Lucian Blaga reprezinta, alaturi de Arghezi, cea mai complexa personalitate poetica a

epocii interbelice. Este un poet modern de factura eclectica, prin amestecul de traditie
si inovatie, prin absenta puritatii si prin conservarea unor elemente de versificatie
traditionala in unele volume. Opera sa sta sub semnul expresionismului (curent
literar modernist, caracterizat prin respingerea civilizatiei excesiv industrializate, prin
interesul deosebit pentru mitologie si culturile arhaice).

Viziunea poetica a lui Blaga despre lume se circumscrie orizontului misterului.

Misterul este un concept central in opera filosofica a lui, dar si in cea poetica. Din
punct de vedere filosofic, pentru poet exista doua modalitati cunoastere, de raportare
la mister: cunoasterea luciferica (minus-cunoasterea, care potenteaza misterul) si
cunoasterea paradisiaca (plus-cunoasterea, care descifreaza misterul).

„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o arta poetica deoarece deschide
volumul „Poemele luminii”, configurand conceptia despre poezie si despre rolul
poetului.

Poezia are o tema filosofica: cunoasterea, descriind prin metafore cele doua tipuri de
cunoastere specifice sistemului filosofic blagian. Astfel, poetul diferentiaza „lumina
mea” de „lumina altora”, cunoasterea luciferica decea paradisiaca. Lumina este o
metafora a cunoasterii, asa cum se desprinde si din metafora care constituie titlul
volumului. Poezia este contruita in jurul motivelor luminii si misterului, care definesc
tema cunoasterii. Din aceste doua motive deriva motivul intunericului („adancimi de
intuneric”).

Titlul poeziei pune in relatie eul poetic si lumea vazuta ca o „corola de minuni”. Prin
verbul „nu strivesc” poetul isi precizeaza atitudinea fata de misterul lumii, iar forma
negativa exprima o opozitie implicita fata de cei care distrug misterul.

Primele cinci versuri sunt o metafora care descrie universul si atitudinea eului liric
fata de el. Universul este identificat cu „corola de minuni” care semnifica un univers
armonios (prin forma corolei), dar si eun miracol (prin dimensiunea acestui univers).
Miracolul este un efect direct al cunoasterii prin contemplare. Eul liric este simbol
indirect al ocrotirii si anticipeaza, prin negatiile verbale, opozitia: „eu nu ucid” – „altii
ucid” ; „eu nu strivesc” – „altii strivesc”. Universul este o suma permanenta de taine
care se reveleaza eului liric intr-o enumerare metaforica: „flori”, „ochi”, „buze”,
„morminte”.

Atitudinea fata de taina impune doua metode opuse de cunoastere: incercarea de a

descifra taina (cunoasterea paradisiaca), respectiv acceptarea tainei si cresterea ei
(cunoasterea luciferica). Astfel, marca eului liric dublu notata („dar eu / eu cu lumina
mea sporesc”) sugereaza optiunea poetului pentru modelul cunoasterii luciferice.
Suportul generarii misterului este iubirea („caci eu iubesc / si flori si ochi si buze si
morminte”). Versurile finale explica si clarifica viziunea eului poetic asupra lumii,
bazata pe iubire.

Din punct de vedere prozodic, texul este alcatuit din douazeci de versuri libere, in
metru diferit, expuse tipografic in versuri lungi si versuri scurte. Forma aleasa este o
sugestie clara a eliberarii de canonul formei. Optiunea poetului pentru versul liber si
lipsa elementelor de prozodie clasica permit exprimarea fluxului ideilor si a
intensitatii sentimentelor, precum si eliberarea de rigorile prozodice clasice. Aceasta
este o forma a modernismului poetic.
In concluzie, conceptia despre poezie a lui lucian Blaga se circumscrie problematicii
cunoasterii. Astfel, cunoasterea este inteleasa in doua dimensiuni, prin raportare la
mister: descifrare si incifrare, rolul poetului fiind acela de a spori misterul