Suflet Curcubeu (First chapter)

The reason
I wish you thought I was the reason why the sun rises or why the
moon glows. I wish you thought I was the reason why the mountains
are so high and why the birds can sing and fly. And for the passing of
time, I was the reason why. I wish you thought that without me there
would be no air, no land, no life… I wish you felt like the sea was no
more waves, nor sand or dive… I wish you thought that light can shine
only through me and only through me are the hardships worth to
fight. I wish you thought I was the reason why life is worth living and
love worth giving… I wish you thought I was the reason you’ve been
told. I wish you thought I was the reason you are in the world…

I wish my smile...
was your favourite kind of smile.
so you wouldn’t want to break it every time you see it.
cam așa aș vrea, da. să nu mai văd mutrele voastre mirate “da’ ce zâmbești
fetițo? ești posedată? ia să-ți pocim noi puțin rînjetul ăsta enervant!”
da, dragii mei, am o herghelie de demoni, de-aia surîd, și cu cât vă irită mai tare,
cu atât mai mult vă arăt fasolea, mai ceva ca nenea castoru’ ăla din reclama de
la Colgate. aici fac o paranteză. voi știați că de fapt castorii au dinții galbeni,
nicidecum albi? mi se pare o alegere neinspirata pentru o reclamă la pastă de
dinți. adică, na, vede copilu’ la discoveri sau animăl planet ca rozătoarele
acestea au de fapt dantura galbenă și diformă și se duce la mami să-i spună că
nu se mai spală pe dinți, că doar nu vrea să ajungă și el așa?
whatever, ne întoarcem la subiectul de bază. mutra mea zîmbitoare. am avut
ședință la muncă și fiecare a trebuit să scrie pe bilețele 3 calități proprii. biletele
se amestecau și cu toții trebuiam să ghicim al cui era fiecare în parte. o
prostioară. n-a fost nevoie decât de una dintre caracteristici pentru a fii
identificată: zîmbitoare.
și-aici toată lumea s-a încruntat. și eu am roșit.
so, what would you do if i smiled to you?
would you laugh at me? would you smile back? would you stay?
what would it be?
fețe-fețe
mă uit la fețele oamenilor pe stradă și până acum nu am găsit una care să nu fie frumoasă. îi
privesc în ochi și unii dintre tresar. unii zîmbesc. unii se feresc.
mă uit la figurile oamenilor în metrou și de multe ori găsesc oameni care au aceeași
preocupare.
niciodată n-am uitat o figură.
de aceea e atât de greu să mă desprind de oameni uneori. am impresia că nimeni nu merită
să fie uitat sau lăsat deoparte. dar cu tine nu se poate altfel, căci de fiecare dată cînd te
întîlnesc nu-mi zîmbești, nu te ferești și nu tresari. mă privești și simt cum citești tot ce e scris
pe pleoapele mele. și nu pot să te privesc fără să simt cum tulburi marea de sentimente din
interior. doar tu poți să dezlănțui un mic uragan în apele acestea nebune. și atunci, cînd totul
devine fior... îți ascunzi ochii...
cu tine nu se poate altfel. căci oamenii de pe stradă merg mai departe. tu ești singurul care
rămîne în fața ochilor mei, chiar dacă mergi mai departe.
și-aș vrea să te șterg, dar îmi e prea teamă să nu fiu nedreaptă.
mă uit la fețele oamenilor doar pentru că sper să te regăsesc. să te regăsesc și să fac iar fețe-
fețe cînd ai să sapi în ochii mei căprui.

Am învățat săptămîna aceasta că...

un suflet poate fi și pur. Am învățat că poate fi și pace între noi. Am învățat să adun tot ce am
mai bun în inimă și să împart cu cei din jurul meu. Am învățat pentru a mia oară că adevărata
căldură vine din interior. Am învățat că lacrimile de durere și de fericire se pot împleti cu
iubirea așa cum pașii noștrii s-au amestecat pe cărările de munte, printre întuneric și stele.
Am învățat că sacrificiul nu poate fi prea greu. Am învățat că cel mai tare doare atunci când
ne îndepărtăm de noi înșine. Că nu mai putem fi ce am fost dacă ne-am uitat sufletele
pierdute într-o altă lume, oricât de curată. Am învățat că prietenia stă în zâmbetul pe care tu
mi l-ai trimis prin eter și care a ajuns în palma mea, aducând cu el pacea de care aveam
nevoie. Am învățat săptămâna aceasta că moldovean nu e sub nicio forma sinonim cu român.
Că oameni cu suflet bun se află la tot pasul, atunci când pasul tău e drept. Am învățat să
plâng de fericire. Am învățat să mă rog din tot sufletul. Am învățat că familia e cel mai de preț
dar pe care divinitatea ni-l poate face. Am învățat să cunosc bunătatea din oameni. A meritat
toată săptămâna asta nebună, cu ore de mers cu ruta, cu gălăgie, aglomerație, cântece,
lumânări, tort, fotografii, invitați, oameni buni, oameni dragi, prieteni vechi și noi, oboseală
multă, și mai multe flori, zăpăceală, urcat și coborît, folclor, munte, chitară și pian
dezacordate, meniuri și jocuri... Am învățat toate aceste lucruri, deși le știam deja. Aș da orice
să nu mă aprind de dorul lor acum, dar am mai învățat că nu contează cum începi un lucru, ci
cum îl termini, așa că zîmbește, Eu, așa frîntă după ore de mers prin oraș, cu nesomn și pană
la roata din spate, zîmbește... Bucură-te de cele ce ți le-ai însușit, de raza de lumină și de
curcubeul văzut la orizont... Și dormi, copilă, ziua de mîine te așteaptă cu forțe proaspete...

Super Curcubeu în
impas
M-am trezit azi cu un sentiment de adîncă goliciune. Dacă m-aș fi putut trezi la 7, probabil m-aș fi dus
la serviciu, așa, ceasul meu arăta ora 11 și puțin. M-am dus la baie, mi-am dat umbrele jos de pe față,
m-am uitat din nou în suflet, iar gol, iar am încercat să-mi dau seama ce e cu mine. M-am învîrtit prin
casă, am făcut niște pancakes, am pus muzică și tot nimic. Ceva lipsea. Ceva nu era în regulă. M-am
uitat prin cameră. Nimic. Pe geam. Nimic. M-am uitat în ceașcă. Nimic, nici ceai, nici cafea. Dar de
unde vine starea asta de neîmplinire? De unde albul ăsta absolut? Să fie o legătură? Mă simt ca o
copac fără frunze. Și deși scriu cu dreapta, mai stîngace ca azi n-am fost niciodată, iar sinapsele mele
n-au fost never ever atît de timide și cuminți. n-am mai mîcat, dar am spălat vasele.
și-atunci m-a lovit: tre’ să-mi iau niște cizme noi.

Super Curcubeu în impas - partea a 2-a

previously, on Super Curcubeu... eu+cizme noi=împlinire...
Așa că acum sunt fericita posesoare a unei perechi de cizme.
Dar nu m-am simțit satisfăcută pe deplin și parcă auzeam un ecou undeva:
iațigeantăiațigeantăiațigeantă... așa că mi-am luat și de-aia.
și mi-am mai luat și picioarele la spinare spre casă. Gaură în buget.
și acum stau între noile cizme și geanta gri și mă uit ba la una, ba la alta și mă întreb ce îmi lipsește în
continuare. Așa că azi a fost o zi pierdută.Scurt moment delibertativ.
Am ros și am tot ros pe toate părțile starea aceasta de nimic, așa că m-am hotărît s-o rulez în
background și să o las în carantină pînă găsesc cizmele care să mă ajute s-o bag la tocător.
Așa că beculețul s-a aprins: am uitat că starea asta îmi trecuse de acum 2 zile, OMG, I’m losing my
superpowers!

Din ciclul I Hate Mondays

Azi e o zi minunată, azi e o zi minunată, copacii înfloresc, păsărelele cad din pom, etc.
Se pare că oricît aș încerca, autosugestia nu are nici un efect. Orgoliul meu e expus, iar eu tot ce pot să
fac este ca după ce plouă și îl stropesc toate mașinile, să-l iau de urechi și să-l pun pe culme, la uscat. E
clar, ziua de azi îmi dă cu virgulă. Dar promit că o pornesc cu umerii drepți, cu nasul în vînt și mîinile în
buzunar spre această nouă zi. Și tocmai ce mi-am amintit că te-am rugat să nu mai fii așa nesuferit și
rău, altfel o să-mi fie prea dor de tine. Știi ce mi-a spus prietena mea cea mai bună? Că mie îmi plac
nesuferiții pentru că eu sunt... erm, angelică, după părerea ei.
Revenind și trecînd peste factorul perturbant tu, azi e o zi minunată, azi e o zi minunată...
Iar eu sunt frumoasă și deșteaptă, sunt frumoasă și deșteaptă, sunt... o toantă dacă am impresia că o
să-mi boost-up self esteemu’ chinuindu-mă așa. Mai bine vă urez vouă să aveți o zi cît mai faină...

Ramas Bun
De ce renunţăm unii la alţii? Pentru că aşa este mai comod uneori. Alteori

chiar încercam să rezolvăm problemele, dar ne izbim de un zid al lipsei de

comunicare sau al interpretării greşite a mesajelor ce reies din comunicare. Atunci

obosim şi spunem pur şi simplu că nu ne potrivim cu o persoană.

Cine e de vină? Câteodată luăm vina asupra noastră, dar de cele mai multe ori

ni se pare mai potrivit să plasăm vina în spatele ceilulalt şi să ne convingem pe noi

înşine că nu suntem noi cei care greşim, în încercarea de a ne curăţa propria

conştiinţă.

Cert e că oricum întoarcem această dilema pe toate părţile, este o realitate

faptul că de nenumărate ori ne luăm rămas bun înainte de a epuiza toate posibilele

rezolvări ale problemelor. Acest lucru nu e valabil numai într-un cuplu, ci în

manieră asemănătoare se dezleagă şi prietenii vechi, ce odată ar fi părut imposibil de

destrămat. Consecinţele? Se încalcă promisiuni, se rănesc persoane dragi etc. În urma

acestora rămâne deseori un sentiment de nostalgie, dar nu sunt puţine cazurile în

care rămâne o senzaţie de ură ce uneori atrage după sine dorinţă de răzbunare. Pe

această din urmă, recunosc faptul că nu o înţeleg prea bine (deci nu o prea pot

descrie) şi nici nu aş dori să o simt.

Nu o să încep a spune că trebuie să empatizam cu cei de lângă noi, să fim mai

înţelegători sau să încercam să rezolvăm problemele înainte de a renunţă prea uşor.

Nu spun asta nu pentru că aceste lucruri nu ar putea avea rezultate benefice, ci doar

pentru că e foarte posibil că părerea mea să fie una subiectivă. Aşa că soluţia ideală

ar rămâne aceea că fiecare dintre noi să reflecte cu propriu căpuşor asupra deciziilor
ce urmează a fi luate în aşa fel încât să reuşească producerea unei schimbări cu costul

cât mai mic al rănirii celor ce le-au fost alături în momente grele şi cărora chiar le

pasă de bunăstarea respectivei relaţii.

13 umile încercări proprii de a învăţa

în stilul lui Paler.
Şi-am învăţat că viaţa nu e mereu ca în poveşti..oricât de mult ne-am strădui să o
facem să pară aşa;

Am învăţat că putem accepta multe din partea persoanelor la care ţinem, dar nimeni
nu îţi poate garanta că ele îţi vor rămâne mereu alături;

Am citit de numeroase ori că dragostea e oarbă, dar nu am crezut până când nu am

simţit închizând proprii ochi;

Am realizat că mulţi sunt oamenii care vor încerca să te schimbe, dar prea puţini
aceea care te vor strânge la piept acceptându-te aşa cum eşti;

M-am înşelat crezând că fiind o persoană iubitoare, cel de lângă mine va fi fericit;

Am învăţat că sinceritatea poate duce la umilinţă, dar asta nu înseamnă că vei

pierde persoana care ţine la tine;

Am văzut cum orgoliul şi încăpăţânarea distrug chiar şi prieteniile ce odată păreau

de nedesfăcut;

Am ştiut de mult că ochii sunt oglinda sufletului şi am urmărit privirea persoanelor

dragi atât de mult încât uneori am negat ceea ce am văzut şi mi-am creat o iluzie în
locul adevărului;

Am ascultat cuvinte dure, dar asta nu înseamnă că nu am putut zâmbi în

continuare;

Am constatat că poţi avea vise măreţe ce se spulberă după ce te trezeşti, dar dacă vrei,
nimic nu te poate împiedica să nu-ţi menţii speranţa vie mai departe;

Am observat cum imaginaţia îţi poate crea un ideal fără cusur, dar că ea nu poate
înlocui o persoană reală ce te săruta pe frunte spunându-ţi că totul va fi bine;

Am învăţat că răbdarea este o calitate de nepreţuit, dar pe care unii oamenii o pierd
pe zi ce trece;
Şi nu în cele din urmă...Vom învăţa că fericirea nu ţine numai de factori exteriori ci
şi de capacitatea noastră de a fi recunoscători pentru ceea ce avem deja. :)

Visul unei zi de toamnă (conform unei copile)= zi în care eşti

dispus să hoinăreşti până te apucă noaptea în parcuri şi la
sfârşitul căreia să alergi după o lună mare ce şi-a făcut apariţia la
capătul unei căi ferate şi care, într-o manieră misterioasă, se tot
încăpăţânează să se ascundă pentru a nu fi fotografiată.

O, toamnă! Anotimp al regretelor, al

speranţelor îngropate adânc în suflete cicatrizate...tu trezeşti
atâtea senzaţii, amintiri, poveşti...în inima multora semeni
nostalgia, prevesteşti frigul şi suferinţa, dar pentru alţii te găteşti
atât de frumos cu frunze multicolore şi te transformi în anotimpul
lor preferat...cu un septembrie plin de dor şi aşteptare, un
octombrie înţesat de romantism şi un atât de dulce noiembrie.
Chiar dacă vremea se răceşte, când iubim avem rezerve de
căldură chiar şi pentru cele mai grele ierni. Aşa cum şi soarele
jucăuş al verii, nu poate constitui uneori mai mult decât o sursă în
plus de înăsprire a unor suflete rătăcite, a unor inimi
neînţelegătoare, a unor buze al căror contur a uitat demult să se
arcuiască într-un zâmbet sincer, a unor obraji palizi peste care
multe lacrimi şi-au făcut impulsive loc...şi nu în ultimul rând: a
unor ochi obosiţi ce mereu caută apusul acestui soare roşu care
nu mai e în stare decât să reînvie tristul trecut.
 O, crăiasă toamnă, cum eşti tu acum
prezentă în gândurile tuturor! Bine ai venit! Aşa cum ai puterea să
întinzi covoare superbe de frunze peste pământ, aşterne Tu
păturele fine de armonie şi iubire peste sufletele goale ale
oamenilor. Ahh, numai de-ai putea face asta! Dar ce păcat că
unele inimi sunt atât de închise încât nu permit pătrunderea
bucuriilor provocate de lucrurile mărunte, iar altele au fost odată
atât de deschise şi sensibile încât împrejurările trecutului au
încercat să le imunizeze, înăsprindu-le..

Dar tu, oare mă înţelegi?

If only. Those must be the two saddest

words in the world.”

Ţi s-a întâmplat vreodată să priveşti în trecut şi realizând că mulţi oameni au plecat de lângă
tine, să te cuprindă un sentiment de singurătate? Să analizezi puterea cuvintelor de a construi ceva ce
pare durabil, dar şi de a dărâma un întreg edificiu ce se presupunea a fi bazat pe încredere? Sau poate
din contră, să regreţi că unele cuvinte nu au izvorât din ceea ce trebuia să poarte numele „curaj”;
îndrăzneală de a spune lucrurilor pe nume la momentul potrivit?
 Ultima întrebare mă duce mereu cu gândul la un titlu şi anume: „Letters to Juliet”. Nu ştiu cât
de cunoscut este filmul, însă scena în care este citită o scrisoare mi-a rămas întipărită în memorie.
Probabil că face parte din categoria celor cu happy-end, destul de rupte de realitatea care nu reflectă
mereu o viaţă în roz. Dar cred că ideea în sine e frumoasă pentru cei care vor să se mai refugieze din
când în când într-o lume de poveste.

Dear Claire,

"What" and "If" are two words as non

threatening as words can be.
But put them together, side by side, and they
have the power to haunt you for the rest of
your life.

What if?
What if?
What if?
I don't know how your story ended, but if
what you felt then was true love, then it's
never too late. If it was true then, why
wouldn't it be true now? You need only
courage to follow your heart.

I don't know what a love like Juliet's feels

like, a love to leave loved ones for, a love to
cross oceans for, but I'd like to believe that if
I ever were to feel it, I would have the
courage to seize it.
And Clair, if you didn't. I only hope that one
day that you will.

All my love,
Juliet
Motive
...Şi poate „nu ştiu”, de multe ori e cel mai onest răspuns când ne este solicitată o justificare.

Să facem trei mari clasificări de situaţii, nu de oameni.

->situaţii în care oamenii nu declară anumite motive, fiind conştienţi de faptul că omit ceva sau mint
în legătură cu ceva.

->situaţii în care oamenii sunt ferm convinşi că nu mint crezând justificările pe care le dau altora sau şi
le dau lor înşişi.
 ->situaţii în care oamenii nu sunt siguri de motivele „reale” pe care
le-au avut când au săvârşit o acţiune. Aceştia încearcă sincer să îşi explice de ce au acţionat într-un
anume fel şi nu în altul sau pur şi simplu nu se mai obosesc să îşi explice şi răspund mai devreme sau
mai târziu cu „nu ştiu”.

Aşa că de ce să ne mai sinchisim să obţinem motive reale de la noi înşişi sau de la alţii ? Vom
primi răspunsuri raţionalizate, oamenii ne vor spune ce vrem noi să auzim sau ne vor dezamăgi. Şi
totuşi vrem argumente pentru comportamentele oamenilor. Simţim nevoia să ştim că lucrurile au o
logică. Dorim să ştim că felul în care acţionăm nu e haotic, lipsit de sens. Aşa că îi dăm noi unul. Mai
apropiat sau nu de adevăr.

Legat de asta...oare toate acţiunile noastre au un interes? Au ele un oarecare egoism pentru a
ne atinge scopurile? Poate că şi în momentul în care considerăm sincer ca ajutăm necondiţionat,
undeva, în inconştient facem asta pentru a fi apreciaţi, a obţine aprobare sau pentru starea noastră de
bine. Ar fi tot o formă de interes. Dar atunci iubirea ce ar fi ? Auzim deseori expresia „te iubesc pentru
că te iubesc, nu pentru că ma iubeşti”. Şi totuşi, dăruind iubire nu vrem să fim şi noi fericiţi?

Daca tot veni vorba de scepticism, ca să deviez şi mai mult de la ceea ce începusem vreau să
citez dintr-o carte a lui Gerard Apfeldorfer: „Apropo de sentimente, ce idee proastă să vrei ca relaţiile
de cuplu să depindă de prezenţa sau absenţa unei Mari Dragoste! Această Mare Dragoste este o
construcţie culturală şi această construcţie culturală e cea de care ne îndrăgostim cu pasiune: suntem
înainte de toate îndrăgostiţi de ideea de dragoste, pe care o proiectăm asupra unei persoane alese în
fugă.” Nu spun că sunt de acord cu acest domn, mai ales că sintagma „ persoană aleasă în fugă” mi se
pare cam dură. Mă gândesc doar că este un punct de vedere ce ar putea fi luat în seamă.
Revenind la „motivele reale”, închei în cuvintele lui Wright Mills: <<We cannot infer physiological
processes from lingual phenomena. All we can infer and empirically check" is another verbalization of
the agent's which we believe was orienting and controlling behavior at the time the act was
performed. The only social items that can "lie deeper" are other lingual forms. The "Real Attitude or
Motive" is not something different in kind from the verbalization or the "opinion.">>

Pare complicat, dar până la urmă: să credem oamenii pe cuvânt măcar când ei par convinşi că
sunt sinceri sau să-i penalizăm pe toţi aceea care ne răspund cu „nu ştiu” deşi au încercat să îşi
justifice acţiunile? : ) Şi aşa intrăm în teoria „ nu ştiu-ului” ca rezultat al unei reflecţii şi a celui dat ca
răspuns doar pentru a scăpa cât mai uşor de o întrebare...

Viaţă. Drumuri. Alegeri.

Cui să-i mulţumească pentru că i l-a adus în cale? Că a
luat-o pe o cărare a vieţii, care deşi mai are şi
coborâşuri, în mare parte e pavată fin cu linişte şi
zâmbete sincere ?

Când ai pe cineva lângă tine, problemele pe alte

planuri nu mai sunt atât de descurajante. Nu te mai uiţi
cu amărăciune la oamenii din jur care par fericiţi, nu mai
oftezi lăsându-ţi în jos privirea, ci din contră, buzele tind
să ţi se arcuiască într-un zâmbet ce-ţi luminează faţa.
Cu căştile în urechi, asculţi melodiile preferate ce
te-ndeamnă să laşi frâu liber imaginaţiei. Printre ele
apar şi cele ce-ţi trezesc nostalgia şi te teleportează cu
voie sau forţat în trecut aducându-ţi în faţa ochilor câte
o imagine cu o persoană dragă sau întâmplare comună
căreia tu i-ai acordat o semnificaţie deosebită.

Te trezeşti repede înapoi la prezent, goneşti acele

amintiri fantomatice în colţisorul minţii din care au
evadat şi schimbi melodia din playlist înainte de a se
termina. Îţi şopteşti că fiecare moment trebuie să-şi
vadă de lungul nasului, cunoascându-şi bine locul. Acum
e momentul să fii fericită şi să priveşti deciziile luate ca
fiind cele mai bune. Dacă altădată ai fi avut o viziune
mai critică a lucrurilor, închipuindu-ţi că va veni o vreme
când pe drumul tău te vei împiedica de o piatră şi te vei
ridica greu, acum alungi cu fermitate această
posibilitate. Cumva, totul trebuie sa iasă bine.
În această notă de optimism îţi închei călătoria cu
metroul din acea dimineaţă şi începi o nouă zi, păşind
încrezătoare spre destinaţie. : )
’Pierduta in ganduri♥ (second chapter)

Daca vrei sa vezi curcubeul, trebuie sa te lupti cu ploaia.♥

Statusuri

☼Nu lasa nimic sa te doboare . Gandeste-te ca totul

e doar o simpla incercare .

Intr'o lume mare cu prea putine usi

deschise sunt ìncã o pustoaicã ce trãieste printre
vise!
♥
Ce am vrut, ce am avut...Sau ce n-am
avut...Cu toate ca am vrut!Prin cate am
trecut,si totusi
am stiut sa zambesc unui nou inceput.
★Nu prefera frumusetea care este in zadar ,ci prefera
caracterul care este atat de rar :X
✿*ﾟ¨ﾟ✎･✿.｡
*

§ i n-am uitat, cat am plans de fapt, cat am regretat,

am realizat ca tot ce-i bine nu tine mereu cu tine,
retine,dar nu uita ca intr-un final orice rau e ucis
de`un bine!﴾͡๏̯͡๏﴿

☆ |̿ \͇|u te schimba.Urmeaza'ti visele.Nimeni nu

te poate opri, Nu ceda orice'ar fii.

ε(●̃•̮ ̃)зRidica fruntea sus,stergeti lacrima stiu ca te doare .

Orice s'ar intampla trebuie sa fi tare !

Recunoasterea
,,Nu o sa-mi dau seama cu adevarat .O persoana draga pentru mine ce a insemnat ? Decat dupa
ce o pierd ! Ea a plecat ! M-a lasat sa ma gandesc la ce am aruncat ! Am dat cu piciorul atunci
cand ea ma rugat ! Acum e prea tarziu sa repar ce am stricat.,,

Acest status este extrem de adevarat.Oamenii,numai dupa ce pierd pe cineva sau

ceva,doar atunci isi dau seama de adevarata valoare.
Noi atunci stam,iar un potop de intrebari fara raspuns ne inunda mintea,gen
intrebari:,,Ce ar fi fost daca?....'',iar siroaie de lacrimi curg pe niste munti fini,
numiti obraji,lacrimi in locul a mii si mii de cuvinte de regret.

,,Poate nu pui pret pe zambetul ce ti-l ofer in fiecare zi,dar atunci cand
nu iti voi zambii ,fii sigur ca iti va lipsi !''

Primele nostalgii.....
Langa o fereastra mica si prafuita,urmaresc cu o privire nostalgica si ratacitoare cum
frunzele,abia devenite tomnatice se joaca intre ele prin natura monotona.
Acesta este primul semn ca in curand va incepe toamna....
Acest anomimp imi da miii si mi de idei fara sens si sentimente pe care nici nu stiu cum sa le
numesc....
Usurare,teama,bucurie,frica....toate acestea ajungand la un singur lucru:confuzie.
A,da confuzie...nici nu stiu daca sa fiu fericita sau trista de acest lucru.
Oricum,pana la urma toamna este anotimpul meu preferat din mai multe motive si ar prebui sa
ma bucur de el,chiar daca mai are parti mai putin placute.

Statusui frumoase....
Când mintea spune sa uiti, ca n-are rost,
Ce ai în suflet îti dicteaza pe dos...

Si apoi in clipa despartirii ne cuprinde deodata emotia , ne stapanim lacrimile, dar ele ne curg pe
dinauntru.

De am putea sa întoarcem timpul la fel cum potrivim ora unui ceas.

Da fiecarei zile sansa sa fie cea mai frumoasa din viata ta.

Un om nu se schimba niciodata. Doar isi dezvolta anumite calitati sau defecte.

Oamenii pot uita ce-ai facut sau ce ai zis, dar niciodata nu vor uita cum i-ai facut sa se simta.

Fii intotdeauna ceea ce esti iar daca aceasta nu e de ajuns pentru cineva,acel cineva nu e de
ajuns pentru tine.

Fericirea care nu durează, nu e fericire - e un mizerabil stupefiant.

Visele nu se risipesc,dar nici nu zboara daca nu le dai aripi.

Sa te îndepartezi de pasiune sau sa i te abandonezi orbeste, care dintre aceste doua atitudini e
cea mai putin distructiva?

Poezie fara denumire

Dacă aş fi o floare.....aş fi un trandafir roşu, evident!!(P.S: Se vede, nu?)
Dacă aş fi o parte a zilei aş fi.....dimineaţa, cu magnificul ei răsărit cu tot.
Dacă aş fi un anotimp.....aş fi toamna, chiar dacă îmi displace.
Dacă aş fi o culoare.....aş fi ori roşu profund de culoarea sângelui, ori albastru plăpând de culoarea
cerului, ori portocaliu fumegând de culoarea asfinţitului..(sper că m-am revanşat pentru poezie,
hihi).
Dacă aş fi un fruct.....nu m-aş lăsa mâncată.:))
Dacă aş fi ceva dulce.....aş fi însăşi Afrodita.
Dacă aş fi o carte.....aş fi una de calitate..probabil ceva de Nicholas Sparks.(sau poate că voi publica
şi eu una vreodată..Zău aşa!?)
Dacă aş fi un cântec.....aş fi My heart will go on al lui Celine Dion, care întotdeauna m-a obsedat.
Dacă aş fi un film....aş fi unul scump, nu din acelea care se închiriază aşa uşor.;)) Glumesc! Ufff,
probabil aş fi Titanic, recunosc, mă predau!
Dacă aş fi o jucărie.....aş fi un urs de plus.
Dacă aş fi o formă.....aş fi inimă, şi dacă aş avea o culoare, aş fi inimă neagră.
Dacă aş fi un număr.....aş fi 7, are prea multă legătură cu mine.
Dacă aş fi un oraş.....aş fi Veneţia.
Dacă aş fi un gust.....aş fi acrişor, hihi.
Dacă aş fi o stare.....aş fi extazul.
Dacă aş fi un sentiment.....aş fi admiraţia.
Dacă aş fi o vârstă....încă m-aş afla în braţele mamei..(aş fi un bebeluş)
Dacă aş fi o artă.....aş fi poezia.
Dacă aş fi un citat.....aş fi "Eu sunt căutarea mea de sine."

E timpul...
Probabil săptămâna asta a fost de iad.Am
făcut ce am vrut, sau mai bine zis, n-am putut
să fac nimic, decât să gândesc și să nu știu de
ce nu pot să dorm.

Am dormit vreo 12 ore, și în timpul ăsta am

primit un apel de la un număr privat, care nu
mi-l amintesc, tot ce știu e că am închis
pentru că nu înțelegeam nimic, și mi-am
continuat somnul pașnic.
E timpul, să mă maturizez.Copilăriile le-am
lăsat la o parte, și sincer, după săptămâna
asta, nu mai pot fi ca înainte.Am crezut că m-
am maturizat de mult, că matur înseamnă să
faci lucrurile pe care le fac persoanele de 20
de ani, dar nu.Matur înseamnă să te respecți
pe tine, să nu faci greșala de a lăsa durerea
să te înmoaie, să lupți cu ea și s-o trăiești din
plin, în fiecare zi.
Nu mai știu, știu că tot ce am făcut în ultimul
an a fost să-mi demonstrez că nu sunt cum
credeam că mă consideri tu, dar ști, habar nu
am cum mă consideri și sincer, chiar nu mai
îmi pasă.M-am schimbat prea mult, într-un
interval de timp mult prea scurt, un an și
jumătate.Am fost prin cluburi, am avut
prieteni, dar dacă asta înseamnă să fi mare,
atunci, prefer să aștept.
Mi-e frică să mă dezamăgesc, mi-e frică de
mine, să nu mai greșesc, dar acum știu că e
prea târziu pentru asta.O să fiu pregătită,
data viitoare o să știu cum e să mă
dezamagesc greșind, o să îndur, și n-o să mai
înăbuș nimic în orice lucru prostesc, o să stau
puternică, chiar dacă voi fi secată de puteri.
Am trecut de apogeul vieții mele.Credeam că
viața se termină când prima iubire pleacă,
când nu mai ști cine ești, dar, toată lumea
suferă, și când ești mic, totul seamănă cu
sfârșitul lumii.Mi-au trebuit 15 ani ca să
realizez asta, dar nu e prea târziu, și nici prea
devreme.

Săptămână de iad...
Nu se mai termină, săptămâna asta de iad, în care deabea am fost în stare
să ies din casă ca să mă duc la școală să iau în fiecare zi parte la un test
pe care nu eram în stare să-l dau.
Starea asta nu vrea să treacă, nu știu ce se întâmplă.Mi-e dor de tine, dar
mi-e dor de mult, nu cred că asta mă afectează acum, de fapt, nici nu știu
ce mă afectează.Săptămâna asta a fost cât o zi prea lungă, în care n-am
realizat nimic din lipsa totală a somnului.Mi-aș dori să mint, să exagerez,
dar aici, am mai spus, e singurul loc în care pot fi sinceră.
Tot ce pot auzi sunt gândurile mele, țipetele din exterior nu le mai aud, trec
persoane pe lângă mine și eu nu mai realizez că le cunosc, nu știu de ce
am impresia că toată lumea mă ignoră când am cea mai mare nevoie de ei,
dar probabil așa a fost mereu.N-am fost în viața mea în starea în care sunt
acum, să nu mai știu ce vreau, să nu mai știu cine sunt, să nu știu cum am
ajuns așa, să nu mai știu absolut nimic.E o lovitură, e o lovitură să mă pierd
chiar acum.Ieri, în articolul trecut am spus că mă voi târî în genunchi dacă
trebuie ca să trec peste acest minunat moment de sfârșit de capitol care
urmează, dar nu pot, nu mai mă simt în stare.
E greu să nu știu cine sunt, e greu să trăiesc fără să realizez ce se
întâmplă, pentru că atâta timp cât nu o fac, nu mai îmi pasă de nimic în
jurul meu.Primesc palme, accept orice comentariu râzând, știu că m-am
dezamăgit, și că i-am dezamăgit și pe cei din jur.Unii spun că e un aer de-
al meu, dar nu pot să le arăt cât sufăr, nu pot.

Oamenii mai suferă uneori și se pierd, la fel ca mine.Mi-aș dori ca cineva

să mă înțeleagă, și să pot răspunde când mă întreb de ce mă doare atât de
tare, dar nu pot, nu mai pot.

duminică, 25 martie 2012

Destin
Trecut, prezent viitor... nu ştiu nici eu. Sunt momente când îmi văd toată viaţa într-o fracţiune de secunda.
Totul mi se derulează înaintea ochilor... Şi nu e ceea ce am trăit, nu e trecutul. E viitorul. Ceea ce urmează
să trăiesc şi ceea ce n-am cum să ştiu dacă se va întâmpla. Şi totuşi eu văd imaginile alea. Şi nu le pot
vedea decât în două moduri. Două variante. Atât.

În cea ideală, cea fericită, mă văd ajungând să fiu în sfârşit alături de sufletul meu pereche, de cel care
există acolo undeva în lume numai şi numai pentru mine. Şi în cazul ăsta mă vad fericită. Foarte fericită.
Cu el lângă mine, ţinându-mă strâns în braţe, cu o viaţă bună, având tot ceea ce visez acum să am, cu doi
copilaşi: o fetiţă şi un băieţel... cum visăm amândoi. Dacă e sufletul meu perechje trebuie să aibă
aceleaşi idealuri ca şi mine, nu?

A doua variantă pe care mi-o pot închipui e cât se poate de sumbră. Mă văd aceeaşi eu ca în prima
variantă, însă singură. Şi îl văd pe el - iubirea mea - alături de o altă femeie, de o femeie frumoasă şi
carismatică, nu retrasă - aşa ca mine, cu doi copii - copiii la care visez eu. Iar eu, pe lângă el, fiindu-i o
simplă amică. Atât lui cât şi iubitei sale soţii. Şi mă vad trăindu-mi viaţa în umbra fericirii lor, neavând
vreodată curajul să fac vreo mişcare.

Sună dubios, nu? Da, ştiu. Dar am unele momente în care chiar mi-e frică să nu fie aşa. Sau să ajung
căsătorită cu cineva pentru care nu simt prea multe, doar aşa, ca să nu mor singură. Nu vreau să am o
viaţă tristă. Şi n-o să am, nu? Toţi avem parte de fericire, nu? Visele mele... nu sunt în zadar, aşa-i?

Destinul meu e oare scris undeva sau mi-l construiesc singură?

„Destiny is for losers.

It’s just a stupid excuse to wait for things to happen

instead of making them happen.”

A venit
În sfârşit a venit primăvara, atât în calendar,
cât şi afară. E minunat ca soarele să-mi mângâie
pielea în timp ce merg leneşă spre casă. Şi e şi
mai minunat faptul că starea mea interioară e în
concordanţă cu ce se întâmplă afară. De obicei
aş spune asta dacă aş fi îndrăgostită, dar nu,
nu sunt. Atâta tot că mă simt fericită, iar
faptul ca soarele e din nou aici luminează şi
mai mult fericirea mea.
Primăvara e minunată. Şi pe asta am aşteptat-o
cu atâta dor! Simt cum totul înfloreşte în mine
şi când văd că afară copacii încă nici nu au
înmugurit, mă face să mă întreb ce le ia atât de
mult? De ce întârzie? Probabil exagerez
aşteptându-mă la asta chiar din prima zi.
Euforia mea trebuie să fie de vină.
Abia aştept să văd flori colorate în grădinile
şi parcurile pe lângă care trec, să vad copacul
de la geamul meu înverzind - acel verde crud,
primăvăratic, să mă trezesc în cânt de păsărele
şi, mergând pe stradă, fluturi albi şi mici
buburuze să-mi bucure privirea! Primăvara asta
va fi cu totul altfel! De fapt, deja este
altfel. Pentru simplul fapt că am aşteptat-o
într-atât, iar în sfârşit ea a venit! Voi
profita de ea cât pot, până ce vara îi va lua
locul. Şi vara o voi primi cu braţele deschise
(mai ales vacanţa!), dar poate nu cu atât de
multă bucurie în suflet. Pentru mine, vara e
doar o primăvară ceva mai caldă, în care stau
acasă

E bine

Pentru prima dată în mult, mult timp chiar e bine! După

atâta timp în care m-am simţit pierdută căutând ceva,
neştiind ce, dar cautând cu disperare peste tot unde mă
ducea viaţa, acum mă simt bine! Şi nu, n-am găsit nimic.
Mi-am dat doar seama că nu mai trebuie să caut, cred. Nu
ştiu ce s-a întâmplat, dar mi-e bine exact aşa cum sunt şi
exact cu ceea ce am. Nu ştiu de ce, nici nu vreau să aflu. Nu
spun că nu am aceleaşi dorinţe şi vise dintotdeauna, nu,
pentru că aceleaşi sunt, dar nu mai am în suflet disperarea
aia excesivă de a le găsi, de a le îndeplini. Şi e foarte bine
aşa. Ce-i drept, mai există şi acum momente în care... unele
lucruri îmi înţeapă sufletul inevitabil. Dar nu mai simt
aceeaşi dramă. Cred... sper...
Într-o zi, sper, o să am ceea ce-mi doresc şi ceea ce merit, dar
până atunci tot ce-mi mai doresc e să-mi fie mereu ca şi
acum: lucrurile să fie atât de simple încât să nu le pot
complica nici dacă vreau.

Nu-mi vine să cred că în sfârşit sunt mulţumită cu ceea ce

am! :))

Fuck you (all?)

*Asta nu e nici o postare planificată, nu e nimic frumos. Vreau doar să-mi spun
of-ul, că n-am mai făcut-o cam de mult.

Trebuie să fie uşor, nu? Să fi băiat mă refer. Sunt sigură că e mega-uşor. Îţi
trăieşti viaţa făcând ce ai tu chef fără să-ţi pese de cei din jur... mă rog, de cele
din jur, tot aia.
Nu vă înţeleg, băieţilor. Faceţi şi imposibilul pentru a câştiga atenţia unei fete,
sunte-ţi foarte drăguţi, etc., etc. şi când vă iese, gata, atunci o lăsaţi baltă. Ce
naiba aveţi în cap?!
Jur c-aş vrea să fiu băiat. Oare, cacă aş fi, aş avea o părere de genul ăsta despre
fete? :-s
Frate, oare voi aveţi idee câte lacrimi sunt vărsate pentur voi? Câte pincipii sunt
încălcate? Câte speranţe se frâng? Câte clipe sunt irosite în aşteptarea voastră?
Nu, nu cred că ştiţi nimic din toate astea. Dacă aţi şti poate v-ar păsa mai mult şi
n-aţi mai fi... aşa.
Încă un lucru: dacă o fată îşi face curajul şi vă spune că vă place nu staţi ca
fraierii. Nu zic să-i spuneţi că aveţi aceleaşi sentimente, să o minţiţi sau mai ştiu
eu ce. NU! Dar în nici un caz să nu ignoraţi ce v-a spus, să nu vă prefaceţi că nu
s-a întâmplat. Am aprecia de 1000 de ori mai mult să ne spuneţi în faţă „uau, îmi
pare rău, dar nu simt la fel”, decât să vă prefaceţi că nu ştiţi ce simţim şi să vă
purtaţi normal. Cel puţin eu aşa sunt.
Bun, atât am avut de spus! Aş putea de aici să deviez la singurul băiat care a
fost sincer cu mine şi mi-a spus adevărul, dar mi-e lene. Poate voi vorbi despre el
cândva, într-o postare întreagă (pentru că merită o postare doar pentru el), dar
nu acum.

Hasta la vista! :)
Imi pot alege singură afirmaţiile de la care pornesc.

1. Încrederea. Dacă nu crezi în tine atunci cum poţi să mergi mai departe să dai
piept cu viaţa? E nevoie să crezi în tine şi să lupţi pentru tine ca să poţi să
rămâi în picioare.
2. Speranţa. Este o cheie importantă pentru a putea fi fericit şi a merge până la
capăt. Dacă nu speri la ceva mai bun, dacă nu lupţi, atunci cine să o facă
pentru tine?
3. Principiile. Sunt de părere că fiecare om are nevoie de principii pentru a se
putea ghida în viaţă şi a nu se lăsa influenţat de alţii.
4. Valorile morale. Fără ele nu ai prea multe. Aş putea spune chiar că un om fără
valori morale este gol.
5. Iubirea. Fără iubire viaţa ar fi goală.Te face ea să suferi dar nici bucurie nu ar
fi în absenţa ei.
6. Credinţa. Toţi cred în ceva, şi adevărul este că fără credinţă suntem la pământ.
7. Prietenia. Oamenii nu pot fi singuri, ei au nevoie de companie, de acceptare, de
iubire, iar prietenii adevăraţi sunt numai buni pentru asta.
8. Sinceritatea. Cu minciuna nu câştigi prea multe. Chiar dacă pe moment ai
satisfacţie mai târziu, adevărul iese la suprafaţă şi ai de pierdut.
9. Smerenia. Nimeni nu va vea să stea alături de un om îngâmfat, încrezut de
genul " vai, cine sunt eu!"
10.Optimismul. Cheia spre o viaţă plină de bucurii.

Printul meu

O persoana care a contat candva , va conta mereu .

Dezamagirea castiga teren ,lasand sa ieasa la iveala sperantele
mele puse intr-o persoana care putea schimba totul,dar n-a
facut-o.Dar asta nu mai conteaza ,m-am intorsc mereu din drum
crezand ca te-ai schimbat.Nu e nicio pedeapsa sau critica, e doar
modul prin care as vrea sa-ti zic ca am sa-ti platesc cu aceiasi
moneda !
Nu te speria ,lucrurile rele nu mai fac parte din viata mea .Ai sa
vezi cand vei avea nevoie de mine ,nu iti voi mai intinde
mana ,spunandu-ti << Mergi mai departe,asta-i viata ;Eu sunt
aici pentr tine !>>
Un singur gest ,si totul putea sa fie altfel.
N-am visat sa am atata curaj pana acum,sunt hotarata stiu ce am
sa fac cu viata mea ,ma bucur ca fata de trecutul amar stiu sa-mi
aleg viitorii"Printii".
 Fericirea mea inca e posibila ?

Zi de zi ,toti au prietenia de la mine si toti se aseapta sa le fiu

alaturi ..dar sti ce ? Eu sunt jalnica fac asta si ce primesc in schimb ? E
timpul sa intorc si celalalt obraz sa vada ca nu am nevoie de nimeni si
ca sunt puternica ,nu imi pasa de nimeni si nimic.Am sa zambesc si
orice ar fi,nu ma las doborata. Dar oare cati se intreaba ce se ascunde
in spatele zambetului meu ? Pe cat de larg atat de fals.Mi-am
dezamagit propria persoana ,crezand ca nu voi ajunge sa calc in
picioare sentimentele ,visele doar pentru a reusi sa trec mai departe!
Una ca mine ramane visatoare si dupa ce a trecut prin infern,asa dupa
cum un idiot ramane idiot si dupa ce a trecut prin rai.

P.S: Iubeste o persoana care merita inima ta ; nu o persoana care se joaca

cu ea.

E o reacţie stranie, aceasta ma lãsa îndureratã

De ce unele cuvinte imi suna bizar cateodata ? Imi suna straniu
si-mi fac foarte mult rau .Eu spun mereu : Totul va fi bine ,desi
stiu ca niciodata aceste cuvinte nu vor fi destul de marete pentru
mine.Devin visatoare si nostalgica .Din fericire ,in cele mai urate
momente ..nu-mi pierd simtul umorului.Ironia mea ma impiedica
sa nu imi i-au adio de la lume .Mi-e sila de comedia asta sociala
numita viata .Am onoarea de a juca un persoanj care degradeaza
lumea si falsifica rasa umana.
Cand nu ai decat doua minute pentru a spune la revedere tuturor
persoanelor iubite si cand nu mai sti cand va veti revedea ,efortul
de a stabili un ramas bun fericit dintr-o data te poate paraliza.
26.03.2012
Am inima ?
Sunt momente in care lacrimile nu au niciun rost .Dar plang pentru ca
asta ma afecteaza si pentru ca doar asta imi ramane de facut.
Pana si cei rai plang. Nu-mi pasa daca ma credeti sau nu .Cine nu are
nimic de ascuns,poate infrunta orice ,oricand si pe oricine!
Doar pentru ca nu-mi arat sentimentele nu inseamna ca nu am .Doar
pentru ca nu spun te iubesc,nu inseamna ca nu o fac.
Poate ca asa pare ;ca nu as avea inima,dar cand iti este franta ramane
ura si tacere . Ai crede ca un lucur atat de important nu ar cauza atatea
rautati. Dar din cauza inimi plina de necazuri si greutati am devenit rea.
Sunt rea ,simt eu ca sunt rea. Si ca nu-mi pasa ce-o sa crezi daca iti voi
mai scrie .
Am un suflet razbunator.

Egoista ?
Sunt .Simt ca nu pot supravietui daca te impart cu altcineva si daca nu-
mi oferi mie intreaga ta atentie !

Ciudata ?
Sunt si ciudata .Simt eu ca nu ma asez printre oameni normalii...Chiar
m-as simti jignita daca cineva nu m-ar considera o ciudata ,deoarece
toti sunteti normali !
O sa stau culcata la pamanat ..si-am sa-mi astept ,nu stiu ce ..dar astept
o schimbare !
Si cu toate astea ...AM INIMA
E aici cu noi

De fiecare data cand te uiti in jur si simti ca nu te iubeste

nimeni...doar priveste in sus !
Fara indoiala pretinzi ca ai cazut intr-un tablou al
singuratati.Esti o simpla fiinta calda,dezgolita la un
moment dat de sentimentele celor dragi ;Si brusc devi
bolnav de viata ,nu este o boala ..este o suferinta
.Suntem cu toti bolnavi de ceva .Cei mai multi ,sunt
bolnavi de o durere sufleteasca sau bolnavi de
singuratate.
Dar exista cineva ,care ne obliga sa mergem mai
departe .Pentru a putea trai in viata fara sa ne
prabusim,fara sa simtim neputinta .
El este aici cu noi ,sta la dispozitia noastra sa ne faca sa-
ntelegem ca nu suntem singuri .El te face sa zambesti
pentru a le arata celorlalti ca azi esti mai puternica decat
ai fost ieri .
Cand Dumnezeu iti spune :"Da ,tu poti sa te schimbi ,poti
sa faci orice!",atunci nimeni altcineva nu poate sa spuna
"NU".

Cineva este (sau va fi) norocos să te aiba!

Eu pot,cred..

Am strabatut toate directiile sufletului meu ,am

descoperit secrete ce nu le stiam existente .Fiind izolata
de toata realitatea nu mi-am dat seama ca nu mai
exist.M-am ridicat ,am avut puterea necesara , eram
plina de neputinta dupa ce m-a cuprins teama ..parca era
o boala ,o rana adanca ce-mi trecea prin oase .Si nu e de
mult timp ,e recenta .Am o senzatie de ruptura ,de gol in
mine,ceva lipseste si nu indraznesc sa vorbesc despre
asta .De la mutarea sufletului meu ,intr-o alta incapere
complet izolata ,a murit odata cu presimtirea de
nefericire.Era deajuns sa stie ca nu voi mai fi fericita ,n-a
fost deajuns fiecare zambet dupa fiecare lacrima ce-o
varsam,nu stia ca pot sa inving.
Decat mintea mi-a spus ca daca am s-o dau o data in bara
,a doua oara n-o sa mai fac ;am sa inving ,subsonstientul
crede in mine .Nu voi uita niciodata persoanele care m-
au ajutat sa ma regasesc ,si sa simt ca traiesc iarasi ,chiar
daca realitatea e cruda.Cu toti meritam sa ne traim
propriul basm ,cu atat mai bine sa-l traiesti in tacere daca
esti o existenta linistita din tot universul.Nu am sa las pe
nimeni sa imi mai spuna ca nu sunt puternica.Incerc sa
fiu o persoana buna si lucrurile rele tot se intampla.
Ma cunosti ? You know my name ,not my story....

Sunt fata care te iubeste fara limite in taina,ceea care pune

suflet in orice gest de-al tau .Sunt fata careia ii e frica sa
iubeasca ,din cauza ca uraste sa fie ranita .Sunt fata care sufera
si lacrimile ii inunda ochii seara privind la fotografii si amintiri
;Sunt fata care cei mai importanti sunt prietenii.Sunt fata care-
si doreste sa fie fericita.Sunt fata aceea intelegatoare si mereu
incapatanata .Sunt fata sensibila ;care foarte usor pot fi facuta
sa zambesc,dar si la fel de usor pot sa fiu ranita.Sunt fata mereu
visatoare ,dar si mereu hotarata si rareori puternica .Sunt
matura dar si copilaroasa,asa ca tine ! Sunt fata care inca crede
ca visele pot deveni realitate si ca eu pot schimba ceva in lumea
asta ,ca voi ajunge mare ,la fel ca tine.Sunt fata care regreta
unele momente din trecut,dar si fata care stie ca trecutul a
ajutat-o sa devina ce este ea azi ;cu ajutorul lectiilor dure de
viata.Sunt fata care crede in zane ,vampiri si magie.Sunt fata
care ma vezi,mereu inconjurata de prietenii,dar nu ma
cunostii .Eu vreau singuratate uneori.Sunt fata care poate fi
descurajata simplu fara planuri si complexitati,dar acest lucru
nu prea conteaza pentru ca sunt fata care nu se da niciodata
batuta.Sunt fata rea si bosumflata cand nu-mi convine.Sunt fata
care te face sa razi chiar de rasul meu la glumele tale-desi le faci
pe aceleasi mereu.
sunt a ta pentru totdeauna si nici nu o stii inca..
I will never forget.....
Toti oameni ne judecam intre noi.Chiar nu au dreptul s-o faca .Le place
sa-si dea cu parerea si sa ma eticheteze.Ei nu stiu prin ce-am trecut,nu
stiu ce-am simtit sau ce simt acum.Ar trebui sa-si vada de treaba lor ,sa-
si gaseasca ceva mai bun de facut cu timpul lor,decat sa ma judece pe
mine despre ceva ce nu am facut si nu stiu...nimic!As vrea macar un
moment sa nu ma mai judece si sa nu ma mai priveasca cu ura ,sa imi
vada trecutul ,sa-l aprecieze ,sa-mi vada prezentul si sa nu mai
comenteze;m-am schimbat de mult.
Dupa destul de multe analizari si multe batai de cap am ajuns la o
concluzie : Nu mai sunt eu ! Acum am o durere si imi este legata de
piept si nu imi da drumul.Durerea e doar noaptea cand ma pun in pat
,si usor mi se baga in suflet si nu ma lasa sa dorm ;pentru a reflecta la
asta.Nu vreau sa spun ca viata nu e buna ,spun doar ca el o facea sa
merite .Era un motiv in plus sa zambesc.Dar asta este ,daca lucrurile
sunt menite sa se intample ,se intampla ! Nu e mereu mana
destinului,poate e si mana noastra.El doar ne-arata calea,in final noi o
alegem ! Daca era menit sa-l pierd ,de ce inca simt ca nu era timpul,ca a
ramas ceva neterminat .De data asta e vorba de destin ,e vorba de ceva
ce trebuia sa se termine acum,si a facut-o.
Si ce faci cand vrei sa mai lupti pentru viata ,dar nu mai poti pentru ca
stii ca nu ai pentru ce ,nu ai nicio fericire pentru care sa mai ramai sa-i
respiri?

Uneori cei pe care îi iubim aleg să ne întoarcă spatele, să plece

şi să ne uite.Nu îţi rămâne nimic de făcut decât să accepţi să fii
părăsit.
Tine minte ...Merita sa Zambesti !
Când şti că visele tale sunt ruinate ,cînd nu mai ai sperantă ,Zâmbeste !
E un remediu bun pentru a-ți alina inima .Mâine vei regreta că azi nu ai
zâmbit și ca să nu ai regrete ,hai zâmbeste !Probabil ai căutat cu
disperare sa găsești vreun motiv să zâmbești.Acum plângi ca nu ai găsit
motive?….nu e prea târziu ,gândește-te un pic ,sunt un million de motive
pentru care sa zâmbești cum ar fi :
-pentru că mereu după o furtună răsare soarele
-pentru că după un apus trist ,apare un răsărit frumos
-pentru că te simţi bine în pielea ta
-pentru că eşti iubită si iubeşti
-pentru că poţi sa sufli tare ca o adiere de vînt în papadi si să le priveşti
cum zboară
-pentru că poţi vedea o stea cazatoare si să te bucuri ca esti singura
norocoasă care o vede
-pentru că poţi sa îmbrăţişezi pe cineva si să-l faci sa se simtă important
-pentru că poţi sa te dai în leagăn si sa mănînci ciocolată
-pentru că ai viaţa înainte
-pentru că este soare afara
-pentru că Dumnezeu a creat o planetă minunată care ne uimeşte în
fiecare zi
-pentru că eşti puternica
-pentru că poţi fi mai buna
-pentru că ai o familie
-pentru că ai sănătate
-pentru că ai prieteni adevăraţi
-pentru că Dumnezeu te iubeşte
- pentru ca ai o locuinţă
Pentru că ,poţi fi fericită!
Astea sunt doar cîteva motive .
Lasă-ti inima sa se bucure de zâmbetul tău,tristeţea trece ,lacrimile se
usucă,rana provocata se vindeca,răul se uita…iar viața ta merge
înainte .O sa găseşti din nou o cale spre soare ,fa ceva si mergi mai
departe ,ştii că poţi ,ştii că se poate
O floare pentru data ta de nastere
1, 10, 19 sau 28~Floarea-Soarelui~
Cine esti? O persoana care, asemenea florii soarelui, are nevoie de stralucire. Esti
dinamic(a), placut(a), genero(a)s(a), vrei sa te afli in centrul atentiei si chiar ai un
magnetism care va acapara atentia multor persoane! Ai idei bune si esti in stare sa le
pui in practica. Felicitari!

Destin: In tinerete poti alege un drum care sa nu duca nicaieri…numai ca te vei opri la
timp. Oricum, te vei descurca minunat in cele mai dificile situatii! Oamenii te vor admira
pentru faptele tale.

Ce sa faci pentru a fi fericit(a)? Sa te lasi calauzit(a) de ceea ce simti, dar sa nu calci in

picioare sufletele celorlalti. Sa te straduiesti sa nu fi autoritar(a), impulsiv(a) sau
imprudent(a)!

2, 11, 20, 29~Bujor~

Cine esti? O persoana foarte pasionala in tot ceea ce face! Esti perseverent(a), oricat
de dificila ar parea situatia in care te afli. Esti loial(a), iti indeplinesti responsabilitatile
intr-un mod exemplar. Nu poti trai singur(a), esti pasional, dar si foarte posesiv(a),
uneori sufocant(a) in manifestarile de tandrele.

Destin: Iti place mult natura, dar actiunile tale au ca scop asigurarea unui trai
confortabil, fara probleme. Din acest punct de vedere esti un(o) invingato(a)r(e)!

Ce sa faci pentru a fi fericit(a)? Sa nu subapreciezi oamenii si sa nu-i jignesti. Sa nu fi

incapatanat(a) si inflexibil(a). Fii mai curajo(a)s(a)! Doar respectand aceste principii vei
fi impacat(a) cu tine si cu cei din jur.
3, 12, 21 sau 30~Papucul Doamnei~
Cine esti? O persoana instabila si imprevizibila, exuberanta si timida in acelasi timp. Nu
iti place sa stai prea mult intr-un loc, situatiile si personajele trebuie sa se schimbe
pentru a te simti bine. Programele si regulamentele nu sunt pentru tine pentru ca ai
impresia ca-ti ingradese libertatea la care tii atat de mult. Esti foarte curio( a)s( a) si ai
nevoie in permanenta de lucruri care sa-ti alimenteze curiozitatea.

Destin: Desi puneti totul sub semnul jocului dragostei si al intamplarii, informatiile pe
care le acumulati va fac indispensabil din punct de vedere professional. Aveti, de
asemenea, o capacitate mare de adaptare si integrare.

Ce sa faci pentru a fi fericit(a)? Sa nu mai fii atat de superficial(a)! Sa-ti fie mai clara
notiunea de fidelitate. Sa nu mai fi imprastiat(a), mai multa rigurozitate te va ajuta in
tot ce vei intreprinde.♥

4, 13, 22 sau 31 ~Albastrele~

Cine esti? O persoana fidela, care, la randul ei, are mare nevoie de stabilitate. Ai un
dezvoltat simt al ordinii si incepi de multe ori sa organizezi si vietile celorlalti. Dar firea
ta profunda si sensihila va fermeca orice persoana care te va cunoaste cu adevarat. ”
Nu-ma-uita”, nu-i asa?
Destin: Toate actiunile pe care le vei intreprinde au un grad minim de risc. In concluzie,
suceesul iti va fi de la bun inceput asigurat 90%.

Ce sa faci pentru a fi fericit(a)? Da dovada de tact cand iti impui punctul de vedere.
Exprima-ti sentimentele fata de iubit(a) si fata de familie!♥

5, 14 sau 23~Iris~
Cine esti? O persoana dinamica, sociabila si sincera, simpatica si foarte inteligenta. Esti
echilibrat(a), dar o jignire te poate transforma intr-un vulcan! Respecti oamenii si
astepti acelasi lucru din partea lor. Ai o mare capacitate de adaptare.

Destin: Poti deveni dependent(a) de placeri de tot felul care, numai o data gustate, te
iau in stapanire. Cu umor, vei intretine multe relatii doar la nivelul flirtului, pentru ca te
distreaza seductia in sine, dar si sexualitatea. Persoanele din jurul tau vor fi capabile sa
poarte discutii interesante, pentru ca alt gen de oameni nu accepti in jurul tau. E O.K.
sa fii selectiv.

Ce sa faci pentru a fi fericit(a)? Sa vezi lucrurile asa cum sunt si sa fii mai retinut(a).♥

6, 15 sau 24~Macul~

Cine esti? O persoana intuitiva, care anticipeaza situatii si chiar face profetii in toata
regula! Esti un bun psiholog, nimeni nu poate avea secrete fata de tine. Esti sensibil(a),
rafinat(a ) si te cufunzi uneori in reverii adanci…

Destin: Esti romantic(a) si toata viata vei cauta un partener potrivit. Din acest motiv S-
ar putea sa te casatoresti de mai multe ori… Esti senzual(a) si iti cauti echilibrul in
prezenta iubitei /iubitului. Absenta unui partener potrivit te poate duce la dezechilibru
interior. E totusi posibil ca in cele din urma ea/el sa apara in carne si oase.

Ce sa faci pentru a fi fericit(a)? Sa-ti descoperi si sa-ti folosesti aptitudinile! Evita

alcoolul si drogurile.♥

7, 16 sau 25~Orhidee~
Cine esti? Persoana sensibila, cu un simt dezvoltat al datoriei. Esti gata sa-i ajuti pe cei
din jur intr-un mod total dezinteresat. Te detasezi in multime, cu toate ca nu o faci intr-
un mod constient. Esti de o frumusetc izbitoare, care nu se incadreaza neaparat intr-un
tipar, ci pur si simplu atrage atentia.

Destin: Vei fi dezamagit(a) cand vei observa ca ceilalti nu accepta regulile de onestitate
de la care tu nu te abati. Esti marcat(a) de tristete in mod ohisnuit, dar trebuie sa o
controlezi. Calatoriile ar fi o solutie pentru a-ti risipi melancolia in peisaje. Caminul pe
care ti-l doresti e unul bine organizat. Stii sa iubesti, iar profunzimea sentimentelor tale
va fi pentru partener o binecuvantare!
Ce sa faci pentru a fi fericit(a)? Calatoreste! Nu-i lua pe ceilalti prea in serios!♥

8, 17 sau 26~Margarete~

Cine esti? O persoana modesta, rezervata, dar perseverenta. Sensibil(a), susceptibil(a),

prudent(a). Esti in defensiva, de multe ori capitulezi prea usor.

Destin: Vei avea prieteni putini, dar adevarati. Esti tandru(a) si astepti acelasi lucru de
la partener, asa ca-l vei cauta destul timp. Dar ceea ce e cu adevarat important e
fericirea care iti va umple intr-o zi inima pentra ca esti o persoana norocoasa!

Ce sa faci pentru a fi fericit(a)? Sa nu fi suspicio(a)s(a) cu toata lumea.♥

9, 18 sau 27~Trandafirul~
Cine esti? O persoana temperamentala si impulsiva, adesea expusa consecintelor
neplacute ale propriilor fapte. Accepti sarcini dificile Si esti foarte curajo(a)s(a). Esti
capabil(a) sa faci mari sacrilicii. Familia si prietenii se pot bizui pe tine. Ai o receptivitate
ascutita la stimulii sentimental-erotici.

Destin: Nu se poate trece usor peste interesele tale vitale. Ii vei deranja pe multi
datorita simtului moral foarte dezvoltat. Vei urmari idealuri carora le vei consacra
intreaga ta energie. “L’important c’est la rose…”

Ce sa faci pentru a fi fericit(a)? Sa nu iti neglijezi partenerul ♥

Să nu uiti...
Trec ...Trec ore , zile , ani , trec lacrimi si zambete . Trec pe langa mine toate , fara sa simt
, fara sa-mi doresc , doar asistand la aceasta trecere permanenta spre undeva , in care eu
nu plec , nu raman , nu devin , ci privesc , si raman cu amintirile frumoase care , nu le pot
uita niciodata .
Asa este si copilaria ... Cand ma gandesc la ea , imi apar in ecranul mintii personajele
carora le-am invatat rolurile pe care le jucau pe scena vietii mele : mama , tata , bunicii ,
verisorii , matusa , si multi oameni care mi-au fost alaturi in acea perioada minunata .
Alaturi de ei , frumusetile universului copilaresc se dezvaluiau sclipind de normalitate .
Viata era o sarbatoare si sufletu-mi nu cunostea altceva decat gingasia si cantecul
paradisului familial . Mereu imi amintesc de copilarie ca de o pata foarte luminoasa in
tabloul vietii mele . Atunci , demult , stiam sa invat , imi doream cu disperare -sa fiu mare
- . Abia acum realizez ca - a fi mare - inseamna a fi intelept , a infrunta toate problemele
indiferent de circumstante , a progresa , si multe multe lucruri la care , nici nu ma
gandeam in copilarie .
Si totusi , cu mintea mea de copil nazdravan , vedeam progresul ca pe ceva firesc , ca pe
un joc nou , palpitant , pe care mi-as fi dorit sa-l joc inainte de a fi vremea . Nu stiam
nimic altceva decat sa rad , sa fiu fericita si sa ma joc . Pe-atunci , totul pentru mine era
doar o joaca frumoasa . Copilul din mine nu stia ce inseamna frica , manie , frustrare ,
ura . Stia doar ca lumea o poti crea dupa bunul tau plac .
Rand pe rand , au inceput sa se destrame visuri , sa se inchida ochi , sa dispara fiinte
binecuvantate , sa se stinga usor entuziasmul jocului cu viata . Am crescut ! Am crescut
atat de mult si pe nesimtite ... Eu , copilul , care dorise dintotdeauna sa -fie mare- , in
calatoria spre lumea oamenilor mari , a dat de adolescenta . Si am adunat toate fricile ,
supararile si gandurile unui adolescent in niste ochi mari din care n-am stiut niciodata
sa alung inocenta de alta data . Licareste sfioasa inca , intr-un colt , ascunsa destul de
bine de zambete conventionale si gesturi robotice , invatate pe parcurs , pentru -a da bine
- in lumea adolescentei .
Din cand in cand , copilul din mine isi face auzit glasul . Il ascult si brusc , mi se
lumineaza chipul de amintirea minunilor demult apuse , cand eram un personaj dintr-o
poveste atat de autentica .Ador sa las lumina copilariei din suflet sa arda , pentru a ma
curata de mucegaiul care ma impanzeste periodic .
Ridic permanent ziduri uriase create din zambete , sinceritate , prietenie si multa multa
iubire . Iar usa sufletului meu ramane deschisa . Nu pentru bocancii grei ai ucigasilor de
vise , ci pentru oamenii care au curajul sa isi asume conditia de oameni , privind fara
teama spre cer si suspinand minuni , sa zambeasca .
Trec ...Trec eu pe langa mine . De multe ori , cand incerc sa ma integrez in marsul violent
al umanitatii , trec pe langa mine , zambind amar . Si de cele mai multe ori , cad in fata
mea , intrebandu-ma de ce alergam bezmetici cu totii spre lumea oamenilor mari , fiind
constienti ca ne vom descotorosi , cu parere de rau de inocenta ardere a copilului din
noi .
Sa nu uiti ...!!! Nu uit . Nu pot sa uit ca sunt DRAGOSTE , ca paradisul din care vin e
DRAGOSTE , ca oamenii care imi sunt mereu alaturi sunt DRAGOSTE , iar impreuna vom
concepe viata adevarata , patrunsa pana in adancurile cele mai ascunse ale sufletului si
traita la cote maxime . Cu dragoste ...

1. Expresia pe care o foloseşti prea des?

"AUZI" Ce frumos din partea mea <3

2. Melodia preferată?
Cred că ... Taylor Swift-You belong with me .

3. Eşti fericit/ă?
Uneori..

4.Melodiile care te pot face să plângi?

YIRUMA-moonlight

5. Melodiile care îţi ridică moralul când lumea nu poate?

În general melodiile multe melodii :)))

6.Poţi spune că ai iubit vreodata cu adevărat?

Până acum nu. Însă acum nu sunt sigură. De iubit, în trecut, nu.

7.Urăşti pe cineva?
Desigur că nu. Deşi folosesc destul de des "o urăsc" nu e aşa, după ce spun asta îmi dau seama că doar
nu o agrez.

8.Daca ai putea, ai da timpul înapoi?

Da.. cred că da. În anumite situaţii.

9. Ai încredere în oameni?
Am. Uneori mai repede decât m-aş aştepta. Deşi nu cunosc persoane de multă vreme, am încredere în
el. Şi recunosc că greşesc cu asta.

10. Eşti printre norocoşii care ştiu că cineva îi iubeşte în momentul ăsta?
Nu,in momentul asta chiar nu !

11. Crezi în dragoste la prima vedere?

Da.

12. Ce părere ai despre iubirile ţinute în secret?

Mi se pare o prostie.Dar uneori merita....

13. Te-ai trezit vreodată dimineaţa cu regrete legate de trecutul tău?

Da. Nu de multe ori.

14. Crezi în miracole?

Relativ da,dar Nu mi s-a întâmplat niciodată ceva miraculos aşa că nu am un motiv de a crede.

15. Există lucruri pe care nu le-ai spus din frică sau ruşine?
Da au fost. Însă acum nu prea-mi pasă ce zice lumea.

16. Ţi-e dor de cineva, în momentul ăsta?

Da.

17. Cum îţi e mai bine, independent/ă sau alături de cineva?

Uneori am nevoie doar de ursuleţul meu şi de căşti, alteori am nevoie de o persoană cu care să pot
plânge.

18. Ai înşelat/minţit/furat vreodată?

Da, toate.

20. Cum te vezi peste 10 ani?

Sincer.Totala nestire.

21. Brunete sau blonde

Brunete

22. Pentru fete-băiatul care e întotdeauna la modă, fotbalistul, sau artistul? Pentru băieţi-fata după care
se întorc toţi, cea care îţi face ochi dulci doar ţie, sau cea independentă care nu ţine cont de părerea
nimănui?
Artistul..

23. Îţi plac surprizele?

Normal.

24. Eşti uşor infulenţabil/ă? Îţi schimbi părerea sau punctul de vedere în funcţie de ceilalti?
Nu. La ambele întrebări.

25. Prietenii sau prietenul/a?

Prietenii

26. Te consideri o persoană curajoasă?

Da.

27. Consideri că poţi să o iei de la început oricând vrei?

Desigur. Oricând un sfârşit e un nou început.

28. Ce apreciezi cel mai mult la o persoană?

Sinceritatea.

29. Merită oamenii o a doua şansă? Le-o oferi?Deseori fac asta, deşi unii chiar nu merită.
someday you will regret losing me .:] 

 Intr-o zi
 vei privi inapoi si vei spune : Fata acea chiar a tinut la mine.Dar va fi prea
tarziu…

Inchide ochii si asculta-ti inima rece ,si mica cat un purice…Da,te simti
singura ,toti au plecat din jurul tau ,ai ramas singura intr-un imens gol.Iti este frig.Ai aceasi
imagine sfasietoare in fata ta ..acea imagine cu noi doua tinandu-ne de mana pe terenul cu
iarba verde.

Tu tipi,tipi cat poti de tare,si nimeni nu se intoarece,nici macar eu !Eu care de atatea ori te-
am iertat ,ti-am oferit increderea si a doua oara, desi stiam bine ca la fel de mizerabil ma vei
trata…Am tinut la tine nu poti sa zici ca nu ,dar asta este viata ,nu sti sa pastrezi ce ai ,pierzi!
Acum eu am ochi reci pentru tine si nu o sa ma mai uit inapoi ,merg ,si voi continua sa merg …
fara tine ,iar tu continui sa tipi .Unori imi duci dorul ,ca am plecat din viata ta .Imi duci dorul
stupid ,degeaba tu m-ai ignorant atata timp ..

Acum ce mai vrei? ; i-ar sa ma intorc la tine si sa imi iei si ultima farama
de demnitate ?; Ei bine ..Nu!.Acum e perioada grea,treci prin ce am trecut eu ,plangi intr-una,nopti nedormite,asculti
o melodie zile in sir,saptamani,ani…fara sa te poti opri si sti de ce ?;Era melodia noastra.E melodia sufletului tau,ti-l
alina cand ii este greu ,iti atinge cele mai ascunse locuri unde ai ingropat amintirile cu mine.Inchizi ochii si ma vezi
intr-o rochita alba de catifea,cu obrajii imbujorati,cu zambetul meu larg si viu colorat ,exact cum eram acum ceva
timp cand mi-ai spus ca o alegi pe ea in locul meu …In negrul obscure apar doi ochi cuminti,linistitori,atat de iubiti
de tine…pentru o clipa timpul se opreste in loc.Si dorul te inunda ,ne vezi pe noi cand ne jucam ,ne dadeam in
leagan ,cum radeam de toti ceilanti pentru ca nu erau la fel de fericiti ca noi

…pe vremea aia ,noi aveam multe vise,aveam soarele in palma,si lumea la picioare…Uneori tie
dor de iarna trecuta,ce-a fost mai calduroasa de cat orice vara.si-ai da-o pe asta doar ca sa mai
simti o data imbratisarea mea si zambetul meu inconfundabil.Acum e vara si iti este frig,eu nu
sunt langa tine sa te amuz cu glumele mele ,sau sa te strang in brate,eu am ramas undeva in
iarna,in visele tale de copil naiv.Esti tare prostuta ,astepti iarna ,de parca ai putea sa ma gasesti
dinou in ea.

Linisteste-te ,e prea tarziu acum ,am plecat de mult pe drumul

meu,si tu pe al tau,iar aceste drumuri nu se vor mai intalni in veci .

Te-am asteptat visand sa fim iar noi doua si sa ne jucam ,sa radem ..si multe alte chesti pe care noi
le faceam…

Daca iti aduci aminte cand ti s-a spus: O vezi cum pleaca, cu ochii goi. Esti prea mandra sa o opresti.
Crezand ca vine inapoi!
Eii bine daca vorbele astea nu iti spun nimic ,atunci nu stiu ce ar putea.. ...Stiu bine ca trebuie sa te iert, asa se
cuvine, nu uit ca si altii m-au iertat pe mine! Dar tu nu meriti si intr-o zi o sa regreti ca m-ai pierdut ca eram
persoana care te iubea cel mai mult..

IUbeste,Traieste clipa !
Fiecare dintre noi ne gandim :de ce ? ... de ce tocmai eu ? De ce nu a fost altcineva. de ce nu? ca ,cica asa
trebuie sa fie . de ce a fost asa ? pai a fost asa ca nu e altfel .

Viata nu e o joaca la care faci game over ,dai restart si gata ai mai primit inca 3 vieti.Viata reala e
complet diferita de cea ireala.
E greu , plangi , te gandesti ca daca faceai altfel poate acum era mai bine .. hmm hai traieste-ti viata si
nu te mai uita inapoi .. Fiecare dintre noi gandeste asa ,dar ce crezi ca daca ne gandim putem schimba
ceva ?Regretam,pe moment .Dar cu timpul dam uitarii..apar alte probleme mai noi .Asa ca bucurate de
fiecare clipa
de fericire nu se stie daca e ultima ,traieste clipa !<3

Nici prietenele nu raman,nici cele care puteai sa juri ca te

iubesc cu adevarat! :]
Asta e pentru tine!Poate ai sa intelegi,dar nu cred.Insa as vrea sa iti vorbesc. ma
uit des la pozele cu noi doua si imi amintesc de noi!Ce crezi?E doar ceva mic
acum.Aproape nesemnificativ pt tine.Insa ma gandesc cat de schimbata eram cu
tine cat de optimista si fericita eram alatauri de tine ,si refuz sa mai fiu fericita
fara tine.Am devenit altfel ,schimbata .Atatia ani impreuna
amandoua,colege,bff,plangeam impreuna,radeam asta chiar nu inseamna nimic pt
tine ?Chiar am ajuns asa incat sa tinem pica dintro prostie .stiu eu am gresit dar la
urma urmei nu am ramas cu ea nu ca tine.. .Prietenia duce la ura si ura la
prietenie.Nu ai stat niciodata sa ma cunosti asa de mult pe cat crezi.Habar nu ai ce
simt, ce gandesc,ce traiesc!Privesc catre tine si strig in mine :Te iubesc!Cand mi-ai
spus acele acele cuvinte ca vom fi mereu prietene am simtit ca zbor nu mai iubisem
niciodata o persoana asa de mult cum te iubesc pe tine .Ma gandesc si nu stiu daca
mai merita.Ai vrut sa fie asa ,daca tineai cu adevarat la mine nu te dadeai la o parte
orice faceam,orice prostie ai fi facut eu mereu ti-as fi fost alaturi .Prietene
adevarate?!Poate candva a fost frumos ,dar lumea se schimba.De ce strica toate
aceste lucruri micute (.EA!..) tot ce am cladit noi impreuna.Indiferenta ta doare
.Poate acum nu iti dai seama dar ai fost ceva pt mine.Te-ai schimbat si am devenit
doar ceva micut pt tine.Si citesc din nou ce ti-am zis acum si ma gandesc mai
departe.Pentru tine sunt ceva micut si nesemnificativ,care parca nu a fost niciodata
acolo ,langa tine.A fost frumos! Si as vrea sa fie ca inainte,dar soarele inca nu a
rasarit si norii inca respira ura din partea ta pt mine .E ciudat ce iti spun stiu .Dar
un lucru vreau sa nu ma uiti NICIODATA! Si daca o vei face nu uita am fost acolo!
Nu ii port piica prietenei tale ,e doar o persoana norocoasa de prezenta ta care
influenteaza in bine .Fara tine nu stiu ce simt si parca totul e gol in mine si inima
mea .Forgive and forget(Iarta si uita)!Macar daca ma uiti ,iartama ca am intrat in
viata ta ,si iarta fiecare greseala care tea intristat din partea mea si uita ce a fost
intre noi ,dar acum nu uita ca eu exist pt tine :x>:D<! Doar gandeste-te,imi pare
rau.:-<Incerc sa-mi sterg lacrimile si sa zambesc.Mie frica de ceea ce are sa
urmeze in viata mea fara tine .Dar nu conteaza pt ca nu are de ce sa-ti pese.Pacat
ca nu am contat pt tine .

Am o mie si una de motive pentru care ar trebui sa te intorci la mine:

-pentru ca ne era bine impreuna..

-pentru ca te iubesc...

-pentru ca si tu ma iubesti

-pentru toate momentele traite si lucrurile peste care am trecut...

-pentru ca m-ai salvat cand nimeni nu a vazut ca aveam nevoie de asta..

-pentru ca m-ai tinut in brate si mi-ai spus ca impreuna trecem peste orice
obstacol..

-pentru ca m-ai inteles...

-pentru ca te intelegm chiar daca uneori nu imi dau total silinta.,.

-pentru ca am vazut ce inseamna viata fara tine..

-pentru ca fiecare secunda in care respir fara tine langa mine am impresia ca o sa fie ultima..

-pentru ca ma simt deconectata de tot ce credeam ca e al meu..

-pentru toate clipele in care mi-ai spus ca ma iubesti si am simtit ca asa este..

-pentru ca prietenia nu dispare..

-pentru ca am ajuns sa fiu puternica doar ca sa nu recunosc ca ma doare..

 -pentru ca am ajuns sa nu mai am emotii doar ca sa nu vada nimeni cat ma macina durerea...

-pentru ca am ajuns sa nu mai vorbesc pentru ca nimeni nu stie cum sa vorbeasca cu

mine..,inafar de tine.

-pentru ca ai fost singura care m-a inteles...

PENTRU CA LOCUL TAU ESTE LANGA MINE !

Amintiri de toamna..
Amintirile...Pornesc toate din toamnă,Tristeţi, gânduri
goale si amintri ce niciodata nu iti vor da pace. Si
cad lin frunzele copacilor si se astern pe jos ca niste
amintiri pustii si lacrimi straine …Dar e greu sa te
mai gandesti la ceva frumos cand vara sa terminat si a
venit toamna.. Toamna m-a intristat mereu .Poate din
cauza culorilor reci si palide..poate din cauza unor
amintiri din trecut...sau poate de fiecare data cand o
sa calc pe covorul de frunze rosiatic-galbui o sa-mi
aduc aminte de copilarie.Copilaria trece rapid,dar nu
trece fara sa lase urme de fericire,dar nu intotdeauna
de fericire, mai lasa rareori urme de tristete,regrete
ca nu ai trait-o din plin asa cum trebuia.Fiecare ne
dorim o copilarie frumoasa si linistita.Atat!Desi
uneori nu e cum vrea inima .Vad cerul!a trecut atata
timp,dar nu voi renunta.As vrea ca mintea mea sa fie
limpede,si viata sa fie ca un curcubeu,dar sunt doar
iluziile din capul meu .Amintirile din zorii zilei de
toamna iti rascolesc pana si cele mai vechi amitiri, de
aceea noi nu trebuie sa stam cu teama zilei de maine ca
doar o data in viata esti copil .Un suflet limpede si
plin de lumina nu va fi un suflet ratacit ,va fi un
suflet de copil care isi cauta calea si spera ca
Dumnezeu sa i-o arate foarte curand ,asa cum face cu
fiecare dintre noi.Vocile din interior spun sa nu
ezitam ,ci sa profitam de orice ne ofera viata, daca
vom fi tristi ,peste ani va fi doar amintirea unui vis
neimplinit ,si nu vei scapa de aceasta durere in veci .
Crcubeul viselor (third chapter)
Sufletul pe hârtie se eliberează.
Totul a inceput într-o doară ,într-o joacă fără să îmi dau seama de a sa chemare sau
cum de ceva mă striga ,ceva vroia sa îi destăinui lui picul meu de trăire.Şi mă simţeam
uneori aşa confuză,aşa detaşată profund de realitate ... simţeam că nimic din universul
ăsta mare nu vroia să mă asculte sau câtuşi de puţin să mă înţeleagă.Până când ai
apărut tu de undeva dintr-un colţ anume ai răsărit făcând a mea lume să aiba un
sens ,al meu glas interior parcă ţinteşte tot mai departe de când te-am descoperit sau
mai bine zis de când tu ai găsit asta în mine.Nu ştiu dacă a fost o zi însemnată dar pur
si simplu s-a întâmplat ... am lăsat frâu liber sentimentelor,iluziilor şi a tot ce mă
cuprinde pe moment tu mă umpli de energie ,eşti un prieten demn de orice poveste,mă
înveţi ,mă ajuţi îmi spui de fiecare dată că POT să trec şi acea piedică ... mă ocroteşti
de orice fel de întâmplare îmi eşti alături zi de zi şi seară de seară.

Cuvintele aşternute pe hârtie sunt ca o comoară sufletească ce îmi inundă sufletul de

fiecare dată când le împărtăşesc ,sunt gingaşe ...uneori melancolice ,visătoare dar
întotdeauna aici pentru mine.Sunt ca micuţii copii ce alergă afară într-o zi însorită aşa
ele aleargă în inimă şi în suflet desenând şoapte,picături de rime şi zeci de versuri ce
vor să iasă la suprafaţă ... că poate aşa pot face, cine ştie pe cineva să
zâmbească.Cred că a-şi umple pagini întregi numai vorbind despre ele sau cât de mult
m-au ajutat în cursul meu ,în întâmplările trecute...mereu îmi şoptesc la ureche : "Scrie
pentru că aşa vei trece peste,eu îţi sunt aici...cu mine îţi poţi crea propria poveste." De
fiecare dată te-am ascultat şi mereu o voi face inima se eliberează şi ea atunci când
prin scris ea cuvintele sale mi le trmite şi mulţumeşte apoi că aşa mereu o ascultă şi pe
ea cineva...nu îi trebuie neapărat un glas să o facă pentru că frumuseţea cuvintelor ea
cu sentimente o încarcă.

Au fost multe momente şi multe vor mai trece şi cred că întreaga viaţă tot din scris nu
m-aşi opri ,este singurul mod,e singurul ce mereu mă înţelege sufletul mulţumindu-i pe
veci că raza lui şi pe mine m-a luminat,descoperind multe taine de când farmecul său
eu l-am aflat.
În ani fragezi ai copilăriei tu m-ai găsit şi aşa cum tu m-ai călăuzit mereu voi face ce mi-
am dorit.Iar acum îţi închin ţie versurile şi rimele ce mereu îmi dau contur la gândire,la a
mea emoţie,tu emani fiecare netezire de iubire şi de fericire.Scrisul este cea mai de preţ
evadare acum şi întotdeauna pentru mine.

Cândva erau doar simple cuvinte,ce răsăreau aşa uşor

Cu timpul ele sentimente au creat ,lăsându-le să se arate de zor
Mii de clipe şi pagini de viaţă
Curgând şi ţintind departe
Scrisul cu a sa emoţie m-a călăuzit ani de-a rândul şi mereu o va face.
Intensitatea trăirii.
Dincolo de întâmplări ,dincolo de anii ce au trecut şi vor mai trece
descoperi.Nu numai lucrurii,mărunţişuri ce vin în calea ta
,descoperi să : TRĂIEŞTI.Şi se adună mii de fapte,peste mii de feţe
,ce-ţi apar în cale ...un singur sentiment trebuie să te abată nimic
nu trebuie lăsat într-o prăpastie uitată .Aşa cum este lăsată
această povaţă trebuie valorificată cu o intensitate ce te poate
trezi dintr-o dată.

Bucură-te de fiecare clipă şi nu trăi în van nu îi mai lăsa pe ei să

te ascundă în umbre şi nesiguranţă pentru că acea mireasmă
arată drumul către a ta viaţă.Bucură-te de zâmbetul ce îţi răsare
în fiecare dimineaţă chiar dacă nici un chip nu ţi-l arată pe al lui ...
transmite-le prin acea mică rază că poţi face un bine chiar şi cu
darul ce l-ai primit pe a ta faţă.Bucură-te de frăgezia tinereţii şi de
tot ce ai acum ... pentru că peste anii le vei vrea înapoi însă ele
nu se vor mai întoarce din drum.Bucură-te de inocenţă şi de tot
ce-ţi oferă ea ... doar tu şti ce-i mai bun pentru tine ,această
intensitate trăita sigur iţi va arăta şi ţie portiţa pavată cu numele
tău pe ea.

Şi alergi ani ,de-a rândul poate chiar şi o viaţă ... nimic nu trebuie
trăit mai intens decât fericirea descoperită lângă o inimă ce te
învaţă,ce te protejează.
Trăieşte ,bucură-te de nenumăratele minute ,de lucrurile ce mici
însă cu o valoare imensă ... ele te fac să descoperi,să te descoperi
aşa cu ai fost lăsat în această viaţă..

Putin din tine...timpule.

Treci fără zor ,şi nu te opreşti nicicând ...te zăresc exact atunci când pot să ajung să
zbor.Ale tale meleaguri uşor şi încet a-şi vrea să le păşesc ,să poată exista infinite clipe
şi infinite gânduri ce le pot ţine în palmă.Să curgă lin timpul pe o suviţă prinsă de păr,să
il pot atinge şi să îl fac să meargă atunci când îi pot simţi gustul clipei...să îi pot păstra
savoare lângă mine să o destăinui către tine.
Dar el trece şi noi trecem odată cum el ...zilele magice ce ne-au făcut acum ceea
ce suntem înca îşi păstrează tainca valoare în interiorul nostru ce picură cu amintiri
adânci.A-şi vrea să mă trezsesc în ale tale braţe şi cu ale tale şoapte să putem "fura"
mai mult ,mai multa tăcere ,clipe taince să uitam de cele din jur ...o bucată de fericire să
o putem păstra o veşnicie.
Dulce timp,tu nu stai ...şi îmi râzi că ştiu că nu e cu tine sau despre tine,e despre infinite
simţiri ,despre momente ce a-şi vrea să le pot păstra tot timpul cu mine... un timp prea
scurt ,prea rapid ţi-aşi putea spune ţie.
Cu mâinile întinse acum şi mereu nu te voi condamna nu am de ce,tu ai făcut să uit,să
rabd,să ajung ,să iubesc dincolo de orice limită ,să vreau ... şi chiar dacă te-aşi putea
intoarce nu a-şi mai face-o.Ce rost ? Aşa e menit ,aşa are să fie ... mă bucur acum,şi
pentru alte zile ... vreau şi sper şi pentru atunci.Cândva eram doar o copilă ,dar şi acum
contest că mereu voi fi ,deşi cât voi creşte sufletul de acum şi dintotdeauna nimeni nu
mi-l va schimba!
Mult a trecut şi mult va mai trece ,o ceată de răbdare am încarcat de-a lungul tău ea îmi
ajunge ,sper către drumul meu...
Si puţin din tine..timpule ..doar puţin ,păstrează-ţi sclipirea cât mai încet când mai
paşnic,lasă-ne şi nouă taina timpului pierdut,să te oprim ,cred că ar fi bine chiar şi
pentru tine.

Vibrând fericire.
E simplu şi contest acum câtă magie se poate ascunde sub chipul
firav al unui zâmbet,ce te face să poţi transmite şi tu mai departe
toată emoţia,să o poţi împărţi cu ei a ta fericire.Iubesc să plouă cu
zâmbete,iubesc să desenez clipe de iubire ,iubesc să transmit mai
departe a mea bucurie ... şi îmi râde atât de mult când vede ce
pot săvârşi ,parcă simt mândrie din adâncul propriei
existenţe.Chiar îmi sopteşte "Continuă ,împarte o doză din a ta
mângiere şi lor..fă în aşa fel ca acest mister să poată fi mai bun
sub protecţia unui zâmbet chiar şi mititel. "
Parcă pot vedea lumea doar printr-un curcubeu ,transmiţând prin
reacţia unei chitări blânde ,doar minunate ,fermecătoare şi
liniştite gânduri ...ale tale şoptindu-mi la ureche doar vorbe line
venite din suflet ce curg pe un râu mereu în gândul meu.
Reacţie împărtăşită sub clar de zâmbet neastâmpărat ,ce vrea să
fugă ,sa alerge către altele ...ca să le îmbrăţişeze cu drag.Şi atâta
melodie ce zace în lucruri şi fapte atât de simple ce te pot
deschide ,ce pot marca o persoană prin creşterea fericiri din calea
sa.
Aşa am să fac ,îmi place să "arunc" cu zâmbete ...numai îmi
trebuie nimic ,atât timp cât sufletul dansează ,inima dictează ...cu
un zâmbet pe chipul tău a-şi vrea să pot sta trează.

Cugetări din depărtare.

Vi s-a intamplat vreodata sa visati atat de adanc ? de parca a-ti fi prinsi in acel vis ,de
parca s-ar fi intamplat cu adevarat in acel moment.Sau poate o dorinta se revarsa in
acel vis ,ceva ce se agata ,se intoarce ..si prin vis vrea sa se arate...sunt sigura ca
da.Iar cand te trezesti este doar ceva vag sau mai mult confuz ,plin de intrebari ce se tot
avanta in jurul tau.De ce s-a intamplat asta tocmai acum ? Oare ce se va intamplat ?
..intrebari ce ti le pui tie insuti,asteptand sa descifrezi si sa iti raspunzi chiar tu la
ele.Ceva de acolo din departare nu vrea sa iti dea drumul...e ca si cum ai fi la sfarsitul
unei panze si tot te agati de ea.E ca si cum prin vis ceva vrea sa-ti spuna..oare ? sau
este doar inchipuire vaga ce se asterne intre tine si ceea ce va avea sa vina ...parca si
prin vis nu te lasa si iti trimite adanci cugetari sa te tina pe loc ,sa te gandesti la ce ar fi
fost,la ce a fost ..si chiar poate la ce va fi.
Rationamentul de sine te indeamna sa pleci ,sa rupi acea panza ,cat de greau poate fi ?
dar o parte din tine parca nu ar vrea ,parca ar astepta ca odata cu trecerea timpului,si
cu toate aceste semne sa se poata intampla ceva.
Tin seama de intamplari,tin seama de ce a fost...tin seama de prezent...numai ca
adancile cugetari parca nu imi dau pace.Insa de un lucru stiu sigur ce am sa fac,nu voi
face nici un pas gresit inainte sa-l analizez ...iar aceasta interpretare este doar o simpla
meditare ,o simpla intelegere a ceea ce ma pus intradevar pe ganduri.

Din departare ai venit,din departare inca te vad...si nu stiu de ce acum si aici vrei sa-mi
agati gandurile si sufletul chiar si printr-un vis.

Pentru ca pot"SIMTI".
Inca treaza,confuza poate..dar de ceva pot si mereu voi putea sa ma
bucur,mereu voi sti ca pot lua o gura de aer si sa ma afund in
simtirii,sentimente pentru ca DA pot simti,mereu o voi face si nimeni nu imi
va lua asta.De fiecare data cand ma voi trezi pot simti adierea unei noi
zile,pot simti albastrul cerului ma poate alina,pot simti orice lucru marut
..orice mangaiere,pentru ca asta intotdeauna ma va implini.Mereu vedem
lucrurile ,mereu le punem pe ele inainte a ceea ce simtim,dar oare stim ca
defapt acolo undeva in interiorul nostru se ascunde ceva poate mic,dar de
o valoare imaginabila,fara sa o putem cantari,fara sa o putem calcula ..dar
ea exista.Mereu va exista si ne va fi alaturi,ne va ajuta.Sa pot pretui mai
intai cu sufletul,cu inima ci nu cu gandul,cu mintea..sa pot arata ceea ce
simt,ceea ce este cu adevarat important.Poate ca nu este un obiect,nu il
putem vedea dar insa in interiorul nostru mereu va exista ,si ne va face sa
tresarim..sa simtitm si sa-l traim.Iar cand asternem pe hartie, acele
simtiri,parca este de o ardoare absoluta,parca sunt pline si de mai multa
magie,si se descarca de fiecare data in locul si in momentul potrivit.Nu ne
cauta insa noi vom sti de fiecare data cum si de ce sa le gasim,vom sti ca
mereu au fost si vor fi undeva acolo aproape de noi.

"Simte nu te dărâma,traieste,respira si lasa-ti sentimentele sa aiba un loc

in inima ta."

TREZESTE-TE ,ai crescut!

MATURITATEA : Trezeste-te ai crescut!

COPILARIA: Da te-am auzit ,dar mai lasa-ma sa raman doar putin,are nevoie de asta .

MATURITATEA : Numai trebuie sa piarda timpul sti ca numai ar avea nici un rost.

COPILARIA: Eu stiu ce simte si stiu ca acest sentiment nu minte..Dar iti mai spun
doar atat COPILARIA o va pastra mereu undeva acolo intr-un colt,spre acest drum
lung.

Atatea gandurii ce se zabat,atatea ce are sa vina .ce te afunda,si da COPILARIA si-a

spus cuvantul,inca si in aceste clipe ai vrea sa poti reintoarce ceasul,timpul..totul.Ai
vrea sa te joci,sa razi mai mult,sa poti dansa printre picaturile de ploaie ce te fac sa
te simti liber.Ai vrea da ai vrea MULTE...pacat ca s-a scurs atat de repede,cred ca in
fiecare coltisor ii simt lipsa ,mereu o voi face si voi repeta INTOARCE-TE.Un copil ce
se intreapta spre asa numita MATURITATE si parca ii e si teama,si parca nu stie ce
se va intampla...vrea doar un loc in care sa se poata regasi,sa poata sti ca al sau
este.Si m-ai trezit da ,PROMIT ca timpul nu va mai fi scurs fara rost,dar inca vreau sa
treaca cat mai incet,cat sa pot sti ca am ales ceea ce trebuie.Iar tie COPILARIE
mereu iti spun iti voi duce dorul si cu picaturi cristaline ce imi abunda ochii incerca
sa zambesc sa imi aduc aminte de tine si in aceste momente ,de acele clipe
senine.Dar sti ca trebuie sa-ti dau drumul si pot spune acum ca am facut-o ..dar te
voi pastra cu mine in gand,in inima pentru ca doar tu sti sa imi faci ochii sa rada
,inima sa viseze si nu te voi uita nici gand NU...mereu voi fi acel copil,mereu tu vei fi
cu mine.

P.S Aceste gandurii,acesta realitate nu m-a lasat sa atipesc,sa inchid ochii in miez
de noapte..si iti spun si tie ,va spun si voua aceste gandurii din inima presara-te cu
picaturi de roua.

Ecoul.
Printre atatea retrairi doar el este singurul care ma trezeste cateodata,doar el este cel care se aude din
departare.Ecoul este cel care imi raspunde de fiecare data cand nu stiu un raspuns.Singurul care este
mereu aici,mereu acolo.Si uneori desi vreau sa ma intorc,imi aminteste ca numai are rost..cata
dreptate,ma face sa-mi reamintesc ceea ce vreau.Poate ca astept prea mult ,poate ca uneori m-am
saturat...dar aceea umbra din departare gaseste de fiecare data cate un raspuns.Mereu imi e dor de
ceva,de cineva..de tine,de acele momente placute si tot el e cel care printre picaturi ma lasa sa
plutesc,sa visez asa cum imi place.
Desi te strig nu raspunzi,mereu vocea mea interioare o face si o va face.Jos,jos...dar eu tot sus privesc
sa caut raspunsuri ce in interior se regasesc.Traiesc acum prin ziua de ieri si de azi ...printr-o uitare sau
doua si mereu ma trezesc ,cu un gand din trecut desi vreau sa ploua cu picaturi marii peste acele clipe de
acolo.
Pretinderea ca esti bine,dar doar tu sti ce se ascunde defapt...printre atata melancolie ce se ascunde si te
cauta din departare.Dar momoentele triste ,fericite uneori vrei sa ti-le amintesti caci tot o parte din tine
sunt ...iar cand strigi ecoul sa-ti poata da raspunsuri si din trecut.
Copilărie pierdută.
Vad si aud mii de intamplari ce isi au pasi doar sub inocenta si blandetea
unui copil..un copil ce inca nu realizeaza in ce lume se afunda,un copil ce isi
"distruge" jucariile prea devreme.Faptele acestea nu sunt povesti sunt chiar
din zilele noastre.Este atat de trist cum un simplu copil ce odinioara astepta
cu bratele deschise o jucarie acum sa se maturizeze prea devreme.Si sunt
multii in aceasta situatie,este pacat..foarte pacat ca de acum se gandesc la
acesti ani fragezi la o trecere in acesta lume cruda...la a face pasi spre o
unire mult prea devreme pentru ei.De ce vor sa-si strice acesti ani care nu se
mai intorc?...timpul de acum ani acestia trebuiesc pretuitii cu tarie si ardoare
si mai ales copilaria nu trebuie "PIERDUTA" ,nu trebuie sa ne lasam
influentatii de ce fac si spun altii ,trebuie doar sa ne traim dorul de
copilarie,si zambetul acela senin cel vom cauta peste ani.
Nustiu de ce lor le place asta,de ce vor sa parcurga totul atat de repede.Nu
le pasa oare ce urmeaza ?Sigur nu s-au gandit la consecinte,dar asta este
fiecare isi alege viitorul prin ochii sai.Desi timpul de acum va fi dorit de multi
sa se intoarca.Dar eu copilaria o voi pretuii cu fiecare clipa ce are sa
treaca,indiferent de orice...desi o varsta trece peste tine si desi la randul tau
va trebui sa inveti pe altii :"Nu uita sa porti in tine acel copil,ce odinioara te-a
invatat,te-a facut sa visezi la povestii,sa zambesti sa sti la randul tau sa te
ocrotesti. "
Nu uitati un singur lucru:PRETUITI-VA COPILARIA!

"Hold on to your childhood,'cause it's the ONLY one you've got ... "

Valentine's Day
Că tot a fost Valentine's Day, am decis să fac o postare despre această zi.
Părerile sunt împărțite, acum, n-am ce spune, dar eu, ca la orice chestie, am o părere
personală aparte, mai bună sau mai puțin bună asupra subiectului. Sincer, e o zi de pomină,
asta ca să nu mă folosesc de cuvinte mai vulgare. În primul rând pentru că se numește
”Valentine's Day”, două cuvinte care nu sunt în limba română. Pentru ce anume sărbătorim o
sărbătoare care nici măcar nu ne aparține ? Fără rost. Nu avem și noi, oricum, Dragobetele ?
Ba sigur că-l avem, dar așa e , cu cât mai multe sărbători, cu atât mai bine. Apoi, pentru ce
se face atâta caz în legătura cu asta ? Dacă mulți pretind în acea zi că au o relație atât de
frumoasă, perfectă, de ce au nevoie de o anumită zi ca să-și spună sau arate asta. De ce să
avem nevoie de o anumită zi ca să spunem ”te iubesc” ? Nu are rost, nu merită, este o
tâmpenie. Și nu, nu spun asta pentru că sunt singură de acest Valentine's Day, nu are nicio
legătură, nu-mi displace de azi sau de ieri, îmi displace dintotdeauna.
Până și în școli a ajuns să fie celebrată sărbătoarea aceasta, cel puțin la mine în liceu se face
asta; azi a stat la etajul trei din corpul B o cutiuță roșie, decorată, în care să putem pune
bilețele. Recunosc, am pus și eu, pentru niște colege cu care mă înțeleg foarte bine, care mi-
au pus la rândul lor bilețele și nu voiam să mă simt prost știind că nu am pus. Lor și unui coleg
care tot insista să-i scriu și lui ceva, pentru că el mi-a scris mie. În orice caz, nu are să-mi
placă acum această sărbătoare, nici mâine și nici niciodată. Are urme prea mari de ipocrizie,
părerea mea.
Acum, fiecare om cu părerea lui, evident.
Just dreams (chapter fourth)
Grip
Ai putea vedea existenta ta fara ca el sa-ti stearga lacrima din coltul ochiului,sa te
stranga strans in brate in fiecare seara si sa te sarute apasat pe frunte atunci cand se
trezeste in miez de noapte?Ei bine,nu.Nu ai putea.In momentele de disperare ai avut
intodeauna nevoie de el sa te faca sa te simti iubita,naivo.Ai avut nevoie de el sa te
stranga de mana si sa-ti spuna ca totul va fi bine,ca fericirea ta nu este departe si ca el
este acolo,langa tine.Nu poti sta intreaga viata intr-o sala de asteptare ,sa astepti,fara a
clinti un deget..Ti-ai putea petrece toata ziua fara sa-ti fie doar de cel caruia i-ai suportat
toate capriciile?Esti singura care a explorat o lume nevazuta si singura care a reusit sa
treaca prin sentimentele ce niciodata nu au vrut sa iasa.Pentru ce ar trebui sa-i pese?
Pentru ca tu nu ai fost niciodata aici cand el a fost speriat..a fost atat de singur!Tu i-ai
fost puterea atunci cand era blocat in slabiciuni si atata timp i-ai fost vocea care nu ti-a
putut vorbi.I-ai dat incredere pentru ca a fost singurul prin care ai vazut fiecare
maruntis inutil.Avandu-te pe tine ,a avut totul.Oh!Cat de prostut a fost.Esti tot ceea ce
esti acum nu pentru ca l-ai iubit,ci pentru ca tu nu ai fost decat o sursa de inspiratie.L-ai
tarat prin atata noroi si si-a pierdut increderea in tine pentru o secunda..Dar ti-a acordat
o a doua sansa chiar si atunci cand i-ai adancit suferinta in suflet.Mereu vei avea nevoie
de el,singurul care te face sa simti sarutul ,caldura mainii care-ti sterge lacrimile, care-ti
mangaie timpanele..Mereu el va fi o necesitate !
Trebuie sa scriu 5 cuvinte ce-mi aduc aminte de momente speciale din viata mea,pline de amintiri

1.Vara-Anotimpul primei mele iubiri 8->

2.Ploaia
3.Scoala generala
4.Prima lacrima

5.Primul ''te iubesc''

I made him my whole word !
***N-as putea sa te inlocuiesc cu alta... asa este norocul meu... sau mi-e soarta... si daca maine
mor... stiu ca intr-un dormitor... exista o persoana careia o sa ii fie dor... Stiu ca tie iti pasa daca
lipsesc de acasa... m-astepti cu lacrimi pe obraji pana dimineatza... stau in bar... jumatatea mea e
goala de pat... nu incerca sa ma suni ca suna ocupat... dosarul e plin la fel ca sticla de vin... cate
belele as avea tot la tine vin... tot la tine tin... cu tine vreau sa imi faci... o familie si un copil... fata
sau baiat... am sentimente curate... dragostea nu implica foarte multa carte... stiu ca vrei sa numai
golanesc... si stiu ca vrei sa numai golanesc... si stiu ca vrei sa auzi mai des... TE IUBESC...****
[Multumesc pentru versuri ,iubitule.]

****Si stii ca nu ar fi altcineva daca n-ai fi tu... nu as putea sa te inlocuiesc cu alta... nu...
sentimentele pe care le am... le-am strans atata timp in sufletul meu de golan si nu te-as schimba
cu nimeni si nimic... pentru mine tu esti tot... altceva nu am ce sa zic****

Cu drag ,**El ,cel care te-a facut sa prinzi viata**..!

1. Te iubesc !

***Cu drag ,ea,cea care doarme fara vise...!***

Love and emotion

Taci te rog !Nu mai scoate niciun sunet Ingerii nu plang.Nici o durere nu inseamna dragoste
mai multa.Nici un plans in noapte nu va ingheta timpul si nici o miscare pe ringul de dans
acum nu ma va distra.Pot sa suport ploaia ce cade deasupra acestei case goale ,insa nu pot
suporta nesiguranta si tulburarea amintirilor vagi.Inteleg inca o data ca simpli,naivi si clari
suntem numai noi doi,salbaticii.Ca oamenii pe care ii iubean atat de mult ,ascund fiecare o
istorie prea putina de patruns ,ca ei sunt neintelesi,adanci si ciudati.Pot sa suport cateva
lacrimi si sa le eliberez,iubind totul cu aceeasi pasiune.Ce doare cel mai tare este sa fiu asa
aproape si sa am atatea de spus fara sa fiu fata care rade cel mai zgomotos.Fara sa pot realiza
ca te iubesc pe tine ,fara sa stiu ca te pot privi plecand.E greu sa infrunt durerea ca te-as
putea pierde oriunde m-as duce...dar o fac.E greu sa fortez acel zambet cand iti pretind ca
sunt OK.Mai greu sa ma trezesc tresarind in fata ochiilor tai mariti,fara a ma privi
tinta,sorbindu-mi privirile ,ochi in ochi ,intrebandu-ma soptit ''ce?''.Sa ma imbrac stapanita
de acelasi fluid supranatural de dulce ,incapabili sa ne scuturam de farmec,desteptandu-
ne.Sa ma trezesc cu acelasi regret .fara a-mi putea descrie sentimentele.Stiu ca daca as lua-o
de la inceput as vinde toate cuvintele nerostite .Si fara sa realizez ca te iubesc pe tine a fost
ceea ce incercam sa fac.
Am simtit si am verificat mereu fericirea calma si in acelasi timp violenta ,in fata caruia
niciodata nu am spus ''nu'',atingerea mainilor fara a ne despartii ,strangerile barbare ce ma
lasau fara suflare,sarutarile pe maini si muscarile atat de patimase ale buzelor ..Ce ar trebui
sa spun atunci cand cea mai buna parte din mine ai fost tu?Ce ar trebui sa spun atunci cand
sunt sufocata si tu esti ok?Sunt bine..nu conteaza.

Another day!
Alta zi in care am adormit la rasarit.
Alta zi in care nimic nu este nou.
Alta zi in care am fost acea pisica pierduta-n asternuturi.
Alta zi in care Pot sa rad sa plang,Pot sa iau sa dau.
Alta zi in care pot fi puternica ,pot fi slaba stiind ca nu va conta vreodata.
Alta zi in care am ajuns la vorba Lui : ''Mai nene,distreaza-te!''
Alta zi in care nu am explicatii.
Alta zi in care m-am ars ,desi m-am ferit.
Alta zi in care am vazut cum timpul trece si eu nu pot face nimic.
Alta zi in care am facut pe desteapta ,inconstienta de faptul ca in viata mea a aparut o
persoana care este sigur ca pot trece peste.
Alta zi in care sunt sincera cu mine.
Alta zi in care nu am lasat pe nimeni sa ma cunoasca perfecta.
Alta zi in care ma agit aiurea.
Alta zi in care eu sunt raza.
Alta zi in care am dat o a doua sansa.
Alta zi in care m-aud cantand versurile lui.
Alta zi in care ascult vantul cum imi fluiera in ureche usor.
Alta zi in care inima mea bate in directia opusa.
Alta zi in care imi incolacesc mainile in jurul gatului lui.
Alta zi in care ii simt lipsa.
Alta zi in care il cunosc mai mult .
Alta zi in care ma inabuseste cu saruturile lui copilarose.
Alta zi in care nu pot plange pentru ca imi pare rau de mine.
Alta zi in care imi pastrez toate promisiunile.
Singura zi in care langa el vad zambitoare o alta lume.

For a minute I lost myself !

Pentru un minut m-am pierdut pe mine ! Am simtit cum sufletul meu

este cutremurat de mii de fiori de gheata si pentru un moment mi-am
inghitit limba.Stiu ca am gresit, insa pe acolo pe undeva m-am
pierdut...Si sti ,micutule?Iti multumesc ca ma asculti.Ca-mi esti
alaturi si ai fost mereu acolo gata sa ma ajuti sa ii infrunt .Am fost
tentata să renunț, să lăs totul să zboare,dar am putea continua ,sti?
Trandu-ma dintr-un capat in celalalt al acestei lumi simt ca nu pot
continua si detest tot ce am ajuns.Pierduta intr-o lume moarta dau
ceva mai mult.Am crescut purtata de aceasta minciuna pe care o
traiesc.
Cred ca ai uitat cum e sa pierzi un joc in care esti prins de atata
timp.Si nu..nu cred ca ai trecut prin acelasi loc pentru ca am
vazut..stiu ca sentimentul ala limpede este inca in mine.Am sa ma
caut,am sa rad si am sa imi rescriu privirea mea sumbra.Iti voi cauta
privirea prin pat asa cum de cele mai multe ori obisnuiam sa o fac si
ma voi arunca in ochii tai calzi si goi in care ma pot vedea la
nesfarsit.Spune-le tuturor ca am pierdut !Spune-le sa nu planga
pentru ca dragostea are mereu un scop.Priveste-mi obraji arsi si
spune-mi cu ce m-am ales..Ah,eu nu stiu sa iubesc !
Intr-o zi fara sa ma gandesc ma voi simti mai putin fragila in preajma
ta.O sa imi lipseasca momentele de melancolie in care ma aruncam cu
bratele deschise pentru ca in interiorul meu voi simti iubire.uf !
Da.Doare sa recunosc.Pentru ca mereu m-am inselat si nu am vrut sa
vad.Pentru ca as fi fost in stare sa iti daruiesc fiecare vibratie in
momentul cand zambeam .Pentru ca tot ce incepe se termina la un
moment dat.Pentru ca niciodata nu am avut momente sa rad cand tu
imi vorbeai serios.Pentru ca pentru tine fiecare decizie costa atunci
cand este luata in doi.Pentru ca mereu va durea.Si pentru ca azi am
putut sa inteleg ca pe copila asta ai facut-o imens de trista cand ii spui
''ce ai patit si de data asta''?
Mi s-au intamplat atatea si...m-am pierdut.In ciuda celor intamplate
nu am putut uita chiar si acum cand alte saruturi m-au vindecat.Chiar
si acum cand imi te amintesc de tine cand nu mai doare.Chiar si-
acum te doresc, cand nu stiu ce simti.

Toata lumea mea se invartea in jurul tau,

Toate erau prefacute in bine acum e rau !

All the time !

1:00am:Sunt inca treaza !Ultima mea dorinta este sa te ghidez afara...Inainte de oceanul
sacru.Te voi dezlipii usor de mine ca si cand fumul s`ar sterge .Toate ferestrele mele sunt
inca stricate ,insa am invatat sa stau pe propriile mele picioare.Yeah,oh!Eu sunt mai
aproape de nori,aici sus.
1:01am:Esti in capul meu !Acest intuneric ciudat de bolnav vine infricosator
noaptea.Panzele paianjenilor imi prind aripile si mancand inauntrul lor ascult vocea ta de
tradare.Toate lucrurile nebunesti pe care le`ai spus le`ai lasat sa alerge prin capul
meu...Ce as face sa te am aproape!

1:02am:Zambesc !Slabiciuni trec sagetii prin mandria mea.Prea mandra ca sa imi curat
ochii de propria manie.Trezeste-ma din betia mea.Nu ma feresc sa te privesc.

1:03am:Vreau sa adorm iar!O sa pierd din nou.Incerc sa`mi storc sufletul cu toate armele
indreptate spre prostia si naivitatea mea.Sunt atat de copila..
1:20am:Esti inca in capul meu!O inima aprinsa se stinge cu greu.Acum in prag de
disperare mainile in aer inca fumeaza.Vreau sa vad doar partea frumoasa.

1:30am:Iesi din mintea mea !Rece si goala va mai trece o zi.Nu`mi da motiv sa te
urasc.Sunt prinsa intr`o clipa si nu m`am schimbat.Simt la fel!

1:40am:Eu inca nu pot dormi! Sentimentele adanc patrunse sparg gheata formata in
timpul cuvintelor mele.Si ceva bun din tine este inca in mine.Nu asta nu se poate intampla
te rog nu ma lasa singura in intuneric.

2:00am:Cred ca sunt doar buzele tale!Micuta ta domnisoara obsesiva nu poate trece peste
asta.Uneori ma intrec pe mine insumi.Cand spui ca ti la mine de ce nu te intorci?Daca te
gandesti la mine de ce nu imi poti numara pe degete calitatiile?

3:00am:M`am saturat!Caci stii?Ma simt amortita.Sunt o flacara imbatranita si fragila

care abea palpaie la un colt de strada.Poate par nebuna insa sunt timida.Nu sunt o
straina.Nu sunt a ta.

4:00am:Tu!Tu!Tu!Singurul anastezic care ma face sa simt, ma omoara in interior.Stai

asa sa fiu asa cum mi`am dorit.

5:00am:Esti inca in capul meu!N-ai sa zbori, ai sa morï!

6:00am:Esti in capul meu!Imi topesti linistea.Te urasc pentru ce ai facut cu viata mea.

7:00am:In final am adormit !Nu mai vorbi atat.Nu ai nimic sa imi dai.Oare de ce ai venit?

8:00am:Pregatita pentru o noua zi !Se pare ca sunt pregatita sa plec si nu mai este nimic
de impachetat .

Endless!
Printre vise si promisiuni fara sfarsit.Am visat la un loc mai
bun in timp ce lumea mea se invarte in jurul meu si am
obosit sa imi caut locul intr-o lume pierduta.Am obosit sa
vad cum uneori,se duce departe .Uneori nu stii unde te afli
,dar nu iti face griji pentru ca voi fi acolo!E vorba despre
noi...dar mai mult este vorba despre mine.E vorba ca intre
noi startul este in soarta mea.Pacat ca am facut'o doar pentru
MINE!Pacat ca nu voi disparea pentru el.
Pe masura ce o iau in jos traiesc un vis implinit.Indrazneste
sa iubesti pentru ca iti da curajul sa crezi in povesti.Macar in
clipele de neinteles priveste totul in culori.Pe drumul pe
care'n trecut cu zambet am pornit inchide ochii si acopera
 acel gol care doare.Dar cine sunt eu sa cred ca totul poate fi
la fel?
Imi poti aduce rasaritul?Stii atunci cand vazduhul se facea
tot mai sters si luna ne zambea?Simtind cum aluneci in
mireasma unui vartej ametitor de ape?Vreau sã fiu imaginea
pe care o visezi in fiecare seara.Imi poti aduce soarele in
cale?Si in noptiile reci ale ierni voi avea grija de inima ta
Indispensabilã, unica, absoluta.Imi poti aduce un zambet?
Ma vad copil,ma vad adult tresar din somn si ma trezesc
urland:a fost un vïs. Ma voi zbate mereu incercand sa imi
potolesc foamea,arzand adanc in interiorul meu.Ma lupt
pentru sansa de a fi mintita din nou.Oare totul va fi
intradevar la fel?Ei nu vor vedea niciodata.Fara sfarsit nu voi
niciodata puternica.Nu voi fi niciodata destul de buna .Nu
am fost conceputa in dragoste.Nu voi intinde bratele.
Si imi vei spune ca aveai dreptate..insa voi fi
acolo.Incearca,nu cred ca e prea greu.Si vei cauta mereu ceva
ce este de mult pierdut.Unde esti tu iubirea aia fara sfarsit?
Cine esti tu ca sa ma minti?

Can't be tamed

Nu pot fi imblanzita!Nu pot fi acuzata!Nu pot fi salvata!Chiar

nu pot!Nu ma poti scoate din minti ! Ti-am vazut zambetul
fals si nu imi cer scuze pentru sentimentele mele.Uneori nu
totul ne iese asa cum noi ne-am dori.Nu pot fi ,,falsa''atata
timp cat am atentia si timpul tau .Desi maine ne vom
vedea ..nu te voi atinge.Nu voi actiona in modul in care tu o
faci.Nu ma cauta sub nicio forma printre diferentele dintre
eu si cea care ti-a fost aproape.Acea salbatica adora
diminetiile ,in care nu avea chef de nimic insa in sine
zambea,isi medita problemele din trecut si retraia tot,nu ii
trebuiau decat 10 minute sa nu depinda de nimeni,nu credea
ca acum va fi tarziu pentru toate..Stii cum te simti cand esti
ultimul care afla ca incuietoarea usii a fost schimbata??Am
plutit odata cu tine prin propriul meu rol.Stau pe margine si
nu stiu ce altceva sa mai daruiesc acolo unde este nevoie.As
putea repara durerea care sangereaza inauntrul meu.Tu nu
stii!Nu este distractiv sa simt cum lumea noastra a fost
infectata .Dragule, am incercat.Nu pot nega ca m-am retras
subtil si am rupt orice legatura cu parfumul tau.Am
plans.Oh,chiar am plans.Si a avut loc pentru cateva secunde
un moment de magie.Tragic!Cum mai pot avea incredere
vreodata?
Si nu ai cum sa nu vezi cum miaun disperata.Nu ai cum sa nu
vezi labuta mea pufoasa incercat sa iti atinga piciorul tau
gigantic imporandu-te ca nu am aer si am rau de
singuratate.Chiar nu ma poti vedea?Asculta-mi cantecul
inceput.Nu am simtit placere si nimic altceva.Prin ochii mei
mari sinceritatea este calcata definitiv in picioare.Asta nu ma
poate oprii!
Sentimente ...mereu,subestimare..sunt obosita.Heeii...lasa!
Numai conteaza oricum.
Ah,nu poti fi un demon.Eu nu pot fi imblanzita!Nu iti pierde
vremea.

Game
Dac-ai sti ce simt acum probabil ai intelege.Crede-ma ,vreau sa ma
invart in aer la infinit,doar sa nu ametesc din nou.Cum te totul
poate fi asa de frumos?Cum de norii pufosi imi fac din nou cu
ochiul?Cum de fiecare floare ce se afla in jurul meu imi smulge din
palme spini dupa spini?!Nu,nu.nu...toate astea nu ma pot inmuia.Eu
nu pot deveni iar ,,sentimentalista''.Si oare de ce inca ma aflu aici?
De ce petalele unui trandafir imi ating delicat obrazul ,de ce parul
imi fuge in toate directiile desi vantul este calm...De ce oare
universul meu depinde doar de un simplu gand?
Simt cum ceva imi rupe rochia de pe mine,cum pieptul mi se despica
in doua,iar fiecare muschi explodeaza.Prind printre degetele mele
firave un zambet si il gust cu pofta.Privesc in sus si o frunza
calatoare suflata de vant se lasa zdrobita in poala mea.Vorbesc liber
si pentru cateva clipe nimeni si nimic nu ma contrazic.Imi ingheata
sangele doar cand inchid ochii si locul unde stau eu se surpa
brusc.Deschid ochii si ma mentin pe linie dreapta.Ma ridic si fug
printre orizonturi si sanse noi.Ma bucur de fiecare atingere pe care
firicele de iarba isi permit sa o faca.Ma simt renascuta si ma bucur
ca si cum asta este usita mea spre a o lua de la capat.Ating fericirea
precum razele soarelui imi ating trupul dezgolit.Ma opresc in mijloc
si ma autoranesc.Imi sorb si ultima picatura de sange cu gura mea
plina de venin.Scuip si tot sangele se imprastie.Creez confuzii si sunt
singura fata pierduta printre iluzii.Prea tanara,prea dura si prea
blanda ma arunc intr-o mare de lumini vii.Smulg petalele unei florii
gasind raspunsurii.Pacat ca toate astea au facut parte dintr-un
joc.Un joc in care undeva departe nimic nu ma va lovi.Un joc in care
esentialul era ca un copil rebel sa se bucure de ultimele lui ore de
libertate inainte ca totul sa revina la normal.Un joc in care ochii mei
cheama halucinante creaturi...E singurul joc in care iubirea din
inima mea nu a fost dependenta de o persoana anume sau de alte
prostii.
Sunt singura care poate intr-o zi va face din acest joc un suflet real
ce da fiori!

Suddenly

Nu visez...doar am ochii larg deschisi in jocul asta orb si

prostesc.Faceam juraminte,ma comportam ciudat...eram
independenta.Acum iubesc sa scriu alte pagini,alte povesti .Asa cum
am promis nu ma voi mai indragosti din nou.Fara sentimente,vise
pline si despartiri in urma carora zambesc.Poate intr-o alta viata voi
iubi din nou si nu voi uita prima iubire.Poate atunci vom fi destul de
maturi sa stim ca undeva, candva ne vom revedea.Ciudat!Totul i-a
amploare cand esti prin preajma si brusc inteleg ca nu conteaza cine a
 gresit.De fapt inteleg ca aia nu era dragoste...ca de fapt nu am fost
indragostita niciodata.
Si dintr-o data stiu de ce sunt scrise toate romanele de dragoste,de ce
amintirile sunt acolo unde sunt,de ce alerg pe un drum pe care am
mai mers.Si ce mai conteaza acum?!Cuvintele ma ating printre alte
soapte,sunt perfecte atata timp cat chestia din mine numita
"libertate" a prins viata.Perfecte atata timp cat ,,El''este prin preajma.
Stiu cat de ciudat este !Sunt indusa in eroare.Suntem dependenti
unul de altul,alaturi de o ultima speranta in sfarsit libera.Noi am fost
in tot acest timp.Acum este aici.Imi spune ca ma iubeste,ca la capatul
drumului o luminita inca palpaie,ca va supravietui.Se simte asa bine
,iar eu nu ii naruii toate visele.Recunosc!M-am simtit atat de bine in
prezenta ta incat imi este prea greu sa cred ca sunt acolo!Totul se
misca prea repede in jur.Eram prinsa de o multime de chestii ...ma
simteam diferita de mine.Dar tocmai mi-am spus ca nu o sa ma mai
indragostesc din nou.
El atunci,acolo m-a facut sa inteleg Ca defapt nu am mai fost
niciodata indragostita inainte.Si da...Brusc mintea imi face feste.Ai
putea fi aici,plimbandu-te prin fata mea,privindu-ma
nerabdator,atingandu-ma iar eu inca o data iti arat ca esti singurul
pentru care voi ceda.
Brusc el este singurul ,pe bune!!

Cazand
Vine o zi cand plangi fara incetare.
Pentru mine acea zi a venit acum,dar nu plang ca sa le dau oamenilor motive sa le fie
mila de mine..Plang pentru ca m-am saturat pur si simplu .Totul imi merge prost.De ce
nu am si eu bafta macar o singura data ?Omul isi petrece viata judecand
trecutul,planganu-se de prezent si temandu-se de viitor.Dar mie nu imi este teama.De ce
?Pentru ca eu nu mai am viitor.Nu mai sunt capabila sa-mi creez unul.
..Si totul din vina ta !..
Felul cum te uitai la mine,ma studiai indeaproape,cautandu-mi punctele slabe unde stii
ca ma puteai rani.Asteptai momentul potrivit,si atacai!Deja te-ai obisnuit sa-mi distrugi
viata.Nu-i asa?Devine distractiv sa te privesc,indiferent care iti este scopul.Astept un
miracol.
Sunt doua feluri de a-ti trai viata: unul de a crede ca nu exista miracole,si altul de a
crede ca totul este un miracol.Da eu ? Ce sa cred? Nu stiu..Cu ce Ti-am gresit ,de m-ai
pedepsit atat de tare ?
Acum,sunt la capatul puterilor,aproape de finalul prapastiei..si merg .Nu ma pot opri.
Doar El va putea decide ce se va intampla cu mine..Daca nu ma va lasa sa-mi pun capat
zilelor,voi incepe o noua viata,voi fi ca si noua.Ov viata unde voi putea trai fericita si
nimeni nu ma va rani.
Dar daca voi cadea,totul se va sfarsi,prapastia e adanca.Va dura mult sa ajung jos.Si va fi
dureros.dar totusi o durere care ma va elibera de viata aceasta cruda.Ma va lasa sa
plutesc prin aer,urmarind viata celorlalti oameni,care au fost mult mai fericiti decat
mine.
Si acum cad.Se pare ca El nu mai vroia sa ma vada suferind pe acest pamant de
pacatosi.Nu tip,ma relaxez.e atat de placut .As vrea ca toata viata mea sa fie
astfel,,cazand.
-Iti multumesc,Doamne.Acum stiu ca am ales corect.Primeste-ma langa Tine.
Dar nu a fost asa.Am fost inghitita de gura iadului.Iar acum sunt sortita sa traiesc in
flacarile durerii pentru totdeauna.Daca viata traita pe pamant mi s-a parut grea,aceasta
este un dezastru.
Ma urmareste peste tot.Nu pot sa scap.Nu am unde sa fug.
Acum imi doresc sa mai am o sansa.Imi doresc ca Dumnezeu sa se uite la mine si sa ma
auda urletele disperate si rugaciunile pe care le rostesc.Il rog sa ma duca inapoi.Am
gresit.Stiu asta.
Dar am decazut in ochii Lui Dumnezeu.
Si in continuare,cad..

Trecuprezviitorul!
Am sa "creionez" pe foaia asta electronica ideea ce mi s-a ivit in cap intamplator, cum ca
timpul, ar putea avea un sinonim; Si acela ar putea fi chiar "trecuprezviitorul" -un
substantiv comun, format prin alaturare, de la radicalii "trecut", "prezent" si "viitor".
Suna ciudat, nu?
Ei bine, daca socotim profund de pe "umerii" acestui fenomen, putem constata ca
Timpul este cel ce ne conduce viata, cel ce ne uneste destine, cel care face posibila arhiva
vietii noastre, intrucat, merita o importanta desavarsita. Este asemeni unei corabii, ce
navigheaza pe mari si oceane secunde in sir, minute in sir, ore si zile, luni, ani si apoi...la
un moment dat, dispare in larg -pentru-ca-nici-macar-el-nu-este-etern-.

Trecut. Putem vorbi despre o gaura neagra, in care nu vrem sa (mai) coboram niciodata,
o aschie de copac subred, imbatranit, cat pe-aci sa se tranteasca la pamant, ori...putem
nara despre intamplarile cele mai putin placute (fie ele constructive sau neconstructive),
ori amintiri pentru care te-ai urca chiar acum in masina timpului si ai apasa butonul
"GO!" cu 9876543210 km/h, doar ca sa le mai retraiesti o data, sa mai simti o data
trecandu-ti prin vene anumite vibratii/emotii/sentimente cu care te-ai hranit candva
spiritual. Despre timp este vorba...si mai precis, despre trecut- o bucata ireversibila din
"anatomia" acestuia si indispensabila caci, fara trecut, notiunea de "timp" ar fi non-
eficacitate.

Prezent. E secunda care tocmai s-a scurs dar pe care incerc sa o prind cu fiecare litera
atasata aici. Nu-mi pot bate joc de prezent spunand ca este efemer, ori spunand ca nu
exista, pentru ca nu apuc sa-l vad. Asa ca-l voi insusi cu...un trecut apropiat, o frunza de
castan ce o privesc plutind pana jos timp de 1 minut, sunt lucrurile pe care le vad intr-o
continua miscare si pot, de asemenea sa insusesc prezentului starile-mi afective si
practicile-mi de rutina zilnica, noutatile din viata mea dar si cursul vietii pe care il pot
simti prin tot ce ating, vad sau aud cu fiecare dimineata care se revarsa asupra mea. El
este prezentul- a doua parte ce completeaza termenul de "timp", sau fenomenul care a
revolutionat Terra atunci cand o piesa mica dintr-un mecanism al ei a inceput sa se
invarta cu viteza luminii. Asadar, si acesta este indispensabil traiului.
Viitor. La ce bun fantezia, reveria sau dorinta? Ei bine, la asta: speranta ca intr-o zi vei
obtine ceva, ca un gand profund se va transforma intr-un miracol, ca implinirea unor
obiective aduse la bun sfarsit s-au indeplinit si va mai fi loc de altele si ca intotdeauna
vei avea loc in mintea ta de un spatiu in care sa-ti dezvolti aura ce te inconjoara, sa-ti
largesti sfera din mediul in care traiesti ori schimbarea pe care ti-o doresti a deveni
candva, realitate. Toate elementele acestea insirate acum, alandala, stau la baza
ultimului "organ anatomic" al TIMPULUI.
Si acum, ca tot am definit abstract si in felul meu sinonimul "trecuprezviitorul", am sa
va intreb si pe voi ce sinonim i-ati da timpului, astfel incat sa fie vizibile componentele
acestuia.
Omul din mine spune ca timpul forteaza clipa sa te simti viu. Simte-o si tu pe ea !

Viata ,o competitie.
As putea spune ca viata, in sine, este o cursa. Suntem competitivi, egoisti si
oarecum egocentristi. Stim ca trebuie sa atingem un punct pentru a ne
defini ca persoana. Insa suntem noi cei care ne alegem scopurile sau
influenta celor din jur conteaza mai mult?

Cred ca acel “premiu” este stabilit atat de noi, cat si de anturaj, intr-o
oarecare masura. In goana de a ne dovedi ca suntem capabili de un anumit
lucru, uitam sa analizam ce vrem cu adevarat si sa stabilim daca idealul pe
care dorim sa-l atingem se potriveste cu propria persoana. Suntem rapiti de
visele pe care ni le construim in jurul scopului suprem si astfel totul se
transforma intr-o cursa egoista a ambitiei noastre. Da, ambitia e cea care ne
fura adevaratele sperante si ne arunca in mijlocul concurentei, lasandu-ne
uneori fara scrupule. De obicei, tindem sa alegem dificilul, idealul atat de
greu de realizat, doar pentru a ne vedea limitele si capacitatea. Dominati de
setea propriei convingeri, stabilim singuri “premiul” si pornim intr-o cursa
in care concuram cu puterile noastre.

Insa germenele geloziei deriva din influenta anturajului si, de aici, rezulta
un scop ales de acel cineva care duce la irationalitate si anume mandrie.
Incepe o competitie cu diverse persoane, fara ca ele sa stie ca, de fapt, se
afla in concurenta cu noi. De toata aceasta situatie stie doar mintea noastra,
mecanismul care porneste “cursa”. Premiul la care ravnim nu e al tuturor,
asta daca nu ne dorim sa castigam, rand pe rand, ceea ce ar trebui sa fie al
altcuiva. Acel ideal e unic, trezeste in suflet spiritul competitiv si ne
conduce in lupta pentru a-l avea. Intr-un final, e doar al nostru.

Cursa nu se termina niciodata. Vom gasi mereu altceva pentru care sa

luptam, sa ne transformam viata intr-o competitie. Se finalizeaza doar
puterile noastre si este secata sursa inspiratiei si, pe parcurs, a motivatiei.
Astfel ca, fara motiv, nu exista sens pentru a atinge un scop si ramanem
doar arbitrii in cursa altora.

shivers down my spine

Am chef sa scriu. Da, chiar am. Si cu toate astea, nu imi vine in minte nimic plauzibil despre care
as putea scrie. N-am inspiratie nici cat negru sub unghie. Muza mea s-a dus probabil spre tari
mai calde. Ma enerveaza lucrul asta. Ma scoate din minti chiar faptul ca nici macar gandurile
mele nu au o anumita coerenta, incat sa le pot asterne. Tot ce stiu in acest moment e ca imi
doresc sa infloreasca pomii, sa fie verde in jur, sa nu mai fie noroi, mocirla nici pe jos, dar nici in
suflete.

Momentan, imi doresc sa fiu la mare..pe o plaja goala ( goale sunt oricum toate acum din cauza
temperaturilor scazut din ultima vreme) , cu un latte in mana si inca unul de rezerva langa mine,
cu prietena cea mai buna, privind valurile alaturi de mine, fara nici un cuvant si fara nici o
intentie de cuvant, cu o plimbare la final pe stabilopozi, de mana cu ea, de mana cu singurul om
care ma linisteste, care si daca se sparge digul in urma unui cutremur, stiu ca va fi tot de mana
mea in momentul disparitiei .
Ma simt foarte agitata. Nu dorm bine decat poate orele de dupa-amiaza cand le prind , la fiecare
om din jur gasesc cate un cusur, la mama ma ratoiesc zilnic, nu suport aproape nici un om cu
care intru in contact zilnic, iar noaptea am impresia ca nici nu dorm. Pur si simplu , ma foiesc in
asternut vreo 2 ore pana reusesc sa inchid ochii, iar dimineata, cand ma trezesc , am impresia ca
a fost doar o perioada de letargie noaptea, un interval orar in care am avut ochii inchisi, in care
nu am fost in stare de nici o miscare, dar cu toate astea nu m-am odihnit. Nu imi pot numi
noaptea somn, ci lupta continua intre cearceafuri.

Nu vreau sa am pe nimeni. Mi-e bine singura. Am stat mult si m-am gandit daca singuratatea
este cea care imi dauneaza, cea care ma agita, cea care imi taie pur si simplu cu o bara ca la
examene orice potential zambet de pe fata. Dar nu, nu este ea. Imi e bine singura. Nu simt lipsa
unui om langa mine, nu imi doresc sa ma tina nici un barbat de mana prin parc, nu imi doresc sa
ma stranga niciunul in brate la fel cum nu visez la nici o pereche de buze asupra alor mele. Deci,
the killer nu este singuratatea, insa victima, clar sunt eu.

Ma simt implicata intr-un proces care ma are pe mine in centrul sau, dar care pare sa nu duca
nicaieri, sa nu aiba nici o iesire logica, nici o rezolvare apropiata. Nu clachez, mai am mult pana
acolo, dar nici bine nu ma simt. Imi lipseste ceva, si nu stiu ce , asta e partea cea mai urata.
Probabil niste jocuri pe calculator care sa imi atrofieze ratiunea, sa ma acapareze in asemenea
hal incat sa iau toporul cu care bate mama snitelele si sa incep sa imi decapitez parintii, sa apar
la stiri si mai apoi, sa intru in puscarie unde sa imi petrec suficienti ani din viata care mi-a mai
ramas. Hahaha , ce penibil . Nici acum nu inteleg cum pot unii oameni sa considere asa ceva
posibil ,dar ma rog..Gradina lui Doamne-Doamne e mare si multi ii sar gardul.

Dar de ce totusi la puscarie?Pentru ca acolo oricum nu poti avea prea multe activitati, deci clar
nu te poti vaita ca te plictisesti , sau ca activitatile potentiale de petrecere ale timpului nu sunt
suficiente, pentru ca de fapt acestea nu exista, asa ca nu iti poti macina marunt-marunt creierul
cum o faci daca esti in libertate si stii ca iti lipsesc lucruri , dar nu stii care. Acolo nu poti spune
ca iti lipseste ceva, pentru ca de fapt iti lipseste totul.

Yeey ....Si acum bag o moaca din aia cu ridicat spranceana si tuguiat buze si …hit the road, Jack..

Sunteti toti la fel.

Astazi am invatat o noua lectie. Probabil o stiam dinainte, dar astazi a fost definitivata. Un
singur sentiment a ramas. Acela care naste si omoara tot. Acela care imi naste sperante si-mi
omoara teama. Daca ar putea el sa-mi omoare si suferinta… Acea suferinta pricinuita de lipsa de
minciunile voastre. De tradare. De teama. Teama ca din mine poate iesi moarte, distrugere,
vandalizare, devastare. Voi nu intelegeti ca pe acestea le tin sub control. Ca ura mea e
rationalizata. Ca durerea ce o aduc constient e controlata. E utila, fecunda. E pura.M-am saturat
sa fiu cea care spera. M-am saturat sa cred in voi, oamenilor! Sunteti niste caini! Niste animale.
Toti la fel. Dati sperante ca sa le luati inapoi cu dobanda ce consta in suferinta! Sperantele
omoara, distrug , dezumanizeaza!
Sperantele aduc aproape mereu suferinta, si implicit durere! Putine sunt acelea care aduc un
dram de fericire, si aceleasi sunt insesizabile pe langa multimea celorlalte!!! M-am saturat de
durere , de sparante desarte, si ma gandesc serios la uciderea oricarui sentiment din mine, mai
putin cel de autoflagelare!!! Ce rost mai au , daca nu sunt in stare in multitudinea lor sa aduca
catusi de putina fericire??? Pana acum imi faceam sperante , ma vedeam zburand, iubind… dar
intr-o clipa tot visul acesta al meu pare incredibil de pueril, de stupid, de lipsit de realism! Acum
ma simt inconjurata de vise negre , ingeri cazuti, demoni condamnati… ma simt pe marginea
prapastiei, si nu vad pe nimeni care ar sari si m-ar trage inapoi … si toate astea din cauza
sperantelor , din cauza minciunilor pe care m-am incapatanat sa le cred, a falsurilor pe care am
vrut sa le vad viitoare adevaruri… iar acum sunt aproape de pierderea definitiva a vederii!!!
Oricum, nu ii mai vad, nici macar schitata in linii fine, subtiri, rostul…

Mi-e dor...
…de mine!!! Mi-a fost dor sa ma disec, sa ma rup in bucatele, sa ma analizez… Sa traiesc si sa ma doara ca
fac asta… Azi am fost putin cam tacuta… Nu mai era acea Betty pe care o stiti...Azi am fost o Betty tacuta
care a gandit mult, si a raspuns mai mult din instinct… Poate ca ar fi fost o zi potrivita pentru
singuratate… Pentru a sta de vorba cu… evident…cu mine, ca alte dati, ca inainte.Mi-era dor de mine, de
discutiile interminabile dintre mine si mine… Offff…cat de jalnic…Stiti vorba aceea : ”Ai grija ce iti doresti
ca s-ar putea indeplini!!!” …Ehhh , eu nu am crezut-o pana acum…Si astfel mi-am dorit liniste, mi-am
dorit calm…. da’ am uitat cat de mult ma oboseste si ma omoara calmul,linistea,rutina, si… fericirea
perpetua, banuiesc.Deci…Imi pare rau pentru cei carora va place mai mult vechea Criss, da’ acum si-a luat
vacanta, a revenit nouaCriss, cu calitatile si defectele ei(mai numeroase cele din a 2-a categorie) :D VIsez
ca… sunt o minge mica , elastica si mov… si ma lovesc de ceva tare… Ricosez… Ma lovesc iar de ceva tare…
si iar ricosez…si iar… si iar… si iar…Sunt fericita… da!!! Asta e, am spus-o, sunt fericita, nu stiu daca e o
fericire absoluta, pura , sau doar una efemera ca si existenta noastra… Chiar nu stiu… Insa am o mica
problema: am frisoane de “tristete” , ore de nepasare, minute de amorteala, secunde de suferinta… Si
aceste frisoane, desi sunt scurte, sunt foarte intense…O alta problema ar fi ca sunt cauzate de motive “pur
irationale”… Crampeie de ganduri fara logica, fara rost… Si in aceste frisoane toata lumea mi se urateste,
cerul se intuneca, fericirea fuge de mine… Si la fel si zambetele, care lipsesc, iar daca sunt, ori nu le vad,
ori mi se par sterse, false, niste simple kitsch-uri.Nu spun ca orice lucru lipsit de logica nu are rost…
Pentru ca as minti mai mult ca oricand, m-as minti pe mine… Pentru ca dragostea nu are logica, da’ ii vad
rostul secunda de secunda, mai ales atunci cand nu o simt…Dragostea asta e ca un servetel… devine
importanta atunci cand lipseste!!! :))Si cum am mai mereu servetele la mine… Nu prea imi dau seama cat
de importante sunt… Iar atunci cand imi dau seama, nu stiu ce sa fac sa gasesc unul… da’ nu chiar unul,
aleatoriu… Ci acel servetel, care va sti sa-mi mangaie pielea, a carui mireasma va strapunge pielea si va
ajunge pana la suflet, mangaindu-l si pe acesta…

Lonelyness . Eu cu mine !
Dar oare incotro ma indrept ? Stari captivante ... negre, pline sau mai bine zis cufundate-n
singuratate asta ce ma stinge .. Incotro ma indrept , atat de stinghera si cu sufletul frivol , plin de
teama ? Cad ... Simt cum ma pierd in gol intr-un abis fara margini sau culoare .. Un abis ciudat
si simplu, unde nu vad pe nimeni ... unde nici pe mine nu reusesc sa ma recunosc . Am cazut
iara, pentru a mia oara . Am cazut inapoi la inceput, inapoi de unde am plecat atunci, candva ...
Si ia ghici ? Am plecat singura ... Pentru ca toti sunt falsi , toti te lasa cand ai mai mare nevoie de
o mangaiere, toti fug si uita , parca din intamplare, de tine ... Pentru ca 99% dintre oameni o sa
te minta. Dar simt ca nu mai pot... simt ca ma pierd si ma indepartez tot mai mult . Ma
indepartez de mine insumi, ma indepartez de viata si de zambetul meu larg ... Ma ascund
undeva, in interiorul sufletului meu . Dar ce spun ? Nici sufletul nu ma mai vrea ... Pana si el s-a
saturat de lacrimile si suspinele mele.
Am atata nevoie de acel "cineva" . Acel cineva, care sa apara parca rupt dintr-un film .. Acel
cineva care sa fie mereu, acolo, pentru mine ... Acel prieten pe care sa ma pot baza, acel umar pe
care sa pot plange, acei ochi care sa ma cunoasca, sa ma afle... acea mana care sa ma ridice
atunci cand simt ca pic . Dar pacat . Viata bate filmul ... Realitatea bate fictiunea . Si iarasi
strig ... Ma ascund din nou in mine, ma invelesc cu singuratatea obscura . Si te chem , prietene !
Te chem sa vii, sa ma ti de mana, sa ma privesti in ochi si sa-mi citesti tristetea.

Unde esti , tu , prietene ? Hm, nu, nu esti... Nu esti nici acum si nici nu vei mai fii de acum
incolo . Am zis bine ? Da .. "nu vei mai fii" . Pentru ca odata ai fost ... si ai fost chiar mult prea
mult si te-ai lipit prea tare de mine ... M-ai facut sa ma gandesc cum ar fii sa vii iar. Si ai venit
odata .. ai venit pentru a pleca definitiv .. Pentru a ma distruge psihic . Multumit ? Ai castigat !
Bravo ... Ai facut mii de bucatele din mintea si sufletul meu ... M-ai facut sa-mi doresc sa te uit ,
sa te pot ura ! Si ma gandesc in fiecare clipa la tine, prietene . La ochii tai si la imbratisarile
tale ... Si ma imaginez cuprinsa de ele... Dar ghici ce ! Acum nu ma simt mai bine, ma simt si mai
singura decat ma simteam initial ...

Te-am pierdut iarasi . Sau m-ai pierdut tu. Ne-am pierdut ... Ne-am indepartat ... Si asta doare
mai tare ca niciodata ! Acum am ramas doar eu cu mine ... sub influenta amintirilor ce ma
ametesc precum un drog mortal ce ma termina incetul , cu incetul... Astazi ? Astazi am uitat sa-ti
spun cat de mult imi lipsesti. Astazi ma simt al naibii de singura, visez la o abandonare in afara
vietii, la o plutire in deriva printre durerea ce se sparge in vise. Ochii nu mai vad demult nimic,
orice cuvant nu ma mai atinge in afara de cele ce mi le soptesc singura. Ma impac cu ideea ca asa
va fi totul de acum inainte, o permanenta cadere a zidurilor peste lumea ce o protejeaza. Dar
nu ... nu vreau nici sa mor, nici sa traiesc. Tot ce vreau este o pauza de la viata ! Vreau momente
in singuratate, clipe in care sa lipseasca oamenii ce oricum nu m-ar intelege.
Si atunci realizez ca sunt la fel ca acel zid : cazand din mine bucata cu bucata, pana ce nu va mai
fi nimic, decat un loc gol, pe care amintirea il va sterge din memoria tuturor. Acum urasc lumea
dar te iubesc pe tine in schimb, acum cand te iubesc cat urasc toata lumea, lasa-ma sa zbor, sa
musc si sa ma omor cat pot.

Dupa ce lacrimi imi vor spala chipul, puterile ma vor parasi, ura mi se va ineca in golul
existentei mele, iar angoasa mea existentiala nu va ma rabufni in accese de ura si lupta. Vorbele
mele isi vor pierde siguranta violenta, si aciditatea urii, vor deveni de o siguranta calma,fada, ca
aceea care acum mi se pare de-a dreptul dezgustatoare.
Simt cum fiecare particica din mine striga dupa alinare si afectiune, cum vorbele-mi sunt goale
si reci ... cum privirea te cauta in fiecare colt si in fiecare umbra ce trece pe langa mine. Te cauta
pe tine, prietenul meu , ce m-ai lasat candva si nu te-ai mai intors pentru a ma tine de mana din
nou . Ai disparut in zorile zilei si n-ai mai venit niciodata , desi te-am asteptat constant in acelasi
loc pustiu . Si te-am asteptat.. te-am chemat sa vii , dar nu. Tu doar m-ai amagit si iarasi ti-ai
luat zborul , lasandu-ma prea singura , prea trista !

Ma urasc ! Ma urasc deoarece sunt constienta ca daca ai venii acum, pentru a suta/a mia oara ...
te-as accepta din nou, te-as crede din nou si m-as minti singura doar pentru a te stii cu mine ,
langa mine ! Cum pot sa te mai chem, dupa ce ai plecat de atatea ori ? Din nou ma incapatanez
sa cred ca speranta mai e pentru amandoi. Ramane doar sa o cristalizam, sa o protejam la fel ca
acel ultim dar ramas in cutia Pandorei. Am vrut sa nu deschid cutia, sa ma opun tentatiei. Dar
mi-am amintit ca “Singura cale de a rezista tentatiei e sa i te oferi!”. Si inconstienta am facut-o
din nou si din nou ... Ranindu-ma singura. Deci ,de ce mai dau vina pe tine, cand stiu perfect ca
singurul vinovat sunt eu ?

Stai linistit ! Stati cu totii, cei care ati trecut prin viata mea, m-ati privit si ati intors capul ... Sunt
bine ! Mai bine singura, decat cu o multime de prieteni inconstienti si falsi in jurul meu . Mai
bine asa. Ma am pe mine, nu ? Singura care nu ma judeca, care ma intelege, care ma accepta si
totodata ma sustine ... sunt chiar eu . Chiar daca ma simt cum ma simt, chiar daca sufletul meu
striga dupa mai mult ... ma simt bine ca macar am ramas eu , cu mine ...

Past => Future

Un nou inceput se naste din suferinta, mai degraba decat din altceva. Din suferinta incheierii ce
il precede - nu-i asa, un inceput nu merge fara sfarsitul aferent. E natural sa fie asa in lumea
relatiilor inter-umane. Un lucru e clar: fiecare zi care trece mai vindeca un centimetru patrat. Si
incet incet portiuni intregi revin la normal, ceea ce-ti da speranta. E foarte greu sa te desprinzi
de trecut: parte din tine nazuieste inspre cele bune de-acolo, parte din tine se revolta din cauza
celor rele. Parte din tine iti spune ca ai gresit rupand, parte din tine constata cu amar ca ruptura
s-a produs demult. Perioada tampon intre viata de ieri si viata de maine este un azi nedefinit,
care poate insemna luni de zile de neclintire afectiv/mentala. E un timp inghetat, e o tranzitie in
bucla, te duci la terapie, te intorci iluminat, dupa o zi doua o iei da cap cu indoielile si apasarile
ce nu te lasa sa traiesti. Afara e cald si soare, de parca si timpul s-a oprit in loc. Daca schimbarea
vremii de afara ar fi vizibila, si ar aparea semne de toamna timpurie, ai simti ca se misca ceva, ca
lucrurile merg intr-o directie anume. Dar nu,vara si iar vara si te trezesti de dimineata si ploua.
Discul zgariat: a mai trecut o zi, a mai trecut o zi, a mai trecut o zi... si parca nici o zi nu trece cu
adevarat.

Dar pana la urma faci acel prim pas, si multe se scutura. Mai faci un pas, si parca trecutul incepe
sa se indeparteze. Vinovatiile, frustrarile si suferintele se mai inmoaie. Viitorul si trecutul nu
mai baltesc in acelasi loc, amestecandu-se. Incepe binevenitul proces de decantare. Si la urma te
scuturi si iesi de tot din balta si te indrepti spre soare si incepi sa te usuci. Descoperi langa
piciorul tau stang o cutie din lemn cu maner. O ridici. E grea. Simti ca esti legat de ea, ca nu o
poti lasa acolo, chiar daca n-ai habar ce contine. Te asezi in fund, pui cutia in poala si o deschizi.
Descoperi plin de uimire trecutul, bine asezat in caiete vechi ingalbenite, discuri de vinil
prafuite, ilustrate sepia mancate la colturi. Ciudat, nu arata a trecutul tau recent, exprimabil in
foldere, mp3, jpg si conturi de Facebook. Te scarpini in cap si intelegi ca ceva ce a devenit cu
adevarat trecut se inroleaza in lumea trecuturilor de tot felul, dintotdeauna. Adica lucruri
ingalbenite, de demult, mai degraba nascatoare de nostalgie decat de orice altceva. Reasezi in
ordine lucrurile in cutie, o inchizi cu grija, te ridici si pleci. Oare ce ar trebui sa faci cu ea? Ar fi
simplu sa o depozitezi intr-o cutie de valori si sa bagi cheia-n buzunar. Dar nu merge asa.
Trecutul trebuie dus in spinare. E dreptul fiecaruia sa aleaga ce anume selecteaza spre a cara cu
el; daca alegi prea putine si arunci restul, te vei trezi ca ai nevoie de ceva ce nu va mai fi acolo.
Asa ca mai bine le duci pe toate, arhivate RAR sa nu atarne asa mult, si asta e. Si inveti astfel ca
daca iei in palme fiecare obiect din cutie, il poti impaturi atat de mult incat sa ajunga o bila mica
de ceva incert. Si bilele astea mici se lipesc unele de altele pana formeaza un fruct. Si asta da, e
numai bun de pus in buzunar.

Facand ordine cu trecutul dai verde viitorului. Nu orice zi care vine reprezinta viitorul. Unele
zile de maine sunt prelungiri ale trecutului. Evident, situatia asta este antipatica si trebuie
depasita cumva. Trebuie sa-i dam cu adevarat o sansa zilei de maine sa fie maine si nu Post
Scriptum pentru ieri. Abia dupa ce exersam reala delimitare dintre trecut si prezent, viitorul
incepe sa capete sanse. De aia e important sa fim tot timpul in miscare, fiindca daca stam pe loc
facem panze de paianjen si e neplacut. Eu personal ma adaptez extrem de greu la schimbari
majore si nu reusesc sa accept ca viata mea de ieri nu mai exista - despartirea a fost dureroasa.
Viata mea de azi valseaza aiurea. Insa viata mea de maine promite ceva, ceva ce merita
osteneala. Asa ca, ce sa fac, ma potolesc din valsat si accept ceea ce era de neacceptat. Adica ca s-
a terminat.

Un nou inceput. Primul in ceea ma priveste. Nu ca n-as mai fi fost in situatia asta. O iau timida
inainte, pas dupa pas, refuz sa ma mai cramponez de trecut - degeaba as face-o. Am gresit mult,
am invatat lectiile, asta e. Terapie, psihiatrie, ma simt uneori ca un troleibuz dependent de
sarmele lui. Libertatea autobuzului va ramane pentru mine un deziderat. Bine macar ca nu am
experimentat niciodata conditia trista de metrou. Adulmec aerul rece in speranta unui miros de
primavara. Mi-e dor sa ma duc cu o carte pe banca in parc si sa nu-mi mai pese de nimic. Mi-e
dor sa bat strazile cand copacii sunt in floare....

Emptiness.
Emptiness. Cateva observatii personale despre respectiva stare, prin care am trecut din cand in
cand, ultima data acum 2 zile.

Starea a aparut ca o “descarcare” totala a sentimentelor, senzatiilor si gandurilor mele,

descarcare ce s-a produs prin scris. Am scris tot ce am gandit si am simtit, m-am eliberat de
toate si de tot, si am ramas fara nimic in suflet, GOL. Dupa ce am stat cateva ore aplecata asupra
tastaturii, cand m-am ridicat a aparut o senzatie de ameteala, insotita de senzatia cunoscuta si
sub numele de “lipsa de chef”. Cu alte cuvinte nu imi venea sa fac absolut nimic, ci sa stau sa
lancezesc. Orice stimul intern sau extern nu a putut produce vreo schimbare. Mai concret,
aveam impresia ca sunt rupta de lume, ca planez undeva deasupra ei, ca sunt intangibila. Nu
puteam interactiona intern cu nimic si nimeni, nici o idee nu mai avea valoare, si nici un
sentiment .

Ar aparea intrebarea : de ce ar conta toate acestea? De ce nu te-ai bucurat de starea de

intangibilitate dobandita , din moment ce nimic, cu exceptia suferintei persistente,nu te poate
atinge?

Problema era ca nici macar viata , in genere , nu ma putea atinge. Cu alte cuvinte , eram moarta,
si experienta nu prea m-a incantat.

Peste cateva ore, situatia s-a schimbat radical . In locul acela gol si arid, numit sufletul meu, au
aparut flori , de toate culorile, rosii ca sangele, galbene ca albinele, verzi ca iarba abia iesita,
albastre ca cerul lipsit de nori. Am cazut iar dintr-o extrema in alta : din persoana goala am
devenit o persoana plina de sentimente, plina pana la refuz. Sufletul gol se umpluse de
sentimente, mintea de idei, trupul de senzatii. Era o stare contradictorie cu cea de dinainte … si
inca mai este.
Tocmai am realizat ca in starea de “emptiness” sufletul meu actioneaza ca o gaura neagra care se
“hraneste”: cand ajunge la stabilitate (adica la cateva ore de la aparitia initiala a starii) , incepe
sa absoarba tot ce ii iese in cale, inclusiv lumina , fericirea in cazul nostru.

Si intrebarea mea pentru cei care cred ca au un posibil raspuns este : De ce actioneaza in acest
fel sufletul nostru?

Everything happens for a reason!

Adesea in viata intalnim momente cand trebuie sa decidem ceva crucial, cand lucrurile nu au
decurs tocmai lin si ne aflam intr-un impas din care trebuie sa iesim repede. O veche zicala
spune ca "Noaptea e un sfetnic bun.", si in general asa e, dar nu intotdeauna dispunem de o
noapte pentru a ne sfatui cu ea.
Credinta intr-o forta superioara care ne poate influenta viata duce treptat la reducerea
controlului pe care credem ca il avem asupra propriei vieti, si implicit a responsabilitatilor.
Astfel, obisnuiti cu gandul ca -Dumnezeu are grija de noi-, in loc sa ne gandim la viitor si a
incerca sa-l planificam pe cat posibil, ne lasam "in voia Domnului" si nu ne facem griji pentru
ziua de poimaine. In general aceasta abordare nu aduce nici o dauna serioasa, dar atunci cand
ne aflam intr-un moment de criza s-ar putea ca voia noastra sa fie mai presus de voia Bunului
Dumnezeu.

Daca nu suntem obisnuiti sa gandim pe cont propriu, atunci cand chiar trebuie sa o facem exista
o mare probabilitate sa o facem defectuos. Astfel, cand va trebui sa luam o decizie intr-un timp
scurt, si nu avem cum sa ne rugam sau sa ii cerem noptii sfaturi, trebuie sa alegem noi, conform
propriei gandiri. Dar daca aceasta nu e antrenata, face acelasi lucru ca si piciorul unui om care a
stat 3 luni in pat fara sa se miste : se atrofiaza si cedeaza a ne servi.

Ati putea spune ca a te gandi la Dumnezeu e tot gandire. Sunt usor sceptica la aceasta idee,
pentru ca in orice idee ce presupune transcendenta, se afla mai multa visare decat ratiune. Si
poetul gandeste, dar totusi sentimentul e cel coplesitor. Gandirea cu privire la Dumnezeu e
abstracta, la fel ca si matematica analitica, diferenta fiind ca a doua e derivata din logica si ii
urmeaza riguros regulile. Dar la fel cum matematica analitica nu ne va ajuta decat daca ajungem
la nivelul la care munca noastra o cere, si acea munca nu e deloc comuna sau triviala, asa si
gandirea religioasa nu ne va ajuta decat daca ajungem preoti, vanzatori sau avocati.

Exista desigur persoane care pot lua decizii foarte bune si lucide in momente de stres, si chiar
persoane care functioneaza mai eficient in perioade de stres sau haos. Dar ei sunt doar exceptia,
nu norma. In general e mai bine sa avem un plan pe care il putem deraia cate putin de fiecare
data cand nu decurge dupa cum dorim.

Un alt motiv pentru care e mai bine sa avem un plan pe care sa-l adaptam pe parcurs, decat sa
ne lasam surprinsi de un anumit moment si sa fim nevoiti sa decidem pe loc, e faptul ca daca
acel moment are incarcatura emotionala, sau daca e in orice fel stresant, creierul ne va fi
inundat de hormoni, si judecata serios afectata. Exista persoane care sub influenta anumitor
substante sunt mai eficiente decat in lipsa lor, dar din nou, aceasta nu e norma, ci exceptia de la
ea.

Sa luam exemplul unei persoane bolnave, care este pe moarte si are dureri insuportabile. Exista
posibilitatea ca persoanei sa-i fie administrata o doza letala de morfina, scapand de durere si
avand o moarte usoara, si cea ca persoanei sa-i fie administrate medicamente care sa reduca
durerea si sa o tina in viata pana cand trupul ii va ceda definitiv. Persoana avand dureri prea
mari, nu poate decide intre cele 2, asa ca apropiatii ei trebuie sa ia aceasta decizie. Daca ar gandi
rational si logic, fiind impacati cu ideea ca persoana va muri la un moment dat, si intelegand ca
o moarte lenta si extrem de dureroasa nu are nici un rost, ar alege sa ii fie administrata doza de
morfina. Apropiatii bolnavului stiau din timp ca acest moment va veni, l-au acceptat si au avut
timp sa decida ce sa faca cand momentul va veni, stiind ca e inevitabil. Au ales si in favoarea
bolnavului, care nu va suferi, si in favoarea lor care nu il vor vedea in dureri, si nu vor suferi
vanzandu-l asa. Si-au asumat raspunderea pentru acest eveniment,moartea sa, dar au castigat si
ei si bolnavul.

Daca in schimb persoanele nu ar fi obisnuite sa gandeasca lucrurile, nu s-ar fi impacat cu gandul

mortii celui apropiat, si nu ar fi luat o decizie, in momentul in care vor trebui sa o faca vor ezita.
Orice moment in care ei nu decid, e un moment in care bolnavul sufera si isi continua agonia.
Decizand sa nu ii fie administrata doza, ar fugi de responsabilitatea de a decide moartea lui si
curmarea durerii, dar l-ar obliga sa suporte dureri extrem de mari, ei sa sufere extrem de mult
vazandu-l asa, si mai mult, isi vor fi asumat raspunderea, desi foarte probabil nu tocmai
cosntient, pentru durerile pe care bolnavul le indura.

Evident ca acest exemplu e unul extrem, si ca majoritatea oamenilor nu se vor gasi niciodata
intr-o asemenea situatie, dar mai mult ca sigur ca se vor gasi in situatii mai triviale, fara prea
multa importanta momentana, in care vor decide intr-un fel sau altul. Iar daca in general fac
decizii negandite, la un moment dat acestea se vor acumula si atunci individul va pierde orice
control asupra evenimentelor, pe cand daca face alegeri bazate pe logica si ratiune, efectele vor fi
oarecum previzibile si, in general, controlabile.

Daca nu ajungem chiar la fericire, cel putin undeva pe aproape...

Falsitatea perfecta !!!

Mi-e teama ca... nimeni nu vede ce-i in sufletul meu. Toti la fel, pacaliti de zambetu-mi fals!
Doamne, ce falsitate splendida... Bravo, Mie! Bine jucat ! Ba chiar, m-am subestimat. Nu
credeam vreodata c-o sa joc atat de bine rolul ales stangaci intr-o lume ce a fost intemeiata de un
creator mai indoielnic decat oricine, atunci. Teatrul perfect intr-o lume incredibil de imperfecta.
Nu intelegeti, nu-i asa? Da. Sufletul unui copil revoltat asupra a tot ce-a trait! Eu, copilul din
mine ! Doar noi 2. Simplu, nu? De ce simt ca tu, cel ce citesti acum, nu intelegi ?

As vrea ca macar pentru o amarata de clipa sa priviti totul prin ochii mei ! Sa vedeti si voi
intunericul zilei, negrul ochilor mei ! Sa vedeti prin ochii mei o stea cazand, si nu cu ai vostri ! Si
sa plangeti cu ochii mei, nu cu ochii vostri goi ! Doamne, cat m-am saturat... Sa tin in mine, sa
tip in mine, sa plang singura! Sa ma trezesc intr-un colt jegos de camera, manjind peretii cu
urme de lacrimi reci . De-ati stii voi ce-i in sufletul meu! De-ati trai voi ce traiesc eu...
E ok. Sunt ok. : ) Asta-i vorba mea, mai nou. Si NIMENI nu s-a oprit asupra mea, spunandu-mi
~Nu, nu esti!~ . NIMENI nu mi-a ascultat sunetul lacrimilor ce-mi curgeau in interior. Toti au
vazut fata-mi uscata si-au trecut mai departe. M-am saturat sa fiu, sa exist. Pur si simplu nu mai
vreau, nu mai pot...

Daca stau mai bine si ma gandesc... O sa ma caut , incercand sa ma gasesc, doar in natura.. Ea e
singura ce tace si ma iubeste, caci ea e cu mine oriunde.. Asa cum se spune : "Ce nu pot crea, nu
pot intelege!" . Dar nici n-am nevoie s-o inteleg. N-o sa ma complic , m-am saturat de teorii si
conceptii inutile ! Nu pot intelege intru-totul natura, caci nu eu am creat-o. O pot insa intelege
destul de bine incat sa fiu fericita in ea. Si ei nu ii pasa de mine, ea doar exista. Nu am un scop
sau un motiv, si asta face totul mai placut si mai interesant de explorat, caci asa viata e pur si
simplu arta. Cum Oscar Wilde, primul om modern spunea : "Arta e inutila." Dar asta nu o face
mai putin frumoasa, nu-i asa?

Si daca tot am ajuns la arta... Cred ca si plansul e o arta , pana la urma! Dar stau si ma intreb...
oare e o slabiciune, sau un curaj ? Unii n-au curajul sa planga! Sunt prea slabi sa recunoasca ca-i
doare. - O idee. Altii sunt prea slabi sa recunoasca ca, doar in ei, e puterea de a merge mai
departe, asa ca plang, incercand sa se exteriorizeze. Deci pana la urma.. e un curaj, sau un fapt al
lasitatii, aceasca arta?

Eu ,abselta si pierduta
Sunt momente cand nu pot fi calma. Pentru ca refuz sa imi administrez calmul din interior, iar
din exterior e imposbil sa-mi vina, data fiind situatia de la care s-a plecat.

Lumea se strange gata sa se prabuseasca pe mine, dar in acelasi timp se indeparteaza de mine in
infinit. Sau poate peretii trupului stau sa colapseze peste suflet, iar acesta se micsoreaza pana la
infinit pentru a se proteja prin disparitie. Adesea ma intreb daca eu-ul acela mic si plapand, dar
totusi atat de rezistent la intemperii nu e pe punctul de a ceda. Ma intreb daca nu ii e cumva frig,
daca nu a obosit sa astepte in ploaie venirea acelui suflet care sa-l stranga la piept, sa-l ia in
brate si sa-l incalzeasca. In aceste momente caldura atat de necesara lui e atat de usor de
administrat, insa atat de greu de procurat. Fiindca el se raceste cand vede antagonismul dintre
idealurile, dorintele si aspiratiile sale, si evenimentele exterioare.

Si parca totul se raceste, parca iar greseste, parca iar a gresit crezand ca e bine asa cum face,
cand el nu a stiut niciodata ce e binele si raul ci doar suferinta si placerea, doar lucruri dincolo
de bine si de rau. Iar doare! Iar nu pot opri gandurile, si iar am avut o oscilatie! De la maxim
( fericire debordanta) pana la minim (singuratate si suferinta). Si acum iar ma simt singura,
asteptand acele brate sa ma incalzeasca, acele buze sa ma arda si acel trup sa pluteasca langa al
meu! Am nevoie de suflete cu ale caror maini sa-mi impart destinul. Am nevoie de copilul din
tine, de zambetul tau de baietelul inocent dar ranit......

Inca astept ce am asteptat mereu! Si in aceste momente imi dau seama ca nimeni nu intelege
nimic din lumea asta, nimeni nu o vede cum e cu adevarat, caci nimeni nu intelege ...nu.. Starea
mea depresiva are scurte pauze de un optimism care ma surprinde pana si pe mine. E bine ca
inca ma mai pot surprinde, si schitez necontrolata un zambet de fiecare data cand imi surprind
izbucnirea de optimism, plina de o naivitate copilareasca, de care nu ma mai credeam de mult a
da dovada.
Ceva?Nu stiu
Nu sunt singura.
Nu am nimic de pierdut.
Deja am pierdut tot ceea ce conta.
Inconjurata de multime,incerc sa imi fac loc in lumea..viselor.
Ma doare capul de atatea dezamagiri,dureri,de atatea amagiri,atatea sperante alungate.
Incerc sa ma privesc.
Incerc sa imi dau seama de ce simt.
Ura ma apasa,dragostea ma ridica in vazduh.
Inchid ochii,un zambet simt cum se strecoara pe chipul meu umezit de atatea lacrimi.
Vad atatea lucruri frumoase,dar ii deschid intr-un final si imi dau seama ca m-am amagit din
nou.
O lacrima curge usor,prelingandu-se pe obraz.
O aud lovind pamantul.
Pamantul asta uscat de atata ura.Ura ce imi apasa mintea.Mintea ce a incetat sa ma judece de
cand ai fugit de tine.
Tu,inger fara aripi.Mi-ai spus ca ai renuntat la aripi pentru mine,iar eu am fugit de tine.Imi pare
rau ...
Nu te mai intoarce.
Nu mai vreau sa ma stii.
Nu vreau ...
Nu mi-ai indeplinit misiunea.
M-ai lasat singura in lume,singura fara ajutor,singura fara sprijin.
As vrea sa stiu ca iti e bine…
As vrea sa stiu totul despre tine.
Dar e prea tarziu pentru mine.
Prea tarziu pentru a alerga spre tine.
Ai plecat o data din bratele mele.
Nu imi voi mai putea sprijini capul pe pieptul tau,nu voi mai putea respira in ritmul inimii
tale.Nu voi mai putea face nimic pentru tine.

Timpul ma apasa,la fel si lacrimile mele,simt totul greu.

Vreau sa urlu,sa plang in hohote.
Dar durerea e prea mare,e sfasietoare.
Norii ma inconjoara,incearca sa imi spele gandurile prin ploaia lor,prin picaturile lor de apa
pura si cristalina.
Dar fiecare picatura ce ma atinge ma face sa ma simt mai rau.
Picioarele imi cedeaza.
Cad in genunchi implorand iertare.
Implorand la ceva mai bun.
Dar stiu ca greselile mele sunt prea mari pentru a putea fi iertate.
Ma intind pe pamantul rece si umed.
Sarut locurile unde odata mi-ai fost alaturi.
Dar nu mai simt nimic in afara de praf si noroi.
Vei merge mai departe iar de mine vei uita.
Privesc lumea,incerc sa vad ceva neatins de rautate…

Dar chiar si insasi bunatatea este patata.

Asta e viata mea.
Stau cu ochii inchisi incercand sa te vad.
Nu te mai vad.
Nu imi mai pot aminti chipul tau.
M-ai lasat in frigul durerilor.
Chiar am meritat asta?
Regret tot,regret tot ce ma facut sa ma gandesc la tine,iar acum imi regret viata.
Sunt doar o visatoare care tanjeste decat la vise de neinfaptuit.
Cer prea mult de la lume,de la mine,de la tine?
Uneori ma simt un personaj din povesti.
Dar acum simt cuM povestea vietii mele ia sfarsit,un final sfasietor,pentru fiecare cititor..

Septembrie.
Toamna este cel mai profund anotimp... Eu il aseman cu dragostea. De ce? Pentru ca este exact
ca ea. Uneori incepe caldut, dulce, terminandu-se printre rafale de frig... Alteori vine cu o briza
puternica, continuand printre frig si ploi, dar totusi atat de dulce... Ce prevesteste distrugerea
interiorului tau, condamnandu-l spre degerare. Degerarea uneori poate fii preluata de frigul
subtil... Si te minti zicand "N-o sa vina. Nu acum..." Iar cand te astepti mai putin, te trezesti
singur. De ce?! Fiindca nu ai vrut sa fii raţional, ai preferat sa imbratisezi vara pentru
totdeauna... Toamna vine printre multe ploi... Dar totusi e colorata. Te pierzi in profunzimea sa
infinita, te regasesti printre ceata densa in care te-ai pierdut ultima data, in care ai pierdut tot ce
aveai. Te-ai departat din ce in ce mai mult, nestiind unde mergi, si cine te asteapta acolo, sau
daca e macar cineva.

Mergi orbit cautand orizontul,soarele, o alee fara umiditate, doar frunze uscate si frumos
pictate-n culorile amagitoare ale anotimpului. Inchizi ochii, briza te va aduce de unde ai inceput.
Doar ca uneori briza nu mai vine, si tu te afunzi tot mai tare în sentimente coplesitoare, in
melancolia vantului ce-ti poarta pletele intr-un vals mirific..
Dar , sa nu uitam ca exista si cazuri cand toamna (dragostea) , incepe perfect de frumos. Si sa nu
uitam ca fericirea se aseamana in foarte multe privinte cu perfectiunea : nu e de durata, si
tocmai asta o face placuta, se gaseste numai in detalii, si nu in ultimul rand se gaseste in forme
cat mai simple. Fericirea, ca si perfectiunea, nu exista decat in simplitate. Aceasta continua la fel
de minunat cum a inceput, daruind doar soare si caldura.

Zambim multumiti de iratiunea faptului, si ne lasam purtati de clipa. Clipa ce dureaza mult timp
de la inceputul lui Septembrie, inainte. :)
Toamna sufletului, asadar, nu este estimata in timpul omenesc. Ea se masoara doar in timpul
inimii, si acesta se poate opri oricat de mult vrea. Sunt sigura ca oricine isi doreste cel putin o
toamna sufletească cu preludiu, sau chiar nesfarsita. De ce nu vara? Pentru ca razele arzatoare
ale soarelui vor topi incetul cu incetul fiecare fir ce leaga simplitatea de fericire, o vor transforma
intr-o pierzanie complicată.

...It'll be winter into my soul, if you'd ever go... Stay with me.Love you.

Sentiment?Oare?
Iubirea.. oare e doar un sentiment?
E ceva complex, nu poate fi definita exact, se poate vorbi doar de anumite aspecte..ce simti cand
iubesti?
Cumva ca te pierzi in tot ceea ce inseamna persoana iubita,ca toata lumea se invarte in jurul
ei,ca esti mai puternic decat crezi si poti darui ce ai mai bun ca cel de langa tine sa simta ca
exista cineva care vrea sa ii faca viata in cele mai necunoscute culori,sa ii daruiasca fericirea intr-
un mod unic si cel mai simplu gest sa fie cel mai frumos cadou..dar iubirea doare..e greu de
gasit, greu de implinit..e usor sa iubesti, dar e mai greu sa faci pe cineva sa te iubeasca.

Toti incearca sa fie perfecti intr-o oarecare masura..caci traim intr-o lume plastica in care
suntem niste papusi ce se pot rupe in bucatele in fiecare clipa, atele de care atarnam sunt cele
mai mari sanse care ne apar in cale iar daca nu stim sa profitam de ele la timp se rup una cate
una..si te afunzi intr-o negura fara sfarsit din care numai tu poti iesi.. caci exista mereu o raza de
lumina oricat ar fi de mica..nu trebuie sa o cauti..caci ea te cauta pe tine.. trebuie sa stii sa o
descoperi.(probabil)

Ochii..ce ascund ei de fapt?ascund bucurii, tristeti, emotii, sentimente intense.. sunt ochi ce
spun adevarul..sunt ochi ce mint.. altii te privesc mai departe decat crezi,iti patrund in suflet..
nu trebuie sa crezi in ei.. caci sunt inselatori, ascund multe, stiu multe si vad mai multe.. caci
privirea merge dincolo de realitate. Viata e un vis din care unii se trezesc mai devreme ,altii mai
tarziu..fiecare isi traieste visul,isi implineste un vis sau se lupta intre vis si realitate...

Iubirea.....?
O sa incerc sa iti spun cum e iubirea ...ca un foc de artificii.E atat de bine sa fii centrul
universului cuiva....sa-l iubesti si sa te iubeasca din tot sufletul si cu toata fiinta ....atunci cand
doar iti amintesti sarutul lui sa simti fluturasi in stomac si un fior ce-ti strabate tot corpul.

Sa zambesti doar cand te gandesti la el.....sa te imbolnavesti daca v-ati certat si apoi sa fii in rai
cand vine la tine si va impacati.....sa-ti tresara inima cand vezi pe cineva si ti se pare ca e el....dar
nu e....sa simti ca nu ai aer daca nu e langa tine....sa fiti o singura fiinta atunci cand sunteti
impreuna...Sa ti se rupa sufletul cand el nu zambeste .....sa adormi cu el in gand si sa te trezesti
zambind pentru ca tot el e prima persoana la care te gandesti chiar dinainte de a deschide
ochii....

Ai spus ca iubirea e un lung sir de suferinte...si ai dreptate...pentru ca atunci cand il pierzi pe cel
iubit o parte din sufletul tau moare pentru totdeauna si orice ai face nu poti schimba asta.....insa
pentru fericirea pe care o simti pret de cateva clipe poti sa mori cu totul fara sa regreti nici o
secunda....

Cata fericire primesti si oferi....pregateste-te insa sa ai parte de mult mai multa suferinta...sa te
doara un simplu gest pe care inainte nici nu l-ai fi observat....un cuvant sa fie ca un pumnal prin
inima..sa ai parte de nopti nedormite si priviri pierdute cand cel iubit e departe....totusi, chiar
daca e departe....si nu-l vezi zile...chiar saptamani...tot il iubesti cu aceeasi intensitate...sau
poate chiar mai mult pe zi ce trece....incepi sa devii melancolic...te regasesti in cantece......esti
inconjurat de oameni carora le zambesti fals pt ca de fapt chiar si printre ei esti la fel de
singur.....nimic nu are sens fara el...

De fapt cand iubesti e ca si cand esti pe masa de operatie...in moarte clinica....iar medicii
incearca sa te aduca inapoi....si ratacesti intre lumina si intuneric....si chiar cand crezi ca te-ai
stins definitiv te readuc la viata.....Am i right? stiu ca am...

Pana aici da.

Dar totusi cum poate fi ,iubirea,doar un sentiment ,trecator as putea spune? Cum poti uita toate
clipele imortalizate cu saruturi?De ce ramane mereu un gust amar? si de ce nu exista iubire
vesnica?

De azi nu mai gandesc..

Nu te gandi la un elefant roz. Poti? Daca nu, citeste mai departe. Mintea ne zboara adeseori la
ganduri mai mult sau mai putin placute. Adeseori ne lasam prada unor rationamente care ne
dauneaza. Povestea drobului ce urma sa cada pare a descrie tragicul vietii noastre. Ne pierdem
in nimicuri, in proiectii, ganduri legate de viitor, ne balacim in trecut, refuzand sa il lasam sa
moara. Analizam si reanalizam acele momente in care am simtit durere sau evadam in
evenimente fericite, dar decedate de fiecare data cand prezentul nu ne mai este culcus cald. In
aceasta cursa intre trecut si viitor, uitam sa ne oprim, sa ne tragem rasulfarea si sa pretuim
momentul prezent. Multi spun ca motto-ul lor in viata este sa traiasca clipa si tocmai aceia uita
sa traiasca. Avizi dupa senzational, dupa emotii puternice, ei uita ca sensul vietii este mult mai
simplu, dar ca l-au uitat intr-o gara ascunsa prin care trenul lor nu va mai trece prea curand sau
poate niciodata. Uita sa traiasca, pentru ca nu stiu ce inseamna a trai. Ok, esti pe punctul de a
lua o decizie. E ceva important si esti sigura ca iti va influenta viitorul. Eziti, te pierzi in
amanunte si te gandesti la ce s-ar putea intampla mai rau. Drobul acela nu va cadea decat daca il
vei impinge tu prin gandurile tale. Poate ca trezesti mereu la viata trecutul, iar acesta se
rascoleste, se razbuna, nu iti da pace. Te pedepseste pentru ca uiti sa traiesti aici si acum. Si daca
tu nu traiesti, atunci cine o va face in locul tau? Acorda-ti un minut pe zi pentru a nu te mai
gandi la absolut nimic. Crezi ca poti? Inchide ochii si evadeaza din gandire. E un exercitiu
extrem de eficient pentru a arunca la gunoi acele mici ganduri sacaitoare care se agata de tine.
De azi nu mai gandesc, am zis. Gandurile imi apartin si de ce le-as permite sa se intoarca
impotriva mea? De ce mi-as lasa propria minte sa ma zguduie cand pot sa separ graul de
neghina, pastrand doar acele ganduri care ma ajuta sa ma impac cu trecutul, sa imi cladesc
viitorul, traind clipa in toata splendoarea ei? Sa fii prezent in fiecare moment al vietii tale e cu
adevarat dificil, dar numai astfel vom putea afirma vreodata ca am trait. De ce sa imi pierd
timpul analizand si reanalizand? Chiar si expresia “a pierde timpul” are ceva tragic in ea. Nu zic
sa ne eliberam de ratiune, ci sa o folosim numai in acord cu dorintele, visele, aspiratiile noastre.
Daca simti ca esti prinsa de un moment din trecut, analizeaza. Ai dreptul de a iti afla greaseala si
ai responsabilitatea de a nu o mai repeta. Odata ce ai aflat motivul pentru care ai avut acel
moment de cumpana, lasa-l sa se odihneasca in pace. El nu va reaparea decat daca tu vei
perserva in greseala. Poate traiesti mereu in viitor. Te simti intemnitata in prezent si crezi ca
maretia dorintelor tale te poate elibera. Nimic din ceea ce iti imaginezi nu se va intampla, daca
nu iti asterni patul inca de pe acum, din prezent. Esti prezent/a in timp ce imi citesti randurile?
Ai trait vreun sentiment citind articolul? Au avut cuvintele mele vreo rezonanta? Daca am reusit
sa iti rapesc cateva clipe intregi, atunci considera-le castigate. Poate ai vizualizat inca de la
inceput elefantelul acela. Nu ai putut sa iti stapanesti gandurile, desi iti doreai si poate ca nu e
prima data. Acesta era talcul, acelei propozitii aparent fara noima. Ai grija ca orice actiune se
poate transforma in deprindere, iar deprinderile dau seama de tine ca persoana. Si inclinatia de
a intelege “da” acolo unde ti se spune “nu” este o problema...
Lucruri pe care le urasc fetele!!!
Daca toti baietii care citesc asta spera sa afle unele lucruri despre ce vor fetele, ei bine
trebuie sa va anunt ca nu tot ce scriu aici se aplica tuturor fetelor. Fiecare fata este unica
si speciala, de unde si diferenta de gusturi si de mod de gandire. Asadar, mergand pe
ideea "baietii sunt de pe Marte iar fetele sunt de pe Venus", textul este o incercare de a
aduce laolalta cateva lucruri pe care fetele le urasc. Primul si cel mai important lucru
care trebuie avut in vedere este ca nici unei fete nu-i place sa fie ignorata. Daca ai de
gand sa-ti petreci toata viata cu o fata (cred ca e mai bine sa scriu femeie.. cine stie ce
iese?) trebuie sa stapanesti la perfectie arta de a o face sa se simta speciala si
importanta. Nu neaparat sa lasi tot si sa fugi la ea.. dar, e bine sa ii spui ca imediat cum
termini cu ce ai de facut vei fi al ei.. Oricum, asta nu justifica timpul in care ai putea fi cu
ea, pierdut fiind pentru ca ai fost la o bere cu baietii. De unde si alt lucru foarte
important pe care fetele il urasc la baieti: prietenii. Motivul pentru care majoritatea
fetelor au ceva cu prietenii lui este acela ca unii jigoloi tind sa se comporte ca niste idioti
veritabili atunci cand sunt in gasca (mai mult de 1). Iar apoi mai sunt si orele nesfarsite
de fumat, baut sau jucat cine stie ce joc "de societate" (tarlem, poker). Fetele nu se
supara ca o faci.. ci doar ca o faci cu prietenii tai.. si nu cu ele. La fel de important ca
respectul de sine, respectul fata de baieti, este respectul fata de fete. Fetelor nu le place
sa fie tratate cu lipsa de respect, indiferent daca este relativ la familia lor, slujba lor,
simtul lor estetic sau hobby-urile lor. Nici unei fete nu ii place sa fie ridiculizata cu
privire la munca ei, cariera sau talentul in a se machia. Fetelor le plac baietii care stiu sa
le respecte. Merg pe ideea "daca nu ma poate respecta, atunci nu ma poate iubi". Alt
lucru pe care fetele il urasc este sa fie inselate.. in orice fel. Nu le place deloc cand sunt
mintite. Nu prea conteaza ca vi cu o scuza de genul "Te-am mintit pentru ca nu voiam sa
te pierd" sau "Te-am mintit pentru ca nu voiam sa te ranesc". Ai mintit, sigur ai
necazuri... mari. Fetele nu pot sa sufere atunci cat partenerul lor flirteaza cu alte fete.
Chiar si atunci cand flirtul se petrece fara stirea lor. Mai devreme sau mai tarziu ele vor
afla. Fetele urasc atunci cand partenerul lor incearca sa se scuze spunand "Doar stateam
de vorba..". Ele stiu exact atunci cand "stai de vorba" cu scopuri ulterioare. Unul dintre
cele mai importante lucruri pe care fetele le urasc este sa fie comparate cu alte fete.
Detesta asta, mai ales daca in discutie ii tii partea celeilalte. Asa ca.. daca te mananca sa
faci asta vreodata, pregateste-te pentru un atac vehement, sau mai rau, tacere totala. Iar
in caz ca o compari cu fosta ta prietena, esti mort. Fetele au tot dreptul sa le urasca pe
foste.

Se cauta teoretician al iubirii.

Soarta iti aseaza multi oameni in cale de-a lungul timpului, oameni pe care ii trieaza la
fel de usor cum ii aduce. Teoria e simpla: daca omul e facut sa-ti fie alaturi, va suporta
alaturi de tine orice moment dificil prin care treci si iti va insenina ziua cand il vei vedea.
Daca nu apartine lumii tale, va disparea la fel de usor cum a venit.

Dar cum te comporti atunci cand nu intuiesti daca el apartine lumii tale, daca se poate
modela personalitatii tale, cu toate defectele pe care aceasta le implica si pe care el ar fi
nevoit sa le suporte?

De ce cand cunosti o persoana de gen opus te schimbi instantaneu si, in momentele

petrecute cu acea persoana, devii ceea ce nu esti? Simtim nevoia sa ascundem anumite
fatete ale noastre, temandu-ne ca am putea fi respinsi si ne cream un altfel de portret in
fata respectivului. Putini sunt cei care se destainuie in intregime oamenilor nou
cunoscuti, pentru ca psihologic, nu pot accepta sa isi ofere sufletul la pretul pe care il
ofera strainul. Dar asta e o alta dezbatere..

Ce ma intereseaza pe mine e legat de iubire. Iubirea e o teorema sau o axioma? Teorema

se demonstreaza, axioma este un adevar fundamental admis fara demonstratie. Iubim.
Dar nu este suficient niciodata pentru om. Trebuie sa-si sondeze toate straturile
emotionale in cautarea dovezii. Oare de ce o iubesc? Cand am inceput? Nu mi-am dat
seama de la inceput, dar pe ea o vreau. Iti permiti ca in putinul timp pe care il ai de
petrecut in aceasta viata sa iti demonstrezi tie de ce o iubesti?

Si daca nu o iubesti, oare nu ar trebui sa-i spui? De ce sa o minti? Nu ai tu dreptul asta,

nimeni nu are dreptul sa insele, pentru ca, la urma urmei faptul ca nu esti sigur de
sentimentele tale, dar totusi le afirmi, inseamna tradare. Una miseleasca. La sfarsitul
relatiei, ar trebui sa lupti pentru ea daca intr-adevar o iubesti. Nu o lasa prada indoielii,
nu ii permite sa se chinuie si sa se intrebe daca a cedat prea repede cand te-a cunoscut si
ca poate ar fi trebuit sa astepte o marturisire sincera.

Pierdem mult timp in cautarea momentelor pretioase ale vietii. De ce sa nu ne purtam

nebuneste macar pentru cateva clipe? Iti aduce o bucurie interioara atat de puternica.
Fura-i cuiva un sarut. Nu te va respinge, pentru ca nu va avea cand sa reactioneze. Dar
trebuie sa fii constient ca nici nu te va accepta (cel putin nu imediat) si probabil risti sa ii
pierzi prietenia. Sau, cine stie.. poate se va gandi cat insemni pentru el/ea si te va saruta
inapoi. Fa eforturi sa-ti realizezi visele, pentru ca iti va da energie sau sentimentul ca
esti in stare sa obtii orice.

Nu e o gandire idealista ce descriu eu. E un mod de a te binedispune in momente cand

esti plin de negativism. Teorema iubirii presupune sa gasesti cai de demonstrare a
definitiei. Si nebunia e o conditie primordiala a iubirii! Dar fii atent: sa nu ii
promiti ei/lui niciodata ce nu ii poti da. Fii sincer de la inceput, pentru ca finalul doare
ca naiba. Ustura si te face sa agonizezi.

Se cauta teoretician al iubirii. Iubirea e teorema sau axioma? Ce parere aveti?

60 de lucruri despre mine

1. Sunt zodia Berbec.

2. Ma enervez, explodez, ma calmez - (mai putin atunci cand tin in mine)

3. Nu imi plac oamenii plini de sine.

4. Imi plac foarte mult cainii.

5. Pana acum vreo 3 ani, n-am purtat fusta decat la serbari si-n diverse alte ocazii cand
citeam in ochii alor mei ca altfel raman acasa.

6. Nu port materiale sintetice direct pe piele. Nu port dres. Niciodata. De nici un fel. Nu,
nici macar in iarna cea mai iarna.

7. Imi place sa conduc, da, stiu ca femeile sunt praf si pulbere la volan.

8. Dau in mansalier bine.Zau.Chiar si in pomi.

9. N-am o imagine a mea peste 1-2-5-10-20 de ani.

10. Cred ca in unele chestii trebuie sa crezi ca sa le vezi, nu invers.

12. Nu-mi place sa depind de nimeni. 1 an juma' ....

13. Sunt timida.

14. Am rareori initiativa de a ma apropia de oameni pentru ca mi-e ca o sa ma simt

respinsa in vreun fel.

15. Nu am nuante de toleranta. Sunt foarte toleranta cu cine-mi e in gratii, dar cand mi se
pune pata, ma enerveaza si cand respira bietul om.

16. In rest, sunt intoleranta. Bau!

17. Caut logica in orice.

18. N-am rabdare.

19. Ma simt nefiresc imbracata elegant.

20. As vrea sa dispara toate insectele, in afara de gargarite si fluturii de zi. Albinele sa
ramana undeva departe, ca vreau miere.

21. Imi place sa merg pe jos,chiar daca zic de la primu'colt ca numai pot.

22. Nu suport frisca vegetala.

23. Imi place sa (stiu sa) repar chestii.

24. Sunt rea de caldura.

25. Ma atasez foarte usor de lucruri.

26. Viata mea e foarte complicata fix inainte s-adorm si imediat inainte sa ma trezesc.

27. Mi-am dorit aproape toata viata sa am ochii albastrii.

28. Par foarte inocenta celor care nu ma stiu bine, probabil pentru ca sunt timida si am si
mutra de nevinovata.

29. Nu inteleg de ce nu e toata lumea ca mine, ne-ar fi mult mai usor tuturor :)
30. Sunt incapatanata.

31. Am nevoie sa inteleg anumite chestii.

32. Sunt momente cand stau foarte prost cu dictia.

33. Daca beau cafea,ma apuca tremuratu'.

34. De multe ori spun nu la ce mi se ofera si da la ce mi se refuza.

35. Imi place sa cant si imi pare rau ca n-am voce mai buna.

36. N-are nici un sens sa mi se comunice numele cuiva cand facem cunostinta, il uit pana
apuc sa ma dau incantata.

37. Ma omoara psihic trezitul devreme.

38. Scriu cu stiloul.

39. Nu-mi place sa fiu vulnerabila.

40 . ma enervez repede si nu mai discut (ca sa ma calmez) sau plec in mijlocul discutiei

41. Uneori nu stiu ce vreau, dar intotdeauna stiu foarte bine ce nu vreau.

42. In general port port doar coliere.

43. Am o intuitie despre care uneori cred ca-i sora cu paranoia. Si tocmai cand ma
conving ca de data asta am exagerat, se dovedeste ca am dreptate.

44. Uneori am orgoliul cat o nuca in perete.

45. Beau foarte multa apa.

46. N-am fost niciodata plecata de-acasa mai mult de-o zi.

47. Iau decizii ori foarte greu, ori foarte usor.

48. Imi place iaurtul,alunele si carnea de pasare.

50. Imi plac masinile negre.

51. Nu suport sa imi spuna cineva ce sa fac si cum sa fac.

52. Imi place sa stau muuuuuuult timp cu iubiloiu'meu...

53. Pierd mult timp la Pc, cateodata ma mir si eu de mine.

54. Vreau 2 baieti.Pe unu sa-l cheme Alex si pe unu cum o vrea Laurentiu.

55. Plang des.

56. Imi place mirosul de menta.

57. Scriu cu stiloul.

58. Il ador pe: Jason Statham

59. Bomboanele Toffifee sunt printre favoritele mele.

60. Visez: aberatii, ma trezesc agitata si cu niscaiva chef de cearta.

Mai bine lasa (chapter 5)

Mai bine lasa!
Sunt oameni care intra in viata ta atunci cand te astepti mai putin sau si mai corect spus, cand iti doresti
cel mai putin si totusi se intampla. Ii detesti pe oamenii acestia care vin nechemati, care nu-ti fac niciun
serviciu prin aparitia lor si iti doresti sa dispara la fel de repede cum au aparut. Te simti frustrat pentru ca
nu poti sa faci nimic sa-i inlaturi din viata ta cotidiana pentru ca oamenii astia nu vin singuri ci insotiti de o
cohorta de probleme si din pacate problemele lor se leaga de problemele tale sau pur si simplu iti creaza
tie noi probleme si atunci îi urasti de-a dreptul. Poate ca nu este nimic intamplator si asa cum exista cauza
si efect asa se justifica si existenta acestor oamenii care abia isi ascund placerea de a face rau. Iti doresti sa
dispara, atat ei cat si problemele pe care le-au creat dar stii bine ca asta nu se va intampla si atunci iesi la
atac. Esti nevoit sa iesi la atac, sa uiti de masura, bun simt, echilibru, educatie pentru ca in cazul asta cea
mai buna aparare este atacul. In prima faza oamenii pe care-i detesti se vor preface ca nu inteleg
atitudinea ta, ca ei nu au avut intentia sa te deranjeze si ca evident tu reactionezi exagerat, toate astea
facand parte din tehnica de manipulare. Esential este sa nu dai crezare unor astfel de “vrajeli”, ci sa ramai
vigilent pe pozitii pentru ca urmeaza faza a doua cand oamenii detestabili, vazand ca n-au reusit sa-ti
adoarma banuielile, trec ei insisi la atac si pretind ca tu esti de fapt autorul tuturor problemelor si uite asa
din victima devii calau. Nu-ti face probleme, oricum lumea te va pune la stalpul infamiei indiferent de
rezultat. Ai sa vezi ca micul tau univers linistit se va transforma brusc intr-un haos si daca pana atunci
fusesi un individ linistit, amabil, prietenos gratie acestor oameni te vei transforma intr-un tip cinic, ofuscat
si mai ales suspicios, intr-un cuvant o persoana detestabila.
Te gandesti anul asta sa le multumesti pentru un asemenea cadou nepretuit? Mai bine lasa …

Love means everything

Ce inseamna sa iubesti un om? A iubi un om inseamna a accepta oportunitatea de a-l
cunoaste cu adevarat si a te bucura de aventura explorarii si descoperirii a ceea ce se
afla dincolo de mastile si protectiile pe care si le ridica fiecare fara sa realizeze ca printr-
o bariera poate gresi enorm fata de el insusi.. Inseamna a-i contempla cu tandrete cele
mai adanci sentimente, fricile , visele si bucuriile, suferintele si aspiratiile. Inseamna a fi
capabil sa intelegi ca dincolo de scuturile si mastile sale se afla ascunsa o inima
sensibila si singura, care tanjeste dupa o imbratisare calda si un zambet sincer care sa o
faca sa se simta acasa. Inseamna a recunoaste plin de compasiune si respect ca
dizarmonia si haosul in care uneori traieste sunt produsul propriei ignorante si
inconstiente si sa realizezi ca daca uneori cauzeaza durere si suferinta este pentru ca nu
a invatat inca sa cultive fericirea si uneori se simte atat de gol si lipsit de sens incat nici
macar nu mai are incredere in el insusi. Inseamna a descoperi si a onora adevarata sa
identitate, dincolo de aparente si superficialitati si a aprecia in mod sincer propria lui
maretie ca expresie unica a Vietii.

A iubi un om inseamna a-i oferi sansa de a fi ascultat cu atentie profunda, interes si respect…
a-i accepta viata fara sa incerci sa i-o modifici, ci s-o intelegi. Inseamna a-i oferi un spatiu in
care sa se descopere fara frica de a fi chestionat, un spatiu in care sa se simta comfortabil
pentru a-si impartasi sentimentele fara sa fie fortat sa spuna lucruri pe care le considera
personale. Inseamna a recunoaste si a revela faptul ca are dreptul de a-si alege propria cale,
chiar daca e diferita de a ta.

Inseamna a-i permite sa-si descopere propria realitate Interioara… singur in felul sau. Inseamna
sa-l apreciezi fara conditii, fara sa-l judeci sau sa-l evaluezi negativ, fara sa-i ceri sa se schimbe
pentru a se potrivi idealurilor tale si fara sa te astepti sa actioneze si sa se poarte potrivit
standardelor tale. Inseamna sa-l apreciezi pentru ce este, nu pentru ce a-i vrea sa fie.
Inseamna sa a-i incredere in abilitatea lui de a invata din propriile greseli si de a se ridica din
nou cand cade, mai puternic si mai matur. Inseamna a-i comunica increderea in el ca fiinta
umana.

A iubi un om inseamna sa ai curajul sa te expui fara aparare, sa-ti arati realitatea interioara –
gol, sincer si transparent. Inseamna sa-ti descoperi propriile sentimente si vulnerabilitati.
Inseamna sa-i permiti sa afle persoana care esti cu adevarat, fara sa fabrici o imagine menita
sa produca o impresie favorabila. Inseamna sa-ti expui dorintele si nevoile fara sa te astepti ca
el(ea) sa ti le indeplineasca.

Inseamna sa-ti exprimi gandurile si ideile fara intentia de a-l convinge ca sunt corecte.
Inseamna sa te bucuri de privilegiul de a fi tu insuti fara sa ceri aprobare, astfel descoperind
aspecte noi si diferite ale personalitatii tale.

Inseamna sa te bucuri de experienta de a fi impreuna, stiind ca fiecare zi este o aventura

nesigura si ca maine este o intrebare fara sfarsit.

Inseamna sa traiesti fiecare clipa ca si cum ar fi ultima pe care o impartasiti unul cu altul si sa
faci fiecare intalnire la fel de profunda si intensa ca prima – transformand obisnuitul intr-o
creatie noua si miraculoasa.

A iubi un om inseamna sa-ti exprimi spontan iubirea prin gesturi si zambete, mangaieri ferme si
delicate, imbratisari pline de viata, saruturi, folosind cuvinte simple si sincere. Inseamna sa-l faci
sa stie cat de mult il apreciezi pentru ceea ce este, cat de mult ii apreciezi pentru ceea ce este
in interior, inclusiv calitatile care ii sunt necunoscute.

A iubi un om inseamna de asemenea sa fi capabil sa-ti stabilesti propriile limite si sa ti le sustii

in mod ferm. Inseamna sa te respecti, sa nu permiti altora sa treaca peste ceea ce consideri
drepturile tale personale. Inseamna sa ai atata incredere in tine si in celalalt, incat fara frica de a
strica relatia, sa te simti liber sa-ti exprimi supararea fara a-l ofensa, declarand orice te supara
sau te intimideaza fara insa a avea intentia de a-i rani sentimentele. Inseamna a-i recunoaste si
a-i respecta limitele, a-l aprecia fara a-l idealiza. Inseamna a impartasi si a te bucura de
intelegeri si a accepta neintelegerile.
A iubi un om inseamna a trece dincolo de individualitatea lui; inseamna a-l percepe si a-l
aprecia ca pe o parte a umanitatii ca intreg, ca pe o expresie a lumii, ca pe o manifestare reala
a esentei intangibile numita fiinta umana, din care tu insuti faci parte. Inseamna a recunoste prin
el miracolul indescriptibil al naturii umane, care este insasi natura ta, cu toata splendoarea, dar
si limitarile sale. Inseamna sa apreciezi fatetele stralucitoare ale umanitatii dar si partile
intunecate.

Asadar a iubi o fiinta umana inseamna a te iubi pe tine, a te simti mandru ca esti o nota in
simfonia acestei lumi.

Va fi bine indiferent de tot…

Cu sinceritate...
Sinceritatea, una dintre cele mai mari calitati ale unui om, daca nu cumva cea mai mare… o
calitate care ne este data la toti la inceputuri, dar pe care doar uni din noi aleg sa o cultive, altii o
lasa asa… sa iasa din cand in cand la iveala, iar din pacate multi o ingroapa cat pot ei de adanc…
si incearca sa nu isi mai aminteasca de ea…

Mie personal, imi pare asa simpla viata atunci cand fac uz maxim de sinceritate… nu spun ca
mereu este foarte bine, nu… de multe ori am avut de pierdut pe moment din cauza sinceritatii…
dar am incercat din rasputeri sa nu renunt nicio clipa la ea.

Mergand “brat la brat” cu sinceritatea, cred ca ne putem privi in oglinda, putem privi in oglinda
mai departe de imaginea fizica… ne uitam noi in proprii nostrii ochii… si pentru mine senzatia
respectiva este unica, imi da forta sa fiu mereu cat mai sincera… atat cu mine cat si cu cei de
langa mine…

Probabil ca este usor pe moment sa creezi situiatii cat mai convenabile, omitand sa spui
adevarul… pur si simplu spunand ceea ce vrea sa auda cel de langa tine… pe moment, intr-o
situatie de genul asta poti parea zmeu… dar oare atunci cand se va sfarama toata urzeala ta mai
poti ridica ochii din pamant? Mai poti avea curajul data viitoare sa ceri sa fi crezut?

Oare nu ar fi mai usor sa se spuna lucrurilor pe nume? Sa nu se mai creeze confuzii, sa nu mai
existe tensiuni? Nu doar o singura data am fost confuza din cauza lucrurilor ce au fost omise
intentionat, pentru ca cel din fata mea nu a vrut sa fie om ci zmeu, nu o singura data m-am
agitat, mi-am facut procese de constiinta, din acelasi motiv… daca voi “zmeilor” ati stii cata
neliniste puteti provoca…

Imi doresc sa am parte de cat mai putini “zmei” in preajma mea… cel mai bine suport
sinceritatea, accept fara vreun fel de ranchiuna un “am gresit”, “nu vreau” , “nu pot” , decat
povesti fantastice, care chiar daca suna bine… nu-s altceva decat MINCIUNI…

Cred ca un lucru sincer ne poate face mai mari decat 100 de minciuni bine spuse… fiindca pana
la sfarsit cel ce va ramane nemiscat va fi lucrul sincer…

Cine e cel mai fericit?

Fericirea nu e o euforie dorită de toți, ea e un
sentiment care se naște din relația ta cu
oamenii, energia și natura care te înconjoară.
Se spune că cei mai fericiți oameni nu au
neapărat tot ceea ce e mai bun...
Se spune că...
cel mai fericit copil... e cel care cunoaște
bucuria si căldura familiei sale...
cel mai fericit adolescent ...e cel care e iubit,
înțeles de ce-i care il înconjoară și apreciat...
cea mai fericită femeie... e femeia iubită și
mamă-împlinită...
cel mai fericit bătrinel e cel care poate nu are
tot timpul necesar, dar are srijinul și iubirea
ta!
Marea energie de fericire se regăsește în
soluția IUBIRII a oricărei vîrste, se regăsește în
fiecare din noi....și totuși..cel mai fericit om
de pe pămînt e cel care vrea și cei care-i sunt
alături să fie fericiți precum e el! Și nu numai
că vrea , dar și face ceva pentru a schimba
acest lucru!
Realitate sau Aparente?

Ne in conjoara o lume ciudata dar în acelasi timp

nemaipomenit de perfecta. Oameni preocupati cu multe
sau mai putine griji.Ne confruntăm zi de zi cu Realitatea
 sau Aparențe?Si dacă veni vorba, hai să vedem ce sunt
acestea Aparențele....
Aparenţele sunt opusul realităţii/esenţei. Aparenţele sunt
ceea ce putem numi iluzii sau măşti. Aparenţele sunt o
minciună urâtă/frumoasă în interiorul căreia s-a camuflat
un adevăr frumos/urât……și totuși da…suntem invățați să
judecăm după aparențe..DE CE? Pentru că suntem
materialiști, suntem extrem de superficiali și punem deci
accentul pe ceea ce vede ochiul. De multe ori nici nu mai
avem chiar rabdare pentru a ne acorda timpul necesar ca
să cunoaștem cu adevărat persoana, drept urmare pentru a
o putea cataloga corect.
În mare măsură atragem atenția la modul în care e
îmbracat X sau Y, iar aici mă refer pînă și la situația în care
ne căutăm o/un iubită/iubit, cu toate că poate în sinea
noastră înțelegem că nu conteaza doar imaginea ci și
limbajul, acțiunile etc.
Deasemena există și oameni care intenționat folosesc
aparențele, însă ei nu fac nimic altceva decît a face rău
altcuiva, pentru ca pînă la urma știm cu toții CONTEAZĂ
CONȚINUTUL, NU ȘI AMBALAJUL!
Să te confrunți cu Realitatea sau Aparențele? Tu, decizi
singur!
p.s. Aparențele înșeală…

Un simplu gând.
Zile grele, poate cele mai grele.
Ultimele cuvinte înbuibate într-o pagină de hâ rtie, pe care am aruncat-o la
gunoi de mult, da, ultimele cuvinte din suflet.Oricum orgoliul meu nu mi-ar fi
permis să dau acela foaie nimă nui, la fel cum nu-mi permite să mă desfă șor în
fața altcuiva.
Ce rost ar avea? Sunt egocentrică , vanitatea-mi curge prin vene, să fim
sinceri.Oricâ t de mult te iubesc, ră mâ n doar un suflet gol, ră mâ n fă ră tine, și
asta mă doare cel mai tare.Nu mai îmi pasă ce am fă cut, cum mi-am bă tut joc
de fiecare pă rticică din viață și fiecare pă rticică din mine, nu regret că te-am
cunoscut, regret că n-am apreciat asta, iartă -mă .
Nu mi-e dor de copilul acela prostuț, nu mi-e dor să greșesc, mi-e doar dor de
zâ mbetul meu sincer, de tine.Aș minții dacă aș spune că știu unde ești, cu cine
ești și cum ești, pentru că nu știu nimic din lucrurile ă stea, știu doar că , mi-aș
dori să fi aici.Mi-aș dori să nu fie atâ t de greu să te aduc aici, și ca visele mele
să fie mai lungi, să stai mai mult.
Am trecut peste multe, s-au întâ mplat multe, s-au schimbat multe.Am învă țat
să mă auto educ, încercă rile mele de maturizarea au reușit în mare parte, dar
încă nu-i totul terminat.Nu mai fumez, ură sc drogurile, și nu beau cafea, dar
nimeni nu-i perfect.Perfecțiunea e doar un apogeu pe care crezi că -l poți
deprinde, și asta se întâ mplă în ziua în care ai cu adevă rat încredere în tine și
ești fericit, în ziua câ nd gâ ndești pozitiv la remedeierea orică rui defect
exterior sau interior, ziua în care decizi să -i lași pe alții să sufere și te bucuri că
încă ești tâ nă r și nu ai problemele unui adult pe cap.E ciudat cum după 2 zile
revi la realitate, cum excelezi și totuși nu treci peste.Mie una îmi vine să țip,
dar dicolo de disperarea de dinauntrul meu nu por să exteriorizez
asta.Probabil aș vrea să vorbesc cu cineva, da, sunt 10 de persoane care
vorbesc cu mine și care îmi repetă că sunt dispuse să mă asculte, dar vorbele
mele nu mă vor face să mă simt mai bine.Am fă cut prea multe tâ mpenii, am
ră nit persoane, și un simplu dialog nu va schimba granițele timpului, nu va
îndrepta ceva, așa că , nu are rost.
Nu regret că am renunțat la anumite relații pentru că te iubeam pe tine, nu
regret că te iubesc acum, pentru mine ră mâ i la fel.Ș tiu că viața merge mai
departe, știu să mă distrez, știu cum să nu las asta să mă doboare, dar decâ t
fă ră tine, mai bine singură .

Lucruri mărunte..
Nu are rost să te întrebi de unde a început totul, de unde atâtea zâmbete, fără să simți nici un
sentiment, sau unde se va termina.De ce mă cred atât de puternică? Am lăsat durerea să mă
macine, gândurile mi-au luat prea multe nopți, dar n-am plâns, n-am spus cât de mult mă doare,
prefer să râd, și să spun că am mers mai departe, chiar dacă sunt într-o groapă.
Chipul tău, chipul tău frumos, și zâmbetul ăla.Mi-e atât de dor.Mă uit în viitor și doare groaznic,
pentru că tu nu ești, e doar un abis.Îmi pare rău, am spus-o de mii de ori, și încă n-am reușit să mă
iert.Nu ești tu, nu mai e nimic, nu mai sunt sigură dacă îmi doresc ceva din ce-mi doream înainte,
fără tine totul pare atât de inutil.Nu mai știu cum să caut fără inima mea, am rezistat atâta timp doar
cu viciile mele, dar le-am pierdut.Acum e doar o încăpere goală, o melodie lentă, nu mai e aceeași
atmosferă care-mi lua toată starea asta anostă, nu mai e nimic care să-mi placă, nimeni, privată de
tot ce ține de lumea asta, încep să țip, cad în genunchi, scrâșnesc din dinți și-mi strâng părul în
pumni, purtând în mine același suflet defect, defect fără tine.Mi-aș dori să mă înțelegi, am nevoie de
îmbrățișarea ta mai mult ca niciodată, dar nu, nu pot fi atât de egoistă.Vreau să sufăr singură, să lupt
singură, și să te protejez de mine, dar nu-ți pot da drumul, te iau cu mine pentru tot restul vieții.Sunt
foarte puternică, dar nu îndeajuns cât să trec peste.Mai am nevoie de timp, timp să uit, timp să iert,
să-mi transform durerea în putere, dar asta va mai dura luni întregi, poate ani.În realitate vorbesc cu
mintea, iar aici cu sentimentele, îmi pare rău că mi-am crezut minciunile, că toată lumea din jurul
meu începe să poarte o expresie a milei, dar nu pot să dau timpul înapoi, și nici nu pot să spun
adevărul pentru că tot ce înseamnă adevăr mă face să realizez cât am fost de proastă, și n-ar avea
sens, oricum inima mea nu mai e, mai ești doar tu, care rămâi în mine

Wellcome to my world..!
Liniște, și o melodie lentă pe fundal.Aș vrea să pot spune că e prima dată când
scriu, dar nu, aici scriu de mai bine de un an și jumătate.Am readus aspectul
principal, titlul, și nu contează sutele de postări șterse, a venit timpul pentru
noul început.
Mi s-au uscat buzele, mi s-a uscat sufletul, și mi-e prea dor să cânt un vers
banal.Lupta nesfârșită cu mine, lupta contra proprie-mi dureri, pe care o trăiesc
din plin, lupta cu această ființă secată de puteri, s-a terminat, am învins.Venele-
mi sunt pline de drog, am găsit sticluța care m-a nemulțumit atâta timp, durerea
rănilor mele copilărești, pur și simplu s-a dus, și parcă golul din mine nu mai mă
slăbește așa tare.
Sufetința aduce la suprafață un talent, durerea îl modelează, e doar nevoie de
timp, și am avut parte de acest timp.Sunt mai puternică ca niciodată.Trupul îmi e
compleșit, l-am epuizat, dar am învățat cum să fac o artă din el, chiar și fără
sufletul meu de copil.E plăcut să găsești ceea ce ai căutat mereu, să poți să- ți
găsești puterea în tine, puterea care nu te lasă să te oprești chiar și când fiecare
fibră din tine nu mai rezistă nici măcar o jumătate de pas.
Să scriu, ah, cât ador să scriu, și mi-a luat mult timp să realizez asta.Uneori
suntem schimbați de persoane care nici nu ne cunosc, uneori iubim persoane
care nici măcar nu ne cunosc, dar asta nu ne împiedică să vedem cine vrem să
devenim, nu ne împiedică să ne maturizăm, dimpotrivă, în momentul acela
începem cu adevărat să luptăm să devenim cine vrem, devenim maturi dintr-o
dată.Înainte nu puteam să cred asta.Nu-mi vedeam defectele, nu luptam cu
viața, nu luptam cu durerea, nu luptam să mă schimb, lăsam totul să se
prăpădească peste mine.Toată viața mea, în toți cei aproape 15 ani ai mei, nu
am simțit acest sentiment de putere, de convingere, de crediță în încredibilul
peste care sunt în stare să dau în fiecare zi.
Am greșit atât de mult, am iubit atât de mult, am suferit, m-am privat și am
pierdut.Am vrut să fiu indepedentă, am ținut toată durerea în mine, mi-am dat
putere singură, și asta doar pentru că aștept de ani ziua asta, ziua în care în
sfârșit mă bucur de propria-mi reușită.
Nu-mi pasă cine citește, e spațiul meu, și e deschis pentru oricine so..
wellcome to my world!

Amurg de vara in ochii unui adolescent

Vara iar…Fiica cea mai stralucitoare cu gene firave de mărar,ochi de mărgăritar şi cercei de cireşe,a
revenit pe minunata scenă a naturii cu alaiul său de flori şi fluturi multicolori.Cu multă măiestrie ea
pluteşte între cer şi pământ într-un joc copilăresc ,în tăcerea blajină a nopţii ,spre nemurire…Aşa o
vedeam eu în anii copilăriei mele,când priveam prin geamurile albăstrii ale căsuţei bunicilor,ca pe un
joc.Atâtea dimineţi!Atâtea dimineţi copilăreşti!Şi într-o clipă toţi anii din urmă se acoperi de lanul de aur
al florilor.
Acum,începe adevărata viaţă a acestui copil,noi drumuri i se deschid,noi oportunităţi i se ivesc.Dar tot
aceaşi privire blajină şi angelică parcă îţi spune că”Vreau să fiu copil din nou!”.Oare acest adolescent
poate să redevină copil?
Îmi aduc aminte de o fetiţă mică,gingaşă,cu părul cârlionţat ce i se prelingea pe umerii acoperiţi cu
bretelele unei rochiţe vaporoase.Alerga fericită toată ziua prin grădina bunicilor ei,dornică de a cunoaşte
sub răsfăţul naturii!La amurg,privea cum astrul diurn se stinge încet pe dealurile pârjolite ca nişte spinări
de amurg…Era ultimul tablou pe care l-a văzut când încă era un copil.A venit ziua aceea când acesta va
reveni pe acele meleaguri ale veşnicei copilării. Acel copil care devinea adolescent sunt eu,şi acum iată-
mă întoarsă la vechea casă a bunicilor.De întâmplările hazlii,poveştile spuse seara de bunica,ultimul
amurg mi-am adus aminte când am păşit în casă,întâmpinată de bunici mei,poate mai bătrâni cu aceaşi
dragoste.Se apropia momentul magic al asfinţitului astrului diurn în care mi-am luat rămas bun de la
locurile copilăriei mele.Am rămas singură lângă băncuţa de lemn care se odihneşte la umbra unui nuc
falnic,cocoşat de încercările mele de a ajunge în vârf.M-am aşezat ghemuită,cu bărbia sprijinită de
genunchi.Adia un vânt potolit care a adus o frunză călătoare de stejar.Obosită se aşeză be băncuţă.Pe
frunză văd cum o mică gărgăriţă pictată cu un roşu intens se odihnea în bătaia lină a vântului.Am luat-o
încet cu degetele din culcuş şi am încercat să îi dau un mic avânt,suflând încet pentru a-şi regăsi
libertatea.Două aripioare subţiri,translucide s-au desfăcut în zbor şi iată că gărgăriţa s-a pierdut în zarea
trandafirie.Stăteam şi priveam mirificul tărâm neschimbat de la ultima întâlnire.Dar acum puteam
înţelege adevărata frumuseţe.Ştiu că zborul fluturilor din floare în floare înseamnă graţie,iar simfoniile şi
sunetele de fluier ale păsărilor înseamnă fericire şi armonie.Cunosc mirosul ierburilor,al frunzelor arse
de soare dar şi culorile intense ale roadelor din livadă,în preajma amurgului.Priveam în zare marea
verde,agitată de vântul fugar,iar de departe aud basmul vechi al izvorului al cărui ecou învăluie întreaga
grădină. Mă bucuram ca un copil atunci când îmi aminteam că mă uitam la mingea roşiatică şi la jocurile
ei de raze,stând la pieptul bunicii,aceasta mângâindu-mi părul cârlionţat.Priveam grădinile înflorite şi
viile care împodobeau livezile prin care alergam nebună şi mă jucam cu bunicul”De-a v-aţi
ascunselea”.De fiecare dată când mă prindea mă săruta cu drag,luându-mă în braţe şi îmi făcea cerc
ei din cireşele cele mai mari şi lucioase.”Ce amintiri!”am exclamat,iar un zâmbet mi se ivi pe faţa
îmbujorată.
Deodată,aurora ca un arc se iveşte pe cer iar zbuciumul pământului mă trezeşte din visul meu…O ultimă
strigare de lumină,o rază pâlpâietoare de pasiune şi totul se ascunde în umbra nopţii!…Astrul zilei se
stinge cu durere,sângerând de pe plaja vânătă a cerului.E ireal!Câtă durere,chin,jale!Departe se vedea
satul ca într-o ceaţă subţire,învăluit de cântecul monoton al orologiului din sat care anunţă venirea
nopţii.Dar aceasta dură nelinişte este potolită de revărsarea feerică a luminii lunii palide,şi ivirea stelelor
pe cer ca un zbor luminos de hulubi.Mă întorc într-o parte şi văd cum florile de câmp,obosite,s-au culcat
în căpiţele de fân parfumat,iar cântecul greierilor se înalţă către văzduhul înstelat.Se simte o umezeală
înăbuşitoare afară,dar din casă vine un miros din copilărie amintit,cel de plăcintă cu mere coapte.
Primul amurg din lumea adolescenţei,va rămâne amintit pe paginile unui jurnal,dar zâmbesc pentru că
este noapte,şi totul o va lua de la început….

SOMETHING ABOUT ME....(CHAPTER 6)

Vrei sa afli cate ceva despre mine? O sa iti povestesc imediat o mica parte din
ceea ce sunt, ceea ce cred, ceea ce simt…

Eu sunt Cristina sau Chriss (cum ma numesc my best-friends). Cred ca sunt

putine persoane care ma cunosc cu adevarat. Nu pot spune ca sunt un om simplu
sau usor de inteles. Sunt o fire contradictorie, complicata. Si apreciez enorm
oamenii care incearca sa ma inteleaga si nu se grabesc sa ma judece.

Sunt zile in care comfortul patului meu imi aduce cea mai mare satisfactie, dar
sunt si zile in care ma pun in miscare si la sfarsitul zilei, cand trag linie, sunt
uimita si eu de cate am reusit sa fac.

Sunt momente cand devin egoista, cand ma gandesc doar la mine si trebuie sa
recunosc ca uneori, lucrul asta m-a scutit de cateva suferinte in plus la momentul
respectiv, dar mi-a creat si ceva probleme in timp.
Ma inspaimanta ideea de a fi neputincios. De a privi un lucru, o situatie, un
moment fara a putea face nimic pentru a-l schimba. Ma inspaimanta faptul ca
deseori, realitatea te ajunge din urma si iti arata cat esti de “mic”… pentru ca
da, uneori, nu e vorba doar de vointa. Uneori, oricat de mult ai vrea sa fie altfel,
nu iti sta in putinta sa poti schimba acel ceva.
Cred in DOI, cred in prieteni desi pana si prietenia a devenit in momentul de
fata un lucru relativ, cred nu-ti ajunge o viata pentru a cunoaste un om cu
adevarat, cred ca printre lucrurile pe care ar trebui sa le traim de mai multe ori
in viata se numara copilaria. Copilaria… mi-ar placea sa vorbesc mai mult
despre asta, dar devin nostalgica atunci cand o fac. Nu vreau sa devin nostalgica
acum.

Iubesc marea. Nu ma satur niciodata sa o privesc, sa o miros, sa o gust. Pentru

mine e un infinit care nu ma sperie, ci ma incanta.

Iubesc oamenii frumosi sufleteste. Ma inspira si ma fac sa cred ca daca vor,

oamenii chiar poti fi buni. Nu am intalnit multi, dar aceia pe care i-am intalnit
mi-au daruit putin din lumea lor, infrumusetand-o si pe a mea. Am descoperit
astfel, ca inca mai sunt oameni care daruiesc pur si simplu, fara sa astepte ceva
in schimb.

Sunt omul care iubeste fara sa fie gelos. Pentru unii oameni asta e un paradox,
pentru ca in mod gresit, in prezent, iubirea e asociata cu gelozia si invers. Fals,
fals, fals. Avand o experienta destul de ciudata, dar extrem de educativa, alaturi
de un om extrem de gelos m-a facut sa vad lucrurile diferit, sa vreau sa nu intru
si eu in categoria femeilor care controleaza obsesiv telefoanele, buzunarele si
casutele de email ale partenerilor lor asteptand sa gaseasca ceva. Imi place sa
cred ca am ajuns in punctul in care imi pot da seama ca ceva nu este in regula
din atitudinea omului de langa mine. Mi se pare mai simplu si mai putin
extenuant. Prima varianta e o pierdere inutila de timp si de energie.

Imi place viata. Imi place sa ma simt bine, sa fac ce-mi place, sa am in preajma oameni
alaturi de care ma pot dezvolta. Imi place sa dansez si dansez oricand am chef. Imi place
muzica buna, pe care nu pot sa o traiesc decat daca o cant, chiar daca nu am cine stie ce
voce. Imi plac concertele live si de fiecare data ma intorc de la ele fara glas, dar plina de
viata. Imi place romantismul, dar nu dus la extrem. Imi plac saruturile pe frunte si
imbratisarile lungi.

Nu imi plac oamenii aroganti. Oamenii care se cred superiori, desi intelectual sau spiritual,
nu sunt. Nu imi plac oamenii care isi rezolva problemele intr-o maniera agresiva. Nu imi
place sa fiu tratata ca pe un obiect. Urasc sa mi se impuna lucruri sau sa aflu lucruri
neadevarate despre mine. Nu pot spune ca nu ma afecteaza intr-o oarecare masura,
diferita, in functie de fiecare om in parte, ce vad sau ce aud. Nu pot spune ca m-am obisnuit
cu rautatea care poate exista in oameni si nici nu cred ca o voi face.

Nu pot spune ca sunt o persoana calma care trece cu rabdare peste toate mizeriile, dar
dupa ce ma aprind, imi trece.

Mi-am dat insa seama ca nu trebuie sa demonstrez nimic, nimanui. Ca important este sa
fiu impacata eu cu mine, sa fiu constienta de lipsuri si sa incerc sa le acopar, pentru ca
indiferent de situatie, sa pot spune cu mana pe inima ca nu mi-e rusine de ceea ce sunt sau
ce am facut.
Am invatat ca parintii sunt cea mai mare comoara pe care ne-o da Dumnezeu. Ca
indiferent cat gresim, cu ce gresim, in inima si in ochii parintilor nostri vom fi mereu cei
dintai si singurii care conteaza. Am invatat ca Dumnezeu iti scoate in cale oameni care sa te
ghideze in momentele cheie din viata ta. De multe ori, tarziu iti dai seama care a fost scopul
acelui om aparut in viata ta si de ce in momentul respectiv. Am invatat ca iubirea te face sa
te simti deopotriva, cel mai puternic si cel mai vulnerabil om de pe pamant.

Am invatat ca pentru a fi in armonie cu altii, trebuie sa ai o relatie frumoasa cu tine insuti.

Sa stii sa te ierti, sa te accepti, sa inveti, sa uiti!

De ce Momente in viata?

In urma cu aproape 2 ani am hotarat sa creez acest Jurnal. Nu stiam exact ce vreau sa fac
aici, asa ca timp de 2 luni nu am avut activitate pe aici. Apoi, a aparut “motivatia” sau mai
bine spus, motivul pentru care am inceput sa postez. O inima ranita, infranta. Nu stiu de
ce, dar cred ca majoritatea celor care s-au apucat sa scrie au facut-o din pricina unei iubiri
pierdute in timp…

O data cu Jurnalul am inceput sa cresc si eu, sa ma redescopar, sa cunosc oameni noi care
imi impartaseau aceleasi idei.

Am sa fac o paranteza spunand ca dintotdeauna mi-a placut sa citesc. Pentru mine o carte
buna inseamna o mica fericire. E un lucru pentru care imi gasesc mereu timp si atunci
cand citesc intru cu totul in acel univers. Da, mi-a placut dintotdeauna sa citesc, dar nu m-
am gandit vreodata ca o sa pot scrie. Mi-am inchipuit ca iti trebuie multa imaginatie, lucru
care nu e tocmai punctul meu forte. Apoi, cu timpul, mi-am dat seama ca pentru a scrie
trebuie sa simti. Sa traiesti. Sa suferi. Sa iubesti. Sa fii dezamagit. Sa fii fericit. Sa razi. Sa
plangi. Sa fii tu. Am ales acest nume tocmai in ideea ca viata inseamna toate astea. O
multime de momente despre care ajungi sa povestesti si sa spui “Au fost “momente in
viata” mea cand…”.

O sa numesc acest loc “o parte din mine”. Un jurnal deschis pentru toti. Un loc in care
intrand te poti regasi pe tine sau poti gasi raspunsuri la intrebari care te framanta. In fond,
noi oamenii suntem totusi, atat de asemanatori, mai ales cand vine vorba de tairi.

Intotdeauna am considerat ca uneori avem nevoie de un pansament sufletesc, chiar daca

acesta vine din partea unor oameni pe care nu ii cunoastem… sunt cuvinte care daca sunt
spuse atunci cand trebuie sunt un adevarat balsam pentru suflet!

NU UITA: …daca ai nevoie de un prieten si nu iti este nimeni aproape,daca ai nevoie de o

vorba buna sau un gand frumos… aici e locul tau! ♥

Am revenit acasa... in sufletul meu

Am un stil de a ma arunca in tot felul de proiecte sau in
anumite relatii.. imi asum, ar spune unii, iresponsabil,
anumite actiuni care par "nebunesti". Si asa sunt.. cand ma
uit insa in urma mea sunt cele mai faine realizari ale mele,
chiar daca unele proiecte au esuat, am invatat niste lectii
pretioase, chiar daca unele relatii s-au incheiat, am iubit si
iubesc oamenii care au fost "invatatorii" mei si m-au adus
"acasa", acolo in sufletul meu.

In "nebunia" mea am realizat ca am cateva repere. Aleg sa

imi asum acele "riscuri" doar daca simt... nu pot explica de
ce.. dar simt ca asa trebuie. Intotdeauna cand am facut ce
am simtit am aflat ulterior DE CE a trebuit sa am acea
experienta, in primul rand pentru ca era necesara pentru
evolutia mea.

Cand simt.. ma las dusa... pana la un punct insa.. cand

intervine ego-ul.. cand vreau sa detin controlul.. iar acolo,
in acel moment, e lectia mea cea mai importanta. Sa
constientizez ce vine din inima, ce vine din ego si sa aleg sa
actionez din suflet. Doamne... atatea invat, am atatea
experiente care pur si simplu ma ridica. Si sa stiti nu toate
experientele sunt inaltatoare, ba din contra cele care m-au
durut cel mai tare m-au ridicat cel mai sus.
Sunt un om simplu ce traieste intens... bogat... care se
arunca si invata sa nu se mai intrebe "CUM" sau "DE CE".

A trai inseamna a te transforma. Azi nu mai sunt cea de

ieri si toata viata voi fi in cautarea mea, pentru ca eu sunt
tot timpul alta. Toata viata este o descoperire, a mea.. si nu
este asta minunat?
Si nu putem descoperi cine suntem, cum e viata decat
experimentand, decat aruncandu-ne in situatii care asta
fac: scot la suprafata lectiile pe care trebuie sa le invatam.

Iar acasa e atunci cand tu decizi ca esti acasa.. atunci cand

intelegi ca fiecare moment e perfect exact asa cum e. Ca
fiecare experienta e perfecta asa cum e. Ca tu esti
perfect(a) exact asa cum esti. Si nu ma refer la
perfectiunea acea de "revista" ci ma refer la sufletul tau,
care e unic, minunat si care vibreaza doar atunci cand ceva
minunat il atinge. Stiti ca sufletul vostru nu vibreaza la
comanda, nu? Atunci sa il ascultam.. ca el nu minte
niciodata.

Casa noastra e doar in sufletul nostru... si eu ma simt din

nou acasa.
Asadar ma arunc, invat sa las controlul, descopar, ma
bucur si las sufletul meu sa vibreze.

Am invatat sa sufar
Una din cele mai importante realizari ale mele in ultimul
an este faptul ca am invatat sa sufar, da da.. am scris bine..
nu am invatat "ce inseamna suferinta" ci sa sufar. Nu ar
exista bucurie daca nu ar exista suferinta, nu ar exista
lumina daca nu ar exista intuneric, deci nu putem nega
ceea ce este atat de evident. Toti suferim insa cel mai
important este sa acceptam, sa intelegem si sa
gestionam suferinta atunci cand ea apare in viata
noastra.
Suferinta nu are NICI O LEGATURA CU CELALALT,
nu are nici o legatura cu exteriorul. Suferinta este o
experienta a ta personala si e important sa o
imbratisezi si sa vezi de ce anume a aparut in viata
ta. Noi atunci cand suferim spunem: celalalt m-a facut sa
sufar, celalalt m-a dezamagit. Nimic mai neadevarat.
Aceasta experienta a venit in viata ta pentru ca tu
ai cerut-o la un nivel foarte subtil, tu ai avut
nevoie de ea. Si tu suferi pentru ca afli adevaruri despre
tine care dor si care era necesar sa le scoti la suprafata, sau
nu TU, cel adevarat, suferi ci ego-ul tau. Imi spuneam des
"am fost dezamagita", de fapt m-am amagit. Da, am ales o
experienta in care m-am amagit. Celalalt vine ca o oglinda
si ne este cel mai mare invatator. Suferinta in sine este
cea mai importanta treapta spre evolutia noastra.
Am spus ca am invatat sa sufar.. da, pentru ca am acceptat
in viata mea experiente care au durut, care m-au trezit,
care m-au adus mai aproape de cine sunt eu cu adevarat.
Oamenii care au intrat in viata mea si pe care acum o
vreme eram suparata sau "credeam" ca m-au dezamagit,
mi-au adus cele mai frumoase daruri. Cum as putea sa fiu
suparata pe oamenii care m-au ajutat sa fiu mai aproape
de mine? Am invatat sa le fiu profund recunoscatoare
pentru ca datorita lor sunt azi unde sunt, azi inteleg viata
altfel pentru ca ei au facut parte din viata mea candva. Nu
am sa incetez niciodata sa ii iubesc pe acesti oameni, chiar
daca iubirea mea este alta acum. O data ce un om a facut
parte din viata mea, o data ce a intrat in sufletul meu,
ramane acolo, face parte din istoria mea personala. Doar
acceptand si binecuvandandu-mi trecutul, experientele,
stiu ca pot avea prezentul si viitorul pe care mi-l doresc.
Avem multe credinte despre suferinta... mie imi placea sa
fiu victima, inca mai fac pe victima :) dar cel mai
important este ca imi asum. Imi spuneam.. "nu esti
demna"... "uita-te la tine cum te umilesti"... oare cine se
umileste?! Doar ego-ul se simte umilit... doar el te
face sa amplifici suferinta. Am acceptat ca viata are si
astfel de momente, iar atunci cand apare suferinta, e
important sa imi invat lectia, sa plang cat am de plans, sa
fac ceea ce simt ca am de facut.. (chiar sa fac pe victima :D)
si sa o las apoi sa plece. Imi doream ca altii sa ma placa, ca
altii sa ma valideze... tot ego-ul meu cerea astfel de
validari. Eu vad suferinta ca atunci cand simti ca undeva
din interiorul tau se trage un semnal de alarma.. ceea ce
facem noi e ca lasam "exteriorul" sa amplifice acel semnal
de alarma.. ca si cand am stat cu degetul pe sonerie pana
nu mai putem. Daca ascultam acel semn, il acceptam si
vedem ce ne aduce atunci deja stim cum sa gestionam
orice experienta din viata noastra.
Mi se spune de multe ori: "Tu Chriss , tu suferi?!, tu ai
parte de asa experiente". Sa o lamurim si pe asta... nu ma
consider si nu o sa fiu niciodata un "guru", sunt un om
simplu cu o misiune speciala, acea de a-i sustine pe
oameni sa se descopere si sa isi urmeze misiunea divina pe
acest Pamant. Asta nu inseamna ca eu sunt IMUNA la
experientele pe care le are oricare dintre noi, ba mai mult
decat atat, am aceste experiente pentru a putea empatiza si
a fi mai aproape de persoanele dragi mie. Cum as putea sa
iti inteleg suferinta daca eu consider ca nu exista
suferinta? Cum as putea eu sa te ajut pe tine daca eu as fi
tot timpul ZEN si tu ai simti ca niciodata nu o sa poti sa ai
starea mea?
Uitandu-ma in urma experientele mele au ajutat zeci de
persoane si atunci cum sa le neg?! Nu despre asta e vorba
aici.
Consider ca cea mai mare realizare a fiecaruia
dintre noi nu este sa nu mai sufere ci sa stie cum
sa isi gestioneze suferinta atunci cand apare.
Atunci cand vrei sa nu mai suferi ramai intr-o
zona de confort care din pacate nu te ajuta sa
evoluezi. E ca si cand ai ramane intr-o cusca si
astepti sa vina viata la tine, nu sa iti traiesti tu
viata liber.
Viata mea este frumoasa datorita oamenilor care sunt sau
au fost in viata mea. Eu sunt azi unde sunt datorita
suferintelor prin care am trecut.
Le multumesc tuturor oamenilor care au facut sau fac
parte din viata mea. Va iubesc si va binecuvantez!

Dorinte false
Ma gandeam azi ce stupizi putem fi alergand prin viata
incercand sa fim ceva ce NU suntem. Suntem atat de
pierduti incat de multe ori dorintele noastre nu au legatura
cu nimic din ceea ce doreste sufletul nostru.
E ca si cum toata viata ne dorim sa fim inalti desi suntem
scunzi, ne dorim sa avem ochi albastri dar noi avem ochii
caprui.
Asa e si cu dorintele noastre, ne dorim ceva ce nu vine din
noi, suntem influentati de cei din jur, de societate dar cel
mai rau e atunci cand nu mai poti distinge intre ceea ce
alegi tu cu adevarat si influenta celorlalti.
Bine bine imi puteti pune intrebarea.. dar cum sa stiu cu
adevarat ce imi doresc?! Pai daca te uiti la un gard si e
verde, tu poti sa il vezi albastru? Ei.. daca alegi sa te minti
pe tine, da il poti vedea albastru, altfel nu ai cum. Asadar
raspunsul vine din interior si intreaba-te cand ai o dorinta:
vine din adancul sufletului meu, chiar vreau sa se
materializeze dorinta?! Ei daca vine de acolo te si poti
detasa de ea si atunci dorinta se va implini chiar mai
repede decat crezi tu. Daca insa te minti pe tine, vei avea
dorinte care nu au legatura cu misiunea ta si drumul tau
aici si unele pot fi chiar absurde. Da.. doare stiu. Insa la fel
stim ca nu avem noi toate datele si informatiile astfel incat
sa stim ce e potrivit si ce nu pentru noi. De aceea detasarea
de dorinte e esentiala. E minunat cand ajungi sa iti poti da
drumul... sa iti doresti si sa stii ca totul se aranjeaza si se
intampla asa cum este mai bine pentru tine. Ei... si pana la
urma sa fii inalt sau sa ai ochii albastri ti se vor parea si tie
dorinte absurde.. mai ales ca importanta valorilor in viata
ta se va schimba.
Formuleaza-ti dorinte, intentii, viseaza, si viseaza mult
insa lasa dorintele sa vina din adancul sufletului tau si
renunta la a te mai minti pe tine!

Perspective
Soarele va rasari intotdeauna indiferent daca sunt
trista sau bucuroasa
Luna ma va veghea intodeauna si imi va calauzi pasii

Pot sa rad sau sa plang.. sa fiu sau sa nu fiu

Mi-e dor de mine, mi-e dor de viata.

Mi-e dor sa fiu...

Nu pot lasa soarele sa ma mangaie si eu sa nu simt

Nu pot lasa luna sa imi zambeasca si eu sa nu ii
raspund
Nu pot sa fiu altfel decat cum SUNT.. un suflet ce se
bucura de fiecare clipa.

Ma caut acum ... si am sa ma gasesc

Voi lasa ce e vechi deoparte si fac loc noului
Si...
Fie soare sau ploaie
Fie dezamagire sau iubire
Fie durere sau bucurie
Am sa FIU EU.
Aleg sa urmez calea iubirii.
.....

03.07.2012

Sperante
Viata are propriile ei moduri de a te surprinde. Sunt momente cand te surprinde dandu-ti
sentimentul ca lumea ti-a fugit de sub picioare in secunda in care ai clipit din ochi si ai senzatia
ca nimic nu va mai fi la fel, niciodata.
Dar cumva, tot ea, iti reda din nou speranta. Iti da o firimitura de ceva in care sa crezi din nou si
un motiv pentru care sa lupti cu si mai multa indarjire. Pentru ca da, sunt momentele alea de
negura in care oricat de mult te straduiesti sa orbecai prin intuneric nu vezi nici o luminita.
Se pare ca niciodata nu invatam ca viata nu ne da certitudini. Ne face surprize. Ne scoate in cale
situatii pe care vrem nu vrem, trebuie sa le rezolvam. Absolut orice situatie pe care o intampinam
are doua fete. Una buna si una rea.

Atunci cand ni se arata cea buna, nu o asteptam niciodata pe cea rea sa apara. In situatia inversa,
cand credem ca nu poate fi altfel decat rau, partea cea buna a lucrurilor ni se arata intr-un final.
Si nu ne ramane decat sa credem. Sa speram ca ce-a fost rau a trecut si ca urmeaza zile senine.
Plangi cat trebuie sa plangi, cat ai nevoie atunci cand esti la pamant. Atunci cand simti ca ti-ai
pierdut calea si habar n-ai cum sa te intorci. Pentru ca plansul purifica intr-un fel sau altul. Mai
usureaza nitel sufletul de povara neimplinirii.
Si apoi, dupa ce ai plans suficient cat sa te simti mai usor, ia-o de la capat. Si ai incredere in tine.
In ceea ce esti. In ceea ce poti sa faci. Pentru ca in adancul tau, ai mai multa putere decat iti
imaginezi!

M de la mama…
M vine de la mama, omul care mi-a daruit un milion de lucruri pana acum. De la mama care a
plans pentru mine sau din cauza mea, de la mama care are mereu dreptate in tot ce zice, de la
mama a carei ochi inseamna lumina, de la mama a carei inima inseamna iubire.
Mama careia ii spunem vorbe grele uneori, care ii doboara sufletul.
Mama pe care o punem adesea pe locul doi pentru ca ne ocupam timpul cu altceva.
Mama care are mereu o vorba buna pusa deoparte si doua brate gata sa te cuprinda oricat de
mare ai fi.
Mama care renunta la ea pentru tine.

M vine de la mama. Mama mea. Cea mai buna si mai frumoasa mama. Cu cei mai blanzi ochi, cu
cea mai calda inima. Mama care ma iarta, ma invata si ma iubeste mereu. Mama care mi-e cel
mai bun prieten din lume.

Meseria de mama
Intr-o zi, o femeie numită Anne, îşi lua carnetul de şofer. Când au întrebat-o care era profesia ei,
ea avu un dubiu. Nu ştia cum să se considere.
Funcţionarul insistă: ”Ceea ce v-am întrebat este dacă aveţi un serviciu.”
”Sigur că da, am un serviciu”, exclamă Anne, “sunt mamă”.
“Noi nu considerăm ăsta un serviciu. O să consemnez casnică”, spuse funcţionarul cu răceală.
O prietenă a ei, Marta, auzi cele întâmplate şi căzu pe gânduri câtva timp. Intr-o zi, se află în
aceiaşi situaţie. Persoana care o interoga era o funcţionară de profesie, sigură şi eficientă.
Formularul părea enorm şi interminabil.
Prima întrebare era: “Care este ocupaţia dvs?”
Marta se gândi puţin şi fără să ştie cum, răspunse: “Sunt doctoră în dezvoltarea infantilă şi în
relaţiile umane”. Funcţionara făcu o pauză şi Marta trebui să repete cu pauze, emfatic, apăsând
cuvintele mai semnificative.
După ce a notat totul, tânara vru să verifice.
“Pot să vă intreb, ce înseamnă că faceţi, mai exact?”
Fără pic de nelinişte în glas, cu mult calm, Marta explică: “Desfăşor un program pe termen lung,
înăuntru şi în afara casei”.
Gândindu-se la familia ei, ea continuă: “sunt răspunzătoare de o echipă şi am primit deja patru
proiecte. Muncesc în regim de dedicare exclusivă. Marea exigenţă este de 14 ore pe zi, uneori
chiar până la 24 ore”.
Pe măsură ce îşi descria responsabilităţile, Marta observă creşterea tonului de respect în vocea
funcţionarei. Când se întoarse acasă, Marta fu primită de echipa sa: o fetiţă de 13 ani, alta de 7 şi
alta de 3. Suind spre dormitoarele casei, ea auzi pe cel mai nou proiect al ei: un bebe de 6 luni,
probând o nouă tonalitate a vocii. Fericită, Marta luă pe bebe în braţe şi gândi la gloria
maternităţii, cu multitudinea de responsabilităţi şi orele interminabile de dedicaţie.
”Mama unde-mi sunt pantofii? Mama, mă ajuţi să-mi fac o fundă? Mama, bebe nu încetează din
plâns. Mama, mă aştepţi la sfârşitul orelor? Mama, vii mâine să mă vezi dansând? Mama, mergi
la cumpărături? Mama…”

Stând în pat, Marta se gândi: ”Sunt Doctor în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile umane, dar
bunicile ce or fi?”
Si apoi a descoperit un titlu pentru ele: “Doctore superioare în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile
umane”.Străbunicile sunt “doctore executive superioare.”
Mătuşile sunt “doctore-asistente”.
Si toate femeile, mamele, soţiile, prietenele şi colegele, “doctore în arta de a face viaţa mai
bună”.

Intr-o lume unde se dă atâta importanţă titlurilor, în care se cere mereu cea mai mare specializare
în domeniul profesional, transformă-te într-o specialistă în arta de a iubi.

Morala: Am ajuns sa traim cu totii intr-o lume atat de ocupata si egoista, incat uitam esenta
vietii in sine. Si de cele mai multe ori, uitam de cea care ne-a ajutat sa primim in dar viata. Dar
de ce?

*Povestire cu morala, autor necunoscut

Prietenii nostrii
“E usor sa ne dam seama care sunt prietenii nostri… sunt cei care ne spun cand aratam caraghios
sau cand ne amagim singuri sau cand exageram, dar numai cei mai buni prieteni iti vor spune
adevarul chiar si atunci cand stiu ca te va supara. Da, doar prietenii adevarati iti spun adevarul…
iar atunci cand te avertizeaza despre un lucru suspicios, poate ca ar trebui sa-i asculti!
Prietenii adevarati sunt cei care ne spun adevarul despre noi insine. Chiar si atunci cand adevarul
ar putea fi ceva ce nu vrem sa recunoastem, cum ca avem foarte multe de invatat, cum ca uneori
avem nevoie de ajutor, cum ca avem in fata o sansa de aur. Da, sa auzim adevarul ne poate
determina adesea sa alegem alta cale. Insa niciodata nu stim unde ne va duce acea cale sau cine
ne urmareste.”

{ Desperate Housewives }

Eu
Sunt persoana careia ii place si se simte extraordinar atunci cand rade.
Sunt persoana care e mereu acolo atunci cand cazi, ca sa te ridice.
Sunt persoana care spune “Imi pare rau” chiar si atunci cand nu e vina ei.
Sunt persoana care a pierdut multe pe drum, dar nu s-a dat niciodata batuta.
Sunt omul care a inteles ca pentru trece peste o iubire care a durut si s-a pierdut, trebuie sa inveti sa
iubesti din nou.
Doar asa te poti vindeca!
Si am mai inteles un lucru… ca oricat de dezamagit ai fi la un moment dat, viata iti va scoate in cale si
lucruri bune pentru a compensa!
Cum poti face dintr-o zi normala una
mai frumoasa:
★poarta ceva ce iti place si in care te simti bine
★ bea ceaiul preferat
★ spune “te rog” si “multumesc”
★ spune-i persoanei iubite “Te iubesc!”
★ priveste rasaritul sau apusul ( pe care dintre ele il apuci )
★ poarta parfumul preferat
★ zambeste ( mult )
★ citeste o carte
★ priveste un film bun
★ ureaza-le si altora o zi buna!

Multumesc pentru prietenie!

De multe ori in viata mea m-am intrebat daca am cu adevarat prieteni. Genul de prietenie despre care
citesti cu placere intr-o carte, genul de prietenie pe care il vezi pe micile sau pe marile ecrane si la care,
evident, visezi si tu, genul de prietenie pe care il vezi la altii, dar de care tu n-ai avut inca parte. Genul de
prietenie… pura. Fara interese, fara ascunzisuri, fara reprosuri.

M-am pacalit de multe ori. Oamenii au incetat la un moment dat sa imi mai zambeasca sincer si au
inceput usor, usor sa se indeparteze. Apoi sa-si ceara scuze. Sa-mi spuna ca le-a fost dor. Ca au fost prea
ocupati cu treburile lor ca sa-si mai indrepte gandurile catre mine. Ca orgoliul le-a fost prea mare ca sa
faca primul pas dupa o discutie copilareasca. Si am iertat. De “n” ori m-am facut ca nu vad, ca nu aud.
Mi-am inabusit ganduri si sentimente doar pentru a salva o prietenie.
Apoi, am realizat ca nu trebuie sa lupt doar eu. Ca o prietenie nu presupune uitare, lipsa de timp sau
orgoliu stupid.
Si mi-am dat seama de toate astea pentru ca am intalnit oameni care mi-au aratat ce inseamna cu
adevarat prietenia. Oameni calzi, oameni care sunt frumosi pe dinafara pentru ca au un suflet minunat,
oameni pe care ii cunosc de ceva timp si chiar mi-au fost alaturi in momentele cele mai dificile si oameni
pe care nu ii cunosc de foarte mult timp, dar care mi-au lasat senzatia placuta ca ne stim de-o viata.

Caci prietenia nu inseamna un numar de ani petrecuti impreuna. Nu inseamna nici faptul ca daca
stii cateva lucruri despre celalalt ii esti automat prieten.
Prietenia inseamna ca la miezul noptii sau in zorii zilei, cand un prieten “te striga” fugi intr-
acolo. Inseamna sa poti povesti ore intregi fara sa te simti incomod si fara sa te simti in plus.
Prietenia inseamna sa nu infrunti viata de unul singur. Sa stii ca undeva, aproape de tine, se afla
un om sau mai multi in bratele carora poti alerga si de bucurie si de tristete.

Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a scos in cale oameni care sa imi arate partile frumoase ale
unei prietenii. Ii multumesc ca am prieteni!
Exista oameni extraordinari!
Da, ei exista.
Oamenii pot fi inclusi in atat de multe categorii, dar eu vreau sa vorbesc astazi despre acei
oameni pe care ii intalnesti poate o data in viata si care stii inca de la inceput ca sunt
“extraordinari”.
Am spus in repetate randuri ca oamenii sunt asa cum vor ei sa fie. Isi aleg sa faca rau sau sa faca
un bine. Aleg sa jigneasca sau sa spuna o vorba buna. Aleg sa urasca sau aleg sa iubeasca.
Mi-au iesit in cale oameni pe care la un moment dat in viata mea i-am crezut prieteni, mi-am pus
toata increderea in ei, i-am ajutat, le-am marturisit ce aveam pe suflet ca mai apoi toate sa se
intoarca impotriva mea mai devreme sau mai tarziu. Nu regret nimic. Astfel, am invatat ca
prietenia e un lucru relativ uneori, pretios, pe care e foarte greu sa il gasesti asa cu una, cu doua.
Dar am reusit sa gasesc si oameni care mi-au dovedit ca increderea nu se castiga neaparat in
timp. O poti darui din prima, fara prea multe explicatii sau intrebari. Pentru ca stii ca acel om o
merita. O stii pur si simplu. O simti.

Se poate dovedi extrem de dificil sa gasesti oameni adevarati intr-o lume atat de mare. Ei nu se
ascund, dar comunica doar cu sufletul. Iar ca sa-i gasesti, trebuie sa-ti lasi si tu sufletul deschis.
Un om iti poate schimba numaidecat ziua. El poate aduce soarele pe cerul tau intr-o zi ploioasa si
innorata numai printr-un gand frumos, o vorba calda, un gest marunt.
Pentru ca da, sunt acei oameni care iti sterg lacrima de pe obraz cu degetele unui zambet, care iti
daruiesc o parte din lumea lor colorand-o si pe a ta, care au incredere in tine desi e posibil sa nu
fi facut nimic special pentru asta.
Sunt acei oameni care iti ating inima dincolo de cuvinte, dincolo de gesturi, dincolo de ganduri.
Sunt acei oameni care iti intind mana doar pentru a te impinge in sus sa zbori.
Sunt acei oameni cu care comunici din suflet, cu sufletul.
Sunt acei oameni care te pun pe ganduri despre viata, coincidente, destin si alte lucruri
asemanatoare.
Sunt acei oameni care apar in viata ta intr-un moment cheie si care intr-un fel sau altul iti arata o
cale.

Cred ca ma pot numi un om norocos. Pe langa multe alte lucruri de care am scapat cu bine cu
putin noroc, faptul ca am intalnit un astfel de om minunat ma face sa ma simt norocoasa si
recunoscatoare.
Ma face sa-mi pun intrebari si sa caut raspunsuri, sa cred cu tarie in mine, sa devin mai
responsabila!
Atunci cand un om vede ceva in tine, e timpul ca tu sa fii constient de acel lucru si sa-l
exploatezi. E timpul sa lasi toate acele motive pentru care renuntasei undeva deoparte si sa incepi
sa faci ceva pentru tine in primul rand.

Cu inima plina de emotie, ii multumesc unui om extraordinar. Ii multumesc Doinei H., care nu
stiu de ce a considerat ca merit sa primesc o raza din lumina ei!

Strainii… prieteni
Ati intalnit vreodata oameni pe care i-ati simtit aproape din prima clipa? Acei… straini.
Acei oameni despre care aparent nu stii nimic, dar ai senzatia ca stii totul.
Acei oameni care inexplicabil ti-au atins inima si au lasat acolo o amprenta.
Acei oameni cu care stabilesti o legatura speciala, diferita.
Acei oameni care la un moment dat au dat buzna in viata ta si au schimbat-o intr-un fel de care
uneori nu esti constient. Acei oameni care iti sunt mai prieteni decat prietenii cu care te-ai
straduit sa creezi o legatura in timp.Acei oameni care la momentul potrivit au stiut cum sa te
priveasca, ce sa iti spuna, cum sa te imbratiseze.Acei oameni pe care o data ce i-ai intalnit nu ii
poti lasa sa plece.Oare ei sunt “strainii”? Eu ii numesc prieteni sau suflete pereche la un alt nivel!

My moments
Sunt momente cand ma simt pustiita fara vreun motiv anume sau fara absolut nici un motiv, dar sunt si
momente cand simt ca am totul.
Sunt momente cand as plange din orice nimic, dar sunt si momente cand imi place atat de mult viata
mea ca nu ma pot opri din ras.
Sunt momente cand vreau mai mult, dar si momente cand ma multumesc cu mai putin.
Sunt momente cand sunt capricioasa, mofturoasa, impulsiva, dar sunt si momente cand sunt rezonabila
si calma.
Sunt momente cand imi place sa fiu alintata si rasfatata, dar sunt si momente in care vreau doar sa fiu
lasata in pace.
Sunt momente cand imi place galagia, oamenii multi, agitatia, dar si momente cand apreciez
singuratatea si ma regasesc in ea.
Sunt momente cand habar n-am ce e de facut in continuare, dar si momente in care sunt sigura pe mine
si stiu ce am de facut.
Sunt momente vorbesc mult si momente cand nu pot decat sa tac.
Sunt momente cand nu stiu ce simt si momente cand stiu prea bine, iar asta ma copleseste.
Sunt momente in care imi cunosc prietenii, dar sunt si momente in care ma intreb cine sunt “strainii” din
fata mea.
Sunt mii de momente, o viata, un om. Eu.

Bratele oamenilor…
Bratele oamenilor pot oferi imbratisari atat de calde… insa, tot ele te pot arunca atat de tare la
pamant incat sa n-ai habar ce s-a-ntamplat cu tine.
De-a lungul timpului am intalnit o multime de oameni. Oameni care au intrat in viata mea si pe
care mi-i voi aminti mereu cu drag sau cu dor. Oameni care desi nu ma cunosteau au stiut ce sa-
mi spuna si cand sa-mi spuna. Oameni care au stiut sa imi fie prieteni si oameni care mi-au aratat
ca prietenia e si ea relativa si ca la fel ca iubirea, presupune intotdeauna 2 parti implicate cu
sufletul. Oameni care straini fiind, mi-au dat complet viata peste cap.
Oameni care si-au batut joc si oameni care au apreciat. Oameni care m-au iubit si oameni pe care
i-am iubit. Oameni care mi-au adus zambete si oameni care au stiut sa daruiasca numai lacrimi.
Oameni care mi-au simtit lipsa abia dupa ce m-au pierdut si oameni carora le-am simtit lipsa
pentru ca n-am stiut sa-i pastrez.

Consider ca toti acesti oameni cu care m-am intersectat pe drum mi-au oferit lectii importante.
Mi-au aratat o cale, un sens, o valoare. M-au invatat ca oamenii sunt capabili sa spuna lucruri
frumoase, sa faca fapte frumoase, sa ajute, sa daruiasca neconditionat, sa iubeasca, sa ierte… iar
atunci cand nu o fac, e pentru ca nu vor, nu pentru ca nu pot.
Lectii
Viata iti da multe lectii de-a lungul timpului. Cu siguranta pe multe le pierdem din vedere, pe
altele le ignoram doar pentru a le invata mai tarziu, iar pe unele le invatam pe loc pentru ca nu
avem de ales.
Da, acum stiu sigur ca la scoala era mult mai simplu… Cu timpul, mi-am dat seama ca dorinta pe
care ne-o punem cu totii cand suntem mici, si anume “vreau sa fiu mare” se implineste fara doar
si poate cam la toti. Si nu e deloc atat de simplu precum ne imaginam.

Am mai invatat si faptul ca distanta face parte dintre lucrurile care sunt relative… doi oameni
care stau unul langa altul pot fi la fel de departe ca doi oameni aflati la mii de km distanta!
Apropierea se face cu sufletul.
Timpul sterge doar amintirile care nu au nici o valoare. Pe cele care au contat si vor conta le
pastreaza intacte. In amintiri, oamenii pot ramane la fel cum ii stiai tu chiar daca ei intre timp s-
au schimbat altfel decat cum sperai sau pur simplu au plecat inainte de vreme. Inima pastreaza o
multime de comori.

Mi-am dat seama ca in prezentul nostru, sa fi exagerat de sincer e un mare defect din cauza
caruia ai multe de pierdut. Da. In schimb, cred ca diplomatia e o mare calitate, pe care tot mai
putini oameni o au.
Acum stiu ca o inima facuta bucati se vindeca in timp. Ea trebuie tratata cu multe lacrimi, cu
multe pareri de rau, cu multa durere, apoi cu oameni noi, cu alte zambete, cu alte imbratisari.

Am ajuns si la concluzia ca e important sa faci ceea ce iti place. Iar daca nu ai ceva ce iti place sa
faci, trebuie sa il cauti pana il gasesti. Altfel, irosesti timp pretios devenind frustrat si enervandu-
i pe altii fiind atat de morocanos si de posac.
Stiu ca e bine sa fi rabdator, calm, dar eu cred ca am ramas ramas putin in urma la lectia asta.
Mai stiu si ca singuratatea e buna, e placuta uneori, dupa care devine sufocanta. De aceea, prefer
oamenii in jurul meu.

Am invatat sa ma “lupt” cu oamenii ca sa raman in picioare!

Am invatat sa ma “lupt” cu mine ca sa imbunatatesc cate ceva.
Dar cel mai important lucru pe care l-am invatat este ca lectile cele mai importante le invatam cu
ochii in lacrimi si cu inima in genunchi. Altfel, nu le invatam deloc.
Si totusi, mai sunt atat de multe…

Momente in viata…
Sunt momente in viata cand simtim nevoia sa stam jos si sa meditam. Sa meditam la ce a fost, la
ce este si la ce va fi.
A fost frumos ce a fost? E bine cum e? Cum va fi?
Privind inapoi putem simti o multime de lucruri… poate regretul unui lucru pe care nu l-am facut
la timp sau nu l-am facut deloc, poate tristete, poate durere, poate dor de o persoana anume sau
de persoana care obisnuiai sa fi, poate nostalgia timpului irosit sau trecut prea repede.

Trecutul e ceva ce va ramane mereu al nostru. Nu il mai putem schimba, dar il putem “rasfoi”
mereu cu sufletul nostalgic. Fiecare zi care trece devine trecut. Azi devine imediat maine si nu
pot sa nu ma intreb daca “azi” eu am facut ceva bun pentru mine sau pentru altii. Daca mi-am
invins o teama si am luptat pentru un ideal. Daca am spus ce trebuie, cand trebuie, cui trebuie.
Daca nu am lasat problemele sa ma faca sa uit ca am un zambet frumos.

Prezentul e un timp prea scurt… Privind inainte nu pot decat sa imi imaginez ca va fi mai bine.
Nu vreau sa iau exemplul oamenilor care au inceput sa prezica un viitor urat. Eu vreau sa cred ca
oamenii vor incepe sa se schimbe in mai bine. In mai rau au facut-o deja, deci vreau sa cred ca
urmeaza randul binelui.
Vreau sa cred ca oamenii vor zambi mai des, fara un motiv anume si vor fi mai politicosi. Ca isi
vor aminti sa spuna “Multumesc” sau “Imi pare rau” mai des decat o fac acum. Ca vor analiza
mai mult propria persoana si mai putin pe restul lumii. Ca vor inceta sa mai fie morocanosi si ca
vor fi mai increzatori.

Azi a fost o zi in care am meditat. In care mi-am pus intrebari, am ocolit raspunsuri sau le-am
acceptat.
A fost frumos ce a fost? E bine cum e? Cum va fi?
A fost frumos ce a fost, iar de unele lucruri mi-e cumplit de dor.
E bine cum e, dar mai sunt mult de indreptat. Nu stiu cum va fi, dar va fi mai bine!

Dulce prietenie
Cat de mult conteaza sa stii cine iti este aproape, cine se gandeste la tine cu drag, cu admiratie,
cu dor, cu iubire, cu prietenie.
Uneori, pare tare dificil sa triem presupusii prieteni de adevaratii prieteni.
Uneori, chiar e dificil sa alegi vorbele dulci dar mincinoase de vorbele cu adevarat sincere.
Pentru ca deseori, se pot confunda cu usurinta.
Vreau sa cred ca imi cunosc prietenii, ca ei sunt asa cum ii stiu eu, cum ii cred eu, cum ii vad eu.
Am nevoie sa cred ca este asa.
Stiti, cred ca in viata fiecaruia dintre noi au existat momente in care ne-am simtit singuri intre o
multime de prieteni. Momente in care nu i-am simtit aproape. Momente in care i-am simtit mai
putin prieteni. Si unii dintre ei chiar asa au fost. Mai putin prieteni.

O imbratisare mare pentru “oamenii mei”, pentru “umerii” pe care imi mai odihnesc adesea
mintea obosita sau ochii inlacrimati, pentru “bratele” care stiu sa ma cuprinda si sa ma asculte.
Pentru “ochii” care ma citesc chiar si atunci cand nu mai am cuvintele la mine.
Va multumesc si va iubesc si va apreciez!

Azi ma gandesc…
Mi-am dat seama ca oricat de mult ai ajuta oamenii, oricat de mult te-ai stradui, la un moment
dat, ei vor spune ca nu ai facut nimic pentru ei. Si te vor rani. Va durea.
Dar pe de alta parte, am inteles ca recunostinta si “rasplata” vin din alte locuri, in cu totul alte
forme. Bunatatea pe care o dai, o primesti inapoi, de multe ori in cantitate dubla.
Ideal ar fi sa invatam, sa ne invatam sa fim recunoscatori. Sa nu uitam binele facut, ba mai mult,
sa il intoarcem inapoi. Dar cum nu traim in lumea ideala, facem tot mai rar lucrul asta. Nu stiu
daca am procedat intotdeauna cum trebuia in anumite situatii, daca am spus ce trebuia, cand
trebuia, cum trebuia.
De fapt, sunt sigura ca nu am facut-o, dar cumva, in calea mea, au iesit oameni care m-au invatat
diverse lucruri, care m-au ajutat in feluri in care probabil nici nu stiu, care mi-au facut bucurii
prin niste gesturi simple, dar “mari”.
Uneori, viata te doboara, da cu tine de pamant si te umple de praf si de amaraciune. Dar tot ea, iti
scoate in cale flori, aer curat, soare luminos, oameni calzi.
Privind uneori in urma, constat ca in momentele de “cumpana” ale vietii mele, Dumnezeu cel
mai probabil, mi-a scos in cale oameni care sa-mi dea o mana de ajutor. Oameni care m-au facut
sa vad ce nu vedeam, sa simt ce nu simteam…

Azi ma gandesc la oamenii care “lovindu-ma” m-au invatat ca viata nu-i deloc simpla si ca
oamenii sunt uneori cat se poate de rai si de ciudati.
Azi ma gandesc la oamenii care au fost buni cu mine si m-au indemnat sa fiu si eu mai buna.
Azi ma gandesc la oamenii care mi-au intors spatele, apoi mi-au simtit lipsa.
Azi m-am gandit la oameni in general… la cat de mult te pot ajuta si la cat de multe dureri iti pot
cauza.
Azi le multumesc oamenilor care au facut, fac si vor face parte din calatoria mea prin viata.

Friends?
Azi o sa scriu despre prietenie. Despre oamenii care stiu sa fie prieteni. Despre aceia care SUNT
prieteni.
Imi place sa cred ca timpul mi-a facut o favoare si i-a filtrat in locul meu. Timpul si intamplarile
mai putin placute. Pentru ca acum ii stiu pe cei care sunt acolo cand pe mine ma lasa puterile. Pe
cei al caror umar pot sa il ud cu lacrimile mele de tristete sau de bucurie.
Da, ii cunosc si ii numar doar pe cateva degete pe cei pe care ii pot suna oricand, pentru orice. Si
pentru ca ii apreciez si ii pretuiesc, ma straduiesc in fiecare zi sa fiu si eu o prietena de nadejde.
Pentru ca sunt o parte din mine si pentru ca fara ei nu stiu ce m-as face.
Iar pentru cei care pe drum, au uitat sau nu au mai vrut sa-mi fie prieteni, daca isi vor aminti
vreodata ca mai exist si eu pe undeva prin jurul lor, sa nu fie surprinsi ca am uitat si eu la randul
meu, sa le fiu prietena.

Ganduri razlete
Da, cu siguranta tot ce ni se intampla, ni se intampla cu un motiv bine, dar foarte bine intemeiat.
Doar ca, din pacate, uneori, il aflam mai tarziu…
Unele lucruri ni se intampla ca sa vedem cine ne sustine in momentele critice si cine ne intoarce
spatele. Cine ne sunt prietenii, oamenii pe care ne putem baza si cine sunt doar “cunostintele”.
Sunt deasemenea lucruri care ni se intampla pentru a realiza ce vrem cu adevarat de la noi, care
ne este scopul in viata.
Sunt lucruri care se intampla pentru a ne gasi calea, pentru a ne redescoperi. Cu siguranta uneori
pare ca toate lucrurile rele ni se intampla doar noua, ca doar noi suntem cei mai ghinionisti
oameni din lumea asta, dar de fapt, prin toate greutatile care ni se lasa pe umeri devenim
puternici. Mai puternici decat credeam ca suntem. Mai puternici decat speram vreodata ca putem
fi.

Cumva, atunci cand toate relele vin deodata, gasim in noi forta de a ne ridica. Dupa ce varsam
toate lacrimile pe care nu stiam ca le avem, dupa ce ochii sunt atat de umflati ca abia mai vedem,
dupa ce zacem atat cat e nevoie pentru fiecare, ne ridicam frumos din pat, ne aranjam, ne
imbracam frumos si luam iarasi viata in piept.
Nu, nu-i usor deloc… dar absolut deloc. E poate cel mai greu lucru la care este supus un om. Sa
o ia de la zero. Sa inceapa iarasi dintr-un punct mort si sa-i dea viata.
Dar cine a spus ca e usor sa te iei la tranta cu viata? Cu oamenii? Oamenii… atat de… diferiti.
Atat de… complicati.
Si oricat de mult am vrea la un moment dat sa ne intoarcem inapoi, sa avem genunchi juliti si nu
inimi frante de durere, nu se mai poate. Asa ca, oricat de tare ar durea, trebuie sa fim adulti. Sa
fim maturi. Sa luam decizii. Sa ne asumam consecinte. Sa suportam umilinte. Sa mergem mai
departe orice ar fi.

Asa ca, orice ar fi, voi privi inainte. Imi voi sterge ochii inlacrimati si voi fi eu, cea cu un zambet
de rezerva ascuns undeva prin buzunare. Si, intr-o zi, am certitudinea ca soarele va straluci cu
putere si pe straduta mea intunecata acum. Da… si va face si caldura! Si pentru ca cel mai
simplu e sa renunti, eu nu voi alege calea cea mai simpla… e timpul meu! Un timp care nu ma
asteapta, care nu ma amana si care uneori curge in defavoarea mea. Asa ca nu. Nu o sa il mai
irosesc. O sa il folosesc!

Alegeri
De data asta nu mai e vorba de mine, dar ma gandesc cu groaza daca as fi pusa eu in situatia
respectiva, daca eu as fi cea care trebuie sa aleaga intre doua variante, niciuna prea promitatoare.
Sunt momente cand greselile pe care le faci au un mare impact asupra ta, atat asupra prezentului
cat si asupra viitorului. Sunt urmari ale unor alegeri pe care le faci, care te bantuie toata viata.
Cum poti alege cand stii ca orice ai alege pare dezastruos?
Ce e de facut cand oricat de mult ar vrea prietenii sa te ajute, nu au cum?
Cum depasesti un moment dificil in care trebuie sa iei o decizie care va schimba tot ce urmeaza?
Atatea intrebari, nici un raspuns favorabil…

Si ajung din nou la ideea ca noi oamenii ne torturam de buna voie. Noi singuri. Prin ceea ce
facem, prin ceea ce spunem sau nu spunem, prin ceea ce gandim. Si ironia este ca repetam
greselile, mergand in continuare pe premiza ca “nu are cum sa mi se intample mie”… si se
intampla!
Regretele de-a doua zi nu-ti fac decat mai rau si te gandesti ce simplu ar fi fost sa fi invatat de
prima oara…
Sunt decizii ale caror regrete iti fac albe noptile!
In situatiile limita ale vietii iti dai seama cat de puternic esti de fapt, incercand sa iti asumi
responsabilitati, sa nu alegi cea mai usoara cale, sa nu cedezi psihic.
Sunt cai pe care le alegem pentru ca par mai usoare, au o rezolvare rapida pe moment dar te
urmaresc toata viata.
Iar cine iti doresti si astepti sa te sustina si sa te ajute nu o face.

Inima da gres uneori. Nu ne impinge catre cele mai bune alegeri. Facem atatea greseli dintr-un
impuls prostesc, apoi ratiunea se lupta cu acele alegeri incercand sa gaseasca o solutie. Sau poate
tot inima ar trebui sa repare ce-a stricat?
De pus pe ganduri…
Nimeni nu poate alege in locul tau. Nimeni nu iti poate duce pe umeri durerea si regretele, oricat
de dispus ar fi sa te ajute. Esti singur, tu cu durerea si tu cu regretele.
Indiferent cati prieteni ai in jur, cat de mult te-ar sustine moral, durerea va ramane doar a ta…

Obosita si satula
Si sunt momente in viata cand tristetea te copleseste. Te duce pana in cel mai negru abis al ei
apoi le lasa in bratele dezamagirii. Ale frustrarii. Ale neputintei.
E cumplita senzatia aceea de renuntare pentru ca nu iti sta in putinta sa faci mai mult sau aceea
de acceptare a infrangerii. Dar indiferent ce ai pierde, nu iti pierde speranta! E singurul lucru
care ne tine pe linia de plutire oricat de adanci ar fi apele in care ne scaldam la momentul
respectiv.
Afli ca persoana iubita nu e doar a ta si esti complet bulversat. Nu stii daca porti vreo vina, nu
stii ce are in plus cealalalta si nu ai tu, nu stii DE CE. Dar stii ca doare. Si Doamne, cum doare!
Incerci din rasputeri sa iti implinesti un vis, o dorinta, iar usile se inchid una cate una in fata ta.
Nu stii ce iti lipseste, nu stii ce se asteapta de la tine de tot dai gres. Dar stii ca dezamagirea te
sufoca.
Afli ca un prieten apropiat ti-a servit o mare minciuna ca desert, sau chiar ca felul intai, iar
increderea ta in oameni are mult de suferit. Mai afli ca o persoana draga dispare pur si simplu,
plecand in alte lumi, si stii ca orice alta pierdere e nesemnificativa in comparatie cu asta.

… Da, sunt momente in viata cand doar tristetea e tot ce avem. Tot ce auzim. Tot ce vedem. Dar
undeva, intr-un coltisor, ascunsa, sta speranta. Singura care ne trage usor, usor din adancurile
durerii. Asa cum dupa orice zambet urmeaza o lacrima, la fel, fiecare lacrima va fi stearsa de un
zambet!
Lucrurile isi au cursul lor. Si indiferent cat de nerabdatori si de ambitiosi am fi, sau cat de mult
ne-am stradui, ele vor veni doar la timpul lor.

De vorba cu mine
E reconfortant sa iti poti aseza capul obosit pe umarul cuiva. Sa taci si sa stii ca celalalt iti
asculta tacerea. Ca o intelege.
E placut sa oftezi adanc pana cand greutatea care iti apasa pe suflet devine mai usoara. E si mai
placut sa fii luat in brate, sa fii sarutat pe frunte, sa ti se spuna vorbe frumoase, din suflet.

Asa cum se intampla de obicei, nu am stiut sa apreciez mereu toate aceste lucruri pe care le-am
avut, pe care le-am primit. Poate am fost prea suparata, prea obosita, prea egoista. Sau mereu am
gasit scuze.
Si nu stiu daca prin asta incerc ma scuz sau mai mult ma acuz…

Nu cred ca am simtit vreodata lipsa de afectiune. Mereu mi-a fost oferita din mai multe parti. Am
simtit ca sunt iubita, apreciata, rasfatata, mi s-a oferit atentie si timp. Dar eu n-am oferit
intotdeauna aceeasi afectiune, aceeasi iubire, aceeasi apreciere. Nu am dat atentie si nu am
investit timp. Si am reusit sa ii pierd pe acei oameni. Iar acum stiu ca nu mai vreau sa pierd. Nu
vreau sa mai pierd oameni din cauza mea, din cauza ca nu ma dezmeticesc la timp.

O sa traiesc mai putin in trecut, mai putin in viitor, mai mult in prezent. Pentru ca am langa mine
oameni care ma iubesc si pe care ii iubesc. Si pe care nu vreau sa ii pierd. Si pentru care am sa
lupt.

Oamenii au nevoie…
Oamenii au nevoie de iubire. Au nevoie sa se simta iubiti, au nevoie ca inima lor sa bata la
unison cu inima altcuiva. Au nevoie sa simta fluturi in stomac, sa li se spuna lucruri frumoase, sa
primeasca afectiune. Au nevoie de atentie, au nevoie de imbratisari calde si sincere. Au nevoie
de acea siguranta pe care ti-o da doar iubirea. Au nevoie de o jumatate a lor.
Oamenii au nevoie de prietenie. Au nevoie de un suflet care sa le fie aproape si care sa-i asculte.
Sa le asculte bucuriile si tristetile. Sa se bucure si sa planga alaturi de ei. Au nevoie sa nu se
simta singuri, neajutorati. Au nevoie de doua maini care sa se intinda pentru ei atunci cand sunt
la pamant. Oamenii au nevoie si cauta toata viata prieteni.

Oamenii au nevoie de speranta. Au nevoie sa creada ca atunci cand lucrurile merg doar prost o sa
apara ceva care o sa schimbe situatia in bine. Au nevoie sa stie ca viata nu ia fara sa dea inapoi.
Oamenii au nevoie de speranta pentru a continua drumul anevoios al vietii, pentru ca speranta e
calea pe care mergem cautand luminita de la capatul tunelului.

Oamenii au nevoie de pace. Au nevoie sa se simta bine in pielea lor, sa fie impacati cu viata lor,
cu realizarile si cu esecurile lor. Au nevoie sa se impace cu trecutul si cu ce a ramas acolo.
Oamenii au nevoie sa isi simta sufletul usor si nu ingreunat de suferinta.

Oamenii au nevoie de libertate. Au nevoie sa nu se simta ingraditi, sufocati. Au nevoie sa simta

ca detin controlul asupra deciziilor lor. Au nevoie sa fie ei insisi, nu niste indivizi obligati sa
poarte o masca a societatii.

Oamenii au nevoie de curaj. Au nevoie sa se simta puternici. Sa simta ca pot. Ei au nevoie de

curaj pentru a infrunta tot ce pare fara rezolvare.

Oamenii au nevoie de credinta. Au nevoie sa simta ca undeva, acolo Sus, cineva ii iubeste si ii
ocroteste de tot ce e rau. Au nevoie sa simta ca nu le este dat mai mult decat pot ei sa duca.

Oamenii au nevoie de lacrimi de bucurie, de imbratisari calde, de gesturi tandre, de vorbe

frumoase, de sinceritate, de incredere si de finaluri fericite.

Iar pentru toate astea… oamenii au nevoie de alti oameni!

Exista oameni…
"Exista oameni care te ajuta sa te schimbi, din oricine, in cineva…
Exista oameni a caror privire vede doar cine esti, cu adevarat si pe de-
a-ntregul…
Exista oameni care, atunci cand iubesc, o fac desprinzandu-se cu totul
de lume… Cu conditia ca in cealalta dimensiune sa fie doar… iubirea
insasi…
Am auzit ca unii chiar simt cand sunt mangaiati de Dumnezeu si isi
ridica ochii spre El chiar si atunci cand au fost crunt pedepsiti…
Voiam sa cunosc un om care sa ma invete cum sa ma bucur de orice…
Exista oameni cu care realizezi o legatura extrasenzoriala, prin care ti
se scurg in vene niste emotii atat de puternice incat intrii in panica…
Te linistesti abia cand incepu sa le daruiesti, la randu-ti, mai departe…

Exista, stiu sigur, oameni care par atat de seriosi, incat putini isi dau
seama ca atunci se afla in toiul jocului lor preferat… Jocul de-a fiinta
sociala…
Exista oameni atat de buni, incat multi din jur se intrec in a le face
rau…
Exista oameni care pot privi in gol la nesfarsit. Inauntrul lor insa, se
intampla…viata, cu toate ale ei…
Exista oameni care te invata drumul inapoi spre tine… ”

Cine este ea?!

Ea e doza mea de energie pozitivă, atunci cînd raze de soare nu se mai înscriu în tabloul
unor clipe. Ea e cea care îmi acceptă trecutul, îmi colorează prezentul şi îmi susţine
viitorul. E aia care îmi iartă gafele şi îmi consideră defectele drept farmec. Nu e mama
mea, nu e rudă, nu mă leagă nici o parte genetică, dar totuşi ea e aia care e mereu alături
atunci cînd am nevoie. E cea care îmi aminteşte în fiece zi că merit mai mult, să nu m-ă
mulţumesc cu frînturi. Astăzi e chiar sursa mea de inspiraţie, uneori e o aură de
nebuneală, alteori e cea care mă aduce cu picioarele pe pămînt din abundenţa rozului ce
mă cuprinde. Tot ea a fost cea care m-a învăţat să fiu afectivă doar cu cei ce merită
afecţiunea mea, ea care mi-a adus o doză de răceală binevenită. Şi nu e cub de gheaţă, ba
chiar e o filantropă. E cea cu care nu mă plictisesc, cu care clepsidra timpului nu-şi mai
semnalează curgenerea, iar cînd se retrage parcă simt că îmi lipseşte acel spirit jucăuş.E
cea cu care pot visa, îmi acceptă visele şi le mai dă aripi. Atunci cînd dilema mea nu mai
are soluţie, ea îmi readuce cheia labirintului şi chiar curcubeul. Culori, vise, muzică,
dans, valori, nebuneală, rîsete, iar la intersecţia acestora noi. Cu ea pot partaja gîndurile
mele nemachiate, năstruşnice, cele care pentru ceilalţi sunt inaccesibile. E o parte din
paginile pe care le scriu cu fiece zi, iar atunci cînd are o dilemă, o i-au şi eu în mînă, o
simt, încerc să mă simt ca ea, apoi îndată găsesc soluţia şi ne simţim la fel de fericite.Şi
parcă suntem atît de diverse şi totuşi atîtea ne leagă, ne înlănţuie într-un joc ce implică
fragile valori morale. În preajma ei starea mea nu are nevoie de fard…Cu ea ştergem
parbrizul inutilităţilor, curăţăm ceaţa indeterminării şi conturăm zîmbete, multe
zîmbete. E frenezia ce constelează prin eludarea a tot ce se pare pesimist în conturul
destinului meu. E cea care evită culisele şi spune lucrurilor pe nume. E mai puternică
decît dualismul, iar invidia nu e valabilă pentru ea. Cine este ea?! Ea este prietena mea!

Nu e din familie de nobili,

Nu are range rover,

O respect pentru ceea ce este ea,

Pentru faptul că e prietena mea.

,,A avea un prieten este mai vital decat a avea un înger,, – Nichita Stănescu

Vis redefinit
CE este visul ? Eu zic că o senzaţie, un miraj alte ori o transpunere într-o altă lume. Visele ne pot
sugera unele indicii de viitor. Unele ne pot şi alarma. Însă zic eu cele mai frumoase vise sunt cele
trăite cu ochii deschişi. Şi sunt sigură că fiecare din noi sunt vizitaţi de perioade sau poate clipe,
zile de vis. Acele zile superbe cînd toate merg ca pe roate, cînd toate decurg de la sine aşa
precum ne dorim. Alteori se mai întîmplă să ne dorim o perioadă îndelungată ceva cu cea mai
mare ardoare, iar odată ce o bţinem, trăim o perioadă de vis. Există vise simbolice, vise care
simbolizează realitatea. Sau există realitaţi simbolice, realitaţi care simbolizează vise. Visele nu
se risipesc, dar nici nu zboară dacă nu le dai aripi.

Dar să revin la visul ,,redefinit,, De ce redefinit? Încerc să redefinesc prin crîmpee de amintiri un
vis feeric ce m-a vizitat anterior. Vise din astea ne sunt predestinate în conformitate cu
manifestaea noastră. Iar odată ce pleacă, viaţa ni se schimbă, noi ne schimbăm, uneori chiar
spre bine, alteori mai puţin, dar ceva nu mai merge ca înainte. Sau poate influenţa timpului, care
mereu lasă în urma sa o amprentă veridică a empiricului. Şi totuşi visul e extrem de frumos, ne
face să plutim, să călătorim pe tărîmuri imaginare de vis, pe cînd asta e doar o senzaţie aparentă,
însă de fapt e o realitate de vis. Acea realitate de vis e ceva deosebit, inedit, nu acel vis ce
intervine în timpul somnolenţei, însă cel în care privirea noastră se intersectează cu realitatea
pură. Iar ori de cîte ori încerc să-i redefinesc frînturile de clipe, mă simt de parcă aşi fi trăit din
nou acel vis, doar că cu o altă intesitate şi efect. La tematica visului am să mai revin pe pagina
blogului, acum încerc să mă refugiez în amintiri, să găzduiesc din nou acel vis spectaculos.
Pentru final vă sugerez să conturaţi vise, să le daţi aripi de realizare, să nu încetaţi să visaţi cu
ochii deschişi spre culmi chiar de neatins, căci într-un final visele se materializează. Odată ce
crezi în acea teorie a materializării, aceasta îşi face efectele, iar eu m-am convins deja.

Iubirea Mea
Iubirea mea zilnică deja de ani buni… Cine este ea?! e ciokolata! deci mai nou, sau mai
de pe timpuri, sunt dependentă de ea. Ciokolata e cea care îmi încarcă batereile cu
energie, e cea care mă face şi mai dulce şi cea care îmi creeeză sau mai bine zis măreşte
fregvenţa dispoziţiei zilnice.Cand suntem vesele, vrem sa rontaim ciocolata ca sa
sarbatorim bucuria. Cand suntem triste, trebuie sa rontaim ciocolata ca sa mai uitam de
probleme. Asezata pe acelasi piedestal cu barbatii, coaforul si shopping-ul de pantofi si
dessous-uri, ciocolata ne binedispune la maxim! Iar dacă nu ştiaţi: ciocolata neagra pe care
eu nu o prea prefer decît pe cea cu lapte şi alune oh în deosebi fererro rocher pe care le
ador, are unele beneficii asupra sănătăţii care nu se regăseşte în alte sortimente. Aceasta
este una din cele mai bune veşti de ultimă oră din domeniul medical. Dacă aveţi
probleme cu presiunea sîngelui sau dacă vreţi să preveniţi afecţiunile inimii, încercaţi să
consumaţi ciocolată neagră.Şi pînă la urmă să învăţăm să savurăm! Mmm Yamy I likE
iT!

Muzica-ghiD spirituaL
Uneori…alteori…simt cum muzica deţine capacitatea de a-mi ghida dispoziţia, îmi poate ghida
paşii pe tarîmul viselor şi descifra starea de spirit. În lumea mea, muzica e peste tot…atunci cînd
cuprind dimineaţa cu zorii unei noi zile, pe stradă, în caştile ce mă însoţesc, şi nu în ultimul rînd
îşi conturează prezenţa în nopţile de weekenD zvăpăiate şi comprimate cu o doză de distracţie.
Întîi de toate muzica e o artă, o artă complexă, însă bine definită in articulaţiile sale.O artă ce nu
poate fi ignorată de nimeni. Nu există fiinţă să nu fi preferat cel puţin odată vre-o piesă. Şi
asta e valabil chiar şi în cazul persoanelor ascetice. Ca şi în pictură, în muzică
instrumentele joacă rolul culorilor utilizate de pictor. O piesă e mai mult decît o
închegare de note muzicale, temperament, text-mesaj, tematică, vocal şi sonoritate, ea e
profunzime dincolo de toate.E o artă ce cultivă talente, redă emoţii şi copleşeşte
amintiri. E un fidel prieten care te poate însoţi atît la distracţii cît şi atunci cînd te simţi
indispus. Muzica e ceea ce atinge cu fiece zi diverse strune ale inimii. E cea fară de care
eu cel puţin, nu-mi imaginez cromatica zilelor. Sunt piese ce imi deapană în acorduri
muzicale, ghemul sentimentelor efemere, a paşilor pierduţi de vreme veche, a ochilor ce
au trecut prin viaţa mea.

Ea-muzica, face parte din coktailul meu zilnic: o piesă preferată, un zîmbet, un gest
nobil, o nouă informaţie şi aceleaşi persoane dragi. Între mine şi universul muzical
există o chimie…De care?!, păi e prea complex ca să pot defini într-un enunţ, am nevoie
de spaţii şi spaţii…Însă sunt sigură de fidelitatea cu care împînzesc zilnic acest univers.

Muzica e ca o poezie a sufletului…e ca un strop de lumină ce sparge geamul rutinei.

Muzica e dinamism, evadare din beznă şi uneori chiar terapie.Ea a fost creată pentru a
explica-inexplicabilul.Prin plasa vremii, în colţ de suflet fiece piesă gazduieşte o anumită
clipă, deţine un loc special. E ca o limbă proprie întregii omeniri—o limbă globală. E ca o
revelaţie, la fel de necesară ca şi înţelepciunea. Sunt clipe cînd arena muzicală îmi aduce
pe aripi aerul contemplativ, o linişte…şi parcă o împăcare cu toate cîte sunt, bune şi rele,
sau mai puţin sau mai mult…Iar alteori ca un drog ce îmi cultivă o energie debordantă, o
energie ce se transformă în dans. Să nu-ţi facă companie muzica, e ca şi cum nu ai simţi
cu adevarat ritmul vieţii. E ocean în care mă scufund ori de cîte ori simt necesitatea.
Pentru voi…fie ce-o fi, însă pentru mine, e indispensabilul…
Nu contează anii din viaţă, ci viaţa din ani
Ca şi o piesă de teatru aşa şi viaţa, nu contează cît de mult a ţinut, ci cît de frumos s-a
desfaşurat.Viaţa este cel mai fragil lucru din lume,astfel că ea necesită a fi scluptată de-a
lungul anilor, încît să devină precum ni-o dorim şi să nu conteze cît trăim, însă maniera
cum o trăim. Preţuirea vieţii nu o face traiul bun, nici ştiinţa omenească, ci valoarea pe
care omul şi-o acordă sieşi, lumii şi existenţei. Nu viaţa e bunul cel mai preţios, ci viaţa
frumoasă. Viaţa fiecaruia dintre noi este un roman, în concluzie nu contează cîte file
deţine ci care e conţinutul. Dacă ar fi să raportăm titlul la o personalitate marcantă din
literatura romană a-şi face referinţă la personalitatea geniului din spaţiul carpatic:
Mihai Eminescu.Acesta fiind considerat de către cititorii romani şi de critică literară
drept cel mai important poet romantic din literatura romană, supranumit şi ,,Luceafarul
poeziei romaneşti,,. Deşi anii săi s-au scurs rapid din clepsidra timpului, prin
intermediul modului de viaţă ce s-a rasfrînt ca o făclie marcantă de etalare literară, a
lăsat o amprentă deosebită în cultura şi conştiinţa noastră. A reuţit pe parcursul celor 39
de ani ai săi să ne lase o mare capodoperă literară, transmisă din generaţie în generaţie
şi impresionînd prin conţinut. Astfel că chiar dacă geniul nostru a trăit puţin, el totuşi a
reuşit multe, viaţa sa a constituit o aglomerare de scrieri, de gînduri faimoase înşirate pe
fila vremii.Sunt destine ce şi-au scris mersul vieţii în o suta de ani, însa nu au reuşit pe
parcursul unui secol să lase vre-o amprentă veridică a existenţei, valorilor umane si
esenţial culturale.Însa geniul nostru a reuşit pe parcursul scurtei sale istorii de viaţă să
treacă de culmile banalului şi să impresioneze spiritul uman. Deci, nu conteză anii din
viaţa lui,ci viaţa din anii lui şi ceea ce a lasat dupa ce a trecut n nefiinţă.Durata vietii,
deşi scurtă, este totuşi destul de lungă ca s-o trăim corect, cinstit, eficient, plăcut şi
frumos. Esenţa vieţii nu constă în durata ei, ci în calitatea ,varietatea şi cantitatea
senzaţiilor trăite. Poţi trăi într-un an ceea ce nu poţi trăi în zece.Viaţa poate fi scurtă sau
lungă după felul cum o trăim. Cel mai special dar dat de Dumnezeu, numit viaţa ne este
predestinat cu o anumită limită de ani, noi nu putem modifica acea limită, nu o putem
face infinită, însa avem în posesie cheia care ar putea modela aceşti ani, astfel precum
ne dorim.Chiar daăa iniţial crede-am că nu suntem noi atotputernici pentru a o modifica
astfel ca sa fie pe placul nostru, pe parcurs realizăm că viaţa e la fel cum ai interpreta în
public un solo de vioara, învatînd ştiinţa instrumentului pe masură ce cînţi.Adaugă viaţă
la ani, nu ani la viaţă.Visează ca şi cum ai trăi veşnic, dar trăieşte ca şi cum ai muri azi,
căci nu contează anii din viaţa ta, ci viaţa din anii tăi. Nu contează cât trăieşti,
important este să trăieşti o clipă pentru care merita!
Tu ai timpul, eu doar iubirea
Timpul este efemer, iar iubirea e veşnica. Şi poate ecoul unei alte voci va contesta.
Timpul trece ca un tren prin gară, iar iubirea îşi găseşte un loc pregnant în culisele
lăuntricului. Clepsidra timpului curge în vîltoarea particulelor de iubire. O profundă
cortină a timpului iubirea nu are vîrstă, ea vine atunci cînd nu o aştepţi. Ajungînd la
treapta de apogeu a inflorescenţei vîrstei, realizezi că nu mai deţii cheia mirajului
timpului ci doar ghidezi paşii iubirii trecuţi de vreme veche…Iubirea e acea pasăre ce-ţi
dă aripi, iar timpul e cel ce ţi le ia. Unii ar zice:,,cît nu aşi da pentru o clipă de iubire,,.
Pînă la urmă ele se contopesc, sintagma timpului cu cea a iubirii, posedă o corelare
directă împletită în acord de cînt.

Tu ai timpul, eu doar iubirea pentru…din ea vezi zorii unei vieţi şi asta pentru că ai
timpul! Înainte să te iveşti pulsezi în mine ca o a doua inimă, te rupi din suflet, te arunci
în cascada nobilului, te laşi purtată de respiraţia fierbinte, te naşti pe fineţea buzelor şi
alunecînd pe miînă te împrăştii pe foaia dornică de cuvinte.

Tu poezie ai timpul, eu am însă, iubirea pentru tine şi le faci regine ale lui atunci cînd
din iubirea mea se nasc cuvinte ce se înghesuie să le povestescă lumii întregi poveşti mai
mult sau mai puţin fireşti.

Tu ai timpul şi eşti muritor, eu am iubirea şi sunt nemuritoare. Iubirea este credinţa,

anume ea este religia fericirii terestre. Timpul însă zboară ca săgeata, deşi minutele se
tîrăsc. Iubirea tinde către naştere şi procreaţie pentru că naşterea se reface veşnic şi
reprezintă perpetuare continuă.

Pe cînd timpul este cel mai mare duşman al omului.

Cel ce are iubirea posedă în acelaşi timp şi veşnicia timpului. Şi într-un final înţelegi că e
mai bine să ai iubirea care înseamnă totul, decît timpul care reprezintă în comparaţie cu
iubirea: neantul, vidul şi ceea ce contemplă efemeritate.

4.07.2012
Fă -ţi timp pentru lucrurile care conteaza
pentru tine!
Sunt lucruri care îmi plac la nebunie şi pe care le fac ori de câte ori am ocazia…

Îmi place să citesc. De fapt, nu-mi place, iubesc să fac asta.

Îmi place soarele şi marea. Iar combinate… hm, nu-mi doresc nimic mai mult!
Îmi place să stau ore în şir cu căştile în urechi, ascultând muzică.
Îmi place să dorm. În colţul meu de pat, pe partea stângă, cu perna în braţe.
Îmi place să îmbrăţisez oamenii din tot sufletul. Şi nu sunt deloc zgârcită cu asta.
Îmi place să râd pe săturate alături de prietenii mei la glume ştiute doar de noi, dar la care ne
amuzăm de fiecare dată.
Îmi place să ascult şi să povestesc.
Îmi place să conduc spre nicăieri şi să descopăr locuri noi care îmi plac.
Îmi place să-mi amintesc momentele când m-am simtit cu adevarat fericită. Bucăţile mele de rai.
Îmi plac nopţile în care ridicând privirea spre cer descopăr un cer senin, înstelat, cu lună plină.
Mi se par atât de romantice.
Îmi plac lucrurile care mă uimesc prin simplitatea lor.

Hai să lăsăm puţin deoparte scuzele ca “Nu am timp”, “Sunt prea obosit”, “Am avut o zi
groaznică”.
Timpul e uneori destul de limitat, dar pentru a face lucrurile care te fac să simţi că eşti cu
adevărat viu, trebuie să prinzi o fărâmă din acest timp şi să profiţi din plin de ea.

Fă-ţi timp şi citeşte o carte.

Ieşi la o plimbare.
Întâlneşte-ţi prietenii şi îmbraţişează-i.
Stai la poveşti cu cineva pe care nu l-ai mai vazut demult.
Opreşte-te puţin şi priveşte în sus. Poate vei vedea acolo un soare drăgălaş sau o lună
prietenoasă. Poate vei găsi acolo răspunsul pe care îl tot cautai.

Fă-ţi timp chiar dacă n-ai timp. Crează-ţi mereu amintiri. Simte că traieşti din plin viaţa!

Momente in viata II
Sunt momente când te simţi cumplit de singur şi nici o prezenţă nu te face să te simţi mai bine;
Sunt momente când realizezi că prietenul pe care credeai că îl cunoşti, s-a transformat într-un
străin şi atât;
Sunt momente când ţi-e un dor nebun, iar omul de care ţi-e dor e prea departe;
Sunt momente când viata îţi serveşte o mulţime de întrebări şi nici un răspuns;
Sunt momente când oricât de mult te-ai ascunde sub plapumă, problemele nu dispar;
Sunt momente când primeşti fără să ceri şi momente când ţi se ia fără să fi întrebat;
Sunt momente când eşti mai puternic decât crezi, decât pari, decât ştii;
Sunt momente când lacrimile nu pot fi controlate pentru că durerea devine de nesuportat. Şi
atunci e bine să plângi.
Sunt momente când bătăliile pe care le duci te seacă de energie şi de încredere;
Sunt momente când te trezeşti atât de bine dispus încât nimic nu reuşeşte să-ţi strice ziua;
Sunt momente când vorbele te rănesc mai mult decât faptele;
Sunt momente când răneşti pentru că nu ştii sau nu poţi să iubeşti la fel cum o face sau se
aşteaptă celălalt să o faci.
Sunt momente când nu spunem adevărul pentru că e mai comod şi mai simplu să minţim;
Sunt momente când trecutul năvăleşte în prezent şi creează un haos în viaţa noastră;
Sunt momente când ne simţim, pierduţi, abandonaţi, singuri, dar sunt şi momente când suntem
plini de speranţă, de vise, de încredere;
Sunt momente când suntem mândri de tot ce am realizat şi momente când ne simţim ruşinaţi
pentru lucruri pe care le-am lăsat în urmă;

Sunt oameni care te îmbraţisează şi apoi îţi dau cu piciorul;

Sunt oameni cărora le oferi sufletul pe tavă, iar ei realizează asta mult prea târziu sau niciodată;
Sunt oameni care te iubesc, dar pe care nu îi poţi iubi înapoi;
Sunt oameni care ştiu să fie prieteni şi care iţi îndulcesc viaţa;
Sunt oameni care intră în viaţa ta şi lasă acolo o amprentă pe care nici timpul, nici alţi oameni nu
o pot şterge…

Ai plâns? Ai râs? Ai urlat de durere sau de fericire? Ai închis ochii şi ţi-a fost dor? Ai aşteptat şi
n-ai primit? Ai iubit şi a durut? Au fost momente când te-ai simţit slab, când ţi-ai pierdut
increderea, speranţa?

Nu-i nimic… toţi am facut asta la un moment dat.

Acum, capul sus. Dacă eşti sănătos, cam toate au o rezolvare!

Propun sa uitam si sa iubim!

Cred ca cel mai groznic sentiment e sa te simti folosit, apoi inlocuit. Sa stii ca la un moment dat
ai reprezentat totul pentru cineva, apoi ai ramas singur printre toti oamenii din jurul tau.
Si atunci ajungi sa te indoiesti si de tine si de altii. Nu mai poti avea incredere si simti mereu ca
ai un deja-vu. Nu mai poti lasa oamenii sa intre in viata ta cu aceeasi usurinta. Ti-e teama. Pui
mereu in balanta tot ce auzi, tot ce vezi. Si te simti vinovat. Vinovat ca omul de langa tine poate
merita intr-adevar o sansa, dar din cauza nesigurantei nu faci decat sa-l alungi si sa-l ranesti.

Ce e de facut? Sa lasi timpul sa vindece complet toate ranile? Dar daca dureaza prea mult? Daca
pana trece de tot neimplinirea, neincrederea, dezamagirea, teama ajungem sa pierdem si alti
oameni? Oameni care merita. Oameni care ne iubesc si vor sa ne fie alaturi?

Propun sa lasam toate astea in bratele trecutului. Propun sa pretuim oamenii pe care ii avem
langa noi, nu sa-i alungam pentru ca nu am reusit sa lasam ceva in urma. Propun sa uitam si sa
iubim, sa zambim si sa avem incredere.
Propun sa fim mai increzatori si mai puternici.
Propun sa facem din “azi” sau din “maine” cea mai frumoasa zi!

Din nou copil…

Azi vreau sa ma ascund intre copertile ingalbenite de timp ale unei carti de povesti. Cartea mea
veche de povesti. Universul copilariei mele. Locul in care am visat, in care am sperat, locul in
care mi-am imaginat, in care am plans de bucurie sau de tristete. Locul in care mi-am inchipuit
cum e iubirea, locul in care am invatat notiunea de bine si de rau si cum sa le deosebesc.
Azi vreau sa evadez din lumea adultilor si sa ma simt iarasi copil. Sa ma simt lipsita de griji si de
poveri, sa ma simt usoara ca un fulg si senina ca o zi torida de vara. Sa pot simti inocenta prin
toti porii. Sa nu cunosc durerea unei pierderi. Sa nu stiu cum e sa iti culegi bucati din propria
inima de pe jos si sa nu stii cum sa le reasamblezi. Sa nu stiu cum e sa te pierzi pe tine si cum sa
nu te mai recunosti atunci cand te regasesti.

Azi vreau sa las deoparte toate gandurile care ma framantau pana mai ieri si sa ma mai simt
pentru cateva clipe copil. Sa stau o zi intreaga fara sa imi pese de nimic. Fara sa ma simt trista,
sau ingrijorata, sau pierduta.

Azi alerg cu pasi mari catre bratele parintilor mei ca sa ma simt mai “acasa”. Sa ma simt in
siguranta. Sa simt ca nimeni si nimic nu imi poate face rau. Sa simt caldura si iubire. Sa ma simt
cel mai frumos copil.

Azi zambesc si ma simt ca un copil. Dulce, inocent, nestiutor. Sunt din nou copilul fericit de
altadata, copilul care nu a avut totul de-a gata, dar care s-a simtit bine cu ce a avut. Copilul cu
cele mai frumoase amintiri, cu cele mai frumoase vise. Copilul plin de energie, care zambeste
neincetat.

Azi, ca in multe alte zile din viata mea ma simt iarasi copil. Sunt un copil mare care a iesit dintre
copertile cartii de povesti si s-a lovit de viata. Care a fost invins si a invis. Care a iubit si a
pierdut. Care isi iubeste viata cu toate lipsurile si imperfectiunile ei.
Sunt un copil fericit.

De vorba cu mine II
- Si cu ce ramanem pana la urma? , ma intreb.
- Cu multe amintiri, imi raspund.
- Ce fel de amintiri?
- Amintiri care aduc lacrimi, amintiri care aduc nostalgie, tristete sau durere.
Amintiri pe care le-ai scoate din suflet si din gand doar pentru a le mai retrai macar o data.
Amintiri pe care ai vrea sa le continui, sa le dai un alt final.
Amintiri care dor si de care ti-e dor.
Amintiri care nu-ti dau pace si care revin mereu ca un bumerang.
Amintiri care te bucura si amintiri care te chinuie.
- Multe amintiri…
- Arunc o privire peste umarul stang si vad oamenii pe care i-am lasat in urma. Azi nu mai sunt
exact cum mi-i amintesc. S-au schimbat. Dar aminitirile cu ei sunt neschimbate si neschimbate
vor ramane.
Vad acolo oameni care m-au parasit si mi-au furat increderea in mine sau in alti oameni. Vad alti
oameni care mi-au reinnoit-o doar pentru a mi-o farama din nou. Vad oameni care m-au iubit,
dar pe care nu i-am putut iubi. Vad oameni pe care i-am iubit, dar nu mi-au putut raspunde la fel.
Vad prieteni care din nu stiu ce motiv au ramas acolo, in trecut.
Apoi arunc o privire si peste umarul drept. Acolo vad multe lacrimi, de tristete si de bucurie. Vad
cateva regrete si multe greseli. Vad fluturi in stomac, vise, sperante, astepari. Vad viata. Vad
neimpliniri, dar observ si realizari. Vad cum a prelucrat timpul omul care se priveste acum in
oglinda.
- Melancolica azi?
- Poate. Putin. Stau oleaca de vorba cu mine.
- Si ai gasit raspunsuri la toate intrebarile pe care ti le pui?
- Nu stiu. De fapt, nu caut raspunsuri, ci doar ma gandesc. La ce a fost, la mine, la azi, la maine.
- Complicata fire esti tu…
- Sunt. Stiu. De asta nici nu cer nimanui sa ma inteleaga, sa ma accepte. Si totusi, am gasit
persoane care ma accepta fara sa incerce sa ma schimbe…

Amintirile sunt o viata. Mii de momente, o multime de oameni, de ganduri, de sentimente.

Sunt ca un sac niciodata prea gol, niciodata prea plin. Amintirile sunt singurele lucruri care
ne apartin cu adevarat. Sunt ale noastre. Le putem “rasfoi” oricand.

Azi nu stiu, nu vreau, nu pot.

Azi nu vreau sa vorbesc, sa ascult, sa inteleg.
Azi nu ma simt inspirata, motivata si nici optimista.
Azi nu ma simt puternica, dar nici slaba. Nu ma simt copil, dar nici adult. Nu ma simt fericita,
dar nici trista. Nu sunt furioasa, dar nici calma.
Azi nu ma simt curajoasa si nu-mi gasesc cuvintele potrivite.
Azi nimic nu mi se pare colorat… e doar alb, negru sau gri.
Azi am lacrimi care nu indraznesc sa curga, care stau cuminti in ochi pentru ca le e teama. Nici
ele nu stiu exact daca ma pot ajuta sau nu…
Azi mi-e gandul departe si ma simt obosita.
Azi sunt mai capricioasa ca vremea, sunt mofturoasa si incapatanata.
Azi aud, dar nu ascult. Privesc, dar nu vad. Gust, dar nu simt.
Azi si cuvintele fug de mine.
Azi simt nevoia sa tac, sa-mi inabus gandurile si sa-mi golesc mintea de tot ce nu-mi place.
Azi simt nevoia sa-mi ascult bataile inimii si sa-mi imaginez ca spun o poveste.

Azi ma scald in ape tulburate de ploi reci, agitate.

Azi sunt o furtuna de sentimente contradictorii.
Azi nu e cea mai frumoasa zi, dar pentru ca e un dar divin o s-o duc pana la capat cu demnitate.
Azi nu am nici o stare. Cred.

Cat de singur te simti atunci cand esti

singur?
In cele mai multe momente din viata lui, omul e singur. Cu o mie de oameni langa el, cu cel mai
bun prieten sau cu cea mai apropiata fiinta de sufletul lui, omul are momente cand se simte si
chiar este singur.Umarul unui bun prieten iti poate servi drept alinare pentru cateva minute, ore,
dar apoi ramai singur cu gandurile tale. Le infrunti. Le intorci de pe-o parte pe alta, le rascolesti,
le ascunzi, le cauti noi sensuri.Sunt lucruri de care nu poti fugi. Si chiar daca fugi si te ascunzi
tot dai nas in nas cu ele. Si singura solutie e sa le infrunti, sa le accepti, iar daca iti sta in putinta,
sa le schimbi. Tu. Tu trebuie sa iti fi cel mai bun prieten. Tu trebuie sa inveti sa iti stergi singur
lacrimile de pe obraz. Tu trebuie sa inveti singur sa zambesti din nou. Sa iubesti din nou. Sa crezi
din nou. Sa speri din nou.Cred ca mereu am depins de cineva, pentru ceva. Din teama de
singuratate sau pentru ca m-am gandit ca nu sunt suficient de puternica sa infrunt totul de una
singura am cautat mereu brate care sa ma imbratiseze strans, maini care sa imi mangaie parul si
obrazul, buze care sa ma sarute, umeri care sa-mi sprijine capul atunci cand il simt greu, inimi
care sa ma asculte si care sa bata la unison cu a mea.
Ce-am invatat din asta?
Am invatat ca oamenii fug adesea de singuratate de teama, dar ca de cele mai multe ori sfarsesc
tot in bratele ei reci.Am invatat ca bratele oamenilor iti tin de cald o perioada, dupa care trebuie
sa iti folosesti propriile brate pentru a te imbratisa si a te incalzi.Am invatat ca singuratatea nu e
asa de crunta atunci cand simti tu nevoia sa stai in preajma ei. Sa-ti strigi durerile si sa te vindeci
de ele. Dar atunci cand nu o vrei, e insuportabila.Am invatat ca oamenii au nevoie de alti oameni
pentru a zambi, pentru a simti ca traiesc, pentru a iubi, dar mi-am dat seama si ca trebuie sa aiba
o tona de incredere in ei insisi. Sa aiba incredere ca daca vor, pot si singuri.Au existat momente
in viata mea cand m-am simtit cumplit de singura. Cand aveam senzatia ca toata lumea mi-e
impotriva si ca nu mai am nici un prieten, nici un suflet aproape. Dar au fost si momente cand in
singuratatea camerei mele, am pus cap la cap ganduri, sentimente, trairi si am scos-o la capat.
Singura. Si atunci m-am simtit puternica. Am fost mandra de mine desi eram cel mai vulnerabil
om de pe pamant!

Şi diamantele se sparg
Hm strălucire, lux, frumuseţe, cu astfel de valori poate fi comparat un diamant. Însă cît nu s-ar
părea de valoros şi spectaculos orice diamant se poate transforma în cioburi. Tot ce vine, mai şi
pleacă şi aşa precum nimic nu e veşnic nici sutele de carate nu pot asigura o continuitate lipsită
de efemeritate. Poate mai fregvent sau poate mai puţin, ne-am intersectat cu senzaţia aia de
persuasivitate cu noi înşine în raport cu un obiect. La prima vedere, sau fie o perioadă ne par
perfecte, însă pe parcurs ne convingem că îniţial am dat greş. Şunt sigură că dezamăgiri de genul
ăsta ni sa întîmplat fiecăruia dintre noi. Însă eu aşi compara acele diamante cu fiinţa umană. Da,
noi toţi suntem nişte cioburi de valoare adunate într-un tot întreg numit omul. Omul e
asemenea unui diamant, e de o inestimabilă valoare, dar tot omul poate fi uneori la fel de rece ca
şi un diamant, pe care îl poţi doar privi, admira şi de la care nu poţi primi nimic decît o
strălucire orbitoare. Unii la prima vedere par la fel de strălucitori şi îţi atrag privirea sau poate
chiar şi lăuntric, creendu-ne o impresie de milioane. Îi idealizăm şi ne zicem că acestă persoană
întra-devăr e de excepţie. Dar asta adesea se întîmplă doar la faza incipientă, atunci cînd se
doreşte afirmarea, cucerirea sau doar creearea unei impresii bune. Trece o perioadă, păşim
treptele timpului şi realizăm că treptat diamantul uman îşi pierde din strălucirea de odinioară.
Parcă nu mai e la fel de lustruit, parcă a mai căzut un ciob, două. Acele cioburi dragii mei sunt în
viziunea mea valori, valori umane manifestate în raport cu cei din jur. Acea lustruire, reprezintă
comportamentul care cu timpul îşi pierde din calitate. Oamenii, da, sunt diamante, şi chiar din
cele mai scumpe şi mai selecte. Preţuiţi diamantul uman odată ce ne este oferit să facă parte din
calea vieţii noastre. Fie aia persoană dragă, prieten, rudă, familie. Dar să fiţi siguri că oricît de
aparent perfect şi strălucitor vă poate părea:,, Şi diamantele se sparg,,! Şi tocmai acele persoane
în care ai avut cea mai mare incredere, pe care o idealizezi şi o consideri aproape de sufletul tău,
cel mai probabil că tocmai ea să şi spargă lanţul încrederii, afecţiunii şi tot ceea ce ai investit mai
de preţ. E ca şi cum pentru cîteva minute ai închide ochii, ai visa, ai călători pe tărîmuri văzute şi
nevăzute şi ai savura din licoarea de vis. Şi la un moment dat te trezeşti , deschizi ochii şi totul ţi
se pare lipsit de culoare. Şi asta pentru că aici se implică iluzia, atunci cînd ne iluzionăm , mereu
urmează faza aia în care realizăm că lucrurile de fapt nu stau aşa precum ne conturam noi
conştiinţa. Şi poate sunt persoane în jurul nostru care merită mai multă atenţie din partea
noastră dar noi tindem să oferim totul acelei persoane care la prima vedere îl putem compara cu
un diamant. Ne facem adesea iluzii cu privire la o fericire din viitor, din cauza căreia neglijăm
realitatea unui lucru plăcut din prezent. Aveţi încredere în oameni, căci fără asta ne-am simţi
penibil, investiţi afecţiune, dar mereu puneţi totul la îndoială. Căci odată ce se va sparge
diamantul cioburile le va simţi inima aceluia care odată a idealizat şi admirat diamantul.

22.07.2012
Iubiri cu parfum de trecut
Se spune că oamenii se tot schimbă, însă amintirile rămân aceleasi… mai ales cele dureroase.
Adeseori, încercăm să ne convingem pe noi și pe ceilalți că trecutul a rămas în urmă, că toate
lacrimile s-au uscat și că toate rănile s-au închis.
Nu știu dacă e așa. Nu știu dacă depășim cu adevărat unele momente care au lăsat urme adânci în
sufletele noaste. Nu știu dacă o inimă rănită și tot bandajată cu arome de iubire mai poate iubi la
fel de mult și de frumos. Nu știu când și cum ne moare iubirea și nu știu cât timp trebuie să
treacă pentru a spune că te-ai vindecat de tot.

Ai simțit vreodată că nu iubești de ajuns? Ai primit mai mult decât ai reușit să dăruiești înapoi?
Ai avut vreodată senzația de deja-vu și te-a cuprins panica?
Eu da. Am simțit toate astea. Am crezut că am lăsat totul în urmă, dar umbrele poveștilor trecute
și-au pus amprenta și pe prezentul meu. Nu mi-au dat pace. M-au făcut să mă simt incompletă,
defectă, ciudată. M-au făcut să mă simt vinovată și egoistă. Mi-au impus limite de iubire.
Când ți-e teamă te simți vulnerabil și nesigur. Ți-e teamă să iubești, ba chiar ți-e teamă și să te
lași iubit, de parcă aștepți ca istoria să se repete din nou.
Otrava iubirilor apuse te amărăște. Te schimbă. Te îngrădește.

M-am schimbat. Am iubit în mai multe moduri, de fiecare dată altfel. M-am lăsat purtată pe aripi
de tandrețe, am crezut vorbe mincinoase și am alergat către brațe care să mă iubească. Dar de
cele mai multe ori tot singură m-am simțit. Lucruri care trebuiau să mă împlinească, mi-au adus
neîmpliniri și regrete. Mi-au terfelit încrederea și mi-au murdărit iubirea. Au pătat-o.

Sunt momente în care primim răspunsuri la întrebări pe care nu le punem și momente când
căutăm răspunsuri la întrebări pe care ni le punem, dar pe care le găsim târziu, târziu…
Cred că iubirea se învață mereu și cred că fantomele trecutului ne bântuie multă vreme. Și mai
cred că trebuie să ne lăsăm iubiți și să ne urlăm nesiguranțele și neîmplinirile în singurătatea
celor 4 pereți ai camerelor noastre. Doar acolo.

Să iubim. Să ne lăsăm iubiți. Să ne autodepășim. – Se numește supraviețuire.

Acei oameni.
Sunt acei oameni care te aștepți să fie acolo, lângă tine, indiferent de circumstanțe. Indiferent
dacă aprobă sau nu ce urmează să faci.
Sunt acei oameni pe care aveai senzația că te poți baza, care știai că te ascultă și credeai că te
înțeleg. Credeai că te cunosc.
Sunt acei oameni pe care îi simțeai aproape, dar pe care la un moment dat, când ai început să îi
cauți în jur, nu i-ai mai găsit.
O vorbă, o mângâiere, un sfat, o încurajare. Simt lipsa acestor lucruri. Încep să cred că nici
prezentul nu oferă certitudini. Doar necunoscute.

Relațiile cu oamenii sunt ca și castelele de nisip. Se construiesc cu migală și cu răbdare. Cu

suflet și cu încredere.
Deseori privești cu mândrie către castelul pe care l-ai construit, apoi vântul puternic vine și ț-il
duce departe, laolaltă cu ceilalți grăunți de nisip. Și oricât ai încerca să-l mai construiești
iarăși, el nu va mai arăta niciodată la fel…

…
“Sunt din nou mica si aparata de doi parinti veseli si frumosi. Sunt mica si lumea mi se pare ca e la
picioarele mele. Totul e simplu si mai ales in lumina. Doamne, in ce siguranta sunt si la adapost de tot si
toate. Sunt din nou fetita mica si grasa cu dintii scosi in afara, dar foarte iubita de parintii mei, care sunt
cei mai buni, cei mai destepti… si mai ales sunt, pentru totdeauna. Sunt eterni si nimic nu se va schimba
niciodata. Vor ramane asa, tineri, frumosi si indragostiti.”

Momente din viata

Inspirata fiind de aceste zile incarcate de atata vibratie joasa…

Am trecut si eu ca si tine prin anumite momente, in care am simtit ca nu fac parte din filmul
vietii mele, ca doar privesc ce se intampla, inerta. Este acel moment in care timpul sta. Cand
nimic nu este ceea ce vrei, cand vrei sa devii ceva dar nu poti, cand ai tot dar defapt nu ai nimic,
cand lacrimile iti curg pe obraz si nu poti schimba nimic, pentru ca acel nimic chiar se intampla.
Cand singurul lucru pe care il poti face este sa accepti prezentul asa cum este. Si am invatat ca in
astfel de momente sa spun ”Doamne Faca-se Voia Ta!”

Unul din profesorii mei imi spunea : Nu trai nici in trecut, nici in viitor, ci traieste in prezent sau
clipa care tocmai a trecut nu se mai intoarce niciodata!… Si la ce as vrea sa traiesc clipa prezenta
daca ea este plina de acel nimic?

Pentru ca de la acel nimic porneste viitorul. Nimic din tot ce vei vrea sa incepi nu poate fi
inceput, nimic din ce vrei sa repari nu poate fi reparat, pentru ca toate incep de la tine. Incepe cu
tine si vei incepe sa traiesti! Din interior spre exterior si nu invers!

Trecutul este o parte din tine, care iti apartine cu toate lucrurile bune sau rele care ti s-au
intamplat. Nu poti sa negi timpul care s-a scurs si nici rezultatul faptelor tale. Esti singurul in
masura sa se judece sau nu pe sine. Sunt etape din trecut pe care ai vrea sa le stergi. Si nu ma
refer la cele de care te rusinezi ci la cele in care te-au durut, acolo unde te-ai simtit la pamant. La
acele momente in care ai simtit ca ramii fara aer, cand ti-ai simtit inima cum ti se fringe si un val
de caldura iti umple corpul, ca esti viu si totusi te simti de parca ai murit.
Si au tot fost astfel de momente iar in final ai decis ca nu vrei sa retraiesti o drama continua si le-
ai ascuns undeva in strafundul tau crezand ca nu vor mai iesi niciodata la suprafata sau ca totul
va ramine undeva in timp ca o afacere de incheiat intre tine si Dumnezeu. Hmm! Esti sigur ca nu
rabufnesc?

Pentru a putea trai Prezentul va trebui sa te ierti si sa fii tu asa cum esti! Nu ai voie in fata
sufletului tau sa te simti un invins si sa traiesti cu vina in suflet. Ar insemna ca ai murit deja si
esti doar o proiectie a ceea ce ai fost candva. Iarta-te! Iarta-i si pe cei care te-au adus in starea in
care esti! Ai sansa de a te elibera. De ce? Sau de cine?

Te vei elibera de incarcatura negativa a faptelor tale de care nu esti multumit, de toate secretele
cele mai ascunse, de durere, de esec, de cei ce te-au ranit, de tot.

Si ce se va intampla? Vei simti cum fiecare inpiratie iti umple corpul de lumina si energie si
fiecare expiratie elibereaza greutatea amintirilor tale. Vei elibera plinul de trecut si vei face loc
prezentului.Vei face loc pentru un nou inceput in care sa poti ordona lucrurile si viata ta. Vei
primi cheia succesului tau personal pentru ca va ramane in tine esenta lucrurilor.

Cum? O faci privindu-te in tine aducand in constient momentele. Fii convins ca vei stii ce sa faci
cu ele. Vei trai nostalgia, durerea, lacrimile, vei vedea culorile, ploaia, oamenii, vei simti
caldura, atingerea, frigul, toamna, vei auzi numele tau. Spune cu voce tare numele tau si simte-ti
sufletul!

Vei deveni constient de ceea ce inseamna iubire, bucurie, fericire si de toate minunile pe care le
vrei in viata ta. Poti sa faci si o lista cu ce iti doresti. Fa-o chiar acum! Vei incepe sa devii tu! Iar
ceea ce este cel mai important sa intelegi este ca nimeni nu este vinovat. Toate cate au fost… au
fost doar alegeri, au fost o conjunctura din care ai facut parte, toate au fost cu un scop in viata ta,
pentru a te pregati sa devii cine esti azi, tu insati!

iar eu te imbratisez asa cum esti, cu dragoste,

M.C
31