Sunteți pe pagina 1din 13

GHID ORIENTATIV PRIVIND

CONSTITUIREA CONSILIILOR LOCALE/


INTRAREA ÎN EXERCIȚIUL DE DREPT AL MANDATULUI DE PRIMAR
ŞEDINŢA PRIVIND CEREMONIA DE CONSTITUIRE A CONSILIULUI LOCAL/JUDEŢEAN**

Convocarea consilierilor locali/judeţeni, declaraţi aleşi, Prefectul, prin ordin. Max 5 zile de la comunicarea încheierii
pentru şedinţa privind ceremonia de constituire a judecătoriei ori a comunicării hotărârii
consiliului local/judeţean (dacă este îndeplinită condiţia tribunalului, respectiv curtea de apel,
referitoare la numărul mandatelor validate, respectiv după caz.
numărul mandatelor de consilier local/judeţean, -30 de zile, când nu este contestată încheierea
validate, este mai mare decât primul număr natural și termenul de comunicare se împlinește într-o
strict mai mare decât jumătate din numărul membrilor zi lucrătoare;
consiliului local/judeţean stabilit potrivit art. 112/171 din -38 de zile, când este contestată încheierea
OUG nr. 57/2019 . judecătoriei/tribunalului și termenul de
comunicare se împlinește într-o zi lucrătoare.
art. 116 alin. (1) din OUG nr. 57/2019
25. Comunicarea către secretarul general al Prefectul. După emiterea ordinului de convocare.
unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale a datei şi
orei stabilite pentru şedinţa privind ceremonia de
constituire a consiliului local/județean.

Art. 116 alin. (2) din OUG nr. 57/2019


26. Comunicarea consilierilor locali/județeni ale căror Secretarul general al UAT. De indată, după primirea ordinului
mandate au fost validate a datei şi orei şedinţei privind prefectului.
ceremonia de constituire, convocate de prefect.

Art. 116 alin.(3) din OUG nr. 57/2019


27. Desfășurarea primei ședințe privind ceremonia de În cadrul primei ședințe de La data stabilită de prefect, prin ordinul
constituire a consiliului local/judeţean. constituire pot depune de convocare.
jurământul: Max. 30 de zile de la data desfășurării
-consilierii declaraţi aleși, alegerilor, termenul de comunicare
validați; împlinindu-se într-o zi lucrătoare.
- primarul al cărui mandat a
Art. 116 alin. (4) și (5), art.150 alin.(1) din OUG nr. fost validat.
57/2019
28. Convocarea consilierilor locali/judeţeni declaraţi aleşi, Prefectul, prin ordin. 20 de zile de la data desfășurării primei

2
pentru cea de-a doua ședință de constituire. ședințe (50 de zile de la data desfășurării
alegerilor).
Art. 116 alin. (6) din OUG nr. 57/2019
29. Desfășurarea celei de-a doua ședințe privind ceremonia În cadrul celei de-a doua 20 de zile de la data desfășurării primei
de constituire. ședințe de constituire pot ședințe (50 de zile de la data desfășurării
depune jurământul: alegerilor).
-consilierii declaraţi aleși,
validați, care au absentat la
prima ședință;
- supleanții validați;
- consilierii aleși validați de
Art. 116 alin. (4), (7) – (9) din OUG nr. 57/2019 instanța de apel.
30. Constituirea consiliului local. Prima/a doua ședință de 30 sau 50 de zile, după caz, de la data
constituire, dacă numărul desfășurării alegerilor, în situația în care
consilierilor validați care au validarea nu a fost contestată, iar termenul de
depus jurământul este strict comunicare se împlinește într-o zi lucrătoare.
mai mare decât primul număr
natural mai mare decât
Art. 118 alin. (2) din OUG nr. 57/2019 jumătate din membrii
consiliului local/județean
stabilit prin lege.
31. Emiterea ordinului prefectului privind constatarea Prefect 3 zile de la data constituirii consiliului
îndeplinirii/neîndeplinirii condițiilor legale de constituire local/judeţean; 3 zile de la împlinirea
a consiliului local/judeţean. termenului prevăzut la art.116 alin. (6) din
În ordinul prefectului privind constatarea neîndeplinirii OUG nr. 57/2019.
condiţiilor legale de constituire a consiliului
local/județean, se menţionează motivele neconstituirii
acestuia.

Art. 118 alin. (3) și (4) din OUG nr. 57/2019


32. Comunicarea ordinului prefectului privind constatarea Prefect După emitere.
îndeplinirii/neîndeplinirii a condițiilor legale de
constituire a consiliului local/județean și aducerea la
cunoștință publică.

3
Art. 118 alin. (3) și (4) din OUG nr. 57/2019

INTRAREA ÎN EXERCIȚIUL DE DREPT AL MANDATULUI DE PRIMAR

Nr. Acțiunea/ Responsabil Termen


Crt. baza legală
1. Validarea mandatului primarului declarat ales, după depunerea Judecătorie 20 de zile de la data desfășurării alegerilor.
raportului detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale, potrivit
legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor
electorale, prin încheiere.
Art. 149 alin. (1) din OUG nr. 57/2019
2. Comunicarea încheierii privind validarea/invalidarea alegerii Judecătorie De îndată, după validare.
primarului. Încheierea se comunică prefectului + secretarului
general al UAT + primarului declarat ales.

Art. 149 alin. (3) din OUG nr. 57/2019


3. Amânarea pronunțării încheierii judecătoriei + motivare. Judecătorie Max 24 de ore +48 de ore.

Art. 149 alin. (6) din OUG nr. 57/2019


4. Aducerea la cunoștință publică a încheierii judecătoriei. Secretarul general În cel mult 24 de ore de la comunicare.
al UAT, prin afişare
Art. 149 alin. (3) din OUG nr. 57/2019 la sediul UAT
5. Dreptul de a formula apel împotriva încheierii judecătoriei. Cei interesați 2 zile de la aducerea la cunoștință publică

Art. 149 alin. (4) din OUG nr. 57/2019


6. Soluționarea apelului. Tribunal, prin 5 zile de la sesizare
hotărâre definitivă
Art. 149 alin. (5) din OUG nr. 57/2019
7. Amânarea pronunțării încheierii judecătoriei/hotărârii tribunalului+ Tribunal Max 24 de ore (amânarea pronunțării) +48
4
motivare. de ore (motivare încheiere/hotărâre).

Art. 149 alin. (6) din OUG nr. 57/2019


8. Depunerea jurământului şi intrarea în exerciţiul de drept al Primar declarat Prima ședință privind ceremonia de constituire.
mandatului. ales, validat 60 de zile de la desfășurarea alegerilor, în fața
Art. 150 din OUG nr. 57/2019 judecătorului, în situația în care consiliul local nu a
fost constituit. Odată cu depunerea jurământului intră
în exercițiul mandatului.

**Şedinţele privind ceremonia de constituire a consiliului local/judeţean

Pentru fiecare consiliu local din judeţ, precum şi pentru consiliul judeţean, prefectul convoacă, prin ordin, consilierii locali/judeţeni pentru
şedinţa privind ceremonia de constituire a consiliului local/judeţean în cel mult 5 zile de la comunicarea încheierii judecătoriei/tribunalului ori a
comunicării hotărârii tribunalului/curţii de apel, după caz, în situaţia în care numărul mandatelor de consilier local/judeţean, validate, este mai mare
decât primul număr natural strict mai mare decât jumătate din numărul membrilor consiliului local/judeţean, stabilit potrivit art. 112 şi art. 171 din
O.U.G. nr.57/2019, cu modificările şi completările ulterioare.

  Prefectul îi comunică secretarului general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale data şi ora stabilite pentru şedinţa privind ceremonia
de constituire a consiliului local/judeţean, la care participă prefectul, subprefectul sau un reprezentant al instituţiei prefectului, desemnat prin ordin
de către prefect. În situaţii motivate, cu respectarea dispoziţiilor art. 116 alin. (1) din O.U.G. nr.57/2019, cu modificările şi completările ulterioare,
prefectul poate comunica o altă dată şi o altă oră.

Secretarul general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale comunică consilierilor locali/judeţeni ale căror mandate au fost validate data şi
ora şedinţei privind ceremonia de constituire convocată de prefect, care are loc la sediul consiliului local/judeţean.

Secretarul general al unităţii administrativ-teritoriale va întocmi lista cu persoanele ce compun prezidiul şedinţei şi va efectua prezenţa
consilierilor declaraţi aleşi, ale căror mandate au fost validate, invitaţi la şedinţă prin semnarea convocatorului - prevăzut în Anexa nr. 1.

5
Ședința de constituire a consiliului local/judeţean se deschide de către prefect, subprefect sau un reprezentant al instituţiei prefectului,
desemnat prin ordin de către prefect, care participă la ceremonie.

Acesta prezintă:

- numărul de consilieri locali/judeţeni aleşi la data de 27.09.2020;

- numărul de consilieri aleşi, prezenţi la ceremonie;

- numărul de consilieri aleşi, absenţi;

- îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 116 alin.(1) din O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv validarea unui
număr de mandate de consilier local/judeţean mai mare decât primul număr natural strict mai mare decât jumătate din numărul membrilor consiliului
local/judeţean stabilit potrivit art.112/171 din O.U.G. nr.57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

- numărul de invitaţi care participă la ceremonie;

- scopul şedinţei – constituirea Consiliului Local al___________/Consiliului Judeţean _____________, urmare alegerilor autorităţilor publice
locale din 27.09.2020;

- lucrările şedinţei de constituire, în conformitate cu prevedrile art. 116 alin. (4) din O.U.G. nr.57/2019, cu modificările şi completările ulterioare,
sunt conduse de cel mai în vârstă consilier local/judeţean al cărui mandat a fost validat, ajutat de doi dintre cei mai tineri consilieri locali/judeţeni ale
căror mandate au fost validate;

- din datele puse la dispoziţie rezultă că cel mai în vârstă consilier este doamna/domnul _____________, născută/născut la data de
_________________, iar cei mai tineri consilieri aleşi sunt doamnele/domnii ___________, născute/născuţi la data de ___________, care sunt invitaţi
să preia conducerea şedinţei.

Preşedintele de vârstă roagă secretarul general al unităţii administrativ – teritoriale/subdiviziunii administrativ-teritoriale să prezinte încheierile
pronunţate de judecătorie/tribunal, prin care sunt validate mandatele consilierilor locali/judeţeni, declaraţi aleşi, apoi supune votului proiectul ordinei
de zi:

6
I. Depunerea jurământului de către consilierii declaraţi aleşi, ale căror mandate au fost validate de judecătorie/tribunal.

II. Depunerea jurământului de către primar/preşedintele consiliului judeţean, dacă până la data ceremoniei de constituire a consiliului
local/judeţean mandatul acestuia a fost validat de judecătorie/tribunal.

I. Depunerea jurământului de către consilierii declaraţi aleşi, ale căror mandate au fost validate de judecătorie/tribunal

Preşedintele de vârstă invită consilierii locali/judeţeni declaraţi aleşi, ale căror mandate au fost validate, să depună, potrivit art. 117 alin. (1) din
O.U.G. nr. 57/2019, următorul jurământ în limba română:

”Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună-credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele
locuitorilor comunei/oraşului/municipiului/judeţului... Aşa să îmi ajute Dumnezeu!”. Formula religioasă de încheiere va respecta
libertatea convingerilor religioase, jurământul putând fi depus şi fără formula religioasă. Jurământul se imprimă pe un formular special şi se
semnează, în două exemplare, de fiecare ales local.

Dacă primarul declarat ales (pentru care s-a finalizat procedura de validare a mandatului) a candidat şi pentru funcţia de consilier şi a obţinut
mandatul, va trebui să-şi exprime opţiunea scrisă pentru una dintre cele doua funcţii, pentru a evita situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 88
lit.a) din Legea nr. 161/2003. În situaţia în care sunt consilieri locali care au fost aleşi şi consilieri judeţeni, aceştia pot să-şi exprime opţiunea pentru
unul dintre cele două mandate.
Jurământul se depune după următoarea procedură: Unul dintre consilierii locali declaraţi aleşi, care conduce ședința, va chema în ordine
alfabetică consilierii locali să citească jurământul, iar aceștia se vor prezenta pe rând, în faţa unei mese special amenajate, pe care se află un exemplar
din Constituţia României şi Biblia. Consilierul va pune mâna stângă atât pe Constituţie, cât şi, dacă este cazul, pe Biblie, şi va da citire jurământului,
după care va semna jurământul de credinţă, care va fi imprimat pe un formular special ( prevăzut în Anexa nr.2).
Un exemplar al jurământului se păstrează la dosarul de constituire, iar al doilea se înmânează consilierului local/judeţean ales. Dosarul de
constituire se păstrează de către secretarul general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritorial.
7
  În cazul în care numărul consilierilor locali/judeţeni care au depus jurământul în condiţiile art. 116 alin. (5)  din O.U.G. nr.57/2019, cu
modificările şi completările ulterioare, este mai mic decât primul număr natural strict mai mare decât jumătate din numărul membrilor consiliului
local/judeţean stabilit potrivit art. 112, respectiv art. 171, prefectul convoacă consilierii locali/judeţeni pentru o a doua şedinţă privind ceremonia de
constituire în termen de 20 de zile de la data primei şedinţe.

În cadrul celei de- a doua şedinţe pot depune jurământul consilierii locali/judeţeni, validaţi care au absentat de la prima şedinţă şi supleanţii ale
căror mandate au fost validate în condiţiile  art. 119  şi consilierii locali/judeţeni validaţi în condiţiile  art. 114 alin. (6) şi  (7)  şi care nu au fost
convocaţi la prima şedinţă de constituire a consiliului local/judeţean.

Prin excepţie de la dispoziţiile  art. 116 alin. (7)  din O.U.G. nr.57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, consilierul local/judeţean
declarat ales care nu a putut depune jurământul, ca urmare a absenţei pentru motive temeinice, poate depune jurământul în cadrul primei şedinţe a
consiliului local/judeţean. Sunt considerate motive temeinice spitalizarea sau imobilizarea la pat, dovedită prin certificat medical, ori situaţii precum
deplasarea în străinătate în interes de serviciu, evenimente de forţă majoră, cum ar fi inundaţii sau alte catastrofe care au împiedicat deplasarea,
deces în familie ori alte situaţii similare.

Consilierul local/judeţean al cărui mandat a fost validat care nu depune jurământul nici în cea de - a doua şedinţă privind ceremonia de
constituire ori în condiţiile prevăzute la  art.116 alin. (8)  din O.U.G. nr.57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, sau care refuză să depună
jurământul este considerat demisionat de drept (aspecte ce se consemnează în mod expres în procesul-verbal al şedinţei).

Locurile consilierilor locali/judeţeni declaraţi aleşi ale căror mandate nu au fost validate sau care sunt consideraţi demisionaţi de drept şi care
nu pot fi completate cu supleanţi se declară vacante prin ordin al prefectului în termen de 5 zile de la prima şedinţă ordinară a consiliului local.

II. Depunerea jurământului de către primar

8
Primarul depune jurământul prevăzut la  art. 117 din O.U.G. nr. 57/2019,  în prima şedinţă privind ceremonia de constituire a consiliului local
sau în faţa judecătorului delegat, în camera de consiliu, în cazul în care prima şedinţă privind ceremonia de constituire a consiliului local nu are loc în
termen de 60 de zile de la data alegerilor.

Preşedintele de vârstă prezintă rezultatul validării alegerii primarului şi invită unul dintre cei doi consilieri mai tineri, care îl asistă, să citească
încheierea judecătoriei, apoi invită primarul ales să citească şi să semneze jurământul.

  Primarul care refuză să depună jurământul este considerat demisionat de drept.


După depunerea jurământului, primarul intră în exerciţiul de drept al mandatului.

În mod similar se procedează şi în cazul depunerii jurământului de către preşedintele consiliului judeţean.

Închiderea ceremoniei de constituire


Secretarul general al unității administrativ- teritoriale va prezenta și va consemna în procesul - verbal al ședinței privind ceremonia de constituire
a consiliului local/judeţean următoarele:

- Nr. consilieri locali/judeţeni stabiliți prin ordin al prefectului, conform art.112/171 din Codul administrativ _________
- Nr. consilieri locali/judeţeni validați de judecătorie/tribunal _________
- Nr. consilieri locali/judeţeni prezenți la ședință __________
- Nr. consilieri locali/judeţeni care au depus jurământul la ședința privind ceremonia de constituire a consiliului
local/judeţean __________
- Nr. consilieri care au refuzat să depună jurământul la ședința privind ceremonia de constituire a consiliului local/judeţean
__________

9
- Nr. consilieri locali/judeţeni, care absentează motivat, conform art.116 alin.(8) din Codul administrativ _____________
- Nr. consilieri locali/judeţeni, care absentează nemotivat __________ .

În situațiile în care este necesară validarea supleanților conform art.119 din Codul administrativ, secretarul general al unității
administrativ - teritoriale va prezenta și va consemna în procesul - verbal al ședinței privind ceremonia de constituire a consiliului local aceste
aspecte, repectiv partidul politic și numărul de supleanți ale căror mandate urmează a se valida.
Secretarul general al unității administrativ- teritoriale va aduce la cunoștința primarului/preşedintelui consiliului judeţean și
consilierilor locali/judeţeni reglementările din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi
completările ulterioare, precum şi cele din O.U.G. nr. 57/2019, referitoare la conflictul de interese și regimul incompatibilităților
aleșilor locali, aspect ce va fi consemnat şi în procesul-verbal al şedinţei.
Preşedintele de vârstă declară ședința închisă.
Procesul - verbal al ședinței privind ceremonia de constituire a consiliului local/judeţean va fi semnat de preşedintele de vârstă
și de secretarul general al unității administrativ- teritoriale.
Procesul - verbal al ședinței privind ceremonia de constituire a consiliului local/judeţean va avea număr de înregistrare, iar un
exemplar va fi înmânat prefectului, subprefectului sau reprezentantului prefectului care a participat la ceremonia de constituire a
consiliului local/judeţean.

10
Consiliul local/judeţean este legal constituit dacă numărul consilierilor locali/judeţeni care au depus jurământul în condiţiile art. 116 alin. (5)-
(7)  este mai mare decât primul număr natural strict mai mare decât jumătate din numărul membrilor consiliului local/judeţean, stabilit potrivit  art.
112, respectiv art. 171 din O.U.G. nr.57/2019, cu modificările şi completările ulterioare.

Data constituirii consiliului local/judeţean este considerată data desfăşurării primei şedinţe privind ceremonia de constituire a consiliului
local/judeţean, respectiv a celei de - a doua, după caz.

În termen de 3 zile de la data constituirii consiliului local/judeţean, în condiţiile  art. 118 alin. (2) din O.U.G. nr.57/2019, cu modificările şi
completările ulterioare, prefectul emite un ordin privind constatarea îndeplinirii condiţiilor legale de constituire a consiliului local/judeţean, care se
comunică secretarului general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale şi se aduce la cunoştinţă publică.

În situaţia în care consiliul local/judeţean nu este legal constituit în condiţiile  art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr.57/2019, cu modificările şi
completările ulterioare, în termen de 3 zile de la împlinirea termenului prevăzut la  art. 116 alin. (6)  prefectul emite un ordin privind constatarea
neîndeplinirii condiţiilor legale de constituire a consiliului local/judeţean, în care se menţionează motivele neconstituirii acestuia.

Ordinul prefectului prevăzut la art. 118 alin.(3), respectiv alin. (4) prevede, dacă este cazul, şi situaţiile în care este necesară validarea
mandatelor supleanţilor. Ordinul prefectului care cuprinde situaţiile în care este necesară validarea mandatelor supleanţilor se comunică
judecătoriei/tribunalului în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală pentru care au avut loc alegeri, partidelor politice şi organizaţiilor
cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au propus candidaţi şi secretarului general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale.

Anexa nr. 1
Nr. ___/________
C O N V O C A T O R

Prin Ordinului Prefectului judeţului ____________ nr. ____/2020 se convoacă în şedinţa de constituire a Consiliului Local/Judeţean al
comunei/oraşului/judeţului ________ ,în data de ________ la ora _______, în (locația) _______, consilierii aleşi la alegerile locale din 27 septembrie
2020.

11
1. Doamna /domnul _______ Partidul politic, alianţa politică sau electorală
2. Doamna /domnul _______ Partidul politic, alianţa politică sau electorală
3. Doamna /domnul _______ Partidul politic, alianţa politică sau electorală
4. Doamna /domnul _______ Partidul politic, alianţa politică sau electorală
5. Doamna /domnul _______ Partidul politic, alianţa politică sau electorală
6. Doamna /domnul _______ Partidul politic, alianţa politică sau electorală
7. Doamna /domnul _______ Partidul politic, alianţa politică sau electorală
8. Doamna /domnul _______ Partidul politic, alianţa politică sau electorală
9. Doamna /domnul _______ Partidul politic, alianţa politică sau electorală
10. Doamna /domnul _______ Partidul politic, alianţa politică sau electorală
11. Doamna /domnul _______ Partidul politic, alianţa politică sau electorală
..............................................................

*Conform art. 112/171 din O.U.G. nr. 57/2019, numărul membrilor fiecărui consiliu local/judeţean se stabileşte prin ordin al
prefectului, în funcţie de numărul locuitorilor comunei/oraşului/municipiului/judeţului, conform populaţiei raportate, în funcţie de
domiciliu, de Institutul Naţional de Statistică la data de 1 ianuarie a anului în care se organizează alegerile.

SECRETAR GENERAL AL UAT


Nume, prenume___________

Semnătură _____________
Anexa nr. 2
ROMÂNIA
JUDEŢUL________________
CONSILIUL LOCAL/JUDEŢEAN ______________

12
J U R Ă M Â N T

Subsemnata (ul) ______________, consilier local/judeţean al Consiliului Local/Judeţean _____________, în conformitate cu prevederile art. 117
din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind aprobarea Codului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare , depun în faţa
Consiliului Local următorul jurământ:
„Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună-credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele
locuitorilor comunei/oraşului/ municipiului/județului ________________ . Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.
Formula religioasă de încheiere va respecta libertatea convingerilor religioase, jurământul putând fi depus şi fără formula religioasă.

Consilier local

Nume, prenume __________

Semnătură ____________

Data _____________

13

S-ar putea să vă placă și