Contractul de editare.

Contractul de editare este acel contract prin care autorul cedează

editorului temporar în schimbul unei sume de bani numită remuneraţie, dreptul
său de reproducere şi distribuţie a operei.
Pe lângă aceste două drepturi cedate autorul poate ceda editorului său şi
un drept de a autoriza traducerea şi adaptarea operei.
Contractul trebuie să cuprindă sub sancţiunea nulităţii relative următoarele
clauze :
- felul cesiunii (exclusivă sau ne exclusivă);
- întinderea cesiunii în spaţiu;
- durata şi remuneraţia autorului.
Pe lângă aceste clauze obligatorii, contractul mai poate să prevadă :
- un termen până la care autorul trebuie să predea originalul operei;
- un termen până la apariţia şi difuzarea exemplarului fiecărei ediţii,
- numărul maxim şi minim de exemplare;
- modul în care autorul poate să controleze numărul de exemplare
produs de editorul său.
Editorul are următoarele obligaţii specifice :
a – să respecte clauzele contractuale;
b – să permită autorului să facă modificări în cazul unei ediţii noi;
c – să ceară consimţământul autorului atunci când doreşte să cedeze
contractul de editare;
d – să înapoieze autorului originalul operei primite pentru publicare dacă
nu s-a convenit altfel.
Contractul de editură încetează la expirarea perioadei pentru care el a fost
încheiat. Autorul are dreptul să ceară desfiinţarea contractului dacă editorul nu-i
publică opera în termenul convenit cât şi daune dacă prin nepublicare, a suferit
un prejudiciu.
În privinţa suportării riscului contractului, legiuitorul a făcut distincţia
între operele publicate şi cele nepublicate. Astfel, riscul pieirii operei va fi
suportat de editor, dacă opera a fost publicată, el având obligaţia de a plăti
remuneraţia convenită autorului. Dacă opera este distrusă total înainte de a fi
pusă în circuit civil editorul este îndreptăţit să pregătească o ediţie nouă , iar
autorul va avea drept de remuneraţie numai pentru una dintre aceste ediţii .
Contractul de editare poate îmbrăca forma a 2 feluri de contracte :
1 – contract de prestare de servicii,
2 – contract de antrepriză.
În primul caz, autorul pe cheltuiala sa îl împuterniceşte pe editor să-i
reproducă opera, urmând ca autorul să-şi valorifice singur opera după editare.
 În cazul în care autorul îl împuterniceşte pe editor ca pe cheltuiala sa să-i
reproducă opera şi să i-o difuzeze suntem în situaţia celui de-al doilea tip de
contract şi anume cel de antrepriză, căruia I se aplică dispoziţiile codului civil.
După cum se cunoaşte contractul de antrepriză este acel contract în
virtutea căruia una dintre părţi – denumită antreprenor – se obligă să execute pe
riscul său o anumită lucrare pentru cealaltă parte – denumită client – în schimbul
unei remuneraţii.
. Condiţiile pentru protecţia prin drept de autor sunt:
• opera să fie rezultat al creaţiei intelectuale,
• opera să fie originală,
• opera sa îmbrace o formă concretă de exprimare,
• opera să fie susceptibilă de a fi adusă la conoştinţa publică.

1. Drepturile morale de autor

1.1. Notiune si caracterizare
Drepturile morale de autor reprezinta expresia juridica a legaturii
existente între opera si creatorul ei. Drepturile morale de autor influenteaza
dreptul de autor în asemenea masura încât înlatura aplicarea regulilor de drept
comun.
Temeiul drepturilor morale de autor rezida în asigurarea protectiei
personalitatii autorului. Cu toate acestea, drepturile morale de autor nu se
suprapun, sub toate aspectele, cu drepturile personalitatii. Aria lor este mai
larga întrucât protejeaza autorul împotriva oricarei atingeri aduse operei si nu
numai împotriva acelora îndreptate contra onoarei sau reputatiei autorului.
Sediul materiei îl constituie art. 10 din Legea nr. 8/1996, care prevede
ca autorul unei opere are urmatoarele drepturi morale: a) dreptul de a decide
daca, în ce mod si când va fi adusa opera la cunostinta publica (dreptul de
divulgare); b) dreptul de a pretinde recunoasterea calitatii de autor al operei
(dreptul la paternitate); c) dreptul de a decide sub ce nume va fi adusa opera
la cunostinta publica (dreptul la nume); d) dreptul de a pretinde respectarea
integritatii operei si de a se opune oricarei modificari, precum si a oricarei
atingeri aduse operei, daca prejudiciaza onoarea sau reputatia sa (dreptul la
respectul integritatii operei sau la inviolabilitatea operei); e) dreptul de a
retracta opera, despagubind, daca este cazul, pe titularii drepturilor de
utilizare, prejudiciati prin exercitarea retractarii (dreptul la retractare).
 351
1.2. Caracterele juridice ale drepturilor morale de autor
Legea româna nu enunta în mod expres caracterele juridice ale
drepturilor morale de autor, dar acestea se degaja implicit din unele dispozitii
ale legii.
Dreptul moral de autor are urmatoarele caractere juridice:
a) caracterul le 13113s1811n gaturii strict personale, în sensul ca este atasat de
persoana
autorului operei; b) caracterul inalienabil si insesizabil; c) caracterul
perpetuu; d) caracterul imprescriptibil; e) caracterul absolut, opozabil
erga-omnes; f) caracterul netransmisibil (cu exceptia dreptului la paternitate
si la inviolabilitatea operei).

2.3. Dreptul de suita

Consacrat în dreptul român prin Legea nr. 8 / 1996, dreptul de suita
denumit si "dreptul pecuniar la un partaj echitabil", reprezinta posibilitatea
autorului de a primi o parte din pretul revânzarilor ulterioare ale operei sale,
precum si dreptul de a fi informat cu privire la locul unde se afla opera sa.
Potrivit legii, dreptul de suita se compune din doua elemente: dreptul
autorului de arta plastica ori al unei opere fotografice revânduta de a primi o
cota din pretul fiecarei noi vânzari; dreptul autorului operei de a fi informat
cu privire la locul unde se afla opera sa.
Potrivit legii, suma datorata din orice revânzare a operei se calculeaza
conform urmatoarelor cot, fara a se depasi 12.500 euro: a) de la 300 la 3.000
euro - 5%; b) de la 3.000,01 la 50.000 euro - 4%; c) de la 50.000,01 la
200.000 euro - 3%; d) de la 200.000,01 la 350.000 euro - 1%; e) de la
350.000,01 la 500.000 euro - 0,5%; f) peste 500.000 euro - 0,25%.
Dreptului de suita îi corespund obligatii corelative ale proprietarilor
sau posesorilor de opere: a) de a permite accesul autorului la opera sa în 
 vederea exercitarii dreptului de autor în conditiile legii; b) de a oferi opera
autorului la pretul de cost al materialului ori de a permite autorului sa faca o
copie a acesteia, înainte ca opera sa fie distrusa.

Art. 5. - (1) Este operă comună opera creată de mai mulţi coautori, în colaborare.

(2) Dreptul de autor asupra operei comune aparţine coautorilor acesteia, între care unul poate
fi autorul principal, în condiţiile prezentei legi.

(3) În lipsa unei convenţii contrare, coautorii nu pot exploata opera decât de comun acord.
Refuzul consimţământului din partea oricăruia dintre coautori trebuie să fie temeinic justificat.

(4) În cazul în care contribuţia fiecărui coautor este distinctă, aceasta poate fi exploatată
separat, cu condiţia să nu se prejudicieze exploatarea operei comune sau drepturile celorlalţi
coautori.

(5) În cazul utilizării operei create în colaborare, remuneraţia se cuvine coautorilor în

proporţiile pe care aceştia le-

au convenit. În lipsa unei convenţii, remuneraţia se împarte proporţional cu părţile de

contribuţie ale autorilor sau în mod egal, dacă acestea nu se pot stabili.

Art. 6. - (1) Este operă colectivă opera în care contribuţiile personale ale coautorilor formează
un tot, fără a fi posibil, dată fiind natura operei, să se atribuie un drept distinct vreunuia dintre
coautori asupra ansamblului operei create.

(2) În lipsa unei convenţii contrare, dreptul de autor asupra operei colective aparţine persoanei
fizice sau juridice din iniţiativa, sub responsabilitatea şi sub numele căreia a fost creată.

O invenţie este considerată nouă dacă nu este cuprinsă în stadiul tehnicii, stadiul tehnicii fiind
constituit din toate cunoştinţele care au devenit accesibile publicului până la data depunerii cererii de
brevet sau a priorităţii invocate şi recunoscute.

Noţiunea de noutate

Aşa cum am arătat, invenţia propusă spre brevetare trebuie să se deosebească de alte soluţii tehnice
cunoscute.

Noutatea unei invenţii constă în faptul că elementele tehnice ale soluţiei sunt proprii sau originale.
Pentru a fi luate în considerare, elementele tehnice distinct trebuie să fie şi esenţiale. În funcţie de
soluţiile cunoscute ale tehnicii mondiale, aceste elemente vor produce efecte tehnice noi.
Prin tehnica mondială se înţelege totalitatea regulilor, metodelor şi procedeelor, are se folosesc pentru
a obţine un anumit rezultat.

Stadiul tehnicii

Noutatea invenţiei se stabileşte în funcţie de stadiul tehnicii mondiale. Stadiul tehnicii cuprinde toate
cunoştinţele care au devenit accesibile publicului, oriunde în lume. Cunoştinţele făcute publice pot
proveni dintr-o descriere scrisă sau orală, prin folosire ori prin orice alt mijloc, până la data constituirii
depozitului prin cerere de brevet de invenţie sau a priorităţii recunoscute.
Noţiunea de cunoştinţe accesibile publicului face referire la informaţiile care rezultă din prezentările
publice, pe diferite suporturi, prin orice canale informaţionale, prin media sau în mediul ştiinţific prin
conferinţe, seminarii sau expuneri publice, a unor documente care privesc un brevet de invenţie,
informaţii care nu au fost supuse nici unei restricţii de confidenţialitate privind utilizarea sau
diseminarea acestora.

Din stadiul tehnicii fac parte cererile depuse la oficiile naţionale sau la organismele comunitare,
europene sau internaţionale cu competenţe în domeniu, care au o dată de depozit reglementar sau de
prioritate recunoscută anterioară şi care au devenit publice înainte sau după data depunerii cererii
ulterioare.

Situaţii speciale. Excepţii de la brevetabilitate

Conform legislaţiei naţionale şi internaţionale, invenţiile din domeniul biotehnologiei vor trebui să
îndeplinească o serie de condiţii speciale pentru a fi brevetate. Astfel, aceste invenţii devin brevetabile
dacă se referă la:

 un material biologic care este izolat din mediul natural sau este produs prin orice procedeu
tehnic, chiar dacă înainte se producea în natură;
 plante sau animale, dacă posibilitatea tehnică de realizare a invenţiei nu se limitează la un
anumit soi de plante sau la o anumită rasă de animale;
 un procedeu microbiologic sau la un alt procedeu tehnic ori un produs, altul decât un soi de
plante sau o rasă de animale, obţinut prin acest procedeu;
 un element izolat al corpului uman sau altfel produs printr-un procedeu tehnic, inclusiv
secventa sau secventa parţială a unei gene, chiar dacă structura acelui element este identică
cu structura unui element natural.

1.3. Conditiile protectiei marcilor

a) Conditia reprezentarii grafice ;

b) Conditia distinctivitatii;

c) Conditia disponibilitatii semnului ales ca marca.

 Semne putand constitui o marca comunitara

Pot constitui marci nationale sau comunitare orice semne susceptibile de o reprezentare grafica, in special cuvintele,
inclusiv numele de persoana, desenele, literele, cifrele, forma produsului sau modul sau de prezentare, cu conditia ca
astfel de semne sa poata distinge produsele sau serviciile unei intreprinderi de cele ale altor intreprinderi  (articolul 4 din
regulamentul (CE) 40/94 si articolul 2 din directiva 89/104/CEE).

Se disting in principal marcile verbale (ex: Coca-Cola), marcile figurative, marcile complexe compuse dintr-unul sau mai
multa cuvinte si/sau din vizuale, marcile tridimensionale.

CAPITOLUL II - Condiţii pentru protecţia desenelor şi modelelor industriale

este nou şi are un caracter individual.