Nicolae

Titulescu
Viitorul diplomat s-a născut pe 4
martie 1882, la Craiova, în familia
lui Ion N. Titulescu, preşedintele
Curţii de Apel din oraş. A urmat
şcoala primară şi liceul în oraşul
natal, apoi a urmat studiile de drept
la Sorbona.
 Între anii 1904-1909, a fost
suplinitor la Facultatea de
Drept a Universităţii din Iaşi şi
Bucureşti. A debutat politic la
30 de ani, devenind membru
al Parlamentului României în
1912, figurând pe lista
Partidului
Democrat-Conservator.
Titulescu și-a desfășurat talentul
oratoric în prelegeri și discursuri
ținute în patru limbi europene, pe
care le vorbea fluent: franceză,
engleză, germană, italiană, fiind
apreciat ca cel mai mare orator al
perioadei interbelice.
Nicolae Titulescu a fost ales, în anii 1930 şi 1931,
preşedinte al Societăţii Natiunilor. Nicio persoană
până atunci nu a mai fost chemată să prezideze
de două ori consecutiv sesiunile organizaţiei
mondiale. În această calitate, a orientat dezbaterile
spre găsirea unor modalităţi care să elimine
obstacolele din calea colaborării dintre state în
vederea menţinerii şi consolidării păcii.
Activitatea sa politică şi diplomatică a
fost recunoscută şi în 1935, prin
propunerea candidaturii sale la
Premiul Nobel pentru pace, dar şi prin
alegerea sa ca membru al Academiei
Române.
A pus interesele României mai presus
de cele personale. Într-un discurs
susţinut în mai 1935, declara: „…eu
care sunt pământean, adânc
pământean, eu care particip de atâţia
ani la viaţa internaţională fără a se
uita că sunt român, eu care sunt soldat
al ţării mele în tranşeele păcii, şi care
nu a cunoscut demobilizarea, eu care
am văzut toate ţările la ele acasă sau
la muncă spre a ajunge la concluzia că
nimic nu poate preţui mai mult ca glia
părintească, eu care sunt adânc
uman… am curajul de a spune public că
umanitatea nu mă interesează dacă
România nu-şi găseşte locul în sânul
ei…”.