Primul task

1. Mitologia Nordica

Mitologia nordică este corpul miturilor popoarelor nord-germanice,

care provin din păgânismul nordic și continuă după creștinarea
Scandinaviei și în folclorul scandinav din perioada modernă. Cea mai
nordică extensie a mitologiei germanice, mitologia nordică constă în
povești despre diferite zeități, ființe și eroi derivate din numeroase
surse atât din perioada anterioară, cât și după cea păgână, inclusiv
manuscrise medievale, reprezentări arheologice și tradiție populară.
Viața de apoi este o problemă complexă în mitologia nordică.

2. Mitologia Egipteana

Deoarece egiptenii rareori au descris în mod explicit ideile teologice,

ideile implicite ale mitologiei au format o mare parte din baza religiei
egiptene. Scopul religiei egiptene era menținerea maat, iar conceptele
pe care miturile le exprimă erau considerate esențiale pentru maat.
Ritualurile religiei egiptene erau menite să facă evenimentele mitice și
conceptele pe care le reprezentau să fie reale încă o dată, reînnoind
astfel maat. Se credea că ritualurile obțineau acest efect prin forța
heka, aceeași legătură între tărâmurile fizice și divine care permiteau
creația originală. Din acest motiv, ritualurile egiptene includeau
adesea acțiuni care simbolizau evenimentele mitice. Ritualurile
templului includeau distrugerea modelelor care reprezentau zei
maligni precum Set sau Apophis, vrăji magice private invitate pe Isis
să vindece bolnavul așa cum a făcut-o pentru Horus și rituri funerare
precum ceremonia Deschiderii gurii și ritual jertfele aduse morților
au evocat mitul învierii lui Osiris.

3. Mitologie Greaca

Lipsa unei clase preoțești unificate a însemnat că nu a existat

niciodată o formă unică, canonică a textelor sau practicilor religioase;
la fel cum nu a existat un text sacru unificat și comun pentru sistemul
de credințe grecești, nu a existat o standardizare a practicilor. În
schimb, practicile religioase erau organizate la nivel local, preoții
fiind în mod normal magistrați pentru oraș sau sat sau câștigând
autoritate de la unul dintre numeroasele sanctuare.

Al doilea task

Creștinismul s-a răspândit pe întregul teritoriu nord-dunărean locuit

de populația romanică în cursul secolelor VI-VIII. Acest proces s-a
desfășurat concomitet cu extinderea ariei romanizate, căci tot pe
atunci s-a încheiat romanizarea tuturor dacilor din afara fostei
provincii. Acestă coincidență nu este întâmplătoare. Ea ne arată că
răspândirea creștinismului în acele teritorii unde noua religie nu
pătrunsese decât sporadic în secolele IV-V a fost corelată cu
desăvârșirea romanizării acelor zone. Cu alte cuvinte, romanizarea și
creștinarea au fost 2 procese inseparabile și convergente. Deoarece
creștinismul devenise o componentă a spiritualității romane,
romanizarea aducea după sine și creștinarea. Desigur, dizlocarea
romanității sud-dunărene, petrecută în secolul al VII-lea, a împins la
nordul Dunării unele comunități. Dar acest fapt nu afost decât un caz
particular al unui fenomen de durată lungă: circulația populației între
cele două maluri ale fluviului. El nu a putut determina decât o
consolidare a unei realități preexistente: romanitatea nord-dunăreană.