Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Perioada de după slăvita Înviere a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos ne arată
că în Iisus Hristos se află izvorul vieții și al sănătății, izvorul milostivirii și al iertării păcatelor,
izvorul ridicării noastre din moartea păcatului și al dăruirii vieții veșnice încă din lumea aceasta
ca arvună prin întâlnirea și împărtășirea cu El.
De aceea în duminica a doua după Sfintele Paști, numită și Duminica Tomii, Hristos
Domnul vindecă pe ucenicul Său de îndoială spunându-i: ‘Nu fi necredincios, ci credincios!’
(Ioan 20, 27). Apoi în Duminica Mironosițelor vindecă pe femeile mironosițe de teamă zicându-
le: ‘Bucurați-vă, nu vă temeți!’ (Mt. 28, 9-10) Iar în această duminică vedem pe Mântuitorul
Iisus Hristos că vindecă un om de paralizie, un slăbănog, la scăldătoarea Vitezda. Apoi vom
vedea cum în Duminica Samarinencii Hristos Domnul vindecă pe o femeie de iubirea ei
tulburată, iar în duminica a șasea după Paști vindecă un om de orbire fizică.
Aceste vindecări ale Mântuitorului Iisus Hristos ne arată puterea Lui dumnezeiască, dar și
multa Lui iubire milostivă față de oameni, dorința Lui de a-i ridica din păcat și din boală, de a-i
vindeca sufletește și trupește, pentru că păcatul este o boală a sufletului care adesea atrage după
sine și boli ale trupului, deși aceasta nu este o regulă strictă. Sunt oameni care suferă nu ca
urmare a păcatelor, ci ca urmare a faptului că Dumnezeu vrea să se preaslăvească prin ei, așa
cum a spus Mântuitorul Iisus Hristos despre orbul din naștere care nu a păcătuit nici el, nici
părinții lui, ci pentru ca să se arate în el lucrarea lui Dumnezeu.
În Evanghelia de astăzi se vede totuși o legătură între păcat și boală, pe care Mântuitorul
Iisus Hristos o spune celui vindecat de boală în mod foarte discret, ca duhovnic doctor de suflete,
care dorește să salveze, să ridice, să recupereze pe cel păcătos, fără să-l umilească. El nu îl
ceartă, ci îl avertizează pe cel care a fost vindecat zicându-i în templu: ‘Iată, te-ai făcut sănătos.
De acum să nu mai păcătuiești pentru ca să nu-ți fie ție mai rău’ (Ioan 5,14). Aceasta n-o spune
tare de față cu oamenii, ci în taină, doar față în față cu păcătosul care a fost vindecat de
Mântuitorul Iisus Hristos. Aici avem modelul convorbirii dintre doctorul de suflete, care este
duhovnicul, și penitentul sau omul care se pocăiește pentru păcatele lui și dorește să se vindece
de păcat și de boală, dacă pătimește din pricina păcatului. Această putere vindecătoare, milostivă
a Mântuitorului Iisus Hristos este scoasă în evidență în perioada dintre Sărbătoarea Învierii
Domnului, a ridicării Sale din morți și Sărbătoarea Înălțării Sale la cer, pentru a ni se arăta că, de
fapt, Hristos Cel înviat din morți dorește ca să ne conducă la viața cea veșnică, să ne înalțe la
viața cerească.
Deci perioada dintre Învierea Sa din morți și Înălțarea Lui la ceruri este o perioadă în care
se arată scopul Învierii și Înălțării Mântuitorului, și anume El înviază din morți ca să ne învieze și
pe noi din moarte, din moartea sufletească a păcatului și din moartea fizică a trupului, și să ne
înalțe la ceruri în slava și iubirea Preasfintei Treimi, să ne ducă în lăcașurile cele multe ale casei
Tatălui Ceresc. Deci modul în care Biserica a rânduit citirea Evangheliilor în aceste duminici în
perioada dintre Sfintele Paști și Înălțarea Domnului conține o semnificație deosebită, fiind o
pedagogie, o școală duhovnicească prin care ni se arată puterea vindecătoare, iertătoare și de
viață dătătoare a Mântuitorului Iisus Hristos.
Vindecarea aceasta care a avut loc într-o zi de sâmbătă l-a bucurat foarte mult pe cel ce
suferea, dar vindecarea i-a întristat pe cei ce invidiau pe Iisus că face minuni și l-au mustrat pe
acest om vindecat zicându-i de ce se face aceasta sâmbăta, iar el, recunoscător față de Cel ce l-a
vindecat, a zis mărturisindu-L: ‘Cel ce m-a vindecat mi-a zis: scoală-te, ia-ți patul tău și umblă’
(Ioan 5, 11), și au întrebat: ‘Cine este Acela?’ Iar slăbănogul nu a știut să răspundă cine este
omul care l-a vindecat, care i-a zis: ‘Scoală-te, ia-¬ți patul tău și umblă.’
Sfinții Părinți ai Bisericii, mai ales Sfântul Ioan Gură de Aur, spun că nu atât de mult
îi deranja faptul că a fost vindecat sâmbăta acest om paralizat, ci faptul că s-a făcut
minunea. Din invidie ascunsă sub paravanul respectării sâmbetei, ei au căzut cu reproșuri
asupra acestui paralizat care a fost vindecat de către Iisus.
Mântuitorul Iisus Hristos, vindecând pe acest slăbănog sâmbăta, a vrut să ne arate că tot
timpul trebuie să săvârșim binele, și în zi de lucru, și în zi de sărbătoare, să arătăm iubire
milostivă, ajutorare celor suferinzi, celor bolnavi, celor singuri, și în zi de lucru, și în zi de
sărbătoare. De ce? Pentru că atunci când arătăm milostenie și bunătate față de cei care au nevoie
de ajutorul nostru, preamărim pe Dumnezeu Cel milostiv și bun. Când facem fapte bune, fie în zi
de lucru, fie în zi de sărbătoare, preamărim pe Dumnezeu Cel bun și milostiv.
Evanghelia ne mai arată încă o virtute a acestui om care s-a pocăit prin suferință, și
anume recunoștința sa, recunoștință adusă lui Dumnezeu. El nu a știut cine este Omul care i-a
zis: ‘Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă’, dar a simțit că vindecarea s-a făcut cu puterea lui
Dumnezeu care lucrează în Iisus Hristos, în Omul care i-a zis: ‘Scoală-te, ia-ți patul tău și
umblă’, și el, îndată ce s-a vindecat și a putut umbla, a mers spre templu să mulțumească lui
Dumnezeu pentru vindecare, să arate recunoștință și mulțumire indiferent dacă Omul prin care
Dumnezeu l-a vindecat mai era prezent sau nu, el s-a dus să mulțumească lui Dumnezeu în
templu. Or, tocmai acolo, în templu, unde s-a dus să mulțumească lui Dumnezeu pentru
vindecarea care s-a făcut lui printr-un Om necunoscut, L-a întâlnit pe cel necunoscut, pe Iisus, s-
au întâlnit amândoi din nou în templu, și Mântuitorul îi spune: ‘Iată, te-ai făcut sănătos. De
acum să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie ție mai rău’ (Ioan 5, 14). Atunci paralizatul care
fusese vindecat a înțeles că Cel care l-a vindecat era în fața lui din nou și și¬a descoperit
identitatea, a spus cine este El, și anume Iisus din Nazaret.
După acest moment, cel vindecat a ieșit din templu și a spus iudeilor cine l-a vindecat.
Vedem aici recunoștința arătată față de Dumnezeu și mărturisirea lui Iisus în fața iudeilor
spunând că prin El lucrează Dumnezeu care vindecă. Cu alte cuvinte, acest paralizat care a fost
vindecat devine nu numai recunoscător față de Dumnezeu, ci devine și un mărturisitor al lui
Hristos și al lucrării lui Dumnezeu prin minunile pe care Hristos Domnul le săvârșește.