COORDONATOR : ABSOLVENT:

Prof.Ing. DUMITRACHE MIRELA

2006/2007

1
2
 CUPRINS

ARGUMENT ...................…………………….……………………….…..pag.4

Capitolul I

CUNOAŞTEREA AUTOMOBILULUI .............................................….…..pag.5

1.Istoria automobilului .........................................................................pag.5

2.Clasificarea automobilelor..................................................................pag.6

3.Clasificarea autoturismelor..................................................................pag.6

4. Clasificarea autobuzelor......................................................................pag.7

5. Clasificarea automobilelor pentru transportul mărfurilor....................pag.8

6. Clasificarea automobilelor cu destinaţie specială ...............................pag.8

7. Părţile contructive ale unui automobil.................................................pag.9

Capitolul II

REPARAREA ŞI CONTROLUL RADIATOARELOR

DE RĂCIRE ...…............................................................................................pag.16

1.ÎNTREŢINEREA INSTALAŢIEI DE RĂCIRE...........................................pag.20

2. REPARAREA INSTALAŢIEI DE RĂCIRE...............................................pag.21

MĂSURI DE TEHNICA SECURITĂŢII MUNCII...................................pag.20

BIBLIOGRAFIE...........................................................................................pag.25

3
 ARGUMENT

Automobilul în trecut o emblemă a bogăţiei, actualmente o necesitate este

prezentat în prima parte a lurării ca structură constructiv funcţională generală.

Cunoaşterea principalelor,, module” constructive şi a principiului de

funcţionare repzezintă bază informaţională pentru elaborarea concretă temei primite.

Sistemul de răcire este componentă funcţională indispensabilă asociată

motoarelor cu combustibil.

După ce au fost prezentate cele 2 tipuri de răcire cu aer şi apă , în lucrare a fost

abordată detaliat problema reparării radiatoarelor sub aspectul cauze, efecte nedorite

asupra funcţionării şi posibilităţi de remediere sau înlşăturare a acestora .

Pentru că în tehnică, ca şi în viaţă este mai uşor să previ decât să tratezi,

lucrarea este completată u lucrări de întreţinere a instalaţiei de răcire.

În final sunt nominalizate câteva reguli de protecţie a muncii menite să

conserve utilaje şi dispozitive, dar mai ales să diminueze riscurile ce pot genera

accidente, îmbolnăviri sau afecta capacitatea de muncă a operatorilor din atelierelr

de tinichigerie- opsitorie auto.

4
 CAPITOLUL I
CUNOASTEREA AUTOMOBILULUI

1 .Istoria automobilului

Automobilul este un vehicol rutier, carosat şi suspendat elastic pe cel puţin trei roţi - care se
poate deplasa pe mijloace de propulsie proprii în diferite condiţii diferite de teren - destinat
transportului direct sau prin tractarea al unor încărcături ce pot fi bunuri, persoane.
Primul proect de automobil a fost opera lui Leonardo da Vinci(1452-1519), care preciza
acţionarea autovehiculului cu motor oralogic (cu arc special). Proiectul nu a fost realizat niciodată.
Adevaratii pionieri în construcţia automobilului sunt consideraţi Lenoir, Delamare -
Deboutterville, Daimler, Benz şi Ford. Odată cu ei apar şi firmele specializate în construcţia
automobilului.
Prima firma se numea “Panhard – Levassor” şi a fost fondată în anul 1845, folosind
motoare Daimler. În 1898, apare firma Peugeot, care va construi şi un motor cu acelaşi nume.
Firma Renault îşi are începuturile în anul 1899, descrisă de Louis Renault, împreună cu cei trei
fraţi ai săi. Renault a scos pe piaţă primele automobile de construcţie proprie în anul 1902. Uzinele
Fiat şi-au deschis porţile în anul 1899, urmate de Mercedes, în anul 1900. În 1896 a luat naştere
societatea “English Daimler Company”, iar în 1898 a realizat primul automobil de construcţie
proprie. Tot în Anglia, în această perioadă au apărut mărci precum Lachester, Tonicroft, Napier,
etc.
Automobilul este un vehicul al cărui principiu de deplasare este propulsia.
Principalele componente funcţionale sunt:
- Caroseria ;
- sistemul de rulare ;
- sistemul de suspensie ;
- sistemul de transmisie ;
- motor.

2.Clasificarea automobilelor
a. După destinaţie:
- pentru transportul persoanelor :

5
 o autoturisme ;
o autobuze ;
o automobile de performanţă ;
- speciale
b. după particularităţile constructive :
- tipul motorului
o electric ;
o termic;
 cu scânteie;
 prin compresie ;
- tipul transmisiei:
o mecanică ;
o hidraulică ;
o hidromecanică ;
o electrică ;
- formula roţilor :
o cu două punţi (4x2 ; 4x4) ;
o cu trei punţi (6x2; 6x4; 6x6) ;
o cu patru punţi (8x4; 8x6; 8x8) ;

În formula ratilor
p1 = nr. total de punţi ( osii).
pm = nr. punţilor motoare.

3. Clasificarea autoturismelor
Autoturismul este un automobil care prin constatare şi amenajare este destinat transportului
de persoane având cel mult 9 locuri.
Clasificarea se face după:
a. capacitatea cilindrică:
- autoturisme foarte mici ( microturisme ) Cc < 600 cm
- autoturisme mici Cc – [ 600 , 1300] cm3 ;
- autoturisme mijlocii Cc – [ 1300 , 2500 ] cm3 ;

6
 - autoturisme mari Cc > 2500 cm3 ;
b. tipul caroseriei :
- cu caroserie deschisă ;
- cu caroserie închisă ;
- decapotabile ;
c. forma caroseriei :
- limuzina ;
- cupeu ;
- cabrioleta ;
- fandoleţ ;
- autoturism teren ;
- autoturism sport ;
d. meciul general de organizare:
- motor faţă , punte motoare spate ;
- motor şi puntea motoare în faţă ;
- motor şi puntea motoare în spate ;

4. Clasificarea autobuzelor
Autobuzul este un automobil, care prin construcţie şi amenajare este destinat transportului
de persoane şi bagaje având mai mult de 9 locuri.
Clasificarea autobuzelor se face după:
a. destinaţie:
- pentru transport urban ( utilizate în interiorul oraşelor, amenajate cu locuri pe scaune
coridor pentru circulaţie şi cel puţin două platforme pentru urcarea şi coborârea rapidă în staţii.
- Pentru transport interurban, amenajate cu locuri pe scaune şi coridor de trecere, cu
locuri speciale pentru bagaje , pe acoperiş sau sub suprastructură.
- Autocare pentru pasageri si bagaje transportate pe distante lungi.
b. Nr. de locuri şi lungimea de gabarit:
- de foarte mică capacicate ( 15 locuri ; Lt < 5 m ) ;
- de mică capacitate ( 15 – 30 locuri ; Lt < 7 m) ;
- de capacitate medie ( 30 – 40 locuri; Lt < 9,5 m ) ;
- de capacitate mare ( > 40 locuri; Lt > 9,5 m ) ;
c. Modul de organizare generală :

7
 - cu motorul în faţă ;
- cu motorul sub podea, la mijloc ;
- în spate ;

5. Clasificarea automobilelor pentru transportul mărfurilor

Se clasifică după destinaţie şi după încărcătura utilă.
- autoutilitară – caroserie închisă şi cabina separată cu încărcătura utilă < 10.000 N.
- autocamioneta – caroserie deschisă, eventual acoperită cu coviltir, cu cabina separată şi
încărcătura utilă de 15.000 – 20.000 N.
o uşoare 15.000 – 30.000 N;
o 30.000 – 80.000 N – mijlocii ;
o 80.000 – 120.000 N – grele ;
120.000 N – foarte grele ;

6. Clasificarea automobilelor destinaţie specială

- autocisterna – echipată cu 1-2 recipiente transportul lichidelor.
- Autoizoterma – cu caroserie termoizolantă fără instalaţie frigorifică destinată bunurilor
persoanei.
- Autotractor – pentru tractarea uneia sau mai multor remorci sau altor autovehicule.
- Autotractor cu şa – pentru tractarea semiremorcilor prevăzute cu sistem de reazem.
o Autoateliere ;
o Autoanitare ;
o Autoscările ;
o Automacarale ;
o Autopluguri ;
o Autostropitoare.

7. Părţile constructive ale unui automobil 

Principalele părţi constructive ale automobilului sunt :

- motorul (fig.1)- care constituie sursa de energie proprie, deţinută din convertirea
energiei chimice a combustibilului în energie mecanică transmisă la roţile motoare care
asigură deplasarea automobilului .

8
 Fig. 1. – Motorul

Motorul are următoarele părţi funcţionale principale :

 mecanismul motor format din organe fixe (bujie, cilindru, chiulosa, carterul) şi
organe mobile (piston , segmenţi, bolţ , bielp, arbore cotit , volant)

9
 Fig. 2. Mecanismul motor
 sisteme şi instalaţii auxiliare ale motorului sunt :
- instalaţia de alimentare (fig.3) ;
- mecanismul de distribuţie ;
- instalaţia de aprindere (fig.4);
- instalaţia de ungere(fig.5);
- instalaţia de răcire (fig.6);
- sistemul de pornire ;
-sistemul de reglare şi control ;

Fig. 3. Instalaţia de aprindere

10
Fig. 4. Instalaţia de aprindere (M.A.S)

Fig.5. Instalaţia de ungere

11
 Fig. 6. Instalaţia de răcire

 şasiul - ambreiaj ;
- transmisia - cutia de viteze(fig.7);
Compus din :  - transmisie cardanică ;
- puntea motoare(fig.8)

- mecanismele de conducere : - mecanismul de direcţie(fig.9);

- instalaţia de frânare (fig.10);
- organele de susţinere şi propulsie: - cadrul de susţinere(fig.11) ;
- suspensia (fig.12);
- roţile (fig.13);
- instalatiii auxiliare (fig.14) ;

Fig.7. Cutia de viteze Fig. 8. Puntea motoare

12
Fig. 9. Mecanismul de direcţie

Fig. 10. Instalaţia de frânare

Fig.11.Cadrul de susţinere

13
 Fig. 12. Suspensia  Fig. 13. Roţile

Fig. 14. Instalatiii auxiliare

 transmisia – distribuie momentul motor la roţile motoare şi este alcătuită din :

- ambreiaj ;
- cutia de viteze;
- transmisie cardinică ;
- transmisie principală ;
- diferenţial ;
-arbori planetari
-transmisie finala
 Ambreiajul - cuplează şi decuplează progresiv motorul de restul transmisei la pornire şi
în timpul mersului la schimbarea vitezelor;

14
 Cutia de viteze – modifică forţa de tracţiune respectiv viteza proporţional cu rezistenţa
La înaintare, permite mersul înapoi păstrând acelaşi sens de rotaţie la motor şi staţionarea
îndelungată cu motorul în funcţiune.
 Transmisia cardanică- transmite momentul motor de la cutia de viteze la transmisia
principală care au axele parametrice aşezate sub un unghi variabil;
 Transmisia principală transmite momentul motor de la transmisia cardonică ( planul
longitudinal al automobilului) la diferenţial şi arborii planetari situaţi în plan transversal,
contribuind în acelaşi timp la creşterea momentului motor.
 Diferenţialul permite ca în viraje, roţile aparţinând aceleiaşi punţi să parcurgă lugimi
diferite de drum
 Arborii planetari transmit momentul de la diferenţial la roţile motoare ;
 Transmisia finală măreşte raportul total de transmitere ;
 Mecanismele de conducere garantează siguranţa deplasării automobilului pe traseul dorit.
In această categorie intră : - mecanismul de direcţie ;
- sistemul de frânare ;
 Mecanismul de direcţie asigură schimbarea direcţiei de parcurs prin modificarea planului
roţilor de direcţie în raport cu planul longitudinal

15
 CAPITOLUL II

REPARAREA ŞI CONTROLUL RADIATOARELOR DE RĂCIRE

Instalaţia de răcire a motoarelor are rolul de a menţine motoarele la temperatura optimă de
funcţionare, evitându-se condensarea combustibilului din amestecul carburat, atunci când motorul
merge la o temperatură prea scăzută, iar combustibilul condensat se scurge pe pereţii cilindrilor,
subţiază şi spală uleiul, producând uzura prematură a cilindrilor, segmenţilor şi pistoanelor.
Dacă motorul funcţionează la o temperatura mai mare decât cea normală, se produc
autoaprinderi, adică amestecul carburant se aprinde mai devreme decât trebuie, producând şocuri
cu consecinţe negative asupra părţilor mobile ale motorului, reducându-se puterea motorului şi
crescând şi consumul de carburanţi.
La majoritatea automobilelor, răcirea motorului se face cu apă, elementul principal care
asigură răcirea apei fiind radiatorul. O parte din căldura produsă de gazele care se elimină şi prin
ulei, din care cauză la motoarele cu putere mare există şi un radiator pentru răcirea uleiului, prin
care trece numai o parte din uleiul instalaţiei de ungere. Elementele principale ale unui radiator
sunt: bazinul superior, bazinul inferior, ţevile de răcire cu aripioarele care măresc suprafaţa de
contact cu aerul.
Bazinele sunt confecţionate prin presarea din tabla de alama cu grosimea de 1,2 mm, iar
ţevile de răcire sunt din tablă de alamă subţire de 0.1-0,2 mm cu secţiunea ovală sau circulară.
Capetele ţevilor sunt lipite cu cositor de câte o placă perforată, tot ansamblu, inclusiv aripioarele,
formând corpul radiatorului. Pe plăcile corpului radiatorului se lipesc cu lipitură moale cele două
bazine.
La radiatoare, în timpul exploatării, pot apărea următoarele defecţiuni:
- deformarea bazinelor din cauze accidentale;
- fisurarea asamblărilor lipite cu corpul radiatorului;
- fisurarea bazinelor;
- înfundarea parţială a ţevilor de răcire şi a bazinului inferior cu mâl provenit din utilizarea
apei murdare, folosită la completarea nivelului apei în radiator;

16
 - depunerea unei cruste de săruri pe pereţii inferiori ai bazinelor şi ţevilor de răcire din
cauza apei cu duritate mare (care conţine calcar sau alte săruri); crusta de săruri este rea
conducătoare de căldură şi schimbul de căldură dintre apa şi exterior se face mai greu, motorul
funcţionând supraîncălzit;
- deformarea ţevilor de răcire din cauze accidentale;
- spargerea ţevilor de răcire.
Remedierile se fac în felul următor:
- bazinele deformate se constată vizual şi se repară dezlipindu-le cu un ciocan de lipit
încălzit de pe corpul radiatorului şi îndreptându-le cu un ciocan de lemn, după care se lipesc la
locul cu lipitura moale;
- fisurarea cordonului de lipitură se constată vizual, prin prelingerile de apă care apar; se
repară prin lipire;
- fisurarea bazinelor se întâmplă mai rar şi se constată vizual. Se repară prin peticire cu un
petic din tablă de alamă cu grosimea de 1-2 mm folosindu-se lipitură (alamire). Toate lucrările de
reparaţii se fac cu radiatorul demontat de pe automobil, după terminarea reparaţiei făcându-se o
proba de presiune aşa cum se va arată ulterior;
- înfundarea cu mai se constată prin supraîncălzirea motorului, apa circulând greu. Se
remediază tăcând o răcire în circuit deschis şi anume, cu motorul mergând se deschide robinetul de
golire, iar în orificiul de umplere din bazinul superior se introduce apa de la robinet cu un furtun.
Operaţia durează până când apa iese curată. Aceasta metoda prezintă dezavantajul ca dacă durează
prea mult motorul mergând sub temperatura de regim, combustibilul din amestecul carburant se
condensează pe pereţii cilindrului şi spală uleiul, subţiindu-l în acelaşi timp;
- depunerea crustei de sărituri poate fi evitată dacă în zonele cu apă dură, apa folosită este
dedurificată cu anumite substanţe, în general fosfaţi, înainte de folosire.
Dacă, totuşi, s-a depus crusta pe toţi pereţii camerelor de răcire din bloc şi chiulase, se
procedează la dezincrustare. Se goleşte apa din instalaţia de răcire, se demontează termostatul. Se
introduce în instalaţia de răcire o soluţie de apă 5% acid clorhidric sau 10% sodă caustică şi petrol
şi se lasă circa 12 h. Se recomandă soluţia acidă care nu atacă materialele din care sunt
confecţionate elementele instalaţiei de răcire.
- deformarea ţevilor de răcire se constată vizual şi se încearcă îndreptarea, dezlipindu-se
bazinul superior şi introducându-se în ţevile deformate o vergea de oţel cu secţiunea puţin mai
mică decât a ţevii de răcire. Operaţia trebuie făcută cu atenţie pentru a nu se fisura ţevile. Aceeaşi
vergea poate fi utilizată şi pentru desfundarea ţevilor înfundate:

17
 - fisurarea ţevilor de răcire se constată mai întâi vizual prin scurgerile de apă care se
observă. Se demontează radiatorul de pe automobil, se astupă toate orificiile cu dopuri elastice, un
singur dop având o ţeavă pe care întră un furtun cu aer comprimat la o suprapresiune
de(0.25...0,50) • 105N/m: pentru a-mi sparge ţevile.
Se introduce apoi radiatorul intr-un bazin cu apă şi se da drumul aerului comprimat,
furnizat de cele mai multe ori de o pompa pentru umflat cauciucurile. Acolo unde apar bule de aer
înseamnă că e o ţeavă spartă. Pentru localizarea ţevii respective, avându-se în vedere ca ţevile de
răcire se află aşezate pe mai multe rânduri, se scoate radiatorul afară se dezlipesc bazinele şi se
verifică pe rând fiecare ţeava din zona în care au apărut bulele de aer. Verificarea se face in felul
următor: se astupă fiecare ţeavă, pe rând, la un capăt cu o pană (dop de lemn) fără a forţa, iar la
celalalt capăt se introduce printr-o ţeavă calibrate aer comprimat, radiatorul fiind introdus în
bazinul cu apă. Dacă apar bule de aer înseamnă ca ţeava respectivă este spartă.
Remedierea unei ţevi sparte se poate face in doua feluri:
- prin suspendarea ţevii respective, adică astuparea ei cu dopuri la ambele capete, fiind
scoasa astfel din circuitul de răcire. In general se admite suspendarea a maximum 10% din ţevile de
răcire, in caz contrar radiatorul nemaiputând evacua cantitatea necesara de căldură din apă, mai
ales vara;
- prin lipirea ţevii respective, pentru care se procedează în felul următor: se introduce în
ţeava respectivă o vergea de oţel încălzită, cu secţiunea puţin mai mică decât a ţevii şi se dezlipesc
cu ciocanul de lipit capetele ţevii de plăcile de bază. Vergeaua încălzită dezlipeşte ţeava, şi de pe
aripioarele de răcire, ţeava scoţându-se uşor cu un cleşte special. Se alămeşte fin sau se cositoreşte;
i se face proba la presiune, apoi se remontează, lipindu-se cu lipitura moale capetele pe plăcile de
baza. Se face din nou proba la presiune, după care se lipesc benzile, făcându-se din nou proba de
presiune.
Dacă ţeava nu se poate repara, ea se poate înlocui cu alta, procedându-se aşa cum s-a arătat
mai înainte. La radiatoarele la care ţevile de răcire sunt aşezate numai pe un rând, lipirea se poate
face pe loc, încălzind cu un arzător de gaze cu flacără mică aripioarele de răcire din zona fisurată
care după topirea cositorului sunt împinse in sus şi in jos cu o şurubelniţă specială. După lipirea
ţevii, şi după proba la presiune, aripioarele de răcire se readuc la loc în poziţia iniţială.
La lipire şi dezlipire, când nu se poate utiliza ciocanul de lipit se va folosi un arzător cu gaz
cu flacără mică şi nu flacără oxiacetilenica. deoarece aceasta din urma are temperatura prea mare şi
poate topi cositorul de pe ţevile alăturate.

18
 La autoturismul Dacia 1300 demontarea radiatorului in vederea verificării şi reparaţiei sale
se face în felul următor:
- se scot hornele bateriei;
- se goleşte instalaţia de răcire, lichidul colectându-se într-un vas curat care apoi se acoperă
pentru ca lichidul de răcire să poată fi refolosit;
- se slăbesc colierele care fixează tubul de cauciuc flexibil de legătura între pompa de apa şi
radiator, scoţându-se cablul flexibil;
- se slăbeşte colierul care fixează conducta vasului de expansiune de radiator şi se scoate
conducta respectivă:
- se deşurubează şuruburile. care fixează în partea superioara radiatorul de capotaj,
împreună cu tampoanele de cauciuc şi se scoate radiatorul din locaşul sau. Remontarea se face
executându-se operaţiile în sens invers. Repararea radiatoarelor de ulei de construcţie asemănătoare
cu cele de răcire a apei, se face în mod asemănător, doar ca radiatorul de ulei trebuie foarte bine
degresat într-o baie de apa fierbinte la 70-80' cu 10% soda caustica şi apoi bine spălat cu apă caldă
pentru a se îndepărta tot uleiul de pe el.
La motorul S AVI EM folosit la automobilele cu motoare Diesel MAN şi ROMAN,
radiatorul de ulei este răcit de apa care este trimisă de pompa de apă a instalaţiei de răcire a
uleiului. Construcţia lui şi principiul de funcţionare sunt arătate în figura 15. După demontarea din
circuit se marchează, cu câte o crestătură de daltă poziţiile capacelor faţă de carcasă pentru a fi
remontate în aceeaşi poziţie. Se demontează siguranţa de la capul şurubului de asamblare, se scoate
piuliţa înecată şi se trage şurubul afara, demontându-se concomitent şi cele două capace.
Circuitul de ulei se degresează cu tricloretilena. Circuitul de apa se dezincrustează cu o
soluţie de apă cu 5% acid clorhidic, timp de 30 min, apoi se spală bine cu apă caldă şi se
neutralizează cu o soluţie de apă caldă cu 2-3% bicarbonat de sodiu. Se spală din nou cu apă caldă
şi rece şi se face proba la presiune pentru a se constata locurile cu crăpături. Ţevile sparte se
înlocuiesc obligatoriu la fel garniturile capacelor, iar toate elementele trebuie bine uscate cu aer
comprimat, pentru a se evita coroziunea.

19
 Fig. 15. Radiatorul de ulei la motorul

1. ÎNTREŢINEREA INSTALAŢIEI DE RĂCIRE

Întreţinerea acestei instalaţii cuprinde operaţii de control, verificare, ungere, reglare şi
curăţire, după cum urmează :
- verificarea etanşeităţii organelor componente ale instalaţiei ;
- controlul nivelului lichidului din radiator(vasul de expansiune) zilnic, care se completează
cu apă curătă sau lichid antigel, în timp ce motorul funcţionează ;
- ungerea rulmenţilor pompei de apă (dacă nu sunt capsulaţi), cu unsoare consistentă, la 10
000 km;
- verificarea intinderii curelei de ventilator, la 10 000-15 000 km, care trebuie să facă o
săgeată mai mare de 15-20 mm la o apăsare cu o forţă de 30-40 N la mijlocul distanţei dintre cele
două fulii. În caz că e mai mare se glează, prin modificarea poziţiei generatorului de curent, după
slăbirea piuliţelor de fixare.
După reglare, se strâng din nou piuliţele: o întindere insuficientă a curelei duce la răcirea
insuficientă, iar o curea prea intinsă duce la uzarea rulmenţilor pompei de apă şi a generatorului de
curent.
- spălarea cu jet de apă a radiatorului pentru îndepărtarea impurităţilor, la 10 000 km:
- spălarea răcitorului de ulei cu jet de apă, la 60 000 km sau anual ;

20
 - controlul punctului de congelare a lichidului de răcire cu ajutorul termodensimetru-lui,
anual:
- înlocuirea lichidului antigel, o dată la doi ani, folosind pâlnia specială şi sistemul de
aerisire a instalaţiei:
- înlocuirea termostatului, la 60 000 km:
- curăţirea depunerilor de piatră din instalaţie, care reduce capacitatea de răcire: piatra se
depune sub forma de crustă calcaroasă, pe pereţii organelor provenită din săruri, în urma evaporării
apei, mai ales când se fac completări ale nivelului cu apă dură. Operaţia se execută anual.
Dizolvarea pietrei depuse se face pe cale chimică cu soluţii acide pentru blocurile de
aluminiu, sau bazice pentru cele din fontă.
Se utilizează cel mai adesea soluţia bazică formată din: 10% carbol sodiu (soda de rufe),
5% petrol lampant şi restul apă.
Soluţia acidă cea mai folosită este compusa din 10% acid clorhidric, restul apă.
În funcţie de blocul motor, se umple instalaţia cu una din aceste soluţii punându-se motorul
în funcţiune circa 10 min, se opreşte şi se lasă astfel 8- 10 h; se pune din nou motorul în funcţiune
circa 5 min, şi apoi se goleşte instalaţia ;urmează o spălare cu apă curaţa, cu motorul în funcţiune
3-5 min, după care se goleşte şi se umple cu apă curată, pentru funcţionarea normală a motorului.
Pentru evitarea depunerilor de piatră a cărei curăţire necesită o operaţie complicată, se
recomandă utilizarea şi completarea nivelului de apă evaporată, cu apă care are duritatea scăzută
sau utilizând metode de reducere cu permutit (nisip fin care conţine sodiu); acesta intră în reacţie
cu sărurile de calciu şi magneziu pe care le dizolvă.

2.REPARAREA INSTALAŢIEI DE RĂCIRE

Cele mai importante defecţiuni au loc la pompa de apă, ventilator, radiator şi termostat,
după cum urmează:
Pompa de apă se demontează de pe motor, desfăcând colierele şi racordurile; apoi
radiatorul şi cureaua ventilatorului se dezasamblează, se costată defectele şi se repară în-deosebi
corpul şi arborele;
- fisurile sau rupturile se repară prin sudură şi ajustare sau prin lipire cu răşini epo-xidice.
După reparare, se face proba hidraulică la 3-4 bar:
- suprafaţa deformată se recondiţionează prin rectificare plană, admiţându-se o aba-tere de
0.05 mm;

21
 - filetele uzate, inclusiv cel pentru gresor, se refac prin încărcarea cu sudură, găurire şi
refiletare la cota nominală, sau se refiletează la cota majorată ;
- rulmenţii uzaţi se înlocuiesc;
- arborele încovoiat se îndreaptă la rece cu ajutorul presei; abaterea maximă este de 0.05
mm ;
- arborele uzat se rectifică, se cromează şi se rectifică rotund la cota nominală;
- canalul de pană lărgit se încarcă cu sudură şi se frezează un altul decalat la 180°. sau se
rectifică şi se înlocuieşte pana;
- fisurile sau rupturile paletelor rotorului se încarcă prin sudura şi se rectifică: dacă sunt
rupte mai mult de două palete sau ruptura este prea gravă, locuieste întreg rotorul;
- locaşul pentru axul pompei de apă uzat se recondiţionează prin bucşare după alezare, după
care se face rectificarea la cota nominală, după reparare, controlează abaterea rotorului în locaşul
din corpul pompei, jocul axial al rotorului (admis 0,08 mm), apoi se asamblează componentele. Ca
prima probă, rotorul trebuie să se învârte uşor cu mâna. Se probează apoi pe standul de probă.
Ventilatorul poate prezenta ca defecţiuni :
- deformarea paletelor; se repară prin îndreptare liberă, sau folosind dispozitiv special;
- fisurarea sau ruperea paletelor; se impune înlocuirea lor;
- slăbirea paletelor în locurile de îmbinare; se sudează sau se nituiesc;
- deformarea orificiilor şuruburilor de fixare pe fulie; se încarcă cu sudură şi se găuresc la
cota nominala.
Radiatorul se curaţă mai întâi cu jet de apă şi aer comprimat, apoi se fierbe în soluţie cu
sodă caustică 10% pentru îndepărtarea pietrei şi impurităţilor depuse, după care se supune
controlului în baia de apă, introducând în interior aer comprimat sub presiunea de 1,5 bar; se
constata defecţiuni ca dezlipirea bazinelor de miez, spargerea corpului (miezului) sau ţevilor;
remedierea se face prin lipirea cu aliaje moi. Dacă numărul ţevilor sparte este sub 5% atunci se
izolează. După lipire, radiatorul se supune din nou probei de etanşare.
Termostatul se controlează funcţional într-o baie de apă încălzită progresiv, urmărind,
în acelaşi timp, cu un termometru, ca începerea deschiderii supapei să se facă la 70 0C, iar la
85...90°C să fie complet deschisă. Sub 70°C supapa trebuie să se închidă.
Răcitorul de ulei poate avea ţevile sparte sau supapa defectă (D2156 HMN 8). Ţevile sparte
se lipesc, iar supapa se reglează; când nu este etanşă pe scaun, se rodează cu pastă. Apoi, se face
proba de etanşare a răcitorului ca şi la radiator.

22
 MĂSURI DE TEHNICĂ A SECURITĂŢII MUNCII

Căi principale de aplicare

 Controlul periodic al stării utilajelor , îngrădirolor şi dispozitivelor de protecţie de la
maşinile – unelte , aparate şi mecanisme;
 Controlul stării funcţionale a instalaţiilor de ventilare şi încălzire a instalaţilor de ventilare
şi încălzire , al curăţeniei locului de muncă , atelierelor şi spaţiilor sanitare ;
 Verificarea stării şi modului de utilizare de către muncitori a dispozitivelor şi instalaţiilor
de siguranţă (ochelari de protecţie, măşti pentru praf sau gaze);
 Urmărirea respectării de către muncitori a regulilor de igienă presonală, în special în zonele
de lucru cu substanţe nocive;
 Utilizarea eficientă a mijloacelor de difuzare a măsurilor de tehnică a securotăţii muncii şi
realizarea instructajului periodic al muncitorilor;
 Atenţionarea personalului că nerespectarea normelor atrage după sine pedepse conform
legilor în vigoare ;

Măsuri de tehnică a securităţii muncii

In scopul eliminării pericolului de accidentare la locul de muncă, este necesar să se respecte
următoarele măsuri şi reguli principale :
1. Îmbrăcămintea de lucru trebuie bine strânsă pe corp, manşetele de asemenea, iar
hainele încheiate ;
2. Cozile şi mânerele uneltelor de mână vor fi executate din lemn de esenţă tare, fiind
bine fixate şi vor avea dimensiuni care să permită prinderea lor sigură şi comodă ;
3. Dălţile , şurubelniţele şi pilele vor fi bine fixate în mâner şi prevăzute cu inel metalic de
fixare a mânerului în pareta dinspre sculă ;
4. Este interzisă folosirea uneltelor de mână cu suprafeţele de percuţie deformate,
înflorite sau ştirbite, precum şi a uneltelor de mână improvizate ;
5. Este interzisă folosirea cheilor cu fisuri ;
6. Lucrările de lăcătuşerie, care se execută în spaţii cu mediu exploziv, trebuie executate,
numai cu scule din materiale neferoase (cupru, bronz) ;
7. Uneltele portabile acţionate electric sau pneumatic vor fi prevăzute cu dispozitive
sigure pentru fixarea sculei, precum şi cu dispozitive de împiedicare a funcţionării accidentală ;
8. Alimentarea lămpilor ce servesc la iluminatul local al diferitelor locuri de muncă se va

23
face numai de la surse cu tensiuni de 24 V tensiune, considerată ca nepericuloasă în cadrul unei
atingeri accidentale ;
9. Pentru protecţia împotriva electrocutării prin atingeri accidentale, toate maşinile-
unelte, carcasele metalice ale utilajelor electrice de acţionare , comandă şi control vor fi protejate
prin lagăre la pământ şi la nul înainte de darea lor în exploatare;
10. Toate maşinile unelte şi instalaţiile din atelier trebuie să fie în stare bună de funcţio-
nare şi să aibă dispozitive de pornire – oprire aşezate la îndemână, astfel încât să fie exclusă
posibilitatea manevrării lor întâmplătoare ;
11. Se interzice executarea lucrărilor de pe maşini- unelte cu instalaţii şi mecanisme
defecte, cu scule defecte, precum şi de către persoane care nu cunosc particularităţile constructive
ale maşinilor- unelte respective ;
12. Zonele periculoase ale maşinilor – unelte şi instalaţiilor trebuie să fie prevăzute cu
paravane sau cu ecran de protecţie fixate constructiv;
13. Piesele care se prelucrează trebuie să fie fixate în dispozitiv de prindere ;
14. La prelucrarea pieselor care depăşesc gabaritul maşinilor – unelte este necesară utilizarea
apărătorilor speciale şi ecrane de portecţie ;
15. Se interzice oprirea maşinilor cu obiecte improvizate ;
16. Repararea, ungerea, curăţirea maşinilor se va face numai când acestea nu funcţionează ;
17. Spaţiile în care se face reglarea funcţională a autoturismului trebuie să fie bine ventilate ;
18. Înainte de demontare toate componentele automobilului trebuie să fie golite de orice
urmă de combustibil ;
19. Se respectă normele şi dotarea mijloacelor necesare pentru P.S.I.

24
 BIBLIOGRAFIE

1. Frăţilă Ghe, ş.a – ,,Automobile. Cunoaştere, întreţinere şi reparare”

Manual pentru şcoli profesionale- anii I, II şi III
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003

2. Mandiru C. – Automobile Dacia. Diagnosticare, întreţinere şi reparare ,,

Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002

3. Arieş I. şi alţii - Manual de cultură de specialitate ,

Editura Aramis, 2004

4. Moraru I. şi alţii - Manual de cultură de specialitate,

Editura Aramis, 2004

5. Sichiardopol G. şi colectivul - Manual de pregătire practică ,

Editura Aramis, 2004

6. Ing. I. Sava s.a. - Tinichigiu Vopsitor Auto,

Ed. Didactica si Pedagogica, R.A. - BUCURESTI 1995

7. Moraru I si altii – Manual de cultura de specialitate ,

Editura Sigma 2004

25