Motivația reprezintă o pîrghie importantă în procesul autoreglării individului, compusă din două

laturi corelative: autoreglare și stimulare.

- F. de activare internă
Aceasta functie este specifica trebuintelor care au o dinamica deosebita: debuteaza cu o alerta
interna continua cu o agitatie crescanda ajungand chiar la stari de mare incordare interna, pentru ca
sa se finalizeze prin satisfacerea lor.
-Functia de mobil sau de factori declansatori ai actiunilor afective,
Asigură pregătirea şi punerea în disponibilitate a verigilor motorii, activatorii, în vedereasatisfacerii
stării de necesitate
- F. autoreglare a conduitei
Constă în orientarea şi centrarea atenţiei pe scop, pe obiectiv; lipsa ei face ca motivaţia sărămână
dezordonată, haotică, să se consume în gol
- F. de impulsionare
Presupune menţinerea în activitate a comportamentului declanşat până la consumareaadecvată a
stării de necesitate
- trebuinţa este o condiţie activatoare, semnalizând adesea o anumită lipsă sau un deficit.
În funcţie de nivelul la care se manifestă, trebuinţele pot fi clasificate în fiziologice(rezultând din
relaţiile individului cu mediul şi presupunând schimburi biochimice alecorpului îndreptate
spre menţinerea echilibrului intern) şi psihologice (rezultând din relaţiilepersoanei cu situaţiile
semnificative).
În funcţie de geneza lor, trebuinţele pot fi clasificate în primare (care sunt înnăscute şiau rolul de a
menţine integritatea fizică a organismului) şi secundare (formate în decursulvieţii, având rolul de a
menţine integritatea psihică).
 impulsul sau propensiunea apare împreună cu trebuinţa şi se manifestă din punct devedere
fiziologic prin apariţia unei excitabilităţi accentuate a anumitor centri nervoşi,iar psihologic prin
trăirea unei stări de activare, de tensiune.
 dorinţa este o trebuinţă conştientizată, activare emoţională orientată spre obiectul ei.Roşca (1943)
afirma că trăim o dorinţă când un impuls spre un anume scop este împiedicat în acţiunea lui de
anumite obstacole fizice sau morale, iar în mintea noastrăpersistă imaginea acelui scop.
 intenţia poate fi definită ca o punere în mişcare, de obicei cu ajutorul stimulilor verbali, a unei
structuri de acţiune (Zorgo, 1975 apud Bonchiş, 2006) şi marchează trecerea de la motive spre
scopuri, evidenţiindu-se astfel aspectul direcţional almotivului.
 scopul reprezintă o prefigurare, o anticipare mintală a rezultatului pe care dorim să-lobţinem. Dacă
scopul nu este atins, tensiunea psihică nu se diminuează, ci se menţinesub formă de impuls, de
preocupare pentru finalizarea problemei
 interesul este tendinţa de a da atenţie unor obiecte, persoane sau situaţii, de a fi atras de ele şi de
a găsi satisfacţie în ele.
 aspiraţia este năzuinţa de a atinge scopuri mai mari decât cele care au fost deja atinse.Stabilirea
asăpiraţiilor este determinată social, de către familie, grupul de prieteni,şcoală sau societate în
general. Modalităţile de satisfacere a aspiraţiilor sunt deasemenea prefigurate social.
 idealul prefigurează un scop final al activităţii individului sau grupului, presupune o angajare în
perspectivă şi o modelare a programului general de viaţă a individului
motivatie pozitiva si m. negativa
motivatia pozitiva este produsa de stimulari premiale (lauda, încurajarea); m. negativa este produsa
de stimuli aversivi(ameninţarea, blamarea, pedepsirea)
Motivaţie intrinsecă si extrinsecă
m. intrinseca isi are sursa in nevoile si trebuintele subiectului, satisfacerea ei se realizeaza prin insasi
indeplinirea actinii adecvate, m extrinsecă isi are sursa generatoare in afara subiectului, activitatea
desfasurata fiind doar mijloc pt alt scop, fiindu-i sugerată ori impusă de o altă persoană;
Motivaţie cognitivă si afectivă
m cognitiva îşi are originea în activitatea exploratorie, în nevoia de a şti şi de a cunoaşte ; forma ei
tipică este curiozitatea pentru nou. m afectivă este determinată de nevoia de a obţine aprobarea din
partea altor persoane, de a te simţi bine în compania altora şi a le face pe plac.
Emoția este o stare mentală indusă de unul sau mai mulți stimuli interni sau externi, care determină
modificări corporale chimice, răspunsuri comportamentale și o anumită stare.
Starea de afect limitează posibilitatea persoanei de a exercita controlul asupra actului său de
conduită, însă nu o exclude completamente. Persoana e în stare totuşi să-şi dea seama de caracterul
acţiunilor sale şi să le dirijeze conştient. Însă starea de afect atestă, de obicei, un pericol social mai
redus al făptuitorului.
Sistemul nervos este responsabil pentru primirea și emiterea de semnale și stimuli în întregul corp.
Este considerată structura cea mai complexă a tuturor celor care lucrează în corpul uman. Această
structură a corpului nostru este diferențiată în două sisteme majore: sistemul nervos central (SNC) și
sistemul nervos periferic (SNP).

Individul se defineşte ca fiind totalitatea însuşirilor biologice (înnăscute sau dobândite) care asigură
adaptarea la mediului natural. El desemnează entitatea vie care nu poate fi dezmembrată fără a-şi
pierde identitatea. Altfel spus, individual desemnează caracterul indivizibil al organismului.

INDIVIDUALITATE În decursul existenţei individului, are loc un proces de diferenţiere şi diversificare

a organizării lui structural-funcţionale. Însuşirile biologice se specializează, se ierarhizează, se
integrează căpătând unele note distinctive, originale. Individualitatea este deci individul cu
organizarea lui specifică, diferenţiată, irepetibilă şi ireductibilă. Noţiunea se foloseşte pentru a
desemna organizările complexe.

Prin conceptul de persoană desemnăm ansamblul însuşirilor psihice care asigură adaptarea la mediul
social-istoric. Persoana este individul luat în accepţiune lui psihologică, deci cu viaţa sa psihică
constituită, superioară, conştientă.
PERSONALITATE Aşa cum organizarea structural-funcţională a individului se diferenţiază şi se
specializează în timp, tot aşa şi organizarea psihică a persoanei suportă de-a lungul timpului un
proces de diferenţiere şi specializare, valorizându-se şi devenind unică. Am putea spune că
personalitatea este persoana plus o notă de valoare, ea este organizarea superioară a persoanei.

Temperamentul sau caracterul unui organism viu, ne arată felul cum reacționează, sau cum se
comportă în anumite situații de schimbare a unor elemente din mediul înconjurător. La rândul lui,
comportamentul se exteriorizează prin reacții emoționale și motorice, corelate cu modul în care se
realizează autocontrolul acestor reacții. Termenul „temperament” definește de asemenea constanta,
intensitatea și durata reacțiilor provocate de excitantul extern.

1. Coleric

a. Puternic. b. Agresiv. c. Insensibil. d. Energic.

2. Sangvin

a. Sociabil și deschis. b. Neatent. c. Împrăștiat și neorganizat. d. Voios, vesel și fără grijă.

3. Melancolic

a. Îngrijorat și emotiv. b. Creativ. c. Conștiincios și perfecţionist. d. Capricios, gânditor și sensibil.

4. Flegmatic

a. Calm, comod și nepăsător. b. Cu tact și diplomaţie. c. Politicos, amabil, liniștit. d. Flexibil.

Forta sau energia este capacitatea de lucru a sistemului nervos si se exprima prin rezistenta mai
mare sau mai mica la excitanti puternici sau la eventualele situatii conflictuale. Din acest punct de
vedere se poate vorbi despre sistem nervos puternic si sistem nervos slab;

Mobilitatea desemneaza usurinta cu care se trece de la excitatie la inhibitie si invers, in functie de

solicitarile externe. Daca trecerea se realizeaza rapid, sistemul nervos este mobil, iar daca trecerea
este greoaie se poate vorbi despre sistem nervos inert;

Echilibrul sistemului nervos se refera la repartitia fortei celor doua procese (excitatia si inhibitia).
Daca ele au forte aproximativ egale, se poate vorbi despre sistem nervos echilibrat. Exista si un
sistem nervos neechilibrat la care predominanta este excitatia.

Fortă -

1. puternic - Persoanele cu un tip puternic echilibrat posedă în principal reacții de excitare și o

cantitate mică de manifestări inhibitoare.

2. slab- Persoanele care au un tip slab de sistem nu sunt capabile să reziste la iritanții puternici. Sub
influența factorilor iritanți puternici, apare o întârziere în apariția reacțiilor reflexe condiționate.

b. Echilibru

1. Echilibrat-

2. Dezechilibrat-

c. Adaptare

1. Mobil- Tipul echilibrat mobil se caracterizează prin schimbarea rapidă a reacțiilor de inhibare și
iritare, ceea ce creează o anumită instabilitate a conexiunilor nervoase.
 2. Inert- Tipul echilibrat inert este, de asemenea, puternic, dar procesele nervoase în curs sunt
încetinite. Astfel de persoane se disting prin calm extern și nu sunt supuse emoției.

Aptitudinile sunt însuşiri psihice relativ stabile care constituie o condiţie necesară

pentru efectuarea cu succes a diferitelor forme de activitate şi care, împreună cu

particularităţile temperamentale şi trăsăturile de caracter contribuie la diferenţierea

individuală a oamenilor.

În categoria aptitudinilor generale sunt incluse, de regulă, acele aptitudini care angajează funcţiile
intelectuale în general şi se manifestă în efectuarea cu succes a unei game largi de activităţi. Este
vorba, de fapt, de ceea ce se desemnează prin termenul de aptitudini intelectuale sau inteligenţă.
Dimpotrivă, aptitudinile speciale au un caracter mai specializat şi o sfera mai îngustă de acţiune, ele
fiind necesare şi manifestându-se mai mult sau mai puţin evident doar în anumite domenii de
Dezvoltarea aptitudinilor este strâns legată de însuşirea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor.
Deşi aptitudinile şi deprinderile se află în relaţii reciproce de interacţiune, fiecare prezintă trăsături
calitative distincte. Deprinderile se referă la execuţia unor acţiuni automatizate, care sau constituit
printr-un exerciţiu mai mult sau mai puţin îndelungat. Aptitudinile au o sferă de acţiune mult mai
largă. Ele se referă la totalitatea proceselor psihice care sunt necesare pentru unele activităţi
complexe în condiţii variate. activitate: teatrul, muzica, artele plastice, literatura, matematica,
tehnica, activitatea pedagogică etc.

A. Teoria lui Kurt Lewin.... presiuni interne si presiuni externe

B. Teoria lui Moreno - sociogenograma - retele de simpatie și antipatie interpersonale

C. Teoria lui Moscovici S..... crearea majorității și minorității sociale.... importanța minorității asupra
majorității

normalitatea este definită ca un ansamblu de caracteristici ale aceleiaşi persoane, caracteristici care
se situează în interiorul marjelor de variaţie ale populaţiei din care face parte

Lenevirea sociala este o reducere a efortului individual atunci cand se lucreaza in grup si eforturile
fiecaruia se confunda cu eforturile celorlalti, comparativ cu situatia cand individul lucreaza singur.

Facilitarea sociala examineaza efectele pe caresimpla prezenta a celorlalti le are asupra

comportamentului unei persoane .