5.

FACTORII DE PRODUCŢIE

5.1. MUNCA ŞI NATURA - FACTORI DE PRODUCŢIE PRIMARI

5.1.1. MUNCA - FACTOR DETERMINANT ÎN PRODUCŢIE

Munca este un factor primar, originar, de producţie.

Munca este o activitate specific umană, fizică şi/sau intelectuală prin
care oamenii îşi folosesc aptitudinile, cunoştinţele şi experienţa, ajutându-se,
în acest scop, de instrumente corespunzătoare, mobilul ei fiind asigurarea
bunurilor necesare satisfacerii trebuinţelor lor imediate şi de perspectivă.
Munca a fost şi a rămas factorul de producţie activ şi determinant;
ea este aceea care produce factorii derivaţi de producţie, ea antrenează
ceilalţi factori, îi combină şi îi utilizează eficient.
Transformarea muncii în factor de producţie a presupus existența
producţiei de mărfuri. În plus, o astfel de devenire a muncii însemna şi o
seamă de modificări în plan instituţional.

5.1.2. NATURA - FACTOR ORIGINAR DE PRODUCŢIE

Ca factor de producţie, natura reprezintă un ansamblu de elemente la

care oamenii fac apel pentru a produce; aceste elemente sunt adaptate
nevoilor umane prin muncă. În acest sens, natura asigură substanţa,
condiţiile materiale, cadrul desfăşurării vieţii însăşi, ca şi majoritatea
energiei primare necesare oricărei activităţi social - economice.
Cea mai importantă parte a naturii, pe care omul şi-a apropiat-o, este
pământul, care, din punct de vedere economic, include şi apa. Toate
activităţile umane sunt legate într-un fel sau altul, direct sau indirect, de
pământ. Până la un punct, acesta se identifică cu „mama natură”, fiind
suportul desfăşurării oricărei activităţi umane.
Pământul ca factor de producţie se caracterizează prin câteva
trăsături specifice. El este un dat preexistent omului, adică un element
neprodus de om; este un element durabil şi teoretic indestructibil; este
limitat.
Funcţiile specifice ale pământului - fond funciar pot fi redate astfel:
- suport şi mediu de viaţă pentru toate plantele terestre;
- sursă principală de elemente nutritive şi rezervorul principal de energie
pentru organismele vii;
- receptor şi reglator al umidităţii în sistemul sol - apă - plantă.
 5.2. CAPITALUL - FACTOR DERIVAT AL PRODUCŢIEI

Capitalul este acel factor de producţie care constă din ansamblul

bunurilor produse şi folosite pentru obţinerea altor bunuri materiale şi
servicii, destinate vânzării cu avantaj economic, cu profit.
După modul de participare a diferitelor elemente de capital la
producerea de bunuri, după felul în care ele se consumă în activităţile
economice şi modalităţile de înlocuire a acestora în momentul când sunt
consumate sau uzate, capitalul tehnic se împarte în fix şi circulant.
Capitalul fix este, deci, acea parte a capitalului tehnic care participă la
mai multe procese economice, se consumă treptat, parte cu parte, şi se
înlocuieşte periodic atunci când este consumat integral sau când este uzat
moral.
Capitalul circulant reprezintă acea parte a capitalului tehnic care se
consumă în fiecare ciclu de producţie, participă cu întreaga lui expresie
bănească la formarea costurilor şi se înlocuieşte după fiecare consumare, o
dată cu reluarea unui nou ciclu.

• Formarea şi deteriorarea capitalului fix

Formarea de noi capitaluri fixe este rezultatul efectuării de investiţii;

acestea sunt formate din totalitatea cheltuielilor făcute de întreprinderi
pentru dezvoltarea capacităţilor de producţie (intrări de capital fix).
Astfel de investiţii au rol de motor al creşterii economice, ele având drept
sursă o parte a beneficiului (profitului) obţinut de producători şi fondul de
amortizare constituit.
Scoaterea din funcţiune a capitalului fix este rezultatul deprecierii sale,
datorate uzurii fizice şi celei morale.
Prin uzura fizică a capitalului fix se înţelege pierderea treptată a
proprietăţilor lui tehnice de exploatare, ca urmare a folosirii productive şi a
acţiunii factorilor naturali.
Uzura morală constă în pierderea unei părţi a preţului de achiziţie al
utilajului, a valorii lui, ca urmare a scoaterii din funcţiune înainte de
termenul prevăzut în proiectul de fabricaţie, adică înainte de a se fi amortizat
complet.
Gradul de depreciere a capitalului fix, ca stare a acestuia, la un moment
dat, se măsoară mai întâi prin coeficientul uzurii capitalului fix (bn), care
se calculează ca raport între uzura capitalului fix (uk) şi stocul de capital fix
la preţurile iniţiale de achiziţie (kt):
 uk
bn 
kt

Acest grad de depreciere se exprimă şi prin coeficientul stării fizice (bf),

ca raport între valoarea rămasă a capitalului fix (kr) şi stocul de capital fix la
valoarea iniţială (kt).
kr
bf 
kt

Cei doi indicatori reflectă starea capitalului fix din punctul de vedere al
expresiei lui băneşti.

5.3. FUNCŢIA DE PRODUCŢIE

Funcţia de producţie este o relaţie matematică între producţie şi

resurse (factorii de producţie) folosite pentru obţinerea acestei producţii,
între output şi input, bazată pe o anumită stare a tehnicii şi tehnologiei.
Generic, funcţia de producţie este de tipul Q = f (L, K,....), unde Q este
variabila dependentă (producţia) şi L, K... sunt variabile independente
(resurse, factori de producţie).
Funcţia de producţie este expresia diferitelor posibilităţi de producţie.
Cu ajutorul funcţiei de producţie se măsoară eficienţa relativă a factorilor
de producţie, contribuţia fiecăruia la obţinerea producţiei, posibilităţile lor de
substituire. Se utilizează pentru ramurile cu producţie omogenă, care
presupun stabilitate în timp în ceea ce priveşte combinarea specifică a
factorilor de producţie.

APLICAŢIE

• Un utilaj are o valoare de inventar de 5 milioane u.m. Termenul de

amortizare este de 5 ani. Calculaţi amortizarea anuală, rata de amortizare şi
reprezentaţi printr-un tabel situaţia procesului de amortizare.

Rezolvare:

Aa = 5 mil. 1 mil.
u.m.
= 1 mil. u.m./an; Ra = u.m. 100 = 20%.
5 ani 5 mil.
u.m
Anii Valoarea amortizată Valoarea rămasă de amortizat
(milioane u.m.) % (milioane u.m.) %
1 1 20% 4 80%
2 2 40% 3 60%
3 3 60% 2 40%
4 4 80% 1 20%
5 5 100% 0 0