METODA DIRECT-COSTING

1. Prezentarea generală
2. Analiza relaţiei preţ-cost-volum
3. Calcule de optimizări

1. Prezentarea generală

Este o metodă de calcul de tip parţial. Are la bază separarea costurilor în

variabile şi fixe şi luarea în considerare la determinarea costului unitar numai a
cheltuielilor variabile .
Cheltuielile fixe sunt considerate cheltuieli de structură sau cheltuieli de
capacitate şi sunt raportate pertotal activitate, fără a fecta fiecare produsn în
parte.
Fiecare produs va genera un preţ de vânzare unitar, o cheltuială variabilă
unitară şi o contribuţie brută unitară.

Ch. V F
dependente de produs dependente de capacitate
se urmăresc pe produs se urmăresc pe total

Un produs generează:
- un preţ de vânzare unitar Pvu
- un cost unitar ctu – determinat în funcţie de cheltuielile variabile
unitare
- o contribuţie brută unitară Cbu

Ctu = Chvu

costul unitar = cheltuiala variabilă unitară

Cbu=Pvu-ctu

Contribuţia brută unitară (marja de participare la profit) este utilizată

pentru acoperirea cheltuielilor fixe şi pentru obţinerea unui anumit profit.
Cheltuielile fixe şi profitul se urmăresc şi se determină numai pe total
întreprindere.

- pe total întreprindere

pe produs Pvu ctu Cbu

devin:

total intrep. CA ChV T Cbt

(Q)

1
Ch .totale = ChV T + ChF T

ChV T - cheltuieli variabile totale

ChF T - cheltuieli fixe totale
Cbt - contribuţia brută totală

Profitul(P)=Venituri totale(CA)-cheltuieli totale

P = Cbt −ChF T

Cb t = CA −ChV T

P = CA −ChV T −ChF T

Metoda ia în considerare o producţie fabricată, vândută şi încasată.

Potrivit relaţiilor de calcul de mai sus, schema de anasamblu utilizată
pentru calculaţie în metoda direct-costing, se prezintă astfel:

Nr.crt Explicaţie Simbol

1. Cifra de afaceri CA
2. Cheltuieli variabile totale ChV T

3. Contribuţia brută la profit Cbt

(1-2)
4. Cheltuieli fixe ChF T
5. Rezultatul (Profit/Pierdere) P/P
(3-4)

La nivel de produs se regăsesc primele trei elemente:

- preţ vânzare unitar Pvu
- cheltuiala variabilă unitară ctu
- contribuţia brută unitară la profit Cbu

2. ANALIZA RELAŢIEI PREŢ-COST-VOLUM ŞI INDICATORI SPECIFICI

METODEI

În cadrul unei întreprinderi, se află într-o corelaţie deplină volumul de

activitate cu pretul şi cheltuielile variabile, iar pe de altă parte, volumul de
activitate cu capacitatea de producţie şi implicit cheltuielile fixe. Acestea sunt în
corelaţie cu purtătorul de cost (produsul) care pe de o parte generează
cheltuieli dependente de acestea, iar pe de altă parte necesitatea existenţei
unei anumite capacităţi de producţie.

Această corelaţie se exprimă cu ajutorul următorilor indicatori:

1. Punctul de echilibru Pe
2. Factorul de acoperire Ta
3. Coeficientul de siguranţă dinamic Ks
4. Intervalul de siguranţă Is

2
 1. PUNCTUL DE ECHILIBRU SAU PUNCTUL CRITIC SAU PUNCTUL
MORT – este reprezentat de acel acel nivel de activitate la care cheltuielile sunt
egale cu veniturile iar rezultatul este 0, adică nu avem nici profit nici pierdere.
Cheltuielile fixe se acoperă din contribuţiile brute unitare.
Orice unitate de produs obţinută sau realizată peste nivelul punctului de
echilibru va genera un profit egal cu contribuţia brută unitară
În schimb, oprice produs nerealizat pâna la nivelul punctului de echilibru
va genera o pierdere egală cu contribuţia brută unitară.

Relaţii de calcul:
- când unitatea fabrică şi vinde un produs

Cheltuieli . fixe .totale

Pe =
Cbu

- când unitatea fabrică şi vinde mai multe produse

Cheltuieli .totale . fixe

Pe =
Cbu

Cbt
Cbu =
Q vi

Q vi - cantitatea de produse vândută şi încasată

Punctul de echilibru poate fi exprimat:

- cantitativ respectiv cantitatea de produse ce trebuie fabricată şi
vândută
pentru ca cheltuielile să fie egale cu veniturile (pentru acoperirea tuturor
cheltuielilor). Este exprimarea, relaţia principală a punctului de echilibru.
- valoric, respectiv CA la nivelul punctului de echilibru

Cheltuieli . fixe .totale

Pe = - cantitativ
Cbu

CA = Q( Pe) * Pvu - valoric

Pe

Pvu - preţul de vânzare unitar

Q Pe este Pe exprimat cantitativ.

- procentuală arată de câte procente din întreaga producţie fabricată de

întreprindere este nevoie, astfel încât ă se ajungă la nivelul punctului
de echilibru.

Q( Pe )
0
0 Pe = *100
Qvi

Cunoscând punctul de echilibru se poate stabili şi ce cantitate de produse

trebuie fabricată şi vândută pentru a obţine un anumit profit.

3
 Relaţia de calcul va fi:

Cheltuieli . fixe .totale

Q fvi / Pr ofit .dorit =
Cbu

Q fvi / Pr ofit .dorit - cantitatea fabricată, vândută şi încasată pentru profitul dorit

Exemplu:

O unitate produce şi vinde un singur produs. Se cunosc următoarele:

- cost unitar ctu = 7 lei
- preţ vânzare unitar Pvu = 10 lei
- Q =100.000 buc
- cheltuieli fixe totale 120.000

Cbu=Pvu-ctu= 10-7=3

ChF T 120 .000

Pe = = = 40 .000 buc
Cbu 3

CA = 40.000*10 = 400.000lei
Pe

40 .000
0
0 Pe = *100 = 40 0 0
100 .000

Ce cantitate trebuie fabricată şi vândută astfel încât întreprinderea să

obţină un profit de 6000 lei ?

ChF T + Pr ofitul .dorit 120 .000 + 6000

Q / Pr ofit .dorit = = = 42 .000 buc
Cbu 3

Care este cheltuiala totală pentru 42.000 buc ?

CA=Q*Pv=42.000*10= 420.000 lei

ChT = ChV T + ChFT = ( Chvu * Q ) + ChFT = ( 7.000 * 42.000 ) + 120 .000 = 414 .000 lei

P = CA − ChT = 420.000− 414.000 = 6000 lei

P

Cheltuiala fixă rămâne aceeaşi, corelăm producţia cu cheltuielile variabile.

Exemplu:
4
 În cazul în care întreprinderea produce şi vinde mai multe produse:
- se fabrică 3 produse A, B, C în următoarele cantităţi:
* produs A 30.000 buc
* produs B 20.000 buc
* produs C 10.000 buc
- contribuţia brută unitară 180.000
- cheltuieli fixe totale 120.000 lei
Să se determine punctul de echilibru.

Cbt 180 .000

Cbu = = = 3 lei
Q A + Q B + QC 30 .000 + 20 .000 +10 .000

ChF T 120 .000

Pe = = = 40 .000 buc
Cbu 3

2. FACTORUL DE ACOPERIRE- Fa- exprimă rentabilitatea potenţială şi

se calculează procentual
Cu cât factorul de acoperire este mai mare, cu atât contribuţia produsului
respectiv la realizarea de profit este mai mare.

Relaţia de calcul:
a) Pe baza contribuţiei brute şi a cA
- calculul pe produs

Cbu
Fa = *100
Pvu

- pe total produse

Cbt
Fa = *100
CA
Pe

b) Pe baza cheltuielilor fixe şi a CA la nivelul Pe

ChFT
Fa = *100
CA
Pe

Cunoscând factorul de actualizare se poate determina CA la nivelul Pe.

CA ChF T
=
Pe Fa

Din relaţia de calcul pe produs se mai poate determina şi Pvu

Chvu
Pvu =
1 − Fa

Exemplu:

5
 O întreprindere produce şi vinde o cantitate de Qvi =100.000 buc
Pvu=10 lei/buc
ctu= 7 lei/buc
ChF T =12.000 lei
Să se determine factorul de actualizare.

- pe produs

Cbu=Pvu-ctu=10-7=3 lei

Cbu 3
Fa = *100 = *100 = 30 0 0
Pvu 10

- pe total produse

CA=Pvu*Q=10*100.000=1.000.000 lei

300 .000
Fa = *100 = 30 0 0
1.000 .000

Cb t =100.000*3=300.000 lei

ChFT 120 .000

Pe = = = 40.000 ← Q
Cbu 3 Pe

120 .000
Fa = *100 = 30 0 0
400 .000

chvu 7 7
Pvu = = = = 10
1 − Fa 1 − 0,3 0,7

Factorul de acoperire stă la baza fundamentărideciziei privind lansarea în

fabricaţie a unor produse, menţinerea în fabricaţie sau scoaterea dinfabricaţie a
unor produse.
Se vor menţine sau lansa în fabricaţie produse cun Fa cel mai ridicatşi
implicit vor fi scoase din fabricaţie produse cu Fa cel mai scăzut sau negativ.

3. COEFICIENTUL DE SIGURANŢĂ DINAMIC Ks –exprimă în cifre

relative cu cât pot să scadă vânzările astfwel încât unitatea să ajungă la nivalul
Pe (să nu intre în zona pierderilor)

Se calculează în mai multe variante:

6
 CA − CA
1. Ks = Pe *100
CA

2. Ks = G − g

G – reprezintă în procente vânzările totale (100)

G – reprezintă punctul de echilibru exprimat %

P
3. Ks = *100
Cbt

Exemplu:

Pe baza exemplului de la factorul de actualizare să se calculeze Ks.

1.000 .000 − 400 .000

Ks = *100 = 60 0 0
100 .000

Ks=100-40=60%

180 .000
Ks = *100 = 60 %
300 .000

40.000
%P = *100 = 40%
100.000

CA=1.000.000=Pvu*Q

P = Cbt − ChF T = 300 .000 −120 .000 = 180 .000

4. Intervalul de siguranţă Is – exprimă în valori absolute cu cât pot să

scadă vânzările astfel încât întreprinderea să ajungă la nivelul Pe.

Is = CA − CA = 1.000.000 − 400.000 = 600.000

Pe

- primi doi factori sunt cei mai importanţi Pe şi Fa

Fundamentarea deciziei privind vanzarile pe baza

factorului de acoperire Fa

Cu cat factorul de acoperire este mai mare cu atat contributia la profit

este mai mare .

ChFt
1. Pe =
Cbu

7
 Cbu
Fa = *100
Pvu
Cbt
2. Fa = *100
CA
ChFt
Fa = *100
CA / PE

CA − CA / PE
Ks = *100
CA
3. Ks = G − g
P
Ks = *100
Cbt

4. Is = CA – CA/PE

Metoda direct – costing este atat o metoda de calculatie cat si o metoda

de analiza.

Cbu = Pvu – ChVu

P/P = Cbt – ChFt

Exemplu privind adoptarea deciziei pe baza factorului de acoperire.

O intreprindere produce si vinde trei produse: A, B si C. Situatia pe

produse cat si situatia pe total se prezinta astfel :

Situatia initiala
Nr. Indicatori Situatia pe produse
Crt de calcul Produsul A Produsul B Produsul C TOTAL
Sume % Sume % Sume % Sume %
1. Cifra de afaceri 150.000 100 90.00 100 60.00 100 300.000 100
0 0
2. Cheltuieli variabile 69.000 46 45.00 50 66.00 110 180.000 60
0 0
3. Contributia bruta 81.000 54 45.00 50 -6.000 -10 120.000 40
la profit (3=1-2) 0
4. Cheltuieli fixe - - - - - - 90.000 30
5. Profit ( 5=3-4) 30.000 10%

69.000 reprezinta 46% din CA ( 150.000 * 46% )

CF = 300.000 * 30% = 90.000
P = 300.000 * 10% = 30.000

Cbt = CA – ChVt

Rezulta ca din 120.000 avem :

- 90.000 cheltuieli fixe
- 30.000 profit.
8
 Acestea doua de acopera din Cbt.

Se impune scoaterea din fabricatie a produsului C si realizarea unei cifre

de afaceri suplimentare (care sa acopera cifra de afaceri de la produsul C) la
produsele A si B sau numai la produsul A (intru-cat are factorul de acoperire cel
mai ridicat).

Cbt 81.000
Fa A = *100 = *100 = 54%
CA 150.000

Cbt 45.000
FaB = *100 = *100 = 50%
CA 90.000

Nota : Conducerea intreprinderii decide ca dupa scoatarea din fabricatie a

produsului C, cifra de afaceri sa fie acoperita in mod egal (50%) de catre
produsul A si produsul B, intru-cat au totusi factorul de acoperire apropriat, iar
o crestere echilibrata va conduce la evitarea unor riscuri privind vanzarile.

Situatia pe produse dupa scoatarea din fabricatie a prodului C si

alocarea egala a cifrei de afaceri a acesteia catre produsul A si B

Nr. Indicatori
Crt de calcul Produsul A Produsul B Total
Sume % Sume % Sume %
1. Cifra de afaceri 180.000 100 120.0 100 300.000 100
00
2. Cheltuieli variabile 82.800 46 60.00 50 142.800 47,6
0
3. Contributia bruta 97.200 54 60.00 50 157.200 52,4
la profit (3=1-2) 0
4. Cheltuieli fixe - - - - 90.000 30
5. Profit ( 5=3-4) 67.200 22,4

180.000 * 46% = 82.800

Cbu =CA – CV
300.000 * 22,4% = 67.200
P = Cbu – CF = 22,4%
100 – 47,6 = 52,4

Concluzii :
Prin scoatarea din fabricatie a produsului C si realizarea aceleiasi cifre de
afaceri, dar cu produsele A si B car au o contributie bruta mai mare, s-a ajuns
la cresterea contributiei brute totale de la 40% la 52,4%, crestere care se
regaseste in profit ( profitul a crescut cu 12,4%)

Optimizarea rezultatului exercitiului pe baza factorilor

care contribuie la realizarea acestuia

La realizarea produselor si implicit a profitului, contribuie urmatori factori:

1. Pretul de vanzare
2. Volumul fizic al productiei
3. Cheltuieli variabile unitare
9
 4. Cheltuieli fixe totale
5. Structura productiei

Interpretarea acestori factori si rolul lor in optimizarea rezultatului, trebuie

facuta prin prisma contribuitie pe care o au ( cresteri, micsorari sau modificari
de stuctura).

P/P = CA – ChVt – ChFt

Influenta factorilor de mai sus in optimizarea profitului, privita si in

corelatie cu indicatorii specifici metodei direct-costing ( Fa, Ks, Is, Cbr), se
prezinta astfel:

1. Majorarea pretului de vanzare cu un anumit procent sau cu o

anumita suma va conduce la cresterea de profit egala cu produsul
dintre majorarea de pret si productia fabricata.

Profitul suplimentar = ∑ (Cantitatea vanduta *majorarea de pret)

Fa Z Pe ] Ks = G-g Z

Daca Pe ] ⇒ Ks Z

2. Majorarea volumului fizic al productiei cu un procent sau cu o

anumita cantitate si implicit suma, va conduce la un profit suplimentar
cu produsul dintre cantitatea vanduta in plus si Cbu.

Profit = ∑ ( Cantitatea vanduta in plus * Cbu )

Cbu
Fa = *100
Pvu
Factorul de acoperire ramane nemodificat pentru ca Cbu si Pvu nu s-au
modificat

Fa nu se modifica Pe nu se modifica Ks Z

3. Reducerea cheltuielilor variabile unitare cu un anumit procent sau

o anumita suma, va conduce la un profit suplimentar egal cu produsul
dintre cantitatea vanduta si reducarea de cost.

Profitul suplimentar = ∑ (Cantitatea vanduta * reducerea de chelt.variabile)

Reducearea cheltuielilor variabile unitare conduce implicit la cresterea

contributiei brute unitare si implicit totale.

Implicatiile asupra indicatorilor se prezinta astfel:

Fa Z pentru ca a crescut contributia bruta

10
 Pe ] se deplaseaza in jos

Ks Z Is Z

4. Reducerea cheltuielilor fixe cu o anumita suma (reducere care se

face pe total cheltuieli fixe si implicit pe total intreprindere, produse),
va conduce la un profit suplimentar egal cu reducerea respectiva de
cheltuiala.

Profitul suplimentar = ∑ reducerea de chelt.fixe

Nu au loc modificari pe elementele care tin sau sunt generate direct de
produs (Pvu, Cbu, CV unitata).

In optimizare, intotdeauna factorul de acoperire nu scade, ori

creste, ori ramane neschimbat.

Fa ramane nemodificat Pe ] Ks Z

5. Modificarea structurii productiei, respectiv cresterea ponderii

produselor cu factorul de acoperire mai ridicat, concomitent cu
scaderea ponderii produselor (scadere cu acelasi procent) cu factorul
de acoperire redus, mai mic.

Aceasta modificare va genera un profit suplimentar, egal cu

diferenta dintre cresterea de produse ponderate cu Cbu si diferenta de
produse ponderata cu Cbu la produsele cu factorul de acoperire cel mai
ridicat.

Profitul suplimentar Ps= ∆qa * Cbua − ∆qb * Cbub

∆qa - cresterea cantitatii de produse si implicit ponderea la produsul cu

factorul de acoperire ridicat ( produsul „a” in cazul nostru)

∆qb - cantitatea de produse in minus la produsul cu afctorul de acoperire

mai scazut

Profitul suplimentar este in fapt o contributie bruta suplimentata

generata de acresterea ponderii produselor cu contributia bruta mai
ridicata.

Exemplificari pentru optimizarea rezultatului exercitiului

(implicatiile celor 5 factori)

1. O intreprindere fabrica doua produse A si B. Situatia initiala este redata

mai jos. Pentru optimizarea profitului (rezultatului exercitiului) se iau
urmatoarele masuri:
a. Cresterea pretului de vanzare cu 2 lei/kg pe fiecare dintre cele doua
produse;
b. Majorarea volumului fizic al productiei cu 10%;
c. Reducerea cheltuielilor variabile unitare cu 1 leu/kg;
11
 d. Reducerea cheltuielilor fixe totale cu 60.000 lei;
e. Modificarea structurii productiei astfel:
- cresterea cu 40.000 buc la produsul A, intru-cat are factorul de
acoperire mai mare;
- scaderea cu 40.000 kg la produsul B, intru-cat are factorul de acoperire
mai scazut.

Crestere
Crestere Reducere
volum fizic Reducere Modificare
Situatie pret de CFt (cu
Indicatori al Cvu (cu 1 a structurii
initiala vanzare 60000
productiei leu/kg) productiei:
(2 lei/kg) lei)
(cu 10%)
1. Cifra de afaceri
- pt. pr. A 600.000 720.000= 660.000= 600.000 600.000 1.000.000=
60000 Kg X 10 (60000 X 6000+ 100.000*
lei/kg 12 lei/kg) 60000 10 lei
400.000 500.000= 440.000= 400.000 400.000 80.000=
- pt. pr. B (50000 X 55.000*8 10.000*8lei
50000 Kg X 8 10 lei/kg)
lei/kg 1.000.000 1.220.000 1.100.000 1.000.000 1.000.000 1.080.000

Total CA
2. Cheltuieli
variabile 360.000 360.000 396.000 300.000 360.000 600.000
- pt. A
60000 X 6 lei/kg 300.000 300.000 330.000 250.000 300.000 60.000
- pt. B 660.000 660.000 726.000 550.000 660.000 660.000
50000 X 6 lei/kg
Total CV
3. Contributia
bruta la profit = 1-
2 240.000 360.000 264.000 300.000 240.000 400.000
A = 60000 kg X 4 40% 50% 40% 50% 40% 40%
lei
4 100.000 200.000 110.000 150.000 100.000 20.000
FaA = *100 25% 40% 25% 37,5% 25% 25%
10
B = 50000 kg X 2 340.000 560.000 374.000 450.000 340.000 420.000
lei
2
FaB = *100
8
Total Cb
4. Fa mediu pe 34% 45,9% 34% 45% 34% 38,88%
intreprindere Cbt Z → _
Z _
Z
340.000 =
Fa = X100 560.000
1.000.000 *100
1.220.000
5. Chelt. fixe totale 200.000 200.000 200.000 200.000 140.000 200.000
6. Profit (6=3-5) 140.000 360.000= 174.000 250.000 200.000 220.000
560.000-
200.000
7. Punctul de ] 58,84 → 35,72 58,84%
] 44,45 ] 41,18 ] 47,63%
echilibru (exprimat %
% % %
procentual) =
200.000
*100
560.000
8. CA la nivelul Pe 588.392 435.723 588.392 444.444 411.765 514.403
9. Coeficientul de 41,16% 64,28% 51,16% 55,55% 58,82% 52,37%
siguranta Z → Z Z Z

12
A = 600.000 – 360.000 = 240.000
B = 10 lei – 6 lei = 4 lei

In cazul punctului de echilibru, in situatia in care intreprinderea

produce si vinde mai multe produse, explicatiile vor fi facute pe baza
datelor din tabel din cadrul situatiei initiale:

ChFt
Pe =
Cbu
Cbt 340.000
Cbu = = = 3,09.lei / kg
Cantitatea .de. produse 60.000(A ) + 50.000(B )

200.000
Pe = = 64.724.kg exprimare cantitativa
3,09

QPe 64.724
Pe = *100 = *100 = 58,84% exprimare procentuala
Q 50.000 + 60.000

Structura productiei la niveluo punctului de echilibru va fi aceiasi cu

structura din planul initial de fabricatie, se va tine seama de ponderea fiecarui
produs in planul de fabricatie.

Stabilirea structurii productiei si a cifrei de afaceri la nivelului

punctului de echilibru

Situatia la punctul
Situatia initiala
Produsul de echilibru CA/Pe
cant. % cant. %
A 60.000 54,54 35.300 54,54 353.000 (35300
kg X 10 lei/kg)
B 50.000 45,45 29.424 45,45 235.392 (29424
kg X 8 lei/kg)
Total 110.000 100 64.724 100 558.932

64.724 * 54,54% = 35.300 kg

64.724 * 45,45% = 29.424 kg

Cbu = 720.000 * 50% = 360.000

13
 METODA TARGET – COSTING sau METODA COSTURILOR TINTA

Aceasta metoda este in concordanta cu intocmirea bugetelor si

previziunilor pentru o perioada mai mare de timp. Tractic, se pleaca de la ideea
ca pe intreaga durata de viata a produssului sunt generate costuri si rezultate.
Metoda target – costing este o metoda care face legatura intre firma
sau intreprindere, piata si implicit concurenta si strategia pe termen lung a
firmei, strategie la acre contribuie intr-un fel sau altul fiecare produs (influente
generate pe intreaga durata de viata a produsului).

PRINCIPII ALE METODEI

1. Analiza se face pe intreaga durata de viata a produsului, pentru

ca este demosntrat ca circca 80% din costurile unui produs sunt angajate inca
din faza de conceptie a produsului.

2. Rezultatul este urmarit tot pe intreaga durata de viata a

produsului pentru ca, de regula, in primii ani de viata a produsului (la
lansare( sunt generate costuri mai mari si , implicit, rezultate mai mici sau chiar
negative. Totusi trebuie sa existe capacitatea de a finanta pierderile.

3. Costul produsului stabilit ca un cost tinta se calculeaza, se

determina pornind de la piata (pretul pietei) spre intreprindere, luand in
considerare si o marja de profit dotita sau acceptata.

Costul tinta = Pretul pietei – Marja de profit

Pretul pietei este impus de piata, deci nu poate fi modificat pentru ca este
dat de concurenta.
Marja de profit este de regula o marja medie a sectirului respectiv de
activitate.
Marja poate fi diminuata dar are implicatii in strategia si dezvoltarea
ulterioara a firmei.

4. Cu toate acestea, pentru obtinerea unui produs, firma inregistreaza

anumite costuri potrivit metodelor traditionale, respectiv se va proceda la
insumarea elementelor de cost ( materii prime, salarii, etc.) pe articole de
calculatie, obtinand astfel un cost estimat.

Costul estimat = CD + CI de productie + Ch generale si de adm. + Ch de

desfacere
(in ipoteza Costului complet comercial)

In contabilitate se inregistreaza costurile estimate, costuri care reflecta un

consum de mijloace si de bunuri.

14
 Esenta metodei consta ca inainte de lansarea pe piata a unui produs, sa
se compare costurile estimate cu costul tinta, cautand solutii de apropriere a
acestora , si pentru a raspunde la doua aspecte:
a). Costul tinta este, de regula, impus de piata (poate fi modificat
indirect prin acceptarea unei marje de profit);
b). Costul estimat arata consumuri de mijloace si ca atare acestea
nu pot fi evitate pentru ca trebuie inregistrate in contabilitate.

Costul tinta este dat de calitatile, utilitatile si insusirile produsului, iar

costul estimat este dat de consumurile de mijloace si bunuri. Inainte de
lansarea pe piata a produselor se compara cele doua costuri si se stabileste
rezultatul pe intreaga durata de viata.

La stabilirea rezultatului estimat vor concura doua elemente din cele de

mai sus:
- pretul pietei;
- costul estimat.

Rezultatul estimat = Pretul pietei – Costul estimat

Rezultatul estimat total = Cifra de afaceri (Venituri) – Cheltuieli

Exemplu: foile xeroxate

Costul estimat = CD + CI = 9,5 + 18,4 =27,9

Daca Costul estimat > Costul tinta ⇒ pierdere

Totusi analiza trebuie facuta nu numai pe produs ci si in corelatie cu

productia totala vanduta.

d. CA1 =Q * Pretul de vanzare = 25*10.000 = 250.000

CA2 = 16.000 * 02 = 400.000
CA3 = 20.000 * 22,5 = 450.000

Cost total estimat = Costul unitar estimat * Cantitatea

Ct1 = 27,9 * 10.000 = 279.000

Ct2 = 21,73 * 16.000 = 347.680
Ct3 = 17,36 * 20.000 = 347.200

Rezultatul estimat pe intreaga durata de viata a produsului este de

126.120 lei , ceea ce inseamna profit ( 102.800 + 52.320 -29.000), rezulta ca
produsul poate fi lansat in fabricatie.

Marja de profit medie = 11,5 % ( 5+15+20)/3

15
 RETEAUA DE BUGETE

Procesul elaborarii bugetelor

In cadrul unei firme vom intalnii planificare pe termen lung efectuata in

corelare cu obiectivele si strategia firmei, si planificare pe termen scur
(bugetare propriu-zisa), respectiv transpunerea in realitate prin bugete a
obiectivelor stabilite pe termen lung.

Procesul de elaborare a bugetului presupune parcurgerea mau multor

etape.

Etape in procesul de palnificare :

1. Stabilirea obiectivelor.
Obiectivele pot fi un anumit rezultat sau o anumita cifra de afaceri pe o
anumita perioada de timp.
Practic, stabilirea obiectivelor este o etapa obligatorie in procesul de
planificare pentru ca acestea reprexzinta conditia infiintarii si existentei unei
firme.

2. Identificarea potentialelor strategii, respectiv stabilirea de posibile

directii de actiune care ar putea face posibila atingerea obiectivelor companiei.
Practic, dupa identificarea unei game posibile de directii de actiune, se va
stabilii si directia ce trebuie urmata.

Tipuri de strategii generale:

a. Strategia costurilor, respectiv efortul de a aduce pe piata
produse cu cele mai mici costuri din cadrul ramurei de activitate.
b. Stragedia elitei, respectiv efortul de a aduce pe piata produse
de exceptie, dar care sa fie justificate prin raportul calitate –pret.
c. Strategia efortului concentrat, respectiv efortul de derulare a
activitatii pe anumite segmente de piata.

Strategiile, respectiv dupa alegerea uneia din strategiile de mai sus, sunt
punctele de plecare in stabilirea directiilor alternative. Directiile alternative se
refera la produse si la piete de desfacere.

3. Evolutia optiunilor strategice.

Strategiile alternative sunt evaluate pe baza urmatoarelor criterii:

a. Oportunitatea – arata daca o anumita strategie poate fi aplicata in
acel moment sau care este momentul de acceptare a acelei
strategii.
b. Fezabilitatea – reprezinta analiza posibilitatii de aplicare a acelei
strategii.
c. Gradul de acceptare , respectiv posibilitatea ca o anumita
strategie sa poate fi acceptata dpdv al profitului, al gradului de risc
sau a altor factori.

16
 4. Selectarea directiei de actiune

Dupa selectarea optiunii strategice cu cel mai mare potential in atingerea

obiectivelor stabilite, se vor intocmii planurile pe termen lung.
Un plan pe termen lung este o expunere a obiectivelor preliminare si
activitatilor unei firme, in vederea realizarii planurilor strategice, impreuna cu
estimarea pentru fiecare an a reusrselor necesare.
Planificarea pe termen lung implica o evaluare de perspectiva pentru mai
multi ani, motiv pentru care planurile tind sa fie incerte, imprecise, generalizate
si supuse schimbarilor.

Etape 1-4 constituie planificarea pe termen lung.

5. Implementarea planurilor pe termen lung sub forma bugetelor

anuale.
Practic, aceasta etapa se refera la bugetarea propriu-zisa. Bugetul se
intocmeste anual, dar constituie o consecinta a planurilor pe termen lung. Prin
bugetele anuale se pun in practica planurile pe termen lung.
Bugetul anual este o consecinta a planului pe termen lung si, prin urmare,
procesul de elaborare a bugetului nu poate fi privit doar referindu-ne strict la
anul curent, ci trebuie considerat ca parte integranta a procesului de planificare
pe termen lung.

6. Monitorizarea rezultatelor efective se refera la urmarirea si

inregistrarea datelor si rezultatelor efective, rezultate in urma desfasurarii
activitatii.
Practic, consta in a afectua inregistrarile contabile si a creea baza de
informatii efective care sa poate fi comparata cu cele bugetate.

7. Stabilirea diferentelor dintre datele efective si cele bugetate,

analiza acestora si luarea de decizii ca o reactie la aceste abateri (diferente).
Dupa stabilirea diferentelor pot rezulta urmatoarele situatii:
- se impune modificarea bugetului, caz in care actiunile se reiau incepand
cu etapa 5;
- se constata ca strategia aplicata nu conduce la realizarea obiectivelor,
caz in care actiunile se reiau incepand cu etapa 2 – identificarea posibilelor
directii de actiune.

Etapele 5-7 fac parte din procedura bugetara anuala.

FUNCTIILE BUGETELOR

1. Planificarea – toate activitatile anuale trebuie planificate si incluse in

buget

2. Coordonarea – toate activitatile trebuie coordonate asitel incat sa

existe o corelare intre acestea, in functie de obiectivele propuse.

3. Comunicarea – bugetele trebuie comunicate catre toate centrele de

responsabilitate manageriala, astfel incat fiecare activitate sa se
desfasoare pe baza de buget.
17
 Practic, bugetul unui centru de responsabilitate reprezinta o parte a
bugetului firmei si, in mod implicit, acesta a fost corelat cu obiectivele,
strategiile si componentele firmei.

4. Motivarea – managerii dar si salariatii trebuie motivati pentru

realizarea bugetelor si implicit a obtinerii de rezultate.

5. Controlul – actiunile si activitatile desfasurate trebuie controlate atat

intren cat si de persoane independente.

6. Evaluarea – activitatile desfasurate si performantele managerilor

trebuie evaluate.
Practic, acesta evaluare are drept scop o analiza de ansamblu a
performantelor firmei si o certificare a realitatii acestei performante.

ETAPE IN PROCEDURA BUGETARA ANUALA

1. Comunicarea detaliilor politicii de buget si a reperelor catre

persoanele responsabile de elaborarea bugetului.
Conducerea firmei care urmareste punerea in practica a planurilor pe
termen lung, va transmite de sus in jos, catre centrele si persoanele
responsabile, toate elementele neecsare intocmirii bugetelor si, implicit,
realizarea obiectivelor pe termen lung propuse.

2. Determinarea factorilor care restrictioneaza oferta.

Se impune o stabilire, o corelare a vanzarilor cu capacitatea de productie.
Cele doua elemente pot constitui restrictii.

3. Elaborarea bugetului pentru vanzari.

In constructia retelei de bugete, se pleaca de la piata (ceea ce accepta
piata pentru vanzare) spre firma. In acest caz, in constuctia bugetelor se incepe
cu constructia bugetului vanzariloe.

4. Pregatirea preliminara a celorlalte bugete.

Pornind de la bugetele vanzarilor ai in corelare cu capacitatea de
productie, se intocmesc celelalte bugete, respectiv:
- bugetul costului unutar de productie;
- bugetul costurilor de productie;
- bugetul cheltuielilor indirecte de productie;
- bugetul cheltuielilor generale si de admnitsratie;
- bugetul stocurilor de materii prime si materiale;
- bugetul stocurilor de produse finite;
- bugetul productiei.

Dupa intocmirea acestor bugete secventiale, acestea sunt centralizate

dpdv al cheltuielilor si veniturilor in bugetul master, respectiv Bugetul de
venituri si cheltuieli sau Contul de rezultate previzional.
Contul de rezultate previzional ii mai sunt atassate bugetele trezoreriei
(cash flow-ul) si bilantul previzional.

18
 5. Negocierea bugetelor din treapta in treapta cu superiorii.
Directiile politicii bugetare au fost transmise de sus in jos ( etapa 1).
Bugetele se intocmesc de jos in sus ai au loc negocieri din treapta in
treapta ale proiectelor de bugete, astfel incat sa poata fi realizate obiectivele
politicii bugetare.

6. Coordonarea si revizuirea bugetelor.

Pe masura ec bugetele (proiectele de bugete) urca din ierarhie in ierarhie,
in cadrul procesului de negociere, ele trebuie examinate in mod corelat.
In urma examinarii se poate constata ca unele bugete trebuie modificate
pentru a fi cimpatibile cu alte bugete, planuri, conditii sau constrangeri care
depasesc atributiile de control ale unui manager.

7. Aprobarea finala a bugetului.

Dupa negocierea si revizuirea de jos in sus a bugetelor, acestea sunt
supuse aprobarii managementului de varf.
Aprobarea bugetelor se face in stransa corelare cu necesitatea realizarii
obiectivelor iesite din planul strategic.
Dupa aprobare, bugetele devin obligatorii si sunt comunicate de sus in jos
pentru a fi duse la indeplinire (puse in practica).

8. Revizuirea si rectificarea bugetului.

Pe parcursul exercitiului bugetar (financiar), in functie de realizarea
indicatorilor stabiliti prin buget, s epoate proceda la rectificarea sau modificarea
bugetara.

Procesul de elaborarae a bugetului incepe d eregula in lunile septembrie –

octombrie anul precedent.
Bugetarea este in fapt un proces continuu.

19