Sfântul Duh în opera părintelui Dumitru Stăniloae

Abstract

În lucrarea de față am redat și analizat mărturii din Sfânta Scriptură, izvor al revelației
divine, despre Sfântul Duh, în special pasaje biblice din Noul Testament care reliefează
relația Sfântului Duh cu Tatăl și cu Fiul și rolul Acestuia în iconomia mântuirii; pe baza
acestor mărturii este fixată și teologia părintelui Stăniloae despre Sfântul Duh.

Am dezvoltat lucrarea Duhului Sfânt, menționând faptul că harul divin este propriu
Celor Trei Persoane nu doar Sfântului Duh. Am reliefat necesitatea harului în scopul
mântuirii dezvoltând, la care și omul trebuie să-și aducă contribuția, ca mai apoi în urma
acestei conlucrări dintre om și har apar „roadele Duhului”, care conduc la asemănarea cu
Dumnezeu, la prezența tot mai profundă a lui Hristos în viața noastră.

Opera părintelui Dumitru Stăniloae referitoare la Sfântul Duh este extrem de bogată
atât calitativ cât și cantitativ; prin această lucrare am evidențiat temele majore în care
părintele vorbește despre la Sfântul Duh.

Duhul Sfânt în Noul Testament

Relatând despre Întruparea și lucrarea Fiului lui Dumnezeu în lume, autorii cărților
Noului Testament leagă aceste evenimente nu numai de Dumnezeu Tatăl, ci și de Persoana
Duhului Sfânt. Astfel, Duhul Sfânt Se pogoară în pântecele Fecioarei Maria la Buna Vestire
(Lc. 1, 35); Se pogoară în chip de porumbel la Botez peste Hristos cufundat în apele
Iordanului (Lc. 3, 21-22); Hristos este „plin de Duhul Sfânt”, Care-L duce în pustia
Carantaniei (Lc. 4, 1). Mai mult, Duhul Sfânt este activ în minunile pe care le-a lucrat Hristos
(Mt. 12, 28) și-L susține în momentul Jertfei pe Cruce (Evr. 9, 14).

În numeroase rânduri Mântuitorul a vestit venirea Sfântului Duh, îl numește

Mângâietor și arată efectele Acestuia asupra umanității: Duhul Sfânt „le va aduce aminte” și
îi va „învăța toate” pe ucenici și pe urmașii lor, mărturisind pe Hristos (In 15, 26) și vădind
„lumea de păcat de dreptate și de judecată” (In 16, 8). De asemenea, Duhul Sfânt „cele
viitoare va vesti” (In 16, 30) și va slăvi pe Hristos (In 16, 14). În ceea ce privește relația cu
Tatăl și cu Fiul, Duhul Sfânt „de la Tatăl purcede” și este trimis de Fiul de la Tatăl ( In. 15,
26).

După Înălțare, Persoana Duhului Sfânt se pogoară în chip plenar peste lume, nu ca să-l
înlocuiască pe Hristos, ci ca să extindă lucrarea Acestuia, Trupul ucenicilor lui Hristos este
„templu al Duhului” (I Cor. 6, 19) în care Duhul Sfânt „se roagă cu suspine negrăite” (Rom.
8, 26). Prezența Acestuia în credincioși se vădește în virtuțile numite de Sfântul Pavel „roada
Duhului” (Gal. 5, 22-23), dar și în harisme (I Cor. 12, 7-11). Credincioșii creștini primesc în
Biserică „arvuna Duhului” (II Cor. 5, 5), de care se vor bucura deplin în Împărăția lui
Dumnezeu.

Lucrarea Sfântului Duh

Sfântul Duh care S-a pogorât la Cincizecime, dă existență reală Bisericii, prin botezul
a 3000 de suflete în Ierusalim, în urma predicii lui Petru a luat ființă prima comunitate
creștină.

Sfântul Duh face să se constituie Biserica, premisa fiind pusă de Hristos prin faptele
Lui mântuitoare, în trupul Lui. Duhul Sfânt rămâne în Biserică neîncetat, prin iradierea
neîncetată din Hristos, El aduce noi mădulare umane în ea și le unifică în Hristos, sfințindu-le
și dându-le viața nouă, așadar prin Duhul curge și crește mai departe viața cea dumnezeiască
în Biserică, crește Biserica însăși.1

Potrivit Învățăturii de credință: „Duhul Sfânt desăvârșește orice lucrare dumnezeiască

îndreptată spre lume, deci și lucrarea mântuirii. El e Cel ce o aduce până în inima noastră. El
coboară de la Hristos în noi, dar ne și leagă de Hristos; sau prin Duhul Sfânt, ne leagă Hristos
de Sine și prin Sine și de Tatăl”.2

În iconomia soteriologică există o împreună-lucrare a Fiului cu Duhul Sfânt după cum

se poate observa și din lucrarea revelatoare comună și complementară a Fiului și a Sfântului
Duh, arătându-se când unul, când celălalt mai vădit în această lucrare: „Duhul Sfânt a pregătit
venirea Cuvântului în trup, Care va lucra întâi în mod văzut asupra trupului Său, nu fără
prezența lucrătoare a Duhului în El, ducând trupul până la înviere, ca apoi să prelungească

1
Dumitru STĂNILOAE, „Teologia Dogmatică Ortodoxă”, Volumul al II-lea, Ediția a IV-a, (București:
I.B.M.B.O.R. 2010) 311.
2
„Învățătura de Credință Ortodoxă”, (Iași: Doxologia, 2009) 117.
această împreună-lucrare Hristos nevăzut, iar lucrarea Duhului săvârșindu-se în mod simțit în
înduhovnicirea trupului celor credincioși, spre învierea din viața viitoare”.3

Lucrarea Duhului Sfânt se manifestă în Biserică prin harul divin, sau ea însăși este
harul divin; potrivit celor două izvoare ale revelației Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, harul
divin nu este un bun în sine, detașabil de Dumnezeu, harul fiind o energie necreată izvorâtă
din ființa Sfintei Treimi, în har fiind prezent subiectul dumnezeiesc care o săvârșește.

Prin urmare, harul divin e comun tuturor celor Trei Persoane, pornind ca orice lucrare
din ființa dumnezeiască, de aceea se mai numește har al lui Dumnezeu sau har al lui Hristos,
căci Hristos Îl trimite pe Duhul în noi după cum este consemnat în Sfânta Scriptură: „Harul
Domnului nostru Iisus Hristos … să fie cu voi cu toți” (II Cor. 13, 14) sau „Har vouă și pace
de la Dumnezeu Tatăl și de la Domnul nostru Iisus Hristos” (Gal. 1, 3). De aceea, prin har
care vin în noi, toate Cele Trei Persoane sălășluiesc în noi. Dar pentru că Duhul e Acela care
leagă harul de noi, harul se numește harul Duhului sau chiar Duh, pentru că mai ușor poate fi
numit cel ce lucrează, în locul lucrării sale. Astfel „Duhul lui Hristos” (Rom. 8, 9) este
sinonim cu harul Duhului Sfânt.

Conlucrarea liberă omului cu harul Duhului Sfânt

Harul Duhului Sfânt chiar dacă se oferă tuturor prin Biserică nu lucrează irezistibil, nu
forțează libertatea omului silindu-l să-l primească și să-l mântuiască cu sila, sau fără
conlucrarea lui, nu toți oamenii se mântuiesc pentru că aceștia nu conlucrează cu harul divin,
nu se poate vorbi de predestinație chiar dacă în atotștiința Sa, Dumnezeu știe cine se va
mântui și cine nu.

„Cine nu se mântuiește nu acceptă unirea eu-lui său cu Eu-l Duhului și deci cu eu-l
Bisericii, realizat în Duhul, sau n-a voit să realizeze unirea eu-lui său cu Eu-l Duhului în eu-l
Bisericii; prin aceasta s-a rupt și de relația cu Hristos”.4

Prin Sfânta Scriptură se declară faptul că harul este oferit tuturor oamenilor iar acesta
nu este irezistibil: „Dumnezeu vrea ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința
adevărului să vină” (I Tim. 2, 4), Hristos: „ S-a dat pe Sine preț de răscumpărare pentru toți”
(I Tim. 2, 6).

3
Dumitru STĂNILOAE, „Sfânta Treime sau la început a fost iubirea”, Ediția a III-a, (București: I.B.M.B.O.R.
2012) 82.
4
STĂNILOAE, „Teologia Dogmatică Ortodoxă”, Volumul al II-lea, Ediția a IV-a, 323.
 O predestinare numai a unora la mântuire contrazice iubirea lui Dumnezeu,
manifestată în întruparea și în crucea Domnului, de altfel contrazice și valoarea universală a
Crucii Lui.

Harul nu are dorință de stăpânire asupra unei persoane ci vrea să o elibereze de tot
ceea ce o limitează, pentru ca să ajungă la asemănarea cu Dumnezeu, Duhul ne face liberi și
ne unește cu Creatorul.

Sfântul Chiril din Alexandria leagă puterea Duhului de a ne face liberi, de demnitatea
Lui de stăpânitor de Sine. De fapt cine e stăpân pe sine e liber; fiind liber numai cel ce nu e
stăpânit de patimi și poate elibera și pe alții de ele.5

Nu se poate vorbi de o libertate în bine și în iubire decât numai în comuniune cu altă

persoană care te încurajează spre săvârșirea binelui, efortul propriu fiind necesar pentru a
persista și spori în libertate prin relația cu persoana de lângă tine.

Darurile Duhului Sfânt nu pot fi dobândite de om decât printr-o colaborare, căci darul
nu e numai o lucrare a Duhului Sfânt ci și un efect al acestei lucrări, iar atunci când un dar
sporește considerabil acesta devine harismă, aceasta înseamnă o pnevmatizare accentuată a
unui om, o covârșire a legilor naturii de către spiritul uman umplut de Duhul Sfânt. „Prin ei
se face transparentă în mod accentuat infinitatea vieții și luminii dumnezeiești. Din ei iradiază
o putere care biruiește adeseori puterile naturii”.6

Numai prin conlucrarea omului cu harul acesta poate să ajungă la adevărata libertate
prin această colaborare, omul revine în firea sa adevărată, după asemănarea cu Hristos.

Efectele Duhului Sfânt asupra oamenilor

Pentru mântuire, Duhul lui Hristos, sau harul este absolut necesar, deoarece mântuirea
înseamnă împărtășirea de viața dumnezeiască din trupul lui Hristos, iar harul înseamnă
întocmai această împărtășire.7

Harul Sfântului Duh se împărtășește credincioșilor prin Taine care sunt izvoare ale
acestuia, harul ajutându-ne să străbatem calea pe care a străbătut-o Hristos ca om, pentru a

5
STĂNILOAE, „Teologia Dogmatică Ortodoxă”, Volumul al II-lea, Ediția a IV-a, 326.
6
STĂNILOAE, „Teologia Dogmatică Ortodoxă”, Volumul al II-lea, Ediția a IV-a, 339-340
7
STĂNILOAE, „Teologia Dogmatică Ortodoxă”, Volumul al II-lea, Ediția a IV-a, 321.
îndumnezei și realiza deplin natura noastră, astfel ne ajută să scoatem păcatul din viața
noastră, să murim față de tot ce e contrar lui Dumnezeu.

Taina prin excelență în care Duhul Sfânt Își revarsă harul Său este Taina Mirungerii
prin care omul este pecetluit cu harul Sfântului Duh, daca prin botez noul creștin se aseamănă
cu pom care este proaspăt sădit, prin mirungere omul se aseamănă cu un pom care după
sădire este udat spre a crește și a da roadă, așadar omul este întărit spre a ajunge la
asemănarea cu Dumnezeu.

Duhul este de viață Făcător, deoarece scoate pe oameni din moartea sufletească, dând
adevăratul sens al vieții, de aceea în cântarea întreit sfântă Tatăl e numit „Dumnezeu”, Fiul
„tare” ca Cel Care a învins moartea răbdând-o și Duhului Sfânt I se spune „fără de moarte”,
El ne-a dat o viață nouă prin nașterea Botezului, o viață neslăbită de moartea spirituală,
apostolul neamurilor în Epistola către Romani descrie viața cea nouă a celor care au primit
„Duhul înfierii” (Rom. 8, 17-18).8

Duhul dumnezeiesc este Duhul de viață făcător și Sfânt, deoarece El este Cel în Care
Dumnezeu Tatăl, prin Fiul, ajunge până la noi aducându-ne toată curăția, slava și sfințenia
dumnezeiască.9

Prin Sfânta Împărtășanie primim și ca jertfă pe Hristos, ca și noi să putem suporta o

viață de jertfă, nesupusă plăcerilor. Această viață pătimitoare era suportată în Hristos ca
foame, ca oboseală, ca batjocură, ca lovituri, ca răstignire astfel întărind firea omenească de
ispita de hrană, de odihnă, de slăvire deșartă, de frica morții; astfel prin puterea Duhului
dăruit nouă să desființăm patimile plăcerii și ale egoismului.10

Viața duhovnicească este de neconceput fără harul Duhului Sfânt. Nu putem merge pe
calea mântuirii fără ajutorul Sfântului Duh. El îl sfințește pe om, ne curăță de păcate și ne
conduce spre bine, toți sfinții sunt purtători ai Sfântului și Dumnezeiescului Duh. Unii dintre
ei, încă din viața pământească, uneori în chip simplu, au strălucit la vedere cu osebită lumină
harică, iar după moarte toți strălucesc precum soarele în Împărăția lui Dumnezeu11.

„Puterea Duhului” sau harul este o bogăție nesfârșită de lumină și de putere

dumnezeiască, din care fiecare primește cât poate, aceste bogății se numesc daruri ale

8
STĂNILOAE, „Sfânta Treime sau la început a fost iubirea”, 86.
9
STĂNILOAE, „Sfânta Treime sau la început a fost iubirea”, 87.
10
STĂNILOAE, „Sfânta Treime sau la început a fost iubirea”, 86.
11
Serafim ALEXIEV, „Tâlcuirea Crezului”, (București: Editura Sofia, 2015), 90-91.
Duhului iar efectele produse în om se numesc roade ale Duhului, aceste roade sunt
menționate și de către Sfântul Apostol Pavel: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare,
bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea poftelor” (Gal. 5, 22).

În virtutea prezenței și lucrării Duhului, ca ipostas unitar, în darurile diferitelor

mădulare ale Bisericii, ele par să fie separate, dar ele sunt strict întrepătrunse și prin
distrugerea uneia se distrug și celelalte, astfel Duhul Sfânt este în Biserică un izvor dinamic
pentru toate darurile, de unde răsar și cresc darurile adevărate ale tuturor membrilor ei, ca tot
atâtea forme de manifestare ale vieții dumnezeiești unite cu viața lor omenească.12

Concluzii

Duhul Sfânt este Sfințitorul și Mângâietorul, este cel care desăvârșește lucrarea
mântuitoare a lui Hristos și o face activă în umanitate.

Desigur, nu trebuie sa uităm că punctul culminant al Revelației este întruparea Fiului

lui Dumnezeu. Dar Duhul Sfânt este Cel care Îl revelează pe Fiul lui Dumnezeu Care-și
asumă umanitatea. Duhul Sfânt Îl revelează pe Cuvântul lui Dumnezeu încă înaintea
întrupării, din veșnicie.

Duhul Sfânt, prin pogorârea Sa nu numai că a întemeiat Biserica în chip istoric ci și-a
manifestat lucrarea sa prin harismele apostolilor, a şters frica din fire, apostolii nu au mai stat
ascunși de frica iudeilor ci au propovăduit vestea învierii.

Doar prin conlucrarea cu harul Duhului mântuirea este posibilă, prin această conlucare
omul este liber, având capacitatea de a iubi și de a săvârși binele, prin urmare numai prin
credință, fapte bune și colaborarea cu harul divin omul poate ajunge la scopul suprem și
anume mântuirea.

12
STĂNILOAE, „Teologia Dogmatică Ortodoxă”, Volumul al II-lea, Ediția a IV-a, 334.
 Bibliografie

Biblia sau Sfânta Scriptură, E. I.B.M.B.O.R. București, 2006.

Biblia sau Sfânta Scriptură  ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, traducere şi adnotări de
Î.P.S.Bartolomeu Valeriu Anania, arhiepiscopul Clujului, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2001.

Învățătura de Credință Ortodoxă, Editura Doxologia, Iași, 2009.

Stăniloae Pr. Prof. Dr. Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, Ediția a IV-a,
E.I.B.M.B.O.R. București, 2010.

Stăniloae Pr. Prof. Dr. Dumitru, Sfânta Treime sau la început a fost iubirea,
E.I.B.M.B.O.R. București, 2010.

Alexeiev Arhim. Serafim, Tâlcuirea Crezului, tradus din limba bulgară de Gheorghiță
Ciocoi, Editura Sofia, București, 2015.