Iisus Hristos (cca. 4 î.e.n.

-
cca. 30 e.n.)

. La 25 decembrie (conform calendarului crestin), in Bethleemul din Iudeea, s-a nascut

Iisus din Nazaret sau Iisus Hristos. Este fondatorul si figura centrala a crestinismului,
si unul din cele mai importante simboluri ale culturii occidentale, majoritatea
bisericilor crestine considerandu-l Fiul lui Dumnezeu sau Mesia cel vestit de Vechiul
Testament iudaic, ce in timp a devenit al doilea personaj al Trinităţii crestine.[1] Iisus
s-a nascut intr-o iesle, fiindca nu mai era loc de gazduire la han (casa de
poposire).  Inca inainte de nastere, mai multi profeti din traditia iudaica au prezis
venirea lui Mesia. Ei aratau ca Iisus va veni puternic pe Pamant, ca rege. Familia sa a
fugit impreuna cu Iisus in Egipt pentru a scapa de furia criminala a lui Irod cel Mare,
care-si vedea amenintata domnia de nasterea Imparatului Iudeilor. Cei trei s-au
intors dupa moartea lui Irod, alegand sa locuiasca la Nazaret, de frica lui Arhelau, fiul
fostului rege. Acolo Iisus a practicat dulgheria (tamplaria), meserie care a avut-o si
Iosif.  Iisus a fost botezat de Ioan Botezatorul.
8 e.n  In acest an, la varsta de 12 ani, dupa petrecerea praznicului Pastelor la Ierusalim,
impreuna cu familia, Iisus, a ramas la Ierusalim, fara ca parintii lui sa-si dea seama
de aceasta decat dupa ce mersesera cale de o zi. Ei s-au intors si au inceput sa-L caute
pe la rude si cunoscuti. In cele din urma au ajuns la Templu, unde L-au gasit asezat in
mijlocul invatatorilor, ascultandu-i si punandu-le intrebări, iar toti care-l auzeau
ramaneau uimiti de priceperea si raspunsurile lui. Cand Maria il mustra pe Iisus,
spunandu-I ca L-au cautat ingrijorati, El le raspunde ca nu trebuiau sa-L caute
nicaieri, ci sa stie ca se afla in casa Tatalui Sau, raspuns pe care ei nu l-au inteles.
 Apoi a mers cu ei in Nazaret. "Iisus crestea in intelepciune si era tot mai placut
inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor" (Luca 2.41-52).[2]
         A inceput sa propovaduiasca evanghelia imparatiei cerurilor in Israel atat in predica
de pe Munte, cat si in numeroase pilde. Iisus si-a ales 12 apostoli si, insotit de ei, a
inceput sa faca minuni (a tamaduit orbii, surzii, mutii, schiopii, leprosii, slabanogii, a
potolit marile si a vanturile, a mers pe apa, a prefacut  apa in vin, a scos demonii din
cei posedati, a inviat mortii si multe alte minuni).
A inceput sa ii critice pe unii farisei, saduchei si carturari, fapt ce avea sa duca la
rastignirea Lui. Preotii cei mai de seama ii doreau moartea din invidie, pentru ca-si
simteau amenintate privilegiile. A fost tradat de Iuda Iscarioteanul, unul din ucenicii
sai, care l-a vandut pentru treizeci de arginti.
In chip profund nedrept, Sinedriul condus de Caiafa il gaseste vinovat de blasfemie,
infractiune pedepsita cu moartea in legea ebraica.
30 e.n.  Iisus este rastignit la cererea multimilor care fusesera atatate de arhierei si
batrani. Acestea cereau eliberarea ucigasului Baraba in schimbul rastignirii lui Iisus.
Pilat din Pont, procuratorul Iudeii, accepta acest lucru deoarece era amenintat,
santajat  de iudei ca nu este prieten cu Cezarul (Tiberius  daca-l elibereaza pe Iisus.
Pilat a vrut sa faca pe plac multimii de acolo (Mc15.15) si a cedat amenintarii desi il
declarase nevinovat de acuzatiile ce i se aduceau.[2]
A treia zi Iisus a inviat si S-a aratat Mariei Magdalena si apostolilor de mai multe ori.
Iisus i-a trimis pe apostoli sa boteze in numele Sfintei Treimi, sa propovaduiasca
evanghelia si sa tamaduiasca pe cei bolnavi.
Dupa  40 de zile de la inviere  „S-a ridicat la cer”  "şi şade de-a dreapta Tatalui, de
unde va veni a doua oara pe norii cerului impreuna cu ingerii sai, pentru a judeca vii
si mortii la sfarsitul veacurilor”.
Dupa ce s-a inaltat in cer, discipolii i-au raspandit invataturile, ceea ce a dus la
formarea celei de-a doua mari religii monoteiste universale, Crestinismul. Iisus din
Nazaret a fost intemeietorul si a devenit figura centrala a crestinismului.[3]
Principalele surse ce descriu viata lui Iisus sunt evangheliile canonice ale Noului
Testament. Cele patru evanghelii din canonul Noului Testament sunt scrieri
pseudonime, autorii lor sunt anonimi, fiind atribuite in mod traditional (dar inexact)
lui Matei, Marcu, Luca si Ioan.[3]
Conform credintei si traditiei religioase crestine, Iisus Hristos este Mesia (Unsul lui
Dumnezeu) prevestit de profetii evrei ai Vechiului Testament. Soteriologia crestina
invata ca rastignirea si moartea lui Iisus, ca ofranda rituala, urmata de Inviere si de
Inaltarea la cer, au rascumparat pacatele lumii, facand posibila mantuirea.[3]
Pentru aproape toate confesiunile crestine (cu exceptia unitarienilor, martorilor lui
Iehova si mormonilor), Iisus Hristos este una dintre cele trei persoane sau ipostaze
ale Sfintei Treimi, celelalte doua fiind Dumnezeu Tatal si Sfantul Duh.[4]Cele trei
ipostaze ar avea aceeasi substanta, cea a Dumnezeului unic, conform unor dogme
care nu sunt acceptate de toti crestinii. Cu numele Isa ibn Maryam, Iisus este
cunoscut ca unul dintre principalii profeti ai credintei islamice. Iisus a fost mentionat
in textul grec al evangheliilor ca Ιησούς Χριστός, in transcriere latina Iesus Christus.
Prenumele vechi evreiesc este Ieșua (arhaic Iehoșua), „‫”ישוע‬, care inseamna
„mantuieste”. Aceasta forma a fost elenizată iniţial sub forma Iason (Ἰάσων), apoi a
fost adaptata de traducătorii Septuagintei la greaca sub forma Iησους Iēsoûs, cu
aluzie la alte persoane care aveau acelasi prenume. Pe de alta parte, forma greceasca
Χριστoς, Hristós, este o traducere a ebraicului „‫”משיח‬  masiach (de unde si Mesia),
care inseamna „uns”.[1]
Prenumele in limba romana provine din limba slavona Їисоуса, care a fost preluat
din limba greaca, unde la initiala este un hiat. Cea mai veche grafie in limba romana
cu caractere latine a fost Jssus (Catehismul lui George Buitul, tiparit in anul 1701 la
Cluj).
In limba romana forma Iisus Hristos, utilizata in prezent de Biserica Ortodoxa
Romana, este preferata de majoritatea credinciosilor ortodocsi.[5]
Grafia Iisus este etimologica, ea reproducand sunetul η din Ιησούς, care in latina a
fost redat ca „e” (Iesus). Tendinta de a se citi ca „i” in greaca a inceput din Evul
Mediu. Transliterarea Iisus in limba romana, folosita in Bibliile ortodoxe si in
majoritatea literaturii ortodoxe moderne, este o recurenta slavona, fidela scrierii
grecesti (alfabetul chirilic este derivat din alfabetul grec, iar Biserica Ortodoxa
Romana a folosit alfabetul chirilic pana in 1860). Argumentului etimologic pentru
scrierea Iisus i se adaugă faptul ca, pe langa limba greaca, sursa tuturor limbilor
europene pentru numele Iisus, atat in ebraică (Iehoșua, Ieșua), cat si in limbile
europene incepand cu latina (Iesus si in latina medievala Jesus, in care „j” nu reflecta
sunetul scris asa in franceza, ci semivocala „i” [j]) numele este pronuntat cu doua
vocale inainte de primul s, anume [i-e], [i-i] sau [j-e], iar in limbile moderne sunetul
initial poate fi (fr. Jésus) sau (engl. Jesus). Aceste paralele etimologice pot motiva
utilizarea a doua litere inainte de "s" si in limba romana.[5]
In literatura romana a fost folosita cu precadere forma Isus, care reflecta pronuntia
unei parti semnificative a vorbitorilor. Dicţionarele limbii romane oscileaza intre cele
doua forme. Lingvista Mioara Avram afirma: "Numele proprii Isac, Isus se scriu cu
un singur i initial (nu Iisus)". Există si parerea conform careia varianta Isus ar
translitera cuvantul ebraic pentru „magar” si de aceea ar trebui evitata.