Sunteți pe pagina 1din 9

Introducere

Consilierea Psihologică - unul dintre tipurile de ajutor psihologic (ca cele de tipul: psihocorecţie,
training, psihodiagnostic, psihoterapie, etc) şi descinde din psihoterapie. Astfel consilierea
psihologică în esenţa ei reprezintă un proces sau o relaţie ce are scopul de a oferi ajutor/suport
clientului în rezolvarea problemelor cu care acesta se confruntă.

Această activitate profesională a reieşit din necesitatea persoanelor , care nu au careva tulburări psihice
sau boli clinice dar care se aflau în căutarea suportului psihologic într-un anumit moment al vieții.
Din acest considerent psihologul-consilier ajută în primul rînd persoanele ce trec prin perioade dificile
din viaţă fie că sunt legate de activitate profesională, relaţiile cu persoanele din jur, comunicare – şi acestea
menţionăm sunt specifice tuturor oamenilor!
Cine şi cînd se poate adresa unui psiholog - consilier?

Consilierului i se poate adresa oricine! Indiferent de vîrstă, sex, ocupaţie, statut social, etnie sau abilitate.
Consilierul este cea mai potrivită persoană cu care poţi discuta ceea ce nu poţi sa recunoşti chiar tu însuţi,
ceea ce ţi se întâmplă, te deranjează şi nu ştii cum să găseşti soluţia potrivită, ceea ce te
frământă dar nu ai curajul să întrebi prietenilor, părinţilor…
Psihologul cunoaşte emoţiile şi trăirile prin care treci, nu o să-şi permită vreodată să
te jignească, va păstra confidenţialitatea informaţiei obţinute în cadrul şedinţei şi nu o va
divulga decît în interesele tale. Un alt moment esenţial al consilierii este calificarea
specialistului. Un psiholog
adevărat nu va depăşi limitele abilităţilor de care dă dovadă şi cunoştinţelor pe care le
posedă, pentru a nu dăuna clientului.
Ce poate face un consilier pentru a ajuta ?
Consilierul în primul rind îţi va oferi ocazia să
te destăinui, să verbalizezi acele gînduri, trăiri sau emoţii ce te preocupă.
Impreună cu psihologul veţi încerca să identificaţi de ce anume aceasta se
întâmplă? Cum poţi proceda în situaţia respectivă. Care soluţii sunt cele
mai potrivite pentru tine şi ce consecinţe vor avea acţiunile tale. În relaţia
consilier-client sunt foarte importante următoarele aspecte: sinceritatea,
respectul, nondiscriminarea, confidențialitatea!
Care sunt urmările ședinţelor de consiliere psihologică?

Prin practicarea consilierii psihologice ajungi să conştientizezi şi să schimbi acele modele de


comportament care sunt mai puţin eficiente, le înlocuieşti cu altele ce vor favoriza luarea de decizii importante,
rezolvarea problemelor apărute, obţinerea scopurilor
propuse, restabilirea armoniei în viaţa proprie şi în relaţiile
cu persoanele din jur.
În mare parte consilierea psiholologică
presupune atingerea stării de confort psihologic şi
păstrarea sănătăţii psihice (atît a clientului cît şi a
consilierului), urmăreşte mărirea
responsabilităţii personale a clientului cu privire la
propriile decizii personale, ca într-un final acesta să poată
face faţă schimbărilor din viaţă fără de ajutorul şi suportul
consilierului.

Scopul consilierii constă în folosirea mai eficientă a resurselor personale ale celui care solicită asistența
psihologică și în ameliorarea problemelor psihoemoționale și de comportament.
Analiza unor secvenţe de film
Similară studiului de caz prin structurile cognitive implicate, analiza unor secvenţe de film se poate
utiliza pentru situaţii, comportamente greu accesibile prin descriere literară. Secvenţele pot rezulta din filmarea
unor situaţii reale sau a unora construite în mod special. Ele se disting prin prezenţa unor detalii semnificative,
a fondului sonor adecvat situaţiei, a
prezentării directe a personajelor prin
vestimentaţie, gesturi, limbaj
nonverbal etc. Etape:
• se prezintă filmul
pregătit, asigurând
elevilor o vizionare în bune
condiţii;
• după vizionare, pe baza unei
fişe oferite de profesor, elevii
notează elementele solicitate;
• în grupuri de 3-6 sau cel mult
8, elevii analizează filmul
prezentat în funcţie de obiectivele comunicate de profesor;
• în grupul reunit, se prezintă rezultatele fiecărui grup şi se extrag concluzii, profesorul veghind ca elevii
să-şi exprime liber opiniile.
Dacă filmul prezentat este mai lung, se pot distribui sarcinile, solicitând fiecărui grup o activitate specifică.
Ca exemplu: pentru a analiza cauzele consumului de alcool în preadolescenţă, un grup poate analiza presiunea
grupului de egali, altul impactul reclamelor, un alt grup se concentrează pe exemplele oferite elevului de adulţii
care consumă alcool etc. În final, produsele subgrupurilor se prezintă în grupul reunit oral, cu ajutorul unor
scheme, desene şi se analizează sub conducerea educatorului, profesorului, consilierului.

Analiza cauză-efect (acţiune-consecinţe)

Este o metodă care presupune activitatea în grup, format prin oricare din tehnicile descrise în primul
paragraf. Etapele activităţii sunt următoarele:
• elevilor li se prezintă o acţiune, un eveniment relevant pentru situaţia, activitatea
lor;
• se solicită grupurilor să găsească cât mai multe efecte, consecinţe ale evenimentului prin deducţie
logică, prin analiza experienţei lor de viaţă, a unor exemple;
• se listează efectele, se grupează în categorii ori se ierarhizează după diverse criterii: momentul apariţiei,
importanţă, determinarea altor consecinţe;
• rezultatele se pot prezenta sub formă de liste, de ierarhii, de arbori (unde ramificaţiile reprezintă
categorii de efecte (consecinţe) ori efecte imediate respectiv îndepărtate).
Ca exemplu: A. acţiunea unui elev: indisciplină în timpul orelor
• consecinţe imediate: îşi împiedică vecinii să urmărească lecţia, este admonestat de profesor;
• consecinţe îndepărtate: nu va fi capabil să efectueze integral tema de casă sau efortul necesar va fi mare.
B. acţiunea unui elev: indisciplină în timpul orelor
• efecte asupra propriei persoane: pierde unele părţi din explicaţia profesorului, nu va fi capabil să rezolve
integral tema de casă, intră în conflict cu profesorul, eventual cu părinţii, este marginalizat de către colegi;
• efecte asupra colegilor: sunt împiedicaţi să urmărească lecţia, sunt antrenaţi în conflicte etc.
O variantă a activităţii este “analiza unui incident” care constă în prezentarea succintă a unui incident real
sau imaginar şi analizarea lui în grupuri mici.
Ca exemple de incidente: într-o clasă doi elevi s-au luat la bătaie, un elev a luat, fără să ceară voie, caietul de
desen al colegului şi a uitat să-l restituie, o elevă a jignit-o pe profesoara de biologie etc.
Profesorul trebuie să posedă regulamente, legi, decrete, fotografii pentru a putea să răspundă la întrebările
ulterioare ale elevilor. Incidentul se notează în forma lui primară, pe tablă sau pe alt suport vizibil pentru toate
grupurile. Activităţile de acest tip antrenează capacitatea de analiză, evidenţiază poziţiile indivizilor în diverse
probleme, îmbogăţeşte experienţa grupului, ameliorează capacitatea de decizie a fiecărui elev prin comparare cu
colegii, măreşte şansa conştientizării unor motivaţii, stereotipuri.
Jocul de rol
Este o metodă antrenantă, care implică afectiv participanţii, reliefează indirect şi implicit aspecte
multiple ale unei situaţii, subliniază detalii ajutând la înţelegerea ei globală, mai completă şi mai rapidă, chiar
dacă nu sunt conştientizate toate elementele. Etapele jocului de rol:
• profesorul descrie situaţia în care se află actorii, se prezintă o schiţă de scenariu, care va fi completată,
concretizată prin jocul elevilor, absenţa precizării unor detalii favorizând “personalizarea rolului”;
• se distribuie rolurile: de regulă o
parte dintre elevi sunt actori, alta
spectatori (cu rol de potenţiali
observatori), alta observatori
declaraţi; rolul fiecărui actor se
precizează “în secret” pentru a nu
influenţa jocul celorlalţi actori,
direct de către profesor sau
prin
„înmânarea unei fişe”10;
• se asigură decorul specific situaţiei
alese; • se joacă “piesa” în faţa
spectatorilor;
• se analizează derularea jocului de
rol de către: actori (relativ la
dificultăţi, probleme, percepţia
rolului etc.), de către observatori
(eventual pe baza unei fişe de
observaţie sau a unei liste de
inventar), eventual, de către spectatori;
• se realizează o dezbatere finală cu întreaga clasă, condusă de profesor pe baza unui plan, propus de
acesta sau construit cu elevii, privind problema vizată de jocul de rol; dezbaterea finală poate fi înlocuită
de o masă rotundă sau de analiza pe grupuri mici ale căror rapoarte se prezintă în grupul reunit;
• se extrag concluzii de către profesor.
Timpul necesar va depinde de tematică, de grupul consiliat, de antrenamentul pentru această metodă.
Orientativ, se acordă 5-10 minute pentru pregătire, 10-15 pentru joc şi 25-35 de minute pentru dezbaterea
finală.
Atribuţiile profesorului, pe lângă cele rezultate din enumerarea fazelor activităţii, constau în:
• a indica observatorilor ceea ce vor observa sau le oferă o fişă de observaţie ori o listă de control;
• a veghea ca situaţia descrisă să fie respectată, ca actorii să se implice în joc potrivit „scenariului”;
• a conduce analizele realizate de către elevi şi extrage concluzii.
Exemple de teme pentru jocul de rol: cum spui “Nu!” unei persoane care deţine puterea, cum spui “Nu!” unor
colegi care te presează să fumezi/să chiuleşti, cum comunici cu un coleg care este supărat pe tine, cum să
discuţi cu părinţii pentru a-i convinge să-ţi acorde un drept etc. Jocul de rol are virtuţi formatoare asupra
elevilor deoarece permite cunoaşterea de către fiecare elev a modului în care reacţionează sau interacţionează
într-o anumită situaţie, învăţarea unor modalităţi de control al reacţiilor, de monitorizare şi reglare, creşterea
capacităţii empatice a elevilor.

BRAINSTORMING-UL
BRAINSTORMING-UL -reprezintă o metodă de stimulare a creativităţii de grup, preluată din
filosofia orientală şi dezvoltată de psihologul Alex Osborn.
Din punct de vedere etimologic
brainstorming înseamnă „furtună în creier”, „asalt de idei”.
Condiţiile esenţiale ale acestei metode pot fi cu succes
adaptate procesului de consiliere.
Grupul brainstorming este alcătuit din 3-12
membri, având o structură optimă între 5 şi 8 membri .
Principiul brainstormingului este
„amânarea criticii” care este inhibitoare, blocând procesul
de elaborare a ideilor şi soluţiilor.
În mod concret se dă o temă de cercetare care poate fi
problema cu care se confruntă grupul respectiv cu două
săptămâni înainte de şedinţa propriu-zisă.
În acest timp membrii grupului meditează asupra
acestei probleme. Întâlnirea propriu-zisă se desfăşoară într-
un spaţiu plăcut şi întrun climat permisiv. Membrii grupului
brainstorming se cunosc între ei, se simpatizează şi se
apreciază reciproc. Pot fi de exemplu elevi dintr-o clasă
care au aceleaşi probleme (de învăţare, de comportament, etc.). În timpul şedinţei de brainstorming care
durează 45'-1 h fiecare membru al grupului poate spune tot ce îi trece prin cap, cu privire la problema
respectivă. De asemenea fiecare membru al grupului poate prelua o idee de la colegi, exploatând-o până la
ultimile sale
consecinţe. Timp de 45'-1h se elaborează aproximativ 100 de idei.
Scopul şedinţei brainstorming este cantitativ, de a elabora cât mai multe soluţii.
De asemenea specific procesului de consiliere este şi catharsis-ul sau eliberarea de starea
conflictuală negativă pe care o implică problema respectivă. La sfârşitul şedinţei se poate alege o echipă de
specialişti (cei care au elaborat cele mai multe soluţii, de exemplu), care să selecteze cele mai bune soluţii
pentru a le aplica. În funcţie de mărimea grupului, se alege un observator care va înregistra ideile şi pe cei care
le-au elaborat. Brainstormingul este una dintre cele mai eficiente metode de stimulare a creativităţii de grup
pentru rezolvarea prin cooperare a unor probleme comune sau individuale.

Metoda analizei produselor activității


Este una dintre cele mai folosite metode în psihologia copilului și psihologia școlară.

Orice produs realizat de copil sau elev poate deveni obiect de investigație psihologică.
Prin aplicarea acestei metode obținem date cu privire la: capacitățile psihice de care dispun copiii
(coerența planului mental, forța imaginației,amploarea intereselor, calitatea cunoșt ințelor, deprinderilor,
priceperilor și aptitudinilor, etc), stilul realizării (personal sau comun, obișnuit), nivelul dotării(înalt, mediu,
slab), progresele realizate în învațare (prin realizarea repetată a unor produse ale activitații).
Pentru cercetători o mare importanță o are fixarea unor criterii după care să evalueze pro
dusele activității.
Printre acestea mai semnificative sunt:
-corectitudinea-incorectitudinea,
-originalitatea-banalitatea
-complexitatea-simplitatea,
-expresivitatea-nonexpresivitatea produselor realizate.
Se folosește pentru cunoașterea motivațiilor, intereselor și disponibilitatilor creatoare
ale personalitatii.
Obiect al analizei psihologice îl pot constitui atât produsele realizate în cadrul activitații libere, cît și
cele realizate în contextul unor sarcini date de experimentator. În acest scop se recurge la sarcini de desen,
compunere, constructie de obiecte, etc. Pentru fiecare gen de de sarcini se stabilesc anumite criterii de ordin
cantitativ și canlitativ de analiză și interpretare.
Feedback-ul
Feedback-ul reprezintă conexiunea inversă între destinatar și inițiatorul comunicării. Feedbackul este
esențial pentru o comunicare eficientă. Este ultimul pas care încheie comunicarea.
Un feedback eficient:

● ne ajută să conștientizăm ceea ce


facem și modul în care acționăm;

● ne oferă posibilitatea de a ne
schimba comportamentul;

● trebuie sa fie oferit într-un mod


delicat și suportiv.
Feedback-ul reprezintă procesul de verificare a mesajelor și a întelegerii corecte a

semnificațiilor.
În mod obișnuit, pentru a avea confirmarea că mesajul transmis a fost înțeles corect, oamenii folosesc
întrebările deoarece se simt ignorați, nu li se acorda atenția cuvenită.
Cea mai eficientă metodă de a obține feedback este să puneți intrebări imediat după ce transmiteți
mesajul. Pentru a verifica dacă mesajul a fost înțeles corect se poate folosi parafrazarea (reformularea unui
mesaj cu cuvintele proprii). Aceste doua metode trebuie folosite cu grijă deoarece folosite incorect pot inhiba
comunicarea.
Caracteristicile feedback-ului:

● Trebuie sa menționeze faptele descrise de vorbitor, nu interpretările sau așteptările


ascultătorului. Dacă sugerăm motive pentru comportamentul altei persoane, acesteia îi va fi mai greu să-și
înțeleagă adevaratele motive și poate deveni defensiv. Exemplu: „Afirmațiile tale conțin multe idei discutabile
despre rolul femeilor” și nu „Ești sexist”.

● Sa fie descriptiv și nu evaluativ. Daca se fac judecăți de valoare despre comportamentul unei
persoane nu înseamnă că persoana va dori sa își schimbe comportamentul ci mai curând va deveni ofensată și
plină de resentimente. Exemplu: „Parerea ta este așadar că ” și nu „Greșești cu siguranță!”.

● Să fie specific, concret, să se refere la un comportament anume și nu la comportament în


general. Referirile indirecte sau vagi nu-i ajuta pe oameni chiar daca ei doresc să se schimbe.

● Să împartașească emoții și gânduri dar sa nu ofere sfaturi. Exemplu: „Imi place modul în care îți
exprimi ideile”.

● Să fie concentrate asupra informației pe care interlocutorul ar putea s-o utilizeze: informații
relevante, mai importante.

● Să fie oferit pentru acele comportamente și atitudini care pot fi schimbate ușor și care atrag
schimbări mai mari.

● Să ofere alternative comportamentale, altfel interlocutorul va experimenta o stare


de conflict și tensiune afectiva.

Metoda fişelor colorate


Metoda se utilizează pentru a produce argumente pro şi contra, a enunţa aşteptări optimiste sau pesimiste
etc. Etape ale activităţii:
 se fixează tipul de enunţuri şi culoarea fişei; ca exemplu, fişe verzi pentru argumente pro şi fişe
galbene pentru critici, obiecţii, respingeri;
 după gruparea elevilor şi stabilirea temei, fiecare grup analizează problema propusă şi notează în
scris opiniile, în funcţie de orientarea lor pe fişa de o anumită culoare;  fişele de o anumită
culoare sunt trimise unei comisii care le analizează, le combină pentru a formula o concluzie, un
diagnostic etc.
 se poate folosi un procedeu mai complicat de continuare a activităţii:
 elevii se împart în două grupuri A şi B: primii iau fişele verzi, ceilalţi fişele galbene:
- elevii din grupul A îi intervievează pe cei din B referitor la argumentele pro sau la
aşteptările optimiste (ceea ce este scris pe fişele verzi);
- elevii din grupul B îi intervievează pe cei din A referitor la argumentele contra sau la
aşteptările pesimiste (ceea ce este scris pe fişele galbene).
Acest mod de a lucra subliniază aspectele opuse, contradictorii ale unei situaţii, evidenţiază multiplele
posibilităţi de abordare, diferenţele de percepţie dintre oameni.

Metoda anchetei psihologice


Ca metodă de cercetare psihologică, ancheta presupune recoltarea sistematică a unor informaţii despre viaţa
psihică a unui individ sau grup social şi interpretarea acestora în vederea desprinderii semnificaţiei lor
psihocomportamentale. În principal există două forme ale acestei metode, care se folosesc în cercetarea
psihologică: ancheta pe bază de chestionar şi ancheta pe bază de interviu. Ancheta pe bază de chestionar
constă în folosirea chestionarului ca instrument de lucru şi urmează în derularea sa mai multe etape: – etapa
prealabilă sau preancheta care presupune: stabilirea obiectului anchetei; documentarea; formularea ipotezei;
determinarea universului (populaţia) anchetei; eşantionarea.

– etapa I – constă în alegerea tehnicilor şi redactarea chestionarului. Se impune în prima fază aplicarea unui
pretest pentru a vedea dacă a fost bine conceput chestionarul, după care se poate redacta definitiv
(chestionarul). Tot în această etapă se vor stabili şi modalităţile de administrare ale chestionarului fie prin
autoadministrare, fie prin intermediul personalului specializat.

– etapa a II-a – este rezervată desfăşurării propriu-zise a cercetării.


– etapa a III-a – prelucrarea datelor obţinute.
– etapa a IV-a – analiza şi interpretarea datelor precum şi redactarea şi comunicarea raportului final de anchetă.
Cele mai dificile şi, totodată, cele mai importante momente ale anchetei pe bază de chestionar sunt alegerea
eşantionului, care trebuie neapărat să fie reprezentativ – adică să reproducă la scară mică toate caracteristicile
populaţiei care urmează a fi investigată – şi redactarea întrebărilor, a chestionarului.
Definit ca „o succesiune logică şi psihologică de întrebări scrise sau imagini grafice cu funcţie de stimuli, în
raport cu ipotezele cercetării, care prin administrarea de către operatorii de anchetă sau prin autoadministrare,
determină din partea celui anchetat un comportament verbal sau nonverbal, ce urmează a fi înregistrat în scris“
(L. Chelcea, 1975), chestionarul necesită o deosebită atenţie atât faţă de conţinutul întrebărilor, cât şi faţă de
tipul, forma şi ordinea lor. În formularea întrebărilor trebuie evitate greşelile care pot interveni: întrebări prea
generale, limbaj greoi, artificializat, cuvinte cu înţeles dublu, întrebări tendenţioase etc.

Ancheta pe bază de interviu constă în folosirea interviului ca relaţionare experimentatorsubiect. Este vorba de
un dialog între participanţi, care se centrează asupra temei de cercetare, fiecare participant păstrându-şi locul de
emiţător sau de receptor. Interviul poate fi conceput aşa cum am văzut, atât ca metodă integrată altor metode
mai mari, cât şi ca metodă de sine stătătoare, cu legile şi caracteristicile sale proprii.

Avantaje: Ambele forme de anchetă, permit investigarea unui număr mare de subiecţi într-un timp relativ scurt,
recoltarea unui material extrem de bogat, precum şi prelucrarea rapidă, mai ales când există răspunsuri
precodificate la întrebări.
Dezavantaje: Este posibilă apariţia unor deformări subiective atât din partea experimentatorului, cât şi a
subiecţilor mai ales că această metodă se bazează pe capacitatea de autocunoaştere şi autoanaliză. Este de
asemenea posibil ca subiecţii, chiar bine intenţionaţi să furnizeze informaţii iluzorii, neadecvate în raport cu
fenomenul investigat.