Relaţii dintre asociaţii, întreprinderi privind organizarea, activitatea, gestionarea şi lichidarea
întreprinderii.
Relaţiile dintre toate categoriile de agenţi economici ce ţine nemijlocit de activitatea comercială
privind încheierea contractelor şi executare lor. Aceste relaţii sunt reglementate de dreptul civil şi se
bazează pe egalitatea juridică a părţilor.
Relaţiile dintre agenţii economici şi organele statale în ceea ce priveşte necesitatea înregistrării,
obţinerea licenţei, autorizaţiei ect. Se bazează pe subordonarea în faţa organelor de stat .
Relaţiile dintre agenţii economici şi organele de control fiscale în legătură cu necesitatea
achitărilor impozitelor şi altor plăţi, prezentarea dărilor de seamă, efectuarea controalelor etc. Aceste
relaţii la fel sunt bazate pe subordonarea şi se reglementează de dreptul fiscal, vamal.
Relaţiile dintre agenţii economici şi persoanele fizice în ceea ce priveşte tranzacţiile civile dintre
acestea (contracte de vînzare-cumpărare, împrumut, arendă), precum şi relaţiile ce apar în legătură cu
încălcarea drepturilor consumatorilor.
Relaţiile ce apar între administraţiile agenţiilor economici şi salariaţi, în legătură cu încheierea şi
desfacerea contractului de muncă, reglementate aceste relaţii de dreptul muncii.

3. Prin izvor de drept se înţelege forma de exprimare a normelor juridice. În dreptul afacerilor
sunt următoarele categorii de izvoare:
a. Legile.
b. Acte subordonate legilor.
c. Obiceiul juridic.
d. Uzanţele comerciale uniforme.
e. Practica judiciară şi arbitrală.
Legile sunt izvoarele principale în dreptul afacerilor şi sunt următoarele:
- Codul civil întrat în vigoare în 2003.
- Codul fiscal,vamal.
- Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi.
- Legea cu privire la leasing,
- Legea cu privire la Societăţile pe Acţiuni,
- Legea insolvabilităţii.
- Legea cu privire la contractul de vînzare a mărfurilor.

Actele subordonate legilor: hotărâri de guvern, parlamente, decrete, regulamente, instrucţiuni

care sunt elaborate, în concordanţă cu legile în scopul executării şi interpretării legilor.
a) Obiceiul juridic – constă din nişte norme de comportare statornicite pe un anumit
teritoriu şi aplicate de o anumită populaţie în virtutea utilizării îndelungate şi repetate (periodic) şi care
reglementează nişte relaţii din societate (“batem palma”).

2
 Obiceiul – cel mai vechi izvor de drept nescris.
Uzanţele comerciale uniforme au apărut în rezultatul studierii diferitor obiceiuri juridice din
diferite localităţi şi care din necesitate au fost unificate(au devenit unice pentru toţi). Uzanţele au fost
unificate de către organizaţii comerciale speciale -“Camera internaţională de Comerţ de la Paris.” Ea a
elaborat uzanţa ca INCOTERMS .Alt organ este “Institutul internaţional pentru unificarea Dreprtului
Privat”. Uzanţele uniforme ca izvoare au următoarele particularităţi:
- nu sunt obligatorii pentru părţi, înafară de cazul cînd părţile indică aplicarea acestora direct în
contract.
- cînd este nevoie părţile pot modifica conţinutul uzanţei în dependenţă de necesitate.

b) Practica judiciară – un izvor de drept suplimentar care include hotărârile judecătoreşti,

adoptate de către instanţele uni stat. În republica moldova practica judiciară apare sub forma de
hotărâri explicative ale Curţii Supreme de Justiţie, pe anumite categorii de cauze. Hotărârile au apărut
în rezultatul existenţei divergenţelor la înţelegerea legislaţiei, mai ales când se referă la cazuri similare
cu hotărâri finale diferite. Astfel, Curtea supremă explică modul de aplicare şi interpretare al legislaţiei
şi dă recomandaţii cum ar trebui să se procedeze. În sistemul de drept american-englez, practica
judiciară, numită precedent juridic, este obligatoriu, adică la emiterea unor hotărâri de judecată
judecătorul se bazează nu numai pe legi scrise, ca la noi, dar şi pe hotărâri de judecată pronunţate
anterior pe cazuri asemănătoare.

4. În Dreptul afacerilor sunt subiecte toate persoanele care participă la relaţii juridice economice.
Cunoaştem următoarele categorii de subiecte ale dreptului afacerilor:

 Persoana fizica ca subiect individual;

 Persoana juridică ca subiect colectiv;
 Statul ca subiect special prin intermediul organelor şi organizaţiilor sale;

Persoana fizica este omul, privit individual.

Ca persoane fizice sunt: cetăţenii RM, apatrizii, cetăţenii străini.
Conform Codului civil al RM – pentru ca să fie recunoscută ca subiect al dreptului orice
persoană fizică trebuie să posede capacitate juridică, care include capacitatea de folosinţă şi
capacitatea de exerciţiu.
Capacitatea de folosinta a persoanei fizice este posibilitatea acesteia de a avea drepturi si
obligatii economice.
Ea apare din momentul naşterii şi îl însoţeşte pe om toată viaţa, înceteaza odata cu moartea.
Capacitaea de folosinţă include dreptul la viaţă, dreptul de proprietate asupra bunurilor, dreptul
de a se deplasa liber, dreptul de a se ocupa cu orice activitatea ect.
Nimeni nu poate fi lipsit de această capacitate, dar poate fi limitat numai în condiţiile legii şi de
organele competente în cazul: - privării de libertate şi nterzicerii de a se ocupa cu o profesiune (după
legea penală sau administrativă) , şi lipsirea de drepturi părinteşti (după legea civilă).
Capacitate de exercitiu este aptitudinea persoanei fizice ca prin acţiunile sale să obţină
drepturi economice, şi să-şi asume personal obligatii.
Aceasta include posibilitatea de a semna acte juridice economice (de valoare importantă),
inclusiv contracte de orice gen şi alte acţiuni care generează drepturi şi obligaţii.
Capacitatea deplina de exercitiu survine la virsta de 18 ani. În cazul căsătoriei minorul poate
dobîndi capacitate deplina de exercitiu din acest moment. Desfacerea casatoriei nu afecteaza
capacitatea deplina de exercitiu a persoanei.
Persoanele care au împlinit virsta de 16 ani poat fi recunoscute ca avind capacitate de exercitiu
deplina daca lucreaza în baza unui contract de munca sau, cu acordul parintilor, adoptatorilor sau
curatorului, practica activitate de intreprinzator.

3
 Minorii in virstă de la 14 ani pot încheia acte juridice cu incuviintarea parintilor, adoptatorilor
sau a curatorului. Ei au dreptul fara consimtamintul acestora:
- sa dispuna de salariu, bursa şi de alte venituri proprii;
- sa exercite dreptul de autor asupra unei lucrari stiintifice, literare sau de arta, asupra unei inventii
sau unui alt rezultat al activitatii intelectuale aparate de lege;
- sa faca depuneri in bănci si sa dispuna de ele conform legii;

Limitarea persoanei fizice in capacitatea de exercitiu poate avea loc, în urma consumului
abuziv de alcool sau consumului de droguri si de alte substante psihotrope, care înrautatesc starea
materiala a familiei sale Această limitare se face la fel de catre instanta de judecata. Asupra acestei
persoane se instituie curatela. Această persoana are dreptul sa incheie acte juridice cu privire la
dispunerea de patrimoniu, sa primeasca si sa dispuna de salariu, de pensie sau de alte tipuri de
venituri doar cu acordul curatorului.
Persoana fizică poate fi lipsită de capacitatea de exerciţiu (declarata ca incapabila) numai de
către instanţa de judecată în urma unei tulburari psihice (boli mintale sau deficiente mintale) cînd nu
poate constientiza sau dirija actiunile sale . Asupra ei se instituie tutela, care are grijă de persoană şi
gestionează bunirile sale. Actele juridice in numele persoanei fizice declarate incapabile se incheie de
catre tutore.
Orice persoana fizica are dreptul la numele stabilit sau dobindit potrivit legii. Numele
cuprinde numele de familie si renumele, iar in cazul prevazut de lege, si patronimicul.
În acelaşi timp persoana are dreptul la respectul numelui sau. Cel care utilizeaza numele altuia
poartă raspundere de toate prejudiciile care rezulta din aceasta .
Domiciliul persoanei fizice este locul unde aceasta îsi are locuinta statornica sau
principala. Se considera ca persoana isi pastreaza domiciliul atita timp cit nu si-a stabilit un altul.
Resedinta persoanei fizice este locul unde isi are locuinta temporara sau secundara.
Domiciliul minorului in virsta de pina la 14 ani este la parintii sai sau la acel parinte la care
locuieste permanent.
Persoana fizica poate fi declarata disparuta fara veste daca lipseste de la domiciliu cel putin
un an din ziua primirii ultimelor stiri despre locul aflarii ei. Disparitia se declara de instanta de
judecata la cererea persoanei interesate.
În cazul cînd persoana lipseşte mai mult de 3 ani de la domiciliul sau lipsesc stiri despre locul
unde se afla sau dupa 6 luni daca a disparut in imprejurari ce prezentau o primejdie de moarte sau
dacă sunt motive a presupune ca a decedat in urma unui anumit accident atunci ea poate fi declarata
decedata la fel prin hotarire a instantei de judecata.

Persoana fizică are dreptul sa practice activitate de intreprinzator, fara a constitui o persoana
juridica, din momentul inregistrarii de stat in calitate de intreprinzator individual sau in alt mod
prevazut de lege.
Persoana juridică este considerat în esenţă un subiect colectiv al dreptului afacerilor, cu toate
că în legislaţie deja este reglementată posibilitate înfiinţării persoanelor juridice unipersonale, adică ca
unic fondator şi proprietar este o persoană fizică.
Persoana juridică este organizaţia care are un patrimoniu distinct si raspunde pentru obligatiile
sale cu acest patrimoniu, poate sa dobindeasca si sa exercite in nume propriu drepturi patrimoniale si
personale nepatrimoniale, sa-si asume obligatii, poate fi reclamant si pirit in instanta de judecata.
Din definiţie putem deduce elementele constitutive ale persoanei juridice şi anume:
 are un patrimoniu distinct de cel al proprietarilor;
 în relaţiile cu alte persoane pentru obligatiile sale poartă raspundere cu întreg patrimoniul,
adică activitatea o desfăşoară pe riscul şi contul propriu;
 activează din nume propriu (sub denumirea sa de firmă) obţinînd drepturi şi obligaţii
patrimoniale si personale nepatrimoniale,
 poate fi reclamant si pârât în instanta de judecata.

4
 Se cunosc mai multe categorii de persoane juridice:
- de drept public, la care se referă organele stataele şi alte organizaţii cu caracte public sau
- de drept privat, la care se referă societăţile comerciale şi orgsanizaţiile obşteşti
Toate acestea in relaţiile economice, sint situate pe pozitii de egalitate.
Persoanele juridice de drept privat pot avea:
- scop comercial si
- scop necomercial.

Capacitatea de folosinta a persoanei juridice se dobindeste la data inregistrarii de stat si inceteaza

la data radierii ei din registrul de stat.
Persoana juridica cu scop comercial poate desfasura orice activitate neinterzisa de lege, chiar
daca nu este prevazuta in actul de constituire.
Persoana juridica cu scop necomercial poate desfasura numai activitatea prevazuta de lege si de
actul de constituire.
Capacitatea de exercitiu a persoanei juridice este exercitată de la data constituirii, drepturile si isi
executa obligatiile prin administrator. Au calitatea de administrator persoanele fizice care, prin lege
sau prin actul de constituire, sint desemnate sa actioneze, in raporturile cu tertii, individual sau
colectiv, in numele si pe seama persoanei juridice.
Persoana juridica activeaza in baza contractului de constituire sau in baza contractului de
constituire si a statutului, sau doar in baza statutului.
Persoana juridica se considera constituita in momentul înregistrării ei de stat.
In actul de constituire al societăţii comerciale trebuie sa se indice:
numele, locul si data naşterii, domiciliul, cetatenia si datele din actul de identitate al fondatorului
persoana fizica; denumirea, sediul, naţionalitatea, numărul de înregistrare al fondatorului persoana
juridica;
b) denumirea societăţii;
c) obiectul de activitate;
d) participatiunile asociatilor, modul si termenul lor de varsare;
e) valoarea bunurilor constituite ca participatiune in natura si modul de evaluare, daca au fost
facute asemenea aporturi;
f) sediul;
g) structura, atribuţiile, modul de constituire si de funcţionare a organelor societatii;
h) modul de reprezentare; i) filialele si reprezentantele societăţii;
j) alte date, stabilite de lege pentru tipul respectiv de societate.

Persoana juridica participa la raporturile juridice numai sub denumire proprie, stabilita prin
actele de constituire si înregistrată in modul corespunzator.
Persoana juridica nu poate fi inregistrata daca denumirea ei coincide cu denumirea unei alte
persoane juridice inregistrate deja.
Persoana juridica are un sediu, indicat in actele de constituire.
Stabilirea si schimbarea sediului sunt opozabile tertilor din momentul inregistrarii de stat.
Adresa postala a persoanei juridice este cea de la sediu. Persoana juridica poate avea si alte
adrese pentru corespondenta. Persoana juridica raspunde pentru obligatiile sale cu tot patrimoniul
ce ii apartine.
Statul si unitatile administrativ-teritoriale participă la raporturile juridice economice pe pozitii de
egalitate cu celelalte subiecte de drept.