ORIGINEA ŞI EVOLUŢIA LIMBII ROMÂNE

Limba română
- face parte din familia limbilor romanice: franceză, italiană, spaniolă, portugheză, catalană
(Spania), sarda (Italia), retoromană (Elveţia), dalmata.
- toate limbile romanice provin din latina populară

Sec. I – XVI

- 105-106 – cucerirea Daciei de către romani

- 271 – retragerea aureliană
- secolele III-IV – pătrunderea creştinismului
- secolul VI – pătrunderea slavilor
- secolul IX – apariţia alfabetului chirilic (Chiril şi Metodie)
- secolele X – XI – încheierea formării limbii române; scindarea în patru dialecte: daco-
român, aromân, meglenoromân, istroromân
- secolele XI – XII – pătrunderea maghiarilor în Transilvania
- secolul XIV – întemeierea Ţărilor Române
- secolul XVI – a) prima tipăritură la Târgovişte (Macarie),
b) 1521 – Scrisoarea lui Neacşu în limba română,
c) textele maramureşene – manuscrise în limba română,
d) Diaconul Coresi tipăreşte la Braşov 9 cărţi în limba română (cărţi
religioase);

Substrat dac (abur, barză, brad, buză, căciulă)

Substrat latin (a avea, brun, casă, om, timp)
Adstrat slav (ceas, dragoste, a iubi, prieten)
Adstrat maghiar (neam, oraş, seamă)

Secolele XVII – XIX dialectul dacoromân are ca subdialecte (graiuri): muntenesc,

moldovenesc, bănăţean, crişan, maramureşean
- secolul XVII – 1688 – Biblia de la Bucureşti, în limba română – subdialectul muntenesc
devine limbă literară; Antim Ivireanul, Dosoftei, Varlaam – traduc texte religioase în limba
română; Grigore Ureche „Letopiseţul Tării Moldovei” – se demonstrează latinitatea limbii
române; Miron Costin „De neamul moldovenilor” arată latinitatea limbii române, unitatea
românilor din cele trei ţări române
- secolul XVIII – influenţa din turcă (cafea, sarma, ciubuc, chibrit); influenţa din greacă (a
economisi, folos, a pedepsi, a se plictisi); Dimitrie Cantemir în „Hronicul vechimei a
româno-moldo-vlahilor”; formarea registrelor stilistice: cult, oral etc.
- secolul XIX – Şcoala Ardeleană – încearcă să demonstreze a) puritatea etnică: „Istoria şi
lucrurile şi întâmplările românilor” – Samuil Micu, „Hronica românilor şi a mai multor
neamuri” – Gheorghe Şincai, „Istoria pentru începutul românilor în Dachia” – Petru Maior;
b) puritatea lingvistică: „Elementa linguae daco – romanae sive valachicae” prima
gramatică, „Lexiconul de la Buda” – dicţionar etimologic; influenţa din germană (cartof,
pantof, şurub); influenţa din rusă (borş, poliţie, steag, votcă); influenţa din franceză
(adresă, bijuterie, machiaj, şofer); influenţa din italiană (capodoperă, stradă, maestru);
1828 – „Gramatica românească” – Ion Heliade Rădulescu; latina cultă (împrumuturi -
reromanizare): comparaţie, rege, subiect, monument, clar etc.; 1860 – înlocuirea alfabetului
chirilic cu cel latin; Titu Maiorescu susţine ortografia fonetică.
Secolul XX – 1904 – Primul „Îndreptar ortografic”