Sfântul Andrei – tradiții și obiceiuri

Caracterizată printr-o complexitate deosebită a actelor rituale legate de muncile pastorale și

casnice, cu elemente de cult al morților și acte de influențare magică a norocului în viață și în
căsnicie, sărbătoarea Sf. Andrei este răspândită pe întreg teritoriul țării.
 Sfântul Andrei în calendarul popular

Ziua Sfântului Andrei marchează începutul iernii, fiind cunoscută în calendarul

popular sub denumirea de Sântandrei Cap-de-Iarnă. Ziua Sf. Sndrei poartă
denumirea populară de "Ziua lupului", serbându-se prin nelucru pentru ca lupii să
nu atace vitele și oamenii. Femeile opresc muncile casnice: nu torc, nu mătură, nu
scot gunoiul din casă, nu curăță grajdurile, nu se piaptănă, nu fac zgârieturi, nu dau
de pomană și nu dau nimic de împrumut.
Pentru a evita ca strigoii și vârcolacii să intre în casă și să provoace
stricăciuni, se ungeau cu usturoi pragul ușii, ferestrele, poarta,
hornul, făcându-se semnul crucii. În același scop, se ungeau cu
usturoi și oamenii.
 Bocetul Andreiului

Un obicei care atestă suprapunerea sărbătorii creștine a Apostolului Andrei peste

Anul Nou dacic este obiceiul atestat la românii din Transnistria numit Bocetul
Andreiului. Fetele, după confecționarea unei păpuși din cârpe, numită Andreiu,
substitut al anului vechi, o așezau pe laviță (pat) ca pe un mort și o jeleau.
 Aflarea ursitului

Pentru a cunoaște viitorul, fetele făceau un colac din aluat dospit în mijlocul căruia
puneau un cățel de usturoi. Colacul astfel preparat era lăsat timp de o săptămână la
loc călduros. Dacă usturoiul încolțea, fata avea noroc.
 Turta de Sfântul Andrei (Indrei)

Fetele care doreau să își vadă ursitul preparau în această noapte "turta de Indrei",
din apă, făină și sare în cantități egale, măsurate cu o coajă de nucă. Fetele mâncau
acest aliment, urmând să îl vadă în vis pe viitorul soț venind să le ofere apă.
 Obiceiuri și tradiții de Paști la români

Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinilor ortodocși, este marcată de o serie de
obiceiuri și tradiții care s-au păstrat de-a lungul secolelor din generație în generație de către
români. Ca și în cazul sărbătoririi Crăciunului, pregătirea pentru celebrarea Paștilor începe
cu câteva săptămâni mai devreme, odată cu Lăsatul Secului și ține până la Rusalii (Pogorârea
Sfântului Duh).
 Sâmbăta lui Lazăr și Floriile sau Duminica Stâlpărilor

Cea de-a șasea săptămână a Postului Mare este pusă sub semnul renașterii naturii, ultimele ei
zile, Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor fiind sărbători ale veseliei. În Sâmbăta lui Lazăr
fetele se spălau pe față cu apă curgătoare la râu în momentul când se trăgeau clopotele la
biserică, pentru a fi frumoase și drăgăstoase. Este ziua de dezlegare a sarindarelor, când se
pomenesc morții. În Muntenia și în Dobrogea, fetele umblau cu Lăzărița, colindând din casă în
casă, în timp ce mireasa (Lăzărița) mergea înainte și înapoi în cerc în cercul celor care cântau
Cântecul lui Lazăr.
 Duminica Floriilor

Una dintre cele mai importante sărbători din Postul Paștilor și cea care marchează începutul Săptămânii
Patimilor este cea a Floriilor. Numită și Duminica Stâlpărilor, marchează momentul intrării triumfale a
Mântuitorului în Ierusalim, întâmpinat cu ramuri verzi de finic (un fel de palmier ale cărui fructe asigură
rezerva de apă și hrană în zona Palestinei și a Israelului, care este una foarte uscată). La români finicul este
înlocuit de salcie, care este copacul al cărei vegetație este cea mai bogată în această perioadă.
Ramurile de salcie erau duse la biserică pentru a fi sfințite, apoi puse la porți și la uși. Fetele
făceau coronițe din salcie, le purtau de Florii, pentru ca apoi să le arunce pe acoperișurile
caselor, iar dacă acestea rămâneau acolo, atunci era semn că își vor găsi un soț frumos și
cinstit. Mugurii salciei, numiți în popor ,,Mâțișori”, erau înghițiți de către oameni, existând
credința că îi apără de duhurile rele și de boli.
 Învierea Domnului

Din punct de vedere liturgic, ziua Învierii Domnului începe la miezul nopții, marcând
momentul în care Domnul Iisus a Înviat și Sfântul Mormânt s-a deschis. Cei care participă la
Slujba de Înviere vin pentru a lua lumină, cu care se duc acasă. În dimineața zilei de Paști,
înainte de a merge la biserică, oamenii se spălau cu apă dintr-o cană, în care erau puse un ou
roșu și un ban de argint, ca să fie roșii și sănătoși ca oul roșu și să aibă bani tot anul. De
asemenea, femeile merg în dimineața Paștelui la Slujbă pentru a sfinți ouăle și pasca, iar la
întoarcerea acasă, toți cei din casă trebuie să guste întâi din anafura de la Înviere, apoi din
crucea paștei, despre care se credea că avea proprietăți taumaturgice.
 Lumânarea de la Înviere este considerată de către români ca bună împotriva ploilor cu grindină și a
furtunilor, aprinzându-se în casă pe o astfel de vreme. Cei care nu merg la biserică de Înviere tot anul sunt
bolnăvicioși, dar în schimb cine se naște în ziua de Paști, toată viața va fi norocos. În această zi se credea în
popor că nu este bine să se doarmă, deoarece cel ce o va face va fi leneș și somnoros tot anul. În privința
ciocnitului ouălor, se credea că te vei întâlni pe lumea cealaltă cu prima persoană cu care vei ciocni ouă roșii
în ziua de Paști.
 Obiceiuri și tradiții de Crăciun

Bucuria venirii Crăciunului și a Anului Nou, veselia și petrecerile însoțite de urări, daruri,
jocuri, cântece și bună dispoziție se desfășoară în satul românesc pe durata a 12 zile, începând
cu Ajunul Crăciunului și până la Bobotează.
 Colindatul

În ajunul Crăciunului se merge cu colindatul, un obicei străvechi de a umbla în grup, din casă
în casă, cu diferite urări de belșug și sănătate, fiind practicat fie de copii, de bărbați până la o
anumită vârstă sau de femei și fete.
 La final, colindătorii îi mulțumeau gazdei cu formule
tradiționale, fiind cinstiți cu daruri (colaci, covrigi, nuci, mere)
și, mult mai târziu, cu bani.
 Împodobirea bradului

Tradiția împodobirii bradului și a casei cu crenguțe de brad este un obicei relativ nou, preluat
pe la jumătatea secolului al XIX-lea de la țările germanice. Prin forma sa triunghiulară,
bradul simbolizează Sfânta Treime, iar podoabele cu care este împodobit semnifică bogăția și
cunoașterea, ca și pomul sacru din Grădina Edenului.
Prilej de mare sărbătoare în satul românesc este întâmpinarea Anului Nou, când se merge
cu plugușorul, capra, ursul sau cu semănatul
La casele colindate, în trecut, cetele de urători trăgeau o brazdă în curtea gazdei, cu un plug
adevărat, frumos împodobit cu elemente decorative, care a fost înlocuit treptat de un plug
simbolic, și erau acompaniați de un arsenal de mijloace producătoare de zgomote: bice,
harapnice, clopote și tălăngi. Un alt element al recuzitei ceremonialului era buhaiul, un obiect
care imita mugetul boului.
 Botezul Domnului sau Boboteaza

La Bobotează nu se spalau rufe, apa sfințită acum avea puteri miraculoase, ea nestricându-se
niciodată. În această se sfințeau toate apele, iar preotul se ducea la o apă unde arunca crucea.
Mai mulți bărbați se aruncau în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care reușea să scoată crucea
din apă avea noroc tot anul. La Sfântul Ioan se încheiau sărbătorile de iarnă, iar oamenii își
reintrau în ritmul normal al lucrurilor.