Sunteți pe pagina 1din 5

TEMA:ECOGRAFIA DOPPLER q

Ecografia Doppler reprezintă o modalitate de explorare a aparatului cardiovascular cu


ajutorul ultrasunetelor, bazată pe efectul Doppler.

Christian Johann Doppler, matematician şi fizician austriac, a descris efectul Doppler în


1842, la vârsta de numai 39 de ani.
BAELE FIZICE ALE ECOGRAFIEI DOPPLER

Efectul Doppler constă în modificarea frecvenţei semnalului recepţionat, atunci când


sursa de emisie şi/sau receptorul se deplasează unul fata de celălalt.

În cazul aparatului cardiovascular, sursa este fixă, studiindu-se modificarea frecvenţei


ultrasunetelor reflectate de hematiile în mişcare, fata de frecvenţa iniţială (Fig. 1).

Fig.1. Aspectul fasciculului de ultrasunete emis de un cristal piezoelectric înainte şi după reflexia lui
ре о ţintă mobilă. Atunci când ţinta se apropie de sursa de emisie, frecventa reflectată este mai mare, iar
atunci când tinta se îndepărtează, frecvenţă reflectată este mai mică decât cea iniţială.

Diferenţa între frecvenţa undei reflectate şi frecvenţa iniţială este numită semnal Doppler
(Fig. 2). Acesta depinde de frecvenţa iniţială de emisie, viteza de propagare a ultrasunetelor,
viteza de deplasare a ţintei şi unghiul dintre direcţia de deplasare a ţintei şi direcţia
fasciculului de ultrasunete după formula:

2 fo v cos α
Δf = ------------------
с
unde: fo - frecvenţa de emisie a fasciculului de ultrasunete (2 - 10 MHz).

v - viteza de deplasare a ţintei (hematiile).

c - viteza de propagare a ultrasunetelor (pentru mediul adiapos al


organismului 1540 m/s).

cos α - cosinusul unghiului dintre direcţia de deplasare ţintei şi direcţia


de propagare a ultrasunetelor).

1
Fig. 2. Semnalul Doppler ( Δf ) reprezintă diferenţa dintre frecventa undei reflectate
de hematiile în mişcare ( f ) şi frecvenţa undei emise de cristalul piezo-electric ( fo ).
El poate fi ascultat sau înregistrat grafic

Prin analiza semnalului Doppler obţinut, se pot obţine informaţii despre direcţia şi viteza de
deplasare a sângelui în diferite teritorii.

TEHNICILE DE EXAMINARE

Ecografia Doppler în sistem pulsatil (PWD - Pulsed Wave Doppler) utilizează


un singur cristal piezoelectric, care functionează atât ca emitator cât şi ca receptor;
Aacesta emite un semnal de scurtă durată, aşteptând apoi să recepţioneze semnalul
reflectat.

În funcţie de parametrii semnalului emis se apreciază caracteristicile circulatiei sângelui la o


distanta stabilită de examinator, reprezentând eşantionul de volum; evaluarea vitezelor este însă
mai puţin exactă.

Tehnica este folosită la studiul cordului, când este necesară localizarea exactă a locului de
producere a diverselor fenomene. Stabilirea eşantionului de volum se face prin înregistrarea
simultană a ecocardiogramei în modul B.

Ecografia Doppler Tn sistem continuu (CWD - Continuu Wave Doppler)


utilizează un cristal piezoelectric pentru emisia ultrasunetelor şi un altul pentru recepţionarea lor
continuă. În acest mod pot fi apreciate cu exactitate vitezele de circulaţie ale sângelui, de-a
lungul fasciculului de ultrasunete, fără însă a mai putea localiza eşantionul de volum.

Tehnica este folosită atât la studierea cordului cât şi la studierea circulaţiei în vasele sanguine.

ANALIZA SEMNALULUI DOPPLER

Analiza semnalului Doppler se poate realiza în două moduri:


Ascultarea semnalului este posibilă întrucât el este cuprins în domeniul frecvenţelor
audibile (400-5000 Hz). Are doar o valoare orientativă, depinzând de experienţa examinatorulu
i
Permite localizarea unor fenomene şi aprecierea tipului de curgere; curgerea laminară
produce tonalitati de tip muzical, de mică intensitate, în timp ce curgerea turbulentă produce

2
un zgomot aspru, rugos, de intensitate mai mare.

Înregistrarea grafică a semnalului se poate face pe hârtie sau pe un ecran special; pe


baza acesteia se poate evalua cu exactitate viteza de circulate.

Fig. 3. Reprezentare schematică a principiului ecografiei Doppler în sistem continuu (A) şi


pulsatil (B)

. Se face în sistemul Doppler continuu . Aspectul normal al semnalului Doppler înregistrat


la nivel vascular depinde de:
- ejecţia ventriculului stâng, care determine creşterea vitezei sângelui (unda a);
- elasticitatea şi tonusul muscular activ al peretelui vascular, care permite
înmagazinarea în sistolă a unei cantităţi de energie,restituită sub forma unei uşoare accelerări
diastolice - unda с
- repartiţia vitezelor hematiilor în cadrul coloanei de sânge, semnalul Doppler
reprezentând о medie a acestora.
b

Fig. 4. Aspectul semnalului Doppler înregistrat în mod normal la nivelul vaselor de sânge. Unda a este determinate
de ejecţia VS; unda b marchează sfârşitul fazei de ejecţie, când există o uşoară tendinta de reflux a sângelui în spre
VS; unda с este determinate de elasticitatea arterială care determine о accelerare diastolică a coloanei de sânge.

Patologia circulaţiei la nivelul vaselor de sânge cuprinde două entitati: stenoza şi obstrucţia.
- stenoza reprezintă îngustarea calibrului vascular. Consecinţele hemodinamice se pot localiza
la locul stenozei şi/sau distal de aceasta.
- local se produce creşterea vitezei de circulaţie, care atunci când depaseşte numărul lui
Reynolds produce turbulenta; turbulenţa poate fi produsă şi de neregularităţi ale peretelui
vascular.

3
- distal de stenoză se produce scăderea amplitudinii semnalului Doppler şi accentuarea undei
negative protodiastolice.

- obstrucţia reprezintă întreruperea circulaţiei într-un anumit teritoriu vascular. La nivelul


obstrucţiei, semnalul Doppler este absent, iar distal de acesta el poate apare cu o amplitudine
scăzută datorită existenţei circulaţiei colaterale.

Fig. 5. Aspectul semnalului Doppler înregistrat proximal şi distal de o stenoză


vasculară. Se remarcă scăderea amplitudinii semnalului şi accentuarea
undei negative protodiastolice (b).

Se face în sistem Doppler pulsatil (PWD), concomitent cu examinarea 2D-ECO; sistemul


Doppler continuu este folosit atunci când este necesară măsurarea unor viteze mari, cum sunt
cele care apar în cazul stenozelor valvulare.

Aspectul normal al semnalului Doppler obţinut depinde de sediul eşantionului de volum


(Fi.g 5).

Pe baza vitezelor măsurate se pot calcula, luând în considerare legile hemodinamicii, o serie
de parametrii ai circulaţiei sângelui în cavităţile inimii. Modelele matematice folosite în acest
scop sunt într-o continue perfecţionare, permitand aprecierea presiunilor din cavitatile inimii
şi vasele mari, a gradientelor presionale transvalvulare, a ariei orificiilor valvulare,
precum şi a unor indici de performantă cardiacă (volum bătaie, fracţie de ejecţie, debit
cardiac). De asemenea, în situaţii patologie, poate fi apreciată cantitativ severitatea regurgitărilor
în insuficienţele valvulare şi valoarea şunturilor între inima stângă şi dreaptă în cazul unor
malformaţii cardiace.

Compararea rezultatelor obţinute prin această tehnică cu cele obţinute în mod direct, prin
cateterismul cardiac au arătat o bună corelaţie.

4
Fig. 6. Aspectul semnalului Doppler pentru diverse poziţii ale eşantionului de volum.
1. VS-camera de intrare; 2. AS; 3. VS-camera de ejecţie; 4. Aorta ascendentă. Viteza
maximă normală este de 90 cm/sec pentru poziţia 1, 60 cm/sec pentru poziţia 2 şi de 130
cm/sec pentru poziţiile 3 şi 4.

ECOGRAFIA DOPPLER COLOR

Progresele rapide realizate în tehnologia aparatelor de explorare cu ultrasunete, au făcut


posibil ca, prin prelucrarea semnalelor cu ajutorul microprocesoarelor, să se realizeze imagini
color ale curgerii sângelui.

Afişarea semnalului se face în timp real şi este codificată în două culori primare: roşu,
pentru fluxul sanguin care vine spre transducer şi albastru, pentru fluxul sanguin care se
depărtează de transductor. Se utilizează о scară semi-cantitativă cu 16-32 de trepte; dacă viteza
creşte, culoarea roşie sau albastră devine mai strălucitoare, iar dacă scade, culoarea devine tot
mai închisă.

La ora actuală, examenul Doppler color este utilizat pentru aprecierea calitativă şi
cantitativă, cu deosebită acurateţe, a regurgitărilor valvulare, a şunturilor intra-cardiace, a
curgerii sângelui în vasele mari, etc.

S-ar putea să vă placă și