Sunteți pe pagina 1din 2

RAPORT DE ACTIVITATE

Numele și prenumele cadrului didactic: Grigore Elena Andreea


Specialitatea: Profesor limba şi literatura romȃnă

1.Proiectarea activității

o Am întocmit la timp documentele de proiectare prin respectarea programei școlare


pe baza unei evaluări inițiale și a respectării particularităților de vârstă/nevoilor
tuturor claselor;
o Proiectarea activităților s-a realizat în format electronic și prin printarea acestora
s-a realizat mapa profesorului cu toate componentele acesteia;
o Corelate cu obiectivele curriculare, nevoile, interesele copiilor și planul
managerial al Şcolii am proiectat și desfășurat următoarele activități
extracurriculare:
 Balul toamnei- activitate creare desene, compuneri şi poezii
 Scenete pentru serbarea de Crăciun
 Vizite la muzee
 Concursuri cu ocazia Paştelui : cea mai frumoasă compunere despre Paşte
 Am realizat lecţii deschise cu următoarele teme: Importanţa lecturii, Cunoaşterea
scriitorilor romȃni, Ploieştiul în opera lui I.L. Caragiale, opera lui Nichita Stănescu

2.Realizarea activității didactice


 Am folosit metode active şi am selectat activităţi de invăţare integrate ulterior în
cel puţin 30% din activităţile invăţate, în fiecare semestu - existând un mechanism
de (auto)evaluare a eficienţei metodelor aplicate;
 Astfel, in activităţile metodice am prezentat activităţi integrate cu ajutorul
metodelor şi procedeelor învăţate;
 Limbajul a fost adaptat în funcţie de particularităţilor de vârstă şi individuale ale
şcolarilor;
 Modul de transmitere a informaţilor a fost diversificat;
 Am ales materialele auxiliare în funcţie de profilul colectivului de elevi fiind
integrate raţional în demesul didactic. Părinţi au fost informaţi cu privire la
rezultatele obţinute de către copiii lor. Am realizat majoritatea obiectivelor
curriculare în timpul activităţii şcolare;
 Activităţile planificate au fost realizate la timp şi întocmai;
 Am utilizat materiale şi mijloace de învăţamânt specifice domeniul de învăţare;
 Am respectat indicaţiile metodice asociate documentelor curriculare în uz, la fel şi
totalitatea prevederilor legale privind drepturile omului.

3.Evaluarea rezultatelor învăţării


 Am utilizat eficient evaluările iniţiale si cele de progres, pentru fiecare
competenţă am elaborat indicatori şi discriptori de performanţă, potrivit
standardelor curriculare de performaţă;

1
 Evaluarea iniţială am realizat-o la începutul anului şcolar sub forma unor
teste pentru a identifica nivelul cunoştinţelor, al deprinderilor şi abilităţilor dar
şi pentru a determina în funcţie de profilul grupei ritmul desfăşurării activităţii,
în baza căruia să-mi proiectez planificarea săptămânală şi semestrială;
 Evaluarea continuă am realizat-o permanent prin mai multe modalităţi;
 Evaluarea sumativă am realizat-o la finalul semestrului;
 Am înregistrat activităţile de evaluare în portofoliu si am comunicat rezultatele
prin întâlniri programate cu părinţii sau prin alte mijloace de comunicare.

4.Managementul clasei de elevi


 Au fost stabilite și communicate elevilor și părinților normele de conduita în
scoala;
 S-a realizat monitorizarea conduitei elevilor;

5.Managementul carierei și al dezvoltării profesionale

 Am participat la activitatea metodică, la nivelul cercului pedagogic


 Am participat la concursuri şi olimpiade unde am cȃştigat cȃteva premii şi
menţiuni
 Am realizat și actualizat portofoliul profesional și dosarul personal;
 Am utilizat resursele informaţionale existente pentru a realiza studiul individual;
 Am manifestat o atitudine morală și civică, respectând și promovând deontologia
profesională.
 Am absolvit programul de masterat: Studii culturale romȃneşti în context
European
 Am urmat cursurile modulului psiho-pedagogic nivel I, respectiv nivel II
 Am susţinut şi promovat examenul de definitivare în învăţămȃnt

6.Contribuţia la dezvoltarea instituțională şi la promovarea imaginii unității școlare

 Proiecte educaționale prezentate la Universitatea Petrol-Gaze, Ploiesti


Am respectat şi am realizat integral şi la timp atribuţiile stabilite în fişa postului, a tuturor
dispoziţiilor prevăzute de lege, a dispoziţiilor ISJ, MECTS,Consiliul Local.
Am respectat sistemele şi procedurile de sănătate şi securitate a muncii şi de PSI
prevăzute de legislaţia în vigoare pentru activităţile desfăşurate în tipul respectiv de
organizare. Am colaborat permanent cu comunitatea locală, cu cadrele didactice si cu
părinţii.

Prof. Grigore Elena Andreea

S-ar putea să vă placă și