Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

de Lucian Blaga

În literatura română Lucian Blaga este un caz deosebit, pentru că el este un poet dublat de un
filozof. Blaga este creatorul unui sistem filozofic propriu, iar în filozofia propriu-zisă arată că existența
este profund misterioasă. Prin știință, artă, religie și filozofie, omul încearcă să dezlege tainele
existenței, însă i se opune Marele Anonim (divinitatea) care instituie o cenzură transcendentă, care
acționează ca o barieră. În aceste condiții, cunoașterea este de două feluri: cunoaștere paradisiacă,
de tip științific, prin care misterul este descifrat parțial cu ajutorul intelectului logic, și cunoașterea
luciferică, de tip poetic, prin care misterul este sporit prin intelectul extatic. Aceste idei din sistemul
filosofic au fost anticipate în poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” care deschide volumul
de debut din 1919 „Poemele luminii”. Poezia este o artă poetică modernă, pentru că aici poetul își
exprimă concepția despre principiile creației și despre rolul poetului, însă accentul este deplasat de la
principiile tehnicii poetice la relația dintre poet și lume, dintre poet și creație.

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii este o artă poetică modernă care înglobează influențe
expresioniste, emoția ce tinde către intelectualii zare, metafora revelatorie și versul liber . în poezia
part două relații asupra cărora interesul poetică este concentrat, relația poet lume și poet creație

Tema poeziei este cunoașterea lumii care, în planul creației poetice este posibilă numai prin
iubire. Discursul liric este de tip confesiv, lirismul este subiectiv, apar mărci ale eului liric, verbe,
pronume și adjective pronominale la persoana I singular: „eu nu strivesc”, „lumina mea”.

Titlul este o metaforă revelatorie care exprimă pledoaria poetului pentru cunoașterea
luciferică. Metafora „corola de minuni a lumii” denumește universul, imaginat ca o floare imensă și
având toate însușirile acesteia: frumusețe, gingășie, fragilitate, efemeritate dar și mister. Titlul este și
element de recurență pentru că se reia în primul vers. Pronumele personal „eu” așezat la început și
repetat în text accentuează caracterul confesiv și constituie și un element specific expresionismului și
anume exacerbarea eului.

Discursul liric este structurat pe opoziția „eu-alții”, „lumina mea-lumina altora”, antiteza fiind
marcată și prin conjuncția adversativă „dar” aflat în cel mai scurt vers al poeziei „dar eu”.

Prima secvență a poeziei exprimă atitudinea poetului în fața misterelor lumii, refuzul de a
distruge frumusețea universului prin cunoașterea rațională: „eu nu strivesc corola de minuni a lumii/
și nu ucid/ cu mintea tainele ce le-ntâlnesc în calea mea”. Enumerația „în flori, în ochi, pe buze ori
morminte” cuprinde elementele componente ale universului într-o gradație ascendentă , în funcție
de profunzimea tainelor. „Florile” reprezintă universul vegetal, „ochii” simbolizează taina cunoașterii,
„buzele” exprimă taina iubirii dar și pe cea a vorbirii iar „mormintele” reprezintă marea taină a morții
văzută ca o componentă a existenței.

Cele două metafore în jurul cărora se construiește discursul liric sunt „lumina mea” care
denumește cunoașterea luciferică, de tip poetic și „lumina altora”, care denumește cunoașterea
paradisiacă de tip științific. Celor două metafore li se asociază serii de verbe care exprimă efectele
lor. Cunoașterea luciferică este asociată cu „nu strivesc”, „nu ucid”, „nu sugrum”, „îmbogățesc”,
„sporesc”, „iubesc”, sugerând astfel protejarea și amplificarea tainelor universului. „Lumina altora”
este asociată cu verbe care exprimă distrugerea: „strivește”, „ucide”, „sugrumă”, „micșorează”, „nu
îmbogățește”, „nu iubește”: „ lumina altora/sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/ în adâncimi de
întuneric”. Universul misterios ce trebuie ocrotit pentru a i se păstra frumusețea și echilibrul este
sugerat prin metafore revelatorii: „taină”, „nepătrunsul ascuns”, „adâncimi de întuneric”,
„întunecata zare”, „ne-nțelesuri și mai mari”.

A doua secvență a poeziei cuprinde o comparație amplă între lumina lunii și cunoașterea
luciferică. La fel cum lumina lunii lasă să se zărească numai conturul obiectelor, la fel și cunoașterea
poetică pătrunde tainele universului oferind multiple căi de revelare a misterului. Epitetele în
inversiune „largi fiori de sfânt mister” sugerează sacralitatea misterului, dar și extazul poetului în fața
revelării tainelor. Plasticizarea ideii se realizează prin elementele imaginarului poetic specifice lui
Blaga: „lumină, taină, zare, noapte, fior, lună.” Motivul luminii și cel al misterului sunt elemente de
recurență.

Finalul poeziei are rol de concluzie exprimând ideea că protejarea și cunoașterea misterelor
existenței este posibilă numai prin iubire: „Căci eu iubesc/ și flori, și ochi, și buze și morminte.”

În concluzie, poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o artă poetică modernă
căci apare aici concepția despre rolul poetului, Blaga optând pentru cunoașterea de tip luciferic, care
potențează misterul. Astfel, prin mijloacele ei specifice, miturile și simbolurile, poezia pătrunde mai
adânc tainele universului. Opinia mea este că „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o poezie
reprezentativă și pentru direcția modernistă, prin viziunea subiectivă asupra lumii, prin elementele
expresioniste precum exacerbarea eului, prin intelectualizarea emoției, dar și prin prozodia modernă:
ingambamentul, măsura metrică inegală și absența rimei.