Sfântul Nicolae

Este un personaj real din hagiografia creştină, sărbătorit în calendarul bizantin,

dar şi în cel latin, luteran sau anglican, în data de 6 decembrie.

În calendarul ortodox în această dată este prăznuit Sfântul Ierarh Nicolae,

făcătorul de minuni.

Nicolae s-a născut în cetatea Patara din ţinutul Lichiei, astăzi Kocademre în
Turcia, în jurul anului 280, într-o familie înstărită, iar numele său în limba
greacă înseamnă „biruitor de popor”.

La moartea ambilor părinţi, Nicolae a moştenit întreaga avere şi a hotărât să o

folosească pentru a ajuta cât mai mulţi oameni nevoiaşi şi a devenit astfel
cunoscut pentru credinţa, zelul şi dragostea pentru semenii săi, şi în special
pentru copii.

Creştinii acelor timpuri au păstrat memoria minunilor sale: readucerea la viaţă a

trei copii omorâţi, a unui corăbier căzut de pe catarg, vindecarea unor boli
incurabile, oprirea prin rugăciune şi post a furtunii de pe mare şi multe altele.
Nicolae obişnuia să-i ajute pe oamenii săraci fără ştirea lor, iar dacă era
descoperit de cineva, îl ruga să nu spună cuiva, ci mai degrabă să mulţumească
lui Dumnezeu.

Devenit Episcop de Myra, Nicolae s-a retras în ultima parte a vieţii la

Mănăstirea Sionului, pe care o ctitorise chiar el lângă capitala Lichiei, unde a şi
fost înmormîntat, la 6 decembrie 345 (sau 352).
În anul 1087, moaştele au fost furate de câţiva negustori italieni şi duse la Bari,
unde, la 22 iunie 1197, a fost sfinţită biserica ridicată special pentru a-i adăposti
moaştele.

Astăzi, moaştele sale se află tot în biserica din Bari, deşi părticele din ele au
ajuns în mai multe biserici din lumea creştină. O mică parte din acestea se află
la Mănăstirea Aninoasa din judeţul Argeş şi, din secolul XIX, mâna dreaptă a
Sfântului Nicolae se păstrează la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti.

Pe baza relicvelor, o echipă de cercetători din Marea Britanie a reuşit să

reproducă grafic chipul lui Sfântul Nicolae.

Poveşti şi legende despre viaţă şi binefacerile Sfântului Nicolae

Sfântului Nicolae îi sunt atribuite nu mai puţin de 21 de miracole.

Una dintre cele mai cunoscute este legenda celor trei surori, fetele unui nobil
sărac, care nu se puteau mărita. Se spune că atunci cînd fata cea mare a ajuns la
vremea măritişului, Nicolae, care ajunsese deja prelat, a lăsat noaptea la uşa
casei nobilului un săculeţ cu aur şi povestea s-a repetat şi când a venit vremea
de măritiş pentru cea de-a doua fată. Când a venit vremea măritişului pentru cea
de-a treia, nobilul a stat de pază ca să afle cine este binefăcătorul fetelor. Se
spune că Nicolae s-a urcat pe acoperiş şi a dat drumul săculeţului cu aur prin
hornul casei drept într-o şosetă agăţată la uscat pe şemineu.

Tatăl fetelor l-a văzut pe Nicolae şi nu a putut ţine secretul, iar de atunci oricine
primea un cadou neaşteptat îi mulţumea lui Nicolae.
Cunoscut pentru darurile anonime pe care le făcea celor săraci, în Evul Mediu şi
măicuţele sau călugării aşezau la uşă pe furiş daruri pentru săraci, în noaptea de
Sfântul Nicolae.

Cei trei săculeţi de aur dăruiţi fetelor au devenit simbolul Sfântului Nicolae sub
formă a trei bile de aur şi a apărut şi obiceiul agăţării şosetelor de şemineu
pentru a fi umplute cu daruri.

O altă legendă spune că după călătoria pe care a făcut-o în Ţară Sfântă pe

urmele lui Iisus, Nicolae s-a întors în acasă, în Lichia, pe mare. În timpul
călătoriei, o furtună teribilă a scufundat corabia şi o mulţime de marinari s-au
înecat. Dintre toţi a scăpat doar Nicolae. S-a rugat lui Dumnezeu, ruga lui a fost
ascultată şi toţi cei înecaţi au înviat şi de atunci Sfântul Nicolae a devenit
patronul marinarilor şi al călătorilor pe ape. Toţi marinarii vin pe uscat la slujba
din noaptea de 5 spre 6 decembrie, în Olanda tradiţia fiind respectată de sute de
ani.

Tradiţii româneşti de Sfântul Nicolae

În calendarul popular românesc iarna începe în noaptea din 5 spre 6 decembrie,

de Sfântul Nicolae. Numit în popor Sânicoară, se spune că el ar sta în stânga
Domnului, iar în seara de Anul Nou, când cerurile se deschid de trei ori, Sfântul
Nicolae se zăreşte cum stă la aceeaşi masă cu Dumnezeu şi Sfântul Vasile.

Se crede că Sfântul Nicolae stă la miazăzi, deoarece pe 6 decembrie soarele

răsare din această parte, iar din această dată, în credinţa populară, soarele este
alungat de Sfântul Nicolae şi începe să răsară tot mai spre miazănoapte.

Tradiţia românească spune că Sânicoară este bătrân şi are barba albă. În 6

decembrie, Moşul îşi scutură barba şi deci trebuie să ningă. Iar dacă se întâmplă
să nu ningă, atunci se zice: "Hei, a întinerit Sfântul Nicolae".
Tradiţia spune şi că Sfântul Nicolae apare pe un cal alb, semn al primei zăpezi,
şi păzeşte Soarele, pentru ca lumea să nu fie lipsită de lumină şi căldură. Se
spune că dacă Sfântul Nicolae a venit pe un cal alb, Sfântul Ion va merge pe un
cal negru, adică va întoarce iarna.

De ziua lui Sânicoară se pun crenguţe de pomi fructiferi în apă pentru a înflori
de Anul Nou, ocazie cu care se poate spune cum va fi vremea şi care va fi rodul
livezilor, în anul viitor.

Sânicoară e cel mai popular sfânt din Ardeal, iar sărbătoarea lui a creat un
adevărat folclor, de la darurile de Moş Neculai şi până la obiceiurile şi legendele
care diferă de la sat la sat.

Este protectorul corăbierilor pe care îi salvează de la înec şi se spune că atunci

când cineva trece pe lângă o apă mare e bine să-şi facă semnul crucii şi să se
roage la Sfântul Nicolae, căci el este mai-mare peste ape.

Nicolae este şi protectorul celor încercaţi de soartă, văduve, orfani şi al fetelor

sărace care se mărită greu, iar cu copiii este generos şi le aduce daruri, dacă sunt
cuminţi, şi pedepseşte cu o nuieluşă, când sunt obraznici şi neascultători.

La Sânicoară se roagă soldaţii atunci când merg la război şi se spune că şi hoţii

se roagă la acest sfânt ca să îi ajute în isprăvile lor, şi, poate, să facă minunea de
a nu le aduce o nuielusă ca pedeapsă.

Tradiţia Sfântul Nicolae în lume

În Franţa, Sfântul Nicolae este însoţit de un personaj numit Le Père Fouettard,

pe care oamenii îl dispreţuiesc.

Până în 1552, când Împăratul Carol al V-lea a asediat oraşul Metz, Moş Nicolae
venea singur pe 6 decembrie şi le aducea jocuri şi dulciuri copiilor cuminţi, dar
şi celor mai puţin cuminţi. În anul acela însă, locuitorii oraşului au fost nevoiţi
să ceară ajutor regelui Franţei pentru a supravieţui asediului, care a ţinut până în
ianuarie 1553. Breasla tăbăcarilor a inventat, pentru a-i îmbărbăta pe locuitorii
din Metz, un personaj grotesc care îl reprezenta pe Carol al V-lea cu un bici în
mână cu care îi pedepsea pe tineri alergându-i pe străzi. A fost botezat Père
Fouettard, moşul care vine cu biciul, şi în anii următori s-a păstrat ideea acestui
personaj dezagreabil care îi pedepseşte pe copiii neascultători cu o nuieluşă
usturătoare.

Treptat, tradiţia nuieluşei care îi sperie pe copiii neascultători s-a răspândit şi în

Germania, Olanda sau Belgia şi a ajuns şi până pe meleagurile noastre, şi de
aceea, de Moş Nicolae, copiii cuminţi primesc, pe lângă dulciuri şi jucării, o
legătură de nuieluşe frumos colorate, iar cei mai puţin cuminţi primesc o
nuieluşă adevărată care să le amintească de o eventuală pedeapsă.

În Germania, Sfântul Nicolae vine împreună cu un aghiotant care poartă nume diferite.
Sfântul Nicolae are un sac în spate şi un băţ în mână, iar aghiotantul este o fiinţă
înspăimântătoare. În zona Berchtesgaden, 12 tineri îmbrăcaţi în paie, cu măşti pe faţă
care reprezintă animale, dansează în urma Sfântului Nicolae şi sună din talăngi. După
ce oferă daruri fiecărei case în parte, tinerii dau gazdele afară făcându-se că le bat, ca
pedeapsa simbolică pentru eventualele rele săvârşite.

În Danemarca, acela care aduce daruri cară un sac în spinare şi este purtat de reni.
Copiii pregătesc o farfurie cu lapte sau o budincă de orez, în speranţa că va fi mâncată
de elfi, personaje despre care se crede că îl ajută pe cel care aduce daruri.

La Befana le aduce daruri copiilor din Italia, este un personaj despre care se crede că a
refuzat să-i conducă pe înţelepţi la Bethleem când ei i-au trecut pragul, şi de aceea La
Befana merge din casă în casă pentru a-l găsi pe Copilul Hristos, de cele mai multe ori
pe mătură.

Polonezii cred că darurile vin de la stele, în timp ce ungurii spun că ele sunt aduse de
îngeri.
Tradiţia moşului care aduce daruri copiilor a apărut în Scandinavia cu multe mii de ani
înainte de Hristos. Zeul Odin al vikingilor călătorea în timpul iernii prin toată lumea,
călare pe un cal cu opt picioare, oferindu-le daruri celor buni şi pedepsindu-i pe cei răi.
În creştinism, această tradiţie a fost înlocuită de Sfântul Nicolae şi Moş Crăciun.

În Siria, cadourile vin cu o cămilă tânără în data de 6 ianuarie, la creştinii

din Ghana moşul care aduce daruri vine din junglă, iar în Hawaii el coboară din barcă.

Să ne pregătim, aşadar, ghetuţele şi în acest an, pentru noua minune a darurilor!