8.

Supraantrenamentul
Supraantrenamentul reprezintă forma cronică a oboselii patologice, denumită impropriu
din punct de vedere etimologic supraantrenament, care se încadrează în grupa nevrozelor la
sportivi (Krestovnicov, 1950) şi exprimă o perturbare a întregului organism cu manifestări mai
evidente la nivel neuropsihic, endocrinovegetativ şi comportamintal, cu scăderea progresivă a
randamentului sportiv (într-o fază primară printr-o mobilizare volitivă de excepţie, sportivul
poate obţine încă rezultate valoroase însă cu un mare cost biologic).

Supraantrenamentul, este un dezechilibru funcţional durabil ce se înstalează în urma

suprasolicitărilor repetate în procesul de antrenament, se însoţeşte de o serie de semne subiective
şi obiective caracteristice şi duce la scăderea capacităţii de lucru a organismului şi a
performanţelor sportive.

În afară de suprasolicitarea produsă de efortul fizic însuşi, există şi alţi factori care se
asociază de obicei în declanşarea supraantrenamentului, ca, de exemplu: repaus (mai ales somn)
insuficient, alimentaţie necorespunzătoare faţă de necesităţile programului de antrenament,
asocierea unor cheltuieli importante de energie în afara procesului de antrenament (de exemplu,
în munca profesională), tensiunea emoţională intensă provocată de conflicte sociale îndelungate.

Din punct de vedere etiopatogenic tulburarea majoră este localizată la nivelul SNC unde
se pot întâlni mai multe situaţii:

1. supraîncordarea proceselor de excitaţie datorită volumului, intensităţii sau

complexităţii efortului;

2. supraîncordarea proceselor de inhibiţie prin elaborarea unor diferenţieri fine, de detaliu

sau prin acţiunea excitantului de diferenţiere;

3. supraîncordarea mobilităţii proceselor nervoase şi schimbarea stereotipului dinamic

sau a tehnicii; valoarea scăzută funcţională a scoarţei cerebrale etc.

Georgescu M. (1982) sesizează 3 situaţii în care poate apărea supra antrenamentul:

1. după obţinerea formei sportive;

2. ca urmare a unor greşeli de ordin metodic în antrenament prin surmenaj, înainte ca

sportivul să fi obţinut un grad superior de antrenament;

3. în condiţiile unor eforturi reduse ca volum – intensitate sau în perioada pregătitoare,

dar pe fondul unor greşeli în regimul de viaţă sportivă sau a unei stări de stres apărută brusc ca
urmare a unor stări conflictuale personale.
 Într-un cuvânt avem de-a face cu o boală cu punct de plecare cortical (supraîncordarea
proceselor de bază corticale, excitaţie-inhibiţie) cu manifestări polimorfe, complexe pe toate
planurile.

Din punct de vedere clinic se descriu două forme:

1) tiroidiană (reactivă);

2) suprarenaliană (astenică)

Din punct de vedere psihic sportivul este:

- anxios, descurajat, irascibil, emotiv, apatic sau din contra agresiv, hiperreactiv, acuză cefalee ce
se accentuează la efort scăderea memoriei motrice;

- parestezii cu senzaţie de amorţeală în extremităţi;

- senzaţie de „constricţie cardiacă”;

- palpitaţii, senzaţie de „nod în gât”;

- dispnee;

- tahipnee;

- tulburări vizuale şi auditive;

- ameţeli, senzaţie de rotire sau leşin;

- picioare moi şi calde;

- tulburări de dinamică sexuală (astenie sexuală, tulburări de erecţie, ejaculare) iar la sportive
tulburări sexuale sub formă de frigiditate, repulsie faţă de actul sexual, deseori manifestări
întreţinute şi amplificate de teama insuccesului.

Tulburările obiective se pot manifesta prin:

- hiperreflectivitate osteotendinoasă;

- tremor rapid şi neregulat al degetelor sau pleoapelor;

- contractilitatea idiomusculară crescută;

- creşterea metabolismului bazal;

- dispnee de efort, scăderea apneei şi a capacităţii vitale;

- tahicardie de repaus şi efort cu dereglare vegetativă la proba clinoortostatică;

- reacţie hipotonă la efort (practic patognomonică pentru supraantrenament) ;

- aritmii de tip extrasistolic;

- tulburări ECG (de repolarizare, ischemie miocardică etc.) ;

- modificări ale testelor hepatorenale (pozitivări) ;

- proteinurii sau/şi microhematurii, care pretează la erori de diagnostic;

- diskinezii duodenobiliare;

- modificări de excitabilitate neuromusculară evidenţiate la testul EMG;

- modificări de excitabilitate corticală evidenţiate de EEG;

- eliminări crescute de Ca şi K prin urină etc.