Tema

Portretul lui Stefan cel Mare

In istorie,Istoricul A.D. Xenopol sintetiza personalitatea domnului, subliniind că Ștefan cel Mare
răsfrânge în el caracterul obștesc al timpului său. El era religios și crud in acelaș timp, două însușiri, ce
nu s-au exclus niciodată una pe alta, deși religia creștină recomandă blândețea ca virtutea ei
supremă. Despre modul în care s-au manifestat ambele aceste însușiri s-au păstrat multe mărturii.
Pentru caracterul evlavios și pios stau mărturie atât numărul mare de lăcașuri de cult construite cât și
pictura bisericească și cărțile de cult cu care acestea au fost înzestrate. La rândul lor, episoadele de
cruzime, uneori extremă, apar și ele pe timpul îndelungatei sale domnii: arderea orașului Brăila,
omorârea solilor tătari, omorârea fără judecată a unor boieri, inclusiv a doi dintre cumnații săi etc. Deși
acest tip de fapte reprezentau de multe ori „normalitatea” prin care suveranii creștini sau musulmani
din epocă își exercitau dreptul de viață și de moarte asupra supușilor, ignorarea de către aceștia a unor
cutume privind protecția populației necombatante, protecția solilor sau dreptul la judecată, era
condamnată de către societate, chiar dacă era justificată de suverani prin necesități dinastice, politice
sau militare.Cronicarul maghiar Nicolaus Isthuanffius, referindu-se la Ștefan spunea că era mândru și
cruzimea neobișnuit a firii i-au șters puțin din faima și gloria faptelor sale[

Descrierea, înfățișării, caracterului și trăsăturilor de personalitate ale lui Ștefan cel Mare sunt o
intrepindere dificilă, având în vedere că nu s-au păstrat izvoare documentare interne din epocă, iar
multe din cele externe se bazează pe relatări orale, mai mult sau mai puțin credibile, și interpretate
funcție de contextul cultural local și interesele pe care țara respectivă le avea față de Moldova. Unele
dintre scrierile contemporane lui au un vădit caracter apologetic, fiind pline de cuvinte de laudă și
alcătuite, foarte probabil, din dorința vădită de a-l linguși pe Ștefan, în vederea obținerii unor foloase.
Alte caracterizări, scrisese după moartea lui, au preluat ideile acestora, într-un mod selectiv, în
încercarea de a crea un erou idealizat, care să servească drept model pentru deșteptarea sau cultivarea
unei conștiințe naționale a românilor.
Unul din primele portrete din literatura română reprezintă primul portret literar al atât decunoscutului
domnitor Ştefan cel Mare realizat de cronicarul Grigore Ureche.Înzestrat fiind cudarul de povestitor, G.
Ureche esteintemeietorul portretisticii în literatura română veche. Învirtutea talentului său, el selectează
figurile domnitorilor sau aboierilor, le ierarhizează, le dăcontur propriu, punând alături de trăsăturile
fizice şi anecdote-însuşiri de caracter definitorii.Efigia lui Ştefan cel Mare,modelul clasic, este realizat
din linii simple, dovedind o incontestabilă artă de portretist, de altfel istoria literară i-a reţinut o bună
parte din portrete drept model. Glorificând eroul care a dat Moldovei stabilitate şi independenţă,
Ureche concepe povestirea din câteva momente: împrejurările morţii domnitorului, portretul
acestuia,sentimentele poporului la moartea lui Ştefan, aprecieri asupra vremii si intrarea lui in legenda
Este in principal caracterizat de Grigore Ureche deoarece Ștefan cel mare nu are nici o acțiune în
această operă. Grigore Ureche îl caracterizează indirect cât și direct.
Este caracterizat direct,Aceasta este caracterizarea făcută de Grigore Ureche. Prin urmare Ștefan cel
mare este caracterizat direct ca fiind: mânios, vărsa sânge nevinovat când era nervos. Dar de asemenea
avea și calități: nu era leneș, era meșter când venea vorba de războaie, unde era nevoie făcea el treaba.
Taote acestea sunt trăsături aflate din caracterizarea directă.
Caracterizarea indirectă ne aduce ceva mai mult. Aflăm că Ștefan era viteaz și iscusit când vine vorba
de războaie. Când oastea lui lupta cu ei nu se putea să nu câștige. Cu toții aveau încredere în el și
ascultau tocmai pentru că le dădea speranță.
Acțiunile lui din timpul domniei lui au lăsat o impresie bună. Astfel și fiul său Bogdan Vodă i-a luat
urma și a făcut fapte vitejești. Putem vedea astfel ce impact a avut domnia lui Ștefan asupra oamenilor
lui. Era ca un părinte un exemplu pentru ei. Nimeni nu a fost ca el.
Totusi,cronicarul incepe a fixa,prin litota, linia caracteristica a portretului fizic: "om nu mare la
statu", detaliu care are mai degraba convergenta morala, voind a sugera ca, desi mic de statura, Stefan e
urias prin faptele sale
Omul Stefan, supus vremelniciei - fapt sugerat prin utilizarea perfectului compus arhaic "fost-au" -
e aprig, impulsiv, temperament coleric: "manios si degraba a varsa sange nevinovat; de multe ori la
ospete omorata fara giudet." Se simte aici pozitia politica a cronicarului, dusman al autocratiei
voievodale.
Urmeaza o serie de trasaturi morale pe care autorul le surprinde cu admiratie dar si cu obiectivitate,
delimitate clar la nivelul textului prin adverbul "amintrelea". Voievodul se remarca prin capacitate
intelectuala, unitate caracteriala: "om intreg la fire", e intrepid, vesnic activ: "nele-nesu, si lucrul sau il
stiia a-I acoperi si unde nu gandiiai, acolo il aflai. "La lucruri de razboaie mester", Stefan are ceea ce
am numi astazi geniu militar, concept din care nu poate lipsi vitejia, curajul cu efecte psihologice
asupra ostenilor: "unde era nevoie insusi se varaia, ca vazandu-l ai sai, sa nu sa indarapteze si pentru
aceia raru razboiu de nu biruia".
De o mare tarie morala, Domnul nu se descurajeaza in fata esecului, are intotdeauna forta de a
intoarce infrangerea in izbanda: "stiindu-se cazut jos, sa radica deasupra biruitorilor". Aceste insusiri,
fundamentale, ale eroului stau sub semnul eternitatii, si cronicarul utilizeaza in enumerarea lor timpul
verbal durativ, imperfectul.
Gradarea ascendenta a liniilor portretului moral culmineaza cu secventa apoteotica in care cronicarul
prezinta dragostea poporului pentru marele voievod. Tara "l-au ingropat cu multa jale si plangere" pe
cel ce i-a fost parinte si i-a adus "mult bine si multa aparatura". Stefan a intrat in legenda, traditia
populara l-a sanctificat pentru "lucrurile lui cele vitejesti carile niminea din domni, nici mai nainte. nici
dupa aceia l-au ajunsu."
Trasaturile fixate de Grigore Ureche marelui voievod au fost urmate aproape intocmai in creatiile
scriitorilor nostri, ceea ce dovedeste intuitia exceptionala a cronicarului asupra caracterului
domnitorului.