Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova

Instituție publică
Universitatea de Stat “Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul
Facultatea de științe umanistice și pedagogice
Departamentul Istorie si Teoria educației

Lucru
individual
La disciplina Destinul European al
Republicii Moldova

Realizat: Milici- Suverjan Gabriela

Verificat: Chiciuc Liudmila

Cahul, 2020
 1.Avantajele și dezavantajele integrării Republicii Moldova în UE.
Avantaje Dezvantaje
1. Creșterea veniturilor bugetare cu 1,6% 1. Riscul aplicării restricțiilor pentru
2. Interzicerea oricărei forme de migranții moldoveni în Rusia.
discriminare dintre muncitorii moldoveni 2. Introducerea embargourilor din partea
și cei europeni. Rusiei.
3. Consolidarea independenței și securității 3. Scumpirea gazului.
energetice. 4. Complicarea relațiilor economice cu
4. Creșterea volumului producției. Rusia
5. Liberalizarea mediului de afaceri. 5. Reducerea producției agrigole.
6. Creșterea salariilor. 6. Creșterea presiunilor competitive din
7. Liberalizarea gradual a regimului de vize partea produselor agroalimentare
cu UE. importate.
8. Creșterea importurilor. 7. Riscul presiunilor în domeniul
9. Diminuarea dependenței economice, energetic.
politice și energetice de Rusia. 8. Sporirea izolării economice și politice
10.Creșterea investițiilor. a regiunii transnistrene.
11.Creșterea economiei regiunii
transnistrene.
12.Dinamizarea cooperării bilaterale cu UE
în scopul prmovării reformelor
economice.
13.Creșterea exporturilor.
14.Atragerea investițiilor în vedearea
modernizării infrasctructurii energetice.
15.Creșterea consumului.
16.Ascensiunea relațiilor politice și
economice cu UE.
17.Ieftinirea mărfurilor de consum.
18.Creșterea economiei.
19.Armonizarea legislației de pe ambele
maluri ale Nistrului.
20. Creșterea atrctivității economice a
Moldovei de pe malul drept pentru
regiunea transnistreană
 Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova
Instituție publică
Universitatea de Stat “Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul
Facultatea de științe umanistice și pedagogice
Departamentul Istorie si Teoria educației

Referat
La disciplina Destinul
European al Republicii
Moldova
Tema: Dezlipirea URRS de
Imperiul Sovietic
Realizat: Milici- Suverjan Gabriela
Verificat: Chiciuc Liudmila

Cahul, 2020
Drumul RSSM către independența față de URSS a fost marcat de manifestări ale civilor,
conservatoarii din est (în special de la Tiraspol), precum și activiști ai Partidului
Comunist din Chișinău care au vrut să mențină MSSR în Uniunea Sovietică. Principalul
succes al mișcării naționaliste între 1988 și 1989 a fost adoptarea la 31 august 1991 de
către Sovietului Suprem al RSS Moldova a limbii moldovenești ca limbă oficială, iar în
declarația de preambul unitatea lingvistică moldo-română, și întoarcerea la alfabetul latin
pre-sovietic. În 1990, când a devenit clar faptul că Moldova în cele din urmă va de veni
independentă, un grup de activiști pro-URSS din Transnistria au proclamat Republica
Sovietică Socialistă Nistreană Moldovenească cu capitala la Tiraspol, care,
după dizolvarea URSS, a fost redenumită în Republica Nistreană Moldovenească.

Ultimul deceniu al sec. al XX-lea este foarte bogat în evenimente politice. În 1990 este
adoptată hotărîrea privind schimbarea denumirii legislativului în Parlament, adoptată
Declaraţia de suveranitate, este creată instituţia prezidenţială şi este ales preşedinte al
Republicii Mircea Snegur. În urma destrămării, căderii U.R.S.S., la 27 august 1991 este
proclamată independenţa Republicii Moldova. În continuare este adoptată linia politică
spre democratizarea societăţii şi înlocuirea economiei planificate cu economia de piaţă,
sistemul politic unipartid devine unul multipartid.
Pe lîngă formaţiunea politică de opoziţie Frontul Popular s-au mai format şi alte partide
de diferite orientări politice, initial, numărul lor trecea de 50. Dar cele mai influente au
fost cîteva: Partidul Democrat Agrar şi cîteva partide politice de dreapta, membrii cărora
s-au desprins, în fond, de la Frontul Popular – Congresul Intelectualităţii (a evoluat în
Congresul Democrat Unit, apoi Partidul Forţelor Democratice), Partidul Liberal (apoi
Partidul Naţional-Liberal) etc. Partidele de dreapta în comun cu Frontul Popular (care a
evoluat în Frontul Popular Creştin-Democrat) a adoptat linia politică strategică de
reunire a Republicii Moldova cu România. Parlamentul de legislatura a XII-a (1990–
1993) a format în 1990 o Comisie Constituţională în frunte cu preşedintele Parlamentului
(pe atunci) Mircea Snegur cu sarcina de a elabora proiectul unei Constituţii democratice.
Dar, din păcate, au fost admise unele acţiuni extremiste care au tulburat viaţa politică.
Sub acoperirea unor lozinci democratice anumite forţe s-au dedat unor acţiuni
ohlocratice, organizînd manifestaţii politice de stradă cu încălcarea ordinei publice, cu
insinuări şi acţiuni agresive la adresa reprezentanţilor etniilor conlocuitoare etc. După
numirea lui M. Druc în funcţia de prim-ministru au început epurările de cadre. Cei care
nu erau de acord cu linia oficială erau eliberaţi din funcţie.
Susţinute de forţe reacţionare de la Moscova, dar şi din teama instaurării unui regim
proromân şi discriminator şi o eventuală unire forţată a Republicii Moldova cu România,
în stînga Nistrului se consolidează forţele separatiste. Încercînd să-şi impună puterea
politică Guvernul de la Chişinău a recurs la forţă. În felul acesta Republica Moldova a
fost dezbinată.
Deși Brejnev și alti primi-secretari ai URSS au avut parțial succes în suprimarea
naționalismului existent în RSSM, regimul lui Mihail Gorbaciov a facilitat renaștere
naționalismului în regiune. Politicile sale glasnost și perestroika au creat condițiile pentru
exprimarea deschisă a sentimentelor naționale și au dat posibilitatea republicilor sovietice
de a face reforme, independent de guvernul central.
Numele țării s-a schimbat în Republica Moldova pe 23 mai 1991, țara proclamându-și
independența pe 27 august 1991, odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice. După ce la
început s-a manifestat dorința de unire cu România, a izbucnit un război
în Transnistria în 1992, sustinut de armata rusă aflată acolo. Nici până acum guvernul de
la Chișinău nu are controlul asupra acestei regiuni separatiste.

Gorbaciov însă nu a canditat la şefia partidului comunist cu intenţia de a demola

socialismul. Din contră, el a încercat revigorarea sistemului pentru a-l face mai eficient.
”Nu ne-am dezis de socialism, nu vrem să-l trădăm, ci să-i conferim o mai bună calitate şi
să-i dăruim mai mult potenţial uman.”, preciza el atunci.
Sistemul închistat al economiei planificate se dovedeşte a fi ineficient. Uniunea Sovietică
era izolată politic, domeniul sănătăţii şi al educaţiei erau într-o stare catastrofală, corupţia
pătrunsese în partide, iar politica externă de expansiune militară şi proiectele de înarmare
generau costuri enorme.
Omul cel nou din fruntea partidului, dorea restructurarea partidului comunist şi al
societăţii, dorea stimularea iniţiativelor private, introducerea uner elemente ale economiei
de piaţă, transparenţa sistemului informativ şi iniţierea unei noi politici externe:
destindere în locul ameninţării atomare.
Gorbaciov dorea însă menţinerea sistemului partidului unic. El cerea reînoirea societăţii
sovietice conform ”principiilor leniniste” – dar nu reiese prea clar ca însema aceasta.
Mulţi au criticat aceste măsuri, unii deoarece vedeau cum odată cu ordinea stabilită, le
dispăreau privilegiile. Alţii doreau măsuri mai radicale. Gorbaciov făcea impresia de a fi
nesigur, ezitant, poporul îl numea ironic ”boltun” – flecar. Decăderea comunismului nu
mai putea fi însă oprită.
În politica externă şi de securitate, Gorbaciov a iniţiat paşi spre dezarmare şi destindere.
În 1988 a început retragerea trupelor sovietice din Afganistan, bugetul pentru apărare a
fost redus, soldaţii ruşi retraşi din RDG, Cehoslovacia şi Ungaria. Germania răsăriteană a
intrat astfel, într-o criză de legitimitate – neuitate sunt cuvintele lui Gorbaciov cu care
acesta îi cerea lui Erich Honecker să iniţieze la rândul său reforme: ”viaţa îl pedepseşte
pe cel care vine prea târziu. ”La scurt timp după aceea s-a prăbuşit regimul comunist al
lui Honecker şi a fost iniţiată unificarea celor două state Germane.
La aproape cinci ani de la alegerea sa ca secretar general, la 25 martie 1990, Mihail
Gorbaciov a devenit preşedintele Uniunii Sovietice. Nu s-a menţinut însă mult în fruntea
statului. În vara anului 1991, o înceracare de lovitură de stat a antireformiştilor a eşuat.
Rivalul lui Gorbatschov, Boris Elţin i-a sărit prompt în ajutor. Imperiul sovietic începe să
se destrame. Ţările baltice s-au declarat independente, iar alte republici sovietice le
urmează exemplul. Încercarea lui Gorbaciov de a menţine federaţia sovietică în viaţă a
eşuat.