Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova

Instituție publică
Universitatea de Stat “Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul
Facultatea de științe umanistice și pedagogice
Departamentul Istorie si Teoria educației

Referat
La teoria și metodologia istoriei și
educație moral - spirituală
Tema: Obiceiuri, datini și tradiții
strămoșești

Realizat :Milici-Suverjan Gabriela Evaluat: Certan Ion

Studenta gr.PP_1502

Cahul 2019
 Tradiţiile romanilor sunt comori ce nu ar trebui uitate sau părăsite şi nici
schimbate prin troc cu alte obiceiuri importate din alte ţări. Ele sunt ale noastre, ne
caracterizează, ne definesc şi prin ele ne simţim mai bogaţi, mai aleşi, mai altfel decât
alţii. Aceste tradiţii ne fac mai "exotici" în ochii europenilor şi altor naţii, putem fi
subiect de discuţii şi de laudă, de aprecieri cu semnul mirării. Tradiţiile romanilor sunt
diferite de la o zonă la alta, după cum spune vorba câte bordeie, atâtea obiceiuri, însă
tocmai acest lucru ne face mai frumoşi, mai atrăgători şi mai originali.
Poporul român a fost întotdeauna un popor credincios, în majoritate ortodox, iar
majoritatea tradiţiilor şi obiceiurilor relaţionează cu sărbătorile religioase. Varietatea
tradiţiilor şi obiceiurilor se datorează trecutului zbuciumat pe care l-a avut poporul
nostru, cotropitorii ce au venit în ţara noastră s-au înd răgostit atât de mult de ea, încât s-
au stabilit aici, şi-au întemeiat familii, au adus cu ei datini şi obiceiuri şi au împrumutat
de la noi, rezultând mozaicul de tradiţii şi obiceiuri.
Sunt zone în ţara noastră frumoasa unde tradiţiile din moşi strămoşi nu şi-au
pierdut practica nici în zilele noastre, fremătătoare, moderne, mereu în schimbare, şi aici
mă refer la zona Maramureşului, spre sursa râului Iza, unde este singurul loc din Europa
în care se mai produce ceramica roşie nesmălţuita. Vasele de diferite forme şi mărimi,
pictate apoi în verde viu, roşu sau albastru sunt realizate prin aceeaşi tehnologie
neschimbată: frământarea lutului cu picioarele, pisarea cu ciocane din lemn, prepararea
pigmenţilor din pietre abrazive, forma cuptorului. Crescătorii de animale se preocupă de
prelucrarea lânii oilor. Bisericile din lemn existente în acea zonă dezvăluie utilizarea şi
prelucrarea lemnului în construcţii, sculpturi şi unelte în gospodărie. Costumele
tradiţionale populare sunt realizate cu migală, pricepere şi răbdare, iar tradiţia portului
maramureşean constituie o viziune spectaculoasă, mai ales la festivaluri, spectacole cu
specific folcloric şi port popular. Această zonă este dată drept exemplu, întrucât aici s-au
păstrat tradiţiile parcă mai abitir ca în orice altă zonă, unde oamenii şi-au păstrat vorba,
portul, obiceiurile gastronomice şi preocupările lor, dar mai ales ospitalitatea prin care
ne-am căpătat faima noi, romanii.
Tradiţiile de sărbători sunt, de asemenea, însoţite de obiceiuri şi ritualuri la care
nu dorim să renunţăm, pentru că ne umplu sufletul de bucurie ai atunci simţim că vine
sărbătoarea cu adevărat. 
Nașterea
Pe vremuri nașterea avea loc acasă. Locul cel mai potrivit, și anume cuptorul se
pregătea din timp. Era muruit, văruit și așternut cu o veretcuță ( un țol ce cuprindea tot
cuptorul). Femeia însărcinată nu lucra în timpul sărbătorilor creștine, căci se credea, că
lucrând ea aduce nefericirea viitorului copil sau chiar va naște un copil mort sau calic.
Femeia însărcinată trebuia să se uite numai la copii frumoși, să privească
fotografiile rudelor frumoase și deștepte și icoana lui Iisus, pentru ca și copilul ei să fie
frumos și deștept. Nașterea era asistată de o femeie mai bătrână din sat, numită moașă .
La naștere era folosite instrumente din cele mai simple, și anume: o foarfecă spălată bine,
apoi purtată prin pâră focului și ștearsă cu un prosop curat. După ce se năștea copilul,
moașa îi tăia buricul cu această foarfecă și îl ungea cu rachiu. Cum se năștea copilul,
moașa punea pe fereastră un pahar cu apă, o hrincă de pâine și sare, ca să vină îngerul
copilului să mănânce și să-i aducă noroc. După ce stropea prin casă moașa se ducea pe la
rude mai apropiate ale proaspeților părinți și pe la vecini să-i cheme la rodină sau i se mai
zicea scăldătoare. Femeile veneau la scăldătoare cu o legătură de făină și un ulcior de
vin. Mai aduceau câte ceva pentru copil (vreo pelincă sau vreun scutec). După naștere
femeia nu avea dreptul să plece nicăieri, nici chiar până la ocolul dobitoacelor, timp de
patruzeci de zile, până nu-și făcea molitva. Altminteri, se zice, făcea păcate, că corpul ei e
păcătos.

Botezul
La două săptămâni după naștere, copilul era botezat. Câteodată, dacă pruncul
era bolnăvicios botezul se făcea și mai devreme. Până a fi botezat, hăinuțele, scutecele, și
tot ce îi aparține copilului nu se lasă afară după asfinţitul soarelui, căci copilul plânge
noaptea fiind chinuit de draci. Obiceiul botezului s-a păstrat până azi. Cu vreo zi - două
înainte de botez, la casa celui care se prinsese de cumătru, venea moașa cu cu doi colaci
șii un ulcior de vin,. Era întâmpinată de stăpân și stăpână. Stăpânul la rândul său cinstea
moașa cu un pahar de vin, iar ea, șa rândul său cinstea stăpânii din ulciorul cu care a
venit.
Mama copilului nu avea dreptul să îi însoțească la biserică. Ea mergea la biserică
numai dacă se întâmpla ca botezul să fie făcut mai târziu de patruzeci de zile de naștere.
Mama pruncului rămânea în tinda bisericii, iar nașa de cununie cu pruncul, moașa și
cumetrele intră în biserică. Nănașa înregistrează copilul care se botează, plătește botezul.
Pruncii trebuie să fie botezați din următoarele motive:
Ш Pentru că s-au născut cu păcatul strămoșesc de la care nu se pot curăța decât prin
botez.
Ш Pentru că fără nașterea din nou prin botez nu se poate intra în biserică, după
cuvintele lui Domnului: de nu se va naște cineva din apă și Duh, nu va putea să
intre în împărăția lui Dumnezeu.
Ш Pentru că și pruncilor, nu numai oamenilor în vârstă le este dată făgăduința
Duhului Sfânt care curăță păcatele.
Ш Pentru că botezul a fost practicat și de Sfinții Apostoli, care au botezat pruncii,
precum și copiii mari.
Ш Pentru că așa a procedat biserica noastră creștină totdeauna.
Apoi urmează ungerea cu Sfântul Mir, sau Mirungerea. Copilul primește harul
intrării și creșterii în viață duhovnicească prin ungerea cu Sfântul Mir pe anumite părți ale
trupului: frunte, piept, spate, urechi, ochi, nas, gură, mâini și picioare în timp ce preotul
rostește cuvintele: Pecetea Sfântului Duh. Amin. Ungerea pe frunte înseamnă sfințirea
cugetului, la piept înseamnă sfințirea inimii, ungerea la ochi, urechi și gură semnifică
sfințirea acestor organe ale simțului, iar ungerea la mâini și picioare înseamnă sfințirea
puterilor și activității creștinului.

Nunta
Flăcăul își lua o logodnică cu bani, un inel și pleca împreună cu starostele la fată.
Fata ieșea înainte cu o farfurie de grâu sau orez, în care flăcăul îşi punea inelul și banii.
Fata își punea inelul său și o băsmăluţă brodată de mâna ei. Apoi se căutau nuni. Mirele
și starostele - în unele sate, tatăl mirelui cu mirele se duceau pe la rudele care socoteau că
ar vrea să se prindă de nuni. Dacă răspunsul se sfârșea cu bine , nunul ieșea în prag și
trăgea un foc din armă în aer, ceea ce însemna că în sat va fi nuntă. Există un obicei care
spune că se mergea la pădure după lemne în ziua de dinaintea nunții. Caii și căruța se
legau cu prosoape, iar la întoarcerea cu lemnele, lăutarii cântau, chiuiau, apoi veneau de
ospătau la masă. Acestea aveau loc în casa mirelui. Vineri seara vorniceii porneau prin
sat călări, pentru a pofti nuntașii. Vornicelul din partea mirelui era legat cu o băsmăluță la
mâna dreaptă, iar pe umărul stâng avea un prosop, legat subsuoară, în partea dreaptă.
Vornicelul din partea miresei era împodobit asemeni, numai toate aceste atribute le avea
legate în partea stângă. În mână avea un ulcior cu vin. Sâmbătă dimineață, la mire veneau
lăutarii, cântau de jale. Aici erau nuna și nunul, vorniceii, druște, rude. Mirele se așeza în
mijlocul casei pe un scaun. În față un vornicel îi ținea oglinda, altul - icoana și lumânarea.
Al treilea îl bărbierea. După ce se gătește mirele, nuna cu doi cocnări, vorniceii, druștele,
se duc la mireasă cu lăutarii, aceştia cântă marșul pe drum. Vorniceii chiuie. Nuna duce
beteala și floarea. Un coconar duce un ulcior cu vin legat la gură cu o ață roșie și o stiblă
de busuioc. Alt coconar duce tava cu rochia miresei. Ajunși la mireasă socrul mic îi
întâmpină cu vin, cinstindu-i, iar soacra cea mică îi poftește în casa cea mare, unde îi
așteaptă mireasa, vorniceii, druștele și conocarii din partea miresei. Cei veniți, mai întâi
nuna, apoi ceilalți dau mâna cu mireasa, apoi cu vorniceii, druștele. Între timp soacra
mică leacă nuna, apoi și ceilalți soli ai mirelui.
Druștele aduc o modița cusută și brodată special pentru această ocazie de mâna
miresei. În mijlocul casei, se pune un scaun, iar pe ea modița pe care se așează mireasa.
Lăutarii cântă melodii de jale. Nuna, druștele și starostița o îmbracă și o gătesc. Două
druște îi țin oglinda. În timp, se pregătește o masă în colțurile căreia se află câte o jemnă
și o farfurie cu grâu. După ce mireasă se îmbracă, toți încep să danseze în jurul mesei,
luând din farfurie grâu și aruncându-l în părți, în formă de cruce. După ce dansează astfel
de trei ori în jurul mesei, conocarul ia busuiocul – un băț cu un cartof sau un măr la capăt,
și scoate dânsul din casă, urmat de nun, mire, nună, vornicei, și în sfârșit, de druște.
Ajungând în prag, coonocarul aruncă bățul peste casă. În ogradă se dansa jocul mare.
Apoi, căruța, frumos împodobită (caii - cu busuioc, garoafe la urechi), se trăgea până în
prag. Soacra - mare punea scaunul lângă căruță, așternea pestelca sa pe scaun și mirele
punea bani sub pestelcă, urca pe scaun, își făcea semnul crucii în patru părți cu un colac
special pregătit pentru ăla ceva, îl rupea în mai multe bucăți și îl arunca în patru părți. Cei
din jur prindeau și mâncau bucățile de colac. În această căruță urca mirele, nunii și
nănașii acestora li porneau spre casa miresei. Un om trăgea din armă, ceea ce însemna că
nunta pornește la mireasă. După ea urma căruța cu lăutarii și, în sfârșit, alte căruțe cu
rudele mirelui și ale nunilor.
După ce ajungeau la casa miresei se începea jocul mare în mijlocul neamurilor
socrilor mici. Socrii - mici se aflau în mijlocul cercului. El - cu ulciorul de vin, ea - cu
tava de dulciuri. Ea îi îndulcește, iar el îi cinstește pe toți.nuntașii din partea miresei
formează un cerc mare, în mijlocul cercului format din nuntașii mirelui. Ambele cercuri
dansează jocul mare față-n față. Dansul vine în casă în următoarea ordine: conocarul,
nunul, mirele, mireasa, nuna, nunii nunilor, părinții nunilor și rudele din partea nunilor și
ai mirelui. Tineretul rămânea fară să danseze. În casă, mireasa întră într-o odaie cu rudele
sale, unde îi veneau neamurile, prietenii, vecinii, să-și ia rămas bun de la ea. Femeile
aduceau fuioare de cânepă, tacâmuri, iar bărbaţii - vin. Mirele cu neamurile sale, nunii și
neamurile acestora treceau în altă odaie, unde erau poftiți la masă. În capul mesei se aflau
cele două jemne ale nunului. Mirele ședea în capul mesei, cu nunul în dreapta sa și nuna
în stânga. Nunul are grijă că invitații să fie legați, după cum s-au înțeles la răspuns. Și
când totul e așa cum a fost înțelegerea, taie jemnă nunului și împarte tuturor mesenilor.
Mai întâi, pe masă se pun salatele și răciturile, apoi sarmalele, sosul și, în sfârșit,
peleavul, ceea ce înseamnă că masa în casa miresei e pe sfârșite. Osânditoarele aduc o
farfurie acoperită cu alta, în care se află găina nunului, o joacă chiuind. După acest joc,
nunul plătește găina și o ia ca să o împartă mesenilor, dar, spre voia bună a acestora,
descoperă între cele două , farfurii nu găină, ci o vrabie. Osânditoarele aduc o altă
farfurie, pe care, la fel, o joacă. Nunul o plătește și ele i-o dau. De data aceasta, e o găină
adevărată. Nunul le împarte nuntașilor câte o bucățică din găină. Mirelui i se aduce o
fetiță mică. El o refuză. Apoi i se aduce o babă bătrână, stârnind râsetele tuturor. În
sfârșit, i se aduce mireasa. Mireasa sărută mâna nănașilor și se așează la masă lângă mire,
între nuni. După ce mireasă se așeza la masa mirelui, venea starostele. El aducea în spate
o desagă pentru socrul - mic din partea socrului - mare. Era chemat socrul - mic și
starostele și scoteau din desagă o pereche de colaci și o balercuță cu vin. Socrul mic este
așezat la aşa și legat cu un prosop, apoi și el, la rândul său, dă aldămaș pentru socrul -
mare : doi colaci, un prosop și o balercuță de vin. Nunul sau mirele trebuie să-i plătească
soacrei - mici pentru zestre. Conocarii și vorniceii, chiuind și strigând, scot zestrea în
ogradă, unde este scuturată și aruncată în sus. Tinerii se scoală și sărută mâinile părinților
și ale nunilor. Toți joacă iarăși în jurul mesei, pe ale cărei colțuri se află câte o jemnă,
câte o farfurie de grâu, din care ia fiecare și aruncă prin casă în semnul crucii. În ogradă
toți dansează jocul mare. Socrul mic îi îndulcește pe toți. Soacra - mică aduce o iconiță,
pe care mârâi o sărută. Acum sun îndulciți și ei. După aceasta soacra - mică aduce un
scaun pe care își așterne pestelca. Mireasa urcă pe scaun, își face cruce în patru părți cu o
jemnă, apoi o rupe aruncând-o celor din jur. Aceştia o prind și o mănâncă. Mirele pune
bani sub pestelcă, iar mireasa urmată de pe scaun în căruță. După ce urcă mireasa, urcă
mirele, nunii și ceilalți. Socrul - mic îi cinstește pe cei din căruță, iar soacra mică le aduce
tinerilor o găină prăjită, pe care aceştia trebuie să o mănânce singuri, când vor fi în doi,
după nuntă. Oasele trebuie îngropate, să nu le mănânce vreun câine, astfel, se zice, toată
viața se vor mânca precum câinii. În popor se spune că această carne este viața lor, și de
mari necazuri vor avea parte dacă cineva străin și rău la inimă le va mânca din ea: le va
mânca norocul și sănătatea. Alaiul pornește spre casa mirelui. Ajunși la casa mirelui,
alaiul rămâne la poartă. În ogradă intră numai conocarii cu colacul, cu desaga de la socrul
- mic și cu ulciorașul de vin. Socrii - mari ies să îi întâmpine. Soacra - mică leagă nunii
cu un prosop de pe umărul drept la șoldul stâng, legătoarea care, împreună cu cea a
soacrei - mici, formează o cruce din prosoape. Mirele sau nunul plătește bacșișul. Zestrea
estete jucată de vorniceii și druștele mirelui, și este dată cu chiote și veselie în casă. În
ograda mirelui se dansează jocul mare , în capul dansului, merge conocarul cu busuiocul
în mână, pe care la intrare îl aruncă peste casă. Intră în casă și se așează la masă, bucatele
se dau în aceeași ordine ca și în casa miresei. După ce sfârșește masa, lăutarii cântă de
jale, iar nuna îi scote miresei beteală. Apoi nunii sunt petrecuți la poartă de socrii - mari.
A doua zi de dimineață, socrii - mari trimit vorniceii la nunii mari să îi poftească
să meargă împreună cu tinerii la cununie. Aceştia ajunși la casa mirelui, asistă la
iertăciunea tinerilor. După ce au primit iertăciunea tinerii se roagă și sărută mâinile
părinților și nănașilor. Apoi cu toții toți înconjoară masa cu jemnă de trei ori, astfel
dansul este scos din casă. Și însoțiți de lăutari, nunii și mârâi și alte rude pornesc spre
cununie cu chiote, joc și voie bună. Înainte ca să înceapă cununia tinerii trebuie să pună
sub covoraș bani ca să fie bogați toată viața. Când se începe cununia, tinerii trec pe
covoraș. Se spune că cel care reușește să calce primul pe covor, acela va duce gospodăria.
Cununia ia sfârșit cu alegerea de către tineri a hramului casei pe care îl vor serba. După
opt zile tinerii vin la biserică pentru a li se citi rugăciunea de dezlegare a cununiei.

La români sărbătorile de iarnă în special Crăciunul sunt sărbătorile de

suflet.Amintirea copilăriei ce ne revine puternic în suflet şi în minte ,zăpezile bogate şi
prevestitoare de rod îmbelşugat,colindele şi clinchetele de clopoţei,mirosul proaspăt de
brad dar şi de cozonaci,nerăbdarea aşteptării darurilor sub pomul de iarnă toate crează în
sânul familiei o atmosferă de linişte şi iubire. Decembrie este luna cadourilor şi a
sărbătorilor de iarnă (Sfântul Nicolae, Crăciunul, Anul Nou) şi poate unul dintre cele
mai aşteptate momente ale anului mai ales pentru cei mici care ard de nerăbdare să vadă
ce primesc de la Moş Nicolae în ghetuţele pregătite de cu seară.

De la Sfântul Nicolae până la Sfântul Ion românii se simt în sărbători.Cel mai

important este Crăciunul considerat că sărbătoarea naşterii Domnului nostru Iisus
Hristos.Oamenii au adaptat-o creând tradiţii şi obiceiuri conform culturi lor specifice .
Acest obicei din seara Sfântului Nicolae a luat naştere la oraş şi s-a răspândit şi în mediul
rural. Fiecare trăieşte din plin sărbătorile, însă nu toată lumea cunoaşte adevăratele istorii
şi semnificaţii ale datinilor de iarnă . Pentru a aprecia mai mult tradiţiile, vă oferim o
mică istorie a Moşului Nicolae.
Pe 6 decembrie, este ziua Sfântului Nicolae iar, după tradiţia populară, aceasta este
prima zi de iarnă. Credincios, Sfântul Nicolae este făptuitor de minuni şi martir pentru
credinţa în Iisus. La romani, Sfântul Nicolae este închipuit că un moş cu barbă albă care
poate aduce ninsoarea scuturându-şi bărbia. Datorită tradiţiei occidentale, Moş Nicolae
este şi cel care face cadouri celor mici. În seara din Ajun (5 decembrie), părinţii pun în
încălţămintea copiilor, pe care aceştia şi-o pregătesc cu mare grijă, multe dulciuri şi,
uneori, jucării. În unele locuri există şi obiceiul de a pune alături de cadouri şi o nuieluşă
care ar trebui să îi cuminţească, măcar în principiu, pe copii care nu s-au purtat bine în
timpul anului.”Copii cuminţi primesc dulciuri şi jucării iar cei obraznici nuieluşe “aşa
auzeam în copilărie de la părinţii noştrii .Acum la vremea maturităţii ne amintim cu
bucurie de acele seri minunate când ne pregăteam cizmuliţele şi aşteptam cu nerăbdare să
vină Moş Nicolae să ne lase în dulciuri şi jucării. Sfântul Nicolae moşteneşte la moartea
ambilor părinţi, toată averea familiei pe care se hotărăşte să o folosească în scopuri
umanitare, ajutându-i pe cei săraci. El este cunoscut ca protector al copiilor mici, al
călătorilor, al comercianţilor, al celor acuzaţi pe nedrept, al fetelor nemăritate şi
mireselor. Legenda istoriei lui Moş Nicolae vorbeşte despre un nobil sărac care avea 3
fete pe care nu le putea mărita din cauza situaţiei financiare precare. Se spune că Nicolae
de Mira, înainte de a deveni Sfânt, a decis să-l ajute pe acest nobil lăsând câte un săculeţ
cu aur la uşa casei acestuia de fiecare dată când una dintre cele trei fete a ajuns la vârsta
măritişului. Vrând să ştie cine îi face aceste cadouri, nobilul a urmărit la cea de-a treia
fată uşa casei. Povestea spune că Nicolae s-a urcat pe acoperiş şi a dat drumul săculeţului
prin hornul casei
în nişte şosete puse la uscat. Astfel s-a născut ideea ciorapilor atârnaţi la gura sobelor şi a
şemineelor în care se primeau cadourile.

Crăciunul mai este numit şi sărbătoarea familiei, este sărbătoarea când toţi se
reunesc părinţi ,copiii nepoţi îşi fac daruri,se bucură de momentele şi atmosfera din jurul
mesei,cu credinţa că prin cinstirea cum se cuvine a sărbătorii vom avea un am mai bun şi
mai bogat.La sate sunt păstrate mai bine tradiţiile şi obiceiurile specifice acestei
sărbători.Repertoriul tradiţional al obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti cuprinde pe lângă
colindele propriu-zise - cântece de stea, vicleimul, pluguşorul, sorcova, vasilică, jocuri cu
măşti (ţurca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (căluţii, căluşerii) - şi o seamă de
datini, practici, superstiţii, ziceri, sfaturi cu originea în credinţe şi mituri străvechi sau
creştine.

Crăciunul sau nașterea domnului.

În Ajun de Crăciun, odată cu răsăritul Luceafărului de seară, femeile pun un colac
pe masă, aprind candelele, iar acestea trebuie să ardă toate trei zile de Crăciun. În Ajun
de Crăciun, creștinii nu mănâncă până nu vine preotul cu vestirea Nașterii Domnului.
Masa de Crăciun nu trebuie strânsă, ea trebuie să fie mereu plină, ca să ai ce mânca
mereu, anul împrejur, și, fiindcă cerul e deschis, cei morți pot veni să mănânce și ei. În
zorii zilei Ajunului de Crăciun, preotul și dascălul umblă prin casele creștinilor, sfințind
gospodarii și vestind apropiata Naștere a Domnului. În Ajun de Crăciun se coace un
Sfânt, un colac în forma cifrei opt, deschis la un capăt, care se numește crăciun. Acesta se
sfințește și se păstrează până la Sfântul Gheorghe. Atunci gospodinele îl înmoaie în
agheasmă și îl dau vitelor, ca să aibă mană. În seara de Ajun se umblă cu colindul.
Colindul Steaua are un farmec deosebit. Aceste fiind colindul care relatează cum
a avut loc evenimentul. Copiii își confecționează o stea din lemn sau carton și pornesc cu
ea de la casă la casă pentru a vesti Nașterea Domnului. Copiii cântă legănând steaua și
sunând din clopoței. Înainte ca să meargă cu steaua aceasta trebuie să fie sfințită la
biserică.
 Crăciunul este noaptea Sfântă a Nașterii Domnului. Se crede că în această noapte
se deschide ușa cerului, a raiului și toți răii și spiritele diavoleşti pier. Zilele de Crăciun
sunt zilele Domnului și cei care se nasc sau mor se spune că sunt aleșii sau trimișii Lui în
lume, ca să propovăduiască adevărul. Sufletul celui mort în zi de Crăciun se duce în rai,
căci acesta este ca și un sfânt. Cei care se nasc în prima zi de crăciun vor fi fericiți și vor
muri fără păcate. În zorii dimineții de Crăciun nu se mănâncă până nu se termină slujba la
biserică. Slujba de Crăciun are lor între orele 7- 11 și are loc în toate cele trei zile de
Crăciun. La întoarcerea de la biserică este important ca masa să fie plină cu bucate ca tot
anul gospodarii să aibă ce pune pe masă.

Sfântul Vasile sau Anul nou

Anul Nou, ziua începutului de an nou, sau i se mai spune sărbătoarea Sfântului
Vasile, este ziua urărilor și a pregătirilor pentru întreg anul care începe. La Sfântul Vasile
gospodinele aprind la fel ca și la Crăciun candela, ea nu trebuie să facă fum. Dacă face
fum sau se stinge e semn că cineva din ai casei va muri sau va avea o cumpănă. În
dimineața Sfântului Vasile băieții pornesc cu plugușorul, și recită colindul plugușorului.
Gazda îi poftește în casă unde este urată și le dă urătorilor colaci și bani, aceştia merg din
casă în casă până seara când locul lor îl iau flăcăii. Flăcăii deja umblă cu plugăria . După
ce amurgea dea binelea fiecare ceată lua o pereche de boi și-i înjuga la plug. Ajunși la
gazdă, dacă era acesta era de acord urătorii trăgeau o brazdă prin ogradă, apoi intrau în
casă, după urătură stăpânii dădeau colaci și bani. Flăcăii urau casele oamenilor până seara
târziu.
În dimineața de Sfântul Vasile, fetițele cu o trăistuță la șold se duc cu semănatul.
Intră în casă și aruncă cu boabe de grâu peste gospodari. Alte fetițe colindă satul cu aşa -
numita Sorcova. Se ia o ramură de măr sau trandafir înflorit ( pusă în apă de la Ovidenie)

Sărbători pascale
Ciclul sărbătorilor de Paști începe cu Lăsatul Secului și continuă cu Postul, Ziua
Crucii, Floriile, Săptămâna Mare, Sfintele Paști, Paștele Blajinilor și se încheie cu
Înălțarea și Pogorârea Duhului Sfânt.
Sărbătorile specifice începutului an nou agrar sunt concentrate în lună martie. Lăsatul
Secului poate să cadă între 1 februarie și 8 martie în funcție de calendarul pascal. Lăsatul
secului a asimilat numeroase practici specifice schimbării timpului, care alcătuiesc un
ciclu de sărbători, format din două săptămâni: săptămâna Brânzei și săptămâna lui
Suntoader sau, mai drept, Caii lui Suntoader. Pe vremuri, în această săptămână se făcea
șezători la care fetele își coseau hainele pentru Paști. Atât la șezători cât și la sărbătoarea
Lăsatul Secului, veneau grupuri de oameni mucaliți pentru a ridica dispoziția sătenilor.
În sâmbăta lui Lazăr, odată cu răsăritul luceafărului de seară, gospodina aprinde
candela, pune pe masă bucatele pentru sărbătoare, apoi ia puțină agheasmă și stropește
prin casă. Între timp, gospodarul aprinde un foc în ogradă, ca să fie fugărite duhurile rele
din jurul casei. Se mai crede că dacă sari peste foc în această seară, arde tot răul de pe
tine. Iată de ce toți săreau peste foc cu gălăgie și veselie. După ce se trecea focul fiecare
lua cenușă acasă, căci acesta era socotită lecuitoare și aducătoare de noroc. Sărbătoarea se
sărbătorește în familie. Cei mici se duceau la cei mari: copii la părinți, finii la nași, frații
mici la cei mari. Se socotea că, la această sărbătoare trebuie să fii sătul și fericit, ca să
rămâi așa tot anul.
Natura începe să-și desfacă veșmântul alb al iernii, apoi răsar primele fire de iarbă.
Printre bolovanii înghețați, își fac loc ghioceii, care ne aduc o veste bună: Vine
primăvara. De aici vine și denumirea sărbătorii Buna Vestire ( o bună veste). La Buna
Vestire vârstnicii se odihnesc, iar feţele și flăcăii se duc după brânduşe, flori care vestesc
sosirea primăverii. Tot la această sărbătoare se spune că vin cucul și rândunica, vestitorii
primăverii.
Cu două săptămâni până la Paște, începe săptămâna Floriilor când nu se seamănă
deloc flori, căci ceea ce semeni înflorește dar roadă nu dă. Și se încheie săptămâna
aceasta cu cu frumoasa sărbătoare de Florii. Această sărbătoare este respectată ca și
Paștele. Floriile se serbează în Postul Mare, cu o săptămână până la Paști. În ajun de
sărbătoare se aduce salcie cu mărțișori pentru a fi folosiți a doua zi la slujba de la Florii.
În ziua de Florii se mănâncă pește prăjit în untdelemn, ca la Buna Vestire.
Joia Mare este ziua în care creștinul nu-și vede capul de lucru. Înainte de răsăritul
soarelui se aprind focuri prin gospodării, astfel alungând răul din jurul casei lor. Femeile
merg la cimitir și îngrijesc de mormintele răposaților. În Joia Mare se strâng ouăle de la
găini și se pun deoparte considerându-se lecuitoare. Tot în această zi se vopsesc ouăle.
Tot Joi, se coc cozonaci, colaci, plăcinte, se frige un miel. Oasele lui se îngroapă la
rădăcina unui copac, (măr) sănătos pentru că familia să fie tot anul sănătoasă.
 Vinerea Mare și în ziua de Paști, până la răsăritul soarelui se scaldă în apă
curgătoare, pentru a fi sănătos un an întreg. Apoi se aruncă în râu câteva boabe de grâu și
se pornește spre casă, fără a se uita în urmă. Vineri seara, oamenii se adună la biserică din
nou. Serviciul religios din seara Vinerii Mari se face în cinstea îngropării Domnului. În
Vinerea Mare, se mănâncă abia după ce Sfântul Aer a fost scos din Biserică. Flăcăii nu
mănâncă până seara, ca să aibă mirese frumoase. Feţele mari, la fel, nu mănâncă, pentru
ca să aibă miri frumoși și cuminți.
Ajunul Sfintelui Paști, se termină toate treburile începute, se duc toate lucrurile
împrumutate acasă, se duc vitele la păscut pe seară ca acestea să fie sănătoase tot anul.
Sâmbătă noaptea, până a merge la biserică, pe masă, unde va avea loc ospățul în cinstea
lui Iisus, se pune Mormântul Domnului .
Paștele sau Învierea Domnului. Sărbătoarea cade întotdeauna la începutul
primăverii, când natura reînvie. În dimineața acesta toți se spală cu ouă roșii ca să fie
sănătoși, cu ou alb, ca să fie pace pe pământul creștin. Toate rudele, prietenii, cunoscuții.
Când se întâlnesc întâi în ziua de Paști, se sărută: bărbații cu bărbați, femei cu femei, fete
cu fete, feciori cu feciori. Se spune că cei care se îmbrățișează și se sărută în ziua de Paște
se întâlnesc pe lumea cealaltă. Duminica Paștelui este sărbătoarea centrală a calendarului
festiv creștin. Ea semnifică victoria binelui asupra răului. În această zi în sat nu se face
nici o horă.
BIBLIOGRAFIE

1.Constantin Eretescu –“Folclorul literar al ronânilor”,editura Compania 2007.

2. Ludmila Romanciuc- Dutcovschi, Folclor din Moldova, Editura ARC, 2012

3. Narcisa Alexandru Stiuca-Sarbatoarea noastra de toate zilele –sarbatori in cinstea

iernii,Editura Cartea de buzunar,2005