Algebră

cursul 1

2020-2021

Algebră
Structura cursului:

• Capitolul 1: Algebră vectorială

• Capitolul 2: Geometrie analitică
• Capitolul 3: Obiecte de gradul doi
• Capitolul 4: Obiecte geometrice diverse
• Capitolul 5: Geometria diferenţială a curbelor şi a suprafeţelor

Algebră
Structura cursului:

Capitolul 1:
• Mulţimi, funcţii. Relaţii de ordine, relaţii de echivalenţă.
• Structuri algebrice. Spaţii şi subspaţii vectoriale.
• Spaţii vectoriale finit generate.
• Transformări liniare. Vectori şi valori proprii.
• Forma diagonală a unui endomorfism. Aplicaţii.

Algebră
Structura cursului:

Capitolul 2:
• Vectori liberi. Identificarea unui punct cu un vector.
• Produse clasice de vectori.
• Rotaţii, translaţii, simetrii, izometrii.
• Drepte, direcţii, plane.

Algebră
Structura cursului:

Capitolul 3:
• Forme biliniare, forme pătratice.
• Conice şi cuadrice: reprezentare grafică, aducerea la forma
canonică.
• Generatoare rectilinii.

Algebră
Structura cursului:

Capitolul 4:
• Suprafeţe cilindrice.
• Suprafeţe conice.
• Suprafeţe de rotaţie.

Algebră
Structura cursului:

Capitolul 4:
• Suprafeţe cilindrice.
• Suprafeţe conice.
• Suprafeţe de rotaţie.
Capitolul 5:
• Curbe plane, curbe strâmbe, reper Frènet.
• Curbură şi torsiune.
• Planul tangent şi normala.

Algebră
Evaluare

Evaluare:
• 40p: 2x20p lucrări de verificare
• 10p: activitate seminar/online
• 50p: examen final

Algebră
Evaluare

Evaluare:
• 40p: 2x20p lucrări de verificare
• 10p: activitate seminar/online
• 50p: examen final
Cerinţe minimale pentru promovare
• minimum 20p la examenul final
• minimum 50p total

Algebră
Bibliografie:

Bibliografie recomandată:

Probleme de matematici superioare, S. Chiriţă, EDP 1989

Algebră
Cursul 1:

Mulţimi, relaţii, funcţii.

Structuri algebrice. Spaţii vectoriale

Algebră
Relaţii de echivalenţă, relaţii de ordine:

Definiţie
Considerăm A, B două mulţimi. Avem:
I Produsul cartezian al mulţimilor A şi B este mulţimea

A × B = {(a, b) : a ∈ A, b ∈ B}.

Algebră
Relaţii de echivalenţă, relaţii de ordine:

Definiţie
Considerăm A, B două mulţimi. Avem:
I Produsul cartezian al mulţimilor A şi B este mulţimea

A × B = {(a, b) : a ∈ A, b ∈ B}.

I O submulţime ρ ⊆ A × B se numeşte relaţie binară de la A

la B.

Algebră
Relaţii de echivalenţă, relaţii de ordine:

Definiţie
Considerăm A, B două mulţimi. Avem:
I Produsul cartezian al mulţimilor A şi B este mulţimea

A × B = {(a, b) : a ∈ A, b ∈ B}.

I O submulţime ρ ⊆ A × B se numeşte relaţie binară de la A

la B.
I O submulţime ρ ⊆ A × A se numeşte relaţie binară pe A.

Algebră
Relaţii de echivalenţă, relaţii de ordine:

Observaţie
Fie ρ o relaţie binară de la A la B. Pentru o perechea ordonată
(a, b) avem:
I a este ı̂n relaţie cu b şi notăm (a, b) ∈ ρ sau aρb.
I a nu este ı̂n relaţie cu b şi notăm (a, b) ∈
/ ρ.

Algebră
Relaţii de echivalenţă, relaţii de ordine:

Observaţie
Fie ρ o relaţie binară de la A la B. Pentru o perechea ordonată
(a, b) avem:
I a este ı̂n relaţie cu b şi notăm (a, b) ∈ ρ sau aρb.
I a nu este ı̂n relaţie cu b şi notăm (a, b) ∈
/ ρ.

Exemplu
Fie A = {1, 3}, B = {2, 4, 6} două mulţimi. Atunci:

Algebră
Relaţii de echivalenţă, relaţii de ordine:

Observaţie
Fie ρ o relaţie binară de la A la B. Pentru o perechea ordonată
(a, b) avem:
I a este ı̂n relaţie cu b şi notăm (a, b) ∈ ρ sau aρb.
I a nu este ı̂n relaţie cu b şi notăm (a, b) ∈
/ ρ.

Exemplu
Fie A = {1, 3}, B = {2, 4, 6} două mulţimi. Atunci:

A × B = {(1, 2), (1, 4), (1, 6), (3, 2), (3, 4), (3, 6)}.

Algebră
Relaţii de echivalenţă, relaţii de ordine:

Observaţie
Fie ρ o relaţie binară de la A la B. Pentru o perechea ordonată
(a, b) avem:
I a este ı̂n relaţie cu b şi notăm (a, b) ∈ ρ sau aρb.
I a nu este ı̂n relaţie cu b şi notăm (a, b) ∈
/ ρ.

Exemplu
Fie A = {1, 3}, B = {2, 4, 6} două mulţimi. Atunci:

A × B = {(1, 2), (1, 4), (1, 6), (3, 2), (3, 4), (3, 6)}.

O relaţie binară de la A la B este ρ = {(1, 2), (3, 2), (3, 6)}.

Algebră
Relaţii de echivalenţă, relaţii de ordine:

Observaţie
Fie ρ o relaţie binară de la A la B. Pentru o perechea ordonată
(a, b) avem:
I a este ı̂n relaţie cu b şi notăm (a, b) ∈ ρ sau aρb.
I a nu este ı̂n relaţie cu b şi notăm (a, b) ∈
/ ρ.

Exemplu
Fie A = {1, 3}, B = {2, 4, 6} două mulţimi. Atunci:

A × B = {(1, 2), (1, 4), (1, 6), (3, 2), (3, 4), (3, 6)}.

O relaţie binară de la A la B este ρ = {(1, 2), (3, 2), (3, 6)}. 1 este
ı̂n relaţie cu 2, dar 1 nu este ı̂n relaţie cu 4 deoarece (1, 4) ∈
/ ρ.

Algebră
Relaţii de echivalenţă, relaţii de ordine:

Definiţie
Dacă A este o mulţime, atunci relaţia binară ρ = {(a, a) : a ∈ A}
se numeşte relaţia de egalitate pe mulţimea A.

Algebră
Relaţii de echivalenţă, relaţii de ordine:

Definiţie
Dacă A este o mulţime, atunci relaţia binară ρ = {(a, a) : a ∈ A}
se numeşte relaţia de egalitate pe mulţimea A.

Observaţie
Relaţia de egalitate pe mulţimea A se notează cu 1A .

Algebră
Relaţii de echivalenţă, relaţii de ordine:

Definiţie
Dacă A este o mulţime, atunci relaţia binară ρ = {(a, a) : a ∈ A}
se numeşte relaţia de egalitate pe mulţimea A.

Observaţie
Relaţia de egalitate pe mulţimea A se notează cu 1A .

Exemplu
Relaţia de egalitate pe mulţimea A = {1, 3} este

1A = {(1, 1), (3, 3)}.

Algebră
Relaţii de echivalenţă, relaţii de ordine:

Definiţie
Fie A, B, C trei mulţimi, ρ1 ⊆ A × B şi ρ2 ⊆ B × C . Atunci
ρ = ρ2 ◦ ρ1 , ρ ⊆ A × C definită prin

ρ = {(a, c) : ∃b ∈ B a. ı̂. (a, b) ∈ ρ1 şi (b, c) ∈ ρ2 }

se numeşte compunerea relaţiilor ρ1 şi ρ2 .

Algebră
Relaţii de echivalenţă, relaţii de ordine:

Exemplu
Fie A = {1, 2, 3, 4, 5}, B = {1, 2, 3}, C = {2, 3, 4} şi relaţiile
binare:

ρ1 = {(1, 1), (2, 3), (3, 2), (3, 3), (4, 1), (5, 3)} ⊆ A × B

ρ2 = {(1, 2), (1, 4), (2, 2), (2, 3), (3, 4)} ⊆ B × C .

Algebră
Relaţii de echivalenţă, relaţii de ordine:

Exemplu
Fie A = {1, 2, 3, 4, 5}, B = {1, 2, 3}, C = {2, 3, 4} şi relaţiile
binare:

ρ1 = {(1, 1), (2, 3), (3, 2), (3, 3), (4, 1), (5, 3)} ⊆ A × B

ρ2 = {(1, 2), (1, 4), (2, 2), (2, 3), (3, 4)} ⊆ B × C .
Compunerea relaţiilor este ρ = ρ2 ◦ ρ1 ⊆ A × C

ρ = {(1, 2), (1, 4), (2, 4), (3, 2), (3, 3), (3, 4), (4, 2), (4, 4), (5, 4)}.

Algebră
Relaţii de echivalenţă, relaţii de ordine:
Propoziţie
Fie A, B, C , D mulţimi şi ρ1 ⊆ A × B, ρ2 ⊆ B × C , ρ3 ⊆ C × D.
Atunci
(ρ3 ◦ ρ2 ) ◦ ρ1 = ρ3 ◦ (ρ2 ◦ ρ1 ),

Algebră
Relaţii de echivalenţă, relaţii de ordine:
Propoziţie
Fie A, B, C , D mulţimi şi ρ1 ⊆ A × B, ρ2 ⊆ B × C , ρ3 ⊆ C × D.
Atunci
(ρ3 ◦ ρ2 ) ◦ ρ1 = ρ3 ◦ (ρ2 ◦ ρ1 ),
adică compunerea relaţiilor este asociativă.

Algebră
Relaţii de echivalenţă, relaţii de ordine:
Propoziţie
Fie A, B, C , D mulţimi şi ρ1 ⊆ A × B, ρ2 ⊆ B × C , ρ3 ⊆ C × D.
Atunci
(ρ3 ◦ ρ2 ) ◦ ρ1 = ρ3 ◦ (ρ2 ◦ ρ1 ),
adică compunerea relaţiilor este asociativă.
Observaţie
În general, compunerea relaţiilor nu este comutativă.

Algebră
Relaţii de echivalenţă, relaţii de ordine:
Propoziţie
Fie A, B, C , D mulţimi şi ρ1 ⊆ A × B, ρ2 ⊆ B × C , ρ3 ⊆ C × D.
Atunci
(ρ3 ◦ ρ2 ) ◦ ρ1 = ρ3 ◦ (ρ2 ◦ ρ1 ),
adică compunerea relaţiilor este asociativă.
Observaţie
În general, compunerea relaţiilor nu este comutativă.
Exemplu
Fie A = {1, 2, 3}, B = {1, 3} şi relaţiile binare

ρ1 = {(1, 1), (2, 3), (3, 3)} ⊆ A × B, ρ2 = {(1, 3), (3, 1)} ⊆ B × A.

Atunci ρ2 ◦ ρ1 = {(1, 3), (2, 1), (3, 1)} ⊆ A × A şi

ρ1 ◦ ρ2 = {(1, 3), (3, 1)} ⊆ B × B.

Algebră
Relaţii de echivalenţă, relaţii de ordine:

Definiţie
Fie A, B mulţimi şi ρ ⊆ A × B. Relaţia

ρ−1 = {(b, a) : (a, b) ∈ ρ} ⊆ B × A

se numeşte inversa relaţiei ρ.

Algebră
Relaţii de echivalenţă, relaţii de ordine:

Definiţie
Fie A, B mulţimi şi ρ ⊆ A × B. Relaţia

ρ−1 = {(b, a) : (a, b) ∈ ρ} ⊆ B × A

se numeşte inversa relaţiei ρ.

Exemplu
Fie A = {1, 3}, B = {2, 4, 6} şi relaţia binară
ρ = {(1, 2), (3, 2), (3, 6)}.

Algebră
Relaţii de echivalenţă, relaţii de ordine:

Definiţie
Fie A, B mulţimi şi ρ ⊆ A × B. Relaţia

ρ−1 = {(b, a) : (a, b) ∈ ρ} ⊆ B × A

se numeşte inversa relaţiei ρ.

Exemplu
Fie A = {1, 3}, B = {2, 4, 6} şi relaţia binară
ρ = {(1, 2), (3, 2), (3, 6)}. Relaţia inversă este
ρ−1 = {(2, 1), (2, 3), (6, 3)} ⊆ B × A.

Algebră
Relaţii de echivalenţă, relaţii de ordine:

Propoziţie
Fie A, B, C mulţimi şi ρ1 ⊆ A × B, ρ2 ⊆ B × C , ρ ⊆ A × A.
Atunci:
I (ρ2 ◦ ρ1 )−1 = ρ−1 −1
1 ◦ ρ2 ;
I (ρ−1 )−1 = ρ.

Algebră
Relaţii de echivalenţă, relaţii de ordine:

Definiţie
Fie A o mulţime şi ρ ⊆ A × A. Spunem că relaţia este:

Algebră
Relaţii de echivalenţă, relaţii de ordine:

Definiţie
Fie A o mulţime şi ρ ⊆ A × A. Spunem că relaţia este:
I reflexivă dacă (a, a) ∈ ρ, pentru orice a ∈ A;

Algebră
Relaţii de echivalenţă, relaţii de ordine:

Definiţie
Fie A o mulţime şi ρ ⊆ A × A. Spunem că relaţia este:
I reflexivă dacă (a, a) ∈ ρ, pentru orice a ∈ A;
I tranzitivă dacă pentru orice a, b, c ∈ A astfel ı̂ncât (a, b) ∈ ρ
şi (b, c) ∈ ρ avem (a, c) ∈ ρ;

Algebră
Relaţii de echivalenţă, relaţii de ordine:

Definiţie
Fie A o mulţime şi ρ ⊆ A × A. Spunem că relaţia este:
I reflexivă dacă (a, a) ∈ ρ, pentru orice a ∈ A;
I tranzitivă dacă pentru orice a, b, c ∈ A astfel ı̂ncât (a, b) ∈ ρ
şi (b, c) ∈ ρ avem (a, c) ∈ ρ;
I simetrică dacă pentru orice a, b ∈ A astfel ı̂ncât (a, b) ∈ ρ
avem (b, a) ∈ ρ;

Algebră
Relaţii de echivalenţă, relaţii de ordine:

Definiţie
Fie A o mulţime şi ρ ⊆ A × A. Spunem că relaţia este:
I reflexivă dacă (a, a) ∈ ρ, pentru orice a ∈ A;
I tranzitivă dacă pentru orice a, b, c ∈ A astfel ı̂ncât (a, b) ∈ ρ
şi (b, c) ∈ ρ avem (a, c) ∈ ρ;
I simetrică dacă pentru orice a, b ∈ A astfel ı̂ncât (a, b) ∈ ρ
avem (b, a) ∈ ρ;
I antisimetrică dacă pentru orice a, b ∈ A astfel ı̂ncât
(a, b) ∈ ρ şi (b, a) ∈ ρ avem a = b.

Algebră
Relaţii de echivalenţă, relaţii de ordine:

Definiţie
Fie A o mulţime şi ρ ⊆ A × A. Spunem că relaţia este:

Algebră
Relaţii de echivalenţă, relaţii de ordine:

Definiţie
Fie A o mulţime şi ρ ⊆ A × A. Spunem că relaţia este:
I de ordine dacă este reflexivă, tranzitivă şi antisimetrică;

Algebră
Relaţii de echivalenţă, relaţii de ordine:

Definiţie
Fie A o mulţime şi ρ ⊆ A × A. Spunem că relaţia este:
I de ordine dacă este reflexivă, tranzitivă şi antisimetrică;
I de echivalenţă dacă este reflexivă, tranzitivă şi simetrică.

Algebră
Relaţii de echivalenţă, relaţii de ordine:

Definiţie
Fie A o mulţime şi ρ ⊆ A × A. Spunem că relaţia este:
I de ordine dacă este reflexivă, tranzitivă şi antisimetrică;
I de echivalenţă dacă este reflexivă, tranzitivă şi simetrică.

Definiţie
Dacă ρ ⊆ A × A este o relaţie de echivalenţă, atunci pentru orice
a ∈ A mulţimea
ā = {b ∈ A : (a, b) ∈ ρ}
se numeşte clasa de echivalenţă a lui a.

Algebră
Relaţii de echivalenţă, relaţii de ordine:

Observaţie
Dacă ρ ⊆ A × A este o relaţie de echivalenţă, atunci pentru orice
a ∈ A, ā 6= ∅

Algebră
Relaţii de echivalenţă, relaţii de ordine:

Observaţie
Dacă ρ ⊆ A × A este o relaţie de echivalenţă, atunci pentru orice
a ∈ A, ā 6= ∅ deoarece a ∈ ā.

Exemplu
Relaţia de egalitate este o relaţie de echivalenţă pe N, Z, Q, R.

Algebră
Relaţii de echivalenţă, relaţii de ordine:

Observaţie
Dacă ρ ⊆ A × A este o relaţie de echivalenţă, atunci pentru orice
a ∈ A, ā 6= ∅ deoarece a ∈ ā.

Exemplu
Relaţia de egalitate este o relaţie de echivalenţă pe N, Z, Q, R.

Exemplu
Relaţia ≤ este o relaţie de ordine pe N, Z, Q, R.

Algebră
Funcţii:

Fie V , W mulţimi şi f o relaţie ı̂ntre elementele lui V şi elementele

lui W .
Definiţie
I Spunem că f : V → W este o funcţie dacă pentru orice
v ∈ V există un unic element w ∈ W astfel ı̂ncât f (v ) = w .

Algebră
Funcţii:

Fie V , W mulţimi şi f o relaţie ı̂ntre elementele lui V şi elementele

lui W .
Definiţie
I Spunem că f : V → W este o funcţie dacă pentru orice
v ∈ V există un unic element w ∈ W astfel ı̂ncât f (v ) = w .
I Vom numi V domeniul funcţiei f şi W codomeniul funcţiei
f.

Algebră
Funcţii:

Fie V , W mulţimi şi f o relaţie ı̂ntre elementele lui V şi elementele

lui W .
Definiţie
I Spunem că f : V → W este o funcţie dacă pentru orice
v ∈ V există un unic element w ∈ W astfel ı̂ncât f (v ) = w .
I Vom numi V domeniul funcţiei f şi W codomeniul funcţiei
f.
I Pentru un element v ∈ V , f (v ) se numeşte imaginea lui v
prin f sau valoarea lui f ı̂n v .

Algebră
Funcţii:

Fie V , W mulţimi şi f o relaţie ı̂ntre elementele lui V şi elementele

lui W .
Definiţie
I Spunem că f : V → W este o funcţie dacă pentru orice
v ∈ V există un unic element w ∈ W astfel ı̂ncât f (v ) = w .
I Vom numi V domeniul funcţiei f şi W codomeniul funcţiei
f.
I Pentru un element v ∈ V , f (v ) se numeşte imaginea lui v
prin f sau valoarea lui f ı̂n v .
I Imaginea funcţiei f se notează cu Im(f ) şi este mulţimea
tuturor imaginilor elementelor din V , i.e.

Im(f ) = {f (v ) : v ∈ V }.

Algebră
Funcţii:

Im(T)
V
W

Algebră
Funcţii:

Im(T)
V
W

Pentru un element w ∈ W , notăm cu f −1 (w ) mulţimea tuturor

elementelor v din V cu proprietatea că f (v ) = w .

Algebră
Funcţii:

Im(T)
V
W

Pentru un element w ∈ W , notăm cu f −1 (w ) mulţimea tuturor

elementelor v din V cu proprietatea că f (v ) = w .
Numim această mulţime preimaginea vectorului w .

Algebră
Funcţii:

Im(T)
V
W

Pentru un element w ∈ W , notăm cu f −1 (w ) mulţimea tuturor

elementelor v din V cu proprietatea că f (v ) = w .
Numim această mulţime preimaginea vectorului w .
Observaţie
Observăm că preimaginea unui element poate sa fie vidă. Acest
lucru se ı̂ntâmplă ı̂n cazul ı̂n care w ∈ W \ Im(T ).

Algebră
Funcţii:
Exemplu
Fie f : {1, 2, 3, 4, 5} → {1, 2, 3} definită prin f (1) = 1, f (1) = 2,
f (2) = 1, f (3) = 2, f (4) = 3, f (5) = 3.

Algebră
Funcţii:
Exemplu
Fie f : {1, 2, 3, 4, 5} → {1, 2, 3} definită prin f (1) = 1, f (1) = 2,
f (2) = 1, f (3) = 2, f (4) = 3, f (5) = 3.

f nu este funcţie deoarece

Algebră
Funcţii:
Exemplu
Fie f : {1, 2, 3, 4, 5} → {1, 2, 3} definită prin f (1) = 1, f (1) = 2,
f (2) = 1, f (3) = 2, f (4) = 3, f (5) = 3.

f nu este funcţie deoarece f (1) = 1, f (1) = 2.

Algebră
Funcţii:

Exemplu
Fie f : {1, 2, 3, 4, 5} → {1, 2, 3} definită prin f (1) = 1, f (2) = 1,
f (3) = 2, f (4) = 3, f (5) = 3.

Algebră
Funcţii:

Algebră
Funcţii:

I f este o funcţie;

Algebră
Funcţii:

I f este o funcţie;
I Imf = {1, 2, 3};

Algebră
Funcţii:

I f este o funcţie;
I Imf = {1, 2, 3};
I f −1 (1) = {1, 2}, f −1 (2) = {3} şi f −1 (3) = {4, 5}.
Algebră
Funcţii:

Definiţie
Fie f : V → W o funcţie. Spunem că funcţia este:
I injectivă dacă din f (v1 ) = f (v2 ) avem v1 = v2 ;
I surjectivă dacă pentru orice w ∈ W există v ∈ V astfel ı̂ncât
f (v ) = w ;
I bijectivă dacă este injectivă şi surjectivă.

Algebră
Funcţii:

Definiţie
Fie f : V → W o funcţie. Spunem că funcţia este:
I injectivă dacă din f (v1 ) = f (v2 ) avem v1 = v2 ;
I surjectivă dacă pentru orice w ∈ W există v ∈ V astfel ı̂ncât
f (v ) = w ;
I bijectivă dacă este injectivă şi surjectivă.

Observaţie
Dacă f : V → W este bijectivă

∀w ∈ W , ∃ unic v ∈ V astfel ı̂ncât f (v ) = w ,

atunci există f −1 : W → V astfel ı̂ncât f −1 (w ) = v . f −1 se

numeşte inversa lui f .

Algebră
Funcţii:

Exemplu

Algebră
Funcţii:

Exemplu

I f nu este injectivă

Algebră
Funcţii:

Exemplu

I f nu este injectivă deoarece f (1) = f (2) = 1, dar 1 6= 2;

I f este surjectivă deoarece

Algebră
Funcţii:

Exemplu

I f nu este injectivă deoarece f (1) = f (2) = 1, dar 1 6= 2;

I f este surjectivă deoarece

Algebră
Funcţii:

Exemplu

I f nu este injectivă deoarece f (1) = f (2) = 1, dar 1 6= 2;

I f este surjectivă deoarece Imf = {1, 2, 3}.

Algebră
Structuri algebrice:

Definiţie
Fie M o mulţime nevidă. O funcţie

φ : M × M → M, (x, y ) → φ(x, y )

se numeşte lege de compoziţie pe M (sau operaţie algebrică

binară).

Algebră
Structuri algebrice:

Definiţie
Fie M o mulţime nevidă. O funcţie

φ : M × M → M, (x, y ) → φ(x, y )

se numeşte lege de compoziţie pe M (sau operaţie algebrică

binară).

Observaţie
I φ(x, y ) se citeşte ”x compus cu y ”;
I notaţii: φ, +, ·, ◦, ⊥, ∗

Algebră
Structuri algebrice:

Exemple
I Pe N, Z, Q, R adunarea, ı̂nmulţirea sunt legi de compoziţie;

Algebră
Structuri algebrice:

Exemple
I Pe N, Z, Q, R adunarea, ı̂nmulţirea sunt legi de compoziţie;
I Pe M M = {f : M → M|f funcţie} compunerea funcţiilor este
o lege de compoziţie:

∀f , g ∈ M M , avem f ◦ g ∈ M M

g f
M → M → M, f ◦ g : M → M, (f ◦ g )(x) = f (g (x)), ∀x ∈ M

Algebră
Structuri algebrice:

Exemple
I Pe N, Z, Q, R adunarea, ı̂nmulţirea sunt legi de compoziţie;
I Pe M M = {f : M → M|f funcţie} compunerea funcţiilor este
o lege de compoziţie:

∀f , g ∈ M M , avem f ◦ g ∈ M M

g f
M → M → M, f ◦ g : M → M, (f ◦ g )(x) = f (g (x)), ∀x ∈ M

I Pe Mn (R) adunarea şi ı̂nmulţirea sunt legi de compoziţie.

Algebră
Structuri algebrice:

Definiţie
Fie M o mulţime nevidă şi ”∗” o lege de compoziţie pe M.
Spunem că (M, ∗) are o structură de grup dacă:

Algebră
Structuri algebrice:

Definiţie
Fie M o mulţime nevidă şi ”∗” o lege de compoziţie pe M.
Spunem că (M, ∗) are o structură de grup dacă:
I ”∗” este asociativă:∀x, y , z ∈ M, avem (x ∗ y ) ∗ z = x ∗ (y ∗ z);

Algebră
Structuri algebrice:

Definiţie
Fie M o mulţime nevidă şi ”∗” o lege de compoziţie pe M.
Spunem că (M, ∗) are o structură de grup dacă:
I ”∗” este asociativă:∀x, y , z ∈ M, avem (x ∗ y ) ∗ z = x ∗ (y ∗ z);
I ”∗” admite element neutru:
∃e ∈ M a.ı̂. e ∗ x = x ∗ e = x, ∀x ∈ M;

Algebră
Structuri algebrice:

Definiţie
Fie M o mulţime nevidă şi ”∗” o lege de compoziţie pe M.
Spunem că (M, ∗) are o structură de grup dacă:
I ”∗” este asociativă:∀x, y , z ∈ M, avem (x ∗ y ) ∗ z = x ∗ (y ∗ z);
I ”∗” admite element neutru:
∃e ∈ M a.ı̂. e ∗ x = x ∗ e = x, ∀x ∈ M;
I toate elementele lui M sunt simetrizabile:
∀x ∈ M, ∃x 0 ∈ M a.ı̂. x ∗ x 0 = x 0 ∗ x = e.

Algebră
Structuri algebrice:

Observaţie
Dacă, ı̂n plus, ”∗” este comutativă, adică x ∗ y = y ∗ x, ∀x, y ∈ M,
atunci (M, ∗) este grup comutativ.

Algebră
Structuri algebrice:

Observaţie
Dacă, ı̂n plus, ”∗” este comutativă, adică x ∗ y = y ∗ x, ∀x, y ∈ M,
atunci (M, ∗) este grup comutativ.

Exemple
Grupuri comutative sunt:

Algebră
Structuri algebrice:

Observaţie
Dacă, ı̂n plus, ”∗” este comutativă, adică x ∗ y = y ∗ x, ∀x, y ∈ M,
atunci (M, ∗) este grup comutativ.

Exemple
Grupuri comutative sunt:
I (Z, +), (Q, +), (R, +);

Algebră
Structuri algebrice:

Observaţie
Dacă, ı̂n plus, ”∗” este comutativă, adică x ∗ y = y ∗ x, ∀x, y ∈ M,
atunci (M, ∗) este grup comutativ.

Exemple
Grupuri comutative sunt:
I (Z, +), (Q, +), (R, +);
I (Q∗ , ·), (R∗ , ·);

Algebră
Structuri algebrice:

Observaţie
Dacă, ı̂n plus, ”∗” este comutativă, adică x ∗ y = y ∗ x, ∀x, y ∈ M,
atunci (M, ∗) este grup comutativ.

Exemple
Grupuri comutative sunt:
I (Z, +), (Q, +), (R, +);
I (Q∗ , ·), (R∗ , ·);
I (Mm,n (R), +).

Algebră
Structuri algebrice:

Observaţie
Nu sunt grupuri:
I (N, +);
I (N, ·), (Z, ·), (Q, ·).

Algebră
Structuri algebrice:

Definiţie
Fie M o mulţime nevidă şi ”+, ·” legi de compoziţie pe M.
Spunem că (M, +, ·) are o structură de corp dacă:
I (M, +) este grup comutativ;
I (M ∗ , ·) este grup;
I distributivitatea ı̂nmulţirii faţă de adunare:

Algebră
Structuri algebrice:

Definiţie
Fie M o mulţime nevidă şi ”+, ·” legi de compoziţie pe M.
Spunem că (M, +, ·) are o structură de corp dacă:
I (M, +) este grup comutativ;
I (M ∗ , ·) este grup;
I distributivitatea ı̂nmulţirii faţă de adunare:

x · (y + z) = x · y + x · z

Algebră
Structuri algebrice:

Definiţie
Fie M o mulţime nevidă şi ”+, ·” legi de compoziţie pe M.
Spunem că (M, +, ·) are o structură de corp dacă:
I (M, +) este grup comutativ;
I (M ∗ , ·) este grup;
I distributivitatea ı̂nmulţirii faţă de adunare:

x · (y + z) = x · y + x · z

(y + z) · x = y · x + z · x, ∀x, y , z ∈ M

Algebră
Structuri algebrice:

Observaţie
În plus, dacă (M ∗ , ·) este grup comutativ, atunci (M, +, ·) se
numeşte corp comutativ (sau câmp).

Algebră
Structuri algebrice:

Observaţie
În plus, dacă (M ∗ , ·) este grup comutativ, atunci (M, +, ·) se
numeşte corp comutativ (sau câmp).

Exemple
Corpuri comutative sunt:

Algebră
Structuri algebrice:

Observaţie
În plus, dacă (M ∗ , ·) este grup comutativ, atunci (M, +, ·) se
numeşte corp comutativ (sau câmp).

Exemple
Corpuri comutative sunt:
I (Q, +, ·), (R, +, ·);

Algebră
Structuri algebrice:

Observaţie
În plus, dacă (M ∗ , ·) este grup comutativ, atunci (M, +, ·) se
numeşte corp comutativ (sau câmp).

Exemple
Corpuri comutative sunt:
I (Q, +, ·), (R, +, ·);
I (C, +, ·).

Algebră
Corpul numerelor complexe

Observaţie
Pe C = R × R = {(a, b) : a ∈ R, b ∈ R} definim două operaţii:

Algebră
Corpul numerelor complexe

Observaţie
Pe C = R × R = {(a, b) : a ∈ R, b ∈ R} definim două operaţii:

+ : C × C → C, (a, b) + (c, d) = (a + c, b + d)

Algebră
Corpul numerelor complexe

Observaţie
Pe C = R × R = {(a, b) : a ∈ R, b ∈ R} definim două operaţii:

+ : C × C → C, (a, b) + (c, d) = (a + c, b + d)

· : C × C → C, (a, b) · (c, d) = (ac − bd, ad + bc)

Algebră
Corpul numerelor complexe

Observaţie
Pe C = R × R = {(a, b) : a ∈ R, b ∈ R} definim două operaţii:

+ : C × C → C, (a, b) + (c, d) = (a + c, b + d)

· : C × C → C, (a, b) · (c, d) = (ac − bd, ad + bc)

Atunci (C, +, ·) formează un corp comutativ.

Algebră
Corpul numerelor complexe

Identificăm numărul complex (a, 0) cu numărul real a.

Algebră
Corpul numerelor complexe

Identificăm numărul complex (a, 0) cu numărul real a.

Notăm cu i = (0, 1). Avem:

i 2 = (0, 1) · (0, 1) = (−1, 0),

deci i 2 se identifică cu −1.

Algebră
Corpul numerelor complexe

Orice număr complex z = (a, b) se scrie sub forma:

z = (a, b) =

Algebră
Corpul numerelor complexe

Orice număr complex z = (a, b) se scrie sub forma:

z = (a, b) = (a, 0)+(0, b) =

Algebră
Corpul numerelor complexe

Orice număr complex z = (a, b) se scrie sub forma:

z = (a, b) = (a, 0)+(0, b) = (a, 0)+(0, 1)·(b, 0) =

Algebră
Corpul numerelor complexe

Orice număr complex z = (a, b) se scrie sub forma:

z = (a, b) = (a, 0)+(0, b) = (a, 0)+(0, 1)·(b, 0) = a+b·i, a, b ∈ R.

Algebră
Corpul numerelor complexe

Orice număr complex z = (a, b) se scrie sub forma:

z = (a, b) = (a, 0)+(0, b) = (a, 0)+(0, 1)·(b, 0) = a+b·i, a, b ∈ R.

Observaţie
Pentru numărul complex z = a + b · i avem:
I a = Re(z) se numeşte partea reală
I b = Im(z) se numeşte partea imaginară

Algebră
Corpul numerelor complexe

Orice număr complex z = (a, b) se scrie sub forma:

z = (a, b) = (a, 0)+(0, b) = (a, 0)+(0, 1)·(b, 0) = a+b·i, a, b ∈ R.

Observaţie
Pentru numărul complex z = a + b · i avem:
I a = Re(z) se numeşte partea reală
I b = Im(z) se numeşte partea imaginară
I z̄ = a − b · i se numeşte conjugatul lui z

Algebră
Corpul numerelor complexe

Orice număr complex z = (a, b) se scrie sub forma:

z = (a, b) = (a, 0)+(0, b) = (a, 0)+(0, 1)·(b, 0) = a+b·i, a, b ∈ R.

Observaţie
Pentru numărul complex z = a + b · i avem:
I a = Re(z) se numeşte partea reală
I b = Im(z) se numeşte partea imaginară
I z̄ = a − b · i se numeşte conjugatul lui z
√ √
I |z| = z · z̄ = a2 + b 2 se numeşte modulul lui z.

Algebră
Corpul numerelor complexe

Interpretarea geometrică a unui număr complex:

I C se identifică cu reperul cartezian xOy ;

Algebră
Corpul numerelor complexe

Interpretarea geometrică a unui număr complex:

I C se identifică cu reperul cartezian xOy ;
I M(a, b) → z = a + b · i, z se numeşte afixul lui M

Algebră
Corpul numerelor complexe

Interpretarea geometrică a unui număr complex:

I C se identifică cu reperul cartezian xOy ;
I M(a, b) → z = a + b · i, z se numeşte afixul lui M
I Pentru z 6= 0, există si este unic θ ∈ [0, 2π) definit astfel:

Re(z) Im(z)
cos θ = , sin θ = .
|z| |z|

Algebră
Corpul numerelor complexe

Interpretarea geometrică a unui număr complex:

I C se identifică cu reperul cartezian xOy ;
I M(a, b) → z = a + b · i, z se numeşte afixul lui M
I Pentru z 6= 0, există si este unic θ ∈ [0, 2π) definit astfel:

Re(z) Im(z)
cos θ = , sin θ = .
|z| |z|

θ = arg (z) se numeşte argumentul lui z.

Algebră
Corpul numerelor complexe

a = |z| cos θ, b = |z| sin θ

Forma trigonometrică a numărului complex

z = a + b · i = |z|(cos θ + i sin θ).

Algebră
Corpul cuaternionilor

Notăm H = R × R × R × R = {(a, b, c, d) : a, b, c, d ∈ R}.

Algebră
Corpul cuaternionilor

Notăm H = R × R × R × R = {(a, b, c, d) : a, b, c, d ∈ R}.

I identificăm a ∈ R cu elementul (a, 0, 0, 0) ∈ H.

Algebră
Corpul cuaternionilor

Notăm H = R × R × R × R = {(a, b, c, d) : a, b, c, d ∈ R}.

I identificăm a ∈ R cu elementul (a, 0, 0, 0) ∈ H.
I notăm cu i = (0, 1, 0, 0), j = (0, 0, 1, 0), k = (0, 0, 0, 1) ∈ H
şi se numesc unităţi imaginare

Algebră
Corpul cuaternionilor

Notăm H = R × R × R × R = {(a, b, c, d) : a, b, c, d ∈ R}.

I identificăm a ∈ R cu elementul (a, 0, 0, 0) ∈ H.
I notăm cu i = (0, 1, 0, 0), j = (0, 0, 1, 0), k = (0, 0, 0, 1) ∈ H
şi se numesc unităţi imaginare
I Pe H definim două operaţii:

Algebră
Corpul cuaternionilor

Notăm H = R × R × R × R = {(a, b, c, d) : a, b, c, d ∈ R}.

I identificăm a ∈ R cu elementul (a, 0, 0, 0) ∈ H.
I notăm cu i = (0, 1, 0, 0), j = (0, 0, 1, 0), k = (0, 0, 0, 1) ∈ H
şi se numesc unităţi imaginare
I Pe H definim două operaţii:

(a, b, c, d) + (a1 , b1 , c1 , d1 ) = (a + a1 , b + b1 , c + c1 , d + d1 )

Algebră
Corpul cuaternionilor

· 1 i j k
– – – – – – – – –
1 1 i j k
i i −1 k −j
j j −k −1 i
k k j −i −1

Algebră
Corpul cuaternionilor

· 1 i j k
– – – – – – – – –
1 1 i j k
i i −1 k −j
j j −k −1 i
k k j −i −1

i 2 = j 2 = k 2 = −1
ij = −ji = k, jk = −kj = i, ki = −ik = j

Algebră
Corpul cuaternionilor

Corpul cuaternionilor (corp necomutativ)

H = {q = a + bi + cj + dk : a, b, c, d ∈ R}.

Algebră
Spaţii vectoriale

Fie k un corp comutativ ı̂nzestrat cu cele două operaţii de adunare

şi de ı̂nmulţire, notate cu +k , respectiv ·k .

Algebră
Spaţii vectoriale

Fie k un corp comutativ ı̂nzestrat cu cele două operaţii de adunare

şi de ı̂nmulţire, notate cu +k , respectiv ·k .
Definiţie
Fie V o mulţime nevidă.

Algebră
Spaţii vectoriale

Fie k un corp comutativ ı̂nzestrat cu cele două operaţii de adunare

şi de ı̂nmulţire, notate cu +k , respectiv ·k .
Definiţie
Fie V o mulţime nevidă.
Pe V definim o operaţie internă de adunare:

+ : V × V → V , (v, w) 7→ v + w.

Algebră
Spaţii vectoriale

Fie k un corp comutativ ı̂nzestrat cu cele două operaţii de adunare

şi de ı̂nmulţire, notate cu +k , respectiv ·k .
Definiţie
Fie V o mulţime nevidă.
Pe V definim o operaţie internă de adunare:

+ : V × V → V , (v, w) 7→ v + w.

Definim o operaţie externă

· : k × V → V , (α, w) 7→ α · w.

Algebră
Spaţii vectoriale

Fie k un corp comutativ ı̂nzestrat cu cele două operaţii de adunare

şi de ı̂nmulţire, notate cu +k , respectiv ·k .
Definiţie
Fie V o mulţime nevidă.
Pe V definim o operaţie internă de adunare:

+ : V × V → V , (v, w) 7→ v + w.

Definim o operaţie externă

· : k × V → V , (α, w) 7→ α · w.

Spunem că (V , +, ·) are o structură de spaţiu vectorial peste

corpul k dacă (V , +) este grup comutativ şi sunt verificate
următoarele condiţii:

Algebră
Spaţii vectoriale

(i) α · (v + w) = α · v + α · w,
(ii) (α +k β) · v = α · v + β · v,
(iii) (α ·k β) · v = α · (β · v),
(iv) 1k · v = v,
pentru orice v, w ∈ V şi orice α, β ∈ k.

Algebră
Spaţii vectoriale

(i) α · (v + w) = α · v + α · w,
(ii) (α +k β) · v = α · v + β · v,
(iii) (α ·k β) · v = α · (β · v),
(iv) 1k · v = v,
pentru orice v, w ∈ V şi orice α, β ∈ k.
Observaţie
Dacă V este un k-spaţiu vectorial, elementele din V se numesc
vectori, iar elementele din k se numesc scalari.

Algebră
Spaţii vectoriale

Exemplu
Considerăm k = R şi mulţimea

V = Rn = {x = (x1 , . . . , xn )|xi ∈ R, ∀1 ≤ i ≤ n}.

Definim cele două operaţii astfel: pentru orice doi vectori

x = (x1 , . . . , xn ), y = (y1 , . . . , yn ) ∈ Rn

şi orice scalar α ∈ R avem

x + y = (x1 + y1 , . . . , xn + yn ) ∈ Rn

şi
α · x = (αx1 , . . . , αxn ) ∈ Rn .
Atunci (Rn , +, ·) are o structură de spaţiu vectorial real.
Algebră
Spaţii vectoriale

Soluţie:
Prin calcul elementar se verifică structura de grup a lui (V , +).
Elementul neutru la adunare este vectorul nul 0 = (0, . . . , 0) şi
opusul vectorului x = (x1 , . . . , xn ) este −x = (−x1 , . . . , −xn ).

Algebră
Spaţii vectoriale

Soluţie:
Prin calcul elementar se verifică structura de grup a lui (V , +).
Elementul neutru la adunare este vectorul nul 0 = (0, . . . , 0) şi
opusul vectorului x = (x1 , . . . , xn ) este −x = (−x1 , . . . , −xn ).
Mai departe trebuie să verificăm cele patru condiţii din definiţie.
Pentru prima condiţie avem:

α·(x+y) = α·((x1 , . . . , xn )+(y1 , . . . , yn )) = α·(x1 +y1 , . . . , xn +yn ) =

= (α(x1 + y1 ), . . . , α(xn + yn )) = (αx1 + αy1 , . . . , αxn + αyn ) =

= (αx1 , . . . , αxn ) + (αy1 , . . . , αyn ) = α · x + α · y.
Asemănător se verifică şi celelalte condiţii.

Algebră
Spaţii vectoriale

Observaţie
Geometric
R2 = {x = (x, y )|x, y ∈ R}
este planul xOy , unde prima componentă a vectorului x este
abscisa, iar a doua este ordonata.

Algebră
Spaţii vectoriale

Observaţie
Geometric
R2 = {x = (x, y )|x, y ∈ R}
este planul xOy , unde prima componentă a vectorului x este
abscisa, iar a doua este ordonata.
Un vector ı̂n R2 este reprezentat grafic printr-un punct din plan.

Algebră
Spaţii vectoriale

Observaţie
Geometric
R2 = {x = (x, y )|x, y ∈ R}
este planul xOy , unde prima componentă a vectorului x este
abscisa, iar a doua este ordonata.
Un vector ı̂n R2 este reprezentat grafic printr-un punct din plan.
Prin analogie, R3 este Oxyz.

Algebră
Spaţii vectoriale

Observaţie
Structura de spaţiu vectorial este determinată de modul ı̂n care
sunt definite cele două operaţii din definiţie.

Algebră
Spaţii vectoriale

Observaţie
Structura de spaţiu vectorial este determinată de modul ı̂n care
sunt definite cele două operaţii din definiţie.

Exemplu
Fie V = R3 ı̂mpreună cu operaţiile

x + y = (x1 + y1 , x2 + y2 , x3 + y3 )

α · x = (αx1 , 0, 0),
pentru orice x = (x1 , x2 , x3 ), y = (y1 , y2 , y3 ) ∈ R3 şi orice α ∈ R.

Algebră
Spaţii vectoriale

Observaţie
Structura de spaţiu vectorial este determinată de modul ı̂n care
sunt definite cele două operaţii din definiţie.

Exemplu
Fie V = R3 ı̂mpreună cu operaţiile

x + y = (x1 + y1 , x2 + y2 , x3 + y3 )

α · x = (αx1 , 0, 0),
pentru orice x = (x1 , x2 , x3 ), y = (y1 , y2 , y3 ) ∈ R3 şi orice α ∈ R.
Atunci (R3 , +, ·) nu este spaţiu vectorial real,

Algebră
Spaţii vectoriale

Observaţie
Structura de spaţiu vectorial este determinată de modul ı̂n care
sunt definite cele două operaţii din definiţie.

Exemplu
Fie V = R3 ı̂mpreună cu operaţiile

x + y = (x1 + y1 , x2 + y2 , x3 + y3 )

α · x = (αx1 , 0, 0),
pentru orice x = (x1 , x2 , x3 ), y = (y1 , y2 , y3 ) ∈ R3 şi orice α ∈ R.
Atunci (R3 , +, ·) nu este spaţiu vectorial real, deoarece ultima
condiţie din definiţie nu se verifică.

Algebră
Spaţii vectoriale

Exemplu
În spaţiul geometric R3 , considerăm V ca fiind mulţimea vectorilor
liberi, adică a segmentelor orientate echipolente cu un segment
orientat dat. Reamintim că două segmente orientate sunt
echipolente dacă au aceeaşi direcţie, acelaşi sens şi aceeaşi lungime.

Algebră
Spaţii vectoriale

Exemplu
În spaţiul geometric R3 , considerăm V ca fiind mulţimea vectorilor
liberi, adică a segmentelor orientate echipolente cu un segment
orientat dat. Reamintim că două segmente orientate sunt
echipolente dacă au aceeaşi direcţie, acelaşi sens şi aceeaşi lungime.
Pe mulţimea V definim adunarea vectorilor liberi (prin regula
paralelogramului)

Algebră
Spaţii vectoriale

Algebră
Spaţii vectoriale

şi ı̂nmulţim un vector liber cu un scalar prin multiplicarea lungimii

acestuia cu respectivul scalar.

Algebră
Spaţii vectoriale

şi ı̂nmulţim un vector liber cu un scalar prin multiplicarea lungimii

acestuia cu respectivul scalar.

Algebră
Spaţii vectoriale

şi ı̂nmulţim un vector liber cu un scalar prin multiplicarea lungimii

acestuia cu respectivul scalar.
Dacă scalarul este pozitiv, atunci sensul vectorului nu se modifică,
iar dacă scalarul este negativ, atunci obţinem un vector de sens
opus cu vectorul iniţial.

Algebră
Spaţii vectoriale

şi ı̂nmulţim un vector liber cu un scalar prin multiplicarea lungimii

acestuia cu respectivul scalar.
Dacă scalarul este pozitiv, atunci sensul vectorului nu se modifică,
iar dacă scalarul este negativ, atunci obţinem un vector de sens
opus cu vectorul iniţial.
Mulţimea vectorilor liberi ı̂mpreună cu aceste operaţii este spaţiu
vectorial real.
Algebră
Spaţii vectoriale

Exemplu
Orice corp k este k-spaţiu vectorial, operaţiile fiind cele ale lui k.

Algebră
Spaţii vectoriale

Exemplu
Orice corp k este k-spaţiu vectorial, operaţiile fiind cele ale lui k.
În particular, putem să ne gândim la corpul C ca fiind atât spaţiu
vectorial peste C, cât şi peste R.

Algebră
Spaţii vectoriale

Exemplu
Orice corp k este k-spaţiu vectorial, operaţiile fiind cele ale lui k.
În particular, putem să ne gândim la corpul C ca fiind atât spaţiu
vectorial peste C, cât şi peste R.
C este spaţiu vectorial real dacă considerăm următoarele operaţii:
adunarea este adunarea numerelor complexe, deci adunarea din C,
iar operaţia de ı̂nmulţire cu scalari este ı̂nmulţirea dintre un număr
real (scalar) cu un număr complex.

Algebră
Spaţii vectoriale

Exemplu
Mulţimea matricelor Mm,n (R), ı̂mpreună cu operaţiile de adunare
a matricelor şi de ı̂nmulţire a unei matrice cu un scalar real
formează un spaţiu vectorial real.

Algebră
Spaţii vectoriale

Exemplu
Mulţimea matricelor Mm,n (R), ı̂mpreună cu operaţiile de adunare
a matricelor şi de ı̂nmulţire a unei matrice cu un scalar real
formează un spaţiu vectorial real.
Facem menţiunea că, ı̂n funcţie de situaţie, vom identifica
elementele lui Rn cu matrice din Mn,1 (R).

Algebră
Spaţii vectoriale

Exemplu
Mulţimea polinoamelor ı̂n variabila x cu coeficienţi ı̂n corpul k,
notată cu k[x], este un spaţiu vectorial peste corpul k, iar
operaţiile sunt cele de adunare a polinoamelor şi de ı̂nmulţire a
unui polinom cu un scalar.

Algebră
Spaţii vectoriale

Exemplu
Dat I ⊂ R un interval real, mulţimea

F(I , R) = {f : I → R| f funcţie}

este un spaţiu vectorial real cu operaţiile:

Algebră
Spaţii vectoriale

Exemplu
Dat I ⊂ R un interval real, mulţimea

F(I , R) = {f : I → R| f funcţie}

este un spaţiu vectorial real cu operaţiile:

Adunarea: pentru f , g ∈ F(I , R) avem f + g ∈ F(I , R), unde

f + g : I → R, (f + g )(x) = f (x) + g (x), ∀x ∈ I .

Algebră
Spaţii vectoriale

Exemplu
Dat I ⊂ R un interval real, mulţimea

F(I , R) = {f : I → R| f funcţie}

este un spaţiu vectorial real cu operaţiile:

Adunarea: pentru f , g ∈ F(I , R) avem f + g ∈ F(I , R), unde

f + g : I → R, (f + g )(x) = f (x) + g (x), ∀x ∈ I .

Înmulţim vectorul f ∈ F(I , R) cu scalarul α ∈ R şi obţinem

vectorul α · f ∈ F(I , R), dat de

α · f : I → R, (α · f )(x) = αf (x), ∀x ∈ I .

Algebră
Spaţii vectoriale

f + g : I → R, (f + g )(x) = f (x) + g (x), ∀x ∈ I .

Algebră
Spaţii vectoriale

f + g : I → R, (f + g )(x) = f (x) + g (x), ∀x ∈ I .

Observaţie
f , g : R → R, f (x) = x 3 + 3x 2 − x + 1, g (x) = x 3 − x 2 − 3x − 2.
Algebră
Spaţii vectoriale

α · f : I → R, (α · f )(x) = αf (x), ∀x ∈ I .

Algebră
Spaţii vectoriale

α · f : I → R, (α · f )(x) = αf (x), ∀x ∈ I .

Observaţie
f : R → R, f (x) = x 3 + 3x 2 − x + 1.
Algebră
Spaţii vectoriale

Observaţie
În particular, pentru I = N, obţinem

F(N, R) = {(an )n∈N |an ∈ R, ∀n ∈ N},

Algebră
Spaţii vectoriale

Observaţie
În particular, pentru I = N, obţinem

F(N, R) = {(an )n∈N |an ∈ R, ∀n ∈ N},

adică mulţimea şirurilor de numere reale. Avem cele două operaţii:

(an )n + (bn )n = (an + bn )n şi α · (an )n = (αan )n .

Algebră
Spaţii vectoriale

Propoziţie (Reguli de calcul:)

Dacă V este un k-spaţiu vectorial, atunci pentru orice vectori
u, v, w ∈ V şi pentru orice scalari α, β ∈ k au loc:

(i) 0 · v = 0 şi α · 0 = 0;
(ii) α · v = 0 dacă şi numai dacă α = 0 sau v = 0;
(iii) (−1) · v = −v şi (−α) · v = −(α · v ) = α · (−v);
(iv) dacă u + v = w + v, atunci u = w;
(v) dacă v 6= 0 şi α · v = β · v, atunci α = β;
(vi) (α − β) · v = α · v − β · v;
(vii) α · (v − w) = α · v − α · w.

Algebră
Spaţii vectoriale

Demonstraţie:
Pentru (i), avem

0·v=

Algebră
Spaţii vectoriale

Demonstraţie:
Pentru (i), avem

0 · v = (0 + 0) · v = 0 · v + 0 · v,

de unde rezultă că 0 · v = 0.

Algebră
Spaţii vectoriale

Demonstraţie:
Pentru (i), avem

0 · v = (0 + 0) · v = 0 · v + 0 · v,

de unde rezultă că 0 · v = 0. Similar, dacă v = 0, atunci

α · 0 = α · (0 + 0) = α · 0 + α · 0,

de unde obţinem α · 0 = 0.

Algebră
Spaţii vectoriale

Demonstraţie:
Pentru (i), avem

0 · v = (0 + 0) · v = 0 · v + 0 · v,

de unde rezultă că 0 · v = 0. Similar, dacă v = 0, atunci

α · 0 = α · (0 + 0) = α · 0 + α · 0,

de unde obţinem α · 0 = 0. Aici am ţinut cont de structura de

grup a lui V cu operaţia de adunare a vectorilor.

Algebră
Spaţii vectoriale

Pentru (ii): α · v = 0 dacă şi numai dacă α = 0 sau v = 0:

I “⇐” rezultă din (i).

Algebră
Spaţii vectoriale

Pentru (ii): α · v = 0 dacă şi numai dacă α = 0 sau v = 0:

I “⇐” rezultă din (i).
I Pentru “⇒”, dacă presupunem că α 6= 0, atunci există
inversul său, α−1 ∈ k, şi cum α · v = 0, avem că:

α−1 · (α · v) = α−1 · 0.

Atunci obţinem (α−1 α) · v = 0, deci v = 0.

Algebră
Spaţii vectoriale

Pentru (ii): α · v = 0 dacă şi numai dacă α = 0 sau v = 0:

I “⇐” rezultă din (i).
I Pentru “⇒”, dacă presupunem că α 6= 0, atunci există
inversul său, α−1 ∈ k, şi cum α · v = 0, avem că:

α−1 · (α · v) = α−1 · 0.

Atunci obţinem (α−1 α) · v = 0, deci v = 0.

Într-un mod similar se demonstrează celelalte proprietăţi.

Algebră