Sunteți pe pagina 1din 1

Cei şapte pitici din Rozavlea

©2004, Teofil Ivanciuc

Născuţi la Rozavlea, împreună cu alţi trei fraţi evrei de statură normală, cei şapte pitici s-au numit Rozika,
Franziska, Avram, Micki, Frieda, Elisabeta şi Perla Ovitz.
De mici ei au învăţat să cânte la instrumente: tobe, viori, chitară şi cello. Şi-au luat apoi numele de "trupa
Lilliput", călătorind în toată Europa, concertând în cabarete şi music hall-uri, devenind celebri şi bogaţi.
În 1941, venirea maghiarilor horthişti în Maramureş a adus legea discriminării evreilor, dar fraţii Ovitz au scăpat
în prima fază, procurându-şi acte false, de nesemiţi. În 1944 un vecin l-a reclamat pe fratele lor înalt, Leon, care a
fost executat, soţia şi copilul său sfârşind gazaţi la Auschwitz. Apoi au fost trădate şi celelalte două surori de
înălţime normală (care au ajuns în acelaşi sinistru lagăr), iar la urmă au fost prinşi şi cei şapte pitici.
Pe 15 aprilie 1944 ei au fost ridicaţi, duşi iniţial în sinagoga din sat, apoi în ghetoul de la Dragomireşti, iar în
luna mai au fost urcaţi în trenuri de vite şi deportaţi în celebrul lagăr Auschwitz.
Abia ajunşi acolo, au şi fost reperaţi de sinistrul doctor Mengele, care i-a luat în primire...Fraţii Micki, Perla şi
Avram au fost supuşi unei doze uriaşe de raze X. În următoarele luni, "măcelarul" le-a prelevat măduvă osoasă,
molari, rădăcini de păr, le-a introdus ace în centrii nervoşi, le-a aplicat electroşocuri, le-a pompat apă caldă sau
rece în urechi, le-a picurat apă în ochi, le-a inoculat spori de sifilis şi de bacterii necunoscute. El i-a poreclit pe
Micki şi Avram "fraţii Toulouse-Lautrec".
La 27 ianuarie 1945 Armata Roşie a intrat pe porţile lagărului, şi calvarul fraţilor Ovitz a luat sfârşit, fiind
singura familie încarcerată la Auschwitz, care a supravieţuit în întregime.
Ei au emigrat în Israel, stabilindu-se în Haifa, s-au apucat din nou de muzică, schimbându-şi numele în "The
Seven Dwarfs of Auschwitz", ajungând din nou pe marile scene de cabaret ale lumii.
Între anii 1972 şi 2001 au decedat cu toţii, fiind îngropaţi unul lângă celălalt.

S-ar putea să vă placă și