Omilia a 7-a

Alta despre post

1. Marea cea liniştită, care străluceşte de lumină vie, care scânteiază şi răsfrânge
pe întinderea ei netulburată razele soarelui este o privelişte plăcută pentru ochii noştri.
Dar mult mai plăcut este nu numai să vezi, ci să şi vorbeşti Bisericii celei adunate în
chip bine plăcut lui Dumnezeu, [Bisericii] celei izbăvite de tulburări şi luminată în chip
tainic de dumnezeiasca lumină, întraripată către raza cea de acolo şi care are mâinile,
ochii, toată simţirea şi cugetarea întinse către cele de sus. Prin urmare, pentru că harul
Duhului mi-a hărăzit astăzi această vedere plăcută şi [pentru că] voi toţi sunteţi de
faţă, după ce aţi petrecut împreună noaptea şi ziua în templul lui Dumnezeu, şi
[pentru că], datorită stăruinţei voastre neîncetate de acum faţă de Acesta, este cu
putinţă să fiţi priviţi ca un copac mai presus de lume sădit lângă izvoarele apelor
Duhului, iată că şi eu însumi voi conlucra după putere la răspândirea peste voi a apei
care vine de acolo, şi după cum voi [adăugaţi] rugăciunilor de dimineaţă pe cele din
timpul zilei, la fel şi noi, atât cât ne va îngădui timpul, vom adăuga învăţăturii de
dimineaţă pe cea de seară, arâtându-vă mai lămurit maşinaţiunile prin care vrăjmaşul
mânturii noastre încearcă în tot felul să facă nefolositor nu numai postul ci şi
rugăciunea noastră.
2. Există aşadar, fraţilor, şi o altă îmbuibare şi beţie rea, care nu vine din
mâncăruri sau din băuturi, şi din desfătarea cu acestea, ci din mânia faţă de aproapele
nostru, din furia faţă de el, din amintirea răului şi din toate relele care se nasc din
acestea, despre care şi Moise spune în cântarea sa: “Suflare de balauri este vinul lor şi
suflare de viperă, fără leac”. De aceea şi profetul Isaia spune: “Vai de cei ce se îmbată
fără vin”. Şi iarăşi, acelaşi profet spune: “Nu postiţi ca să vă luptaţi!”. Iar celor care
postesc astfel, el le spune, ca din partea Domnului: “Nici dacă ţi-ai pleca grumazul ca
un cârlig/inel, nici aşa să nu-l numiţi «post primit»”, şi “când vă veţi întinde mâinile
către Mine, Îmi voi întoarce ochii de la voi”.
3. Aşadar, diavolul încearcă să suscite în cei care se roagă şi postesc această beţie
care vine din ură, care este, mai mult decât orice, cauza îndepărtării de Dumnezeu;
trezeşte amintirea acuzaţiilor, mişcă gândurile către aducerea aminte a răului, ascute
limba spre calomnie, făcându-ne să fim asemenea celui pe care David îl descrie că se
roagă în răutate: “Fărădelege ziua întreagă a grăit limba lui, ca un brici ascuţit ai
întărâtat”. De [astfel de oameni] se roagă David către Dumnezeu ca să fie izbăvit:
“Scapă-mă Doamne de omul viclean, de omul nedrept izbăveşte-mă, de cei care şi-au
ascuţit limba lor ca şarpelui, venin de năpârcă sub buzele lor”.
4. Dar noi, fraţilor, în vremea postului şi a rugăciunii, dacă avem ceva împotriva
cuiva, fie că avem cu adevărat, fie că ni se pare că avem, să scoatem [gândul acesta] din
suflet, rogu-vă, şi să devenim întregi [fii] ai dragostei, gândind mai bine unii despre
alţii, pentru a da avânt dragostei şi faptelor bune, grăind de bine unii de alţii,
reflectând în noi înşine şi cugetând la cele bune, înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor,
ca să postim postul cel vrednic de laudă şi fără prihană, ca să fie bine primite cererile
noastre către Dumnezeu din vremea postului, ca [să putem] în chip cuvenit, după har,
să-L chemăm ca Tată, şi să-i putem spune cu îndrăzneală: “Tată, iartă-ne nouă greşelile
noastre, după cum şi noi iertăm greşiţilor noştri”.
5. Există şi un alt mod prin care cel care unelteşte împotriva sufletelor noastre
face ca rugăciunea şi postul nostru să fie nefolositoare: părerea de sine. Pe aceasta a
avut-o şi fariseul acela, care, deşi a postit şi s-a rugat, a fost trimis înapoi cu mâna
goală. Noi însă, ştiind că tot cel cu inima semeaţă este necurat şi nu este primit de
Dumnezeu, şi fiind conştienţi că deşi Îi suntem datori lui Dumnezeu cu multe şi mari
lucruri, totuşi Îi dăm puţin din ceea ce datorăm, să uităm cele ce sunt în urma noastră,
ca pe nimic, şi tinzând către cele dinainte, să postim şi să ne rugăm cu inimă zdrobită,
cu osândire de sine şi cu smerenie, ca să fie postul nostru curat şi plăcut lui Dumnezeu,
la fel ca şi şederea şi venirea noastră în biserica lui Dumnezeu.
6. [Iarăşi], un alt mod prin care cel rău face ca osteneala noastră pentru post şi
rugăciune să ne fie fără de câştig este [faptul] de a ne convinge să facem acestea
[mânaţi] de slava deşartă şi cu făţărnicie. De aceea Domnul porunceşte iarăşi în
Evanghelie: “Intră în cămara ta, şi închizând uşa, roagă-te Tatălui Tău, Care este în
ascuns; şi tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie la vedere”.
7. Însă Domnul nu zice acestea poruncindu-ne să ne îndepărtăm de adunările,
de rugăciunile şi de psalmodierile care se fac în biserică, căci în acest caz profetul nu I-
ar mai fi spus: “În mijlocul adunării Îţi voi cânta”, şi “Îţi voi aduce laudă între popoare,
Doamne, Îţi voi cânta între neamuri”, şi “făgăduinţele mele le voi împlini în faţa celor
care se tem de Tine, Doamne”, şi nu ne-ar mai fi spus nici nouă: “în biserici
binecuvântaţi pe Dumnezeu”, şi “veniţi să ne închinăm şi să cădem şi să plângem
înaintea Domnului Dumnezeului nostru”. Ci, pe lângă altele mai înalte, pe care timpul
nu ne îngăduie să le spunem, Domnul ne învaţă [şi] că deşteptarea la rugăciunea
solitară făcută în casele sau în dormitoarele noastre întăreşte rugăciunea către
Dumnezeu făcută în biserici, şi că rugăciunea lăuntrică [săvârşită] în minte, o întăreşte
pe cea săvârşită cu buzele. Căci cel care vrea să se roage numai când vine în biserica lui
Dumnezeu, dar nu se îngrijeşte deloc de rugăciune atunci când este acasă, sau pe
drumuri sau în pieţe, nu va putea să se roage cu adevărat nici atunci când se află în
biserica lui Dumnezeu.
8. Acestea le arată şi cel care, după ce spune: “gata este inima mea,
Dumnezeule”, adaugă: “îţi voi cânta [cu glasul] şi din strune întru slava mea”. Şi în altă
parte zice: “Dacă-mi aminteam de Tine în aşternutul meu, în zori de zi cugetam la Tine”.
Dar se zice şi aceasta: “Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii. Că ei îşi smolesc feţele ca
să arate oamenilor că postesc. Amin, amin, zic vouă, că şi-au luat plata lor. Tu însă,
când posteşti, unge-ţi capul şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci
Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău care vede în ascuns, îţi va răsplăti la vedere”.
9. O, ce nemărginită iubire de oameni! Prin aceste cuvinte Domnul ne-a făcut
cunoscut acum diferenţierea şi decizia Sa, care vor fi la judecata viitoare, pentru ca
[astfel] noi să [putem] obţine acolo hotărârea şi partea mai bună. [Astfel], celor care
trăiesc după slava deşartă şi nu conform Lui, le va spune atunci, urmând întocmai
cuvintele pe care le-am spus acum: “V-aţi luat plata în viaţă”, aşa după cum şi Avraam
i-a spus bogatului care era în foc: “Ai primit cele bune ale tale în viaţa ta”. Iar [despre]
cei care caută spre El în vreme ce se exercită pentru virtute zice că: “[le] va răsplăti la
vedere”, adică le va da, în cadrul acelei privelişti universale, binecuvântare, moştenire,
desfătare şi bucurie neîntinată şi veşnică. Vrând ca nimeni să nu fie lipsit de acestea,
“Cel Care voieşte ca toţi să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” descoperă
acum, aşa după cum am spus, hotărârea cea nepărtinitoare şi neschimbătoare, arătând
[în acest text] că sunt fii ai lui Dumnezeu doar cei care dispreţuiesc slava de la oameni 1.
De aceea a adresat o singură dată acest cuvânt pentru fiecare dintre cele două [situaţii],
zicând: “Tatăl tău care vede în ascuns, îţi va răspăti la vedere”, ca să-i arate şi să-i facă
înfiaţi şi împreună moştenitori cu El pe cei care dispreţuiesc slava cea deşartă şi de la
oameni, iar pe cei care nu sunt astfel să-i lepede din vrednicia de fii, dacă nu se
pocăiesc.
10. Hristos a spus acestea pentru ca cei care se roagă şi postesc să nu caute la
ochii oamenilor, de la care nu este niciun folos în asftel de întreprinderi; altminteri,
chiar dacă răbdăm osteneala postului şi a rugăciunii, suntem lipsiţi de răsplată. El
spune şi să ne ungem capul şi să ne spălăm faţa, adică să nu ne folosim de paloare, şi să
nu avem capul murdar şi cu totul uscat, ca să nu părem că pătimim acestea din pricina
intensităţii postului şi a dispreţuirii trupului, şi astfel să vânăm laudă de la oameni.
Pentru că unele ca acestea le făceau fariseii, cărora le plăcea să se afişeze ostentativ. De
aceea, pe bună dreptate, au fost excluşi din Biserica lui Hristos, iar Domnul ne opreşte
întru totul să ne asemănăm lor.
11. Iar dacă cineva va spune în chip anagogic că mintea este capul sufletului, ca
una care este conducătoare şi că partea imaginativă a acestuia este faţa, în care este
sediul statornic al lucrărilor simţurilor, bine este, ca atunci când postim, să ne ungem
capul cu untdelemn, adică să facem mintea noastră milostivă, iar faţa noastră, adică
partea imaginativă, să o spălăm de cugetările cele rele şi necurate, de mânie şi de toată
răutatea.
Căci un post de acest fel şi împlinit astfel nu numai că pune pe fugă patimile
cele rele, şi împreună cu ele pe cei care sunt domnii şi făuritorii unor astfel de patimi,
şi îi face de ruşine pe demoni, ci îi şi aşează pe cei care postesc în rândul îngerilor buni,
întorcând spre ei pe aceşti îngeri, făcându-i să le fie păzitori şi convingându-i să le fie
de ajutor şi împreună lucrători.
12. Astfel, de demult, alături de cei trei tineri din Babilon care erau împodobiţi
cu cumpătarea şi cu postul, a fost văzut în foc şi un al patrulea împreună cu ei, care îi
păzea nevătămaţi şi îi roura în chip minunat. Astfel, un înger a stat înaintea lui Daniel,
care postea de multe zile, învăţându-l şi de mai înainte vestindu-i cele viitoare. Astfel,
altădată, tot pentru el, care prin rugăciune şi post închisese gurile leilor, un înger i-a

1
De revăzut tot pasajul
transportat de la o mare distanţă, prin văzduh, un profet care i-a adus de mâncare.
Astfel, şi nouă, celor care ne exercităm cu postul cel duhovnicesc şi cu cel trupesc şi
care ne rugăm, cu împreună lucrarea îngerilor buni ne va fi stins focul poftei trupeşti,
mânia ne va fi îmblânzită ca un leu, şi ne vom face părtaşi hranei celei prooroceşti, prin
nădejdea bunătăţilor viitoare, prin credinţă şi prin vederea cea mintală, şi va fi posibil
să “călcăm peste şerpi, şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului”.
13. Iar postul care nu este de acest fel şi care nu este împlinit astfel este înrudit
mai degrabă cu îngerii cei răi. Căci lor le este specifică lipsa de mâncare însoţită de
mânie, de ură şi de trufie, şi de împotrivirea faţă de Dumnezeu. Noi [însă] [trebuie] să
ne împotrivim acestora, ca unii care suntem robi şi slujitori ai binelui. “Căci, zice
apostolul, lupta noastră nu este împotriva sângelui şi a trupului, ci împotriva
începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac,
împotriva duhurilor răutăţii”. Aşadar, împotrivirea noastră faţă de aceştia nu se reduce
numai la post, ci folosim pentru paza noastră şi platoşa dreptăţii, şi coiful milostivirii
celei mântuitoare, şi scutul credinţei, precum şi sabia Duhului cea prea-îndestulătoare
pentru apărare, care este cuvântul mântuitor al lui Dumnezeu pentru noi. În felul
acesta lupta cea bună ne vom lupta, vom păzi neclintită credinţa, vom stinge toate
săgeţile aprinse ale vicleanului şi, arătându-ne biruitori în toate, vom dobândi cununile
Lui cele cereşti şi neîntinate, bucurându-ne veşnic împreună cu îngerii cei din ceruri,
întru Hristos, Domnul nostru.
14. Căruia se cuvine toată slava, puterea, cinstea şi închinăciunea, dimpreună cu
Părintele Său Cel fără de început şi cu Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Duh,
acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.