DIALOGUL ÎN TEXTE NONLITERARE.

INTERVIUL

INTERVIUL
 TEXT NONLITERAR, JURNALISTIC, DE TIP INFORMATIV.

 DIALOG SCRIS SAU ORAL ÎNTRE UN REPORTER/ JURNALIST ȘI O

PERSOANĂ.

 POATE FI PUBLICAT ÎN ZIAR/ ÎNREGISTRAT/ TRANSMIS LA
RADIO/TV/ONLINE.

 UN INTERVIU PRESUPUNE PARCURGEREA UNOR ETAPE:
1.alegerea temei și a persoanei intervievate.
2. pregătirea întrebărilor.
3. realizarea interviului.
4. transcrierea interviului
 REUȘITA INTERVIULUI ESTE DATĂ DE CALITATEA ÎNTREBĂRILOR.

Interviu cu Victoria Dicu-actriță

Am sã încep cu o întrebare pe care i-ai adresat-o tu nu demult înainte de spectacol unui

coleg de-al tãu de „bârfe” (n.r. Bârfe, zvonuri și minciuni, spectacolul Teatrului Național)
… Cum te-a ales pe tine meseria asta frumoasã?

Cum m-a ales? Pãi… eram undeva prin clasa a 5-a. Și destul de zvârlugã, cã eu de micã am
fost așa, plinã de energie, de inițiativã… Mi-a plãcut tot timpul sã fiu în mijlocul
evenimentelor. Și doamna dirigintã vãzând cã am aceastã calitate a venit și mi-a zis Victoria,
nu vrei tu sã faci un spectacol la sfârșit de școalã? Și eu i-am zis Da. Cum sã nu? Și-am
fãcut Amintiri din copilãrie. Și evident cã dacã aveam în mânã pâinea și cuțitul, mi-am ales

eu Nicã. Personaj principal   Am fãcut costume, am fãcut decoruri… Am luat toate
hainele pãrinților mei de acasã, mai ales pe-ale mamei, și-am început sã le împart colegilor…
Și-am ajuns în ziua spectacolului într-o salã de 500 de locuri – dacã nu chiar mai multe – la
Casa de Culturã din Galați… Și îți dai seama cã a ieșit parodie dupã Amintiri din copilãrie.
N-avea nicio legãturã cu originalul lui Creangã. În schimb diriginta mea a venit plângând de
râs la mine și mi-a zis Tu trebuie sã faci meseria asta! Eu n-am vãzut în viața mea așa
ceva! Și eu i-am mulțumit pentru sfat și mi-am vãzut de ale mele. Dar probabil cã am pãstrat
undeva stocatã ideea asta. Fiindcã mult timp dupã, prin clasa a 12-a sau a 13-a – eu fãcând 5
ani de liceu la Pedagogic – m-a luat o prietenã de-a mea și m-a dus la teatru. Și atunci am
intrat eu în mirajul ãsta al scenei. Mi s-a pãrut fascinant sã vãd cum poți sã intri în pielea
altcuiva, a unei alte persoane. Și-am rãmas la o petrecere cu actorii în seara aia, dupã
spectacol. Și-am descoperit o lume nebunã. Și liberã și eliberatoare… Așa mi s-a pãrut
atunci. Și probabil cã toate astea m-au fãcut sã accept sã dau la Actorie. Timp în care eu am și
lucrat ca profesor de religie. Terminasem Liceul Pedagogic și aveam și-un atestat pe religie
așa cã am putut sã predau 2 ani cât eram și studentã… Bine, așa am ajuns sã fac teatru. Dar
cum m-a ales meseria asta cred cã am aflat abia mai târziu… Fiindcã da, faci facultatea, îți
spun profesorii cã-i mai bine, cã-i mai rãu, îți dau niște calificative… Dar în momentul în
care începi sã faci asta conștintizezi cã trebuie sã lucrezi cu tine în primul rând. Sã ajungi la o
șlefuire a ta… Tot vorbim despre modele. Evident cã și eu am foarte multe modele și respect
enorm foarte multe persoane din breasla asta. Dar tind spre mine cât mai mult și vreau sã mã
cunosc și sã mã descopãr cât mai mult pe mine… Și mi-am dat seama cã m-a ales teatrul
tocmai fiindcã din douã meserii pe care le am – actor și pedagog – dacã ar fi ca eu sã aleg
doar una, aș alege fãrã îndoialã actoria.

Dacã te-ai întâlni acum cu Victoria de acum 10 – 15 ani…

M-aș speria! (râde) Nu, cred cã m-aș speria frumos cumva… Aș vedea o copilã smotocitã,
îmbujoratã, cu pãrul vâlvoi care ar vrea sã le facã pe toate. Sã dãrâme munți… Și i-aș
spune Da, dãrâmã-i acum. Dar ai sã vezi cã la un momen dat o sã înveți sã o iei mai ușor și
sã faci pas cu pas. Și-ai sã ajungi sã înveți și despre rãbdare, și la înțelepciune și la tot…
Eram ca o piatrã pornitã dintr-o praștie atunci. Și cred cã sunt în continuare și încã învãț sã
mã redescopãr.

Ce ți se pare ție cel mai frumos la meseria de actor? Și ce-ai schimba?

Mi se pare frumos faptul cã e o meserie grea. Și cã te provoacã tot timpul. Cu cât pare mai
simplu, cu atât gãsești cotloane în care sã cotrobãi. Și asta mi se pare fascinant! Iar dacã ar fi
sã schimb ceva, poate cã aș adãuga un pic mai multã iubire în inimile noastre de artiști…
Parcã a început sã ne lipseascã, așa simt eu. Și meseria asta fãrã iubire e pierdutã.

Trei actori preferați?

Hmm… Trei? Maia Morgenstern. Ca actor, dar mai ales ca om. Pentru cã este un om
absolut superb. Tamara Buciuceanu, fãrã doar și poate. Și Ștefan Iordache, Dumnezeu sã-l
odihneascã… Dar mai sunt și alții… Îmi place de exemplu Tania Popa, dintre actorii tineri.
O ador! Îmi place Mihai Calotã. Îmi place Crina Semciuc, cu care am lucrat foarte frumos
pe scenã… Sunt mulți colegi apropiați de generația mea care sunt foarte buni și care îmi
plac… De fapt, știi care actori îmi plac? Cei care dupã nebunia lumii ãsteia în care trãim,
rãmân curați. Și care își pãstreazã traiectoria lor. Ei sunt actorii mei preferați. De asta primul
meu exemplu a fost Maia Morgenstern, pentru cã are o traiectorie frumoasã și este o
doamnã în adevãratul sens al cuvântului și eu o respect enorm.

Apropo de viața de dincolo de scenã. Cum reușești tu sã-ți pãstrezi liniștea și echilibrul?
Pentru cã voi nu prea aveți weekend-uri libere, nici sãrbãtori. Și mai venim și noi,
publicul, sã vã secãtuim de toatã energia…
Lasã cã-i bine, veniți! Eu plec din București. Des. Cum am o zi liberã, și dacã e și soțul meu
liber, plecãm imediat la munte. Sau oriunde. Undeva unde sã pot sã-mi împrospãtez mintea,
ochii… E foarte important pentru mine sã plec de acasã. Marea mã încarcã foarte mult. Și pe
lângã asta, eu gãsesc din plin fericire și liniște acasã. N-am crezut cã o sã ajung sã spun asta,
pentru cã am plecat de la o adolescentã și o tânãrã atât de zvârlugã și de agitatã și am ajuns
azi sã spun cã de drag mã duc acasã și de drag aștept sã mã întâlnesc cu soțul meu. Sã stãm de
vorbã, sã vedem ce-a fãcut fiecare în ziua respectivã. Pur și simplu sã stãm împreunã… Și
faptul cã în jurul meu existã respect, liniște și dragoste în cel mai pur sens al cuvântului pe
mine mã încarcã foarte mult. Mi-am dat seama cã fãrã echilibrul ãsta riscãm fie sã ne
îmbolnãvim, fie sã ajungem pe la balamuc, fie sã ne vãrsãm oful pe ceilalți și sã ne înrãim…
Mi s-a întâmplat și mie, dar cred că trebuie să avem grijă, fiindcã pânã la urmã toate astea
ricoșeazã tot în noi și ne otrãvim noi înșine.

Sã ne imaginãm cã într-o dimineațã te-ai trezi stãpânã peste tot ce ține de teatru. Care
ar fi primul lucru pe care l-ai face?

Ah, ce responsabilitate imensã! Aș picura iubire. Câte-o picãturã de iubire în inima fiecãruia.
Inclusiv în a mea. Știu cã am mai vorbit despre asta, dar chiar avem nevoie. Iubirea e în noi,
dar am ascuns-o bine undeva. Și trebuie sã avem puțin acces din nou la ea ca sã ne salvãm…
Hai cã am ajuns și la ultima întrebare, cu care stresez eu pe toatã lumea… Dacã ai
putea avea orice super putere, care ar fi?

Hmm… Mi-aș dori sã zbor. Cred cã-i fascinant sã fii pasãre. Sau… ba nu, fãrã sau. Mi-aș
dori sã zbor. Punct. Nu știu sã-ți explic de ce. Probabil cã e tot un soi de libertate cãtre care

tind eu.