Charles şi casele de lemn din Maramureş

©2004, 2006 Teofil Ivanciuc

Prinţul Charles, în Maramureş 

Bârsana l-a găzduit pe prinţul Charles în cel mai discret mod cu putinţă. Nici măcar localnicii
nu au aflat adevărata identitate a importantului oaspete, decât după plecarea acestuia spre
Capitală. Aflat timp de trei zile în comuna maramureşeană, moştenitorul tronului britanic şi-a
atins cel puţin două obiective: a văzut parte din frumuseţile zonei şi nu a fost reperat de nici
un reprezentant al presei. Nici măcar de mine. 
Pentru trei zile, între 6 şi 9 mai 2004, comuna maramureşeană Bârsana a jucat rolul de ”curte
de vară” pentru Alteţa sa Regală, Prinţul de Wales. Moştenitorul tronului britanic, cunoscut
sub numele de prinţul Charles, a sosit în România într-o vizită privată, specificând expres că
nu doreşte să fie mediatizat deloc şi evitând total contactele cu presa. Acţiunea a reuşit
perfect, nici un reprezentant al mass mediei neaflând în timp util unde anume se găseşte
prinţul britanic şi niciun faimos paparazzi nereuşind imortalizarea acestuia pe peliculă. 

A stat la… Maria 

Din puţinele date coroborate şi puse cap la cap, am aflat că prinţul a fost cazat la Mănăstirea
Bârsana, acolo unde straşnica maica Filofteia taie şi spânzură. Suita prinţului a fost alcatuită
din 16 persoane şi a fost cazată la pensiunea lui Paşca Maria de pe Uliţa Pietriş, din centrul
Bârsanei. Nimeni, nici măcar gazda bodyguarzilor, n-a ştiut cine este importantul personaj
păzit precum sfintele moaşte, toată lumea aflând identitatea acestuia abia duminică, în ultima
zi a vizitei. În cursul zilei de sâmbătă, prinţul Charles a vizitat judeţul Satu Mare, iar
duminică, în ultima zi a vizitei, s-a preumblat prin satele maramureşene Săpânţa, Breb şi
Hoteni. Care însă a fost programul Alteţei Sale în zilele de joi şi vineri, a rămas un mister.
Localnicii care l-au văzut în biserica mănăstirii nu l-au recunoscut (de la televizor), aflând
abia după aceea lângă cine au stat. Cât despre fantezia iterată de un canal TV, cum că garda
prinţului nu l-ar fi lăsat nici măcar pe primarul Bârsanei să se apropie de moştenitorul tronului
britanic, aceasta s-a dovedit neadevărată. Primarul nici măcar nu s-a aflat în comună în acele
momente şi, cel mai probabil, nici n-a ştiut că Bârsana va fi gazda unui oaspete de seamă. 

Aglomeraţia, vinovată 

În ziua de duminică (9 mai 2004), Charles a încercat să viziteze Cimitirul Vesel de la Săpânţa
(chiar în momentul când se afla acolo ambasadorul SUA, Michael Guest), dar a renunţat din
cauza aglomeraţiei. Apoi, coloana s-a îndreptat spre Sighet, către Memorial, unde, ghinion!
Tocmai sosiseră Guest şi Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale!

Aşa că suita princiară a plecat mai departe, fără ca Sighetu Marmaţiei să se poată lăuda că a
fost vizitat de înaltul oaspete. Maşinile cu geamuri fumurii, prezenţe extrem de discrete, au
dispărut înspre Bucureşti, de unde luni, prin vocea Palatului Cotroceni, Charles s-a arătat
încântat de tradiţiile maramureşene pe care le-a observat pe teren. Oare o ieşi ceva pozitiv din
aceste aprecieri? Ar exista precedentele Sighişoara, Biertan sau Bonţida. Vom trăi şi vom
vedea. 

Mea culpa 

Spre final, trebuie să mărturisesc că cel mai păcălit în toată afacerea am fost eu. Deşi am fost
primul gazetar care a aflat că va sosi Charles în Maramureş (asta încă din luna februarie!), iată
că am avut ghinionul să fiu dat la o parte. Mai mult, în ziua de 9 mai, traseul meu şi cel al
prinţului s-au intersectat de două ori (la Săpânţa şi Sighet). Practic am trecut unul pe lângă
celălalt, dar ochii mei n-au reuşit să-l identifice. A fost o gafă profesională de proporţii, pe
care mi-o asum în totalitate, cu scuzele de rigoare pentru cititori, care n-au putut beneficia de
un reportaj fierbinte. Poate, data viitoare! (Material publicat în 2004)

Satul prinţului Charles

Fundaţia britanică patronată de prinţul Charles s-a implicat direct în salvarea caselor de lemn
din Maramureşul istoric. Trei dintre vechile case cu specific maramureşean au fost
achiziţionate de către fundaţia moştenitorului tronului britanic, reconstruite în satul Breb şi
salvate pentru posteritate.

Uneori, drumul din 63 Hillgate Place până în satul maramureşean Breb este extrem de scurt,
neţinând cont de miile de kilometri cu care ne ameninţă hărţile rutiere. Trei dintre vechile case
tradiţionale din Maramureş, ameninţate cu dispariţia, au fost salvate pentru posteritate de
fundaţia patronată de moştenitorul tronului britanic. Prinţul Charles s-a implicat direct în
această operaţiune soldată cu reconstruirea caselor într-un sat din Maramureşul istoric.

Stagnarea distrugerii

În ultimul timp, Maramureşul obţine din turism venituri din ce în ce mai consistente. Însă, din
nefericire, asupra viitorului turismului maramureşean planează o ameninţare evidentă.
Oamenii locului, mânaţi de sărăcie, de indiferenţa autorităţilor şi de inconştienţă, îşi distrug cu
mâna lor principalele atracţii, unice în patrimoniul mondial: casele de lemn tradiţionale.

Mai mult, demolarea acestor construcţii şi vânzarea „materialului” (adică a bârnelor din
lemn), este accentuată şi de părăsirea portului popular şi a tradiţiilor, într-un schimb inegal cu
manelele, prostul-gust şi arhitectura pseudo-occidentală. Dacă lucrurile vor evolua în acest
fel, viitorul va coincide cu pierderea unui important segment al vizitatorilor. În presă, câţiva
prea puţini „obsedaţi” de dispariţia Maramureşului tradiţional, fac constant lobby pentru a
stagnarea ori stoparea distrugerii acestuia.

De curând am aflat cu plăcere că nu suntem singuri în acest demers. Veniţi tocmai din Marea
Britanie, oamenii fundaţiei „Mihai Eminescu Trust”, au înţeles (mai bine decât localnicii!)
situaţia dezastruoasă spre care se îndreaptă Ţara Maramureşului şi au demarat acţiuni concrete
de salvare a acesteia.

Prinţul de Maramureş
 Trustul „Mihai Eminescu”, este o fundaţie din Marea Britanie patronată de Charles, prinţ de
Wales, din conducerea căreia face parte un potpuriu de personalităţi printre care s-a strecurat
un singur român: prinţul Şerban Cantacuzino. Alături de acesta, Trustul care poartă numele
marelui poet român are în componenţă britanici extrem de bogaţi şi influenţi: Lord Norwich,
Sir Steven Runciman, John Villiers, Patrick Leigh Fermor etc.

Trustul „Eminescu” este prezent în România chiar din perioada de după Revoluţie. După ce
iniţial s-a implicat în salvarea de la dispariţie a satelor săseşti (Biertan, Viscri etc.), după
munca şi banii investiţi în restaurarea cetăţii din Sighişoara ori a revigorării unor meserii
dispărute, începând din anul 1998, Trustul „Eminescu” s-a implicat şi în încercarea de a salva
câteva din cele mai bune exemple de case maramureşene de secol XVIII şi XIX, exemplare
care în ultima vreme dispar cu repeziciune din peisaj.

În acest moment, conform datelor Trustului (la care subscriem), rata dispariţiei caselor vechi
de lemn din „Ţara Lemnului” este de 3-4 pe săptămână. Intenţia britanicilor nu este de a salva
întregul patrimoniu arhitectonic local, ci de a alerta populaţia zonei şi a preveni distrugerile,
acolo unde este posibil (de aceea este extrem de importantă şi implicarea presei în acest
demers).

Cauzele dispariţiei

Casele vechi dispar din varii motive: sunt demolate şi distruse pentru a face loc unor gigantice
construcţii din cărămidă şi beton, lemnul fiind considerat „materialul săracului”. Materialul
rezultat din demolări este ori incendiat (mai des decât ne închipuim), ori comercializat.
Cumpărătorii sunt de două soiuri: colecţionarii de case (români şi străini) şi traficanţii. Primii
achiziţionează casele vechi pentru plăcerea de a deţine asemenea bijuterii arhitectonice (în
Ploieşti există un asemenea colecţionar care are 30 de case vechi!). Traficanţii valorifică
construcţiile vechi (împachetate în conteinere şi declarate „lemn de foc”) în ţări ca Spania,
Franţa şi Italia. Acolo există două tipuri de cumpărători: colecţionarii de case vechi, sau
profitorii brutali, care despică bârnele vechi (le preferă pe cele cariate) pentru a produce
scânduri şi lambriuri! Scândurile sunt folosite la confecţionarea mobilierului de tip „antique”,
iar lambriurile sunt folosite la tapisarea barurilor, holurilor etc. Din această cauză (pentru că
cererea este tot mai mare, iar oferta tot mai limitată), preţul caselor din Maramureş a crescut
vertiginos: dacă în 2002, când „Mihai Eminescu Trust” a achiziţionat trei case vechi în
Maramureş, preţul uneia era de doar 500 de dolari, în primăvara lui 2005 costul unei case
urcase pe la 2.000 de euro, iar acum oscilează în jurul sumei de 3.500 euro bucata (ne referim
la casele vechi construite din stejar, mult mai rare ca cele din brad)!

Casele englezului

Până acum, Trustul „Eminescu” a achiziţionat trei case (una provenită din Berbeşti, iar
celelalte două din Fereşti), construite din stejar şi acoperite cu draniţă de brad, case care au
fost mutate în Breb (pe Uliţa Bătrână) unde au fost reconstruite pe o bucată de teren
cumparată de englezi în acest sens. Casa din Fereşti a fost mobilată integral (cu mobilă,
icoane şi textile salvate de William Blacker în anii 2001-2004) şi pregatită pentru oaspeţi.
Asta pentru că, în mai 2004, vreme de două zile prinţul de Wales a vizitat în mare secret
Maramureşul şi a luat masa acolo, în „casa sa” din Breb. Am publicat atunci, dealtfel, un
material descriind vizita Prinţului, fără a intra în multe amănunte.

Nu am reuşit să aflăm planurile Trustului „Mihai Eminescu” vizavi de dezvoltarea proiectului

caselor vechi din Maramureş. Poate se vor achiziţiona noi case, poate totul va fi oprit aici.
Oricum, chiar în cea mai pesimistă dintre variante, englezii au facut deja ceva şi nu puţin
lucru, salvând de la dispariţie trei case de lemn de tip medieval maramureşean, pe care le-au
redat unei comunităţi săteşti, un exemplu care ar trebui urmat! Pentru că, până la urmă, banii
cheltuiţi pe acele case se vor întoarce înapoi însutit, prin intermediul turiştilor care vor căuta
acest tip de atracţie. (Material publicat în 2006).