????

TEST 1 Subiectul I: Principiile fundamentale de DIP

1.1 Definiţi noţiunea de principiu fundamental
pr fund-norme de drept fundamentale,imperative,universale,generale care au drept scop
reglementarea relatiilor internationale contemporane si protectia valorilor fundamentale
caracteristice civilizatiei umane la o anumita etapa de dezvoltare istorica. La ele putem evidentia
si caracter politic adica statele decurg la modaliati politice de solutionare aconflictelor. Ele apara
cele mai importante valori a societietatii int:pacea,egalit dintre state,coperarea. Pr fundamentale
au o valoare jur egala,nefind supuse unei ierarh.Respectarea lor reprez o conditie sine qua
nonadica necesar pu evitarea conflictelor dintre state.

1.2 Analizaţi istoricul formării şi codificării principiilor fundamentale

Principiile fundamentale DIP au inceput sa se evidentieze inca din perioada antica.Chiar daca
unele principia considerate astayi fundamentale pentru DIP au aparut de foarte mult timp,o
veritabila opera de sistematizare a lor incepe abia dupa 2 razboi mondial. Astfel principiul
respectarii cu buna credinta a obligatiilor asumate,numit si pacta sund servanda bonae
fide,constituie una dintre pietrele de temelie ale aparitiei si dezvoltarii dreptului international
contemporan.Prin urmare principiile fundamentale,reprezinta rezultatul unei evolutii istorice,ce
sa impus in conditiile intensificarii luptei pentru independenta impotriva autoritarismului. Printre
primele principii care stau la baza relatiilor dintre state,sunt:egalitatea suverana a
statelor,neinterventia in afacerile interne ale statului.Aceste principii au stat la baza formarii
regulilor de comportare in domeniul relatiilor internationale dintre state.Un moment important in
vederea dezvoltarii mai ample a DI,l-au avut Carta ONU si declaratia adunarii generale a ONU
privind principiile de drept international ale relatiilor prietenesti si de cooperare intre
state,inconformitate cu Carta ONU 1970.Pentru prima data Carta ONU enunta 7 principii
DIP.Principiul nerecurgerii la forta sau la amenintarea cu forta in relatiile internationale sau
principiul neagresiunii Pr reglementarii pe cale pasnica a diferendelor interantionale. Pr
neamestecului in treburile interne ale altui stat. Obligatia statelor dea coopera unele cu
altele.Principiul egalitatii popoarelor si dreptul lor dea dispune de ele insele.Pr egalitatii suverane
a statelor.Pr indeplinirii cu buna credinta de catre state a obligatiilor asumate in conformitate cu
CartaONU. Actul Finan a Conferintei pentru securitate si coperare in Europ 1975mai consacra
inca 3 pr:inviolabilitatea frontierei de stat,intagritatea teritoriala,respectarea drepturilor omului si
libertatile fundamentale.Astfel putem concluziona in raport cu evolutia si afirmarea principiilor
fundamentale ale DIP,ca pe masura cresterii complexitatii societatii internationale si a dezvoltarii
DIP,se contureaza noi principii,care la rindul lor pot deveni fundamentale.

1.3. Evaluaţi natura juridică a principiilor

Principiile fundamentale ale DIP sunt principii cu un grad maxim de abstractizare si generalizare
cu aplicareuniversala si avnd valoare imperativa ele apara valorile fundamentale a relatiilor
dintre subiectele DIP.Caracterele jur:Universalitate-se aplica tuturor domeniilor de cooperare
dintre state.Maxima generalitatese adreseaza tuturor raporturilor de DIP.Gradul mare de
abstractizare si generalizare Nu sunt ierarhizate- Au valoare juridica egalaApara valorile
fundamentale avind o importanta deosebita pentru omenire.Au caracter dinamic- datorita
evolutiei permanente a relatiilor internationale,este necesara evidentierea siaplicarea unor noi
norme internationale care pot deveni principia DIP.Reprezinta o conditie sine qua non- necesar
pu evitar conflictelor dintre state.Fac parte din categoria normelor jus cogens-de la care nu se
poate face abatere.
Subiectul II: Teritoriul în Dreptul Internaţional. Din test 1 sub 2

2.1. Definiţi noţiunea teritoriului în DIP

Teritoriul de stat reprezinta spatiul geografic in ale carui limite statul isi exercita suveranitatea
deplina siexlusiva si este alcatuit din suprafete terestre,acvatice si marine,din solul,subsolul si
spatiul aerian . Prin teritoriu in DI subintelegem suprafata terestra,acvatica,subsolul,coloana de
aer de deasupra lorbazamateriala a pamantului.

2.2.Clasificaţi teritoriul şi comparaţi regimul juridic al fiecărei categorii.

In dependenta de regimul juridic teritoriul se clasifica in :

1)Teritoriu de stat-acele suprafete aflate sub jurisdictia deplina si exclusive a unui anumit stat,se
afla in limitelefrontierelor fiecarui stat in parte,asupra lui este exercitata suveranitatea deplina si
exclusiva a statelor respective.

2)Teritoriu cu regim international-in aceste spatii nu se exercita suveranitatea nationala a nici

unui stat.De ex:zona internationala a spatiilor submarine,marea libera si coloana de aer de
deasupra ei,Antarctica,spatiulextraatmosferic.

3)Teritoriu cu regim mixt- acele spatii asupra carora actioneaza concomitent normele dr internaț
și normele dr intern. Se cunosc 2 tipuri de teritorii cu regim mixt: a) zone ce parte din teritoriul
de stat – canalele internaț, fluviile internaț, strimtorile internaț. B) zone ce nu fac parte din
teritoriul de stat – z.contigua, platoul continental, z econ.exclusiva. În cadrul acestor teritorii
exista anumite regimuri juridice, de ex: condominiul, cesiunea temporara de teritoriu, servituriile
internaț/

2.3 Formulaţi modalităţi de modificare a teritoriului în DIP

Modificarea teritoriului statelor este admisa de DI contemporan in baza respectarii principiului

dreptului popoarelor dea dispune de ele insele si numai prin mijloace paşnice.Conform Actului
Final CSCE de laHelsinki1975,statele semnatare considera ca frontierele lor pot fi modificate in
conformitate cu dreptulinternational,prin mijloace paşnice si prin acord.Modalitati de
modificare:Ocupatia originara-care se refera la teritoriile fara stapin(terrae nullius),fiind o
modalitate prin care teritori dinAmerica,Africa etc,erau alipite la imperiile coloniale.Aceste
teritorii erau ocupate nefiind respectate drepturile populatiei autohtone.Ocupatia teritoriilor
abandonate(res derilictus),teritorii care fusesera sub suveranitatea unui stat sicare,kipurile,odata
parasite,puteau fi ocupate de alte state.Cesiunea de teritoriudesemneaza actiunea de trecere a
unuo teritoriu aflat sub suveranitatea statului care ilcedeaza sub suveranitatea statului care il
primeste.Astfel modificarile teritoriale pot avea loc prin desprinderea unei parti de teritoriu de la
un stat s formarea unuinou stat,reuniunea mai multor state in unul singur,prin fuziune prin
absorbtie,dezmembrarea unui stat in 2 saum m state si transferal de teritoriu de la un stat la
altul.Consimtamintul populatie de pe teritoriu ce urmeaza sa fie modificat se poate exprima:prin
hotarire a organuluilegislativ;prin consultarea populatiei(referendum).

Test 2 Subiectul I: Principiul nerecurgeii cu forţa şi neameninţării cu ea

1.1 Definiţi noţiunea principiului nerecurgerii la forţă şi ameninţare cu forţa.

principiului nerecurgerii la forţă şi ameninţare cu forţa regelementeaza relatiile interstatale,legate

de nerespecatrea pacii, nerespectarea dreptului la viata al tuturor membrilor societatii
internationale si al individului aparte in lumea neviolenta,interzice solutionarea cu aplicarea
fortei a diferendelor internationale.Principiu fundamental DIP care condamna razboiul ca mijloc
de reglementare a diferendelor internationale si renuntare la razboi ca instrument de politica
nationala in relatiile reciproce dintre state. Statele sunt obligate sa se abina de la folosirea fortei
sau amenintarea cu forta in relatiile internaț impotriva intergritatii teritoriale sau independentei
politice a altor state.

1.2 Analizaţi evoluţia istorică şi codificarea principiului

Consacrarea principiului neagresiunii in dreptul international contemporan constituie una dintre

principalele transformari calitative ale acestui drept. Principiul neagresiunii este piatra de hotar
care transforma dreptul international dintr-un drept al razboiului intr-un drept al pacii. In baza
acestui principiu, astazi, razboiul este considerat cea mai grava crima internationala.

Principiul nerecurgerii la forta si amenintarea cu forta impotriva integritatii teritoriale a

unui stat au aparut au aparut in sec 19,pe la mijloc,insa fara prea multa incidenta asupra
statelor.Unele actiuni de scoatere a razboiului in afara legii au avut loc abia in per interbelica sub
egida Societatii Natiunilor. Principiul neagresiunii se prezinta ca o rezultanta a principiului
neinterventiei. Primul tratat international care interzice recurgerea la razboi pentru rezolvarea
diferendelor internationale este „Tratatul general pentru renuntarea la razboi ” august 1928,
cunoscut si sub denumirea de Pactul de la Paris sau Pactul Briand-Kellog.În Pactul este
consacrat acest principiu care a limitat dreptul statelor de a porni razboi, in cazul in care aparea
careva diferende intre membrii Ligii acestia erau obligate sa le rezolve pe cale pasnica, si doar
daca nu gaseau o solutie pasnica, atunci ele puteau recurge la razboi. De aici rezultă cu războiul
nu era interzis, ci doar limitat conform prevederilor legale ale acelor timpuri. Dupa Pactul
Briand-Kellog mai putem aminti un alt instrument juridic international care condamna
agresiunea si anume „Tratatul de neagresiune si conciliere ”, semnat la Rio de Janeiro, la 10
octombrie 1933, denumit si Pactul Saavedra Lamas, dupa numele ministrului de externe
argentinian.

„Toti membrii organizatiei se vor abtine, in relatiile internationale, de a recurge la

amenintarea cu forta sau la folosirea ei, atat impotriva integritatii teritoriale ori independentei
politice a vreunui stat, cat si in mod incompatibil cu scopurile O.N.U.” In acest mod, Carta
Organizatiei Natiunilor Unite defineste, in articolul 2, principiul neagresiunii.

Carta Onu prevede ca toti membrii ONU se vor abtine in relatiile internationale de a
recurge la amenintarea cu forta sau folosirea ei atit impotriva integritatii teritoriale cit si alt mod
incompatibil cu scopurile ONU. La fel si Actul Final de la Helsinki,1975,precizeaza continutul
acestui principiu si prevede o serie de garantii juridice pentru realizarea in practica a acestui
principiu.

1.3 Evaluaţi conţinutul juridic

Interzicerea amenintarii cu forta si a folosirii ei impotriva independentei politice sau

integritatii teritoriale a unui stat are implicatii in diferite domenii ale dreptului international,
ducand la elaborarea unor noi reglementari. Pe de o parte, sunt create norme de drept
international in scopul de a preveni agresiunea, prin apararea securitatii statelor, realizarea
dezarmarii si prin stabilirea obligatiei statelor de a rezolva diferendele internationale numai prin
mijloace pasnice. Pe de alta parte, apar reglementari noi, referitoare la raspunderea statelor
pentru agresiune, la sanctiunile pentru reprimarea ei, la incriminarea si pedepsirea actelor de
agresiune.
Conform actelor sus menţionate se interzice:1. Orice acţiuni ce reprezintă o ameninţare cu forţa
sau aplicareadirectă sau indirectă a forţei оmpotriva altui stat.2. Aplicarea forţei sau ameninţarea
cu forţa оn scopul оncălcării frontierelor internaţionale ale altui stat sauin scopul soluţionării
diferendelor internaţionale.3. Represaliile cu aplicarea forţei armate.4. Organizarea sau
sprijinirea organizării pe teritoriul unui stat a forţelor neregulate sau a altor bande armate.5.
Organizarea, instigarea acordarea de asistenţă sau participarea la acţiunile de război civil sau
teroriste peteritoriul altui stat.6. Ocuparea militară a teritoriului altui stat prin aplicarea forţei cu
оncălcarea prevederilor Cartei ONU.7. Achiziţiile teritoriale străine obţinute ca rezultat al
ameninţării cu forţa sau aplicării ei.8. Acţiunile forţate ce au drept scop privarea popoarelor
dedreptulla autodeterminare. Noţiunea de ameninţare cu forţa presupune intimidarea cu folosirea
forţei armate, оntreruperealegăturilor de comunicaţii,comerciale sau concentrarea de trupe la
frontierele unui stat, demonstraţii deforţă sau manevre militare оn vecinătatea frontierelor unui
stat. Acest principiu presupune interzicerea propagandei de război. In cazul acestui principiu
dreptul internaţional admite 3 excepţii cвnd se poaterecurge la forţă inn relaţiile international.

Subiectul II: Canalele Internaţionale

2.1 Definiţi noţiunea de canal International

Canale – sunt căi aritime de counicatie, constituite pe teritoriul unui stat p/u a lega 2 mari libere,
in scopul facilitarii navigatiei. Ele sunt din (.) de vedere al delimitarii teritoriale ape interioare
ale statului pe teritoriul caruia sunt situate, fiind supuse in principiu suveranitatii teritoriale a
acestui stat. Strimtorile internaț- o portiune de mare strinsa intre 2 spatii terestre care pune in
comunicare 2 alte mari.

2.2 Analizaţi regimul de navigaţie prin canale inernaţionale.

Asupra canalului nu se aplica automat norma cutumiara de libertate a comunicarilor

internationale.Internationalizarea canalului depinde numai de consimtamintul statului pe
teritoriul caruia se gaseşte,caretrebuie exprimat printro conventie speciala inkeiate cu statele
interesate.De aceea regimul juridic de navigatie prin canalele internationale nu este reglementat
de Conventia asupra dreptului marii1982.Astfel se bucura in prezent de regim juridic de canal
international:Canalul de Suez,canalul Panama,canalulKiel.Fiecare dintre canalele respective au
un regim diferit reglementat de diferite conventii.Daca e sa privim prin prisma teritoriului in
DI,canalele internationale fac parte din teritoriu cu regim mixt undeactioneaza prevederile
legislatiei nationale si a celei international.

2.3 Evaluaţi regimul juridic al canalului Suez şi de Panama.

Regimul jur al CANAlului Suez – asigura legatura dintre Marea mediterana si area rosie si a fost
săpat pe istul Suez.

Canalul suez a fost internationalizat prin conventia de la constantinopol 1888,semnata de

9state.Conf conv constantinopol 1888,canalul suez trebuie sa fie intotdeauna liber si de comert
sau derazboi,fara deosebire de pavilion.Convenia proclama 3 principii cu privire la regimul de
navigatie princanal:egalitatea in tratament al tuturor navelor,libertatea de acces in canal si
neutralizarea canalului.Conform rezolutiei 1956a consiliului de securitate ONU,este interzisa
orce interventie politica in gestiuneacanalului.In timp de razboi,puterilor beligerante nu li se
permite debarcarea in cadrul canalului,fie atrupelor,fie a munitiilor sau materialelor de
razboi.Canalul permite trecere navelo cu deplasament de pina la150.000 tone.Pot trece navele cu
pina la 16m pescaj.Trecerea se efectueaz cu 8 noduri si dureaza circa 15 or.Regulamentul de
trafic naval prin canal si in porturilesale este fixat de Autoritatea Navala a canalului Suez.Aceste
regulamente sunt aplicabile atit pu navele derazboi cit si cele comerciale si civile.Zona canalului
este port liber.

Canalul Panama-regimul juridic al canalului este reglementat de tratatul Hay-Bunau-

Varilla1903.Acest tratatatribuie pe linga toate,drepturi specifice in favoarea SUA ex:dreptul de
ocupatie si control a unui teritoriu de10 mile dea lungul istmului Panamez,cu excluderea
jurisictiei panamei,dreptul de monopol asupra constructieisi gestiunii canalului si a oricaror altor
cai de comunicare dea lungul istmului,dreptul de aparare militara acanalului.In 1977 se inkee un
nou tratat cu privire la canalul Panama si Tratatul cu prvire la neutralitatea permanenta
acanalului Panama.Primul tratat a desfiintat zona canalului,teritoriu aflat sub jurisdictia SUAmsi
a asigurattransferul gradual intro perioada de 20 ani a gestiunii canalului autoritatilor
panameze.Dupa ce tratatul a ajunsla scandenta,Panama a reluat integral administrarea canalului.
Al 2 tratat e inca in vigoarea,prin tratatul dat,statul panamez se obliga sa respecte libertatea de
trecere in oricetimp.Potrivit tratatului SUA beneficiaza in mod prioritar de aceasta libertate si isi
rezerva dreptul dea recurgela forta inclusiv contra Panamei pentru a asigura liberul pasaj sau
securitatea canalului. Prin acest tratat Panaa a autorizat o recurgere eventuala, nelimitata in timp
si unilaterala la forta a altui stat pe teritoriul său.

Test nr.3 Subiectul I: Principiul neintervenţei în afacerile interne

1.1 Definiţi principiul neîntervenţiei în afacerile interne

Principiul presupune realizarea de catre stat a fc lor ce deriva din suveranitatea interna in
conformitate cudreptul international,fara impicarea statelor terte sau altor subiecti de drept
international. Principiufundamental care constitue o garantie a suveranitatii si independentei
fiecarui stat in parte.Mijloc de limitare siconsacrare in DI si in relatiile interantionale,a
suveranitatii si independentei participantilor la relatiileinternationale. Acest principiu semnifica
obligatia statelor de a nu se amesteca in afacerile interne si externeale statelor.

1.2 Analizaţi evoluţia istorică şi codificarea principiului

In doctrina de DIP principiul dat a fost afirmat in lucrarea lui Grotius De iure belli ac
pacis.Revolutiafranceza ,aflinduse in fata unei amenintari cu interventia armata contra
recolutionare din partea statelor europene,a declarat principiul neinterventiei in afacerile interne
ale statelor-natiuni.Astfel constitutia 1791 prevede ca natiunea franceza nu recunoaste
interventia prin intermediul razboaielor cuceritoare si nici intrun caz nu va indrepta fortele sale
armate impotriva libertatii oricarui popor.Acest principiu a fost sprijinit si de Doctrina
Monroe,Presedinte SUA care a declarat ca SUA nu va interveni intreburile interne ale unui stat.O
alta doctrina care a consacrat acest principiu este Doctrina Drago,ministrulafacerilor externe
Argentina.La fel si conventia de la Monte Video 1933,consacra acest principiu si spune ca noco
in stat nu are dreptul deainterveni in afacerile interne si externe ale altor state.Pactul Ligii
Natiunilor,la fel contine principiul dat.Dupaal 2-lea Razboi mondial acest principiu este
consacrat in Carta ONU.,precum si in statutele altor org internationale cum ar fi Pactul Ligii
Arabe;Carta OSA,Carta OUA,conventia de la Viena cu privire la relatiilediplomatice
1967.Declaratia Adunarii generale a ONU din70 si Actul Final de la Helsinki 75,la fel prevad ca
statele trebuie sa seabtina de la spprijinirea directa sau indirecta a activitatilor teroriste,indreptate
impotriva regimului altui stat.
1.3 Evaluaţi conţinutul juridic al principiului

Dupa cum am mentiona mai sus,o multitudine de acte consacra principiul dat.Astfel conform
prevederilor Actului Final de la Helsinki*75,statele participante se vor abtine de la orice
interventie directa sauindirecta,individuala sau colectiva,in treburile interne sau externe care
intra in copetenta nationala a altui stat participant,oricare ar fi relatiile lor recirpoce.Ele se vor
abtine in consecinta de la orice forma de interventie,de la orice act de constringere militara sau
politica,economica ori de alta natura ,tinzind sa subordoneze intereselor lor exercitarea de catre
un alt stat participant a drepturilor inerente suveranitatii sale si prin aceasta sa obtina un avantaj
oarecare.In consecinta ele se vor abtine intre altele,de la sprijinirea,directa sau indirecta,a
activitatilor teroriste sau aactivitatilor subversive,sau altele indreptate spre rasturnarea vilenta a
regimului altui stat participant.Principiul neinterventiei semnifica obligatia statelor de a nu se
amesteca in afacerile interne si externe ale unustat,de a nu le impune regimul sau de stat si
ideologia sa.Interventia la rindul sau poate fi:armata;economica,diplomatica,ideologica.Ca si
toate celelalte principia fundamentale DIP,principiul dat reprezinta o norma jus cogens,de la care
nu se poate face nici o abatere.

Subiectul II: Populaţia în Dreptul Internaţional

2.1. Definiţi noţiunea populaţiei

populatie reprezinta totalitatea persoanelor fizice ,aflate in cadrul unui stat si supuse jurisdictiei
acestuia.a)in sens larg populatia unui stat cuprinde toti locuitorii care traiesc si muncesc pe
teritoriul lor. b)in calitate de element constituitiv al statului,populatia este mai degraba privita ca
o masa de indivizi legati inmod stail de stat printr-o legatura juridika de cetatenie,ea reprezinta
ansamblul nationalitatilor.c)prin populatie se desemneaza adesea colectivitatea resortisantilor
sai.Populatia la rindul ei este constituita din:Cetateni-persoanele care au o legatura juridica cu
statul in care se afla,si care dispun de plenitudinea dedrepturi oferite de acel
stat.Strainiipersoanele care se afla pe teritoriu unui stat,dar care au cetatenia altui stat.Bipatrizii
sau pluripatrizii-persoane cu cetatenie a doua sau mai multe state.Apatrizii-persoane care nu au
cetatenia nici unui stat.Refugiatipersoane care apartin unor minoritati etnice,religioase etc,si care
sunt cetatenii cetatenii statuluirespectiv,dar care se bucura de o protective international.

2.2 Analizaţi aspectele legate de apatridie

Dupa cum prevede DUDO 1948,recunoasterea demnitatii proprii si a drepturilor egale si

inalienabile a tuturor membrilor familiei umane constituie fundamentul libertatii,justitiei si pacii
in lume.Conf art 15 DUDO,toti au dreptul la cetatenie.Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar
de cetatenia lui sau i seva refuza dreptul de asi schimba cetatenia.Conventiile din 1961 si 1954
sunt tratatele specializate care reglementeaza problemele in domeniul apatridiei.Pactul
international privind Drepturile civile si politice 1966 prevede ca,fiecare copil va avea
faradiscriminare,dreptul la acele masuri de protectie pe care le cere statutul sau de minor din
parteafamiliei,societatii, si statului.Fiecare copil are dreptul sa obtina o cetatenie.Conventia din
1979 privind eliminarea tuturor formelor de discriminare impotrvia femeilor sustine ca statele
parti vor acorda femeilor drepturi egale cu cele ale barbatilor sa obtina skimbe,sau sa pastreze
cetatenia lor.La fel si conventia europeana asupra cetateniei 1997, reglementeaza aspecte prind
prevenirea apatridiei.Cele mai recente progrese cu privire la aspecte legate de cetatenie si
evitarea apatridiei au fost reflectate inConventia Europeana 2006 cu privire la prevenirea
apatridiei in legatura cu succesiunea statelor.Ea elaboreazaniste norme mai detaliate ce ar putea
fi aplicate de catre state in contextual succesiunii statale cu privire la prevenirea sau reducerea
cazurilor de apatridie.Cadrul juridic al RM se elaboreaza pe baza constitutionala ce sustine
printre altele ca drepturile si libertatilefiintei umane reprezinta valorile supreme ce sunt
garantate.La fel si legea cetateniei RM,se bazeaza pe principiile:dreptui la o cetatenie a fiecarui
om si evitarea apatridiei.

2.3 Formulaţi soluţii privind evitarea apatridiei

Nationalitatea este o problema foarte sensibila,intrucit este o manifestare a suveranitatii si

identitatii unei tari.Dreptul international privind nationalitatea a evoluat,asadar,in doua mari
directii:pentru a proteja si a asista acele persoane care erau deja apatride si pentru a incerca sa
elimine sau macar sa reduca incidenta apatridiei. Conventia de la Haga din 1930 articolul 1
prevede ca: ,,Fiecare stat va determina prin legislatia interna cine sunt cetatenii sai.Aceasta
legislatie este recunoscuta de celelalte state in masura in care respecta conventiile
internationale,cutuma internationala si princiipiile de drept general recunoscute in domeniul
nationalitatii.’’ Articolul 15 din Declaratia universala a drepturilor omului din 1948
stipuleaza: ,,Orice persoana are dreptul la o cetatenie.Nici o persoana nu poate fi lipsita in mod
arbitrar de cetatenie sau de dreptul de a-si schimba cetatenia.’’ Apatridia se referă la situaţia în
care o persoană nu este cetăţean al niciunui stat. Astăzi, apatridia afectează aproximativ 12
milioane de oameni în întreaga lume. În 1954, comunitatea internaţională a adoptat Convenţia
privind statutul apatrizilor pentru a aborda problema apatridiei. Convenţia din 1954 privind
apatridia recunoaşte statutul juridic internaţional de "apatrid" şi se asigură că acesta se bucură de
drepturile omului fără discriminări, oferindu-le acces la documente de călătorie, documente de
identitate şi standarde minime de tratament. Convenţia cere, de asemenea, ca statele părţi să
faciliteze integrarea şi naturalizarea apatrizilor. Conventia din 1954 include o definitie strict
juridica a apatridului: ,,o persoana care nu este considerata cetatean al nici unui stat, conform
legii nationale a acestuia’’(asa-numita apatridie de jure). Divizarea persoanei apatride in: a) de
jure – persoanele care nu au primit cetatenia automat sau printr-o decizie individuala prin
aplicarea legilor oricarui stat ,apatrizi prin prisma legislatiei aplicabile; b) de facto – persoana
este in imposibilitatea de a demonstra ca este apatrida de jure,cu toate acestea nu detine nicio
nationalitate efectiva si nu se bucura de protectie nationala; Orice apatrid are obligatii fata de
tara unde se afla, ceea ce presupune, in special, ca acesta sa se conformeze legilor si regulilor
sale, precum si masurilor luate pentru mentinerea ordinii publice. Conventia din 1961 privind
reducerea cazurilor de apatridie. Articolele Conventiei au scopul de a evita apatridia la
nastere,crerarea unei institutii careia orice persoana care ar putea beneficia de prevederile
Conventiei sa se poata adresa in vederea analizarii cererii sale si a obtinerii de asistenta in
prezentarea acestei solicitari catre autoritatile competente. Conventia din 1961 solicita statelor
semnatare sa adopte in domeniul nationalitatii o legislatie care sa reflecte standartele prescrise in
domeniul dobindirii sau pierderii nationalitatii.In cazul in care apar dispute in privinta
interpretarii sau aplicarii Conventiei intre statele contractante,iar acestea nu sunt rezolvate pe alte
cai,pot fi adresate Curtii Internationale de Justitie la cererea oricarei parti implicate in disputa.

1) Necesitatea ratidicării Convenţiei privind statul apatridului

1954 şi Convenţiei privind reducerea cazurilor de Apatridie 1961 2) Informarea în masă a
persoanelor ce nu deţin nici o cetăţenie privind dobîndirea ei 3) Colaborarea autoritaţilor cu
UNHCR pentru prevenirea apatridiei.
TEST nr.4 Subiectul I: Principiul soluţionării paşnice a difirendelor international

1.1 Definiţi principiul soluţionării paşnice a difirendelor internaţionalePrincipiul solutionarii

paşnice a diferendelor internationalepresupune un sistem de metode si mecanisme careasigura
cooperarea pasnica a subiectilor de drept international in toate domeniile relatiilor
internationale ,care permit alegerea mecanismelor concrete de acest fel pt ca partile in diferend
sa nu inceteze sa caute mijloacele pertinente de solutionare a diferendului.

1.2 Analizaţi evoluţia istorică şi codificarea Principiului

In evul mediu statele utilizau frecvent medierea,arbitrajul si concilierea.Reguli de drept

international stabilite prin tratatele multilaterale apar abia la sfirsitul sec 19, cu prilejur
conferintelor de pace de la Haga din 1899 si1907.Insa atita timp cit dreptul international nu
interzicea razboiul si cit timp recurgerea la forta era permisa,solutionarea pasnica nu putea sa
aiba decit un character subsidiar si sporandic.Dupa infiintarea ligii natiunilor sau reglementat o
serie de instrumente juridice
internationale,care au consacrat principiul nerecurgerii la forta si la amenintarea cu forta,acesta
avind caracter de norma imperativa.Principiul dat sia cunoscut o consacrare cruciala in Carta

ONU 1945.De altfel acest principiu reprezinta si unuldintre scopurile ONU,adica infaptuirea prin
mijloace pasnice si in conformiutate cu principiile justitiei sidreptului international.Cu prilejul
codificarii DI,principiul solutionarii pasnice a diferendelor internationale, cunoaste
importantedezvoltari.De ex urmeaza Declaratia Adunarii Generale ONU asupra principiilor de
drept international,ActulFinal de la Helsinki 1975,Declaratia de la Manilla cu privire la
reglementarea pasnica a diferendelor internationale 1982.Astazi principiul dat,are o importanta
deosebit de mare din considerentul solutionarii problemelor international fara a recurge la
forta,astfel neavind de suferit nici pacea si securitatea internationala si nicinatiunea.

1.3Evaluaţi conţinutul juridic al principiului

Conform Actului Final Helsinki75 ,Statele vor reglementa diferendele internationale dintre ele
prin mijloace pasnice,astfel incit sa nu fie puse in peicol pacea si securitatea internationala si
justitia.Ele se vor stradui cu buna-credinta si intr-un spirit de cooperare sa ajunga la o solutie
rapida si echitabila pe baza dreptului international.In acest scop ele vor recurge la mijloace ca
negocierea ,ancheta,medierea ,concilierea ,arbitrajul,reglementarea judiciara sau la alte mijloace
pasnice la alegerea lor,inclusiv orice procedura de reglementare convenita prealabil diferendelor
la care sunt parti.In cazul in care nu se ajunge la o solutie prin folosirea unuia din mijloacele
pasnice de mai sus,partile indifered vor continua sa caute un mijloc reciproc ,acceptabil pentru a
reglementa pasnic diferednul.Statele participante,parti la un diferend intre ele,precum si celelalte
participante,se vor abtine de la orce actiunecare au putea agrava situatia astfel incit sa puzna in
pericol mentinerea pacii si securitatii internationale si prinaceasta sa faca mai dificila
reglementarea pasnica a diferendulu Astfel Declaratia din 1982 cu privire la reglementarea
pasnica a diferendelor internationale,prevede obligatiastatelor dea actiona cu buna credinta in
relatiile dintre ele pentru a evita ivirea de diferente,urmind sa traiascain pace.
Subiectul II: Regimul juridic al străinilor

2.1 Definiţi regimul juridic al străinilor

Strainul conform legilatiei internationale si conform doctrinei de specialitate reprezinta

persoanele care aucetatenia altor state si se afla pe teritoriul altui stat a carui cetatenie nu o
are.Conform legii cu privire la regimul juridic al cetatenilor straini si al apatrizilor RM-se
considera cetatean strain persoana care nu are cetatenia RM dar care are dovada apartenentei sale
la un alt stat.

2.2 Analizaţi principiile regimului juridic al străinilor.

In practica si teoria dreptului international se intilnesc 4 forme principale ale conditiei juridice a
strainului:A)regimul nationalpotrivit acestui principiu,strainii,in conditiile legii dispun de
drepturi civile sifundamentale,extrem de rar si de drepturi politice.Regimul national este stabilit
si strainilor din tara noastra,art19Constituie,care spune ca strainii si apatrizii au aceleasi drepturi
si indatoriri ca si cetatenii RM,cu exceptii prevazute de lege..B)Regimul special-prin care
strainilor li se acorda numai acele drepturiu prevazute in mod expres de legiinterne si tratate
internationale,de ex dreptul dea intra liber intro tara fara vize si fara pasaport.C)Regimul clauzei
natiunii celei mai favorizate-este consacrat de regula in tratatele bilaterale.In acest regimstatul
acorda strainilor aflati pe teritoriul sau drepturi conferite cetatenilor unui stat tert,considerat
favorizat.D)Regimul reciprocitatii- reciprocitatea implica situatii cind strainii dispun de anumite
drepturi sub conditia caaceste drepturi sa fie acordate si cetatenilor proprii in tarile carora apartin
strainii in cauza.Reciprocitatea poatefi legislativa,diplomatica sau de facto.E)In istorie sa
cunoscut si regimul capitulatiilor,in virtutea caruia ,strainii,cetateni ai mai multor puteri
erauscosi de sub jurisdictia statului in care se aflau.Astfel de regim sa intilnit in Turcia sec
18,China Japonia sec19.F)Un regim special il reprezinta regimul personalului diplomatic si
consular.Acest regim reglementeazaintrarea sederea si iesirea strainului,membru al personalului
diplomatic si consular,a familiilor etc.

2.3 Estimaţi clauza naţiunii celei mai Favorizate

Dupa cum am mentionat deja,regimul clauzei natiunii celei mai favorizate este consacrat de
regula in tratate bilaterale. In acest regim statul acorda strainilor aflati pe teritoriul sau drepturi
conferite cetatenilor unui stattert,considerat favorizat.Domeniile care pot face obiectul clauzei
sunt:tarife vamale,tranzit,importuri si exporturi,regimul persoanelor fizice si juridice,drepturi de
autor,regimul misiunilor diplomatice si consulare etc.Potrivit altei definitii,principiul clauzei
natiunii celei mai favorizate prevede ca orce facilitare acordata de unstat membru al Organizatiei
mondiale a comertului,in favoarea altui stat membru,se extinde obligatoriu asupratuturor statelor
membre-acesta fiind principiul nediscriminarii in comertul international.De ex UE a incheiat cu
tarile terte acorduri comerciale prin care se acorda reciproc clauza natiunii celei
maifavorizate.Astfel de acorduri au fost semnate cu tarile arabe exportatoare de petrol si cu cele
din Pactul Andin1984,Cu statele ASEAN 1980 s.a.Cu RM,UE a inkeat un acord nepreferential-
numit acord de parteneriat si cooperare cu UE la 28 noiemrie1994,care pina la incheierea unui
nou acord cu UE,astazi reprezinta baza legala a relatiilor RM/UE.
Test nr.5

Subiectul I: Principiul integrității teritoriale și inviolabilității frontierilor 1.1Definiți

principiul integrității teritoriale și inviolabilității frontierilor

Principiul integrității teritoriale –implica protectia drepturilor statelor la integritate si

inviolabilitateateritoriului,pt ca acest scop putand fi folosite mijloacele juridice prezente in
dreptul international si altemijloace,inclusive remediile nationale.Principiul presupune dreptul
statului de a exercita supremația sa deplină pe teritoriul său, delimitat prin frontiere de stat,
supremație ce-și găsește expresie în organizarea politicoadministrativă a teritoriului, în stabilirea
regimului juridic al persoanelor ce se află pe teritoriul său, în folosirealiberă a resurselor sale
naturale.Principiul inviolabilității frontierilor de stat –reglementeaza metodele si formele de
cooperare a statelor inscopul asigurarii protectiei frontierelor,inclusive inchierea tratatelor despre
delimitarea si demarcarea,apararelegitima colectiva,solutionarea diferendelor de frontiera si
elaborarea mecanismelor respective.

1.2Analizați evoluția istoricăși codificarea principiilor.

Dreptul la integritate teritorialași inviolabilitatea frontierilor de stat este o consecință juridică a

suveranitățiinaționale. Inițial aceste drepturi nu au fost statutate ca principii desinestătătoare ale
Dreptului Internațional, cidoar ca drepturi și îndatoriri ale statelor stipulate în tratatele de pace de
după primul război mondial. Prinadoptarea Cartei ONU, de si principiul integrității teritoriale nu
a fost stipulat într-un mod distinct, fiind inclusîn art.2, a fost statuat cu o sferă de aplicare
universalăși obligația respectării lui de state în ansamblul relațiilor internaționale. Pentru prima
dată aceste principii au fost enunțate și dezvoltate separat de către ActulFinal de la Helsinki din
1975. Ulterior, împreună cu cel al ”respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”
aceste 2 princincipii au devenit alături de cele șapte enumerate în Carta ONU,
principiifundamentale ale dreptului Internațional.

1.3 Evaluați conținutul juridic al principiilor.

Principiul integrității teritoriale mai presupune interzicerea oricăror tentative de a urmări ruperea
parțială sautotală a unității naționale, manifestările de for ță îndreptate împotriva teritoriului unui
anumit stat. Astfel,statelor le revine obligația de a nu viola teritoriul altui stat, de a nu anexa cu
for ța teritoriul altu stat, precumșide anu exercita puterea sa pe teritoriul acelui stat.Oconsecință a
acestui principiu este inadmisibilitatearecunoașterii ca legale a oricărei achiziții teritoriale
efectuate prin for ță. În acest sens, Dreptul Internațional interzice mișcările secesioniste care au
ca scop încălcarea acestui principiu. Recunoașterea integrităț iiteritoriale presupune însă și
acceptarea dreptului de ”pasaj inofensiv”, dreptul de tranzit aerian,feroviar,maritim dar numai în
virtutea și limitele stabilite de convenții și tratatele internaționale.Principiul inviolabilității
frontierilor de stat presupune că modificarea frontierelor de stat se face doar prinmijloace
pașnice, pe baza unui acord intervenit între statele interesate și pe bază de plebiscit.Potrivit
acestui principiu, frontierele fiecărui stat vor trebui să fie respectate de toate celelalte state, de
unde decurge caracterulilicit al oricăror manifestări sau sau demonstrate ii de forță în aproprierea
acestor frontiere. Modificările teritoriale și implicit a frontierelor se face în baza eprimării
voinței libere a poporului prin intermediul plebiscitului.

Subiectul II: Zona Economică Exclusivă

2.1Definiți noțiunea de zonă economică Exclusive zonă economică exclusivă –este o zona
situata dincolo de marea teritoriala si adiacenta acestia,supusaregimului juridic special in
virtutea caruia drepturile si jurisdictia statului riveran si drepturile si libertatilecelorkate state
sunt guvernate de dispozitiile pertinente ale conv ONU asu[pra drept marii ,1982.

2.2Determinați drepturile și obligațiile tuturor statelor în z.e.e.

În z.e.e. statele se bucură de libertățile de navigație și de survolși de a pune cabluri și conducte

submarine cît și de libertatea de a folosi marea în alte scopuri licite pe plan internaționalStatele
deasemenea vor avea obligația de a ţine seama în mod corespunzător de drepturile şi obligaţiile
statuluiriveran şi vor respecta legile şi reglementările adoptate de acesta în conformitate cu
dispoziţiile Convenţiei cu privire la dreptul mării din 1982 şi, în măsura în care ele nu sunt
incompatibile cu prezenta parte, celelaltereguli de drept internaţional. Printre asemenea
obligațiuni se numără:1) Interdicția transportului de sclavi2) Obligația de a coopera la reprimarea
pirateriei3) Obligația de cooperarpentru reprimarea traficului ilicit de stupefiante şi de substanţe
psihotrope practicat de nave4) Obligația de cooperare pentru reprimarea emisiunilor neautorizate
(radio)

2.3Evaluați dr exlcusive și obligațiile statelor riverane în zonele lor e.e

În z.e.e. statul riveran are drepturi suverane în scopul explorării şi exploatării, conservării şi
gestiunii resurselor naturale, biologice sau nebiologice, ale fundului mării, ale subsolului
acestuia şi ale apelor de deasupra, ca şicu privire la celelalte activităţi de explorare şi exploatare
a zonei în scopuri economice, cum ar fi producereade energie cu ajutorul apei, al curenţilor şi al
vântului. Statul riveran mai are dreptul la:Amplasarea și folosirea de insule artificiale, instalații
și lucrări.Cercetarea științifică marina protectia și conservarea spațiului marin.Statul riveran are
obligațiunea de a ţine seama în mod corespunzător de drepturile
şi de obligaţiile celorlaltestate şi va acţiona într-un mod compatibil cu Convenția cu privire la
dreptul mării din 1982.

TEST nr.6

Subiectul I: Principiul dreptului popoarelor la autodeterminare

1.1.Definiți principiul autodeterminării popoarelor și dreptul lor de a dispune de
ele însele.
-reglementeaza asigurarea drepturilor acestei categorii a subiectilor de drept international in
vederea alegerii formelor simetodelor de realizare a statutului politic,dezvoltarii economice
libere,identitatii culturale,participarii inrelatii;e internationale.
1.2Analizați evoluția istorică și codificarea principiului.

Principiul autodeterminării a fost fundamentat pentru prima dată în declarația președintelui

W.Wilson, din 22ianuarie 1917, în care se menționa că o pace trainică nu se poate edifica decît
prin consimțămîntul popoarelor.Ceva mai tîrziu, tot el avea să menționeze că autodeterminarea
nu este un simplu fapt, ci un principiuimperativ.Pentru prima dată principiul autodeterminării
este consacrat în Carta ONU, ulterior acesta fiind reglementat șiîn Rezoluția Adunării Generale a
Onu 1960 referitoare la acordarea independenței țărilor și popoarelor dincolonii, în Actul Final
de la Halsinki 1975 precum și în Pactul internațional privind drepturile civile și politic

1.3Evoluați conținutul juridic al principiului.

Dreptul popoarelor de a dispune de ele însele implică următoarele drepturi

fundamentale:a)dreptul popoarelor asuprite de a se constitui într-un stat propriu și independent.
b)dreptul popoarelor asuprite de a lupta împotriva dominației străine și caracterul legal al acestei
luptec)dreptul de a beneficia de protecția dreptului internațional.d)dreptul de a stabili relații
oficiale cu state ș i de a participa la organizații internaționale e)dreptul la libera exploatare a
resurselor minerale, biologice etc.La rîndul lor statele pentru respectarea acestui principiu sunt
obligate să acorde ajutor ONU în vedereaachitării acesteia de răspunderile pe care I le conferă
carta ONU în privința acestui principiu și să se abțină dela oricemăsură de constrîngere care ar
priva popoarele de acest drept.Pentru ca un popor să cîștige dreptul de a se numi Mișcare de
Eliberare Națională și de a se bucura de aceststatut este nevoie ca să întrunească 3 elemente :1)
Poporul să aibă la bază un substrat cultural (valori,limbă, religie etc.)2) Trebuie să existe un
organ de conducere3) Acest organ de conducere trebuie să se bucure de autoritate în fața
poporului.Trebuie de menționat că minoritățile naționale nu au dreptul de a lupta pentru
autodeterminare. Minoritățile trebuie și sunt protejate prin tratate internaționale prin care li se
garantează drepturile și libertățile fundamentale (inclusiv cele la păstrarea identității).

Subiectul II: Marea liberă

2.1 Definiți noțiunea de mare liberă

Marea libera este acea parte a Oceanului Mondial,situata in afara limitelor zonei economice
exclusive si estedeschisa pt toatele statele fie ele riverane,fie fara litoral.Convenția cu privire la
dreptul mării din 1982 definește marea liberă drept acea parte a mării care nu estecuprinsă nici în
zona economică exclusivă, nici în marea teritorială, apele interne sau arhipelagice unui stat.

2.2 Analizați principiile aplicabile regimului mării Libere

Regimul juridic al mării libere este guvernat de 3 principii importante ale dreptului internațional
maritim,codificate în Convenția din 1982: principiul libertății mării, principiul folosirii mării în
scopuri pașnice, principiul neapropriațiunii mării libere.Prin principiul libertății mării se
subînțelege că Marea liberă este deschisă tuturor statelor, fie ele riveranesau fără litoral. Această
libertate presupune:1)libertatea de survol2)libertatea de navigație 3)libertatea de a pune cabluriși
conducte submarine4)libertatea de a construi insule șialte instalații autorizare de dreptul
internațional5)libertateapescuitului6)libertatea cercetărilor științificePrin principiul folosirii
mării în scopuri pașnice statele riverane sunt obligate să se abțină de la recurgerea lafor ță sau
amenințare cu for ța.Prin principiul neapropriaț iunii mării libere statelor li se interzice să
pretindă vriun drept de proprietateasupra mării libere sau să supună o parte din ea suveranității
sale. Principiul dat nu afectează jurisdicția de statla bordul unei nave aflate sub pavilionul său.

2.3 Estimați modalități de reprimare a infracțiunilor comise în marea liberă

În scopul reprimării a infracțiunilor comise în marea liberă este necesar să menționăm că aici ne
vine înajutor 2 excepții de la principiul imunității de jurisdicție la bordul unei nave,și anume:
dreptul de vizită șidreptul de urmărire.Dreptul de vizită este dreptul de control efectuat de o navă
de război sau afectată de serviciul public asupraunei nave comerciale, atunci cînd există motive
serioase de a bănui că această navă practică: pirateria,transportul de sclavi, nu are
naționalitate.Dreptul de urmărire este dreptul de a urmări nava străina de către o navă de război
sau afectată de serviciul public doar dacă existămotive serioase care presupun că nava a încălcat
legile unui stat. Dreptul de urmărireîncetează atunci cînd nava pătrunde în marea teritorială a
propriului stat.Sunt considerate infracțiuni comise în marea liberă: Transportul de sclavi,
pirateria, traficul de substab țestupefianteși psihitrope, emisiunile neautorizate emise în marea
liberă.Ceține de reprimarea pirateriei, Convenția din 1982 prevede că orice stat poate să rețină o
o navă sau oaeronavă pirat, să aresteze persoanele şi să sechestreze bunurile care se găsesc la
bord. Tribunalele statului care a efectuat reţinerea pot să se pronunţe asupra pedepselor de
aplicat, precum şi asupra măsurilor de luat în ceeace priveşte nava, aeronava sau
bunurile.Deasemenea statelor au dreptul să aresteze orice persoană sau să imobilizeze orice navă
care practicătransportul de sclavi, servește unei emisiuni neautorizate sau practică trafic de
substanțe stupefiante și psihotrope.
Test nr. 7

Subiectul I: Principiile fundamentale ale dreptului internațional public

1.1.Definiți noțiunea de principiu fundamental al DIP.

Principiul fundamental al Dreptului Inernaional repezinta o norma juridica de maxima

generalitate, universalvalabile, juridic obligatorii pentru subiectele de drept internațional care au
fost create în baza acordului devoință al statelor. Principiile constituie normele cele mai
importante care stau la baza întregului sistem deDrept Inernațional. pr fund-norme de drept
fundamentale,imperative,universale,generale care au drept scopreglementarea relatiilor
internationale contemporane si protectia valorilor fundamentale caracteristicecivilizatiei umae la
o anumita etapa de dezvoltare istorica.-prescriptie normativ ce se caracterizeaza printr-un inalt
nivel de abstractizare,ce guverneaza conduitasubiectilo DIP. La ele putem evident si caracter
politic adic statele decurg la modaliati politice de solutionare aconflictelor.Ele apara cele mai
importante valori a societietatii int:pacea,egalit dintre state,coperarea.Pr fundamentale au o
valoare jur egala,nefind supuse unei ierarh.Respectarea lor reprez o conditie sine qua nonadica
necesar pu evitar conflictelor dintre state.

1.2Analizați natura juridică a principiilor fundamentale ale DIP.

Principiile fundamentale au un caracter de maximă generalitate,acoperind toate domeniile pe

care raporturilede DIP le reglementează.Caracterul universal reiese din faptul că se aplică tuturor
relațiilor dintre state.Principiile fundamentale au și un caracter juridic, iar faptul că au fost
consfințite în cele mai importantedocumente internaționale confirmă acest fapt. În literatura de
specialitate se insistă asupra fatpului statele suntdeseori tentate să recurgă exlcusiv la mijloace
poltice de soluționare a conflictelor, astfel principiilefundamentale capătă și un caracter politic.
Ele apără cele mai importante valori ale societății internaționale, pentru subiecții DIP și în
general pentru toată omenirea. Principiile DIP au o valoare juridică egală, nefiindsupuse unei
ierarhizări. Aceste principii reprezintă ni ște norme ius cogens, adică sunt
normeimperative,obligatorii. O altă caracteristică a principiilor de DIP este interdependența
principiilor, aceastarezultînd din faptul că fiecare principiu se afirmăprin celelalte principii.

1.3Evaluați principiile în procesul de formare a Dreptului Internațional Public

Reieșind din natura și conținutul juridic al principiilor fundamentale aledreptului internațional

trebuie demenționat că aceste principiii se detașează din totalitatea normelor dreptului
internatiional, ele reprezentîndnucleul de bază al Dreptului internalional public, întrucît celelalte
norme adoptate ulterior fie pe calecutumiară, fie pe cale convențională s-au conformat acestor
principii.Trebuie de menționat deasemeneași faptul că unele din principiile internaționale au
început să influențezeDreptul Internațional și relațiile dintre state, încădin antichitate. Astfel
principiul îndeplinirii cu bună-credință a obligațiilorasumate (pacta sunt servanda) apărut în
Roma Antică este și acum piatrade temelie arelațiilor dintre statele contemporane.Prin urmare
principiileinternaționale, au contribuit la marile victorii revoluționare și democraticeasupra
autoritarismului și dominației statelor mai puternice asuprarelațiilor internaționale. Momentul
crucial înevoluția Dreptului Internațional a fost adoptarea Cartei ONU în 1945 și codificarea
principiilor fundamentalechiar în art.2 al acestui document. Ulterior pentrua spori eficiența
principiilor fundamentale, societateainternațională le- mai codificat într-o serie de tratate cum
sînt:1)Declarația Adunării Generale a ONU privind principiile de drept internaționale2)Actul
final de la Helsinki 19753) Carta de la Paris pentru o nouă Europă 1990
Subiectul II: Valabilitatea tratatelor international

2.1 Definiținoțiunea de validitate a tratatului internațional.

Validitatea tratatului internațional reprezintă corespunderea sa cu normele legale ce ține de

regulile sale deîncheiere, conținutul, obiectul și scopul sau.un tratat international se considera
valabil atat timp cat nu estedovedit contrariul.

2.2 Constatați viciile de consimțămînt prezente la încheierea tratatului internațional.

Viciile de consimțămînt care duc la nulitatea relativă a tratatului sunt:a) violarea vădită a unei
norme de importanță fundamentală a dreptului intern privind compentența de aîncheia tratate.(de
ex: norma constitutional privind ratificarea, procedura de urmat, deplinele puteri) b) eroarea dacă
constituie o bază esențială a consimț ămîntului unui stat de a fi legat prin tratat sau dacă
statulcare invocă eroarea nu a contribuit prin conduita sa la producerea ei c) dolul care constă în
conduita frauduloasă a unei păr ți contractante, prin care se urmărește determinarea altei părți
contractante să-și dea consimțămîntul pentru încheierea tratatului.Dolul poate îmbrăca forma
unor declarații false, a reprezentării false sau alte procedee de înșelătorie d) coruperea
reprezentantului unui stat participant la negocierea încheierii tratatului.Actele de corupere trebie
să fie evidente și în măsură să exercite o influență considerabilă asupra voinței lui.Viciile de
consimțămînt care duc la nulitatea absolută a tratatului sunt:a)constrîngerea exercitată asupra
reprezentanților unui stat, prin acte sau amenințări îndreptate împotrivalibertății sau integrității
fizice a acestuia, reputației lui, persoanelor dragiei. b)constrîngerea exercitată asupra unui stat
participant, prin amenințarea cu for ța sau prin violarea altor principii fundamentale ale DIP

2.3 Evaluați efectele nulității tratatelor internaționale.

În dependență de viicile consimțămînt prezente la încheirea tratatului, el poate fi lovit fie în

nulitate relativăfie în nulitate absolută.a) Nulitatea relativă de obicei duce la suspendarea
tratatului. Ea poate fi invocată doar de partea care a fost prejudiciată de încheierea tratatului. b)
Nulitatea absolută poate fi invocată atît de partea prejudiciată cît de orice alt membru al
societățiiinternaționale, precum și din oficiu de către o instanță internațională jurisdicțională.
Nulitatea absolută are ca efect declararea tratatului ca fiind nevalabilși repunerea păr ților în
stituația care aexistat pînă la încheierea tratatului(erga omnes) . Deasemenea păr țile trebuie să se
străduie să elimineconsecințele oricărui act îndeplinit pe baza acelui tratat.

Test nr.8

Subiectul I: Principiul cooperării

1.1 Definiți principiul cooperării internaționale.

Principiul cooperării internationale confirma modul cardial de realizare de catre state a

intereselor lor indomeniul international,la fel si in sfera dreptului intern.Principiul cooperării
internaționale prevede dreptulsubiecților DIP de a stabili raporturi de colaborare cu ceilalți
subiecți, de a participa la proiecte, inițiative decooperare pe plan regionalși mondial. Principiul
cooperării mai prevedeși obligația subiecților DIP de acontribui la dezvoltarea armonioasă a
comer țului internațional fără bariere sau discriminări , de a contribui la paceași securitatea
omenirii, de a preveni crizeleși de a participa la combaterea infracționalității internaționale,
terorismului etc.
1.2.Analizați evoluția istorică și codificarea Principiului

Acest principiu a fost înscris printre principiile de bază ale Cartei ONU, în care se precizează că
trebuiecooperarea internațională în rezolvarea problemelor internaționale cu caracte economic,
social, cultural precum și în încurajarea și respectarea drepturilor omului. Formularea cooperării
ca scop al O.N.U a făcut caunii autori să nu considere cooperarea internațională un principiu
findamental. Însă Declarația AdunăriiGenerale a O.N.U. din 1970 prevede că ”Statele, oricare ar
fi deosebirile existente între sistemele lor politice,economiceși sociale au obligația de a coopera
între ele în diverse domenii ale relațiilor internaționale”. Actulfinal de la Helsinki 1975 precum
și Carta pentru o nouă Europa de la Parsi 1990 la fel consacră acest principiu,iar carta enumeră
express domeniileși acțiunile care rezultă din obligația cooperării internaționale.

1.3Evaluați conținutul juridic al principiului

Autorii contemporani ajung la concluzia că cooperarea este de natură dispozitivă cu unele

excepții. Ideia estecă astăzi cooperarea internațională este unicul instrument prin care statele își
pot realiza interesele ori încondițiile conteporane nici un stat nu va putea purta o politică
autarhică (de izolare). Prin urmare obligația decooperare pentru state se întîlnește în următoarele
situații:Carta ONU stipulează obligația tuturor statelor membre de a participa la sancțiunile
decise de consiliul desecuritate contra statelor care atentează la paceași securitatea
internațională.În dreptul cosmis se întîlnește situația cînd un obiect cosmic este nevoit să
aterizeze for țat pe teritoriul unui altstat, atunci statul pe teritoriul căruia obiectul este depistat va
întreprinde toate măsurile pentru restituireaobiectului statului de lansare, repatrierea echipajului
și se va abține de la orice investigații asupra obiectuluicosmic. Cooperarea internațională în
calitate de principiul fundamental impliecă subiecte activeși cu drepturi egale.Acțiunile lor
deasemenea trebuie să se afle sub imperiul bunei-credințe.

Subiectul II: Zona internațională a teritoriilor submarine

1.1Definiți noțiunea de zonă internațională a teritoriilor submarine.

Zona internațională a teritoriilor subarine reprezintă fundurile mărilor și ale oceanelor dincolo de
limitele jurisdictiei nationale.zona si resursele sale sunt patrimoniu comun al umanitatii si nici un
stat nu poate sarevendie sau sa exercite suveranitatea sau drepturile suverane asupra unei parti
oarecare a zonei sau aresureselor sale.

1.2Identificați principiile aplicabile regimului zonei submarine.

Regimul juridic aplicabil zonelor international a teritoriilor submarine este guvernat de

următoarele principii:1)Principiul inadmisibilității revendicărilor de suveranitateși apropriațiunii
zonei. Potrivit acestui principiunici un stat nu poate să revendice sau să exercite suveranitate sau
drepturi suverane asupra unei păr ți oarecarea zonei sau asupra resurselor sale. Nici un statși nici
o persoană fizică sau juridică nu poate să-și însușeascăvreo parte oarecare a zonei sau a
resurselor sale.2)Principiul exploatăriiși explorării zonei în interesul întregii umanități. Zona și
resursele sale suntconsiderate patrimoniul comun al întregii omeniri. În consecință, activitățile
din zonă vor fi desfășurate îninteresul întregii omeniri, idependent de situația geografică a
statelor, fie că e vorba de statele riverane saustate fără litoral.3)Principiul utilizării zonei în
scopuri exclusiv pașnice.4)Principiul răspunderii internaționale pentru daunele rezultate în urma
nerespectării statutului juridic al zonei.Un stat sau organizație internațională poartă răspundere
pentru daunele provocate zonei internaționale ateritoriilor submarine, rezultate în urma
nerespectării obligațiilor care le revin în conformitate cu clauzeleconvenț ionale. 5)Principiul
protecției mediului marin. Pentru desfășurarea tuturor activităților din zonă, trebuie luate
măsurinecesare în scopul asigurprii protecției eficace a mediului marin împotriva efectelor
dăunătoare care potrezulta din aceste activități.

1.2 Estimați rolul Autorității Internaționale a spațiilor submarine.

Autoritatea Internațională a spațiilor submarine a fost create prin Convenția din 1982 și
reprezintă oorganizație internațională care are ca scop primordial asigurarea regimului juridic al
zonelor international alespațiilor submarine. Toate statele păr ți sunt în mod automatși păr ți ale
acestei Autorități. Numai Autoritatea poate elibera autorizații statelor membre pentru
desfășurearea activităților în aceste zone(fie cercetări științifice, fie explorare sau exploatare).
Tot Autoritatea urmează să ducă evidențași săsupraveghezeaceste lucrări.Din 1966 Autoritatea a
obținut statut de observator pe lîngă ONU. Dacă inițial cheltuielile erau suportate deONU,
ulteior Autoritatea a trecut la intretinere prorie, aceasta sporind gradul de impartialitate si
independentain luarea deciziilor.Rolul principal pe care il are autoritatea constă în faptul că ea
împarte beneficiile financiare sau alte avantajeeconomice provenite din activitățile din zonă. Tot
Autorității îi revine rolul principal în vederea garantării, protecțieiși conservării mediului marin.
La fel Autoritatea are menirea de a promovași încuraja cercetările științifice marine

Test nr.9

Subiectul 1: Principiul protecţiei dr si lib fundamentale ale omului

1.1 Definiţi principiul protecţiei universale a drepturilor omului

Principiul protectiei drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului – reglementeaza

asigurarea de catre stata inviolabilitatii drepturilor omului pe teritoriul lor si in afara frontierelor
de stat.

1.3 Analizaţi evoluţia istorică şi codificarea principiului.

Principiul respectării drepturilor omului este relativ nou, căpătand valenţe deosebite
dupăadoptarea Declaraţiei universale a drepturilor omului. Prima consacrare oficială a
drepturilor omului apare in SUA, la 12 iunie 1776, in Declaraţia drepturilor, care consfinţea
dreptul omuluila viaţă şi la libertate. Carta ONU conţine şi ea unele dispoziţii care denotă
preocuparea societăţiiinternaţionale in respectarea şi garantarea drepturilor omului. Carta ONU
consfinţeşte in mod expres obligaţiile statelor privind respectareauniversală şi efectivă a
drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex,religie,
limbă etc.In anii care urmează de la data intrării in vigoare a Cartei ONU, in cadrul Naţiunilor
Unite au fost elaboratenumeroase instrumente politico-juridice internaţionale, care au dat
expresie preocupărilor pentru atingerea unuistandard minim de protective a drepturilor omului,
atributelor fundamentale ale personalităţii individului,drepturile şi obligaţiile care-i revin in
raport cu semenii săi şi societatea din care fac parte.Dintre documentele cele mai representative
care au fundamentat existenţa principiului respectării drepturilor omului ca principiu de drept
internaţional este necesar de menţionat: DeclaraţiaUniversală a Drepturilor Omului din 10
decembrie 1948 Cele două Pacte internaţionale cu privire la drepturile economice,
socialeşi culturale şi cu privire la drepturilecivile şi politice, adoptate de Adunarea Generală a
ONU la 16 decembrie 1966;Declaraţia americană a drepturilor şi indatoririlor omului adoptată la
Bogota in 1948;Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale
semnată la Roma la 4 noiembrie1950 in cadrul Consiliului Europei;Actul final alConferinţei
pentru Securitate şi Cooperare in Europa, semnat la Helsinki la 1 august 1975 .

1.3 Evoluaţi conţinutul juridic al principiului

Drepturile omului sunt cele mai codificate la moment. Persoanele fizice in deferitele
saleacceptiuni(copil,refugiat,apatrid,bipatrid,persoana stramutata) este astazi destinatarul
principal a surselor dreptului international.Au fost create o serie de mecanisme care examineaza
cauzele de nerespectare drepturilor si libertatilor fundamentale. In DIP se cunosc doua tipuri de
asemenea mecanisme: jurisdictionale(CtEDO) siadministrative(Comitetul de la Geneva pentru
drepturile omului).Pe linga categoriile de presoane protejate in DIP exista acte care protejeaza
anumite categorii de drepturi fundamentale.(ex Pactul cu privire la drepturile civile si politice din
1966).Astazi se cunosc trei generatii ale drepturilor omului:drepturi civile si politice,drepturi
economice,sociale si culturale,drepturi colective(dr. la pace,la dezvoltare, la un mediu
inconjurator sanatos,dr. la folosirea proprie a resurselor naturale,etc)De fapt, in virtutea acestui
principiu statelor le revin şi o serie de obligaţii de drept internaţionalcum ar fi de pildă:- obligaţia
statelor de a respecta standardele internaţionale privind drepturile omului;- obligaţia de a nu
permite nici un fel de incălcare a drepturilor omului, creand mijloace judiciarela indemana celor
ale căror drepturi au fost incălcate;- să se preocupe de asigurarea pentru toţi oamenii a unui nivel
de viaţă corespunzător asigurării sănătăţii şi bunăstării lor, preocupandu-se de adoptarea
măsurilor sociale necesare;- să asigure minorităţilor naţionale dreptul de a se asocia, de a duce
impreună o viaţă spiritualăşi de aşi prezerva identitatea etnică, lingvistică şi religioasă;In
concluzie, este necesar de reţinut că intre principiul drepturilor omului şi principiileegalităţii
suverane şi neintervenţiei nu trebuie să existe raporturi de incompatibilitate. Măsurile prin care
sunt traduse in viaţă reglementările internaţionale privind drepturile omului sunt inesenţă măsuri
interne adoptate de state in virtutea suveranităţii lor. Afară de aceasta, este necesar de menţionat
că documentele internaţionale creează doar un anumit cadru juridic general legatde protecţia
drepturilor omului, pe cand concretizarea acestor prevederi se efectuează in ultimăinstanţă prin
actul suveran al statului, prin reglementări interne, şi in general prin contribuţiaorganelor interne
ale statului care veghează respectarea necondiţionată a drepturilor omului infiecare stat.

Subiectul II: Platoul continental

2.1 Definiţi noţiunea de platou continental

Platou continental-.cuprinde fundul marii si subsolul regiunilor submarine situate dincolo de

mareateritoriala,pe toata intinderea prelungirii naturale a teritoriului terestru al acestui stat ,pana
la limita externa amarginii continentale sau pana la o distanta de
200 de mile marine de la liniile de baza de la care se masoaralatimea marii teritoriale

2.2 Analizaţi tehnicile de delimitare a platoului continental

Conventia cu privire la dreptul marii prevede citeva tehnici de delimitare a platoului

continental:1. pană la o distanţă de 200 mile marine de la liniile de bază de la care se măsoară
lăţimeamării teritoriale, atunci cand limita exterioară a marginii continentale este inferioară celor
200 mile marine,2. pană la o distanţă de 350 mile marine de la liniile de bază de la care se
măsoară lăţimeamării teritoriale, atunci cand limita exterioară a marginii continentale se intinde
dincolo de 200 mile marine dela liniile de bază a mării teritoriale, 3. in aceleaşi condiţii, pană la
o distanţă de 100 mile marine de la izobata de 2500 m, care estelinia care leagă punctele de 2500
m adancime.(1 strelcaplatoul continental,2-izobata de 2500 m,3-prelungireade 100 mile
maritime)

2.3 Estimaţi drepturile exclusive şi obligaţia statelor în explorarea platoului continental

Drepturile si obligatiile statului riveran asupra platoului continental1. Statul riveran exercită
drepturi suverane asupra platoului continental în scopul explorării lui şi exploatăriiresurselor sale
naturale.2. Drepturile vizate la paragraful 1 sunt exclusive, în sensul că dacă statul riveran nu
explorează platoulcontinental sau nu-i exploatează resursele naturale, nimeni nu poate să
întreprindă astfel de activităţi fărăconsimţământul său expres.3. Drepturile statului riveran asupra
platoului continental nu depind de ocupaţia acestuia, efectivă sau fictivă, şinici de vreo declaraţie
expresă.4. Resursele naturale vizate de prezenta parte cuprind resursele minerale şi alte resurse
nebiologice alefundului mării şi subsolului acesteia. În zona economică exclusivă, statul riveran
are dreptul exclusiv de a proceda la construirea şi de a autorizaşi reglementa construirea,
exploatarea şi utilizarea de:insule artificiale; instalaţii şi lucrări care pot împiedica exercitarea
drepturilor statului riveran în zonă.2. Statul riveran are jurisdicţie exclusivă asupra acestor insule
artificiale, instalaţii şi lucrări, inclusiv în materiede legi şi reglementări vamale, fiscale, sanitare,
de securitate şi de imigrare.Foraje pe platoul continentalStatul riveran are dreptul exclusiv de a
autoriza şi de a reglementa forajele pe platoul continental, oricare ar fiscopurile acestora.Săparea
de galeriiPrezenta parte nu afectează dreptul statului riveran de a exploata subsolul recurgând la
săparea unor galerii,oricare ar fi adâncimea apei în locul respectiv.

Test nr.10

Subiect I: Cutuma Internaţională

1.1 Definiţi noţiunea de izvor de Drept Inernaţional

Izvorul de drept internaţional public poate fi definit ca fiind un instrument juridic (tratatul sau
cutumainternaţională), care dau formă exterioară normelor juridice internaţionale, prin acordul
de voinţă al subiectelor dreptului internaţional public, in primul rand statele.

1.2 Comparaţi cutuma cu tratatu international

Asemanari:Ambele sunt izvoare de DIPAu forta juridica obbligatorieSunt create prin acordul de
vointa a statelor Pentru a constitui izvoare de drept trebuie sa intruneasca anumite conditiiSfera
lor de aplicare variaza prin aria lor de intindere in spatiuDeosebiri:Tratatul
CutumaRecunoasterea se face pe cale expresa Recunoasterea se face tacitReprez inta un acord
scris Se incheie in forma verbalaOfera o regelementare clara si este usor
Se face apel la alte surse auxiliarede dovedit acordul de vointa Trebuie sa fie generala si
constantSe adopta prin anumite proceduri specifice repetataReglementeaza aproape toate
domeniile Reglementeaza doar anumite sfererelatiilor internationale ale relatiiilor
internationaleIntruneste ambele elemente:spiritual si material Lipsa elementului material

1.3 Evaluaţi tehnici de probare a existenţei cutumei

Ne putem considera in prezenţa unei norme cutumiare – din momentul din care fiecare dintre
subiectele dedrept internaţional poate conta pe faptul că celelalte se vor conforma acelei conduite
ce formeaza obiectulrespectivei reguli.Un fenomen nou in legătură cu formarea cutumei rezidă
in participarea organizaţiilor internaţionale la procesul cutumiar. Această participare se
manifestă prin acte care deşi emanăde la organele organizaţiilor internaţionale, reprezintă in
ultimă instanţă poziţia adoptată destatele membre. Este vorba deci de o nouă cale de manifestare
a consimţămantului statelor careimbogăţeşte considerabil procesul cutumiar.Ca exemplu de
rezoluţii ale Adunării Generale ale ONU care au influenţat mult procesulcutumiar pot fi
enumerate următoarele:a. Declaraţia universală a drepturilor omului din 10 decembrie 1948; b.
Declaraţia cu privire la declararea independenţei ţărilor şi popoarelor coloniale din 1960;c.
Declaraţia relativă la eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială din 1963 etc.Cutuma are
un neajuns, ce constă in dificultatea dovedirii existenţei acesteia,adică a dovedirii conţinutului ei.
Pentru a facilita stabilirea elementelor unei norme cutumiare ar putea fi luatein
considerare:actele normative interne ale statelor (legi, hotărari ale guvernului,acte ale
administraţiei publice locale etc.); orice acte ale organelor statului cu puteri in planul relaţiilor
internaţionale (acte ale unor ministere, note diplomatice, declaraţii de politică externă,
corespondenţadiplomatică etc.)hotărari ale instanţelor de judecată, cu incidenţă in materia
dreptului internaţional;opiniile exprimate de delegaţiile statelor in cadrul unor conferinţe
internaţionale sau in cadrul unor organe aleorganizaţiilor internaţionale;dispoziţiile unor tratate
internaţionale, care pot fi invocate ca norme cutumiare nu intre statele părţi, ci inraporturile
dintre state terţe sau intre acestea şi statele părţi.In concluzie, putem constata că cutuma
internaţională işi menţine şi in prezent o insemnătatenormativă determinată.
Subiectul II: Statutul prizonierilor de război 2.1 Definiţi noţiunea de
prizonier de război
conceptul de prizonier de război derivă din acela de combatant, unde persoanele care fac parte
din componenţaforţelor militare aflate in conflict se consideră combatanţi (adică au dreptul să
participe nemijlocit la acţiunimilitare) şi orice combatant, fiind prins in prizonierat de partea
adversă, este prizonier de război.
2.2 Stabiliţi beneficiarii statutului de prizonier de război

Se bucură de protecţie umanitară in calitate de prizonier de război următoarelecategorii de

combatant a) membrii forţelor armate ale unei părţi in conflict ai miliţiilor şi corpurilor de
voluntarifăcand parte din aceste armate; b) membrii altor miliţii şi membrii altor corpuri de
voluntari, inclusiv cei din mişcările derezistenţă organizate aparţinand unei părţi in conflict,
acţionand in afara sau in interiorul propriului lor teritoriu, chiar dacă acest teritoriu este ocupat;c)
membrii forţelor regulate care se pretind ale unui guvern ori ale unei autorităţi nerecunoscute de
putereadeţinătoare;d) Persoanele care urmează forţele armate fără a face parte din ele, membrii
civili ai echipajelor unităţilor demuncă sau ai serviciilor insărcinate cu bunăstarea forţelor
armate;e) persoanele din randurile populaţiei locale care iau benevol arma in maini pentru a
opunerezistenţă.Beneficiază de statut de

prizonier de război şi rezerviştii, membrii mişcărilor de rezistenţă, precum şi membrii forţelor

armate in uniformă care acţionează pe teritoriul inamic in scopulobţinerii de informaţii sau
distrugerea unor obiective militare. Nu se bucură de statutul prizonierilor de război spionii,
sabotorii, mercenarii şi militarii care au comis crime derăzboi, după ce un tribunal competent a
pronunţat o sentinţă impotriva lor.

2.3 Estimaţi drepturile şi garanţiile de care beneficiază prizonierii de război

Prizonierii de război işi păstrează statutul lor juridic din momentul capturării lor pană
larepatriere.Drepturi:Orice act de agresiune sau omisiune ilicită care ar pune in pericol viaţa sau
sănătatea unui prizonier de război de sub puterea sa va fi considerat ca o gravă incălcare a
Convenţiei, ei nu vor putea fisupuşi unei mutilări fizice sau experienţe medicale de orice natură
care nu ar fi justificată de starea sănătăţiilor1.Protecţia prizonierilor de război trebuie să aibă un
caracter permanent, mai ales impotrivaoricărui
act de intimidare, contra insultelor sau curiozităţii publice982.Orice incălcare a acestor reguli va
antrena răspunderea statului respectiv şi a celor care auefectuat-o, orice act ilicit din partea
puterii deţinătoare, antrenand moartea sau punand in pericol grav sănătatea prizonierilor vor fi
considerate infracţiuni grave şi echivalează cu crime de război.Toate bunurile şi obiectele
prizonierului de război vor rămane in posesia lui,984 iar bunurileridicate vor fi inapoiate in
momentul punerii lui in libertate sau repatrierii lui.Prizonierii de război vor putea fi puşi in
libertate total sau parţial, pe cuvant sau pe angajament in măsura incare legile naţionale ale
statelor beligerante acceptă această posibilitate.Prizonierii de război vor fi grupaţi in lagăre după
naţionalitate, sex, limba pe car o cunosc,obiceiurile lor. Numai tribunalele militare vor putea
judeca un prizonier de război, cu excepţia cazurilor incare legislaţia Puterii deţinătoare
autorizează un tribunal civil in mod expres să judece un membru al forţelor armate.In toate
cazurile in care este posibil, pedeapsa cu moartea nu se pronunţă asupra femeilor gravide sau cu
copii minori, precum şi asupra prizonierilor de război care n-au implinit optsprezece ani.In cazul
in care prizonierii de război au evadat şi cad din nou in prizonierat, nu vor fipasibili de nici o
pedeapsă.Prizonierilor de război li se recunoaşte dreptul de a dispune de unele resurse băneşti.
Cadrul Convenţiei prevede că testamentul prizonierilor de război trebuie să fie intocmit conform
legislaţiei ţării lor de origine, care va lua măsurilenecesare pentru a adduce aceste condiţii la
cunoştinţa Puterii deţinătoare.Obligatii Cu excepţia ofiţerilor lor, toţi prizonierii de război sunt
obligaţi la salut şi la semnele exterioare de respect, prevăzute de regulamentele propriei lor
armate faţă de toţi ofiţerii Puterii deţi nă toare, in acest sens, fiindautorizat portul semnelor
gradului şi naţionalităţii, precum şi al decoraţiilor.

Test nr.11

1.1 Codificarea Dreptului Internaţional

Prin codificarea dreptului internaţional se inţelege operaţiunea prin care se

realizeazăsistematizarea normelor sale pe anumite ramuri cum ar fi dreptul diplomatic, dreptul
mării,dreptul tratatelor etc.

1.2 Analizaţi formele şi tipurile codificării

Activitatea de codificare a dreptului internaţional se desfăşoară in două forme

principale:codificarea neoficială şi oficială.Codificarea neoficială se realizează sub forma
numeroaselor proiecte individuale elaborate deunii doctrinari, specialişti in domeniul dreptului
internaţional public, sau de către unele instituţii şi organizaţiiştiinţifice interne sau internaţionale
cum ar fi Institutul de drept internaţional,Asociaţia de drept internaţional, Institutul american de
drept internaţional ş.a.Codificarea neoficială a dreptului internaţional nu are o forţă obligatorie
pentru subiectelesale, insă cu toate acestea ea poate fi luată in consideraţie atat in cadrul
codificărilor oficiale, cat şi in
practicastatelor precum şi in jurisprudenţa internaţională.Codificarea oficială este realizată de
către state, avand o forţă obligatorie pentru subiecteledreptului internaţional, in măsura in care
acestea recunosc şi acceptă caracterul obligatoriu alactelor de codificare, devenind părţi
contractante la tratatele de codificare. Codificarea oficială a dreptuluiinternaţional a fost realizată
pană in prezent mai mult pe ramuri, decat codificarea lui generală. In acelaşi timp,există o
codificare a normelor sale cu caracter de universalitate şi o codificare a normelor
regionale.Codificarea exista de 2 tipuri:de lege lata-in urma careia sunt sistematizate normele
deja existente si de legeferenda-in urma careia sunt create norme noi,necunoscute pina la acel
moment.

1.3Estimaţi principale codificări esenţiale ale DIP

Activitatea de codificare a dreptului internaţional se intensifică după cel de-al doilea război
mondialsub egida ONU. Adunarea Generală a ONU crează in anul 1947 Comisia de drept
internaţionalin calitate de organ subsidiar al său, cu misiunea de a pregăti actele internaţionale de
codificare a
dreptuluiinternaţional, de a formula cu precizie şi sistematic regulile dreptului internaţional, in
domeniile in care existăo practică juridică considerabilă, precedente sau opinii doctrinare.Ca
urmare a acestei activităţi, Comisia de drept internaţional a elaborat proiecte a mai multor
convenţii de codificare a dreptului internaţional, care ulterior au fost semnate şi ratificate de
către state.Acestea sunt patru convenţii de la Geneva asupra dreptului mării din anul 1958,
Conveţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice din anul 1961, Convenţia de la Viena cu
privire la relaţiile consulare din 1963,Conveţia de la Viena cu privire la dreptul tratatelor din
anul 1969,Conveţia de la Viena cu privire la misiunile speciale din anul 1969. In prezent,
Comisia de drept internaţional se preocupă de codificarea unor aşa domenii cumar fi:
răspunderea internaţională a statelor, imunitatea de jurisdicţie a statelor şi a bunurilor acestora,
statutulcurierului diplomatic şi a valizei diplomatice,
reglementarea relaţiilor dintre state şi organizaţiileinternaţionale, codificarea crimelor impotriva
păcii şi securităţii omenirii.

Subiectul II: Soluţionarea Diferendelor maritime

2.1 Definiţi noţiunea de difirend maritime

Prin diferend maritim internaţional se inţelege acea confrontare obiectivă de interese intre
subiecţii dreptuluiinternaţional in legătură cu folosirea Oceanului Planetar, care opune contestaţii
de ordin juridic intre părţileimplicate.

2.2 Analizaţi modalităţile diplomatice de reglemtare a difirendelor maritime

Dintre mijloacele politicodiplomatice convenţia recomandă negocierea şi concilierea.

Negocierea. Potrivit articolelor 283-284 atunci cand apare un diferend intre statele părţi in
legătură cuinterpretarea sau aplicarea convenţiei, părţile in litigiu vor proceda imediat la un
schimb de păreri privind rezolvarea diferendului prin negocieri sau orice stat parte poate invita
cealaltă sau celelalte părţi să supunădiferendul unei concilieri după o procedură specială. Această
procedură este prevăzută la anexa V la convenţie.Concilierea. Dacă invitaţia unei părţi de a
supune diferendul maritim unei proceduri de concilierea fost acceptată de cealaltă parte,
procedura de conciliere se declanşează printr-o notificare scrisă. Comisia deconciliere se
compune din cinci conciliatori desemnaţi de pe o listă intocmită de Secretarul General
alONU,pentru intocmirea căreia fiecare stat-parte la convenţie este abilitat să desemneze patru
conciliatori, carese bucură de cea mai inaltă reputaţie de imparţialitate, de competenţă şi de
integritate. Numele unui conciliator va rămane pe listă pană cand acesta esteretras de către statul-
parte care l-a desemnat.Partea care declanşează procedura concilierii numeşte doi conciliatori,
care se aleg de pe lista enunţată din careunul poate să fie dintre cetăţenii săi. Aceste numiri
trebuie să fie menţionate in notificare. Cealaltă parte ladiferend va numi in acelaşi mod doi
conciliatori in termen de 21 de zile de la primirea notificării. Dacănumirile nu sunt făcute in
termenul prevăzut, partea care a declanşat procedura poate, in săptămana careurmează după
expirarea acestui termen, fie să pună capăt procedurii printr-o notificare adresată celeilalte
părţi,fie să ceară Secretarului General al ONU să efectueze aceste numiri. Secretarul General al
ONU va efectuanumirile necesare, alegand, cu consultarea părţilor la diferend, persoane care
figurează pe lista conciliatorilor,in termen de 30 de zile de la primirea unei astfel de cerere.Intr-
un termen de 30 de zile de la data ultimei numiri, cei patru conciliatori desemnaţi vor numi un al
cincileade pe lista de conciliatori, care va fi preşedinte. Dacă numirea nu este făcută in termenul
prevăzut, fiecare parte poate, in săptămana care urmează după expirarea acestui termen, să ceară
Secretarului General al ONU săefectueze această numire conform aceleiaşi procedurii. Dacă
părţile nu convin altfel, comisia de conciliere işistabileşte singură procedura.In termen de 12 luni
de la constituirea sa comisia trebuie să prezinte raportul său.Pentru intocmirea lui, ea poate, cu
consimţămantul părţilor la diferend, să invite orice stat parte să-i prezinte punctul de vedere,
verbalsau scris. Hotărarile de procedură, recomandările şi raportul comisiei vor fi adoptate cu
majoritatea membrilor săi. Comisia poate supune atenţiei părţilor orice măsură susceptibilă de a
facilita rezolvarea pe cale amiabilă adiferendului. Comisia ascultă părţile, examinează pretenţiile
şi obiecţiile lor şi le face propuneri in scopul de ale ajuta să ajungă la o rezolvare a diferendului
pe cale amiabilă. Raportul va conţine eventualul accord intervenitsau, in lipsa acestuia,
concluziile sale asupra tuturor problemelor de fapt sau de drept referitoare la
obiectuldiferendului, precum şi recomandările pe care le consideră potrivite in scopul unei
rezolvări amiabile. Raportulse depune la Secretarul General al ONU şi se transmite părţilor in
diferend. Acest raport, inclusiv toateconcluziile sau recomandările conţinute, nu este obligatoriu
pentru părţile in diferend.Procedura de conciliere este incheiată in următoarele cazuri:1.atunci
cand diferendul a fost rezolvat,2. cand părţile au acceptat sau o parte a respins recomandările din
raport printr-o notificarescrisă adresată Secretarului General al ONU,3. la expirarea unei
perioade de 3 luni de la data comunicării raportului părţilor.Onorariile şi cheltuielile comisiei vor
fi suportate de către părţile la diferend. Printr-un acord aplicabil numaidiferendului respectiv,
părţile la diferend pot conveni să deroge de la acesta procedură.

2.3 Evaluaţi Eficienţa Tribunalului Internaţional pentru Dreptul mării în soluţionarea

difirendelor maritime.

competenţa Tribunalului se intinde asupra tuturor diferendelor şi cererilor care ii sunt supuse
potrivit convenţiei, precum şi asupra tuturor chestiunilor prevăzute in mod special in orice alt
acord, careconferă competenţă Tribunalului. Ratione personae au calitatea de a se prezenta in
faţa Tribunalului statele- părţi la convenţie, precum şi entităţile, altele decat statelepărţi, in toate
cazurile prevăzute in partea a XI(„Zona”) a convenţiei sau pentru orice deferendo supus in
conformitate cu orice alt acord care conferăcompetenţă Tribunalului şi este acceptat de toate
părţile la diferend.La examinarea unui diferend supus lui, Tribunalul va aplica dispoziţiile
convenţiei şi celelalte reguli de dreptinternaţional care nu sunt incompatibile cu aceasta. Aceasta
nu aduce atingere facultăţii pe careo areTribunalul de a statua ex aequo et bono dacă părţile in
diferend sunt de acord.Atunci cand una dintre părţi la diferend nu se prezintă in faţa Tribunalului
sau nu face uz de mijloacele pe carele are la dispoziţie, cealaltă parte poate cere Tribunalului
continuarea procedurii şi luarea unei hotărari.Absenţa uneia din părţi sau faptul că una dintre
părţi nu face uz de mijloacele pe care le are la dispoziţie, nu pot constitui un obstacol pentru
desfăşurarea procedurii.Atunci cand intr-un diferend un stat-parte consideră că are un interes de
ordin juridic, acesta se poate adresaTribunalului cu o cerere pentru intervenţie in proces. Dacă
Tribunalul admite cererea de intervenţie, hotărareasa privind diferendul va fi obligatorie pentru
statul care a intervenit,dar numai in măsura in care se referă laaspectele care au făcut obiectul
intervenţiei. Tribunalul, inainte de a lua hotărarea, trebuie să se asigure nunumai că are
competenţa de a soluţiona diferendul, ci şi că cererea este intemeiată in fapt şi in drept.Hotărarea
Tribunalului este definitivă şi toate părţile trebuie să i se conformeze. Ea nu este obligatorie
decat pentru părţile in litigiu şi numai pentru cauza rezolvată. La cererea oricărei dintre părţi, in
caz de contestaţie privind sensul şi cuprinsul hotărarii, Tribunalul este competent să o
interpreteze.

Test nr.12

Subiectul I: Sistemul Dreptului Internaţional

1.1 Definiţi noţiunea de sistem a dreptului international

Sistemul dreptului internaţional reprezintă o totalitate de elemente interdependente, obiectiv

existente şianume: principii de drept fundamentale şi speciale, norme convenţionale şi
cutumiare,instituţii şi ramuri dedrept internaţional.

1.2 Analizaţi elementele sistemului dreptului internaţional

In calitate de element al sistemului dreptului internaţional, norma de drept internaţional poate fi

definită ca oregulă de conduită, creată şi recunoscută de subiecţii dreptului International ca fiind
obligatorie.Principiul fundamental de drept internaţional este acea regulă de conduită generală,
abstractă, impersonală, posedind cel mai inalt grad de imperativitate, care apără valorile vitale
caracteristice unei anumite etapeistorice de dezvoltare a civilizaţiei umane.Instituţia dreptului
internaţional poate fi definite drept un ansamblu de norme juridice internaţionale,
cereglementează un domeniu restrans al relaţiilor internaţionale, şi anume, determină regimul
juridicinternaţional al unui anumit spaţiu (de exemplu instituţia dreptului de trecere inofensivă
prin marea teritorială)sau se referă la un obiect determinat de reglementare juridică (de exemplu
instituţia privilegiilor şi imunităţilor consulare, instituţia drepturilor minorităţilor, instituţia
recunoaşterii statelor etc.).Instituţiile, la rindul lor se impart in instituţii ramurale şi instituţii
interramurale. Sunt considerate instituţiiinterramurale acele instituţii compuse din norme juridice
care intră in componenţa a două sau mai multe ramuri(de exemplu instituţia răspunderii juridice
internaţionale, instituţia succesiunii). Normele instituţiei juridiceramurale se creează in cadrul
unei ramuri concrete şi cuprind anumite compartimente ale lor (de exemplu indreptul
internaţional maritim pot fi evidenţiate grupe de norme care reglementează regimul juridic al
măriteritoriale, a zonei economice exclusive, platoului continental, regimul juridic al mării libere
etc.)Ramura dreptului internaţional reprezintă o totalitate de norme juridice convenţionale şi
cutumiare, cereglementează raporturile de un anumit tip apărute intre subiecţii dreptului
international in cadrul unuidomeniu mai larg de cooperare internaţională, ce constituie obiect de
reglementare a dreptului internaţional public şi are un grad inalt de codificare universală,
caracterizată prin existenţa principiilor aplicabile acestuidomeniu concret al relaţiilor
internaţionale. Sunt considerate ramuri de drept internaţional public dreptulsecurităţii
internaţionale, dreptul cosmic,dreptul organizaţiilor internaţionale, dreptul tratatelor, dreptul
mării,dreptul aerian, dreptul diplomatic şi consular etc.

1.3 Evaluaţi sistemul dreptului internaţional

Sistemul dreptului internaţional public la etapa de azi s-a modificat considerabil şi continuă să-şi
schimbeconţinutul datorită apariţiei şi dezvoltării noilor domenii ale relaţiilor internazionale
(sfera investiţională,informaţională etc.), precum şi datorită diversităţii opiniilor despre sistemul
dreptului internaţional, intilnite inliteratura de specialitatе, precum şi datorită aspiraţiilor multor
savanţi de a recunoaşte noi domenii ale relaţiilor internaţionale drept obiect de reglementare a
dreptului internaţional.Lista instituţiilor şi ramurilor de drept internaţional nu este exhaustivă, ele
aflinduse in permanentă dezvoltareşi completare. Totodată conţinutul şi denumire anumitor
ramuri şi instituţii pot varia de la un stat la altul.Unele ramuri şi instituţii de drept internaţional
au apărut multe secole in urmă (de exemplu dreptul tratatelor,dreptul conflictelor armate, un
număr considerabil de instituţii ale dreptului diplomatic, dreptului mării etc.).41Alte instituţii şi
ramuri au apărut in secolul XX (de exemplu dreptul aerian, dreptul cosmic, dreptul
securităţiiinternaţionale, dreptul internaţional ecologic, instituţia platoului continental, instituţia
zonei economiceexclusive,instituţia asigurării securităţii navigaţiei aeriene, instituţia repatrierii
astronauţilor). Al treilea grup deinstituţii şi ramuri sunt astăzi in proces de devenire (de exemplu
dreptul International nuclear, dreptulinternaţional ecologic etc.) Or, in opinia profesorului Kohen
o nouă ramură de drept internaţional apare atuncicind sunt intrunite următoarele criterii:criteriul
normativ: o totalitate de principii fundamentale, cum sunt interzicerea utilizăriiforţei, dreptul
popoarelor de a dispune de ele insele, egalitatea suverană a statelor, neintervenţia in
afacerileinterne ale unui stat;criteriul instituţional: modalitatea in care sunt exercitate pe plan
internaţional funcţiilelegislativă,executive şi reglementarea diferendelor;criteriul subiectiv:
determinarea creatorilor şi destinatarilor regulilor e conduită.

Subiectul II: Funcţiile consulare

2.1 Definiţi noţiunea funcţiilor consulare

Funcţiile consulare-reprezintă totalitatea activităţilor oficiilor consulare şi ale

personaluluiacestora.

2.2 Clasificaţi funcţiile consulare.

După obiectul lor sau după domeniul pe care îl abordează, funcţiile consulare pot fi: – funcţii cu
caracter politic, altele decât funcţiile diplomatice; - funcţii economice importante: promovarea
schimburilor economice dintre statul trimiţător şi statul primitor pe teritoriul căruia îşi desfăşoară
consulatul activitatea; – funcţii culturale; foarte multe consulate româneşti înglobează minicentre
culturale, având o activitateculturală intense (Consulatele de la Veneţia, Canal Grande, etc.) şi
unde funcţia consular de promovare aculturii este de fapt una dintre cele mai importante;- funcţii
care se referă la protecţia cetăţenilor; spre deosebire de ambasade, care se concentrează în
principal pe promovarea intereselor statelor, a autorităţilor de stat, consulatele se preocupă de
problemele cetăţenilor. Eleinclud de asemenea, funcţii administrative, funcţii de stare civilă,
notariale, jurisdicţionale şi funcţii care sereferă la marina comercială, nave şi aeronave şi la
obligaţii militare.Din punct de vedere al conţinutului acestor funcţii, ele pot fi împărţite în două
categorii:a) funcţii care sunt conferite de către statul trimiţător oficiului consular respectiv;b)
funcţii care sunt recunoscute de către statul primitor ,cel pe teritoriulcăruia îşi desfăşoară
activitatea.Ca regulă generală, conţinutul acestor funcţii consulare este negociat şi inclus în
convenţiile bilaterale pe problem consulare pe care statul le încheie, o parteimportantă a acestor
convenţii consulare se concentreazătocmai pe funcţiileasupra cărora cele două state îşi dau
acordul să fie îndeplinite de către oficiile consulare.

2.3 Formulaţi specificul fiecărei funcţii consulare în parte

Funcţiile consulare sunt exercitate de către posturile consulare şi, de asemenea, de către
misiunile diplomaticeşi constau in:a) a proteja in statul de reşedinţă interesele statului trimiţător
şi ale cetăţenilor săi, persoane fizice sau juridice,in limitele admise de dreptul internaţional; b) a
favoriza dezvoltarea relaţiilor comerciale, economice, culturale şi ştiinţifice intre statul trimiţător
şi statulde reşedinţă şi a promova in orice alt mod relaţii amicale intre ele in cadrul dispoziţiilor
prezentei Convenţii;c) a se informa, prin toate mijloacele licite, despre condiţiile şi evoluţia vieţii
comerciale,economice, culturale şi ştiinţifice a statului de reşedinţă, a face rapoarte in această
privinţă către guvernulstatului trimiţător şi a da informaţii persoanelor interesate;d) a elibera
paşapoarte şi documente de călătorie cetăţenilor statului trimiţător, precum şi vize şi
altedocumente corespunzătoare persoanelor care doresc să meargă in statul trimiţător;e) a acorda
ajutor şi asistenţă cetăţenilor, persoane fizice şi juridice, ai statului trimiţător;f) a acţiona in
calitate de notar şi de ofiţer de stare civilă şi a exercita funcţii similare, ca şi unele funcţii
deordin administrativ, in măsura in care legile şi regulamentele statului nu se opun la aceasta;g) a
apăra interesele cetăţenilor statului trimiţător, persoane fizice sau juridice, in succesiunile de pe
teritoriulstatului de reşedinţă, in conformitate cu legile şi regulamentele statului de reşedinţă;h) a
apăra, in limitele fixate de legile şi regulamentele statului de reşedinţă, interesele minorilor
şiincapabililor, cetăţeni ai statului trimiţător, mai ales atunci cand este cerută instituirea unei
tutele sau curatelecu privire la ei a exercita orice alte funcţii incredinţate unui post consular de
către statul trimiţător, carenu sint interzise de legile şi regulamentele statului de reşedinţă sau la
care statul de reşedinţă nu se opune, saucare sunt menţionate in acordurile internaţionale in
vigoare intre statul trimiţător şi statul de reşedinţă.

TESTUL13

Subiectul I: Subiecții Dreptului Internațional Public

1.1)DEFINITI NOTIUNEA DE SUBIECT DE DREPT INTERNATIONAL

Subiect international public--sunt entităţile care participă direct la raporturile internaţionale

reglementate dedreptul internaţional public, care, prin acţiunile lor volitive, obţin drepturi şi işi
asumă obligaţii internaţionale,iar in cazul incălcării acestora poartă răspundere internaţională.—
reprezinta particularitati esentiale incomparatie cu dreptul intern

1.2)CLASIFICATI SUBIECTII DE DIP CONTEMPORANI

In DIP contemporan avem urm sub. :*Statul :o colectivitate umana cu toate trasaturile aferente
unei suveranitati si cu independenta proprie,alcatuita din teritoriu si populatie.* Entitatile statale
contestate : - Vaticanul-Orasele libere*Alti actori ai rel. internat. :-org.intern. reprezintă forme de
coordonare a colaborării internaţionale în diferite domenii, pentru care stateleau creat un anumit
cadru juridico-organizatoric prin adoptarea unui statut, elaborat de comun acord, în care se
prevăd obiectul şi scopurile organizaţiei, organele şi atribuţiile lor, necesare realizării
obiectivelor pentru careau fost constituite.-miscarile de eliberare nationala;-pers. Fizica- Insa
pentru comiterea crimelor de razboi sau a crimelor impotriva pacii si umanitatii, careconstituie
infractiuni cu caracter international, raspunderea individului se angajeaza pe plan international,
infata instantelor jurisdictionalecorporatiile transnationale o entitate economică formată dintr-o
companie-mamă şi filialele ei din străinătate.-companiile publice internationale-umanitatea

1.3)Evaluați statutul RM ca subiect de Drept Internațional Public

luind in consideratie legea cu privire la tratalele internationale si la reglementarea sa plus faptul

ca RM face parte la conventia cu privire la dr marii ne putem da seama ca din punc de vedere
formel ea reprezinta unsubiec activ pe cind practic mai avem multe pina la perfectiune.

Republica Moldova , ca subiect de Drept Internaţional Public.

“Unirea face puterea statelor şi prin urmare,fericirea lor”
(Nicolae Bălcescu)
Republica Moldova la 27.august.1991 , marchează o noua viziune asupra valorilor naţionale,
statului de drept, respectării legilor şi ocrotirii drepturilor fundamentale ale omului. Actul care
declara: “Republica Moldova este un stat Suveran,Independent si Democratic,Liber să-şi
hotărască prezentul şi viitorul,fără nici un amestec din afară,în conformitate cu idealurile şi
năzuinţele sfinte ale poporului in spaţiul istoric si etnic al devenirii sale
naţionale”                         
                 Declaraţia de Independentă a Republicii Moldova constituie începutul a noi valori ,
care respectă egalitatea în drepturi a societăţii şi a valorilor umane. Declaraţia de Independenţă a
Republicii Moldova avea adresare către Organizaţia Naţiunilor Unite unde se cerea de a deveni
membru cu drepturi depline în organizaţia mondiala şi în agenţiile sale
specializate. (2)  Organizaţia Naţiunilor Unite constituie Carta Naţiunilor Unite în 1945 la 26
iunie, San Francisco , unde are ca scop de a opri acţiunile negative asupra statelor, astfel
îndemnînd popoarele de a crea condiţii pentru respectarea justiţiei,promovarea progresului social
şi libertatea de  care are nevoie societatea,menţinerea păcii între popoare şi securităţii
internaţionale.Momentul de afirmare a Republicii Moldova a constituit un fenomen  de stabilire
a relaţiilor externe,prima ţara care a recunoscut RM ca stat suveran şi  independent,unitar şi
indivizibil a fost Romînia.Ca urmare a acestor etape de  consolidare a statului în emanciparea 
relaţiilor externe s-a înfiinţat ambasade la  Chişinau ,într-o perioada progresiva au aparut
oportunităţi naţionale de consolidare a obiectivelor internaţionale.Pentru a crea şi a respecta
condiţiile de participare a   Republicii Moldova la dezvoltarea internaţionala, pe plan extern este
nevoie de a fi implementate strategii de viitor în domeniul juridic,activităţi diplomatice pe
întregul arial al practicii externe şi a politicii internaţionale.
Perioada de recunoastere a Republicii Moldova a trecut prin mai multe etape care au creat noi
relaţii externe cu statele vecine în domenii relaţii politice, economice, culturale şi alte interese de
ordin comun cu ţările europene în activităţile diplomatice, prevăzute de normele dreptului
Internaţional şi practicii existente în domeniu. Pe parcursul anilor următori Moldova desfăşoară
o activitate intensă de afirmare pe plan internaţional prin aderarea la un şir de organizaţii
internaţionale: la 30 ianuarie 1992 la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa
(actual,Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa,OSCE); la 2 martie 1992 Republica
Moldova devine membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite;
la 4 mai 1992 devine membru al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii;al Fondului Monetar
Internaţional; al Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare; la 12 august 1992 al
Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. La 25 iunie 1992 Republica Moldova
participă împreună cu alte state în calitate de membru fondator la instituirea organizaţiei
regionale Cooperarea Economică la Marea Neagră. În vederea includerii în circuitul internaţional
cultural Republica a aderat la UNESCO la 27 mai 1992 şi la Uniunea Latină la 12 decembrie
1992.Concomitent cu eforturile de integrare în organizaţiile şi structurile internaţionale, pe
parcursul anilor 1992-1993 s-au extins relaţiile bilaterale. Spre sfârşitul anului 1993, Republica
Moldova era recunoscută de peste 120 de state, având relaţii diplomatice cu peste 80 de ţări. Au
fost deschise primele ambasade ale Republicii Moldova peste hotare la: Bucureşti (24 februarie
1992),Moscova (16 octombrie 1992), Kiev (26 mai 1993), Bruxelles (21 iunie 1993), Minsk (6
octombrie1993), Washington (9 decembrie 1993); la 5 iunie 1992 a început să funcţioneze
Reprezentanţa permanentă a Republicii Moldova pe lângă ONU.   Totodată la Chişinău au fost
deschise primele ambasade străine ale: României (24 ianuarie 1992), SUA (29 martie 1992),
Ucrainei (martie1992), Federaţiei Ruse (iunie 1992), RFG (noiembrie 1992) ş. a.Importante
momente în afirmarea statalităţii Republicii Moldova şi a calităţii de subiect de drept
internaţional le-au constituit alegerile parlamentare pe bază de pluripartitism, care au avut loc la
27 februarie 1994 şi elaborarea noii Constituţii care intră în vigoare la 27 august
1994.Constituţia Republicii Moldova devine astfel cadrul juridic al relaţiilor bilaterale şi al
colaborăriimultilaterale cu alte state.(3)
La momentul actual Republica Moldova dispune de criteriile principale a unui stat suveran si
independent ,apărut pe harta lumii drept consecinţă a destrămării imperiului sovietic,fapt care îi
justifică apariţia.Constituirea fundamentelor statului Republica Moldova şi ale societăţii
democratice a fost efectuată cu participarea activă a populaţiei şi a trecut prin două etape relative
dinstincte. Prima – fiind calificată ca etapă confuză, contradictorie şi de scurtă durată , începe în
1990,odată cu desfăşurarea primelor alegeri libere care au marcat un pas important în procesul de
democratizare a societăţii (deşi încă sovietice) şi de edificare a statului moldovenesc. La 5 ani
dela anunţarea cursului de „Perestroika”, s-au desfăşurat alegerile în ultimul Soviet Suprem al
R.S.S.Moldoveneşti. Legea privind alegerile deputaţilor poporului din R.S.S.M., din 23
noiembrie 1989,introducea elemente noi, imposibil de imaginat în practica alegerilor anterioare
din Uniunea Sovietică.
Un pas important în democratizarea vieţii politice din Republică l-a constituit alegerile
parlamentare din 25 februarie 1990, apreciate ca primele alegeri democratice. Deşi alegerile nu
s-au desfăşurat în condiţiile unui pluralism politic real, totuşi candidaţii au avut posibilitatea să
participe în condiţii egale la campania electorală, prezentându-şi platformele în faţa
electoratului.În urma scrutinului, în Sovietul Suprem au fost aleşi 380 de deputaţi, majoritatea
dintre ei fiind înaintaţi şi susţinuţi de noile formaţiuni politice în componenţa forului legislativ
suprem al republicii au intrat reprezentanţii mai multor formaţiuni politice cu programe diverse.
Pornind de la realitate şi fiind ghidaţi de conjunctura internă şi externă, într-o perioadă relativ
scurtă, Sovietul Suprem a elaborat şi a aprobat un set de legi şi hotărâri, care au creat
baza juridică şi au trasat direcţiile principale de dezvoltare a noului stat, Republica Moldova
Analizând activitatea Sovietului Suprem al RSSM de legislatura a XII-a, vom observa că
începând cu aprilie 1990 s-a mers pas cu    pas spre declararea Independenţei la 27 august 1991.
Chiar la prima şedinţă a Sovietului Suprem, exprimând voinţa poporului, a fost confirmată
hotărârea revenirii la vechile atribute ale statalităţii moldoveneşti, adoptându-se un nou Drapel
de Stat, Tricolorul – albastru, galben, roşu , simbol oficial al suveranităţii. Pe parcursul
următoarelor şedinţe au fost adoptate un şir de documente de o importanţă excepţională pentru
constituirea şi consolidarea statului.(4)
În decursul a 21 de ani de la declararea independenţei ,Republica Moldova a înregistrat mari
progrese pe plan naţional,acţiuni de mare importanţa cu statele din exterior au fost tot mai
frecvente ce primeşte cooperare diplomatică a  Republicii Moldova cu tări
ca,Romînia,Ucraina,Belarus, Bulgaria, Franţa, Ungaria, Turcia, China, Rusia,SUA.În complexul
de studiu Republica Moldova rămîne a fi principalul partener ai Uniunii Europene , unde peste
50% din totalul exporturilor moldoveneşti se orientează spre UE.Anul 2009 decembrie ,Moldova
şi UE au reconfirmat intenţia de a crea o zonă de liber schimb aprofundat ,aceasta are efecte
dinamice pentru economia moldovenească,unde direct ar spori investiţiile străine .
Dreptul internaţional public este acea ramura a dreptului,acel ansamblu de principii şi norme
juridice scrise sau nescrise create de către state ,dar şi de celelalte subiecte de drept internaţional
pe baza acordului lor de voinţă în scopul reglementării rapoturilor internaţionale.Rolul său
principal este de a asigura funcţionarea armonioasă a acestei societăţi, de a contribui prin
mijloacele sale la o dezvoltare corespunzătoare care continua sa afecteze(a fi implementata)
acesta societate.Din punct de vedere al conţinutul relaţiilor dintre state care fac parte,obiectul
Drept Internaţional Public deosebim raporturi . 
Cooperarea internaţionala are ca scop preluarea bunii funcţionari a mecanismelor  şi strategiilor
de reglementare a justiţiei , procesului educaţional,social şi economic.Pentru a crea o poziţie şi
un raport de stabilitate în Republica Moldova statul,mai cu seama administraţia publica
reglementează permanent sfera justiţiei a societatii civile şi a mass-mediei, partenerilor
internaţionali şi a organismelor comunitare.Totuşi există unele îmbunatăţiri ale sistemului la
majoritatea capitolelor,dar impactul acestora ramine destul de redus şi este slab perceput de
societate.
Priorităţile legate de reforma justiţiei, merită atenţie sporită din partea puterii politice mai multe
dintre propunerile anterioare în domeniu, reiterate recent şi de Consiliul Superior al
Magistraturii(CSM) la solicitarea executivului.
1)Instituirea unui organ colegial care ar coordona reformele în domeniul justiţiei,  al reformei de
drept general.
2) Schimbarea structurii instanţelor judecătoreşti pentru a asigura apărarea drepturilor
fundamentale ale omului în corespundere cu recomandarile Curtii Europene a
drepturilor Omului.etc,reforma justiţiei prevede şi,”Simplificarea procedurilor de numire în
funcţie a judecătorului”,ulterior transparenţa va domina sistemul judiciar o data cu
implementarea standartelor de buna funcţionare.
(6)Republica Moldova are sarcina sa construiască  un stat de drept,să aduca viziune în actul de
guvernare şi să lanseze relaţiile cu partenerii externi în constinuare,  acest fapt demonstrează că
integrarea RM în Uniunea Europeana are şanse de a fi apreciată şi susţinută o data cu priorităţile
internaţionale care sunt expuse:
1)Integrarea economica;
                                             2)Relansarea economica;
                                             3)Supremaţia legii;
                      4)Descentralizarea admnistrative şi fiscală şi reintegrarea ţării;
Republica Moldova în perioada anilor ,1991-2012 ,a înregistrat un progres simţit în
societate,relaţiile externe sunt la ordinea zilei pentru statul moldovenesc ,RM are nevoie de
sprijin din partea ţărilor dezvoltate şi state ce au practica în procesul integrarii Europene,în
stabilirea tratatelor de cooperare între ţări şi realizarea obiectivelor la standartele europene,
pentru a mobiliza societatea civilă,Republica Moldova  dispune de, consilii, uniuni, organizaţii
inter-guvernamentale pentru educarea şi formare tinerilor spre o viziune corecta pentru o
dezvoltare dinamica în domeniile sociale,economice,politice în contextual dreptului internaţional
public este nevoie  de a  valorifica şi de a apăra  echilibrului de pace dintre ţări.
“Naţiunea este cea mai importantă,cea mai  completă şi cea mai complexă comunitate a vieţii
civilizate”
                                                                  (Jacques Maritain)

Subiectul II : Organele jurisdicționale International

2.1)Definiti notiunea si tipologia organelor jurizdictionale

Organele jurisdictiei internationale –totalitatea organelor internationale competente sa

solutioneze litigiileaparute intre sub. pe plan international.Din punct de vedere tipologic şi
conceptual jurisdicţiile internaţionale se impart in două mari categorii:1. Jurisdicţia
internaţională ad-hoc şi2. Jurisdicţia internaţională permanent .In dreptul internaţional public
prin jurisdicţia ad-hoc se subinţelege arbitrajulinternaţional,ca fiind judecata pe plan
internaţional a unui diferend de către oinstanţă de judecată ad-hoc, constituită de părţile in
diferend La randul său, din punct de vedere organizaţional,arbitrajul internaţional se poate
constitui in următoarele forme1184:- arbitrul unic,- comisia mixtă,- tribunalul arbitral,-
tribunalul arbitral mixt,- arbitrajul specialarbitrajul instituţionalizatArbitrul unic trebuie, de
obicei sa nu aibă cetăţenia părţilor in conflict pentru a se asigura şi pe această cale,imparţialitatea
sa. Comisia mixta Comisiase constituia pe o bază paritară şi era formată numai din cetăţeni ai
parţilor in conflict.Tribunalul arbitral. El se constituie de obicei dintr-un număr impar de arbitri:
3, 5 etc., din care 1 sau 2 pot ficetăţeni ai statelor in conflict, iar ceilalţi sau celălalt – cetăţeni ai
altor state. Tribunalul arbitral mixt. După primul Război Mondial tribunalele arbitrale mixte au
avut ca sarcină soluţionarea diferendele născute dinrăzboi. Aceste tribunale aveau o permanenţă
relativă, fiind destinate să soluţioneze anumite categorii dediferende. Tribunalul arbitral mixt era
compus din trei membri – cate un cetăţean al unui stat neutru in timpulrăzboiului.Arbitrajul
special. Un astfel de organ se constituie pentru soluţionarea unor categorii aparte dediferende ce
vor apărea eventual.Jurisdicţia internaţională permanentă. Instanţele jurisdicţionale
internaţionale cu caracter permanent suntcreaţia secolului XX1192, deboutand cu renumita Curte
Permanentă de Justiţie Internaţională (CPJI), infiinţatădupă primul Război Mondial prin Pactul
Ligii Naţiunilor. Prima şedinţă de inaugurare a avut loc in 1922,Curtea activand pană in 1946,
cand cedează misiunea jurisdicţională in favoarea succesoarei sale – CurteaInternaţională de
Justiţie (CIJ) La randul său, instanţele internaţionale de judecată pot fi clasificate după
difersecriterii:1. După întinderea competenţei distingem:- de competenţă generală – CPJI, CIJ,
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE);- de competenţă specială – Curtea Europeană a
Drepturilor Omului (CEDO), TribunalulInternaţional pentru Dreptul Mării (TIM), Tribunalul
Administrativ al Naţiunilor Unite (TANU ,Curtea Internaţională Penală (CIP).2. După obiectul
diferendelor:- teritoriale – CIJ;- in material dreptulor omului – CIJ, CEDO, CJUE;- de reprimare
a infracţiunilor internaţionale – CIP, Tribunalul internaţional pentru ex- Iugoslavia,Tribunalul
internaţional pentru Rwanda;- maritime – TIM, CIJ.3. După calitatea justiţiabililor:- intre state –
CPJI, CIJ, TIM,
CJUE, CEDO;- intre state şi persoane fizice sau persoane juridice – CEDO, CJUE, TIM;- intre
state şi organizaţii internaţionale – CJUE, TIM;- intre organizaţii şi persoane fizice – TIM,
TANU.

2.2)COMPARATI COMPETENTA JURIZDICTIEI INTERNATIONALE

Dreptul internaţional actual recunoaşte existenţa unei puteri inerente jurisdicţiilo internaţionale,
atat judiciarecat şi arbitrale, de a soluţiona litigiile cu privire la propria com petenţă.
Competenţa jurisdicţiei de a decideasupra propriei competenţe se
stabileşte in momentul examinării admisibilităţii cererii introductive şi constituie baza unei puteri
bine delimitate. Identificarea competenţei unei juriddicţii internaţionale depinde demodalitatea
de atribuire a ei. Dreptul contentiosului international cunoaşte 3 modalităţi de atribuire
acompetenţei:1. modalităţi convenţionale,2. modalităţi unilaterale şi3. Modalităţi
autoritare.Modalităţile convenţionale. Printre aceste modalităţi figurează compromisul şi clauza
compromisorie.Compromisul este un acord care are ca obiect delegarea unui organ imputrnicirea
de a judeca un diferend sau oserie de diferende actuale. Este de precizat că acest acord fixat in
compromis vizează in egală măsură acordulin favoarea unui organ judiciar sau arbitral. Din
punct de vedere al dreptului international compromisul este untratat internaţional, incheiat intre
părţile diferendului care trebuie să fie subiecte de drept internaţional public,respectiv se supune
regulelor dreptului comun al tratatelor internaţionale, reglementat prin Convenţia de laViena
asupra tratatelor internaţionale din 1969. Modalităţile unilaterale. Aceste modalităţi imbracă
formadeclaraţiilor unilaterale de recunoaştere a jurisdicţiei obligatorii a unor instanţe
internaţionale. Cu alte cuvinte,unele tratatele internaţionale prin care se crează o jurisdicţie pot
subordona autoritatea puterii jurisdicţionaleunei declaraţiei unilaterale, de regulă facultativă, din
partea statului contractant, prin care acesta recunoaşte,obligatoriu in privinţa sa jurisdicţia
internaţională.Modalităţi autoritare. Aceste modalităţi de atribuire a jurisdicţiei unor jurisdicţii
internaţionales-au realizat in practica internaţională prin rezoluţiile Adunării Generale sau
Consiliului de Securitate,organe ale ONU. In acest sens, nu este exclus ca un acord intre state să
abiliteze o organizaţie internaţională dea crea un tribunal internaţional2.3)principalele reguli de
procedura la examinarea contenciosului internationalIn mod normal o jurisdicţie international
dispune de o procedură ordinară a instanţei (asupra fondului) şi poate recurge la proceduri
incidente. Procedură ordinară presupune cateva etape in mare parte inspirate din procedura
internă:1. Introducerea оn instanţă. In cazul unei jurisdicţii permanente sesizarea instanţei are loc
printrun actunilateral din partea reclamantului, care imbracă forma unei cerere contra
reclamatului sau prin notificareacompromisului dintre părţi. Potrivit art.40 din Statutul CIJ,
cererea sau notificarea sunt adresate grefierului,care trebuie să le comunice imediat tuturor
interesaţilor.Cererea sau notificarea trebuie să indice expresobiectul diferendului şi părţile.2.
Duelul jurisdicţional. Din momentul sesizării, jurisdicţia aplică principiul contradictorialităţii şi
părţilor li seasigură o egalitate procesuală. Orice document adus in faţă tribunalului de către o
parte este transmis celeilalte părţi pentru replică. Părţile sunt reprezentate in faţa jurisdicţiilor
internaţionale de către agenţii lor, care pot fiasistaţi de consilieri sau avocaţi1214. De regulă,
procedura contencioasă cuprinde 2 faze: scrisă şi orală.3. Adoptarea hotărвrii. Deliberările sunt
secrete şi supuse unor reguli specifice fiecărui tribunal, destinate sădegajeze un enunţ legal.
Scopul lor este de a oferi fiecărui judecător posibilitatea să contribuie direct la procesul adoptării
opiniei colegiale a tribunalului Afară de procedura ordinară, jurisdicţia internaţionalărealizează
acţiuni procesuale in cadrul procedurilor incidente. Acestea sunt complementare procedurii de
bazăşi de fapt, in mare măsură, contribuie fie la buna ei derulare, fie la menţinerea unei ordini
juridice provizorii pană la decizia finală. Tribunalul internaţional recurge la procedura incidentă
in 3 situaţii, in cazul:1. Intervenţiei terţilor. Dreptul contenciosului international recunoaşte
terţilor, care justifică un interes de ordin juridic, dreptul de intervenţie in cadrul unui proces
jurisdicţional care opune două alte părţi1217. In acest sens,terţul adresează o cerere tribunalului
in care aduce argumentele ce justifică interesul său in cadrul procedurii declanşate. In fine,
tribunalul este acela care autorizează această intervenţie. In caz de acceptare a terţului, elnu
devine parte la proces, dar işi prezintă observaţiile sale şi hotărarea tribunalului in partea ce
vizeazăinterpretarea unui tratat la care este parte terţul, ii va fi opozabilă1218.2. Excepţiilor
preliminare. O excepţie preliminară este o obiecţie in adresa jurisdicţiei tribunalului scopulcăreia
este de a impiedica examinarea in fond a cauzei1219. Utilizarea ei este frecventă in cazul
candtribunalul este sesizat unilateral printr-o cerere3. Măsurilor conservatorii. In principiu,
introducerea unei cereri in instant internaţională nu are efectsuspensiv. Deoarece procedurile
jurisdicţionale sunt destul de lungi, mai ales atunci cand sunt intarziate deexaminarea excepţiilor
preliminare, tribunalul poate decide, la cererea unei părţi, ordonarea măsurilor
conservatorii1220. Cu toate acestea, luarea unei astfel de decizie nu constituie o practică
frecventă, pentru că ar insemna suspendarea acţiunii care a condus la apariţia diferendului, ceea
ce ar insemna o avantajare provizoriea unei părţi in diferend1221.
Test nr. 14

Subiectul I. Normele dreptului international

1.1Definiți noțiunea de normă de Drept InternațIonal

Norma de drept internaţional poate fi definită drept o regulă de conduită generală, creată de
subiecţii dreptuluiinternaţional, ce reglementează relaţiile dintre aceştia şi este recunoscută ca
fiind obligatorie. Conţinutulnormelor dreptului internaţional il formează drepturile şi obligaţiile
cu care sunt investite statele şi alţi subiecţide drept internaţional.

1.2 Clasificați normele dreptului International

Clasificarea normelor de drept internaţional public comport un interes deosebit teoretic, in

doctrină fiind propuse următoarele criteria de clasificare:1. in dependenţă de acţiunea faţă de
cercul de participanţi la raporturile de drept internaţional public pot fideosebite:- norme
universale, care reglementează raporturile dintre toţi subiecţii de drept internaţional.Aceste
norme, fiind reguli de conduită obligatorii adresate unui cerc nedeterminat de subiecţi de
dreptinternaţional, formează dreptul internaţional comun.- norme regionale ce acţionează doar
faţă de un număr limitat de participanţi. Prin norme regionale suntreglementate raporturile
juridice dintre subiecţii aparţinind unei anumite regiuni geografice insă cu referire laun obiect
comun de reglementare.- norme locale sunt acele norme care reglementează raporturile juridice
dintre doi sau ciţiva subiecţi de dreptinternaţional. Normele locale pot fi atit personificate cit şi
nepersonificate.2. in dependenţă de locul şi rolul normelor in sistemul de drept:- norme materiale
conţin drepturile şi obligaţiile subiecţilor dreptului internaţional;- norme procesuale pot fi
definite in două accepţiuni. Lato

sensu, norme procesuale sunt considerate normelecare reglementează procesul de creare şi

realizare a dreptului. Stricto sensu,normele procesuale sunt acelenorme care reglementează
procesul de realizare a dreptului. Normele procesuale posedă sancţiuni specifice.3. in dependent
de metoda de reglementare juridică, normele de drept internaţional se impart in:- norme
dispozitive sunt acele norme, de la care statele pot face abatere de comun acord, dacă aceasta nu
prejudiciază interesele legitime ale altor state.- norme imperative, care prescriu un model concret
de conduită juridică, de la care nu este permisă nicioabatere.Printre normele imperative au
inceput să se evidenţieze principiile fudamentale de drept internaţional, numitenorme jus cogens.
Normele jus cogens se deosebesc de alte norme imperative ale dreptului internaţional
prinefectele pe care le produc in caz de nerespectare a lor. Orice abatere de la norma jus cogens
provoacă nulitateaacţiunilor subiecţilor de drept internaţional.

1.3.Evaluați specificul normelor ius cogens

Normele jus cogens apar in sec. XX si pt prima data sunt defiinite in Conventia de la Viena, cu
privire ladreptul tratatelor, unde se spune ca norma jus cogens este o norma acceptata si
recunoscuta de societateainternationala a statelor in ansamblu ei drept norma de la care nu se
permite nici o abatere si care poate fimodificata doar printr-o norma cu acelasi
caracter.Trasaturile normelor jus cogens sunt urmatoarele:generala;impersonala;universala;de
maxima imperativitate.Astazi prin norme jus cogens se subintelege acele
10 principii fundamentale de DIP(neaplicarea fortei sineamenintarea cu aplicarea ei in relatiile
internationale(neagresiunii),imixtiunea in afacerile interne ale unu stat, solutionarea pe cale
pasnica a diferendelor internationale, integritatea teritoriala, indeplinirea cu buna-credinta a
obligatiilor internationale, dreptul popoarelor la auto-determinare, respectarea universala
adrepturilor omului, egalitatea suverana a statelor), care sunt obligatorii pt toate statele existente
pe Glob.

Subiectul II: Organizația Națiunilor Unite – organizație cu vocație universal 1.1.Definiți

noțiunea de organizație international

Organizația internațională este o asociație de state fondate în baza principiului egalitîții suverane
care are la bază un act constitutiv (tratat internațional), are o structură proprie, bugetși
personalitate distinctă de cea afondatorilor.1.2.Analizați istoria creării O.N.UONU inițial a
existat sub forma altei organizațiiși anume – Liga Națiunilor formată prin tratatul de laVersailles
1920. Scopul Ligii națiunilor era dezarmarea, prevenirea războaielor prin intermediul securită
țiicolective, rezolvarea disputelor internațiuni prin negociere, diplomațieși îmbunătățirea calită ții
vieții. Liganu dispunea de armată proprieși după o serie e eșecuri nu a putut face față
agresiunilor Axei Berlin-Roma-Tokyo, declanșînduse al doilea război mondial.La încetarea
războiului în 1945, reprezentanți ai 50 dețări s-au întîlnit la San Francisco pentru a Semna
CartaONUși astfel Liga a fost înlocuită cu Organizația Națiunilor Unite moștenind numeroase
agenții și organizații fondate de Ligă. Numele de ”United Nations” a apărut pentru prima dată în
Declarația președintelui american Roosvelt în 1942cînd 26 dețăriși-au unit for țele pentru a
înfrunta Axa.

1.3Evaluați sistemul și funcțiile organelor principale ale ONU

Potrivit Cartei, ONU are 4 obiective majore:1) sa mentina pacea si securitatea internationala;2)
sa dezvolte relatii de prietenie intre natiuni;3) sa coopereze in rezolvarea problemelor
internationale si in promovarea respectului pentru drepturile omului;4) si sa fie un centru pentru
armonizarea actiunilor tuturor statelor.ONU are 6 organe distincte, fiecare avînd funcțiile ei
caracteristice:a)Adunarea Generală – este organul principal și deliberativ care poate examina
principiile generale decooperare pentru mentinerea pacii si securitatii internationale, inclusiv
principiile care guverneaza dezarmareasi reglementarea înarmarilor, si poate face recomandari
cu privire la asemenea principii fie Membrilor Organizatiei Natiunilor Unite, fie Consiliului de
Securitate, fie Membrilor Organizatiei si Consiliului deSecuritate. b)Consiliul economic si social
– poate efectua sau initia studii si rapoarte privind probleme internationale îndomeniile
economic, social, cultural, al învatamântului, al sanatatii si în alte domenii conexe si poate
facerecomandari în privinta tuturor acestor problem Adunarii Generale, Membrilor Natiunilor
Unite si institutiilor specializate interesate. El poate face recomandari în scopul de a promova
respectarea efectiva a drepturilor omului si libertatilor fundamentale pentru toti.c)Consiliu de
securitate – duce răspunderea pentru pacea și securitatea omenirii. Consiliul de Securitate
poateancheta orice diferend sau orice situatie care ar putea duce la frictiuni internationale sau ar
putea da nastereunui diferend, în scopul de a stabili daca prelungirea diferendului sau situatiei ar
putea pune în primejdiementinerea pacii si securitatii internationale.d)Consiliu de tutelă –
examinează problemele referitoare la teritoriile ce nu sunt capabile să
seautoadministreze.e)Secretariatul – îndeplinește lucrările de secretariat (arhivă, petit ii,
depozitarea tratatelor)f)Curtea Internationala de justitie – organul judiciar principal al Natiunilor
Unite.

Test nr. 15 Subiectul I: Raportul dintre dreptul international și dreptul Intern

1.1Definiți ordinea juridică international

Prin ordine juridical internațională subînțelegem modul de organizare și funcționare a societății

internaționale, precumși principiile și modul de interacțiune între subiec ții Dreptului
Internațional.

1.2.Analizați doctrinele și teoriile ale raportului dintre Dreptul Interna țional și

national

În literatura de specialitate s-au conturat 2 teorii de bază:1)Teoria dualistă – presupune că

Dreptul Internațional și cel Intern sunt 2 sisteme absolut diferite care conț innorme ce
reglemeatează diferite raporturi juridice. Aceste sisteme evoluț ionează după metoda liniilor
paralele,niciodată intersectîndu-se.2)Teoria monismului – afirmă existența a 2 sisteme de Drept
care reglementează raporturi juridice diferite însăse întîlnesc situație de coeziune a lor. Cele mai
întîlnite domenii de coeziune sunt: drepturile omului, regim defrontieră, relații diplomatice.
Această teorie cunoaște 2 accepțiun a) Monismul cu privatul Dreptului Internațional (autor Hans
Kelsen). Asemenea poziție e adoptată deconstituția Franței, Federației Ruse. Această teorie
prevede că atunci cînd există conflict întrenormeleDreptului Internaționalși cel Național se aplică
prevederile Internaționale. b) Monismul cu privatul Dreptului Intern. Această teorie e antagonică
celeilalte. Autor (kauffman). Această poziție e prevăzută de constituția Nicaragua.

1.3 Formulați particularitățile raportului dintre dreptul constituțional al RM și dreptul

Internațional

Acest raport poate fi sesizat din art. 4 si 8 a Constituției RM care prevede că:”1.Dispozițiile
constituționale privind drepturileși libertățile omului se interpreteazăși se aplică înconcordanță
cu Declaraț ia Universală a drepturilor omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care RM este
parte.2. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale
ale omului la careRM este parte și legile ei interne, prioritate au reglementările internaționale ”
(art.4)Citind articol se crează impresia că prioritate asupra legilor interne au doar reglementările
interna ționale ce ținde drepturile omului iar această prioritate se răsfrînge asupra tuturor legilor
(inclusiv cele consituționale).Pentru a elucida această neclaritate Curtea Constituțională în 1999
s-a pronunțat asupra interpretării art. 4 și 8din Constituție. Hotărîrea Cur ții Constituționale
stipulează însă că:Reglementările internaționale au prioritate asupra tuturor legilor înafară de
cele constituționale.Reglementările internaționale au prioritate nu doar dacăț in de domeniul
drepturilor omului, dar oricarereglementări prevăzute în tratatele internaționale la care RM este
parte.

Subiectul II: Regimul juridic al zonelor Polare

2.1Definiți noțiunea de zonă polară.

Zona polară reprezintă zona geografică situată fie la polul nord (Arctica) fie la polul sud
(Antarctica).

2.2.Analizați instrumentele internaționale ce reglementează statutul

Arcticii și Antarcticii.

Statutul Arcticii este determinat de reglementările international și legislația statelor riverane la

OceanulÎnghețat de Nord. O organizație internațională care are atribu ții în acest sens este
Consiliul arctic format din 8state care scopul de a coordonași coopera cu activită țile statelor în
regiunea dată.Referitor la Antarctica, în sec. XX mai multe state au încercat săși atribuie unele
păr ți din Antarctica. Pentrua stabili regimul juridic aplicat acestei zone în 1959 s-a semnat
Tratatul de la Washington cu privire laAntarctica. În vederea respectării lui s-a creat un sistem de
control și inspecție reciprocă care se realizează prinobservatorii desemnați de reprezentanții celor
12 păr ți la tratat. Pentru a soluționa problemele referitoare laresursele minerale din zonă în 1988
a fost adoptată Convenția privind reglementarea activităților asupraresurselor minerale din
Antarctica.

2.3Formulați particularitățile regimului juridic al Arcticiiși Antarcticii

Regimul juridic al Arcticii s-a format într-o perioadă lungăși continuă în prezent. O încercare de
a determinaca acest regim a avut loc la inițiatva savantului rus lakhtin care a înaintat teoria
sectoarelor. Această teoriefavoriza Federația Rusă și defavoriza SUA. Astfel ea nu a fost
acceptată unanim. Unica reglementare estecuprinsă în Convenția cu privire la Dreptul Mării din
1982 care recunoa și te dreptul statelor riverine zonelor cuînghețuri să ia măsuri de protective și
control asupra poluării pe o distanță de 200 m.m. În prezent Arcticanecesită o tot mai clară
reglementare internațională.Principiul de bază al regimului internațional al Antarcticii este –
folosirea ei numai în scopuri pașnice. Aceastăzonă are un statut de – demilitarizare, neutralizare
și denuclearizare. Antarctica este însă liberă pentru cercetări științifice. Atît timp cît tratatul de la
Washington din 1959 este în vigoare nici un stat nu poate înainta pretenții teritoriale asupra
zonei.

Test nr.16 Subiectul I: Principiul egalitatii suverane a statelor

1,1.Definiti notiunea de principiu a egalitatii suverane a statelor

Acest principiu permite consacrarea principalei particularitati a dreptului internationa-prezenta

la subiecti sai acalitatii de suveranitate si in virtutea acestui fapt-egalitatea lor juridica indiferent
de momentul aparitiei,factorul teritorial ,demografic,economic.

1.2Analizati evolutia istorica si codificarea Principiului

Incă din secolul al 16–lea, ca o reacţie la inegalitatea practicată şi la arbitrariul marilor puteri s-a
arătatnecesitatea recunoaşterii egalităţii in drepturi a statelor. Hugo Grotius releva că principiul
egalităţii intreindivizi işi găseşte expresie şi relaţiile dintre state, iar Pufendorf avea să sublinieze
că egalitatea statelor este oexpresie a suveranităţii lor.In ultimele decenii sa dezvoltat o literatură
bogată despre egalitatea suverană a statelor,98 accentuindu- sesemnificaţia pe care o are acesta
in promovarea unor relaţii de inţelegere intre state.Dreptul la suveranitate şi independenţă a fost
mult teoretizat de jurişti de prestigiu. In opinia profesoruluiGeorge Plastara „dreptul de
suveranitate consistă in aceea că statul este stăpin de a hotări aşa cum crede de cuviinţă asupra
intereselor sale şi de a găsi el insuşi mijloace pentru ainfăptui ceea ce consideră că esteconform
acelor interese.Principiulegalitatii suverane a statelor a fost codificat in urmatoarele
acte:1.Conventia cu privire la drepturile si obligatiile economice ale
statelor(Montevideo,1933)2.Carta ONU
19453.Declaratia principiilor care guverneaza relatiile reciproce dintre state 19704.Actul final de
la Helsinki 1975

1.3 Evaluati continutul juridic al principiului

Suveranitatea de stat reprezintã un principiu atât al dreptului intern cât si al dreptului

internaþional.Suveranitatea reprezintã dreptul unui stat de a rezolva liber si dupã propria sa
apreciere problemele sale atât în plan intern cât si extern, fãrã a transgresa în nici un fel
drepturile altor state si nici principiile fundamentale aledreptului internaþional. Suveranitatea
statului este unitarã si presupune respectarea suveranitãþii altor state. Înceea ce priveste
caracteristicile suveranitãtii de stat, aceasta implicã independenþa deplinã politicã sieconomicã a
statului, dreptul acestuia de a fundamenta si a realiza dupã cum am menþionat propria sa
politicãexternã si internã. Suveranitatea se caracterizeazã prin exclusivitate, în sensul cã pe
teritoriul unui stat nu potcoexista, în principiu douã suveranitãti, ci doar una singurã.Una din
consecinþele principale ale egalitãþii suverane o reprezintã inalienabilitatea si
indivizibilitateateritoriului de stat.Legătura puternică a suveranităţii cu toate celelalte principii
este reliefată de faptul că din suveranitate decurgdirect o serie de consecinţe juridice precum:
suveranitatea permanentă asupra bogăţiilor şi resurselor naturale,dreptul de liberă alegere a
regimului social-politic, integritatea frontierelor statului, dreptul de a stabili relaţiioficiale, de a
participa la viaţa internaţională, de a adopta orice măsuri necesare pentru conducerea
vieţiiinterne şi externe a poporului respectiv.Conţinutul principiului egalităţii suverane a statelor
este format din anumite drepturi şi obligaţii care le revin.Din acest principiu decurg următoarele
drepturi ale statelor: dreptul lor la personalitate internaţională, dreptulstatului de a i se respecta
integritatea teritorială, dreptul inerent la legitimă apărare, dreptul de a-şi stabili singur sistemul
său economic, cultural şi normativ, dreptul de a defini şi conduce in mod liber relaţiile sale cu
altestate conform dreptului internaţional, dreptul de a aparţine sau nu organizaţiilor
internaţionale, de a fi sau nu parte la tratate bi sau multilaterale, dreptul de participa la conferinţe
internaţionale, dreptul de legaţie activă şi pasivă etc. Acest principiu mai prevede insă şi unele
obligaţii pentru state cum ar fi respectarea suveranităţiialtor state, să respecte personalitatea
international a celorlalte state şi să indeplinească cu bună credinţăobligaţiile sale
internaţionale.Afară de aceasta, acest principiu mai presupune că toate statele indiferent de
factorii geopolitici au aceleaşidrepturi şi obligaţii fundamentale aşa cum rezultă din dreptul
internaţional cum ar fi egalitate de capacitate juridică a statelor de a dobandi drepturi şi de a-şi
asuma obligaţii pe plan internaţional, participarea statelor incondiţii de egalitate la crearea
dreptului internaţional, la conferinţe internaţionale, la organizaţii internaţionale precum şi
aplicarea in mod egal a dreptului internaţional tuturor statelor. Astfel, este necesar să precizăm
căegalitatea in drepturi ca principiu care decurge din cel al suveranităţii statelor, nu presupune
egalitatea de factointre state, ci doar capacitatea egală din punct de vedere juridic de a dobandi
drepturi şi obligaţii in relaţiileinternazionale.La fel ca si in alte principii,aici se cunosc
exceptii:1.procedura de votare pe chestiuni de fond a Conciliului de Securitate a ONU2.votul
ponderat din cadrul FMI si ConsiluL UE(proportional cu marimea teritoriului,nr. populatiei si
PIB seacorda voturi suplimentare)

Subiectul II: Frontiera de stat în Dreptul Internațional Public

2.1 Definiti notiunea de frontiera de stat

Frontiera de stat-este linia ce desparte pe uscat si pe apa teritoriul de stat de teritoriile statelor
vecine,iar in planvertical delimiteaza spatiul aerian si subsolul de spatial aerian si subsolul
statelor vecine.

2.2 Formulati criteriile de clasificare a frontierelor de stat Frontierele de stat se clasifică:A.

După natura lor, in:a) naturale, care se stabilesc ţinandu-se seama de anumite particularităţi
geografice, cum ar fialbia unor rauri sau fluvii, munţi, văi, litoralul mării; b) geometrice sau
convenţionale, care sunt linii mai mult sau mai puţin drepte, care despartteritoriile statelor;c)
astronomice, la stabilirea cărora sunt folosite paralelele sau meridianele.B. După elementele
componente ale teritoriului, in:a) terestre, care despart uscatul dintre două sau mai multe state. In
funcţie de particularităţileterenului ea poate urma linia crestelor munţilor, mijlocul văilor sau
poate fi stabilită, in linie dreaptă, geometric sau astronomic; b) fluviale, separă in două părţi
apele unui fluviu situat intre teritoriile a două state. Frontierele fluviale sestabilesc in funcţie de
particularităţile apelor de frontieră. In cazul fluviilor nenavigabile, frontierele sestabilesc pe linia
mediană a fluviului. In cazul fluviilor navigabile, linia de frontieră se consideră linia denavigaţie
(farwatter) sau linia celor mai mari adancimi (thalweg), linii care de fapt in cele mai multe
situaţiicoincid. In cazul in care fluviul are mai multe braţe, frontiera se stabileşte pe braţul
principal.In situaţia in care fluviul işi schimbă treptat cursul, frontiera se stabileşte pe talvegul
noului curs. Dacă fluviulişi schimbă albia, frontiera rămane pe albia veche, fluviul devenind apă
interioară a statului pe teritoriul căruiase găseşte noua albie. Pe podurile care leagă două state
frontiera se stabileşte pe mijlocul podului, dacă intrecele două state nu există o altă
inţelegere.Aceeaşi regulă se aplică şi in cazul unor baraje de apă de frontieră.In situaţiile in care
intre teritoriile statelor se află lacuri sau mări inchise, frontiera se fixează pe linia careuneşte
punctele de uscat cele mai avansate ale frontierelor comune sau pe mijlocul lacurilor sau
mărilor.Un regim juridic special il au mările interioare adiacente mai multor state. Un exemplu
unical il serveşte astăziMarea Caspică, al cărei litoral este impărţit intre Federaţia Rusă,
Kazahstan,Iran, Azerbaidjan şiTurkmenistan;339c) maritime, reprezintă liniile exterioare ale
mării teritoriale, stabilite de state, prin acte unilaterale sau pe bazaconvenţională cu statele
vecine;(plus desenul din caiet privitor la fr. de stat)d) aeriene, separă spaţiile aeriene ale statelor
prin linii perpendiculare care pornesc de lafrontierele terestre sau acvatice in sus pană la limita
interioară a spaţiului cosmic (aproximativ la distanţa de100-110 km deasupra nivelului
mării).e)frontiera in sub sol-linia perpendiculara proiectata in jos de pe linia frontierei terestre si
acvatice pina undeajung mijloacele tehnice de care dispune statul respective 2.3 Evaluati
procesul de stabilire a frontierelor de stat
In plan juridic, frontierele se stabilesc prin acorduri incheiate intre statele vecine. Fixarea
frontierelor insă practic se face prin două operaţiuni distincte: delimitarea şi demarcarea.
Delimitarea este o operaţiune politicăşi juridical care constă in identificarea direcţiei principale şi
descrierea amănunţită in cuprinsul tratatuluiincheiat in scopul stabilirii frontierei, a traseului
acesteia.Demarcarea este operaţiunea propriu-zisă de stabilire pe teren a celor convenite in textul
tratatului. Aceastăetapă se realizează de comisii mixte formate de reprezentanţii statelor părţi la
tratat şi au ca atribuţii stabilireatraseului frontierei şi fixarea semnelor de demarcare, intocmirea
documentelor ce consemnează infăptuireaacestei operaţiuni, rezolvarea unor probleme legate de
intreţinerea frontierei, a drumurilor de acces etc.Ulterior,in dependenta de anumite circumstante
poate interveni si redemarcarea.De asemenea,statele potrealiza si o rectificare si anume
precizarea traseului frontierei si corectarea sa in legatura cu
anumitecircumstante(denundarea,necesitatea populatiei bastinsase,etc) Regimul de frontieră se
stabileşte prin legiinterne şi cuprinde totalitatea de norme juridice şi măsuri privind paza şi
supravegherea frontierei, controlul pentru trecerea frontierei, activităţile desfăşurate in zona de
frontieră, căile şi condiţiile de acces, intrare, ieşire,şedere, activitatea intr-o zonă determinată a
teritoriului său de la frontieră ş. a. Regimul juridic al frontierei destat a Republicii Moldova este
stabilit prin Legea privind frontiera de stat a Republicii Moldova, adoptată la 17mai 1994, care
reglementează:a) modul de trasare şi de marcare a frontierei de stat; b) paza frontierei de stat;c)
zona de frontieră (stabilită cu o lăţime de 2 km);d) condiţiile in care se face trecerea peste
frontieră a persoanelor, mijloacelor de transport,mărfurilor şi a altor bunuri;e) condiţiile in care
se pot practica anumite activităţi (pescuitul, recoltarea produselor lemnoase şi accesorii ale
pădurii);f) imputernicirile organelor puterii de stat şi administraţiei de stat in domeniul pazei
frontierei de stat.Prin tratate bilaterale incheiate cu statele vecine urmează să fie reglementate
problemele comune de frontieră privind intreţinerea frontierei, soluţionarea litigiilor de frontieră
etc.

Testul 17 Subiectul I: Tratatul internaţional ca izvor de Drept Internaţional

1.1 Definiţi noţiunea de izvor de DIP

Izvorul de drept international public poate fi definit ca fiind un instrument juridic (tratatul sau
cutumainternaţională), care dau formă exterioară normelor juridice internaţionale, prin acordul
de voinţă al subiectelor dreptului international public, in primul rand statele.---mijloace de
determinare a normelor de drept rezultate din acordul de vointa a statelor.

1.2 Analizaţi tratatul internaţional ca izvor de Drept Internaţional

Incepand cu perioada interbelică şi in special după cel de-al doilea război mondial, tratatul
internaţionalreglementează majoritatea domeniilor vieţii internaţionale.Tratatul internaţional
reprezintă un izvor principal aldreptului internaţional public şi, este cel mai important in
reglementarea relaţiilor dintre subiectele dreptuluiinternaţional. O primă consacrare juridică a
tratatului internaţional o putem remarca in Convenţia de la Vienadin anul 1969 cu privire la
dreptul tratatelor, care a recunoscut „rolul fundamental al tratatelor in istoriarelaţiilor
internaţionale şi … importanţa din ce in ce mai mare a tratatelor ca izvor al dreptului
internaţional şica modalitate de dezvoltare a cooperării paşnice intre naţiuni,oricare ar fi
regimurile lor constituţionale”.Convenţia de la Viena (1969) nu exclude nici posibilitatea
incheierii tratatelor in “formă nescrisă”, adică orală(aşanumitele gentlemen’s agreements).
Acestea insă ţin mai degrabă de domeniul trecutului decat de present.

1.2 Argumentaţi formele şi elementele tratatelor

Exista 2 forme pricipale de tratate: scrise si verbale. Datorita prioritatii sale forma scrisa a
devenit dominantain practica internationala. Multe tratate contin dispozitii detaliate, uneori cu
utilizarea unor indici numerici,formule, harti etc.Tratatele scrise au o foarte mare importanta la
delimitarea frontierilor cu statele vecine. Cutoate acestea nici acordurile incheeate in forma
verbal nu au disparut din practica statelor. Ele erau utilizate pentru a schimba rangul unei misiuni
diplomatice din legatie in ambasada, fie pentru stabilirea relatiilor diplomatice.Denumirea
acordurilor orale este gentlemen’s agreements. Doctrinarii au pareri diferite cu privirela natura
juridical a acestor tratate: unii le recunos cu aceeasi valoare juridica ca si tratatele scrise iar altii
leneaga acest caracter.Elementele tratatelor international se impart in esentiale si accesorii.
Elementele essential sunt: partilecontractante, acordul de vointa al partilor, obiectul si scopul
tratatului.Partile contractante trebuie sa fie intotdeauna statele, organizatile international
interguvernamentale sau alteentitati carora le este caracteristica calitatea de subiect de drept
international.Acordul de vointa a partilor trebuie sa fie liber si neviciatObiectul il formeaza
drepturile si obligatiile partilor create prin normele stabilite de tratat. Obiectul trebuie safie licit
si realizabil.Scopul reprezinta obiectivele urmarite de partile contractante prin incheerea
contractului.
Subiectul II: Misiunile diplomatice

2.1 Definiţi noţiunea misiunii diplomatice

Misiunea-treaba incredintata cuiva ,sarcina cu acre este investita o persoana ,calitatea care i se
atribuie pt a oindeplini.-- poate fi şi funcţia, şi rolul, precum şi ansamblul de activităţi specific
funcţiei sau rolului.Misiunilediplomatice sunt îndeplinite de agenţi diplomatici,demnitari şi
funcţionari ai statului.

2.2 Formulaţi structura şi competenţa misiunilor diplomatice

Pe baza practicii internaţionale se poate vorbi de următoarea schemă a misiunii diplomatice:

cancelaria, secţia politică, secţia economică şi comercială, biroul militar, secţia sau biroul
cultural, secţia sau biroul de presă,secţia consulară.Cancelaria ocupă locul principal în misiunea
diplomatică. Aici se primesc, sunt pregătite şi trimise toatedocumentele care cad în competenţa
şefului de misiune, unde se coordonează munca tuturor celorlalte secţii.Secţia economică şi
comercială vizează dezvoltarea relaţiilor economice, în general, a celor comerciale înspecial,
între cele două state.Secţia ataşatului cultural este de dată relative mai recentă şi se ocupă de
cunoaşterea şi afirmarea culturală înexterior, dar şi procesul invers.Biroul ataşatului militar are
atât funcţii de reprezentare, dar şi de observare, precum şi colaborare în
acestdomeniu.Competenţele misiunilor diplomatice aşa cum reiese din art. 3 al Convenţiei de la
Viena constau în special în:A reprezenta statul acreditant în statul acreditar;A ocroti în statul
acreditar interesele statului acreditant şi ale cetăţenilor săi în limitele administrate de
dreptulinternaţional;A duce tratative cu guvernul statului acreditar;A se informa prin toate
mijloacele licite despre condiţiile şi evoluţia evenimentelor din statul acreditar şi araporta cu
privire la aceasta statului acreditant;A promova relaţii de prietenie şi a dezvolta relaţii economice
culturale şi ştiinţifice între cele două state.

2.3 Evaluaţi funcţiile misiunii diplomatice permanente

Cele mai importante funcţii ale misiunilor diplomatice sunt:1)Funcţia de negociere ţine prin
excelenţă de esenţa activităţii diplomatice. Prin ea se apără interesele ambelor state încercând a
se pune de acord, a găsi puncte de interes comun în probleme bilaterale sau multilaterale.
Demulte ori negocierea este sinonimă cu diplomaţia.2)Reprezentarea se manifestă prin
participarea agenţilor diplomatici la evenimentele vieţii publice,simbolizând statul acreditant,
atitudinea de aprobare pe care acesta o adoptă faţă de momentele semnificativeale vieţii publice
din ţara de reşedinţă 3) Funcţia de observare şi informare. Observarea îi permite agentului
diplomatic să se informeze şi să trimităguvernului său rapoarte periodice.4)Funcţia de cooperare
internaţională vizează realizarea de raporturi cât mai bune, menţinerea unei atmosferecât mai
amicale, contribuţia la colaborarea internaţională pe toate planurile.5)Funcţia de protejare a
intereselor statului acreditant şi a cetăţenilor acestuia, a persoanelor fizice şi juridice.6)Funcţia
consulară. Este o practică de dată relativ recentă, în doctrină interpretându-se că statul acreditant
poate înfiinţa în ambasadă o secţie consulară, fără a cere autorizarea statului acreditar.

Testul 18 Subiectul I: Încheierea tratatelor international

1.1 Definiţi noţiunea de împuterniciri pentru încheierea tratatelor internaţionale.

Împuternicirile pentru incheerea tratatelor internationale sunt niste functii exercitate de catre o
categorie de persoane care sunt imputernicite prin constitutie si alte acte normative in vedere
incheerii unui tratatinternational cu scopul de a reprezenta interesele statului.
1.2 Analizaţi stadiile şi fazele încheierii tratatelor internaţionale.

Fazele de incheere a unui tratat international sunt:Manifestarea de vointa de a incheea un

tratatPregatirea si adoptarea textului tratatului. Tratatele bilateral sun pregatite si adoptate prin
canale diplomatice pe cind tratatele multilaterale sunt pregatite de organul de lucrul a
organizatiei internationale sau de catrecomitetul de lucrul a conferintei internationale. Adoptarea
se face in baza votarii, de regula tratatul multilateralse adopta cu votul majoritatii
calificate(2/3;3/4)Stabilirea auteticitatii textului tratatului. Auteticitatea indica faptul ca textul
este veridic, definitiv si nu poate fimodificat. Este faza importanta realizata prin urmatoarele
instrumente:1) semnarea,2)semnarea adreferendum ( are loc numai atunci cind reprezentatul nu
are deplinele puteri pentru participare fazelor incheeriitratatului) si este o semnatura
definitive.parafarea- semnarea reprezentatilor pe fiecare pagina sau la sfirsitul textul
tratatului.exprimarea consimtamintului la obligatiunile tratatului care se face prin ratificare sau
semnare, acceptarea, aprobarea, confirmarea. In practica se mai intilnesc si subfaze ca:
depozitare, inregistrarea, publicarea..

1.3 Formulaţi modalităţile de exprimare a consimţămîntului de

a se lega prin tratat.

Modalitatile de exprimare a consimtamitului de a fi legat prin tratat sunt:Semnarea are de regula

ca effect autentificarea tratatului elaborate prin negocieri.Schimbul instrumentelor care constitue
un tratat la fel reprezinta o modalitate de exprimare a consimtamintuluistatelor de a se angaja
printrun tratat international atunci cind: a) instrumentele prevad ca schimbul lor va aveaacest
effect, sau b)este stabilita pe alta cale caaceste state convin ca schimbul de instrumente sa aiba
acesteffect.Rtificarea- exprimarea consimtamitului unui stat prin intermediul autoritatilor sale
competente de a fi legat printr-un tratat international care este semnat de reprezentantii
sai.Aprobarea (acceptarea) reprezinta o modalitate de exprimare a consimtamitului statului de a
fi parte la aceletratate care nu necesita sa fie ratificate dar care prevad aprobarea lor.

Subiectul II: Marea teritorială şi apele interioare maritime

2.1 Definiţi noţiunea de mare teritorială şi ape interioare maritime.

Marea teritoriala este fisia adiacenta apelor maritime interne,apelor arhipelagice cu latimea de
pana la 12 milemarine asupra careia statul riveran isi exercita suveranitatea deplina si
exclusiva.la limita exterioara a mariiteritoriale se instituie frontiera statului riveran.Apele
interioare marine –sunt suprafete acvatice maritime sau oceanice situate intre tarmul ununi stat si
liniade baza de la acre se masoara latimea marii teritoriale.

2.2 Analizaţi regimul juridic al apelor teritoriale.

Marea teritorială este partea de mare adiacentă ţărmului, până la o anumită distanţă în larg,
considerată cafăcând parte din teritoriul de stat şi supusă deci suveranităţii statului riveran,
suveranitate care se extinde şiasupra spaţiului aerian de deasupra mării teritoriale, precum şi
asupra solului şi subsolului acesteia Regimul juridic al mării teritoriale este stabilit prin legislaţia
internă a statului riveran,ţinându-se cont de prevederiledreptului internaţional Reglementarea
navigaţiei în marea teritorială de către statul riveran are ca scopasigurarea securitatii traficului,
separarea cailor de navigatie, pilotajul, prevenirea abordajelor etc.Celebraformulă a lui
Bynkershoek potrivit căreia puterea unui stat se termină acolo unde se termină forţa armelor
sale,a condus la fixarea lăţimii mării teritoriale pană la o distanţă echivalentă unei impuşcături de
tun
Compromisulacceptat a fost formulat de Convenţia din 1982 la art. 3 care prevede o delimitare
unilaterală a mării teritoriale In acest sens, Convenţia autorizează limita maximă de 12 mile
marine, statelor revenindu-le două metodealternative de delimitare, utilizand linia de bază
normală sau linia de bază dreaptă.

2.3 Evaluaţi condiţiile de executare a dreptului de pasaj inofensiv al navelor străine în

apele teritoriale.

Recunoscut la începuturile sale ca o regulă de drept cutumiar, consacrat apoi prin prima
conferinţă asupradreptului mării, trecerea inofensivă, aşa cum a fost reglementată în art.14-23
dinConvenţia de Montego-Bay,reprezintă un progres, prin prevederea unor reglementări mai
detaliateşi mai clare în comparaţie cu Convenţiadin 1958 În sensul Convenţiei din 1982 trecerea
este inofensivă atât timp cât nu adduce atingere păcii,ordinii dedrept, liniştii publice sau
securităţii statului riveran.
Trecerea trebuie să se efectueze înconformitate cu prevederile Convenţiei şi alte reguli ale
dreptului internaţional. Art. 18 dispune că“prin trecere se înţelegefaptul de a naviga în marea
teritorială în scopul:a)de a traversa fără a intra în apele interioare ori a face escalăîntr-o radă sau
instalaţie portuară situată în afara apelor interioare;b)de a intra în apele teritoriale sau a le părăsi,
sau de a face escală într-o asemenea radă sau instalaţie portuară, sau de a o părăsi” O precizare
ce seimpune în legătură cu dreptul de trecere inofensivă, se referă la locul încare trebuie să se
afle nava înmomentul când s-ar angaja în una dintre activităţile nepermise şianume “în marea
teritorială”, deoarece numaiîn această zonă beneficiază de dreptul de trecereinofensivă, în apele
interioare neexistând un astfel de drept pentru navele străine.

Testul 19 S ubiectul I: Efectele tratatului international

1.1 Definiţi noţiunea de tratat internaţional.

Definiţia juridică a “tratatului” este dată in Сonvenţia de la Viena (1969), care prin această
noţiune inţelege“un acord international incheiat in scris intre state şi guvernat de dreptul
internaţional, fie că este consemnatintr-un singur instrument unic, fie in două sau mai multe
instrumente conexe şi oricare ar fi denumirea sa particulară” (art. 2 pct. 1 lit. a).

1.2 Analizaţi efectele tratatelor în timp, spaţiu şi asupra cercurilor de subiecţi.

Efectele tratatului in spatiu de regula tratatul incheeat de state sun obligatorii pentru acestea si se
aplica peintreg teritoriu fata de toata populatia. Dar exista si o serie de tratate care au obiect de
reglementare raporturi juridice ce se instituie in cadrul unei portiuni de teritoriu a unui stat aparte
ex: conv. Dela
Constantinopol cu privire la libertatea de navigatie pe Canalul Suez. Efectele asupra subiectilor
desi sunt obligatorii pentru totisbiectii de DIP in procesul de incheere a tratatelor poate participa
un numar restrins de subiecti iar ca regulatratatele creaza efecte juridice doar pentru statele care
au participat la procesul de incheere sau de aderareulterior.Efectele tratatelor in timp incepe sa
produce efecte juridice:a) la data expresa indicate in text, b)lasurvenirea evenimentelor cum ar fi
declansarea unui conflict armat, c)respectarea anumitor conditii legate deintrarea in vigoare.
Tratatele inceteaza efectele juridice: a) expirarea termenului pentru care a incheeat daca partile
nu au solicitat din timp, b) odata cu atingerea scopului, c)odata cu incetarea anumitor evenimente
pentrucare era preconizat, d) daca apare un nou trata cu acelasi obiect dar ci dipozitii contrare.
1.3 Temeiurile de incetare a tratatului:

Abrogarea este un caz de stingerea a tratatelor international care solicita vointa unanima a
partilor. Abrogarea poate fi expresa si tacita.Anularea este modalitate de renuntare unilaterala a
unui stat la un tratat incheiat de acesta.Denunţarea – în cazul tratatului bilateral denunţarea pune
capăt unui tratat. În cazul unui tratat multilateraldenunţarea poartă caracterul unei retrageri.La fel
reprezintă temeiuri de încetare şi:Disparitia unei parti contractante ale tratatului-ca subiect de
drept internationalExpirarea termenului de valabilitatea a tratatuluiExecutarea complete a
tratatuluiSurvenirea unei conditii rezolutorii expres prevazuta în tratatDrept urmare a constatarii
nulitatii tratatului internationalReducerea numarului de participanti la tratatul multilateral sub
numar necesar pentru intrarea in vigoare aacestuiaDrept urmare a doptarii unor decizii
obligatoriii din partea anumitor organizatii international.

Subiectul II: Metode şi mijloace de purtare a războiului

2.1 Definiţi metodele şi mijloacele de purtare a războiului.

Metodele de razboi - acele modalitati folosite de parti cu sau fara folosirea mijloacelor de lupta
pentruatingerea scopuluifinal al razboiului.Mijloc de razboi –acele instrumente folosite de parti
pentru realizarea scopului final al razboiului.

2.2 Formulaţi metodele şi mijloacele de purtare a războiului.

Declaratia de la Sankt-petersburg din 11 decembrie 1868 prevedea ca violent armata nu trebuie

folosita decitimpotriva celui care o foloseste, fiind unu din principiile de baza. Populatia civila
este alcatuita din persoanecare nu participa direct la ostilitati militare si implicit impotriva sa nu
este ingradit nici un atac derazboi.Astfel statele implicate in razboi trebuie sa aiba un singur scop
legitim de slabire a fortelor militare ainamicului.Astfel subiectii implicati intr-un razboi trebuie
sa identifice cu egzactitate obiectivele militare pe care doreste sa le atinga si sa foloseasca numai
mijloace si metode de atac strict necesare pentru distrugereaobiectivelor militare alese.

2.3 Evaluaţi metodele şi mijloacele interzise de purtare a războiului

Mijloacele de razboi interzise sunt: 1. Arma chimica, 2. arma biologica, 3.arma incendiara, 4.
bombele caseta,5.minele antipersonal, 6.minele capcana, 7.gloantele dium.Metodele de razboi
interzise sunt:-otravirea apei surselor alimentare, -folosirea semnelor distinctive alinamicului,
comitetului international, a comitetului si semilunii rosii, -folosirea metodelor perfide. In
toateconflictele armate, dreptul beligerantilor de a alege metode de purtare a razboiului nu este
nelimitat. Esteinterzisa indreptarea atacurilor intentionate, fara discriminare, de terorizare sau
represalii impotriva populatiilor civile. De asemenea sunt interzise in ce priveste persoanele si
bunurile civile: capturarea deostatici, folosirea de scuturi umane, inrolarea fortata in cadrul
armatei inamice, represaliile, deportarea sitransferul fortat de populatie.

Testul 20

Subiectul I: Mecanisme Universale Internaţionale de protecţie a drepturilor Omului

1.1 Definiţi Dreptul Internaţional al Drepturilor omului – ca ramura

de Drept Internaţinal Public

Dreptul internaţional al drepturilor omului (DIDO) constituie un ansamblu de norme şi principia

de naturăconvenţională şi/sau cutumiară care reglementează conduit statelor pentru asigurarea
respectării şi protecţieidrepturilor şi libertăţilor fundamentale fără discriminare atât pe timp de
pace, cât şi pe timp de război, precumşi care stabilesc răspunderea pentru încălcarea acestora.

1.2 Analizaţi apariţia, evoluţia şi codificarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale

omului.

Dreptul international al drepturilor omului este o ramura relative tinara care a aparut in sec. XIX-
lea. Azi esteuna di cele mai codificate ramuri de DIP. Ca si orice alta ramura de drept
international dreptul international aldretorilor omului are propiiile izvoare si principia care sunt
codificate in legislatia a mai multor state.Principalele izvoare ar fi:Declaratia universal a
drepturilor omuluidin 1948,Pactul international cu privirela drepturile civile si politice1966,
declaratia islamica universala1981, Carta ONU din 1945 etc.In DIP sun 2ramuri care la prima
vedere se asemana foarte mul: DI al drepturilo omului si DI umanitar. DI al drepturilor omului
reglementeaza drepturile si libertatile fundamentale cu character absolute pe care statele sunt
obligatesa le respecte pe intreg teritoriu in in toate timpurile. Iar DI umanitar are drept scop
protectia persoanei fizicedoar in perioada conflictelor armate.

1.3 Evaluaţi instrumentele universale pentru protecţia drepturilor omului

În perioada imediat postbelica eforturile comunitatii internationale au fost orientate spre crearea
unui cadrunormativ si institutional universale de protectie a drepturilor si libertatilor
fundamentale susceptibile sa previnaorice prejudiciu adus exercitarii de catre fiinta umana a
drepturilor inerente conditiei si dezvoltarii sale. Ele aufost create în mare parte în cadrul sau sub
egida Organizatiei Natiunilor Unite si institutiilor sale specializate.Carta Organizatiei Natiunilor
Unite. Acest document, semnat în 1945 este inedit dupa natura sa juridica: pe deo parte este actul
constitutiv al ONU si se supune normelor dreptului organizatiilor internationale, iar, pe dealta
parte, este un tratat international care se supune dreptului comun al tratatelor internationale,
astfel cum afost codificat prin Conventia de la Viena asupra dreptului tratatelor.Carta
Internationala a Drepturilor Omului. Din punct de vedere formal nu exista un astfel de document.
Ceeace numim noi astazi Carta Internationala a Drepturilor Omului este un ansamblu format din
trei instrumentedistincte: Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 1948, Pactul cu privire
la drepturile civile si politicesi Pactul cu privire la drepturile economice, sociale si culturale,
ambele din 1966. Subiectul II: Strîmtorile Internaţionale

2.1 Definiţi noţiunea de strîmtoare international

Din punct de vedere geografic, stramtoarea international estedefinită ca o porţiune de mare

stransă intre două spaţii terestre care pune in comunicare douăalte mări. Din punct de vedere
juridic, stramtorile nu sunt luate in consideraţie de dreptulinternaţional decat dacă ele „servesc
navigaţiei internaţionale”.

2.2 Analizaţi dreptul de trecere în tranzit şi dreptul de pasaj inofensiv prin strîmtorile
internaţionale.

Conform Conventiei de la Montego-Bay sunt stabilite doua moduri distinct de trecere prin
strimtorileinternational: dreptul de trecere in transit si pasajul inofensiv.Prin trecere în tranzit se
înţelege exercitarea libertăţii de navigaţie şi de survol numai în scopul unui tranzitcontinuu şi
rapid prin strâmtoare, între o parte a mării libere sau o zona economică exclusivă şi o altă parte
amării libere sau zonă economică exclusivă. Dreptul de trecere în tranzit este recunoscut navelor
şi aeronavelor tuturor statelor fără piedici, cu restricţia că acest drept nu se extinde asupra
strâmtorilor formate între teritoriulcontinental al unui stat şi o insulă aparţinând acestui stat, dacă
există de-a lungul insulei o rută prin marealiberă sau o zonă economică exclusivă de comoditate
comparabilă. În acest caz, cerinţa continuităţii şi arapidităţii tranzitului, totuşi, nu interzice
trecerea prin strâmtoare pentru a ajunge la teritoriul unui stat riveran,a-l părăsi sau a ieşi de
acolo, sub rezerva condiţiilor de intrare pe teritoriul acestui stat. Pasajul inofensiv s aplică
strâmtorilor folosite pentru navigaţia internaţională, dar care leagă marea teritorială a unui stat şi
o partea mării libere sau o zonă economică exclusivă a altui stat sau care sunt formate între
teritoriul continental alunui stat şi o insulă aparţinând acestui stat, dacă există de-a lungul insulei
o rută prin marea liberă sau o zonăeconomică exclusivă de comoditate comparabilă. Exercitarea
dreptului de trecere inofensivă prin acestestrâmtori nu poate fi suspendată. În cazul strâmtorilor
internaţionale dreptul de trecere în tranzit se deosebeştede pasajul inofensiv în principal prin
recunoaşterea libertăţii de survol şi facultatea pentru submarine de a trecesub apă, ceea ce-l
aseamănă mult cu dreptul de trecere prin apele arhipelagice.

2.3 Evaluaţi regimul juridic al strîmtorilor Mării Negre.

Strâmtoarea Bosfor leagă Marea Neagră de Marea Marmara, care la rândul ei comunică cu
Marea Egee prinstrâmtoarea Dardanele, astfel cele două strâmtori punând în comunicare Marea
Neagră şi Marea Mediterană.Ambele strâmtori se află sub jurisdicţia Turciei.. În timp de pace,
navele comerciale se bucură de o libertatedeplină de trecere prin strâmtori, ziua şi noaptea,
oricare ar fi pavilionul şi încărcătura lor, fără nici oformalitate, cu excepţia controlului sanitar,
stabilit prin regulamentele turceşti la intrare în strâmtori. Regimul juridic de trecere a navelor de
război depinde de categoria şi tonajul lor. Navele uşoare de suprafaţă, navelemici şi cele
auxiliare, oricare ar fi pavilionul lor se bucură de dreptul de trecere prin strâmtori, dar numai
ziuaşi cu un preaviz dat guvernului turc pe cale diplomatic cu 8 zile înainte, dacă e vorba de
navele statelor riverane, şi cu 15 zile înainte pentru navele statelor ne-riverane. În preaviz trebuie
să fie specificate denumirea,tipul, numărul navelor, destinaţia, data trecerii şi întoarcerii, dacă e
cazul. Tonajul global maxim al tuturor forţelor navale străine, aflate în trecere prin strâmtori, nu
trebuie să depăşească, cu unele excepţii, 15.000 tone,cuprinse în cel mult două nave. Această
restricţie nu se răsfrânge asupra navelor militare aflate în avariere întimpul trecerii, care se
supun, în asemenea circumstanţe, măsurilor speciale de siguranţă dictate de guvernulturc. Navele
militare de linie cu un tonaj superior al statelor riverane au accesul prin strâmtori cu
condiţiatrecerii unul câte unul, însoţite de cel mult două torpiloare. În nici un caz, navele de
război nu vor putea folosi, pe durata tranzitului strâmtorilor, aeronavele pe care le au la bord.
Submarinele militare pot trece prin strâmtoridoar ziua, în mod izolat şi să navigheze la suprafaţă.
În timp de război, în situaţia când Turcia nu este parte beligerantă, navele comerciale beneficiază
de dreptul de trecere în aceleaşi condiţii ca şi în timp de pace, iar navelor militare ale statelor
beligerante, cu unele excepţii, le este închis accesul în strâmtori. Celelalte navemilitare se bucură
de libertatea de trecere în condiţiile similare stării de pace. În cazul în care Turcia devine
beligerantă, trecerea navelor militare este lăsată total la discreţia guvernului acestei ţări, iar
navele comercialeale statelor care nu sunt în război contra Turciei se vor bucura de libertatea de
trecere şi navigaţie prinstrâmtori, cu condiţia că nu vor ajuta în nici un mod inamicul şi vor
naviga doar ziua pe şenalul indicat deautorităţile turceşti. Acelaşi regim de trecere se menţine
atunci când Turcia se consideră ameninţată de un pericol iminent de război.
Test 21 Subiectul I: Institutia recunoasterii in DIP

1.1. Definiti institutia de recunoastere in DIP

1.act unilateral, prin care un Stat cnstata existent anumitor fapte sau acte, care pot avea
consecinte asupradrepturilor si obligatiilorsale sau asupra intereselor sale politice, si declara
espres sau admite implicit caacestea constituie elemente pe care se vor baza relatiile sale juridice
viitoare in raport cu noua entitate sausituatie2. “procedeu” prin care un subiect de drept
internaţional, in mod special un stat, care nu a participat la naştereaunei situaţii sau la adoptarea
unui act, acceptă ca acea situaţie sau act să-i fie opozabile; adică admite caefectele juridice ale
acestora să i se aplice3. reprezinta actul declarativ dar nu constitutiv, constata existenta unui Stat
care exista ca effect al crearii nu carezultat al actului de recunoastere

1.2 Analizati subiectii, tipurile si formele recunoasterii

Subiecti ai recunoasterii pot si numai statele, iar situatiile cind e necesara recunoasterea sunt:
crearea unui noustat, instalarea unui nou govern, statutul de neutralitate.Recunoaşterea poate
imbrăca două forme, şi anume:- recunoaşterea expresă -se face printr-un act special al organului
de stat competent, act unilateral – declaraţiesau notificare formală – adresată noului stat, prin
care se exprimă in mod cert intenţia de a-l recunoaşte ;- recunoaşterea tacită- este cea care se
poate deduce din faptele concludente ale unui stat, cum ar fi stabilireade relaţii diplomatice,
incheierea unui tratat bilateral, care reglementează problema generală, fără a enunţarezerve in
privinţa recunoaşterii, şi este practicată de statele latino-americane, mai simplu spus e
manifestata prin atitudinea statului fata de entitatea pe care o recunoaste.In privinta formelor
recunoaterii au fost expuse 2 teorii:teoria lui Tobar guvernele ajunse pe cale neconstitutionala la
putere nu trebuie recunoscuteteoria lui Estrada- guvernele ajunse pe cale neconstitutionala la
putere trebuie recunoscute tacit De fapt recunoasterea guvernelor nu presupune recunoastere
expresa sau tacita ci vizeaza doar guverneleajunse la putere pe cale neconstitutionala.
Recunoasterea guvernelor atrage automat recunoasterea statului, pecind recunoasterea statului nu
ekivaleaza numaidecit cu recunoasterea guvernului respectiv.Tipuri ale recunoasteriiDin punctul
de vedere al efectelor pe care le produce, recunoaşterea este:- de jure, de facto, ad hocAtat
recunoaşterea de jure, cat şi recunoaşterea de facto, se exprimă prin actul oficial al statuluide la
care emană recunoaşterea. Deosebirea dintre aceste forme constă, in general, in
intindereaefectelor juridice ale recunoaşterii.1. in cazul recunoaşterii de facto, relaţiile dintre
statul care recunoaşte şi cel recunoscut suntmai restranse ca intindere, avand un caracter nestabil
şi provizoriu, in sensul că ea operează indomeniile consimţite de către statul care o acordă
(cooperare economică internaţională).*este un mod de recunoastere incomplet, constituind o fază
premergătoare pentru recunoaştereade jure, nu e definitiva, poate fi revocată.*e acordata pt
anumite motive: indoieli despre viabilitatea noului stat, ori reţinere din partea noului stat de
aaccepta obligaţii in baza dreptului internaţional sau refuzul acestuia de a rezolva problem
proeminente.2. Recunoaşterea de jure a unui stat este completă şi definitivă, irevocabilă,
deoareceefectele ei se sting numai odată cu incetarea calităţii de subiect de drept al statului
recunoscut.*are ca effect recunoaşterea deplină a personalităţii juridice a noului stat, a tot ceea ce
rezultă din exercitareasuveranităţii acestuia, precum şi stabilirea de relaţii internaţionale in
diferite domenii, in mod special arelaţiilor diplomatice şi consulare, incheierea de tratate
bilaterale etc.3. recunoasterea ad hoc- are loc cind se desfasoara un eveniment international si are
efecte jur limitate in timp.
1.4 Analizaţi efectele recunoaşterii

Actul recunoaşterii este doar unact de suveranitate prin care un stat constată apariţia unui altstat
ca subiect dedrept internaţional, deoarece statul nou apărut este subiect al dreptului internaţional
public din momentulapariţiei sale şi nu din cel al recunoaşterii sale de către celelalte stateEfectul
recunoaşterii este că statul recunoscut devine subiect deplin înraporturile sale cu statele care
laurecunoscut, cu toate consecinţele care decurg dinaceastă calitate, putând să-şi exercite
drepturile şi să-şi asumeobligaţiile internaţionale specific statelor, intre statul ce recunoaste si cel
recunoscut se stabilesc relatiidiplomatice- efectul normal al recunoasterii. Totusi ar trebui de
remarcat ca recunoaşterea este o condiţie astabilirii relaţiilor diplomatice,dar nu antrenează în
mod obligatoriu aceste relaţii, adica nu este un efectobligatoriu.

Subiectul II: Interpretarea tratatelor international

2.1 Definiti interpretarea tratatelor international

Interpretarea unui tratat reprezinta operatiunea intelectuala prin care se determina sensul unui
cuvint sau alunei expresii, prin care se lamuresc exprimarile ambigue sau obscure ale unei
dispozitii

2.2 Analizati metodele si formele de interpretare a tratatelor international

Distingem 2 moduri de interpretare a tratatelor: internationala si internainterpretarea

internationala- in dependenta de autoritatea competenta pt interpretare poate fiautentica- facuta
de partile contractante ale tratatului. Poate fi expresa- facuta la momentul incheierii tratatulu,
prin clauze interpretative inscrise in cuprinsul tratatului, tacita-decurge din practica concordanta
a statelor inaplicarea prevederilor unui tratat international. jurisdictionalaefectuata de tribunalele
arbitrale sau instante de judecata internationale (CIJ, CJCE), in cazul incare partile nu pot ajunge
la un accord asupra interpretarii tratatului.are forta obligatory doar pentru partileaflate in
diferendfacuta de catre organizatiile internationale –nu au character obligatoriu2. interpretarea
interna- se impune doar organelor statului in cauza, nu si altor state parti la tratat.poate fi
ointerpretare guvernamentala interna facuta de autoritatile publice guvernamentale, competente
in domeniulrelatiilor externe, sau poate fi efectuata de catre instantele de judecata ale statelor
parti

2.3 Formulaţi principalele reguli de interpretare ale tratatelor

Sunt codificate in prevederile Conventiei de la Viena(1969) reguli generalesa fie de buna

credinta-interpretarea sa aiba in vedere ce partile au vrut sa spuna in realitatesens obisnuit al
termenilor tratatuluisa se tina cont de semnificatia uzuala a cuvintelor, cu exceptia cazurilor cind
sunt utilizate in sens specialinterpretarea termenilor tratatului sa se faca in contextul lor-fraza,
alineatul partea din tratat(preambul, anexe)interpretare in lumina obiectului si scopului
sauraportarea interpretarii la sensurile si scopurile pe care partilele’au avut in vederereguli
speciale stbilite de practica conventionala international regula sensului clar- se vor interpreta
doar acele prevederi care sunt neclareneadmiterii interpretarii termenilor in sens absurd sau
national-in contradictie cu contextul, obiectul, scopultratatuluiregula efectului utilinterpretarea sa
produca un effect util asupra aplicarii tratatului, sa nu’l faca faraeffect(nul)
Test nr. 22 Subiectul I: Rezerve la tratate international

1.1 Definiţi noţiunea rezervei

Potrivit Convenţiei de la Viena (1969) rezerva=o declaraţieunilaterală, făcută de un stat atunci

cand semnează,ratifică, acceptă sau aprobă un tratat, ori aderă la acesta, prin care urmăreşte să
excludă sau să modifice efectul juridic al unor dispoziţii din tratat cu privire la aplicarea lor faţă
de statul respectiv.*un mijloc ce permite statelor care nu sunt de acord cu toate prevederile unui
tratat să devinătotuşi părţi la acesta.

1.2 Analizati conditiile în care pot fi formulate reserve

Articolul 23 al Convenţiei din 1969 inaintează următoarele cerinţe faţă de formularea

rezervelor:1) rezervele trebuie să fie formulate in scris şi communicate statelor contractante şi
altor state careau calitatea să devină părţi la tratat. Retragerea rezervelor trebuie, de asemenea,
făcută in scris;2) rezervele sunt formulate cu ocazia semnării tratatului, ratificării, aprobării sau
acceptăriisale, ori in momentul aderării.3) Statele parti pot accepta(acceptarea poate fi expresă
sau tacită ) rezerva ce le’a fost notificata sau formulaobiectii fata de aceste. Neformularea de
obiecţii timp de 12 luni de la notificarea rezervei =acceptare tacită.Retragerea obiecţiei la o
rezervă necesită formularea ei in scris.Conditii in care sa fie admisa formularea unei rezerve:1)
rezerva să nu fie interzisă de tratat;2) rezervele să nu se refere la acele dispoziţii ale tratatului, la
care in mod expres este exclusă posibilitatea formulării de rezerve;3) rezervele să se refere la
acele dispoziţii ale tratatului, la care in mod expres este prevăzută posibilitatea formulării de
rezerve;4) rezervele să nu fie incompatibile cu obiectul şi scopul tratatului.

1.3 Evaluaţi efectele pe care le produce rezerva

Rezervele au drept scop producerea unor modificari in cadrul raporturilor stabilite inttre state. In
funcţie deatitudinea adoptată faţă de statul rezervatar din partea celorlalte state părţi aleunui
tratat internaţional, apar mai multe efecte. In calitate de efecte putem specifica ca se stabilesc
raporturileconvenţionale intre state:1) intre statul care a formulat una sau mai multe rezerve şi
statele care le-au acceptat continuăsă acţioneze tratatul, cu precizarea că in ceea ce priveşte
articolele faţă de care au fost formulaterezerve, dispoziţiile care leagă aceste statesunt cele
modificate conform rezervelor;2) intre statul rezervatar şi statele care au formulat obiecţii la
rezerve, in dependenţă de atitudineadiferită a acestora din urmă, se pot crea două posibile grupuri
de raporturi:a) statele care au formulat obiecţii la rezerve pot accepta ca restul dispoziţiilor
tratatului,neafectate prin rezerve, să se aplice intre ele şi statul rezervatar; b) aceleaşi state pot
insă, ca prin obiecţiile lor la rezerve, să refuze aplicarea in intregime atratatului in raporturile
dintre ele şi statul autor al rezervelor.3)Tratatul internaţional, la care s-au făcut rezerve, se aplică
in intregime, intre părţile contractante care n-auformulat rezerve.

Subiectul II: Dreptul Internaţional extraatmosferic

2.1 Definiţi DI extraatmosferic ca ramura DIP

Dr extraatmosferic= ansamblu de norme jur si principii ce stabilesc regimuul juridic al sp

extraatmosferic,inclusive lunii si altor corpuri ceresti, regimul jur al obiectelor cosmice precum
si principiile de cooperare aleStatelor in vederea exploatarii si explorarii sp cosmic
2.2 analizati istoricul si codificarea dreptului Extraatmosferic

Primele explorari si investigatii ale spatiului cosmic s’au initiat in 1957 prin lansarea primului
satelit artificialal pamintului, si se initiaaza in acest sens necesitatea elaborarii unor principii si
norme juridice ce vor reglementa relatiile intre state in privinta sp cosmic si activitatilor spatiale.
Un rol principal in acest sens l’aavut ONU prin infiintarea Comitetului pt utilizarea pasnica a
spatiului cosmic, care elaboreaza o serie de acte normative internationale ce formeaza cadrul
legal al DI al spatiului cosmic, activitate reglementata si inlegislatiile nationale ale statelor ce
participa la explorarea si utilizarea cosmosuluisi corpurilor ceresti.Pentru a desfasura codificarea
dreptului extraatmosferic trebuie sa evidentiem care sunt izvoarele acestui drept,in primul rind
sunt aceleasi ca si ale DIP, desigur avind si izvoare specifice. Locul de izvor principal il
ocupatratatele internationale multilaterale care consacra normele de baza ale DI cosmic , care se
aploica atit statelor cit si organizatiilor internationalePrincipalele tratate internationale ce regl
acest drept sunt: — „Tratatul cu privire la principiile care guvernează activitatea sta telor in
materia de exploatare şi utilizare aspaţiului cosmic, inclusiv al Lunei şi altor corpuri cereşti”, din
27 ianuarie 1967 (in vigoare din 10 oc tombrie1967, denumit pe scurt „Tratatul cu privire la
spaţiul cosmic”” din 1967); — „Acordul cu privire la salvarea astronauţilor, reintoarcerea lor şi
restituirea obiectelor lansate in spaţiulcosmic”, din 22 aprilie 1968 (In vigoare din 3 decembrie
1968, denumit pe scurt – „Acordul cu privire lasalvarea astronauţilor din 1968 Un rol nu mai
putin important il are si cutuma- aceasta ocupind un rol second dupa tratate, cit si
importantadeosebita mai au si rezolutiile Adunarii Generale ONUInca de la inceput dr cosmic a
avut pronuntat character de universalitate, fiind aplicabil atit statelor cit sicelorlalte subiecte ale
sale. Are character profund umanist si pasnic, fiind de la bun inceput dr al pacii sicolaborarii
internationale in folosul intregii omeniri, este un dr originar si autonom in cadrul DIP

2.3 evaluati principiile dr extraatmosferic

Principiile acestui dr au fost consecrate in Tratatul cu privire la spatiul cosmic 1967, stind la baza
regimului juridic al activitatiii spatiale a statelor si organizatiilor internationale, a spatiului
cosmic si corpurilor ceresti.Acest tratat totusi se limiteaza doar la enumerarea principiilor
neprecizind continutul si ndefinind notiunile de baza ale Dr cosmic, insa aspectul lacunar ale
prevederilor tratatului cosmic au fost completate prin adoptareade noi tratate privind activitatile
cosmice si spatiale, elaborate la initiative Adunarii gen a ONU.Pr folosirii cosmosului exclusive
in scopuri pasnice- prevazut in multe tratate, stabileste oblige statelor de adesfasura activitati
cosmice in interesul mentinerii pacii pr explorarii si folosirii cosmosului spre binele si in
interesul tutror tarilor, intregii omeniri- specifica obligestatelor de a se asigura ca de rezultatele
activitatii cosmice vor beneficia toate tarile si popoarele, acest pr implica colaborarea cit mai
strinsa in activitatea spatiala a statelor princ libertatii de explorare si folosire a cosmosului de
catre toate Statele-de aici decurg mai multe dr pt state siOrganiz Internat,: dr de a desfasura
acitivitati pasnice in cosmos, dr lde acces in conditii de egalitate, in spatiulcosmic sip e corpurile
ceresti, dr la libera exploatare si folosire a cosmosului, dr de a avea acces la rezultateleactivitatii
stiintifice spatiale…pr neadmiterii apropriatiunii cosmosului-tratatul din 1967 prevede ca spatiul
cosmic si corpurile ceresti nu potface obiectul apropriatiunii nationale din partea statelor prin
proclamarea suveranitatii lor, prin folosinta sau altmijlok. De aici reiese interdictia si obligatia
statelor de a nu’si extinde suveranitatea lor asupra spatiului cosmicsi corpurilor ceresti pr
pastrarii jurisdictiei si proprietatii statului de lansare asupra obiectelor cosmice si a ekipajelor-pt
ca S saeercite dr de proprietate juridical asupra unui obiect spatial e necesar ca acesta sa fie
inregistrat in registrulacelui stat.de aici reiese obligatia de a inmatricula obiectelecosmice lansate
de ele in registrul lor national pr cooperarii internationale in activitatea cosmica-se tine cont de
interesele corespunzatoare ale tuturor celorlalte state parti la tratat pr interzicerii contaminarii
cosmosului si de a produce skimbari nocive in mediiul terestrutrebuie sa evitecontaminarea
daunatoare a spatiului cosmic si corpurilor ceresti cit si skimbarile nocive in mediul terestru,
caurmare a introducerii substantei extraterestre pr raspunderii internationale a statelor pt intreaga
activitate spatiala-toate statele poarta raspundereinternationala pt activitatile nationale in cosmos
indifferent daca ele sunt desfasurate de organeguvernamentale sau neguvernamentale pr
considerarii astronautilor ca trimisi ai omenirii- rezulta obligatia principal pt state de a proteja si
ajutaastronautii, in az ca ei se afla in primejdie, au aterizat fortat pe teritoriul altui stat decit cel
de lansare sau auaterizat fortat in alta zona a oceanului decit unde erau asteptati
Test nr. 23 Subiectul I: Regimul de navigație pe Dunăre

1.1 Definiti notiunea de fluviu International

* in acceptiunea juridical subintelegem acel curs de apa ce strabate teritoriul a doua sau mai
multe state din punct de vedere economic.* cursuri de apa ce separa sau traverseaza teritoriiloe
mai multor state, care sunt navigabile pina la varsarea lor in mare sau ocean

1.2Analizati evolutia istorica si codificarea regimului de navigatie pe Dunare

Dunarea a constituit obiect al expansiunii si dominatiei din partea marilor puteri.La congresul de
la Viena a fost recunoascuta drept fluviu international. Pentru priam data regimul
generalinternational de navigatie pe Dunare a fost stabilit prin Tratatul de la Paris din 1856 prin
care se instituie principiul libertatii de navigatie si Comisia Europeana a Dunarii.A doua etapa
afost adoptarea Conventiei Dunarii in cadrul conferintei de la Paris 1921 prin care se
instituielibertatea de navigatie care e asigurata cu obligatia Statului de a acorda egalitate de
tratament pentru toatenaveleRegimul actual al Dunarii e reglementat de Conventia de la Belgrad
1948, prevederile careia se aplica portiuniinavigabile a Dunarii de la Ulm(RFG) pina la Marea
Neagra, prin canalul Sulina (Romania)*Navigatia pe dunare e libera pentru cetatenii, navele
comerciale, marfurile tuturor statelor in conditii deegalitate*navele au dreptul de stationare,
procedure de incarcare+descarcare, sa imbarce/debarce calatori, sa seaprovizioneze cu
combustibil, alimente* navele militare ale statelor rivverane eu dreptul de a naviga doar pe
portiunea de fluviu cuprinsa intregranitele proprii, in afara acestora- doar pe baza de intelegere*
navelor miliatare ale statelor neriverane le e interzisa navigatia pe Dunare*Administratiile
fluviale speciale au misiunea de a executa lucrari hidrotehnice pt imbunatatirea
navigabilitatiiDunarii in anumite sectoare* atributiile Comisiei Dunarene sunt de coordonare si
recomendare, consultare si uniformizare

1.4 evaluati structura si functiile Comisiei Dunarii

Comisia Dunării, organ cu competenţă generală asupra intregului fluviu, a fost create prin
Tratatul de la Parisdin 1856, initial avea doar atributii tehnice, apoi atributii de elaborare a
regulamentului de navigatie fluviala,stabilirea si perceperea taxelor de la vasele in trecere pe
Dunare, sanctionarea contraventiilor savirsite pedunareComisia Dunării, alcătuită din
reprezentanţii statelor riverane, cate unul din partea fiecărui stat, a avut iniţialsediul in oraşul
Galaţi (Romania), iar din 1957 sediul acesteia a fost stabilit la Budapesta.Atributiile acesteia sunt
in general de coordonare si recomandare, de consulatre si uniformizare . in baza propunerilor si
proiectelor statelor riverane stabileste planul general al lukrarilor in interesul
navigatiei,desfasoara studii de uniformizare a regulilor de navigatie si supraveghere fluviala,
face recomandari statelor sitransmite materialul documentar necesar pentru elaborarea de catre
fiecare stat riveran a regulamentului denavigatie, coordoneaza serviciile hidrometeorologice pe
Dunare, publica pentru nevoile navigatiei harti siatlaseComisia se bucura de personalitate
juridical iar membrii ei de imunitate diplomatica, localurile, arhivele sidocumentele comisiei
sunt inviolabile

Subiectul II: Crimele de război și contra umanitățIi

2.1 Definiti notiunea de crima de razboi si contra umanitatii

Crimele de război constituie o categorie importantă de fapte penale prin care se incalcă in mod
grav regulilestabilite prin tratatele internaţionale sau cu caracter cutumiar referitoare la modul de
desfăşurare a conflictuluiarmat şi la protecţia anumitor categorii de persoane şi de bunuri in
cadrul acestuia. (asinatele inmasa,executarea ostaticilor,jefuirea)*Termenul de crimă de război
este o expresie care desemnează incălcarea normelor de purtare a războiului decătre orice
persoană sau persoane, militare sau civilecrima contra umanitatii-Conform articolului 6 al
Statutului tribunalului de la Nurnberg constituie crime contraumanităţii: asasinatul,
exterminarea, sclavia, deportarea şi orice act inuman comis impotriva populaţiei civileinainte sau
in timpul războiului, precum şi persecuţiile pe motive politice, rasiale sau religioase, indiferent
dacăincalcă sau nu legea internă a ţării unde au fost comise.* fapte prin care se aduc importante
atingeri vieţii, integrităţii corporale fizice sau mintale – valori supreme alefiinţei umane, intr-un
mod care poate pune in pericol existenţa biologică a mai multor persoane.

2.2 Analizati proecsul de codificare a crimelor international

rimele internaţionale sunt infracţiunile ce reprezintă prin gravitatea lor un grav pericol social
pentru bazelecoabitării naţiunilor şi statelor, sunt fapte ce aduc atingere unor obligaţii
internaţionale esenţiale.Pentru prima oară termenul de crimă internaţională a fost utilizat in
Statutul Tribunalului militar internaţionalde la Nurnberg, conform căruia aceste se impărţeau in
trei categorii:• Crime de război;• Crime impotriva umanităţii;• Crime contra păcii.Analiza actelor
incriminate in Statut sunt inspirate din instrumente anterioare privitoare la legile şi
biceiurilerăzboiului, respectiv Convenţiile de la Haga din 1907 şi Convenţiile de la Geneva din
1929Sfera reglementarii crimelor de razboi a fost extinsa si in conventiile de la Geneva din 1949
si in Protocoluladitional 1 la aceste conventii de la Geneva care au stabilit obligaţia statelor de a
adopta legislaţia necesară pentru pedepsirea infracţiunilor grave pe care le prevăd, de a căuta
persoanele vinovate şi de a le deferitribunalelor sale indiferent de naţionalitate, potrivit
principiului represiunii universale. Scopul Protocolului 1din 1977 e de a dezvolta si consolida
sistemmul represiv al conventiilor din 1949Crimele contra umanitatii sunt definite pentru prima
data in Statutul tribunalului militar international de la Nurnberg care atribuie la categoría
crimelor contra umanităţii următoarele fapte: omorul intenţionat,exterminările, punerea in
sclavie sau obligarea la muncă forţată, deportările sau transferurile forţate ale populaţiei civile,
expulzarea, persecutarea pe motive politice, rasiale, religioase şi etnice, deportarea,
inclusivcurăţirea sau epurarea etnică, orice alte acte inhumane comise impotriva oricărei
populaţii civile (tortura, violul, prostituţia forţată, lipsirea de libertate etc), genocidul,
apartheidul, practica sistematică a dispariţiilor forţate.Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia
nr.1653(XVI) din 1961, a incriminat folosirea armelor nucleare şitermonucleare, considerandu-le
crime contra umanităţii..

2.3 Evaluati continutul juridic a crimelor de razboi si contra umanitatii

Crimele internaţionale sunt infracţiunile ce reprezintă prin gravitatea lor un grav pericol social
pentru bazele coabitării naţiunilor şi statelor. Ele sunt fapte care aduc atingere unor obligaţii
internaţionaleesenţiale. datorită gradului uriaş de pericol pentru existenţa statelor şi a
populaţiilor, au fost scoase in afaralegii şi, pentru a impiedica şi descuraja comiterea lor, a fost
creată o instituţie juridică nouă – răspundereainternaţională a statelor şi persoanelor vinovate de
comitere a astfel de crime, prin care se incalcă in mod gravregulile stabilite prin tratatele
internaţionale sau cu caracter cutumiar referitoare lamodul de desfăşurare a conflictului armat şi
la protecţia anumitor categorii de persoane şi de bunuri in cadrulacestuia. Sunt condamnabile pe
temeiuri morale, etice sau religioase, intrucat ele constituie incălcări alenormelor legale, au drept
rezultat lezarea celor nevinovaţi şi neprotejaţi, duc la degradarea scopurilor şi principiilor
beligeranţilor, sunt cauză a slăbirii disciplinei propriilor forţe militare, afectează relaţiile cu
altestate şi pot cauza represalii din partea oponenţilor. cuprind, fără a fi limitate, asasinatul, relele
tratamente saudeportările de civili pentru munci forţate, sau in orice alt scop, a populaţiei civile
in teritoriile ocupate,asasinarea sau relele tratamente ale prizonierilor de război sau ale
persoanelor aflate pe mare, executarea deostatici, jefuirea bunurilor publice sau private,
distrugerea fără motiv a oraşelor şi satelor sau devastarea carenu este justificată de necesităţile
militare.Conform articolului 6 al Statutului constituie crime contra umanităţii: asasinatul,
exterminarea, sclavia,deportarea şi orice act inuman comis impotriva populaţiei civile inainte sau
in timpul războiului, precum şi persecuţiile pe motive politice, rasiale sau religioase, indiferent
dacă incalcă sau nu legea internă a ţării undeau fost comise. Crimele contra umanităţii, asemenea
celorlalte crime internaţionale pot fi comise de organeleunui stat sau de persoane particulare, in
timp de pace sau de război. rezultă că fac parte din categoria crimelor contra umanităţii
următoarele fapte: omorul intenţionat, exterminările, punerea in sclavie sau obligarea lamuncă
forţată,deportările sau transferurile forţate ale populaţiei civile, expulzarea, persecutarea
pemotivepolitice, rasiale, religioase şi etnice, deportarea, inclusiv curăţirea sau epurarea etnică,
orice alte acteinumane comise impotriva oricărei populaţii civile (tortura, violul, prostituţia
forţată, lipsirea de libertate etc),genocidul, apartheidul, practica sistematică a dispariţiilor
forţate.S’a incriminat folosirea armelor nucleare şi termonucleare, considerandu-le crime contra
umanităţii.Unele dintre faptele care se incadrează in categoria crimelor contra umanităţii
figurează şi printre infracţiunileclasice de drept comun (omorul, tortura, violul, prostituţia,
lipsirea ilegală de libertate, obligarea la muncăforţată etc.)Gravitatea deosebită a crimelor contra
umanităţii este exprimată de imprejurarea, că in această categorie seincadrează fapte prin care se
aduc importante atingeri vieţii, integrităţii corporale fizice sau mintale – valorisupreme ale fiinţei
umane, intr-un mod care poate pune in pericol existenţa biologică a mai multor naturacrimelor
contra umanităţii se comit in baza unor planuri concrete, ele constituind acţiuni
premeditate.Caracterul de masă al crimelor contra umanităţii se manifestă prin numărul mare de
victime pe care le produc,asemenea crime fiind indreptate impotriva populaţiei civile ca atare, nu
a unor indivizi izolaţi, fie că lezarea priveşte o masă amorfă de indivizi, fie că se referă la
anumite grupuri in baza unor criterii precise care ledelimitează de populaţia civilă in
general.Dintre crimele contra umanităţii, cea mai gravă este crima de genocid. Ca urmare a
gravităţii pe care o prezintaceastă este reglementată distinct de celelalte crime contra
umanităţii.Termenul genocid provine din grecescul genos care inseamnă rasă şi latinescul cide
care inseamnă a ucide,distrugerea colectivelor rasiale, religioase, etnice

Test 24

Subiectul I: Principiul pacta sunt servanta.

1.Definiti principiul pacta sunt servanda bona fide

Acest principiu presupune executarea cu bună credinţă a inţelegerilor internaţionale, o atitudine

constructivă inindeplinirea angajamentelor internaţionale care au fost asumate de către
state.*pacta sunt servanda,exprimă in planul dreptului, regula morală generală care impune
respectarea cuvintuluidat. Principiul bunei credinţe conţine regula pacta sunt servanda, insă, nu
coincide integral cu ea, in sensul căaceastă regulă poate fi privită ca o aplicare a principiului.

1.2.Analizati evolutia istorica si codificarea Principiului acest principiu e cunoscut inca din
antichitate , fiind unul dintre cele mai veki el totusi este consacrat intr’omultitudine de acte, in
acest sens stabilindu’se importanta si rolul deosebit pe care il are acesta. Este prevazutin
preambulul Pactului Ligii Natiunilor si in preambulul Cartei Onu ce evidentiaza obligatia statelor
membrede a indeplini cu buna credinta obligatiile asumate potrivit Cartei ONU. Conventia de la
Viena 1969 are oimportante deosebita in reglementarea acestui principiu, stabilind cao rice tratat
in vigoare leaga partile sitrebuie executat de ele cu buna credinta.Actul final de la Helsinki
precizeaza ca statele in exercitarea drepturilor suverane tebuie sa se conformezeobligatiilor jur ce
le revin in virtutea DI. Republica Moldova la fel are reglementat acest principiu in Legea privind
tratatele internationaleal RM, astfel RM un poate invoca prevederile legislatiei sale interne ca
justificare a neexecutarii unui tratat la care e parte. Un lucru important ce trebuie de evidentiat
este ca trebuierespectate doar tratatele legale, licite si juste din punct de vedere a DI, cit si in
corespundere cu nórmele juscogens

1.3Evaluati continutul jur al principiului

acest principiu e cunoscut inca din antichitate fiind unul din eleméntele principale ce se stabilesc
in reltiileintre state, in acest sens trebuie sa aevidentiem ca statele sunt oblig sa indeplineasca cu
buna credinta si pedeplin tratatele internationale, buna credinta fiind cerinta elementara a
dreptului si echiitatii, si trebuie s asteamereu la baza relatiilor dintre state, la baza interpretarilor
si executarii obligatiilor ce le revin. Initialrespectarea angajamentelor avea carácter mai mult
religios, fiind insotite de diferite ritualuri religioase, maitirziu acestea luind forma bunei credinte
ca obligatie de onestitate si indatorire de onoare. Sunt obligatorii doar respectarea tratatelor
licite, care sunt in conformitate cu jus cogens, si nicidecucm cele ilegale impuse prinforta. Prin
intermediul acestui principiu evaluam importanta de garantare a respectului intereselor nationale
aletuturor statelor, deci, prin conţinutul şi finalitatea sa, principiul pacta suntservanda prezintă o
importanţă deosebită, in special in contextul relaţiilor internaţionale actuale, pentrurealizarea şi
dezvoltarea unor raporturi normale intre toate statele, membre ale comunităţii international

Subiectul II: Imunitățile și privilegiile diplomatice și consulare

2.1 Definiti notiunea de imunitati si privilegii diplomatice si Consulare

imunitate diplomatică-tratamentul pe care, in baza dreptului internaţional, statele sint obligate să-
l acordeorganelor diplomatice străine acreditate in aceste state sau, prin această expresie este
desemnat intregulcomplex de garanţii de care se bucură o misiune diplomatică şi personalul
acesteia din partea statului acreditar.

2.2Analizati procesul de codificare a imunitatilor si privilegiilor diplomatice si consulare

In cadrul procesului de codificare rolul cel mai important il au tratatele si multitudinea de

conventii carestabilesc regimul juridic ce urmeaza a fi aplicat intre state, drepturile si obligatiile
acestora in raport rilestabilite intre ele, fiind principalul izvor de dret.Tratatul internaţional este
un izvor important al dreptului diplomatic.Prima convenţie internaţionala care a reglementat
aspecte ale activităţii diplomatice a fost Regulamentul de laViena din 1815 cu privire la agenţii
diplomatici. La 18 aprilie 1961 a fost adoptata Convenţia de laViena cu privire la relaţiile
diplomatice, RM aderind in 1993. În 1963 a fost adoptată Convenţia cu privirela
relaţiileconsulare, la care RM adera in 1993. La 10 decembrie 1969 Adunarea Generală a O.N.U.
a adoptat
Convenţiacu privire la misiunile speciale.Mai sunt o multitudine de astfel de conventii ce vizeaza
dreptul consular si care s’ar referi la imunitati si privilegii diplomatice. La o buna pate din ele a
aderat si RM, fapt ce ne demonstreaza ca statul nostru este ointeresant in stabilirea relatiilor si
dezvoltarea acestora cu alte state in diferite domenii, inclusiv inmentinerea relatilor
diplomatice.Pe parcursul a mai mulţi ani au fost adoptate mai multe convenţii internaţionale
carereglementează activitateaorganizaţiilor international si, în special, privilegiile şi
imunităţileacestor organizaţii. Astfel, la 13 februarie 1946 a fost adoptată Convenţia cu privire la
privilegiileşi imunităţile Naţiunilor Unite, RMa aderat la ea în 1995.

2.3 Evaluati imunitatile si privilegiile diplomatice si consulare

Analiza iunitatilor si privilegiilor urmeaza a fi facuta in conformitate cu prevederile conventiilor

care lestabilesc.o buna parte din conventii stabilesc ca conventia internationala ar contribui la
favorizarearelaţiilor de prietenie dintre ţări, oricare ar fi diversitatea regimurilor lor
constituţionale şisociale” şi ar mai trebui deevidentiat ca scopul acesora un ar fi in a crea
avantaje unor indivizi, ci in a asigura îndeplinirea eficace afuncţiilor misiunilor diplomatice ca
organe de reprezentare a statelor”.1.imunităţile diplomatice sînt o excepţie care se aduce
principiului general, potrivit căruiaorice persoană este supusă jurisdicţiei locale. Imunităţile pot
fi absolute, funcţionale sau relative,în funcţie de termenul şi caracterul activităţii beneficiarului.,
acestea suntenumerate in continutul Conventieide la viena din 1961, in imunitatea de jurisdicţie
penală, civilă şi administrativă, imunitatea de a depunemărturie.2.Privilegiile diplomatice sînt
acele înlesniri, sau avantaje juridice acordate de către statul acreditarmisiuniidiplomatice sau
personalului acesteia. Misiunea diplomatică se bucură de următoareleprivilegii:
scutirea deimpozite şi taxe, scutirea de taxe vamale pentru obiectele destinate uzului oficial al
misiunii, scutirea de oriceimpozite şi taxe pentru drepturile şi taxele percepute de misiune
privindactele oficiale, la rindul lor trebuie dementionat ca si agenţiidiplomatici se bucură de
careva privilegii, printre care enumeram:scutirea de impozite şitaxe,scutirea de prestaţii
personale, scutirea de plata asigurărilor sociale, scutirea de taxe şi control vamal.Convenţia de la
Viena (1961) cu privire la relaţiile diplomatice, mai stabileste caorice persoană care are drept la
privilegii şi imunităţi beneficiază de acestea din momentul aflarii pe teritoriulstatului
acreditar,sau de la data notificării misiuniisale la M.A.E. al statului acreditar, si le pierde din
momentulce paraseste teritoriul acestui stat

TESTUL25 Subiectul I: Organizațiile internaționale – ca subiect DIP

1.1 DEFINITI NOTIUNEA DE SUBIECT INTERNATIONAL PUBLIC

Subiect international public--sunt entităţile care participă direct la raporturileinternaţionale

reglementate dedreptul internaţional public, care, prin acţiunile lor volitive, obţin drepturi şi işi
asumă obligaţii internaţionale,iar in cazul incălcării acestora poartă răspundere internaţională.

1.2 ANALIZATI PARTICULARITATILE ORGANIZATI8ILOR

INTERNATIONALE CA SUDIECTE DEDREPT INTERNATIONAL

In epoca contemporană, organizaţiile internaţionale reprezintă o formă de armonizare a

eforturilor statelor indirecţia unei colaborări internaţionale, pentru realizarea căreia statele au
creat un cadru juridicoorganizatoric( instituţional) – o organizare cu caracter permanent.
Organizaţiile internaţionale reprezintă un fenomencaracteristic al relaţiilor mondiale actuale,
fiind chemate să contribuie la dezvoltarea inţelegerii şi colaborăriidintre state, la asigurarea păcii
şi securităţii in lume.251 Calitatea de subiect de drept al organizaţiilor international
guvernamentale este exprimată prin posesia de drepturi şi aptitudinea de a dobandi şi
indepliniatribuţiile in baza statutului sau altor acte constitutive. Astfel, statele nu pot renunţa la
aceste instrumente desecuritate colectivă, de cooperare economică şi tehnică, de unificare a
eforturilor collective pentru soluţionareaunor probleme actuale şi acute de interes comun, care
sunt mai necesare ca oricandsau chiar indispensabile incondiţiile globalizării. Unele organizaţii
internaţionale guvernamentale participă la relaţiile internaţionale innume propriu, ca subiecţi
derivaţi şi limitaţi ai dreptului internaţional public.Eficienţa activităţii organizaţiilor
internaţionale guvernamentale depinde de modul in care participă la eastatele membre.
Examinarea sub raport static şi dinamic a acestei instituţii, pornind de la cauzele
politice,economice şi sociale care au stat la baza infiinţării ei, permite desprinderea
caracteristicilor definitoriiale organizaţiilor internaţionale.O primă caracteristică a organizaţiilor
internaţionale se referă la faptul că membrii acestora sunt statelesuverane. Organizaţiile
internaţionale guvernamentale, au la baza creării lor un tratat incheiat intre două saumai multe
state. Această trăsătură a organizaţiilorinternaţionale este una dintre cele esenţiale, ea evidenţiind
dela inceput că in cadrul organizaţiilor internaţionale sunt prezente state suverane şi egale in
drepturi, care auconsimţit liber să adere la activitatea organizaţiilor respective printr-un act de
voinţă proprie. Pornind de laaceasta, apare cu claritate că organizaţiile internaţionale au un rol de
coordonare a voinţei şi eforturilor statelor,şi nu un rol de subordonare O a doua caracteristică a
organizaţiilor internaţionale se referă la modul in care acestea au luat naştere. Unelement comun
tuturor organizaţiilor internaţionale este faptul că asupra infiinţării lor s-a convenit in cadruluneia
sau mai multor intalniri sau conferinţe la care au participat un anumit număr de state. La
conferinţele deconstituire sunt stabilite o serie de reguli şi norme referitoare la scopurile şi
obiectivele organizaţiei, membrii şicompetenţele acesteia, tipurile şiformele de activitate, modul
de formare şi funcţionare a secretariatului şidiverselor organe ale organizaţiei, incetarea
activităţii etc.Din aceasta derivă o a treia caracteristică a organizaţiei internaţionale, şi anume,
permanenţa instituţiei astfelconstituite. Caracterul de permanenţă se referă, in special, la aspectul
continuu, fără intreruperi al activităţiiorganizaţiei. Această trăsătură deosebeşte organizaţiile de
conferinţele internaţionale, care sunt entităţidistincte, cu caracter temporar.Specifică
organizaţiilor internaţionale este şi unitatea lor, exprimată prin faptulcă ele au voinţă proprie,
care işi găseşte expresia in personalitatea juridică a organizaţiilor internaţionale. Inunele situaţii,
voinţa proprie a organizaţiilor internaţionale nu coincide cu voinţa tuturor membrilor lor, deci,
este autonomă.O altă caracteristică a organizaţiilor internaţionale este aceea că ele dispun de
organe proprii permanente, careasigură realizarea acţiunilor prevăzute prin programul stabilit de
către statele membre şi indeplinesc diferitefuncţii tehnico-administrative. In sfarşit o ultimă
caracteristică este aceea că organizaţiile internaţionale şifuncţionarii acestora se bucură pe
teritoriul statelor membre de privilegii şi imunităţi.

1.2 Evaluați capacitatea de exercițiu a organizațiilor internaționale ca subiect DIP

In opinia Curţii Internaţionale de Justiţie,263 a existat intenţia ca Organizaţia să exercite funcţii

şi drepturi carenu pot fi explicate decat pe baza posedării intr-o largă măsură a personalităţii
juridice internaţionale şi acapacităţii de a acţiona pe plan internaţional, in calitate de entitate
separată de statele fondatoare şi ca subiectde drept internaţional distinct. Sa ajuns la concluzia că
Organizaţia este o persoană juridical internaţională.264In afară de ONU, şi alte organizaţii
internaţionale in baza actelor lor constitutive, care le conferă drepturi şiobligaţii, au o
personalitate juridică internaţională, fiind subiecţi de drept international cu caracter
derivat,secundar, limitat.In prezent calitatea de subiect de drept internaţional public a
organizaţiilor internaţionale guvernamentale esteunanim recunoscută şi acceptată. Personalitatea
juridică international a organizaţiilor internaţionale nu se poate stabili a priori şi nu este identică,
prin conţinutul său pentru toate organizaţiile, ci depinde de domeniulde activitate şi intinderea
competenţei fiecărei organizaţii internaţionale. Pentru ca organizaţiile internaţionalesăşi poată
atinge scopurile pentru care au fost create, trebuie ca acestea să poată incheia acte juridice spre
adobandi drepturi şi aşi asuma obligaţii in conformitate cu dreptul internaţional, să poată sta in
justiţie spre a-şivalorifica eventualele pretenţii şi să aibă un anumit statut juridic care le
subliniază poziţia lor internaţională, beneficiind de anumite imunităţi şi privilegii. Pe langă
aceste capacităţi fundamentale legate de personalitatea juridical internaţională s-a mai adăugat şi
aceea de a intreţine relaţi diplomatice.Datorită unei stranse legături intre personalitatea juridical
şi capacitatea de a-şi angaja responsabilitatea,capacitatea organizaţiei internaţionale corespunde
capacităţii limitate de a acţiona in dreptul internaţional.Sintetizand practica internaţională
actuală, reţinem că unei organizaţii internaţionale i se recunoaşte indeosebi:• personalitatea de
drept internaţional;• inviolabilitatea sediului şi libertatea de comunicare oficială;• imunitatea de
jurisdicţie locală, precum şi scutiri fiscale şi vamale.Statutul juridic al unei organizaţii
internaţionale nu constituie incă un principiu de drept internaţional, ci existănumai ca soluţie de
speţă, fiind conferit in fiecare caz in parte prin tratatul de constituire, care este atributiv de
personalitate juridică internaţională, inclusiv de tot ceea ce cuprinde statutul.Pentru garantarea
independenţei, faţă de statul de origine, funcţionarii internaţionali beneficiază de imunitatefiscală
şi jurisdicţională, avand propriul sistem de securitate socială şi de pensii. Statutul juridic
alfuncţionarilor internaţionali este cuprins de regulamentele organiz

Subiectul II: Dreptul international aerian 2.1)DEFINITI DR.INTERNATIONAL AERIAN

CA RAMURA DE DREPT INTERNATIONAL PUBLIC

Dreptul internaţional aerian este o ramură a dreptului internaţional public şi constituie un ansam
blul de norme juridice şi principii de drept destinate reglementării relaţiilor dintre subiectele sale,
relaţii care iau naştere caurmare a explorării şi folosirii spaţiului aerian de către aviaţia civilă.O
altă definiţie a acestei ramuri de drept: dreptului internaţional aerian cuprinde normele juridice
carereglementează folosirea de către oameni a spaţiului aerian, statutul juridic al aeronavelor şi
regulile referitoarela circulaţia aeriană.statul este suveran asupra coloanei de aer cuprinsă in
limitele frontierelor sale, cuprinzandşi spaţiul aerian de deasupra mării teritoriale.

2.2)ANALIZATI EVOLUTIA SI CODIFICAREA DR AERIAN

Dreptul aerian a inceput să se dezvolte doar incepand cu secolul XX, cind, ca urmare а
progreselor rapide indomeniul aviaţiei, a apărut necesitatea reglementării navigaţiei aeriene, a
creării unor norme de dreptinternaţional, care să guverneze activitatea statelor in aer.De
menţionat, că unele reguli juridice, cu privire la spaţiul aerian au fost formulate inaintea apariţiei
şi adezvoltării aviaţiei. Dreptul roman, spre exemplu, privea spaţiul aerian (lucru care aparţine
tuturor). In evulmediu, spaţiul aerian era privit ca aparţinand proprietarului pămantului.Problema
suveranităţii asupra spaţiului aerian a căpătat о insemnătate practică abia spre sfarşitul secolului
alXIX-lea şi inceputul secolului al XX-lea, о dată cu apariţia şl dezvoltarea navigaţiei aeriene,
care a starnit оluptă indarjită intre state pentru dominaţia aerului. Existau la acea etapă două
teorii privind spaţiul aerian:libertatea aerului şi suveranitatea asupra spaţiului aerian. După
primul război mondial, lupta dintre cele două principii s-a terminat cu triumful definitiv al
principiului suveranităţii statului asupra spaţiului aerian. Potrivitacestui principiu, statul este
suveran asupra coloanei de aer cuprinsă in limitele frontierelor sale, cuprinzand şispaţiul aerian
de deasupra mării teritoriale.Principiul suveranităţii statului asupra spaţiului aerian а fost
consacrat intro serie de convenţii internaţionale,cum ar fi Convenţia de la Paris din 1919,
Convenţia de la Havana din 1928, Convenţia de la Chicago din 1944.Prin Convenţia de la Paris
din 1919, „inaltele părţi contractante recunosc că fiecare putere are suveranitateacompletă şi
exclusivă asupra spaţiului aerian de deasupra teritoriului său”. Spaţiul aerian de deasupra
larguluimării este liber. Statele contractante admit insă, in relaţiile dintre ele, in condiţii de
egalitate şi reciprocitate,libertatea de trecere, pe baza căreia fiecare stat se obligă să acorde in
timp de расе — şi fără о autorizaţiespecială — aeronavelor civile ale celorlalte părţi contractante
libertatea de trecere paşnică pe deasuprateritoriului său, in condiţiile stabilite de convenţie.Prima
convenţie, Convenţia cu privire la aviaţia civilă intematională, a inlocuit regimul Convenţiei din
1919.Această convenţie proclamă şi ea suveranitatea deplină şi exclusivă a statului asupra
spaţiului aerian dedeasupra teritoriului său. Potrivit convenţiei, aeronavele civile, proprietate par
ticulară şi care nu sint folosite pentru servicii aeriene internaţionale regulate au dreptul de a
zbura peste teritoriul celorlalte părţi contractante, precum şi dreptul de a face escale in scopuri
necomerciale, fără a avea nevoie de о autorizaţie prealabilă. Acestdrept este subordonat insă
unor restricţii legate de securitatea zborului. Statele contractante au dreptul ca, pentru asemenea
raţiuni, să le ceară să urmeze anumite itinerarii prescrise de ele sau să obţină о
autorizaţiespecială.Prin această convenţie se infiinţează şi Organizaţia Aviaţiei Civile
Internaţionale (I.C.A.O.), instituţiespecializata a O.N.U., care are 3 funcţii principale:a) funcţia
de reglementare şi administrare; b) funcţia legislativă, de studiere şi pregătire a proiectelor de
convenţii internaţionale privind aeronavigaţiainternaţională;c) funcţia jurisdicţională şi de
arbitraj, care revine Consiliului organizaţiei, I soluţionarea diferendelor ivite inactivitatea statelor
membre in domeniul aeronavigaţiei, precum şi cele refe ritoare la interpretarea şi
aplicareaconvenţiei şi a altor acorduri privind aeronavigaţia internaţionalăO altă convenţie
adoptată la Chicago,Convenţia cu privire la tranzitul serviciilor aeriene internaţionale (convenţia
celor ”două libertăţi”) prevede căstatele contractante recunosc dreptul de survol fără escală,
aeronavelor civile folosite in servicii aerieneinternaţionale regulate, precum şi escale in scopuri
necomerciale (alimentare cu combustibili, reparaţii etc.).Atreia convenţie, Convenţia cu privire
la transportul aerian internaţional (denumită convenţiacelor “cinci libertăţi”), prin care se
urmăreşte facilitarea aeronavigaţiei internaţionale. Aceste libertăţi aleaerului sint:1) dreptul de
survol al aeronavelor străine prin spaţiul aerian al statelor, ceea ce inseamnă trecerea lor
inofensivă prin acest spaţiu, fără să aterizeze ;2) dreptul aeronavelor străine de escală tehnică pe
teritoriul unui stat, in vederea aprovizionării cu carburanţisau pentru reparaţii ;3) dreptul
aeronavelor străine de a debarca pasageri, corespondenţă şi mărfuri provenind din statul a
căruinaţionalitate о are aeronava, pe teritoriul oricărei рăгţi contractante la convenţie;4) dreptul
unei aeronave străine de a imbarca pasageri, corespondenţă şi mărfuri cu destinaţia statului ei
deinmatriculare ;5) dreptul aeronavei străine de a debarca şi imbarca pasageri, corespondenţă şi
mărfuri pe teritoriul oricărui stat parte contractantă a convenţiei.

2.3)EVALUATI REGIMUL JURIDIC AL NAVIGATIEI INTERNATIONALE AERIENE

Convenţia de la Paris din 1919 asupra navigaţiei aeriene prevedea în mod expres că fiecare stat
are suveranitatedeplină şi exclusivă asupra spaţiului atmosferic situate deasupra teritoriului său.
În cuprinsul acestui spaţiu, careconstituie spatial aerian naţional, se recunoaşte libertatea
traficului aerian, implicând un drept de trecereinofensivă a aeronavelor civile ale altor state care
să se exercite în condiţii stabilite de fiecare statSuveranitatea statului asupra spaţiului său aerian
se materializează în primul rând prin dreptul său de a stabiliregimul juridic de survol asupra
teritoriului propriu, atât pentru aeronavele naţionale, cât şi pentru cele străine Fiecare stat
reglementează prin legislaţia sa internă condiţiile de acces şi utilizare a spaţiului său aerian şi
poateinterzice ca anumite aeronave militare sau civile să pătrundă în acest spaţiuOrice violare a
reglementărilor stabilite potrivit legislaţiei naţionale reprezintă o încălcare a suveranităţiistatului
şi îi dă acestuia dreptul de a riposta, obligând aeronava infractoare să aterizeze, şi de a lua şi
altemăsuri considerate drept necesare pentru apărarea securităţii saleOrice aeronavă are
naționalitatea statului în ale căror register este înscrisăCu prilejul înmatriculării se face distincția
între aeronavele de stat și cele civile; distincţia nu are în vederecriteriul proprietăţii ci funcţiile
pe care le îndeplinesc aeronaveleCStatele au competența deplină și exclusive de a stabili regimul
juridic al spațiului lor aerian cu privire laorice aspect: regimul de zbor, reguli de securitate,
utilizarea în scopuri comerciale, militare, competență jurisdicțională etc., cu luarea în
considerare a angajamentelor international Evoluția tehnicilor de navigație aerianăși
intensificarea utilizării acestui spațiu au determinat o largacolaborare internațională pentru
stabilirea unor reguli juridice international profitabile pentru toate statele =>ONFORM
CONVENTIEI DE LA CICAGOPrevederile acesteia se aplică numai aeronavelor civileși nu se
va aplica aeronavelor de statAeronavele de stat, în care sunt incluseși cele pentru servicii miltare,
vamale sau de poliție, nu pot survola sauateriza pe teritoriul unui alt stat fară să obțină autorizație
din partea acestuiaStatele contractante sunt obligate sățină seama de securitatea navigației
aeronavelor civile când stabilescreglementări pentru aeronavele de stat.aeronavele fără pilot pot
survola teritoriul altui stat numai în baza unei autorizații special a acestuia și curespectarea
regulilor impuse prin autorizație, mai cu seamă în ceea ce privește siguranța aeronavelor
civilefiecare stat, pentru motive de necesitate militară sau în interesul securității publice, poate să
declare zoneinterzise pentru aeronavele altor state, darfără discriminare posibilitatea ca, în
situații de criză sau în interesul securității publice, să se restrângă sau să se interzică provizoriu
survolul întregului teritoriu sau a unei păr ți din acesta, cu aplicație nediscriminatoriedreptul
statului de a cere oricărei nave care pătrunde în zonele interzise să aterizeze de îndată ce-i va fi
posibil pe un aeroport determinatobligația de a se supune controlului vamal atât la aterizare câtși
înainte de a părăsi aeroportulobligația de a respecta legileși regulamentele naționale privind
intrarea și ie șirea dințară a pasagerilor,echipajelor, mărfurilor transportate, protecția împotriva
propagării bolilor etc.Convenția reglementează și aspect privitoare la naționalitatea aeronavelor,
navigația aeriană, condiții pe caretrbuie să le îndeplinească aeronavele(documente de bord,
aparatură, certificate, autorizațiiși brevet etc.),norme și practici internaționaleConvenția a creat
Organizația Aviației Civile Internaționale, cu scopul de a dezvolta principiileși tehnicileaviației
international și de a favoriza dezvoltarea transporturilor aeriene internaționaleTot la Chicago, în
Acela și an, s-au adoptat două acorduri internaționale care stabilesc cele cinci libertați aleaerului
(2 de trafic aerian şi 3 comerciale):Dreptul de survol(de tranzit)Dreptul de a ateriza în scopuri
necomerciale(din motive tehnice)Dreptul de a debarca pasageriși mărfuri care provin din statul a
cărui naționalitate o are navaDreptul de a îmbarca pasageri și mărfuri cu destinația statului a
cărui naționalitate o are navaDreptul de a îmbarcași debarca pasageriși mărfuri din și pe teritoriul
statelor părți.