ADMINISTRAŢIE MILITARĂ

Tema 1
ADMINISTRAŢIA MILITARĂ – SUSBSISTEM AL
ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
1.1. Conceptul de societate
Societatea este un mod organizat de existenţă în sfera fenomenelor vieţii. Societatea
presupune existenţa comunitară a unor indivizi articulaţi în ansambluri mai mult ori mai puţin
persistente.

1.1. Conceptul de sistem social

Analizând societatea prin prisma unui model cibernetic al societăţii globale, vom face
abstracţie de relaţiile dintre naţiune şi restul lumii şi vom începe analiza modelului prin
palierul de bază, care reprezintă executorul social, adică ansamblul structurilor,
mecanismelor şi instituţiilor
Palierul intermediar reprezintă aparatul administrativ al statului.
Primul palier reprezintă autorităţile publice de vârf, superioare (Parlament, Guvern,
Preşedinţie) iar administraţia publică apare deci ca o structură intermediară între autorităţile
politice, pe de o parte şi societatea civilă, pe de altă parte, între putere şi cetăţenii consideraţi
în calitate de administraţi. Ea asigură, sub autoritatea puterii politice, reglarea activităţilor
sociale.

1.1. Conceptul de stat

Statul este privit în doctrina de specialitate dintr-un întreit punct de vedere: juridic,
politic şi social-economic.
Concluzie
Din punctul nostru de vedere, termenul de Stat desemnează o colectivitate umană,
situată pe un teritoriu şi supusă unei autorităţi suverane. El desemnează, de asemenea, un
aparat de instituţii, care îi permite să comande şi să acţioneze.
Sub instituţiile politice există instituţii administrative; ele permit sistemului să
funcţioneze şi să satisfacă nevoile comune ale grupului, conform deciziilor care se degajă din
jocul instituţiilor publice.

1.2. Noţiunea de instituţie

În limbajul cotidian, cuvântul instituţie păstrează sensul iniţial, juridic, desemnând
organizaţiile care au un statut, reguli de funcţionare stabilite prin acte normative, având rolul
de a satisface anumite nevoi sociale.
Exemplul tipic de instituţie în acest sens este statul cu organizaţiile sale administrative,
politice, militare etc.

1.3. Separaţia puterilor în stat

Separaţia puterilor - constituie un principiu fundamental al statului de drept. În
virtutea acestui principiu, celor trei puteri le corespund categorii diferite de autorităţi publice,
şi anume: puterea legislativă se exercită prin Parlament; puterea executivă prin Preşedinte,
guvern, autorităţi administrative centrale şi locale, iar puterea judecătorească prin Curtea
Supremă de Justiţie, Curţi de apel, tribunale şi judecătorii.

1.1. Conceptul de administraţie publică

Concluzie
 Se poate defini într-un mod propriu ceea ce înseamnă administraţia publică:
folosirea teoriilor şi proceselor manageriale, politice şi juridice în vederea realizării
mandatelor guvernării legislative, executive şi judecătoreşti, pentru a asigura
reglementările şi serviciile pentru societate în ansamblu, cât şi pentru segmentele
acesteia.

CARACTERISTICI
a) Administraţia constituie un corp intermediar, creat în vederea acţiunii,
ea este făcută pentru a acţiona
AP este totdeauna subordonată guvernului, care îi prescrie ce trebuie să facă, îi
numeşte şefii şi îi furnizează mijloacele.
Administraţia este ierarhizată şi ordonată
Administraţia este ierarhizată, adică divizată pe verticală şi în tranşe orizontale;
organul situat într-o poziţie superioară exercită o autoritate asupra organelor situate la nivelurile
inferioare şi este, la rândul său, supus autorităţii organului superior, dacă acesta există.
c) Administraţia este egalitară
Administraţia este egalitară, în sensul că ea furnizează servicii tuturor, fără a
face distincţie de origine, de rasă, de partide politice, principiu care nu este totdeauna şi
pretutindeni aplicabil.
d) Administraţia este formalistă, scrisă şi birocratică
Administraţia acţionează după anumite proceduri, conform unor precedente.
Există un tradiţionalism administrativ care poate antrena rutina şi care duce la un ritm lent.
e) Administraţia este permanentă şi necesită, din ce în ce mai mult,
cunoaştere şi tehnicitate
Administraţia face loc reprezentanţilor aleşi ai populaţiei, ea foloseşte auxiliari,
agenţi temporari, dar ea foloseşte mai ales funcţionari permanenţi; prin această permanenţă a
funcţionarilor, administraţia are o continuitate.
f) Administraţia este compartimentată vertical şi orizontal
Administraţia este divizată în grupe de servicii şi servicii, astfel: pe ministere,
în fiecare minister pe direcţii, în cadrul direcţiilor pe birouri; alături de ministere sunt
stabilimente publice, agenţii independente, societăţi naţionale sau corporaţii publice, cu
serviciile din cadrul lor, cu birourile lor.
g) Administraţia publică este într-o continuă expansiune
De peste o jumătate de secol, în toate ţările lumii, administraţia se dezvoltă, se
extinde: există o creştere a serviciilor publice. Pretutindeni Statul intervine din ce în ce mai
mult în viaţa naţiunii.
1.4. Conceptul de administraţie militară
Dicţionarele definesc administraţia militară fie ca sistem de organizare şi conducere
instaurat de autorităţile militare pe un teritoriu ocupat în timp de război, fie ca parte a armatei
care se ocupă cu totalitatea activităţilor privind organizarea, întreţinerea, completarea şi
mobilizarea forţelor armate, precum şi elaborarea regulilor specifice pentru aplicarea în
armată a legislaţiei şi actelor normative.
Având în vedere interesul comunităţii, putem spune că administraţia militară serveşte,
la rândul ei, pentru asigurarea condiţiilor îndeplinirii sarcinilor speciale pe care le are armata
în situaţii excepţionale:
- Acţiuni militare
- Acţiuni cu caracter umanitar
- Acţiuni de ordin administrativ (pregătirea populaţiei, mobilizare, etc)
 - Conducerea sistemului naţional de apărare (securitate) este atributul exclusiv şi
inalienabil al autorităţilor constituţionale: Parlament, Preşedinte, Guvern, CSAT,
ministere.
Din cele afirmate anterior se poate concluziona că administraţia militară este un
subsistem al administraţiei publice.

2.SISTEMUL NAŢIONAL DE APĂRARE

Sistemul - un ansamblu de entităţi (elemente, subsisteme) reunite prin interacţiune
şi interdependenţă ce formează un întreg având o finalitate.
Naţional
Apărare – concept

SNAp - oganizarea bazată pe subsisteme, elemente, entităţi proprii statului român

menită să îndeplinească obiectivele naţionale de securitate.
Legea nr. 45 din 1994 – Legea apărării României
Art. 1 Apărarea Naţională cuprinde ansamblul de măsuri şi activităţi adoptate şi
desfăşurate de statul român în scopul de a garanta:
 suveranitatea naţională  integritatea teritorială a ţării
 independenţa  democraţia constituţională.
 unitatea statului
Art. 5 În interesul securităţii colective şi potrivit obligaţiilor asumate de România prin
tratate internaţionale, Parlamentul aprobă participarea cu efective şi tehnică militară la
constituirea forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii sau în scopuri umanitare. (Legea
nr. 42 din 2004)
Art. 6 Sistemul naţional de apărare cuprinde:
 Conducerea  Resursele
 Forţele  Infrastructura teritorială.
Art. 7 Conducerea SNAp este un atribut exclusiv şi inalienabil al autorităţilor
constituţionale ale statului şi se realizează de către:
 Parlament  Ministerul Apărării
 Preşedintele României Naţionale
 Consiliul Suprem de  Autorităţile administraţiei
Apărare a Ţării publice cu atribuţii în
 Guvernul României domeniul apărării naţionale.
Art. 10 Forţele destinate apărării se compun din :
 forţele armate  forţele de protecţie.

Art. 11 Forţele armate cuprind :

armata
 M.U. şi U. din subordinea Art. 12 Forţele de protecţie
Ministerului de Interne cuprind:
 M.U. şi U. din subordinea  unităţile şi formaţiunile de
serviciilor de informaţii ale protecţie civilă
statului  formaţiunile sanitar-voluntare
 alte formaţiuni de apărare ale Crucii Roşii
armată organizate potrivit legii.  alte formaţiuni ce se vor stabili
prin lege.
Art. 14 Resursele apărării naţionale se constituie din totalitatea resurselor :
  umane  materiale
 financiare  şi de altă natură.
Art. 15 Resursele umane se constituie din întreaga populaţie aptă de efort pentru
apărarea naţională.
Art. 18 Celelate resurse, precum şi pregătirea economiei şi a teritoriului pentru
apărarea naţională se asigură în conformitate cu prevederile legii.
ART. 19 Cheltuielile necesare organizării, înzestrării, mobilizării, întreţinerii şi
instruirii efectivelor active şi în rezervă, precum şi finanţării lucrărilor de investiţii ale forţelor
armate se suportă din bugetul de stat şi din alte fonduri legal constituite.
ART. 20 Infrastructura teritorială se constituie din ansamblul lucrărilor şi
amenajărilor teritoriului care pot fi folosite în scopul apărării naţionale.

CONDUCEREA FORŢELE
PARLAMENT FORŢELE ARMATE
PREŞEDINTE
ARMATA U. ale M.A.I.
C.S.A.T.
U. ale S.INF. FORM. Ap.
GUVERN

M.Ap.N FORŢELE DE
PROTECŢIE
AUTORITĂŢI A.P. U. Prot. Civ.

SISTEMUL NAŢIONAL DE APĂRARE U. Cruce Roşie

CONDUCERE

FORŢE
Alte form.

RESURSE

INFRASTRUCTURA
TERITORIALĂ

CONSILIUL SUPREM DE APĂRARE A ŢĂRII

LEGEA nr. 415 din 27 iunie 2002

Art. 1 CCSAT este autoritatea administrativă autonomă investită, potrivit Constituţiei,
cu organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi siguranţa
naţională.
Art. 5
 Preşedintele României îndeplineşte funcţia de preşedinte al CSAT.
Primul-ministru al Guvernului României îndeplineşte funcţia de vicepreşedinte al
CSAT
Membrii CSAT sunt: ministrul apărării naţionale, ministrul de interne, ministrul
afacerilor externe, ministrul justiţiei, ministrul industriei şi resurselor, ministrul finanţelor
publice, directorul Serviciului Român de Informaţii, directorul Serviciului de Informaţii
Externe, şeful Statului Major General şi consilierul prezidenţial pentru securitate naţională.

GUVERNUL
răspunde de organizarea activităţilor şi de aplicarea măsurilor ce privesc apărarea
naţională şi are următoarele atribuţii:
a) coordoneaza activitatea ministerelor şi a celorlalte autorităţi ale administraţiei
publice pentru realizarea capacităţii de apărare a ţării;
b) asigură alocarea resurselor financiare şi materiale necesare organizării, înzestrării şi
mobilizării forţelor armate, întreţinerii şi instruirii efectivelor, menţinerii în stare de
operativitate a tehnicii şi armamentului, precum şi realizării lucrărilor de investiţii pentru
apărare;
c) stabileşte obligaţiile ce revin ministerelor şi agenţilor economici din planul de
mobilizare a economiei naţionale pentru primul an de război;
d) asigură, din timp de pace, constituirea rezervelor materiale necesare pe timp de
război;
e) conduce, prin prefecţi, activităţile specifice din judeţe şi din municipiul Bucureşti.
MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE
răspunde de înfăptuirea concepţiei fundamentale de apărare a ţării în domeniul militar,
în care scop:
a) analizeaza nevoile de apărare a ţării şi propune autorităţilor competente stabilite
prin Constituţie şi alte legi, măsurile privind organizarea şi înzestrarea armatei, pregătirea
populaţiei şi a teritoriului;
b) asigură pregătirea comandamentelor şi instruirea efectivelor active şi din rezervă;
c) organizează, din timp de pace, pregătirea de mobilizare a armatei şi populaţiei; face
propuneri pentru declararea mobilizării generale sau parţiale şi conduce desfăşurarea acesteia;
d) îndrumă şi controlează, prin S.M.G., în colaborare cu alte autorităţi abilitate,
măsurile de pregătire luate de ministere, agenţi economici şi instituţiile publice, în scopul
realizării producţiei şi a prestărilor de servicii pentru forţele armate, întocmirii lucrărilor de
mobilizare la locul de muncă şi pregătirii teritoriului pentru apărare.
ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ CENTRALĂ
Ministerele, serviciile de informaţii ale statului, celelalte autorităţi ale administraţiei
publice centrale răspund de executarea măsurilor de apărare a ţării, fiecare în domeniul său de
activitate, potrivit legii; conducătorii acestora prezintă rapoarte cu privire la exercitarea
atribuţiilor privind apărarea naţională, dupa caz, Parlamentului, Guvernului, Consiliului
Suprem de Apărare a Ţării, anual sau ori de câte ori li se cere.
La declararea mobilizării şi a stării de război, miniştrii de resort răspund direct de
repartizarea resurselor privind: materiile prime, produsele industriale, bunurile alimentare,
energia, transporturile, lucrările publice şi comunicaţiile.

ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ

a) asigură îndeplinirea de către agenţii economici, instituţiile publice şi persoanele
fizice a dispoziţiilor şi măsurilor privind pregătirea populaţiei, economiei şi a teritoriului
pentru apărare;
 b) urmăresc şi intervin pentru satisfacerea cererilor prezentate de unităţile militare
existente în raza lor teritorială;
c) îndeplinesc măsurile necesare pentru efectuarea de rechiziţii şi chemări pentru
prestări de servicii potrivit legii;
d) întocmesc, actualizează şi pun la dispoziţie centrelor militare judeţene şi al
municipiului Bucureşti monografia economico-militară a unităţilor administrativ-teritoriale
respective;
e) asigură centrelor militare judeţene terenurile, localurile, instalaţiile de
telecomunicaţii, dotările şi fondurile necesare desfăşurării activităţii acestora;
f) îndeplinesc orice alte atribuţii referitoare la apărarea naţională, potrivit legii.
MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR
organ de specialitate al administraţiei publice centrale,cu atribuţii în domeniile:
a) apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, a proprietăţii publice şi
private;
b) realizarea strategiilor în domeniul ordinii publice
c) administrarea rezervelor de stat
d) protecţia civilă şi gestionarea situaţiilor de urgenţă;
e) asigurarea aplicării strategiei şi politicii Guvernului în domeniul pregătirii
economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare;
f) asigurarea ordinii publice;
g) paza persoanelor, obiectivelor, bunurilor şi valorilor;
h) prevenirea şi combaterea faptelor antisociale;
i) respectarea regimului juridic al frontierei de stat;
j) apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă a populaţiei şi bunurilor.

Structurile de ordine şi siguranţă publică din subordinea MAI sunt:

 Poliţia Română
 Jandarmeria Română
 Poliţia de Frontieră Română
 Oficiul Român pentru Imigrări
 Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională,
 Grupul Special de Protecţie şi Intervenţie "Acvila"
 Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţă
Persoanelor
 Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale
 Inspectoratul de Aviaţie al MIRA
 Agenţia Naţională Antidrog
 Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane.

Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale

DIRECŢIA 1 – organizarea mobilizării şi pregătirea economiei şi a teritoriului pentru

apărare
Planului de mobilizare a economiei naţionale pt. apărare
Planul de pregătire a economiei naţionale pentru apărare
Programul cu obiectivele de pregătire operativă a teritoriului pentru apărare
DIRECŢIA A 2-A  -  ALOCARE RESURSE ÎN TERITORIU
Coordonează rechiziţiile de bunuri şi servicii în interes public
Elaborează documentele de mobilizare la locul de muncă
Verifică stadiul de realizare a pregătirii teritoriului pt. Apărare
 DIRECŢIA A 3-A – CONTROLUL ARMAMENTELOR ŞI VERIFICARE
Organizează şi conduce activităţile de implementare care revin României din tratate şi
acorduri internaţionale

SISTEMUL NAŢIONAL DE MANAGEMENT AL SITUAŢIILOR DE

URGENŢĂ

se înfiinţează, se organizează şi funcţionează pentru prevenirea şi gestionarea

situaţiilor de urgenţă, asigurarea şi coordonarea resurselor umane, materiale, financiare şi de
altă natură necesare restabilirii stării de normalitate.

TIPURI DE RISC
cazuri de forţă majoră determinate de incendii, cutremure, inundaţii, accidente,
explozii, avarii, alunecări sau prăbuşiri de teren, îmbolnăviri în masă, prăbuşiri ale unor
construcţii, instalaţii ori amenajări, eşuarea sau scufundarea unor nave, căderi de obiecte din
atmosferă ori din cosmos, tornade, avalanşe, eşecul serviciilor de utilităţi publice şi alte
calamităţi naturale, sinistre grave sau evenimente publice de amploare determinate ori
favorizate de factori de risc specifici; grevele nu pot fi considerate tipuri de risc în condiţiile
prezentei ordonanţe de urgenţă

ORGANIZAREA SNMSU
 comitete pentru situaţii de urgenţă
 Inspectoratul General pt. Situaţii de Urgenţă
 servicii publice comunitare profesioniste pentru situaţii de urgenţă
 centre operative pentru situaţii de urgenţă
 comandantul acţiunii

LEGE nr. 477 din 12 noiembrie 2003

privind pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare
Pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare este parte componentă a
securităţii naţionale
Pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare cuprinde ansamblul de
măsuri şi de acţiuni care se stabilesc şi se realizează din timp de pace, în vederea utilizării
potenţialului economic şi uman al ţării, pentru satisfacerea nevoilor de apărare şi asigurarea
continuităţii activităţilor economico-sociale în caz de mobilizare sau de război.

SERVICIUL DE INFORMAŢII EXTERNE

instituţia de stat specializată în domeniul informaţiilor externe privind siguranţa
naţională, apărarea României şi a intereselor sale
Obiectivele SIE sunt:
 culegerea de informaţii cu relevanţă pentru securitatea naţională a României, ce
asigură baza de decizie autorităţilor statului;
 avertizarea timpurie asupra riscurilor şi ameninţărilor;
 realizarea de evaluări strategice ale mediului internaţional de securitate;
 desfăşurarea de operaţiuni pentru apărarea, sprijinirea şi promovarea
intereselor României.

SERVICIUL DE PROTECŢIE ŞI PAZĂ

 organ de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale
  Obiectivele SPP sunt:
 asigurarea protecţiei demnitarilor români, a demnitarilor străini pe timpul
vizitelor în România, a familiilor acestora, în limitele competenţelor legale
 asigurarea securităţii şi pazei sediilor de lucru şi a reşedinţelor

SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII

instituţia cu atribuţii în domeniul culegerii şi valorificării informaţiilor relevante
pentru securitatea naţională , în scopul cunoaşterii, prevenirii şi contracarării acţiunilor care,
potrivit legii, sunt de natură să lezeze securitatea naţională a României.
- pe teritoriul naţional
- în afara graniţelor

SERVICIUL DE TELECOMUNICAŢII SPECIALE

o instituţia cu atribuţii în asigurarea telecomunicaţiilor speciale pentru
conducerea ţării, atât la pace cât şi în situaţii de urgenţă, la declanşarea
mobilizării ori a stării de război
 administrează, exploatează şi dezvoltă reţelele de telecomunicaţii speciale
 stabileşte politica de securitate a comunicaţiilor
 stabileşte măsurile necesare protecţiei informaţiilor prelucrate, stocate sau transmise
prin reţelele de telecomunicaţii speciale
 asigură protecţia benzilor de frecvenţă guvernamentale
 desfăşoară activităţi de instalare, operare şi menţinere a Sistemului naţional unic
pentru apeluri de urgenţă “112”
 participă la aplicarea măsurilor specifice pentru managementul integrat al frontierei de
stat

3.CONTROLUL EXERCITAT DE ADMINISTRAŢIA

PUBLICĂ ŞI DE SOCIETATEA CIVILĂ ASUPRA
ADMINISTRAŢIEI MILITARE

UTILITATEA CONTROLULUI
• Cunoaşterea efectivă a stadiului şi a modului de îndeplinire a atribuţiilor
• Prevenirea săvârşirii unor abateri
• Identificarea şi înlăturarea abaterilor produse, inclusiv a cauzelor care le-au generat
sau a condiţiilor favorizante
• Stabilirea răspunderii celor vinovaţi
• Perfecţionarea activităţilor şi structurilor
CONTROLUL
• Componentă esenţială a activităţii de conducere
• Aspecte pozitive
– Constată erori sau abuzuri, îndrumă, orientează, corectează
• Aspecte negative
– Efect inhibator (afectează iniţiativa)
– Multitudinea controalelor atrage perturbarea activităţilor
ELEMENTELE CONTROLULUI
• Baza de referinţă
– Obiectivele structurii – Mijloacele utilizate
controlate
 – Procedee pentru realizarea – Calitatea activităţii
obiectivelor desfăşurate
– Reglementări
• Obiectul
• Operaţiunile propriu-zise
CLASIFICARE
• După natura organului de control
– legislativ – juridic
– executiv
• După locul organului de control
– intern – extern
ETAPELE EFECTUĂRII CONTROLULUI
• Programarea activităţii de control • Întocmirea actelor de control
• Pregătirea acţiunii de control • Finalizarea şi valorificarea
• Efectuarea controlului constatărilor
FORMELE DE CONTROL
• Controlul intern
– Permanent
– Vizează totalitatea activităţilor
– Se manifestă la nivelul tuturor structurilor
– Se declanşează din oficiu sau la sesizare
• Controlul ierarhic
– Continuu sau discontinuu
– Se poate desfăşura la faţa locului
– Anterior, concomitent sau posterior unei acţiuni
– Inopinat sau anunţat
– Se declanşează din oficiu sau la sesizare
• Controlul executat prin jurisdicţiile administrative
– Urmăreşte numai legalitatea unor acte administrative expres prevăzute de lege
• Controlul exercitat de organele legislative
– Prin intermediul comisiilor permanente şi temporare ale Parlamentului
– Prin rapoarte şi informări prezentate Parlamentului

4.ADMINISTRAŢIA MILITARĂ
ÎN TIMP DE PACE
ADMINISTRAŢIA MILITARĂ
 sistem de organizare şi conducere instaurat de autorităţile militare pe un teritoriu
ocupat în timp de război
 parte a armatei care se ocupă cu totalitatea activităţilor privind organizarea,
întreţinerea, completarea şi mobilizarea forţelor armate, precum şi elaborarea
regulilor specifice pentru aplicarea în armată a legislaţiei şi actelor normative.
 Armata este componenta de bază a forţelor armate, care asigură, pe timp de pace şi
la război, integrarea într-o concepţie unitară a activităţilor tuturor forţelor
participante la acţiunile de apărare a ţării.
MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE
a) constituirea structurii de forţe şi realizarea capacităţii de luptă a armatei pentru îndeplinirea
misiunilor specifice ce revin acesteia;
b) înfiinţarea, desfiinţarea, dislocarea şi redislocarea de unităţi şi formaţiuni;
c) elaborarea proiectelor de acte normative privind apărarea ţării;
 d) apărarea drepturilor şi intereselor legitime proprii în raporturile cu autorităţile publice,
instituţiile de orice natură, precum şi cu orice persoană fizică sau juridică, română ori străină, prin
structuri proprii;
e) încheierea tratatelor la nivel departamental şi a înţelegerilor tehnice în domeniul cooperării
cu armatele altor state;
f) coordonarea politicii şi activităţilor de integrare a structurilor proprii în organizaţiile
internaţionale la care România este parte, pentru întreţinerea şi dezvoltarea relaţiilor de cooperare
militară cu celelalte state şi asigurarea reprezentării armatei;
g) managementul informaţiilor pentru apărare, al activităţii de informaţii, contrainformaţii şi
securitate militară, precum şi colaborarea cu serviciile de informaţii, contrainformaţii şi securitate ale
altor state;
h) realizarea planificării integrate a apărării;
i) finanţarea şi asigurarea execuţiei bugetului propriu;
j) instruirea comandamentelor şi trupelor, pregătirea de specialitate a personalului în activitate
şi în rezervă;
k) informatizarea tuturor domeniilor sale de activitate;
l) managementul resurselor umane, organizarea şi conducerea învăţământului militar;
m) protecţia mediului în activităţile pe care le desfăşoară;
n) organizarea şi conducerea activităţii de informare şi relaţii publice;
o) emiterea regulamentelor specifice pentru organizarea şi funcţionarea structurilor militare, a
comitetelor şi consiliilor constituite pentru luarea deciziilor;
p) creşterea calităţii vieţii personalului, asigurarea asistenţei religioase a personalului militar şi
civil, precum şi a asistenţei sociale, medicale şi juridice a acestuia, în conformitate cu prevederile
legale;
q) implementarea, la nivelul ministerului, a politicilor publice şi a programelor de reformă a
administraţiei publice;  
r) conducerea activităţilor de logistică;
s) înzestrarea cu armament, tehnică de luptă, echipamente şi materiale specifice armatei,
relaţiile cu industria naţională de apărare şi cooperările internaţionale în domeniu;
ş) coordonarea activităţii de comerţ exterior privind importul şi exportul de produse cu
destinaţie militară, în condiţiile legii;
t) aprobarea, în limita competenţei sale, a documentaţiilor tehnico-economice pentru lucrările
de investiţii proprii, executarea lucrărilor de investiţii proprii, precum şi urmărirea executării, la
termenele stabilite, a tuturor lucrărilor de investiţii;
ţ) mobilizarea armatei, constituirea forţelor de rezervă, rechiziţionarea de bunuri şi chemarea
persoanelor fizice la prestări de serviciu în interes public;
u) editarea de publicaţii în domeniile proprii de activitate;
v) cercetarea ştiinţifică, invenţii şi inovaţii în armată, precum şi protecţia drepturilor de
proprietate intelectuală asupra rezultatelor cercetării;
x) controlul intern şi auditul public intern.
Activități:
Realizarea capacităţii de Elaborarea actelor
luptă normative
Instruirea forţelor Management resurse
Reforma Învăţământ, cercetare
Cooperare internaţională Înzestrare
Activitate informativă Activităţi comerciale
Planificare integrată Mobilizare
Relaţii publice Activităţi de coordonare
Activităţi umanitare Ceremoniale
MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE
• Departamentul pentru Politica de Apărare • Departamentul pentru relaţia cu
şi Planificare Parlamentul şi informare publică
 – Direcţia pentru relaţia cu
Parlamentul şi asistenţă juridică
– Direcţia Informare şi Relaţii
Publice
– Direcţia Calitatea Vieţii
Personalului
• Departamentul pentru armamente
• Secretariatul general al M.Ap.N.
• Direcţia generală de informaţii a apărării
• Direcţia management resurse umane
• Direcţia financiar-contabilă
• Direcţia instanţelor militare
• Corpul de control şi inspecţie
• Direcţia audit intern
• Direcţia medicală
• Alte structuri
Colegiul Naţional de Apărare
Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor
Direcţia de prevenire şi investigare a corupţiei
şi fraudelor
Direcţia Domenii şi Infrastructuri
Institutul Naţional de Medicină Aeronautică şi
Spaţială
Regia Autonomă Compania Română de
Aviaţie .

Statul Major General

– Statul Major al Forţelor Terestre
– Statul Major al Forţelor Aeriene
– Statul Major al Forţelor Navale
Lege nr. 346/2006
organizarea şi funcţionarea M.Ap.N.
Misiunile la care pot participa forţele armate în afara teritoriului statului român
sunt:
 de apărare colectivă;  tip coaliţie;
 în sprijinul păcii;  exerciţii comune;
 de asistenţă  individuale;
umanitară;  ceremoniale.

5.ADMINISTRAŢIA MILITARĂ
ÎN TIMP DE CRIZĂ
ŞI RĂZBOI
CRIZA
• reprezintă un moment critic; se declanşează brusc, prin schimbarea rapidă şi brutală a
unei stări; se manifestă prin dificultăţi; constituie un moment periculos, o
situaţie gravă, ce induce o perioadă de tensiune
• manifestarea unor dificultăţi temporare sau cronice ale modului de organizare a unui
sistem, exprimând incapacitatea acestuia de a funcţiona în modalitatea existentă
• o situaţie de anormalitate în care sunt ameninţate sau perturbate semnificativ
valorile fundamentale, echilibrul şi stabilitatea politică, economică şi socială a ţării,
drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, valorile materiale şi culturale,
mediul înconjurător, interesele şi obiectivele statului român, precum şi îndeplinirea
obligaţiilor internaţionale ale acestuia
CAUZE interne (endogene)
 apariţia şi manifestarea unor disfuncţionalităţi sociale, economice, politice şi
de mediu;
 producerea unor catastrofe naturale sau create de om;
 managementul defectuos al guvernanţilor, la nivel local sau naţional, în
gestionarea activităţilor sociale, economice, politice, culturale, militare,
de mediu
CAUZE externe (exogene)
• conjuncturi potrivnice de piaţă;
 • catastrofe: inundaţii, cutremure, epidemii, războaie convenţionale şi neconvenţionale,
atentate teroriste etc.;
• schimbări legislative şi/sau instituţionale impuse de necesitatea armonizării lor cu cele
din U.E. sau de pe plan internaţional
• campanii ostile duse împotriva României prin diverse medii de comunicare.
SITUAŢIA DE CRIZĂ
ar putea fi definită ca existenţa şi manifestarea unui ansamblu de elemente disfuncţionale de
natură socială, economică, politică, militară, de mediu sau psihosocială, generate din cauze interne
şi/sau externe, ce afectează, în totalitate sau parţial, pe o perioadă scurtă sau mai îndelungată de timp,
viaţa şi activitatea unei ţări, în calitatea sa de comunitate umană, sau numai a unor regiuni ale acesteia.
STAREA DE URGENŢĂ
ansamblul de măsuri excepţionale de natură politică, economică şi de ordine publică
aplicabile pe întreg teritoriul ţării sau în unele unităţi administrativ-teritoriale.
Ea se instituie în următoarele situaţii:
a) existenţa unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea
naţională ori funcţionarea democraţiei constituţionale;
b) iminenţa producerii ori producerea unor calamităţi care fac necesară
prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor unor dezastre.
STAREA DE ASEDIU
ansamblul de măsuri excepţionale de natură politică, militară, economică, socială
şi de altă natură aplicabile pe întreg teritoriul ţării ori în unele unităţi administrativ-
teritoriale, instituite pentru adaptarea capacităţii de apărare a ţării la pericole grave,
actuale sau iminente, care ameninţă suveranitatea, independenţa, unitatea sau
integritatea teritorială a statului.
FORME DE CONDUCERE
• conducerea politică: asigurată de către Autoritatea Naţională de Comandă
Parlament Consiliul Suprem de
Preşedintele României Apărare a Ţării
Guvernul României
• conducerea militară: asigurată de către
Statul Major General
Centrul de Planificare şi Conducere Strategică
Centrul Naţional Militar de Comandă
PROCESUL GESTIONĂRII CRIZELOR
1. etapa de atenuare
 Efectuarea unei verificări (identificare de riscuri şi de situaţii critice)
 Evaluarea riscurilor (indice de probabilitate în ordinea importanţei)
 Examinarea celor mai grave cazuri (analiză de scenarii)
 Studierea situaţiilor anterioare (examen retrospectiv al crizelor sau urgenţelor
anterioare)
 Previziunile experţilor (identificarea expertizei primite pentru crizele sau urgenţele
probabile)
 Stabilirea mecanismelor de supraveghere continuă.
2. etapa de pregătire
 planificarea operaţiunilor şi  desemnarea partenerilor
comunicării  stabilirea sistemelor (resurselor)
 constituirea echipelor de intervenţie  elaborarea şi verificarea planurilor
3. etapa intervenţiei
 evaluarea situaţiei  activarea planului de comunicare
 activarea planului operaţional
4. etapa restabilirii normalităţii
 declaraţie oficială la sfârşitul crizei  susţinerea personalului implicat
 menţinerea contactelor cu mass-  refacerea climatului
media şi partenerii  asumarea lecţiilor învăţate
EFECTELE INSTITUIRII STĂRII DE CRIZĂ
Starea de criză se instituie pe întreg teritoriul ţării sau numai în anumite unităţi
administrativ-teritoriale ca urmare a unei declaraţii a autorităţilor statului,
făcută ca răspuns la o situaţie excepţională
– cadru legal  legislaţia
 Constituţia internaţională
 legislaţia naţională – cadru operaţional
restrângerea drepturilor şi activităţilor
Principii
 caracterul temporar  proporţionalitatea
 ameninţare excepţională  legalitatea
 declararea stării  intangibilitatea
 comunicarea
Măsuri posibile
• limitarea libertăţii presei şi interzicerea reuniunilor publice;
• desfăşurarea de forţe armate în interiorul ţării;
• evacuarea populaţiei din locuinţe şi de la locurile de muncă;
• percheziţionarea locuinţelor şi a altor spaţii private fără mandat;
• arestări fără formularea de acuzaţii;
• confiscarea proprietăţii private (cu sau fără compensaţie) şi/sau distrugerea acesteia;
• reglementarea funcţionării întreprinderilor private;
• amestecul în tranzacţiile financiare şi reglementările privind exporturile;
• adoptarea de legi speciale pentru a pedepsi nerespectarea reglementărilor de urgenţă.
• Modalităţi de diminuare a abuzurilor puterii executive
• 1) Parlamentul ratifică decizia executivului, precum şi măsurile specifice adecvate
situaţiei
• 2) Sistemul judiciar se poate pronunţa asupra legalităţii declarării stării, asigură
drepturile nederogabile ale cetăţenilor, poate reevalua legalitatea unor măsuri
• 3) Societatea civilă: orice abuz sau restrângere neîntemeiată a drepturilor omului
atrage neimplicarea cetăţenilor în soluţionarea situaţiei
• 4) Statele vecine şi comunitatea internaţională.
ROLUL M.Ap.N ÎN SITUAŢII DE URGENŢĂ
 Pe timpul stării de urgenţă, dacă se constată existenţa unor pericole grave privind
securitatea naţională ori funcţionarea democraţiei constituţionale,
M.Ap.N. sprijină forţele M.A.I., la cererea acestuia, în baza aprobării
C.S.A.T., în limitele şi condiţiile stabilite de acesta.
 Forţele M.Ap.N. pot acorda sprijin numai în misiuni pentru care au pregătirea şi
dotarea corespunzătoare.
ROLUL M.Ap.N ÎN SITUAŢII DE ASEDIU ŞI RĂZBOI
 S.M.G. prin Centrul Naţional Militar de Comandă, emite Directiva Strategică şi,
potrivit competenţelor, răspunderilor şi atribuţiilor ce-i revin, conduce acţiunile
militare la nivel strategic.
 Conducerea administrativă la nivel strategic se va realiza de către S.M.G. prin
Centrul de Transformare şi statele majore ale categoriilor de forţe ale Armatei .
 aplicarea planurilor de măsuri existente;
 amplificarea activităţii agenţilor economici privind fabricarea produselor cu destinaţie
militară sau mentenanţa tehnicii militare;
  organizarea şi asigurarea cu prioritate a transporturilor pentru nevoile forţelor
destinate apărării;
 intensificarea măsurilor organizatorice şi de pregătire pentru protecţia civilă;
 adoptarea măsurilor specifice de către autorităţile publice care au atribuţii la
mobilizare şi război;
interzicerea circulaţiei rutiere, fluviale, maritime, feroviare şi aeriene pe diferite
rute;
• să dispună depunerea temporară a armelor, muniţiilor şi materialelor explozive aflate
asupra populaţiei
• să dispună închiderea temporară a societăţilor care comercializează arme şi muniţii şi
să instituie paza acestora
• să efectueze controale asupra unor persoane sau locuri, când acestea se impun
• să suspende temporar apariţia sau difuzarea unor publicaţii ori a unor emisiuni ale
posturilor de radio sau de televiziune
• să emită ordonanţe militare sau ordine.
CARACTERISTICI ALE CONDUCERII ADMINISTRATIVE
• Flexibilitate • Eficacitate
– flexibilitate externă • Eficienţă
– flexibilitate internă • Creativitate
– flexibilitate cantitativă • Anduranţă
– flexibilitate calitativă
FACTORI DETERMINANŢI AI CONDUCERII ADMINISTRATIVE
• natura regimului politic • reforma în armată
• dezvoltarea democraţiei • provocările mediului de securitate
• neutralitatea politică a instituţiei
militare
Reflecţii
• Conducerea administrativă a armatei trebuie analizată de către instituţiile statale
abilitate
• Conducerea administrativă a unor unităţi administrativ-teritoriale ale ţării trebuie
analizată de către autorităţile militare

ELABORAREA DECIZIEI ÎN INSTITUŢIILE PUBLICE

În teoriile manageriale apar în general patru funcţii ale unui manager:
• Funcţia de planificare (pe termen scurt sau pe termen lung);
• Funcţia de organizare şi conducere efectivă;
• Funcţia de control a activităţii depuse pentru atingerea obiectivelor fixate;
• Luarea deciziilor.
Funcţiile enumerate mai sus se exercită în condiţii de timp limitat, de stres şi presiune.

DECIZIA ADMINISTRATIVĂ
A) Definiţia deciziei administrative
Decizia administrativă poate fi definită ca un proces complex de alegere a unei variante
decizionale din mai multe posibile, în vederea realizării unui obiectiv al administraţiei publice şi care
influenţează activitatea cel puţin a unei alte persoane din sistem, a sistemului administrativ în
ansamblul lui sau a societăţii, în general.

B) Particularităţi ale deciziei administrative :

 Rezultă din colaborarea mai multor persoane din structuri diferite
  Necesită un volum mare de muncă
 Avizarea se realizează de una sau mai multe persoane
 Responsabilitatea aparţine mai multor persoane titulare ale unor funcţii publice
 Presupune derularea unui proces în mai multe etape

C) Cerinţe ale deciziei administrative

Orice decizie administrativă trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:
 să servească interesului public
 să fie fundamentată ştiinţific
 să aibă un caracter realist
 să intervină în timp util
 să fie integrată în ansamblul deciziilor administrative adoptate anterior
 să fie legală, oportună
D) Tipuri de decizii administrative
Există mai multe tipuri de clasificări ale deciziilor administrative:
a) După situaţia concretă la care se referă:
b) După nivelul ierarhic pe care se află decidentul:
c) După orizontul de timp la care se referă:
d) După frecvenţa adoptării:
e) După autonomia sferei decizionale a decidentului:
f) După numărul persoanelor participante la procesul de fundamentare:
g) Din punct de vedere al conţinutului şi al modificărilor pe care le aduc în ordinea juridică se disting:
h) Din punct de vedere al competenţei decidentului:
j) După modul de abordare / operativitatea cu care sunt luate:
k) În funcţie de gradul de programare a deciziilor distingem:
a) decizii unice
b) decizii repetitive, care la rândul lor pot fi:
- decizii periodice
- decizii aleatorii,
l) În funcţie de numărul de criterii decizionale

E) Fundamentarea deciziei administrative

Orice decizie administrativă este dependentă de sistemul legislativ în vigoare. Calitatea
deciziei depinde de respectarea legilor şi de cunoaşterea corectă a acestora de către funcţionarii
publici.
Fundamentarea juridică a deciziilor administrative constituie o condiţie hotărâtoare pentru
aplicarea lor.
Etapele procesului decizional
1. iniţierea şi stabilirea obiectului decizional
2. Documentarea
3. Selecţionarea (filtrarea) şi ordonarea (sistematizarea) datelor.
4. Conturarea şi analiza alternativelor decizionale
5. Deliberarea - o confruntare de idei în cadrul căreia sunt scoase în evidenţă avantajele şi
dezavantajele uneia sau alteia din soluţiile posibile.
6. Adoptarea / luarea deciziei – este momentul manifestării voinţei decidentului.
7. Intrarea în vigoare
8. Aplicarea (executarea) deciziei administrative.