Judeţul Brăila se află situat în partea sud-estică a României în zona de
câmpie, pe un teritoriu de 4766 km2 , reprezentând 2% din suprafaţa totală a ţării. Apele acoperă 6,4% din suprafaţă. Reşedinţa judeţului este municipiul Brăila, situat pe fluviul Dunărea, care curge prin judeţ înainte de a-şi continua drumul către judeţele vecine, Galaţi şi Tulcea, pentru ca în sfârşit să se verse în Marea Neagră. Oraşul Brăila a fost atestat documentar în anul 1368. Dezvoltarea Brăilei a fost determinată, pe de o parte, de aşezarea la punctul cel mai apropiat de mare al Dunării muntene, pe de alta de vecinătatea bălţii bogate în peşte şi a Bărăganului bogat în lanuri de grâne şi turme de animale. În secolul al XIV-lea, Brăila devine cel mai însemnat port al Ţării Româneşti şi principalul centru pescăresc în care înflorea comerţul. Piaţa Brăilei devine atât de importantă pentru comerţul de cereale, încât unitatea ei de măsură „chila de Brăila” (patru sute de ocale) se introduce ca unitate de măsură etalon, atât în Ţara Românească cât şi în Moldova. Din punct de vedere cultural-istoric, zona Brăilei a constituit o punte de legătură între lumea răsăriteană şi cea sudică. În 1540 Brăila devine ”raia” turcească şi timp de trei secole cetatea Brăilei decade. La 13 ianuarie 1836, Brăila a fost declarată ”Porto Franco”, ceea ce însemna că în Brăila se puteau depozita orice fel de mărfuri, cu excepţia vinului, rachiului şi tutunului, fără să plătească vamă sau alte taxe, favorizându-se în acest fel importul şi exportul. Fiind primul port maritim al Dunării, Brăila a rămas un oraş deschis, unde multe naţionalităţi ca: greci, turci, ruşi, bulgari, evrei, armeni au trăit în bună înţelegere, tradiţiile şi credinţele lor îmbogăţind viaţa şi cultura oraşului. Clima este temperat continentală cu nuante mai excesive în vest şi mai moderata în Lunca Siretului şi Insula Mare a Brăilei. Situat în apropierea Mării Negre, judeţul Brăila are temperaturi medii anuale de peste 100 0C (mai ridicate cu 1,50 C faţă de restul câmpiei). Precipitaţiile anuale sunt reduse (în medie 4651 apă/mp) şi au un caracter torenţial vara.