Psalumul

Un psalm este un text poetic compus din mai multe versuri ce aparțin unui număr de patru genuri
literare principale. Cuvântul provine din termenul veterogrec ψαλμός (psalmos) care înseamnă o
compoziție muzicală interpretată la psalterion. El a fost folosit în traducerea Septuagintei pentru a
traduce cuvântul ebraic mizmôr, ceea ce înseamnă un cântec religios însoțit de muzică și care este
menționat de 57 de ori în Cartea Psalmilor.Psalmii pot avea caractere diferite: mai mult sau mai puțin
laudativ, intim, combativ, pocăit etc.

Context:
Cuvântul psalm se aplică în principal la textele din Cartea Psalmilor, dar există și alte cărți care conțin
psalmi, în special, cartea pseudoepigrafică Psalmii lui Solomon.
Psalmii din Cartea Psalmilor au o duzină de autori, deși ei sunt atribuiți în cea mai mare parte regelui
David. El i-ar fi scris la începutul secolului al X-lea înaintea erei noastre. Cu toate acestea, o parte din
psalmii cuprinși în Cartea Psalmilor (sefer tehilim în ebraică) au fost scriși de mai multe personaje
biblice (Adam, fiii lui Korah, Moise...).
Iudaism[
Psalmii au fost grupați în Cartea Psalmilor (în ebraică Tehilim (‫תהילים‬, „Laude”) și au un loc important
în iturghiaevreiască.
Catolicism
În liturghia catolică, cântarea psalmilor este reglată la ritmul Liturghiei Orelor, care organizează cele
șapte slujbe din cadrul rânduielii de rugăciune zilnică a unei comunități:audele,ceasul al treilea,ceasul
al șaselea,ceasul al nouălea,vecernia,pavecernița,utrenia. Fiecare dintre aceste rugăciuni include psalmi
într-o anumită ordine. Psalmii au un loc important în celebrarea Euharistiei. În timpul
Liturghiei Cuvântului prima ectură este întotdeauna urmată de cântarea (sau recitarea) unui psalm
meditativ.
Protestantism
Reforma protestantă a introdus în secolul al XVI-lea cântarea psalmilor în timpul slujbei de duminică,
permițându-i fiecărui enoriaș să participe la cântările divine. În special, Jean Calvin, familiarizat la
Strasbourg cu versificarea psalmilor de către Martin Luther, a început să scrie o colecție de Psalmi ce
puteau fi cântați de întreaga adunare; el a făcut apel la poetul Clement Marot, care transpusese deja
majoritatea psalmilor în versuri în limba franceză la începutul secolului al XVI-lea.
Ortodoxie
În creștinismul de tradiție ortodoxă al Bisericilor celor șapte sinoade, cei 150 de psalmi sunt incluși în
psaltirea bazată pe textele din Septuaginta. Au fost mai multe moduri de a le grupa. Psaltirea
constantinopolitană îi grupează în 74 de antifoane.Psaltirea palestiniană îi grupează în 20 de catisme cu
3 strofe, fiecare formată din aproximativ 3 psalmi.
În funcție de perioada anului liturgic, catismele sunt citite numai la utrenie și la vecernie sau la utrenie,
la ceasul întâi, la ceasul al treilea, la ceasul al șaselea, la ceasul al nouălea și la vecernie,în conformitate
cu rânduiala stabilită în ceaslov.
 Psalumul 30

Te înalţ, Doamne, căci m-ai ridicat

şi n-ai lăsat pe vrăjmaşii mei să se bucure de mine.
Doamne, Dumnezeule,
eu am strigat către Tine,
şi Tu m-ai vindecat.
Doamne, Tu mi-ai ridicat sufletul din Locuinţa morţilor,
Tu m-ai adus la viaţă din mijlocul celor ce se pogoară in groapă.
Cântaţi Domnului, voi cei iubiţi de El,
măriţi prin laudele voastre Numele Lui cel Sfânt!
Căci mânia Lui ţine numai o clipă,
dar îndurarea Lui ţine toată viaţa:
seara vine plânsul,
iar dimineaţa, veselia.
Când îmi mergea bine, ziceam:
„Nu mă voi clătina niciodată!”
Doamne, prin bunăvoinţa Ta mă aşezaseşi pe un munte tare,
dar Ţi-ai ascuns Faţa, şi m-am tulburat.
Doamne, eu am strigat către Tine
şi m-am rugat Domnului zicând:
„Ce vei câştiga dacă-mi verşi sângele şi mă pogori în groapă?
Poate să Te laude ţărâna?
Poate ea să vestească credincioşia Ta?
Ascultă, Doamne, ai milă de mine!
Doamne, ajută-mă!”
Şi mi-ai prefăcut tânguirile în veselie,
mi-ai dezlegat sacul de jale şi m-ai încins cu bucurie,
pentru ca inima mea să-Ţi cânte şi să nu stea mută.
Doamne, Dumnezeule, eu pururea Te voi lăuda!
 Comentariu

-Psalmul 30 este un psalm de mulţumire prin care se sărbătoreşte izbăvirea dintr-o mare primejdie,
probabil o boală serioasă. Semnificaţia cuvintelor din preambul "sfinţirea Casei Domnului [a lui David,
KJV]" nu e clară. Se poate ca Psalmul 30 a fost compus de David pentru sfinţirea palatului său sau
pentru sfinţirea altarului viitorului loc al Templului din aria lui Ornan Iebusitul, după izbucnirea
molimei (1 Cronici 21,14-22,1). Psalmul este cât se poate de personal. Poetul exprimă adânca lui
recunoştinţă faţă de Dumnezeu pentru bunătatea Lui şi indică amănuntele experienţelor din timpul bolii
sale. În sinagoga modernă, psalmul este citit la Sărbătoarea dedicării (Chamuka).

Psalmul vorbeşte despre cât de minunat este Dumnezeu şi cum l-a ajutat El pe David în clipele lui de
deznădejde. Atunci când era în vale, apăsat şi zdrobit sub poveri, Dumnezeu şi-a întins mâna şi l-a
vindecat, l-a ridicat pe stâncă, l-a păzit de ruşinea de-a fi pierdut împreună cu cei răi. David continuă şi
ne împărtăşeşte rugăciunea şi promisiunea pe care o face Domnului: mila Lui determină în noi dorinţa
laudei şi nevoia de a mărturisi despre bunătatea şi îndurarea divină!
 Psalmul 23
Un psalm al lui David

DOMNUL este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.

El mă culcă în păşuni verzi
şi mă conduce la ape odihnitoare.
Îmi înviorează sufletul
şi mă călăuzeşte pe cărări drepte,
datorită Numelui Său.
Chiar dacă ar fi să umblu
prin valea umbrei morţii[a],
nu mă tem de rău,
căci Tu eşti cu mine,
nuiaua şi toiagul Tău
mă mângâie.
Tu-mi întinzi masa
în faţa duşmanilor mei,
îmi ungi capul cu untdelemn
şi cupa mea este atât de plină.
Într-adevăr, bunătatea şi credincioşia mă vor însoţi
în toate zilele vieţii mele
şi voi locui în Casa DOMNULUI
cât vor dăinui zilele!

Comentariu
 Probabil cel mai cunoscut şi cel mai mult iubit dintre toţi psalmii este Psalmul 23, cunoscut
pretutindeni sub numele Psalmul Păstorului. El este şi delectarea copilului şi mângâierea
vârstnicului. I-au dat diferite nume, precum: Perla psalmilor, Psalmul privighetorii, Cântarea
păstorului despre Păstorul său etc. Augustin nota că psalmul acesta era imnul martirilor. Cu
siguranţă că s-au scris mai multe cărţi şi articole despre psalmul acesta şi s-au compus mai multe
poeme şi imnuri pe baza acestui psalm decât pe a oricărui altuia dintre psalmi. El are un mesaj
pentru oamenii de orice vârstă.
Dar el este mai mult decât Psalmul Păstorului. El zugrăveşte nu doar tabloul unui Păstor duios,
care conduce turma la odihnă şi o duce în "păşuni verzi", "la ape de odihnă", ocrotind-o de
primejdiile pustiului, dar şi tabloul unei Gazde pline de bunătate, care oferă abundenţă de hrană
şi grijă atentă oaspetelui Său. Psalmul se încheie cu o mărturisirea deplinei încrederi în Iehova,
care va conduce pe copilul Lui iubitor prin viaţa aceasta şi care îl va primi ca oaspete al Lui până
la sfârşitul zilelor sale.
Poemul se împarte în trei strofe. Primele două prezintă ideea călăuzirii şi ocrotirii iubitoare; a
treia prezintă ideea ospitalităţii.
Psalmul 23 nu are nici o umbră de naţionalism. El este universal prin apelul lui. Cu siguranţă că
experienţele lui David ca păstor prin locurile aspre ale dealurilor Iudeii şi, mai târziu, ca Gazdă
împărătească în belşugul curţii orientale din oraşul-capitală, l-au calificat să scrie acest psalm,
cea mai plăcută dintre poeziile lirice sacre.
 Psalmul 6
Doamne, nu mă pedepsi cu mânia Ta
şi nu mă mustra cu urgia Ta.
Ai milă de mine, Doamne, căci mă ofilesc!
Vindecă-mă, Doamne, căci îmi tremură oasele.
Sufletul mi-e îngrozit de tot.
Şi Tu, Doamne, până când vei zăbovi să Te înduri de mine?
Întoarce-Te, Doamne, izbăveşte-mi sufletul!
Mântuieşte-mă, pentru îndurarea Ta!
Căci cel ce moare nu-şi mai aduce aminte de Tine
şi cine Te va lăuda în Locuinţa morţilor?
Nu mai pot gemând!
În fiecare noapte îmi stropesc aşternutul
şi-mi scald patul în lacrimi.
Mi s-a supt faţa de întristare
şi a îmbătrânit din pricina tuturor celor ce mă prigonesc.
Depărtaţi-vă de la mine toţi cei ce faceţi răul!
Căci Domnul a auzit glasul plângerii mele!
Domnul îmi ascultă cererile
şi Domnul îmi primeşte rugăciunea!
Toţi vrăjmaşii mei vor fi acoperiţi de ruşine şi cuprinşi de spaimă;
într-o clipă vor da înapoi, acoperiţi de ruşine

Comenatriu

Cel dintâi din cei şapte psalmi de penitenţă.Psalmul 6 este profund personal. Maclaren zice: "Dacă
pulsaţia unei dureri personale a găsit vreodată lacrimi şi glas, aceasta este în psalmul acesta." Luther îl
numea "o rugăciune de penitenţă pentru sănătatea trupului şi a sufletului". În el psalmistul exprimă
 agonia trupească şi chinul sufletului când e făcut să sufere de cei care susţin că Dumnezeu l-a părăsit.
Cu toate că e pe pragul morţii, el se roagă fierbinte cerând ajutor şi susţine cu tărie că Dumnezeu îl
ascultă şi îl mântuieşte. Ca şi Psalmul 3, acesta psalm prezintă o schimbare dramatică bruscă.

David pare de nerecunoscut in acest psalm, care ascunde in versurile sale niste trairi de un dramatism
profund. Eroul poporului sau, viteazul in lupte si biruitorul de alta data se lasa doborat de melancolie si
plange. Dar nu oricum, ci pe genunchi inaintea Dumnezeului.

Psalmul 15
 Doamne, cine va locui în cortul Tău?
Cine va locui pe muntele Tău cel sfânt?
Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu
şi spune adevărul din inimă.
Acela nu cleveteşte cu limba lui, nu face rău semenului său
şi nu aruncă ocară asupra aproapelui său.
El priveşte cu dispreţ pe cel vrednic de dispreţuit,
dar cinsteşte pe cei ce se tem de Domnul.
El nu-şi ia vorba înapoi dacă face un jurământ in paguba lui.
El nu-şi dă banii cu dobândă
şi nu ia mită împotriva celui nevinovat.
Cel ce se poartă aşa nu se clatină niciodată

Comentariu

Psalmul 15 este construit pe un dialog imaginar intre om si Dumnezeu. In acest dialog, omul intreaba, iar
Dumnezeu raspunde. In cazul de fatza, cele doua intrebari puse de om ocupa un singur verset ( 1 ), in timp
 ce raspunsul amplu al lui Dumnezeu este cuprins in urmatoarele patru versete.
Se crede ca Psalmul 15 reda o ceremonie la intrarea in Sanctuar. In timp ce pelerinii pun intrebarea rituala:
„Doamne, cine va locui in cortul Tau? Cine va locui pe muntele Tau cel sfant ?”, preotii le reamintesc
acestora conditiile cerute de Dumnezeu pentru a se apropia de El: trairea in adevar, infaptuirea dreptatii si
iubirea semenilor.
Ideea centrala a psalmului nu este straina lumii pagane. La intrarea unor temple pagane din Egipt si
Babilon, existau inscriptii de genul: „Cel ce intra trebuie sa fie curat; la intrarea in templul marelui zeu
trebuie sa se purifice cum se cuvine.”
Acest adevar este prezent pretutindeni in Sfintele Scripturi, atragandu-ne atentia ca, daca vrem sa ne
apropiem de Dumnezeu, trebuie sa stim ca sfintenia Lui ne obliga la un comportament adecvat. Unul din
cele mai elocvente pasaje biblice care ne atrag atentia asupra acestui lucru este cel din Eclesiastul 5,

Psalmul 16
Păzeşte-mă, Dumnezeule, căci în Tine mă încred.
Eu zic Domnului: „Tu eşti Domnul meu,
 Tu eşti singura mea fericire!”
Sfinţii care sunt în ţară,
oamenii evlavioşi, sunt toată plăcerea mea.
Idolii se înmulţesc, oamenii aleargă după dumnezei străini,
dar eu n-aduc jertfele lor de sânge
şi nu pun numele lor pe buzele mele.
Domnul este partea mea de moştenire şi paharul meu,
Tu îmi îndrepţi sorţul meu.
O moştenire plăcută mi-a căzut la sorţ,
o frumoasă moşie mi-a fost dată.
Eu binecuvântez pe Domnul, care mă sfătuieşte,
căci până şi noaptea îmi dă îndemnuri inima.
Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei.
Când este El la dreapta mea, nu mă clatin.
De aceea, inima mi se bucură, sufletul mi se veseleşte
şi trupul mi se odihneşte în linişte.
Căci nu vei lăsa sufletul meu în Locuinţa morţilor,
nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.
Îmi vei arăta cărarea vieţii;
înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse
şi desfătări veşnice în dreapta Ta.

Comenatriu

Acest psalm Îl are ca subiect special pe Hristos, şi anume în starea Sa de Om aici jos, unde a trăit în
dependenţă desăvârşită de Dumnezeu. El spune: „Păzeşte-mă, Dumnezeule, pentru că în Tine mă
încred“ – rugăciunea dependenţei şi a încrederii. Întregul drum care se afla în faţa Sa era extrem de
 greu şi întunecos, dar El nu S-a dat înapoi. Ţelul Lui a fost proslăvirea Tatălui Său, chiar până la
moarte. Ce minunat străluceşte slava Sa ca Fiu al Omului în cuvintele: „Tu eşti Domnul meu!
Bunătatea mea nu se înalţă până la Tine!“ El a luat locul unui om care era dependent de bunătatea lui
Dumnezeu, pentru a rămâne ocrotit. El Însuşi s-ar fi putut ocroti, dar cum ar fi stat atunci lucrurile
referitoare la dependenţa Sa ca Om şi Slujitor? Vedem aici opoziţia clară faţă de Adam, care s-a înălţat
şi care a dorit să fie egal cu Dumnezeu. În timp ce Isus S-a alăturat acelora care s-au lăsat botezaţi de
Ioan Botezătorul şi şi-au recunoscut păcatele, plăcerea lui Dumnezeu s-a odihnit peste El.

Psalmul 20
Să te asculte Domnul în ziua necazului,
să te ocroteascăN umele Dumnezeului lui Iacov,
să-ţi trimită ajutor din locaşul Său cel Sfânt
şi să te sprijine din Sion!
Să-Şi aducă aminte de toate darurile tale de mâncare
 şi să-ţi primească arderile-de-tot!
Să-ţi dea ce-ţi doreşte inima
şi să-ţi împlinească toate planurile tale!
Atunci noi ne vom bucura de biruinţa ta
şi vom flutura steagul în numele Dumnezeului nostru.
Domnul să-ţi asculte toate dorinţele tale!
Ştiu de acum că Domnul scapă pe unsul Său
şi-i va răspunde din ceruri, din locaşul Lui cel Sfânt,
prin ajutorul atotputernic al dreptei Lui.
Unii se bizuie pe carele lor, alţii, pe caii lor,
dar noi ne bizuim pe Numele Domnului, Dumnezeului nostru.
Ei se îndoaie şi cad,
dar noi ne ridicăm şi rămânem în picioare.
Scapă, Doamne, pe împăratul
şi ascultă-ne când Te chemăm!

Comentariu
Psalmii 20 şi 21 sunt psalmi pereche, de tip liturgic, fără îndoială, primul de cântat pentru împărat, când
era gata să plece la război; cel de-al doilea de cântat la reîntoarcerea lui în triumf. Psalmul 20 sugerează
o aranjare de antifon pentru ritualul serviciului: v. 1-5 să fie cântate de adunare, v. 6-8, de împărat sau
de un levit, v. 9 de către popor. Preambulul versiunii siriace spune că el a fost compus cu prilejul
războiului cu sirienii şi amoniţii (2 Samuel 10). Cu privire la autorul psalmului.
Cu privire la preambul.
În acest psalm, Duhul Sfânt ne dă prin gura lui David două mărturii despre slava lui Dumnezeu:
versetele 1-6 mărturisesc despre creaţie şi întinderea ei, în timp ce versetele 7-14 au ca obiect legea
dată de Dumnezeu.
Prin creaţie, Dumnezeu a vorbit oamenilor, înainte ca El să stabilească relaţiile Sale cu Israel şi să-i dea
legea ca etalon. Oameni ca Iov, cei trei prieteni ai săi şi Elihu, care, aşa cum se poate presupune, au
trăit înainte de Avraam, au citit în cartea creaţiei şi au învăţat de acolo teama de Dumnezeu. Într-adevăr:
„Cerurile vestesc gloria lui Dumnezeu şi întinderea arată lucrarea mâinilor Sale. ...nu este nici o
vorbire şi nu sunt cuvinte, glasul lor nu se aude.“ Având în vedere o asemenea comunicare despre
existenţa lui Dumnezeu, despre puterea şi slava Sa, înţelegem fără greutate expresia Sfintei Scripturi
din Romani 1:20-2: „...încât ei să fie fără scuză. Fiindcă, după ce L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-
au glorificat ca Dumnezeu, nici nu i-au mulţumit.“

Psalmul 19
Cerurile spun slava lui Dumnezeu,
şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui.
O zi istoriseşte alteia acest lucru,
o noapte dă de ştire alteia despre el.
Şi aceasta, fără vorbe, fără cuvinte,
al căror sunet să fie auzit,
dar răsunetul lor străbate tot pământul
 şi glasul lor merge până la marginile lumii.
În ceruri, El a întins un cort soarelui.
Şi soarele, ca un mire care iese din odaia lui de nuntă,
se aruncă în drumul lui cu bucuria unui viteaz:
răsare la un capăt al cerurilor
şi îşi isprăveşte drumul la celălalt capăt;
nimic nu se ascunde de căldura lui.
Legea Domnului este desăvârşită şi înviorează sufletul;
mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor.
Orânduirile Domnului sunt fără prihană şi veselesc inima;
poruncile Domnului sunt curate şi luminează ochii.
Frica de Domnul este curată şi ţine pe vecie;
judecăţile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte.
Ele sunt mai de preţ decât aurul, decât mult aur curat;
sunt mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri.
Robul Tău primeşte şi el învăţătura de la ele;
pentru cine le păzeşte, răsplata este mare.
Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă?
Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc!
Păzeşte de asemenea, pe robul Tău de mândrie,
ca să nu stăpânească ea peste mine!
Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari.
Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele
şi cugetele inimii mele,
Doamne, Stânca mea şi Izbăvitorul meu!

Comentariu
Marele filozof Kant marturisea: „Doua lucruri imi umplu sufletul de temere sfanta si de uimire tot mai mare:
spectacolul cerului instelat, care ne spulbera efectiv ca fiinte fizice, si Legea morala, care ne confera o
demnitate infinita ca agenti inteligenti.”
In esenta, acest psalm este o meditatie cu privire la slava pe care Dumnezeu o manifesta in cele doua carti
ale revelatiei Sale: natura si Cuvantul scris. Citind acesta meditatie de o frumusete poetica deosebita,
parca il vedem pe David stand sub cerul liber, fie inainte de ivirea zorilor, fie in clipele amurgului,
contempland maretia Creatiei si laudandu-L pe Dumnezeu. Un adevarat „Te Deum laudamus” ( „Pe Tine,
Doamne, Te laudam” ), compus cu trei milenii in urma la adresa Creatorului si Pastratorului vietii, un Te
Deum care i-a inspirat pe multi compozitori si poeti deopotriva.

Haydn a folosit primele versete ale Psalmului 19 in oratoriul „Creatiunea”, iar Joseph Addison a compus
o parafrazare a acestui psalm in poemul „Firmamentul spatios”. Insa adevaratele binecuvantari pe care
 le-a adus umanitatii aceasta meditatie veche de milenii, dar mereu actuala prin continutul ei, se va vedea
doar la sfarsit, cand Dumnezeu va trage linia. Atunci, toate lucrurile bune si toate lucrurile rele care s-au
faptuit sub soare de la Creatie incoace, vor aparea in adevarata lor lumina, cu influenta lor si cu efectele lor
indepartate.