Tema 3

NUCLEUL ATOMIC

Nucleul este partea centrală a atomului cu raza de 100000 de ori

mai mică decât raza atomului şi concentrează 99,99% din masa
acestuia.
Compoziţie
Nucleul este constituit din protoni şi neutroni denumiţi împreună
nucleoni.
Protonul este purtătorul sarcinii pozitive unitare, cu masa relativă
aproximativ egală cu cea a atomului de hidrogen, 1 1H , simbolizat cu 1 p .
1

 
Neutronul, simbolizat 01n este particula nucleară neutră electric şi
masă relativă unitară.
Un nucleu, cu compoziţia definită, denumit nuclid se reprezintă
sub forma
A
Z X
în care:
X - simbolul elementului,
A - numărul nucleonic,
Z - numărul protonic, număr atomic sau număr de ordine al
elementului este egal cu sarcina nucleară pozitivă  număr de
protoni.
Notând cu N numărul de neutroni, între cele 3 numere care
definesc compoziţia nuclidului există relaţia:
A = Z + N.
Relaţiile existente între aceste numere care definesc compoziţia
nucleară determină proprietăţi specifice ale nuclizilor. Astfel dacă:
a) nuclizii au aceeaşi sarcină nucleară, Z1 = Z2 dar A1  A2
deoarece N1  N2, se numesc izotopi. Aceste specii atomice au aceeaşi
configuraţie electronică pe nivelul exterior responsabil pentru
reactivitatea chimică. Ca urmare au aceleaşi proprietăţi chimice şi se
situează în aceeaşi poziţie în sistemul periodic. Cele mai multe
elemente sunt amestecuri de izotopi şi foarte puţine sunt monoizotopice.
b) A1 = A2 dar Z1  Z2 şi N1  N2 nuclizii se numesc izobari.
Doi izobari vecini în sistemul periodic se deosebesc, doar unul este
stabil.
c) N1 = N2 dar Z1  Z2 şi A1  A2 definesc nuclizii izotoni.

1
 Stabilitatea nucleelor
Stabilitatea nucleelor este condiţionată de raportul N/Z.
Mathauch a formulat câteva reguli care indică cel mai stabil izotop
al unui element, reguli care admit totuşi numeroase excepţii.
Izotopul cel mai stabil al unui element
a) cu Z  20 este:
 dacă Z este par, cel cu N = Z  A = 2Z;
 dacă Z este impar, cel cu N = Z + 1  A = 2Z + 1.
b) cu 20 < Z  82, în care excesul de neutroni creşte progresiv,
este cel cu mai mulţi electroni situaţi pe O.A. d şi satisface
condiţia:
A = 2Z +  ed
c) Pentru Z > 82 nu există izotopi stabili.

LEGEA PERIODICITĂŢII. SISTEMUL PERIODIC.

CORELAREA STRUCTURII ÎNVELIŞULUI ELECTRONIC CU
POZIŢIA ELEMENTELOR ÎN SISTEMUL PERIODIC

În anul 1869, D.I. Mendeleev a elaborat sistemul periodic al

elementelor şi a formulat legea periodicităţii: „proprietăţile substanţelor
simple precum şi compoziţia şi proprietăţilor combinaţiilor elementelor
sunt funcţii periodice de masele lor atomice”.
Studiind spectrele de raze X ale elementelor, H.G.J. Moseley (1913) a
confirmat caracterul legic al sistemului dar a demonstrat că mărimea
fundamentală în raport cu care are loc variaţia periodică a proprietăţilor
elementelor este numărul atomic şi nu masa atomică. Ca urmare a
lucrărilor lui Moseley, legea periodicităţii în formularea actuală se enunţă:
„proprietăţile elementelor chimice precum şi compoziţia şi combinaţiile
acestora sunt funcţii periodice de numărul atomic Z”
Din foarte numeroasele variante ale sistemului periodic cele mai frecvent
folosite sunt:
 forma scurtă;
 forma lungă a lui Werner şi, evident
 forma acreditată de IUPAC.
 Forma scurtă (tabelul 1) se caracterizează prin existenţa a 7 perioade
(rânduri orizontale 1-7) şi a 8 grupe (coloane, I-VIII).
În perioadele mari (4, 5, 6, 7), elementele din aceeaşi grupă se
subdivid în 2 coloane: subgrupă principală (A) şi subgrupă secundară
(B). Deşi elementele din cele două subgrupe realizează aceleaşi stări de

2
oxidare (valenţă) proprietăţile lor diferă, cu atât mai mult cu cât numărul
grupei creşte. Grupa VIII A conţine gazele rare, iar grupa VIII B este
formată din triade de metale.
 Forma lungă (tabelul 2) a sistemului periodic reprezintă grupele
principale şi secundare de pe aceeaşi linie, astfel încât între grupele II A
şi III A sunt intercalate grupele secundare realizând pe orizontală
succesiunea:
I A, II A, III B-VIII B, I B, II B, III A – VIII A
Forma lungă are avantajul de a exprima intuitiv principiul constructiv al
învelişului electronic în corelaţie cu creşterea monotonă a numărului
atomic Z, evidenţiind coerent identitatea configuraţiei electronice în
subnivelul în curs de populare pe verticală.
• Forma IUPAC renumerotează coloanele din forma lungă strict
consecutiv, de al 1 la 18. Grupelor secundare III B-VIII B, I B, II B) li se
atribuie noua numerotare 3-12 (tabelul 3)
Fiecare din cele 7 perioade începe cu un element în care se populează
O.A. s ai unui nou nivel energetic.
Numărul perioadei în care este situat elementul este egal cu
valoarea maximă a numărului cuantic principal corespunzând O.A.
ocupat cu electronul distinctiv.
Grupa în care este elementul corespunde numărului de electroni s
din nivelul energetic maxim ocupat plus numărul de electroni de pe
subnivelul interior în curs de ocupare cu observaţia că subgrupa VIII B
este formată din triade (8, 9, 10) şi că la „domiciliile” Z = 57 sunt incluse
14 lantanide şi la Z = 89, sunt alocate 14 actinide.
În funcţie de tipul de O.A. ocupat de electronul distinctiv al atomului, se
identifică următoarele tipuri de structuri electronice.
1) ns1-2
Elementele ns1, ns2 din grupele principale I A şi II A formează blocul s de
elemente.
2) ns2np1-6
Elementele formează blocul p de elemente şi sunt situate în grupele III A
- VIII A.
3) (n-1)d1-10ns2
Aceste elemente sunt plasate în grupele secundare ale sistemului
periodic, formând blocul d de elemente sau familiile de metale
tranziţionale.
4) (n-2)f1-14ns2 şi
(n-2)f1-14(n-1)d1ns2 (La, Gd, Lu, Ac, Pa, U, Np, Cm, Lr)
Elementele se încadrează în familiile de lantanide (n = 6) şi de actinide
(n = 7) constituind blocul f. Atomii acestor elemente au două nivele de
3
energie periferice (n şi n-1) incomplet ocupate şi nivelul antepenultim n-2
în curs de ocupare.