Clasa a-VIII-a

Slavii – migratori care ajung în secolul al-VI-lea la nordul Dunării, pe teritoriul actual al României. Au
intrat în conflict cu Imperiul Bizantin (fostul Imperiu Roman de Răsărit, numit în acea perioadă Imperiul
grecesc), dar au considerat că este avantajos pentru ei să treacă în număr masiv în sudul Dunării în anul
602, atunci când izbucnește un conflict intern în imperiu.

Trebuie să luați aminte la faptul că, în anul 602, exista o populație romanizată atât în nordul Dunării
(adică în țara noastră), cât și la sudul Dunării (adică în toate țările Peninsulei Balcanice de azi, mai ales în
Bulgaria), deoarece stăpânirea romană oficială continuase în sud și după 271. Însă năvălirea slavilor în
sudul Dunării va avea importante consecințe:

- romanitatea orientală din sudul Dunării (de acum o vom numi romanitate sud-dunăreană) va fi izolată
de romanitatea nord-dunăreana

- mare parte din romanitatea sud-dunăreană va fi asimilată de slavi (se va slaviza), iar cei ce vor rezista,
vor trăi în comunități isolate și vor fi divizați în mai multe grupuri

- unii dintre romanicii sud-dunăreni vor fugi din calea slavilor și vor ajunge să locuiască în Grecia de azi .

„Slavii erau oameni înalți, blonzi-roșcovani, cu ochi albaștri sau cenușii, cu părul mai mult bălai (...) Se
ocupau în special cu creșterea vitelor, cu vânatul și cu pescuitul; făceau însă și agricultură, cultivând mai
ales meiul și ovăzul. Aveau prisăci: miedul făcut din miere fiartă cu apă și lăsată să fermenteze era
băutura lor preferată. Lucrau inul și cânepa, precum și lâna.” (Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu,
Istoria românilor din cele mai vechi timpuri și până astăzi, 1975)

„Mai întâi, invazia slavilor a spart blocul compact al romanității orientale din aria carpato-balcanică. Dacă
la nord de fluviu populația romanică a asimilat – cum se va vedea – pe slavi, la sud de Dunăre așezarea
slavilor a destrămat populația romanică, al cărei caracter compact a fost definitiv compromis. Întocmai
ca trunchiul unui copac lovit de topor, din blocul romanității orientale, sub șocul invaziei slave, au sărit
așchii de romanitate, care și-au păstrat identitatea etnico-lingvistică, în condițiile slavizării populației
romanice din nordul Peninsulei Balcanice.” (Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român,
2012)