Restabilirea în drepturi este izvorăsc din titlurile de valoare la purtător și din

titlurile de valoare la ordin pierdute (procedura de chemare)

Ordinea judiciară specială de apărare a drepturilor subiective ale posesorilor titlurilor de

valoare (valorilor mobiliare) o constituie procedura privind restabilirea în drepturilor ce izvorăsc
din titlurile de valoare la purtător și din titlurile de valoare la ordin pierdute, denumită de
legiuitor ca procedură de chemare, ale cărei norme sunt fixate în Capitolul XXXI CPC RM (art.
319-326), o asemenea procedură este abordată și de legiuitorul rus, consfințită în capitolul
XXXIV al Codului de procedură civilă al Federației Ruse, art. 294-301), iar apariția acesteia
datează din dreptul german în sec. XIX, care era denumită o procedură de provocare, iar ulterior
transformată în cea de chemare. Scopul procedurii de chemare, în doctrina procesuală germană,
a fost definit fiind stabilirea ordinii juridice pentru realizarea anumitor efecte juridice concrete
pe calea excluderii anumitor drepturi.
Odată cu intrarea în vigoare a Legii privind piața de capital nr. 171 din 11.07.2012, s-au
redus posibilitățile emiterii unor categorii a titlurilor de valoare la purtător și titlurile de valoare
la ordin pierdute. În momentul actual acestea pot fi cecul, cambia, obligațiunile la purtător, etc.
Toate acestea reprezintă valori mobiliare ce nu sunt titluri de capital, care în sensul art. 6 din
Legea menționată sunt obligațiuni și alte tipuri de valori mobiliare de creanță, precum și orice alt
tip de valori mobiliare care pot fi convertite sau care oferă dreptul de a cumpăra obligațiuni și
alte tipuri de valori mobiliare de creanță ale aceluiași emitent. Astfel, prin titluri de valoare la
purtător se înţeleg titluri care nu conţin numele (denumirea) titularului acestora, iar realizarea şi
transmiterea drepturilor conferite de ele nu necesită identificarea proprietarului acestor titluri.
Prin titluri de valoare la ordin se înţeleg titluri care pot fi transmise prin înscriere pe titluri (gir).
Cu alte cuvinte, procedura de chemare, ca procedură specială, este îndreptată spre
recunoașterea titlului de valoare la purtător sau a titlului de valoare la ordin că și-a pierdut
valabilitatea, restabilirea drepturilor posesorului acestui titlu de valoare pe calea depistării
persoanelor necunoscute interesate.
Problema constă, în primul rând, în faptul că documentul de valoare pierdut la purtător
poate ajunge în mâinile unei terțe persoane care, de asemenea devine titular al dreptului la
prezentarea titlului de valoare spre executare debitorului (de exemplu, instituției bancare),
această terță persoană este necunoscută atât posesorului titlului de valoare, cât și debitorului în
baza titlului de valoare. Un component esențial al procedurii date este chemarea publică, care se
definește ca o chemare de a formula pretenții sau drepturi în legătură cu anumite acțiuni, iar
neinvocarea lor va duce la afectarea acestor drepturi. În senul art. 325 alin.(1) CPC sancțiunea
respectivă constă în declararea nulității documentului pierdut.
Declararea nulității documentului și restabilirea în drepturi poate fi cerută doar în cazurile
prevăzute de lege. Aceasta se explică prin caracterul excepțional și exclusiv a acestui mod de

1
apărare a drepturilor și intereselor legitime. Procedura de chemare vizează interesele tuturor
persoanelor interesate în titlurile de valoare la purtător sau la ordin pierdute, și anume:
- interesul debitorului în baza titlului de valoare constă în asigurarea garanțiilor acestuia de
la executarea repetată a obligațiilor în baza titlului de valoare;
- interesul deținătorului documentului (de bună-credință) constă în faptul că prin
intermediul procedurii date i se oferă posibilitatea de a declara drepturile ale asupra
documentului (art. 322 CPC RM);
- interesul fostului posesor al titlului de valoare la purtător este îndreptat spre restabilirea
drepturilor sale asupra titlurilor de valoare.
Menționăm că, legislația în vigoare a Republicii Moldova reglementează aplicarea
procedurii de chemare doar în privința titlurilor de valoare la purtător și a titlurilor de
valoare la ordin (de exemplu: conosamente, cecuri, certificate de depozit etc.), în asemenea
situație necesită a fi pusă întrebarea dacă conform legislației este permisă sau nu aplicarea
procedurii de chemare în privința titlurilor de valoare nominală?
În asemenea situație, considerăm că se va aplica regula generală, precum că: procedura
de chemare este interzisă în privința titlurilor de valoare, dacă altceva nu este prevăzut de
lege. Iată de ce drepturile în baza titlurilor de valoare nominală nu se supun apărării în
ordinea procedurii de chemare. Persoana care a pierdut titlul de valoare nominal nu are
nevoie de restabilirea judiciară a drepturilor în baza acestuia, însă oricare deținător
necunoscut al titlului de valoare nominal nu poate obține nici un drept asupra titlului de
valoare nominal (cu excepția cesiunii de creanță). În cazul pierderii titlului de valoare,
recunoașterea acestuia ca fiind nul și restabilirea în drepturi în baza acestuia se efectuează de
către debitor.
Pornind de la interpretarea literară a dispozițiilor alin.(1) al art. 319 CPC RM, cererea
privind restabilirea în drepturile ce izvorăsc din titlurile de valoare la purtător sau din titlurile
de valoare la ordin și restabilirea în drepturi asupra lor, poate fi depusă doar de titularul
documentului pierdut.
Este de remarcat că faptul cunoașterii deținătorului titlului de valoare exclude
posibilitatea examinării cererii în procedura de chemare, în acest, caz urmează a fi înaintată o
acțiune de revendicare a documentului la deținător.
În conformitate cu art. 319 alin.(2) CPC RM, cererea de declarare a nulității
documentului pierdut se depune la instanța judecătorească de la sediul instituției (persoanei)
care a eliberat documentul. Aceasta înseamnă că în pricinile procedurii de chemare este
stabilită competența teritorială specială. În doctrină 1 s-au menționat următoarele argumente
care justifică existența acestor reguli de competență jurisdicțională: concentrarea materialului
probator și posibilitatea de a audia reprezentantul debitorului; publicația în ziarul local are
loc în localitatea unde se află sediul (instituției) persoanei care a eliberat documentul; în acest
loc există cea mai mare probabilitate de a fi găsit deținătorul; va elibera un nou document și,
de asemenea va executa obligația persoana care a eliberat documentul respectiv.

1
Alexandru Prisac. Comentariul Codului de procedură civilă al Republicii Moldova, Cartea juridică, Chișinău, 2019.

2
 Totuși, unii autori2 apreciază critic regulile privind competența jurisdicțională teritorială
stipulate de legiuitor, considerând că nu ar trebui să se răsfrângă aceleași reguli privind
competența jurisdicțională la examinarea cauzelor în ordinea procedurii de chemare privitor
la titlurile de valoare la ordin pierdute, considerându-se de a fi corect ca cererea să fie depusă
în instanța de judecată de la locul executării obligației ce izvorăște din documentul pierdut.
Susținem opinia dată întrucât locul executării obligației poate fi altul decât sediul
instituției care a eliberat documentul din care izvorăște obligația respectivă, caracteristică
specifică pentru titlurile de valoare la ordin.
Prin urmare, o propunere de lege ferenda, ar fi ca legiuitorul să înlăture o astfel de
inadvertență în sensul opiniei enunțate.
Întrucât acțiunea civilă are un caracter universal, cererea privind declararea nulității
documentului pierdut și restabilirea în drepturi asupra lui trebuie să corespundă condițiilor
stipulate în art. 166 și art. 167 CPC RM. Pe lângă acestea, art. 320 CPC RM, impune și
condiții suplimentare, care sunt:
a) să fie indicate semnele distinctive ale documentului pierdut și denumirea instituției
(persoanei) care l-a eliberat. Aceasta va face posibilă individualizarea documentului
pierdut, și fa le, va permite instanței de judecată de a stabili dacă legea materială
prevede un astfel de caz de declarare a nulității documentului pierdut și restabilirea în
drepturi asupra lui. Codul de procedură nu descrie care ar fi semnele distinctive ale
documentului, însă considerăm că o astfel de reglementare generală este corectă, căci
procedura de restabilire în drepturile ce izvorăsc din titlurile de valoare la purtător și
din titlurile de valoare la ordin pierdute poartă un caracter universal și poate fi
aplicată pentru un cerc larg de titluri de valoare. Concomitent orice fel de titluri de
valoare are conținutul său aparte stipulat în legea materială. De exemplu, art. 1781
Cod civil RM, prevede cuprinsul cecului. Din considerentele menționate anterior
semnele distinctive ale documentului sunt acele sene distinctive ale titlului de valoare
prevăzute de legea materială;
b) să fie indicate circumstanțele pierderii. În cerere petiționarul nu poate indica că titlul
de valoare a fost pierdut în circumstanțe necunoscute. Acesta va indica detaliat
circumstanțele date cu anexarea documentelor confirmative (documentele care
dovedesc circumstanțele pot fi: actele de constatare a organelor de drept, actele
privind producerea unui incendiu, sentința de condamnare, etc.);
c) solicitarea adresată instituției (persoanei) care a eliberat documentul pierdut de a n
efectua în baza lui plăți sau livrări și de a confirma că nu s-au făcut astfel de
operațiuni. Caracterul respectiv de asigurare derivă din posibilitatea deținătorului
titlului de valoare de a cere repararea, din contul petiționarului, a prejudiciului cauzat
prin interdicția impusă de judecată de a nu se efectua plăți și livrări ăn temeiul
documentului litigios (art. 323 alin.(2) CPC RM).

2
Elena Belei, ș.a. Drept procesual civil. Partea specială, Chișinău, 2016.

3
 În cadrul pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare, judecătorul emite o încheiere prin
care interzice instituţiei (persoanei) care a eliberat documentul pierdut să efectueze în baza lui
plăţi sau livrări, iar copia de pe încheiere o trimite instituţiei (persoanei) care a eliberat
documentul, deţinătorului de registru şi registratorului. Judecătorul emite şi o încheiere privind
publicarea în ziarul local, din contul petiţionarului, a unei înştiinţări de chemare în judecată a
deţinătorului documentului (art. 321 alin. (2) CPC).
Instanţa dispune încetarea procesului dacă, în termen de 3 luni de la data publicării înştiinţării
în cazul în care:
- instituţia care a eliberat documentul comunică instanţei că a efectuat deja plăţi în baza
acestuia;
- deţinătorul documentului îl prezintă instanţei, comunicînd lipsa drepturilor asupra
acestuia.
Dacă deţinătorul depune cererea în instanţă prin care îşi invocă drepturile asupra
documentului, pînă la expirarea a 3 luni de la data publicării înştiinţării, judecătorul scoate de pe
rol cererea persoanei care a pierdut documentul şi stabileşte un termen de cel mult 2 luni în care
instituţia (persoana) care a eliberat documentul nu poate efectua plăţi şi livrări în baza lui.
Judecătorul explică petiţionarului dreptul lui de a intenta în judecată împotriva deţinătorului
de document o acţiune de revendicare a documentului, precum şi deţinătorului referitor la dreptul
lui de a cere repararea, din contul petiţionarului, a prejudiciului cauzat prin interdicţia impusă de
judecată de a nu se efectua plăţi şi livrări în temeiul documentului litigious (art. 323 CPC).
Dacă, în termen de 3 luni de la data publicării înştiinţării, deţinătorul de document nu depune
în judecată cererea menţionată, instanţa va judeca pricina de declarare a nulităţii documentului
pierdut. Cererea de declarare a nulităţii documentului pierdut se examinează cu participarea
petiţionarului şi a reprezentantului instituţiei (persoanei) care a eliberat documentul pierdut.
În cazul titlurilor de valoare la ordin instanţa trebuie să atragă în proces toate persoanele care
anterior au girat titlul respectiv. Instanţa de judecată trebuie să verifice nu doar faptul pierderii
titlului de valoare la purtător sau a titlului de valoare la ordin, dar şi existenţa dreptului
petiţionarului asupra titlului de valoare respectiv.
Dacă probele prezentate de petiţionar nu sunt suficiente pentru a confirma dreptului acestuia
asupra titlului de valoare, instanţa va refuza admiterea cererii.
În caz de admitere a cererii petiţionarului, instanţa judecătorească emite o hotărîre prin care
declară nul documentul pierdut. Hotărîrea constituie temeiul efectuării plăţilor petiţionarului sau
al eliberării unui nou document în locul celui declarat nul.
În caz de admitere a cererii petiţionarului privind restabilirea în dreptul asupra documentului
care şi-a pierdut solvabilitatea, instanţa pronunţă o încheiere de eliberare a unui alt document 3
(de exemplu în cazul în care cecul nu a fost pierdut, însă nu s-a păstrat inscripția referitor la
numele, denumirea, sediul sau domiciliul trasului, care este o bancă).

3
Poalelungi M. ș.a. Manualul judecătorului pentru cauze civile. Ediţia II. Chişinău, 2013.

4
 Asemenea procedurii legislative a Republicii Moldova, descrise mai sus, CPC al Federației
Ruse, prevede posibilitatea titularului documentului, să înainteze o cerere instanței de judecată
privind restabilirea documentului pierdut, și interzicerea efectuării cărorva plăți prin intermediul
lor.
Un astfel de exemplu, prezintă cauza civilă nr. 02-1836/2017 a lui Gromov V.I. El.,
examinată de Judecătoria Timiryazevsky District din Moscova, prin care instanța a recunoscut
certificatele de economii pierdute de titularul V. Gromov, ce au fost eliberate de Sberbank din
Rusia ca fiind nule.
În baza prezentei hotărâri judecătorești au fost emise documente noi lui Gromov V.I. în
schimbul certificatelor de economii pierdute, cu ridicarea interdicției de a efectua plăți pe
certificatele de economii ale titularului, eliberate de Sberbank din Rusia PJSC.
O altă situație juridică, relevantă în acest sens, ce accentuează similitudinile prevederilor
CPC al RM și cele ale CPC al FR, este decizia Curtii Constituționale a Federației Ruse N 366-O
din 25.02.2016 privind admisibilitatea examinare plângerii cet. V. Nozdryukhin întru contestarea
constituționalității dispozițiilor Cap. XXXIV din CPC al FR, care definește regulile de restabilire
a drepturilor de purtător sau de a emite valori mobiliare, precum și art. 26, secretul bancar al
Legii federale nr. 395-I din 2 decembrie 1990 bănci și servicii bancare.
După cum rezultă și din copia hotărârii judecătorești înaintată de reclamant, prin decizia
sa, instanța de fond, menținută de curtea de apel, a refuzat să accepte cererea lui
V.G. Nozdryukhin privind constatarea unui fapt de importanță juridică, și anume: obligarea
angajaților băncii să furnizeze informații despre persoana și locul său de reședință, căreia
sucursala băncii a plătit bani în baza unui certificat de purtător.
Potrivit reclamantului, dispozițiile corelate din Cap.XXXIV CPC FR, și art. 26 al Legii
nr. 395-I din 02.12.1990, contestate de acesta nu respectă prevederile art. 45 și 46 din 
Constituția Federației Ruse, în măsura în care acestea nu indică măsurile procedurale ce trebuie
efectuate de către fostul posesor al titlului de valoare pierdut, și de către instanță pentru a putea
restabili dreptul titularului certificatului de purtător pierdut , în cazul în care banca deja a plătit
bani persoanei care a găsit certificatul.
Curtea a reținut că instanțele inferioare nu au examinat cauza în temeiul Cap. XXXIV
CPC FR.  În consecință, materialele contestației nu confirmă cererea lui V.G. Nozdryukhin,
neavând legătură cu dispozițiile Cap. XXXIV CPC FR și art. 26 al Legii federale cu privire la
bănci și activități bancare în aspectul indicat de acesta.
Analizând cauza de mai sus, constatăm că reclamantul nu a înaintat instanței o cerere de
restabilire în drepturile ce izvorăsc din titlurile de valoare la purtător pierdut în temeiul art. 294
CPC al FR, iar obiectul și temeiul cererii sale examinate de instanță fiind cu totul altul. Ipotetic
vorbind, dacă acesta în apărarea drepturilor sale mergea pe calea procedurii de chemare, iar
instanța judecătorească avea să emită o hotărâre prin care declară nul documentul pierdut,

5
aceasta constituia temei pentru efectuarea plăților petiționarului sau al eliberării unui nou
document în locul celui declarat nul.
În literatura de specialitate germană, există mai multe opinii privitor la esența hotărîrii
judecătorești respective. În urma cercetării efectuate, concluzionez că cea mai relevantă cazului
citat supra, ar fi în felul următor:
Hotărârea judecătorească pronunțată în această cauză atrage după sine încetarea
dreptului din titlul de valoare la persoana care nu este petiționarul. Totodată dreptul
menționat se recunoaște din nou persoanei care a pierdut titlul de valoare la purtător sau la
ordin. Din acest considerent hotărârea judecătorească de declarare a nulității documentului
pierdut poartă caracterul unui act de transformare a dreptului, adică instanța în procesul
respectiv recunoaște nu doar faptul pierderii titlului de valoare, dar și existența dreptului implicit
supra acestuia al petiționarului. Adică, instanța în mod obligatoriu cercetează temeiul apariției
dreptului asupra documentului și temeiul dobândirii lui de către petiționar. Tocmai din acest
considerent prin hotărârea de declarare a nulității documentului pierdut petiționarul nu poate
dobândi mai multe drepturi decât cele care îi reveneau din documentul pierdut declarat nul.
Este incontestabil faptul că declararea nulității titlului de valoare va aduce atingere
drepturilor deținătorului necunoscut al documentului. Lipsind titlul de valoare de putere juridică,
hotărârea judecătorească concomitent face imposibilă exercitarea drepturilor izvorâte din titlul de
valoare pentru deținătorul de bună-credință. Faptul că în viitor hotărârea judecătorească privind
declararea nulității documentului nu exclude apariția unui litigiu de drept privitor la documentul
pierdut între petiționar și deținătorul stabilit a fi de bună-credință, nu indică asupra lui faptul că
hotărîrea judecătorească respectivă nu poartă caracterul de transformare a drepturilor.
Probabilitatea apariției unui astfel de litigiu nu exclude nici orice hotărâre judecătorească
pronunțată în procedura chemării judiciare ca și orice alte hotărâri judecătorești pronunțate în
proceduri speciale. Anume din acest considerent, în art. 321 CPC FR (raportat la legislația RM -
art. 326 CPC RM), este prevăzut dreptul deținătorului de document de a înainta o acțiune în
legătură cu dobândirea unui bun fără justă cauză.
În cele din urmă conchidem că, reglementările consfințite în CPC RM, înglobează în
totalitate modalitatea de desfășurare a procedurii de chemare, aceasta fiind îndreptată spre
stabilirea în raport cu un anumit cerc de persoane existența dreptului petiționarului sau la
eliberarea lui de dreptul la acțiunea terței persoane, ori la stabilirea inexistenței (limitarea)
răspunderii cu patrimoniul propriu pentru pretențiile neformulate inclusiv la restabilirea în
drepturile ce izvorăsc din titlurile de valoare pierdute.
Însă cu toate că procedura de chemare prevăzută de CPC al RM, cât cea prevăzute de CPC al
Federației Ruse, au multe aspecte comune, practica judiciară rusească este una mult mai bogată,
comparativ cu cea a Republicii Moldova.