Tema și viziunea despre lume

Ioan Slavici este un important prozator român de la sfârșitul secolului al XIX-

lea, unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române pe lângă Creangă,
Eminescu, Caragiale.  Publică în 1881 Moara cu noroc, în volumul Novele din
popor, scriere ce devine reprezentativă pentru ilustrarea viziunii autorului
asupra vieții rurale, caracterizată de o notă profund tradițională

1.Încadrarea într-o specie/ curent

Ca specie este o nuvelă, având un singur r narativ  (viața lui Ghiță și a

familiei lui),  un con ict major (între Ghiță și Lică, sau con ictul interior al lui
Ghiță) și un singur personaj puternic individualizat (Ghiță).  Este o nuvelă
psihologică pentru că evidențiază con ictul interior al lui Ghiță între cinste,
corectitudine și iubirea de bani. Pentru redarea stărilor sale psihice sunt
folosite tehnici ca monologul interior, evidențierea elementelor  nonverbale și
paraverbale (rânjetul, învinețirea Anei din joacă).
Aparține realismului prin tematică  socială (lăcomia de
bani), perspectivă obiectivă, narator omniscient și omniprezent, prin tonul
impersonal, neutru. Personajele reprezintă tipuri umane– dominate de o
trăsătură principală de caracter: Ghiță- lacomul, Lică- tâlharul. Se utilizează
tehnica detaliului pentru o redare cât mai delă a mediului, iar elemente de
cronotop sunt reale: Arad, Ineu, Oradea Mare etc

2. Tema ilustrată prin două secvențe semni cative

Tema este socială, deci realistă, și ilustrează consecințele nefaste și

dezumanizante ale dorinței de îmbogățire ale personajului Ghiță. Secvența
inițială surprinde plecarea la moară contrar sfatului bătrânei. Vorbele ei: „—
Omul să e mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea
colibei tale te face fericit…” ilustrează ideile naratorului care se ascunde în
spatele acestui personaj. Aceasta concepție despre existență (fericirea
omului nu stă în bogăția sa) se va veri ca în secvența nală, în care,
ajungând împreună cu copiii la hanul incendiat, ea recunoaște că destinul
pedepsește pe cei ce cutează să îl înfrunte: „Simțeam eu că nu are să iasă
bine; dar așa le-a fost dat!…”. Focul are aici rol puri cator
 

fi
fl
fl
fi
fi
fi
fi
.

fi
fi
fl
.

 Viziunea despre lume se dovedește clasică: ca în majoritatea operelor lui

Slavici sunt susținute valorile morale precum familia, cinstea, adevărul (vezi
sfaturile bătrânei) și condamnate viciile: lăcomia lui Ghiță, hoția sămădăului.
Personajele care încalcă această lege morală sunt aspru pedepsite

3. Elemente de structură

Titlul conține pe de o parte un element de spațialitate- moara. În trecut

funcțională apoi lăsată de izbeliște, cu lopețile frânte și acoperișul ciuruit, apoi
transformată în cîrciumă, loc de popas pentru drumeții obosiți ce vin sau
pleacă spre „locurile rele”.  Pe de altă parte titlul conține și un element de
destin, norocul. Remarcăm nuanța ironică folosită de autor întrucât moara se
va dovedi fatală pentru destinul familiei lui Ghiță

Perspectiva narativă este obiectivă, naratorul omniscient, obiectiv, narațiunea

este la persoana a III-a. Deși este o scriere realistă, autorul își maschează
discret opiniile în spatele bătrânei, personaj cheie ce denotă înțelepciunea
populară și viziunea despre lume a autorului

Subiectul

 Expoziţiunea prezintă personajele nuvelei: Ghiţă, Ana, copilul, soacra. Locul

ales de Ghiţă pentru a se muta denotă semnele părăsirii: vechea moară are
„lopeţile rupte” şi „acoperământul ciuruit”. Cele cinci cruci din faţa morii
semni că binecuvântarea (locul nu a fost uitat de Dumnezeu) dar şi
prevestirea tragică: li se vor adăuga şi altele în scurt timp. Pentru început
câştigul cârciumarului este mulţumitor. Ghiţă se dovedeşte a un om harnic
şi întreprinzător, urmărindu-şi cu perseverenţă scopul, ajutat de soţia sa Ana

Intriga nuvelei este momentul apariţiei lui Lică Sămădăul la han. El

întruchipează forţa răului care distruge treptat echilibrul familiei lui Ghiţă.
Capacitatea sa de a domina este evidentă încă de la început, din momentul
în care îşi face apariţia la han: „Eu sunt Lică Sămădăul! … Multe se zic
despre mine[…] multe vor adevărate şi multe scornite.”. Lică i se adresează
poruncitor lui Ghiţă şi îi atribuie, fără a-l consulta, rolul de informator al său.
Prima reacţie a lui Ghiţă este aceea de a se apăra, dar, în scurt timp îşi dă
seama că Lică este stăpânul locurilor şi că, în faţa lui, noul venit este complet
lipsit de apărare. Deşi este avertizat de Ana de in uenţa male că a
Sămădăului, Ghiţă devine părtaş nelegiuirilor lui Lică din dorinţa obsedantă
 

fi
fi
.

fl
fi
fi
.

 de a face avere. Astfel ajunge să depună mărturie mincinoasă în favoarea lui

Lică şi primeşte de la el porci furaţi. Banii pe care i-i restituie Lică sunt şi ei
dovada incontestabilă a jafurilor comise de acesta. În aceste momente de
degradare, singura speranţă de reabilitare pentru Ghiţă este apariţia
jandarmului Pintea, cel care îşi jurase să-l închidă pe Lică, fostul său tovarăş
de tâlhhării. Cârciumarul adoptă însă o atitudine duplicitară faţă de acesta: pe
de o parte se aliază cu el, pe de altă parte rămâne prieten cu Lică. Orbit de
dorinţa de câştig, Ghiţă nu pleacă de Paşte împreună cu familia la Ineu ci
rămâne cu Ana la han ştiind că li se va alătura şi Lică. Acesta din urmă
provoacă gelozia soţului care se hotăreşte să nalizeze planul de răzbunare.
O sacri că pe Ana, împingând-o în braţele lui Lică, şi pleacă după Pintea

În punctul culminant Ghiţă o ucide pe Ana nesuportând gândul că a fost

înşelat, după care este împuşcat de Răuţ. Urmărit de Pintea, Lică se sinucide
violent, izbindu-se cu capul de trunchiul unui copac, pentru a nu-i oferi
jandarmului satisfacţia închiderii sale. În deznodământ, hanul este cuprins de
un foc mistuitor care puri că locul de toate nelegiuirile petrecute acolo

Moara cu noroc de Ioan Slavici - temă și viziune

Nuvela este o specie a genului epic, situată ca întindere între schiță și
roman, cu un conflict concentrat, cu accent pe evoluția personajului, nu pe acțiune. În
plus, în nuvela psihologică se dezvăluie trăirile personajelor care au o conștiință
zbuciumată, suferind transformări morale și comportamentale redate prin mijloace de
analiză psihologică. Publicată în anul 1881, în volumul "Novele din popor", "Moara
cu noros" este o nuvelă realistă de analiză psihologică surprinzând, ca de altfel întreg
volumul din care face parte continua degradare a vieții satului.
În primul rând, aceasta scoate în evidență viziunea realistă a scriitorului
asupra satului ardelenesc de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Tabloul de viață este
realizat veridic, efectul asupra cititorului fiind de iluzie a vieții. Personajele sunt
credibile, surprinse în evoluția lor pe treptele ierarhiei sociale. De exemplu, Ghiță,
protagonistul este cizmarul sărac care, pentru a duce o viață mai bună, ia în arendă
cârciuma de la Moara cu noroc. Acțiunea este plasată într-un spațiu real,
transilvănean, marcat prin toponime precum "Ineu", "Arad", "Oradea", "Munții
Bihorului". Toate acestea creează impresia de veridicitate. De asemenea, existența
unui narator omniscient și omniprezent, predominant obiectiv, face posibilă
încadrarea textului în realism. Totuși, bătrâna poate fi considerată un alterego al
naratorului prin intervențiile simetrice din incipit și din final. Vorbele bătrânei
concentrează mesajul nuvelei și dau glas concepției tradiționale potrivit căreia omul
trebuie să se mulțumească cu ce are: "Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e
fi
fi
fi

 vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit" - incipitul; "Simțeam eu că n-

are să iasă bine, dar așa le-a fost dată" - finalul.
Pe lângă aceste elemente a lui Ghiță pentru bani. Complexitatea textului este
dată de faptul că regăsim și elemente clasice și romantice. De exemplu, structura
riguroasă a discursului narativ, împărțit în 17 capitole și încadrat de vorbele bătrânei
este o trăsătură a clasicismului, iar demonismul personajului Lică, ilustrat de
profanarea bisericii și de momentul în care se omoară sunt trăsături specifice
curentului romantic.
În al doilea rând, nuvela "Moara cu noroc" abordează tema familiei
tradiționale, pe care o subsumează temei destinului și o pune sub semnul dramei
comunicării. Tematica foarte complexă poate fi abordată din trei perspective: din
perspectiva socială, textul prezintă încercările lui Ghiță de a-și schimba statutul; din
perspectivă moralizatoare, acesta dezvăluie consecințele nefaste ale dorinței de
îmbogățire, iar ca abordare psihologică, opera aduce în prim-plan conflictul interior
trăit de personajul principal care, dornic de prosperitate materială, își pierde pe rând
încrederea în sine și în semeni.
Titlul nuvelei fixează toposul, însă are și valoare simbolică fiind, în același
timp și ironic. Norocul așteptat se dovedește a fi nenoroc din cauza abordării greșite a
destinului. substantivul "moară" capătă o semnificație ascunsă, în locul morii care
macină bucate necesare traiului, aflându-se de fapt o cârciumă. Moara cea veche a
rămas în paragină, semn că nu mai este de folos într-o lume centrată pe alte valori
iluzorii. Dacă moara macină bucatele, cârciuma, loc al pierzaniei "macină" destinele
umane.
În al treilea rând, secvențele descriptive și reperele temporale au valoare
simbolică, anticipând evenimente tragice. Astfel, locurile sunt pustii, întunecate și
rele", iar moara a rămas cu lopețile "rupte" și "acoperământul ciuruit". În fața morii te
întâmpină cinci cruci: "două de piatră și trei altele cioplite din lemn de stejar, semne
care îl vestesc pe drumeț că locul e binecuvântat". Această ultimă frază apare ca o
ironie, crucile prefigurând de fapt moartea. Coordonatele temporale sugerează modu
în care locul se purifică de rău, nu întâmplător, incendiul de la moară având loc în
noaptea de Paști, când apa și focul alungă tot ce este rău.
Caracterul de nuvelă al textului este susținut și la nivelul conflictelor
exterioare și interioare. Primele se manifestă între Ghiță și Lică Sămădăul, între el și
jandarmul Pintea și chiar între protagonist și Ana, soția sa. Extrem de bine conturat
este conflictul interior trăit de personajul acre se zbate între două căi: una simbolizată
de Ana - familia, iubirea - iar cealaltă de către Lică Sămădăul - bogăția, atracția
malefică a banului.

 Debutul conflictului interior în constituie apariția lui Lică Sămădăul, șeful

porcarilor din zonă, un personaj ciudat, care perturbă echilibrul familiei și are un
comportament de stăpân. Atras de bani, Ghiță va deveni complicele lui, ceea ce în va
duce la pierzanie.
În al patrulea rând, complexitatea personajului principal și accentuarea
evoluției acestuia sunt argumente esențiale pentru încadrarea textului în rândul
operelor psihologice. Frământările și transformările sale interioare sunt urmărite cu
atenție și sunt redate direct de către narator, de către alte personaje, de către el însăși
sau indirect prin fapte și vorbe.
Una dintre cele mai elocvente modalități de caracterizare a protagonistului
este relația sa cu celelalte personaje, în special cu ana, soția sa. Pusă la început sub
semnul iubirii sincere, dar și al autorității masculine specifice familiei de tip
patriarhal, imaginea raporturilor dintre cei doi soți este una tipic tradițională. La
început între ei există armonie, deoarece bărbatul apreciază nu numai frumusețea
soției, ci și înțelepciunea ei, dar în timp relația se deteriorează, fapt redat din
perspectiva Anei, care observă modificările comportamentale și afective ale lui Ghiță:
"Simțea că de câtva timp bărbatul ei s-a schimbat". El devine tot mai ursuz și mai
impulsiv provocând teamă și îndepărtându-se de familie pe care o percepea ca pe o
piedică în calea îmbogățirii: "Avea însă nevastă și copii și nu pitea să facă ce-i place".
Dacă la început o considera pe Ana "înțeleaptă" și "așezată", ajunge să spună că este
"ușoară la minte și nu pricepe nimic". Conflictul din interiorul cuplului devine mai
acut, căci Ana își pierde încrederea în Ghiță, în urma comportamentului ciudat al
acestuia și îl consideră muiere în haine bărbătești, ea ajunge să-i cedeze lui Lică, fapt
ce îi pecetluiește soarta. Astfel, eșecul familiei este în mare parte un eșec al
comunicării, cauzat de nesinceritate și un orgoliu masculin.
În opinia mea, drama lui Ghiță este provocată de alegerile greșite pe acre
le face, deoarece nu dorința de a avea mai mult este condamnată de scriitor, ci goana
după bani devenită o patimă șă nelegiuirile pe care acesta le aduce. Fiindcă încalcă
toate normele morale, Ghiță se distruge pe sine și îi distruge pe cei dragi. Finalul
demonstrează că cei care se abat de la calea cea dreaptă nu pot scăpa nepedepsiți,
evidentă fiind viziunea realist - moralizatoare a scriitorului.
În concluzie, prin toate cele prezentate mai sus, textul "Moara cu noroc" se
dovedește a fi o veritabilă nuvelă de factură realistă.