Marin Preda.

Biografie
1922 – August, 5 – Se naşte, în comuna Siliştea-Gumeşti din judeţul  Teleorman, Marin Preda, fiul
lui Tudor Călăraşu (1885-1963) şi al Joiţei Preda (1892-1977). Familia este una numeroasă, cu
mulţi  frați și surori, unii și din căsniciile anterioare ale părinţilor: Marin este frate cu Ilinca şi
Alexandru (Sae); după tată cu Ilie, Gheorghe şi  Ion, iar după mamă cu Maria şi Miţa. Întregul
material genealogic  și biografic va fi transfigurat în ciclul Moromeţilor.

1922-1930 – Copilăria în satul natal.

1930-1937 – Marin Preda urmează,  cu unele întreruperi, cursurile şcolii primare și complementare
din satul natal. Învăţătorului Ionel Teodorescu (pe care îl are ca dascăl între 1930 şi 1934) îi
păstrează o amintire luminoasă, socotindu-l unul dintre factorii decisivi ai viitorului său destin, prin
faptul că reuşise să-i convingă tatăl de necesitatea de a-l lăsa la şcoală. O fotografie din această
perioadă îl arată cu privirea pierdută şi cu simţuri aparent adormite; această „blegeală” va fi
comentată în romanul autobiografic Viaţa ca o pradăşi va fi socotită un simbol al unei conștiințe cu
evoluții lente și insidioase, înclinate spre reflecţie. În 1937 susține examenul de şapte clase în
comuna Ciolănești, absolvind cu media 9,15.

1937 – Vara – Pleacă, împreună cu tatăl său, la Câmpulung Muscel, pentru a da admitere la Şcoala
Normală; va fi respins, din pricina miopiei. Totodată, încearcă, fără succes, să se înscrie la Școala de
Arte și Meserii din localitatea Miroși (Teleorman). Aici are loc întâlnirea (socotită, mai târziu,
providenţială) cu „falsul librar”, care îl sfătuiește să încerce la Școala Normală din Abrud, unde, de
altfel, va reuși primul pe listă (cu media 10). Un an mai târziu, în 1938, în urma desfiinţării Şcolii
Normale din Abrud, elevii sunt repartizaţi la unitatea din Cristur-Odorhei.

1940-1941 – Toamna – În urma semnării Dictatului de la Viena, Marin Preda se mută la Școala
Normală din București. Acest transfer va fi resimţit ca o ruptură definitivă, fără cale de întoarcere,
de satul natal și de universul familial. Scena despărţirii de tată, pe peronul gării, rememorată în
romanul Viaţa ca o pradă, este una antologică.

1941-1943 – În această perioadă, Marin Preda se apropie de grupul „Albatros”, condus de poetul
Geo Dumitrescu, și își face ucenicia în presa literară. Îi cunoaște, astfel, pe Ion Caraion, Virgil
Ierunca, Marin Sârbulescu, Tiberiu Tretinescu, Sergiu Filerot. Este angajat pe post de corector la
ziarul Timpul unde va debuta, în nr. din 15 şi 16 aprilie 1942, cu schiţa Pârlitu’. În aceeaşi revistă
va publica, de-a lungul anului 1942, o serie de proze, unele reluate în volumul de debut Întâlnirea
din Pământuri: Strigoaica, Calul, Salcâmul, Noaptea, La câmp. Salcâmul este embrionul viitorului
roman Moromeţii. De altfel, scriitorul ar fi încercat să debuteze chiar în paginile revistei Albatros,
dar se pare că schiţele i-ar fi fost eliminate de cenzură. În 1943 frecventează cenaclul lui E.
Lovinescu și citeşte o proză intitulată De capul ei (astăzi pierdută); criticul îi remarcă talentul cert,
dar se arată contrariat de formula inovatoare a prozei sale (de tip comportamentist). La
recomandarea criticului, Ion Vinea, poet şi jurnalist cunoscut, îl ajută să se angajeze la Evenimentul
zilei.

1945-1946 – După realizarea stagiului militar, Preda își reia activitatea la Timpul; va fi corector şi
la România liberă; publică proze în reviste ca Tinereţea sau Lumea (aceasta din urmă, condusă de
G. Călinescu). Îi apar nuvelele În ceată (ianuarie 1946) sau Întâlnirea din Pământuri (decembrie
1945).

1948 – Septembrie-decembrie – Este secretar de presă la Ministerul Informaţiilor. Primeşte, spre

lectură în vederea publicării, manuscrisul romanului Desculţ al lui Zaharia Stancu. Nemulţumit de
viziunea asupra ţăranului, dar şi de stil şi de înclinaţia autorului spre exagerare, face un referat
negativ scrierii.

Debutează cu volumul de nuvele Întâlnirea din Pământuri. În ciuda talentului cert al autorului,
majoritatea criticilor care comentează volumul se arată rezervați, din cauza formulei inovatoare,
asemănătoare prozei americane, prohibită însă în noul regim ideologic al realismului socialist.
Singurul comentariu neideologic al acestei scrieri de referinţă pentru literatura română îi aparţine
colegului său de generaţie, prozatorul Petru Dumitriu.

1948-1949 – Primele încercări, neizbutite, de a scrie „un roman din viaţa oamenilor de la câmpie”,
de unde un impas creator, cum vor fi destule în viitoarea sa carieră, până va deprinde arta de a fi un
„scriitor profesionist”.

1949 – La sugestia criticului Paul Georgescu, Preda încearcă să publice o proză „pe linie”, Ana
Roșculeţ. Deși scrierea era obedientă, scriitorului i se montează un adevărat proces literar (în care
sunt invitaţi, în spiritul epocii, și muncitorii să își dea cu părerea), nuvela  fiind contestată și acuzată
de „naturalism” (afiliere care, în epocă, funcționa ca vot de blam). Unul dintre cei care au comentat
dur nuvela este chiar sprijinitorul său de la început, Geo Dumitrescu.

1952 – Apare, la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, proza Desfăşurarea, unde se înfaţişează,
cu destule ambiguităţi insinuante, așa-zisul fenomen al colectivizării. Scrierea va fi distinsă cu
Premiul de Stat (clasa a II-a) şi ecranizată de Paul Călinescu în 1954.

1954 – August-septembrie – În vacanţa petrecută în staţiunea Vasile Roaită (Eforie-Sud), o cunoaşte

pe poeta Aurora Cornu (n. 6 decembrie 1931, Proviţa de Jos, judeţul Prahova), cu care se va
căsători în primăvara anului următor. În opinia poetei, iubirea lor ar fi semănat cu aceea a Polinei și
a soțului ei, din   Moromeții   I. De altfel, Aurora ar fi fost cea care, entuziasmată de lectura
manuscrisului acestui roman, l-ar fi sfătuit pe scriitor să îl publice. Cu datele schimbate, scena se va
regăsi în Cel mai iubit dintre pământeni (episodul în care Suzi Culala citeşte manuscrisul lucrării lui
Petrini, Era ticăloșilor).

1955 – Apare, la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, romanul Moromeții (primul volum),

scriere care îl va poziţiona pe scriitor ca lider în cadrul nu doar al generaţiei sale, ci și al peisajului
literar contemporan. Şi această lucrare va fi distinsă, în 1957, cu Premiul de Stat. Romanul va fi
transpus cinematografic în 1986, de către Stere Gulea, cu Victor Rebengiuc în rolul lui Ilie
Moromete.

1956 – Apare, la Editura Tineretului, nuvela Ferestre întunecate.

1957 – Octombrie-noiembrie – Face, împreună cu Aurora Cornu, o croazieră pe Mediterana.


Decembrie – Călătoreşte în Vietnam (pe ruta Bucureşti – Moscova – Omsk – Tomsk – Irkuţk –
Ulan-Bator – Pekin – Hanoi).

1958 – Iulie – Are loc, după toate aparenţele, prima spitalizare a lui Marin Preda pentru nevroză
astenică. August-septembrie – Aurora Cornu îl anunţă că vrea să se despartă.

Octombrie – Începe să lucreze la un nou roman,   Risipitorii, în care încearcă, prin intermediul
personajului Constanţa, să îşi transfigureze propria perioadă de depresie. În caietele de creaţie ale
scriitorului, acest proiect se desfăşoară în paralel cu un altul, care se va încheia, după aproape 10
ani, cu apariţia romanului Morometii II.

1959   – Martie – Divorțează de Aurora Cornu. În cursul aceluiași an, se căsătoreşte cu   Eta
Vexler (de care se va despărţi în 1966). Detalii din mediul familial al acesteia din urmă se vor regăsi
în biografia personajului Suzi Culala din Cel mai iubit dintre pământeni.

Noiembrie-decembrie – Marin Preda suportă o nouă spitalizare. Așa cum scriitorul se va referi mai
târziu, este vorba nu numai de o astenie nervoasă, ci și de o criză de creaţie, legată de
romanul Risipitorii.
1960   – În carnetele de creaţie ale autorului se găsesc detalii ale proiectului romanesc   Adam
Fântână (devenit personaj secundar în Moromeţii II). De altfel, se pare că încă din perioada anilor
’54-’55 Marin Preda lucra la alte două proiecte,   Marioara Fântână și   Ion Fântână. Nume de
personaje şi scene care vor apărea, mai târziu, în Morometii II, se găsesc şi pe parcursul anului
1959.

1962 – Apare prima ediţie a romanului Risipitorii, lucrare cu o geneză prelungită şi atipică, scriere
de cotitură în literatura lui Marin Preda, marcând o altă criză de creație, vizând, de astă dată,
schimbarea temaricii și a stilului narativ din Moromeții. Ca niciun altul din creația scriitorului,
romanul va avea patru ediţii, primele trei fiind foarte diferite între ele (schimbări de scenariu şi,
implicit, de traiectorie a personajelor). În 1965 va apărea a doua ediţie, „în întregime revăzută”, în
1969 o a treia, „revăzută, definitivă”, iar în 1972, o ultimă versiune, „revăzută”.

1963 – Apare, la Editura Tineretului, nuvela Friguri, unde sunt folosite unele elemente din călătoria
documentară în Vietnam, realizată la sfârșitul lui 1957.

1965 – Aurora Cornu se exilează la Paris.

1967 – Apare, la Editura pentru Literatură, Moromeţii II, roman care deschide direcția scrierilor
despre „obsedantul deceniu”. Este ales vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor (reales în 1977). Scrie
piesa de teatru Martin Bormann, care se va monta la Teatrul Naţional în stagiunea 1967-1968.

1968 – Apare romanul Intrusul care va fi distins, în același an, cu premiul Uniunii Scriitorilor. Se
căsătoreste cu Elena Mitev.

1970 – martie – Devine directorul recent înfiinţatei edituri Cartea Românească. Prin întreg prestigiul
şi profesionalismul său, Marin Preda începe să fie resimţit, de ceilalţi scriitori, dar şi de putere, ca
un simbol al rezistenţei scriitoriceşti.

1971   – Apare volumul de eseuri   Imposibila întoarcere. Prin titlu şi mai ales prin conjunctura
publicării (după Tezele din iulie), scrierea este resimţită, de către breasla scriitorilor, ca opoziţie
făţişă, deşi indirectă, la mecanismele totalitare. Mai mult, tot în acest an, Marin Preda are o
întrevedere cu Nicolae Ceauşescu, în timpul căreia rosteşte o frază memorabilă: „Dacă reintroduceţi
realismul socialist, eu mă sinucid!”

1972   – Apare, la Cartea Românească, romanul   Marele singuratic, distins cu premiul Uniunii
Scriitorilor. Editează şi o antologie din opera lui Caragiale, în două volume, semnând, totodată, şi
prefaţa. Face o călătorie la Paris, unde se va întâlni cu Eugen Simion, lector, pe atunci, la Sorbona.
Criticul va rememora prezenţa lui Preda în jurnalul său Timpul trăirii, timpul mărturisirii.
1973   – La Biblioteca Academiei R.S.R., Marin Preda se documentează în vederea scrierii
romanului Delirul. La Editura Albatros, apare volumul Convorbiri cu Marin Preda, realizat de
Florin Mugur. Tot acum este publicată şi ediţia definitivă a volumului de debut, Întâlnirea din
Pământuri.

1974 – Este ales membru corespondent al Academiei Române.

1975 – Apare romanul Delirul. Scriitorul intenţiona să publice, în anii următori, şi un al doilea

volum; ambele ar fi constituit partea intermediară a proiectatei tetralogii a Moromeţilor (alături
de Moromeţii I şi II).

1977 – Apare romanul autobiografic Viaţa ca o pradă, distins cu premiul Uniunii Scriitorilor (ed. II,
în 1979). Din acest an datează şi un proiect intitulat   Primăveri interzise, embrionul viitorului
roman Cel mai iubit dintre pământeni.

1978 – Este delegat al Uniunii Scriitorilor la un Congres al PEN-Clubului.

1980 – februarie-martie – Participă la campania electorală pentru alegerea ca deputat în Marea

Adunare Naţională (circumscripţia Drăcşenei – Teleorman).

Primăvara – Apare Cel mai iubit dintre pământeni, unul dintre cele mai puternice romane din seria
scrierilor despre obsedantul deceniu din literatura română. Prin impactul ei demascator, ecoul
acestei scrieri ia, în marea masă a cititorilor, proporţii ample, neatinse, după 1944, de o altă creaţie
românească.

Pe 16 mai Marin Preda moare la Mogoşoaia.   Dispariţia sa este puternic resimţită în rândul
scriitorilor.