Toma Iustin-Andrei – cls.

x A

Relatia dintre doua personaje – Baltagul

Mihail Sadoveanu a fost un scriitor, povestitor, novelist, romancier, academician si om
politic roman a carui activitate literara a marcat o importanta etapa in dezvoltarea
literaturii romane. Lucrarile sale abordeaza o serie de teme fundamentale in evolutia
poporului roman. In acest fel, sunt aduse la lumina aspect istorice, viziunea asupra lumii
dintr-un sat, dar si descrierea plaiurilor mioritice.
Romanul Baltagul, aparut in anul 1930, are ca principala sursa de inspiratie opera
definitorie a neamului romanesc, balada populara Miorita, culeasa de V.Alecsandri.
Urmarind conflictul dintre cei trei ciobani si perseverenta femeii care porneste in aflarea
ciobanului “moldovean” ucis, M.Sadoveanu reuseste sa transpuna in timp personajele
mioritice, prin conturarea celor doua personaje Vitoria si Nechifor Lipan, atribuindu-le
noi valente morale.
Discursul narativ al romanului “Baltagul” este organizat pe doua planuri: pe de o parte
este creionat drumul Vitoriei Lipan pe care il parcurge alaturi de fiul sau, Gheorghita in
cautarea lui Nechifor Lipan, iar pe de alta parte explicarea vietii pastorilor de la munte in
primele decenii ale secolului al – XIX – lea.
Putem observa o dispunere în ordinea succesiunii în timp a acțiunii, evenimentele
începând din toamnă, un anotimp al declinului vieții și până primăvara următoare, un
timp al reînnoirii în viața omului. Există o relaționare între secvențele narative ale
romanului, trecerea de la un plan la altul realizându-se prin alternanță. Astfel, sunt
prezentate două aspecte ale conflictului. Este conturat un conflict exterior, iscat de
încălcarea unei rânduieli morale și creștine prin săvârșirea unei crime. Acest conflict
exterior va naște unul interior, care se va bloca în sufletul Vitoriei, pe măsură ce
conștientizează că soțul ei nu mai este în viață. În puterea aceleiași rânduieli, Vitoria
parcurge o traiectorie a destinului pentru săvârșirea ceremonialului funerar, fără de care
sufletul celui răposat nu-și găsește liniștea veșnică. Cei doi soți, Vitoria și Nechifor, sunt
legați prin cele două conflicte existente. Înainte de toate, cele două personaje, pe care le
avem în vedere, înfățișează în mod alegoric lumea oamenilor de la munte, cu obiceiurile și
treburile specifice regiunii. Este realizat un portret general al oamenilor de la
munte,  Locuitorii aceștia de la munte sunt niște făpturi de mirare, sunt persoane harnice,
care în ciuda greutăților vieții sunt răbdători și își trăiesc necazurile și bucuriile cu
aceeași inimă ușoară. Ei pun mai presus de orice datinile lor de la începutul lumii.
Cele două personaje sunt încadrate în acest portret de grup, Așa era și acel Nechifor
Lipan care lipsea,  adauga naratorul. Portretul oierului dispărut este realizat de
către Vitoria sau de către cei care îl cunoscuseră: La mustaţa aceea neagră şi la ochii aceia
cu sprâncene aplecate şi la toată înfăţişarea lui îndesată şi spătoasă, Vitoria se uita
ascuţit şi cu îndârjire, căci era dragostea ei de douăzeci și mai bine de ani.  Nechifor  era
omul căruia nu-i putea sta nimeni împotrivă. Pentru cei care  l-au cunoscut în ultima sa
călătorie, Nechifor este omul cu căciulă brumărie, darnic şi vesel, dar, mai ales,
neînfricat şi hotărât: Dar omul acela zicea că se duce noaptea; că se bucură să umble pe
lună. De oameni răi spunea că nu-i pasă; are pentru dânşii pistoale încărcate în desagi.
Într-o lume în care oamenii de la munte evitau neamurile și oamenii de la câmpie,
Nechifor avusese întâmplarea nefastă să se întâlnească cu doi oieri dintr-un ținut străin,
care îi puseseră gând străin și îl omorâseră. Prin drumeția pe care o face Vitoria, aceasta
are sarcina de a îndrepta fărădelegea comisă în lumea pură a muntelui, găsind vinovații,
dar și osemintele celui ucis. Pe parcursul operei, Vitoria traieste un zbucium launtric
puternic, din simtamantul tot mai intens al mortii lui Nechifor.