CAZANIA DUMINICII SF.

APOSTOL TOMA
(Despre credinţă)

Fraţi creştini,

Mare este puterea credinţei şi minunate sunt darurile ei!Viaţă fără de moarte şi
Împărăţie veşnică ne dăruieşte nouă credinţa, căci zice Sfânta Evanghelie: "Crezând,
viaţă să aveţi întru numele Lui", iar în alt loc: "Cel ce va crede şi se va boteza, se va
mântui".
Sfântul apostol Pavel ne învaţă, zicând: "Crede în Domnul Iisus Hristos şi te vei
mântui împreună cu casa ta"(Fapte Ap. 16, 31). Este de ajuns numai să creadă omul ca
să se mântuiască? Dumnezeiasca Evanghelie zice: "Va să vie Fiul omului, întru slava
Tatălui Său împreună cu îngerii Săi şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele
lui"(Matei 16, 27). "Şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune întru învierea vieţii, iar cei ce
au făcut cele rele, întru învierea osândirii"(Ioan 5, 29).
Este vreo nepotrivire când dumnezeiasca Scriptură ne spune că credinţa
mântuieşte pe om, iar în alte locuri ne învaţă că faptele cele bune aduc mântuirea? O,
fraţilor, să nu ne înşelăm, căci unite sunt învăţăturile lui Dumnezeu. Nici credinţa
singură şi nici faptele cele bune singure, ci credinţa împreună cu faptele cele bune
mântuiesc pe om.
Credinţa se împarte, în cunoscătoare şi lucrătoare.
Credinţa este cunoscătoare, când numai cu mintea noastră credem cele ce învaţă
credinţa, dar din faptele cele bune nimic nu facem. Această credinţă este însă moartă şi
nefolositoare şi nu poate să mântuiască pe om, aşa cum ne spune Sfântul Apostol Iacob
când zice: "Credinţa, dacă nu va avea fapte, singură de sineşi, este moartă"(Iacob 2,17).
"Ce folos, fraţii mei, de va zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are! Oare, credinţa
poate să-l mântuiască?"(Iacob 2,14).
Credinţa este lucrătoare când credem toate câte ea ne învaţă şi facem toate câte ea
legiuieşte. Aceasta este credinţa pentru care zice dumnezeiescul Apostol: "Credinţa care
se lucrează prin dragoste"(Galateni 5, 6).
Deci când zice dumnezeiasca Scriptură: "Ca, crezând, viaţă să aveţi" şi "tot cel ce
va crede şi se va boteza se va mântui", şi altele asemenea, ea vorbeşte despre credinţa
cea lucrătoare, care se lucrează prin dragostea ce este împreunată cu faptele cele bune.
Când zice Scriptura: "Că va răsplăti fiecăruia după faptele lui", şi altele asemenea
acestora, înţelegem că fiecărui credincios îi va răsplăti după faptele cele făcute din
credinţă. Această înţelegere ne-o arată lămurit, prin pilde, grăitorul de Dumnezeu
Apostol, când laudă credinţa lui Abel, dar laudă şi faptele lui cele bune, adică jertfa cea
bineprimită, pe care i-o aducea lui Dumnezeu; când laudă credinţa lui Enoh, dar
slăveşte şi faptele cele bune ale lui; când laudă credinţa lui Noe, dar împreună cu
credinţa lui laudă şi nevoinţa lui pentru facerea corăbiei; când laudă credinţa lui
Avraam, dar se minunează şi de ascultarea lui faţă de Dumnezeu. Pe rând, laudă
credinţa altor mulţi sfinţi şi slăveşte minunile, dar povesteşte şi minunatele lor
lupte(Evrei 11, 36-38).
Din toate acestea vedem lămurit că credinţa, care mântuieşte, este unită cu faptele
cele bune. "Credinţa fără fapte este moartă şi nelucrătoare. Căci precum trupul fără
suflet este mort, aşa şi credinţa fără fapte, moartă este"(Iacob 2, 20 şi 26), ne spune
Sfântul Apostol Iacob.
Creştine, tu te lauzi că ai credinţă, dar ce folos că tu calci legea creştină! Şi
demonii cred şi se înfricoşează, dar nimic nu folosesc. Tu crezi că Dumnezeu a dat cele
zece porunci şi că cel ce calcă una dintr-însele, fără îndoială, se pedepseşte, dar toată
ziua, fără nici o teamă şi sfială, defăimezi şi calci fiecare poruncă. Deci la ce-ţi foloseşte
ţie credinţa?
Tu crezi că Dumnezeu a legiuit ca să-L iubeşti pe El din toată inima, din tot
sufletul şi din tot cugetul, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Dar tu Îl defăimezi pe
Dumnezeu, prin călcarea poruncilor Lui, şi pe aproapele îl nedreptăţeşti şi îl superi în
toate chipurile. Deci care este folosul credinţei tale?
Tu crezi că de nu vei ierta greşelile oamenilor, este cu neputinţă să-ţi ierte
Dumnezeu păcatele tale. Crezi că Dumnezeu îţi porunceşte ca să iubeşti pe vrăjmaşii
tăi, dar tu îi urăşti şi-i prigoneşti până la moarte. Deci ce-ţi foloseşte ţie credinţa ta?
Tu crezi că Dumnezeu îţi porunceşte: "Învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi
smerit cu inima"(Matei 11, 29), dar tu eşti mânios şi mândru. Deci ce-ţi foloseşte ţie
credinţa ta?
Tu crezi că orice vei face săracului, lui Dumnezeu faci, căci zice Hristos:
"Întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi prea mici ai Mei, Mie aţi făcut"(Matei 25,
40); tu însă vezi săracul, dar îţi întorci faţa de la dânsul; vezi săracul şi, în loc de
milostenie, îl încarci cu ocări. Aşadar, ce-ţi foloseşte ţie credinţa ta?
Tu crezi că va să vină o zi în care va şedea Dumnezeu pe Scaunul slavei Sale, să
judece pământul şi lumea şi că cei ce au făcut fapte bune, vor merge în viaţa veşnică, iar
cei ce au făcut păcate, în chinul veşnic; tu însă te leneveşti cu totul de la faptele cele
bune şi, cu multă osârdie, în fiecare zi, faci păcate. Aşadar, ce-ţi foloseşte ţie credinţa
ta?
Această credinţă nu mântuieşte pe nici un om şi nici pe tine, după cum ne
încredinţează Sfântul Apostol Iacob, când zice: "Acest fel de credinţă este moartă şi
nedesăvârşită", adăugând că "credinţa din fapte ia puterea şi desăvârşirea"(Iacob 2,20 şi
22).
Din toate acestea, cunoaştem adevărata învăţătură insuflată de Dumnezeu, că
credinţa ne ajută nouă la săvârşirea faptelor celor bune, iar faptele cele bune dau
credinţei desăvârşirea.
Fraţilor, noi n-am văzut, nici ca Apostolii, pe Domnul nostru Iisus Hristos şi, nici
ca Toma, n-am pipăit coasta Lui. Am auzit numai învăţătura Evangheliei şi am crezut
că Acesta este Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Izbăvitorul lumii.
Domnul Iisus fericeşte pe cei ce n-au văzut şi au crezut, când zice: "Fericiţi cei ce
n-au văzut şi au crezut!. Dar, oare, vom fi noi vrednici de acest fel de fericire? Oare,
suntem noi fericiţii, care n-am văzut şi am crezut? Da, cu adevărat vom fi fericiţi dacă
credinţa noastră va fi o credinţă roditoare numai de fapte bune, săvârşite prin dragoste;
o credinţă care ne ajută la săvârşirea numai de fapte bune, o credinţă care se
desăvârşeşte şi se arată prin faptele noastre cele bune.
Din mila lui Dumnezeu avem cea mai desăvârşită credinţă, credinţa
dreptslăvitoare, credinţa ortodoxă. Să unim deci, cu dânsa, şi faptele noastre cele bune
şi plăcute lui Dumnezeu, căci numai aşa vom fi în rândurile drepţilor şi fericiţilor.
"Aşadar, o, iubiţii mei fraţi, după cum ne porunceşte nouă grăitorul de Dumnezeu,
Apostolul Pavel, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt
curate, câte sunt de iubit, câte sunt cu nume bun, orice faptă bună şi orice laudă, la
acestea să vă fie gândul; cele ce aţi învăţat şi aţi luat şi aţi auzit şi aţi văzut la mine,
acestea să le faceţi şi Dumnezeul păcii va fi cu voi"(Filip. 4, 8-9). Amin!
_________________