UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

DREPT PENAL. PARTEA GENERALA

Referat

Subiectul special al infractiunii

Profesor: Mariana Grama

doctor în drept, conferenţiar universitar 

Autor: Iosip Cristian

Grupa 207 , anul II
30.11.2016
 2

CUPRINS

Pag.
1. Introducere...................................................................................................................................3
2. Caracteristica generală ...............................................................................................................4
3. Subiecţii speciali ai infracţiunii
3.1. Persoanele cu funcţii de răspundere ...................................................................................7
3.2. Militarii ................................................................................................................................13
3.3. Recidiviştii ...........................................................................................................................14

4. Concluzie ....................................................................................................................................16

5. Bibliografie .................................................................................................................................18
 3

1. Introducere
În lucrarea data voi aborda temă despre subiectul special al infracțiunii, trăsăturile principale ale
acestuia, criteriile specifice , condițiile necesare de a fi subiect special al infracțiunii , voi
exemplifica persoanele cu funcții de răspundere ce se încadrează în limitele legii penale , vor fi
evidențiate și alte categorii de subiecți speciali cum ar fi militarii și recidiviștii,ulterior fiecare etapă
i se vor atrebui cîte un caz sau exemplu în scopul înțelegerii și asimilării informației cu privire la
subiectul special. În cadrul descrierii acestei teme am aplicat actul normativ Codul Penal, doctrina
judiciare,practică judiciară și unele legi speciale practică judiciară și unele legi speciale.
 4

2. Caracteristica generală

Subiect special al infracţiunii este considerată persoana, care, în afară de particularităţile

generale ale subiectului (vârsta, responsabilitatea), se caracterizează prin criterii specifice,
prevăzute de normele din partea generală a Codului Penal.1
În calitate de particularităţi adăugătoare, uneori, se consideră criteriile care depind de funcţiile
de serviciu şi de profesie ale subiectului.
Subiecţi ai infracţiunilor de serviciu pot fi numai persoanele în funcţie; ai infracţiunilor
militare - militarii şi persoanele egale cu ele; înşelării cumpărătorilor -lucrătorii întreprinderilor de
comerţ şi alimentare socială etc.
Particularităţile speciale, care transformă persoana în subiect special al infracţiunii pot fi şi
calităţile proprii ale subiectului.
Un alt criteriu poate fi considerat şi cetăţenia subiectului infracţiunii.
De exemplu, pentru trădare de patrie art. 337 C.P. răspunderea penală o poartă numai cetăţenii
Republicii Moldova, dar pentru spionaj (art. 338 al C.P.) - şi cetăţeni din alte state sau fără
cetăţenie.
Relaţiile speciale dintre pătimit şi vinovat pot fi criteriul caracteristicii subiectului.
De exemplu, pentru determinarea la sinucidere (art. 150 al C.P.) răspunderea penală o poartă
numai subiecţii speciali: persoanele cu care pătimitul se afla într-o oricare dependenţă fie materială,
fie de serviciu etc.
Pentru lăsarea în primejdie sau neacordarea ajutorului necesar (care nu suferă amânare) unei
persoane ce se află într-o stare periculoasă pentru viaţă, dacă acest ajutor putea fi acordat în mod
vădit de cel vinovat, fără un pericol serios pentru sine sau pentru alte persoane, precum şi
neînştiinţarea persoanelor respective despre necesitatea acordării ajutorului (art. 162 C.P),
răspunderea penală o duc numai subiecţii speciali.
Condiţiile indispensabile pentru subiectul infracţiunii sunt de două tipuri:
- unele dintre ele au un caracter general, propriu unei persoane pentru a putea fi subiect al
oricărei infracţiuni;
- altele sunt condiţii speciale, necesare pe lângă cele generale pentru ca o persoană să poată fi
subiect al anumitor infracţiuni.
Condiţiile generale ale infracţiunii nu sânt prevăzute în conţinutul ei juridic, ci rezultă din
momentele cu caracter general, cuprinse in partea respectivă a Codului Penal.

1
Monitorul Oficial Nr.72-72 din 14.04.2009
 5

Condiţiile speciale, dimpotrivă, fiind necesare existenţei subiectului anumitor infracţiuni,

trebuie să fie prevăzute în conţinutul juridic al acestor infracţiuni sau să rezulte nemijlocit din el.
Dar, pentru ca ele să existe se cere ca autorul să posede o anumită calitate sau anumite calităţi.
Subiectul, de la care legea cere să posede o anumită calitate sau calităţi prevăzute în
componenţa infracţiunii, poartă denumirea de subiect special (calificat, propriu). El trebuie să aibă
calitatea impusă de lege în momentul săvârşirii infracţiunii.
Calitatea este cerută numai pentru persoana autorului, dar nu şi a celorlalţi participanţi, care
pot să nu posede această calitate.
După cum rezultă din cele menţionate, subiect special al infracţiunii este persoana care pe
lângă condiţiile subiectului general - responsabilitate şi vârsta minimă cerută de lege - trebuie să
mai întrunească cumulativ şi o condiţie specială, o anumită calitate prevăzute în norma de drept sau
nemijlocit să rezulte din ea, condiţie ce restrânge cercul de persoane, ele putând fi trase la
răspundere penală în conformitate cu legea dată.
Majoritatea subiecţilor speciali, de exemplu, cetăţeanul Republicii Moldova (art. 337 al C.P.),
cetăţeanul unui stat străin sau persoana fără cetăţenie (art. 338 al C.P.), mama (art. 147 al C.P.),
medicul (alin. l al art.279 al C.P.), anchetatorul penal, procurorul sau persoana care efectuează
cercetarea penală (art. 306 al C.P.), judecătorul (art. 307 al C.P.), militarul (art. 364 al C.P.) etc,
posedă o singură calitate specială prevăzută în norma de drept.
În legislaţia penală se întâlnesc subiecţi speciali care sunt caracterizaţi prin două sau mai
multe calităţi speciale combinatorii din C.P. al RM, poate fi persoana cu funcţii de răspundere
(prima calitate specială), împuternicită să asigure respectarea regulilor de protecţie a muncii pe un
anumit sector de muncă (a doua calitate specială); art 319-320 C.P. persoana eliberată din locurile
de detenţie (prima condiţie), supusă supravegherii administrative (a doua condiţie)2.
Pentru tragerea la răspundere penală conform articolelor date, este obligatorie prezenţa tuturor
condiţiilor subiectului special în ansamblu. Lipsa unei singure condiţii, conform articolelor
corespunzătoare ale Codului Penal, exclude calificarea faptei comise. Condiţiile subiectului special
al infracţiunii sunt descrise în norma de drept sau nemijlocit rezultă din ea, în majoritatea cazurilor
aceste condiţii sunt indicate direct în dispoziţiile părţii speciale a C.P., adică legislatorul descrie
concret persoana care poate fi subiectul infracţiunii date. Uneori, asemenea condiţii sunt descrise în
unele norme aparte ale C.P. Aşadar, noţiunea persoanei oficiale, a militarului sunt fixate
corespunzător în art.364, 327, 328, 329 ale C.P. al R.M. Acest lucru se lămureşte prin faptul că
aceşti subiecţi speciali sunt întâlniţi în Partea Specială a C.P.
2
Borodac, „Drept Penal. Partea generală”, 1994
 6

Condiţiile (calităţile) subiecţilor speciali ai infracţiunii în majoritatea cazurilor sunt formulate

concret în componenţa de bază a infracţiunii descrise în Partea Specială a Codului Penal.
Acestea pot fi: persoana căreia i-au fost încredinţate informaţiile ce constituie secret de stat
sau care i-au devenit cunoscute în legătură cu serviciul sau munca sa (art. 344 al C.P.); lucrător al
transportului feroviar, pe apă sau aerian; persoana care administrează avutul proprietarului sau
căreia i-a fost încredinţată această avere (art. 191 al C.P. R.M.) ş.a.
în Codul Penal al Republicii Moldova majoritatea componenţilor de infracţiune (de bază,
calificative) conţin condiţiile unui singur subiect special, de exemplu, mama (art. 147), cetăţanul
R.M. (art. 338), persoana căreia i-au fost încredinţate documente ce conţin un secret de stat sau
obiecte, ale căror date constituie un secret de stat (art.344), persoana oficială (art. 327, 328),
judecătorul (art. 307), persoana care execută pedeapsa sau se află sub arest preventiv (art. 317, 319).
în unele cazuri, în dispoziţiile articolelor sunt descrise condiţiile alternative ale câtorva
subiecţi speciali. Astfel, în art. 338 al C.P., în calitate de subiecţi speciali sunt numiţi cetăţenii unui
stat străin sau persoana fără cetăţenie; în art. 306, 308. 309 -persoana care înfăptuieşte cercetarea
penală, anchetatorul penal, procurorul; în art. 312 - martorul, partea vătămată, expertul, translatorul.
Uneori, subiectul special este indicat, ca alternativă, în dispoziţia articolului paralel cu
subiectul general. De exemplu, răspunderea pentru omorul intenţionat (art. 145 al C.P.) o poartă atât
subiecţii generali, cât şi subiectul special. De asemenea, răspunderii penale pentru contrabandă (art.
248 al C.R), paralel cu subiectul general, e supusă şi persoana oficială ca reprezentant al subiectului
special.
In Codul Penal, prin descrierea iresponsabilităţii (art. 23 al C.P.) sub formă negativă, e
formulată una dintre condiţiile subiectului general al infracţiunii - resposabilitatea.
Condiţiile subiectului special pot fi clasificate în următoarele categorii3:
1. După apartenenţă statală (cetăţean al R.M., cetăţean străin, apatrid);
2. Conform condiţiei demografice (sex, vîrstă);
3. După starea familiară (părinţi, tutelă, curatelă, rude etc.);
4. În baza obligaţiilor militare (recrutat, obligat la slujbă militară etc.);
5. După categorii de funcţii (funcţie de stat);
6. După funcţia deţinută de persoană (lucrător în sistemul special de stat, anchetator, procuror,
judecător);
7. După obligaţiile profesionale (medic, lucrători medicali şi farmaceutici);
8. După caracterul muncii îndeplenite (persoane care au avut permis la întrebuinţarea diferitor
agenţi toxici pe linie de serviciu, persoane cărora le-au fost încredinţate informaţii ce
3
Idem.
 7

prezintă secret de stat, membrii comisiei de alegere, lucrătorii de cale ferată şi a

aeronavelor, cetăţeanul ce se ocupă cu antreprenoriatul în sfera vînzării, lucrătorii din
sfera de deservire a populaţiei, persoana lucrul căreia este legat de paza patrimoniul
statului sau public);
9. După caracterul obligaţional al cetăţeanului faţă de stat (martor, părimaş, expert);
10. După starea specială a persoanei faţă de pătimaş (persoana în subordonarea căreia se află
pătimaşul, persoana care este obligată să îngrijească de pătimaş);
11. Conform stării excepţionale a persoanei (recidiviştii, persoanele cu antecedente penale,
persoane private de libertate);
12. Conform altor împrejurări (persoana ce deţine dreptul de port-armă, persoana ce deţine
permis de conducere).
Trăsăturile subiectului special în teoria dreptului penal au primit denumirea de condiţii
facultative fiindcă ele nu sunt necesare tuturor componenţilor de infracţiuni concrete. Înţelesul
acestor condiţii se reflectă diferit.
În primul rînd cînd condiţiile subiectului special sunt constructive, legiuitorul le include în
componenţa de infracţiuni. Persoanele ce nu corespund cerinţelor subiectului special indicate într-o
normă de drept concretă, nu pot fi trase la răspundere chiar dacă au săvîrşit acţiuni prevăzute de
dispoziţia acestui articol.
Subiectul infracţiunii este persoana ce a săvîrşit fapta prejudiciabilă, îndeplinind condiţiile
necesare componenţei de infracţiuni. Lipsa unui element al componenţei de infracţiuni face ca fapta
dată să nu fie calificată ca infracţiune.

3. Subiecţii speciali ai infracţiunii

3.1. Persoanele cu funcţii de răspundere

Definiţie. Este recunoscută drept persoană cu funcţie de răspundere, persoana înzestrată

cu drepturi şi obligaţiuni la îndeplinirea funcţiei puterii de stat sau acţiunilor cu caracter
organizaţional sau administrativ-gospodăreşti la întreprinderile de stat sau particulare, instituţii,
organizaţii, permanent sau prin încredinţarea anumitor împuterniciri. 4
În legislaţia penală sunt prevăzute 3 categorii de persoane care pot fi atribuite subiectului
special şi anume următoarelor categorii de persoane cu funcţie de răspundere:

4
Borodac, „Drept Penal. Partea generală”, 1994
 8

1. Persoane care funcţionează permanent sau temporar în instituţii, organizaţii sau

întreprinderi de stat sau individuale, funcţiile cărora sunt legate de obligaţiunile organizaţionale sau
administraţiv-gospodăreşti;
2. Persoane cu împuterniciri speciale;
3. Persoane cu funcţii de reprezentant al puterii de stat.
O particularitate determinantă a persoanei cu funcţie de răspundere este caracterul obligaţiilor
atribuite de către lege persoanei conform funcţiei executate.
În conformitate cu Codul Penal, persoanele cu funcţii de răspundere sunt în primul rând
funcţionarii publici, înzestraţi cu funcţii din sfera conducerii de stat. Lipsa acestor funcţii la
persoane ne demonstrează că ele nu pot fi subiecţi speciali cu funcţii de răspundere.
Anume de aceasta în lista subiecţilor cu funcţii de răspundere nu pot fi incluse persoane care,
deşi lucrează la întreprinderi de stat, obligaţiile lor funcţionale sunt legate de lucrările tehnice şi de
secretariat. De exemplu: paznicul, portarul, dactilografa, curierul etc.
Analiza practicii judiciare ne demonstrează că în mai multe cazuri subiect cu funcţie de
răspundere sunt persoanele care în corespundere cu posturile ocupate îndeplinesc obligaţiuni
organizaţionale sau administraîiv-gospodăreşti ori sunt reprezentanţi puterii de stat.
În mod diferit sunt rezolvate problemele legate de recunoaşterea ca subiect special cu funcţie
de răspundere a anumitor categorii de persoane cum ar fi: profesorii, medicii şi vânzătorii.
Cert este faptul următor: caracterul funcţiilor îndeplinite de către unele persoane cu funcţii de
răspundere, constituie baza generală pentru recunoaşterea lor. Unele şi aceleaşi categorii de
lucrători, conform caracterului şi conţinutului activităţii sale, pot îndeplini funcţii legate de
obligaţiile organizaţionale sau administrativ-gospodăreşti şi funcţii profesionale sau de producere.
De aceea, elementul hotărâtor în aceste cazuri va fi determinarea faptului dacă persoana dată
îndeplinea în cazul concret obligaţiuni de serviciu sau profesional-productive. Acest criteriu se
aplică la toate categoriile de lucratori nominalizaţi mai sus.
Principalul in determinarea subiectului cu funcţii de răspundere constă în caracterul deosebit
al obligaţiilor, întrucât una şi aceeaşi persoană poate îndeplini atât obligaţii de serviciu, cât şi
obligaţii profesionale.
În mediul lucrătorilor medicali, mai des apare întrebarea tragerii la răspundere, ca subiecţi cu
funcţii de răspundere, a medicilor, surorilor medicale . În unele cazuri, acestea pot fi traşi la
răspundere pentru eliberarea buletinelor de boală false, constatarea invalidităţii, refuzul internării în
spital, în alte cazuri tratamentul incorect, care duce la urmări grave, stoarcerea de bunuri de la
bolnavi în legătură cu tratamentul, luarea de mită pentru executarea intervenţiilor chirurgicale sau a
avorturilor. Cu toate acestea, caracterul acţiunilor lucrătorilor medicali în primul şi în al doilea caz
 9

este cu totul diferit. Dacă în primul caz ei îndeplinesc funcţii de serviciu şi anumite obligaţiuni
organizaţionale, în cazul al doilea îndeplinesc numai funcţii profesionale. De aceea, doar pentru
prima categorie de acţiuni ei pot fi traşi la răspundere ca persoane cu funcţii de răspundere, în
celelalte cazuri răspunderea lor fiind pur profesională şi nu de serviciu. Cu toate acestea, lucrătorii
medicali care ocupă posturi cu funcţii organizaţionale sau administrativ-gospodăreşti (medicul-şef,
şeful secţiei, medicul de serviciu, sora superioară, medicul-expert etc.) sunt consideraţi subiecţi cu
funcţii de răspundere când înfăptuiesc o acţiune ilegala de serviciu, dar nu profesională.
De exemplu: judecata nu 1-a recunoscut ca subiect special pe R. şef de secţie, care primea
cadouri pentru ajutorul medical de la bolnavi după eliberarea din spital. În acelaşi timp, a fost
recunoscut ca subiect cu funcţie de răspundere şi condamnat pentru luare de mită medicul şef K.,
care lua recompensă pentru internarea în spital şi accelerarea ajutorului medical, adică pentru
acţiuni cu caracter organizaţional, legate de funcţia îndeplinită.
Analogic trebuie să fie hotărâtă problema atribuirii categoriei de subiect cu funcţie de
răspundere şi profesorilor instituţiilor de învăţământ (instituţii superioare, medii, şcoli etc), precum
şi educatorilor instituţiilor de învăţământ şi preşcolare. Acestea, la fel, în unele cazuri pot îndeplini
funcţii de serviciu (şeful de studii, şeful de catedră, directorii etc.). În altele numai obligaţiuni
profesionale (instruire, educare).
Nici în procesul de instruire şi transmitere a cunoştinţelor, nici în procesul controlului însuşirii
materialului de învăţământ (evaluarea prin metoda lucrărilor de control, colocviilor, examenelor),
profesorii şi învăţătorii nu îndeplinesc funcţii organizaţionale. Organizarea lecţiilor are un caracter
pur tehnic. În aşa mod, profesorii de rând şi învăţătorii nu pot fi traşi la răspundere ca persoane cu
funcţii de răspundere.
În teorie şi în practică în mod deosebit se rezolvă problema subiecţilor cu funcţii de
răspundere a persoanelor din sfera comerţului şi deservirii sociale.
În primul rând aceasta se referă la vânzători, bucătari, casieri ş. a., lucrători care poartă
răspundere materială. Analiza practicii ne demonstrează că de regulă aceste persoane sunt trase la
răspundere ca subiecţi cu funcţii de răspundere.
Ele sunt trase la răspundere pentru infracţiuni ca luarea de mită, abuz de serviciu,
neresponsabilitate etc. Însă se cunosc unele cazuri când aceste persoane nu sunt subiecţi cu funcţii
de răspundere.
Poziţii diferite în acest caz ocupă şi savanţii doctrinari. Unii criminalişti se pronunţă categoric
împotriva recunoaşterii acestor persoane ca subiecţi cu funcţii de răspundere, alţii, dimpotrivă,
consideră că orice vânzător poate fi considerat ca subiect cu funcţie de răspundere. Pentru
argumentarea acestui fapt se afirmă că în relaţiile cu cumpărătorii vânzătorul ocupă rol de
 10

reprezentant al întreprinderii de comerţ şi participă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

De el depinde rezultatul contractului. În aşa fel, activitatea profesională în vinderea mărfii are
însemnătate juridică legată de obligaţiunile administrativ-gospodăreşti şi subiectul ei este persoană
de răspundere.
În practica judiciară, ca bază de recunoaştere a lucrătorului din comerţ ca persoană ca funcţie
de răspundere, se ia împuternicirea lui cu răspundere materială.
Din legislaţia în vigoare reiese că recunoaşterea lucrătorilor de rând din sfera comerţului ca
subiect cu funcţie de răspundere este discutabilă.
Vânzătorii, tarabagii, gheretarii ş. a. lucrători de rând îndeplinesc numai obligaţiuni
profesionale şi nu au nici un fel de împuterniciri de serviciu din cele nominalizate în lege.
Obligaţiile lor, se limitează numai la primirea banilor (bonurilor) şi eliberarea mărfurilor
cumpărătorilor. Aceste obligaţii pot fi considerate gospodăreşti, dar nu pot fi recunoscute ca
administrativ-gospodăreşti.
Nu sunt întemeiate ideile că vânzătorul, participând la contractul de vânzare-cumpărare, în
acest mod încheie acte juridice. Participarea la contractul de vânzare-cumpărare nu ne demonstrează
că persoana dată este cu funcţie de răspundere. Participantul la contract nu este persoană cu funcţie
de răspundere, iar acţiunile juridice înfăptuite de el, dacă nu sunt obligaţii organizaţionale sau
administrativ-gospodăreşti, nu sunt particularităţi ale subiectului special.
Un interes deosebit prezintă ideile atribuirii persoanelor cu răspundere materială a calităţii de
subiecţi speciali cu funcţii de răspundere. Totodată, propunerea aceasta cu privire la excluderea din
cercul subiecţilor cu funcţii de răspundere a unor categorii de lucrători, cum ar fi şeful magazinului,
întreprinderilor de alimentaţie publică şi depozitelor, care nu au în supunerea lor subalterni, nu se
poate de spus că este acceptabilă.
Argumentul principal al autorului constă în aceea că dacă persoanele enumerate nu au
subalterni, atunci reiese că ele nu au funcţii de conducere. Acest argument nu poate fi considerat
drept unul convingător. Funcţiile organizaţionale şi cu atât mai mult cele gospodăreşti, despre care
ne vorbeşte legea, nu trebuie reduse numai la conducerea subalternilor. După cum se ştie, mulţi
funcţionari publici ai aparatului de stat nu au subalterni, dar sunt persoane cu funcţii de răspundere.
Excluderea lor din categoria persoanelor cu funcţii de răspundere nu ar fi favorizat îmbunătăţirea
practicii judiciare în lupta cu infracţiunile de serviciu.
De rând cu persoanele care ocupă funcţii de răspundere legate de îndeplinirea obligaţiilor
organizaţionale sau administrativ-gospodăreşti, din categoria subiecţilor cu funcţii de răspundere
fac parte acele persoane care îndeplinesc aceste obligaţiuni conform împuternicirilor speciale.
 11

În legătură cu aceasta, este important de concretizat în primul rând ce se subînţelege prin

noţiunea de "împuterniciri speciale" şi, în al doilea rând, dacă se referă aceste indicaţii ale legii
numai la învestirea funcţiilor organizaţionale şi administrativ-gospodăreşti sau şi ia funcţiile
reprezentanţilor puterii.
Împuternicirile speciale reprezintă îndeplinirea împuternicirii cu caracter de răspundere sau
îndeplinirea în baza unui act juridic (ordin, contract de muncă, procură) a obligaţiunilor
organizaţionale sau administrativ-gospodăreşti, adică a funcţiilor persoanei de răspundere.
Împuternicirile se acordă pe un termen determinat sau pentru îndeplinirea unei însărcinări
concrete.
La persoanele care posedă astfel de împuterniciri se referă, de exemplu, inspectorii şi
controlorii publici, persoanele care îndeplinesc obligaţiuni publice în organele puterii de stat
(inspectorii publici de poliţie, ajutorii anchetatorilor şi procurorilor etc). Aceste persoane, conform
legii, obţin obligaţiunile persoanei cu funcţie de răspundere.
În legătură cu aceasta, se prezintă neîntemeiate indicaţiile anumitor autori despre aceea că în
aceste cazuri persoana numai se asimilează în sensul răspunderii cu persoana cu funcţie de
răspundere.
Cu toate acestea, în mod întemeiat a fost supusă criticii propunerea de a-i considera persoane
cu funcţii de răspundere pe avocaţi. Propunerea a fost expusă în baza argumentului că odată cu
primirea ordinului de a deschide un dosar, avocaţii îndeplinesc obligaţiuni conform împuternicirilor
speciale, care le atribuie drepturi largi: însă avocatul nu poate fi considerat subiect special cu funcţii
de răspundere, deoarece el nu este înzestrat, conform funcţiei, cu împuterniciri speciale.
Referitor la întrebarea a doua. cu toate că în literatura de specialitate, de regulă, nu se indică
direct despre aceea că reprezentanţii puterii nu pot să îndeplinească obligaţiuni conform
împuternicirilor speciale, dar indicând persoane concrete care sunt cu funcţii de răspundere în
această bază, de obicei, ele se numesc persoane, care, conform împuternicirilor speciale, îndeplinesc
funcţiile reprezentanţilor puterii.
Cu o astfel de interpretare a situaţiei examinate trebuie să fim de acord, deoarece există toate
motivele de a presupune că dacă conform împuternicirilor speciale se îndeplinesc funcţiile
organizaţionale şi administrativ-gospodăreşti, atunci, în acelaşi temei, îşi îndeplinesc funcţiile sale
şi reprezentanţii puterii (autorităţile publice).
Autorităţile publice reprezintă a treia categorie a subiectului cu funcţii de răspundere. În
corespundere cu riscul comun al persoanelor cu funcţii de răspundere ca subiecte speciale,
autorităţile publice posedă particularităţi specifice, aprecierea corectă a cărora are o importanţă
deosebită pentru aplicarea normelor care prevăd răspundere pentru infracţiunile de serviciu. O
 12

dificultate în aprecierea noţiunii de autoritate publică constă în aceea că în legislaţia penală ea nu

este prevăzută.
Nu s-a găsit un numitor comun în privinţa acestei noţiuni nici în celelalte ramuri
de drept.
Una din particularităţile specifice ale autorităţilor publice este atribuirea dreptului săvârşirii
de către ele a unor acţiuni de serviciu, care vor da naştere unor urmări necesare pentru o
anumită categorie de persoane5, iar, uneori, şi pentru toţi cetăţenii. Aproximativ la fel se apreciază
conţinutul principal al funcţiilor autorităţilor publice de către majoritatea autorilor. Cu unele
deosebiri particulare, în apreciere se subliniază esenţialul şi anume că autorităţilor publice le sunt
caracteristice următoarele: învestirea cu împuterniciri legale în relaţii cu persoanele care se află în
sistemul organelor puterii sau conducerii, adică nu cu subalternii în relaţiile de serviciu.
Termenul "autoritate publică" nu trebuie tratat unilateral, adică numai ca funcţionari care
reprezintă un organ sau altul al puterii în sensul îngust al cuvântului.
La categoria autorităţilor publice se referă, de asemenea, colaboratorii organelor de conducere
(de exemplu: lucrătorii subdiviziunilor M.A.I.), care, pe lângă activitatea nemijlocită, mai sunt
înzestraţi cu funcţii de putere.
Din categoria autorităţilor publice mai fac parte, de exemplu, deputaţii, funcţionarii
ministerelor, departamentelor, primăriilor, prefecturilor, consiliilor locale şi judeţene, înzestraţi cu
funcţii de putere; judecătorii, procurorii, colaboratorii operativi din sistemul Ministerului Afacerilor
Interne, Ministerului Justiţiei, Inspectoratelor de Stat etc.
Este evident că persoana care funcţionează într-un organ sau altul al puterii, dar nu este
înzestrat cu funcţii de putere, nu poate fi autoritate publică. Nu pot fi autoritate publică, de exemplu,
secretarele procuraturii, grefierele, secretarele tehnice etc.
Pot fi evidenţiate unele particularităţi esenţiale ale autorităţilor publice ca subiecte speciale cu
funcţii de răspundere:
a) înzestrarea cu funcţii de putere;
b) dreptul de a săvârşi acţiuni care dau naştere efectelor juridice pentru toţi sau pentru
majoritatea cetăţenilor.
Conform legislaţiei în vigoare, pentru recunoaşterea persoanei cu funcţie de răspundere, aşa
cum a fost arătat, este necesar ca ea să îndeplinească obligaţiuni organizaţionale sau administrativ-
gospodăreşti, ori să ocupe posturi cu funcţii de putere.
Din categoria persoanelor cu funcţii de răspundere fac parte şi persoanele care îndeplinesc
anumite obligaţiuni în organizaţiile obşteşti care sunt organizate şi activează în scopuri obşteşti.
5
Maria Zolyneak, „Drept Penal. Partea generală”, Iaşi, 1993, ed. „Chemarea
 13

De aici rezultă că atribuirea, unui sau altui funcţionar, a statutului de persoană cu funcţii de
răspundere nu este legată de momentul formal.
Astfel, după părerea noastră, pentru îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu nu este de ajuns
executarea defacto a funcţiei, dar şi de iure, adică funcţia trebuie să fie ocupată conform legii.
Întroducând în lege condiţiile subiectului special al infracţiunii, legislatorul precizează încă o
dată că infracţiunea poate fi comisă nu de oricare persoană, ci numai de una care posedă calităţile
(condiţiile) date.
Condiţiile introduse de legislator în conţinutul de infracţiune pentru caracterizarea subiectului
special al infracţiunii urmăresc scopul de a reduce numărul de persoane pasibile de răspundere
penală pentru infracţiunea concretă, confirmând încă o dată principiul că nu oricare persoană fizică
şi responsabilă poate fi recunoscută drept subiect al tipului dat de infracţiune.
De exemplu, ca subiect al infracţiunii, prevăzut în articolul 327, 328 ai C.P., poate fi
recunoscut directorul întreprinderii, inginerul-şef, şeful secţiei de control tehnic sau interimarii lor;
în articolul 330 al C.P. - numai persoana oficială; pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în
articolul 251 al C.P. sunt traşi la răspundere penală numai contabilul-şef, conducătorul
întreprinderii, al instituţiei şi organizaţiei sau interimarii lor.
Ideea, precum că descrierea condiţiilor subiectului special în dispoziţia normei de drept reduce
numărul de persoane care pot fi supuse răspunderii penale pentru infracţiunea dată este recunoscută
şi de lucrătorii practici.
Un şir de infracţiuni sunt săvârşite de către persoane oficiale în timpul exercitării funcţiunii.
La cercetarea faptelor săvârşite de către o persoană oficială este important a stabili: infracţiunea a
fost săvârşită în perioada când persoana oficială îşi exercita obligaţiile, funcţiile de serviciu sau a
fost comisă o infracţiune de rând. In ultimul caz, autorul faptei va răspunde ca o persoană de rând;
de exemplu, în cazul când persoana oficială săvârşeşte un act de huliganism.
3.2. Militarii

O altă categorie a subiectului special sunt militarii, precum şi persoanele care trec pregătirea
militară obligatorie sau de rezervişti în timpul satisfacerii serviciului militar, pregătirii militare
obligatorii, concentrărilor de instrucţie sau de probă.
Conform articolelor respective din Codul Penal sunt supuşi răspunderii pentru infracţiunile
contra modului de îndeplinire a serviciului, stabilit pentru ei, militarii din organele securităţii
naţionale, ale afacerilor interne, precum şi persoanele în privinţa cărora există indicaţii speciale în
legislaţie.
 14

Militari sunt persoanele care satisfac serviciul militar în termen sau prin contract în Armata
Naţională, Ministerul Afacerilor Interne. Serviciul de Informaţie şi Securitate (S.I.S.) şi Ministerul
Justiţiei.6
Serviciul militar este format din serviciul militar în termen şi serviciul militar prin contract.
Serviciul militar în termen este efectuat de către cetăţenii Republicii Moldova de sex
masculin, indiferent de naţionalitate, situaţia socială şi religia confesată, care în ziua recrutării au
împlinit 18 ani şi care după starea sănătăţii sunt apţi pentru prestarea serviciului militar pe timp de
pace şi nu au dreptul la amânarea sau eliberarea de la recrutare conform Legii "Cu privire la
obligaţiunea militară şi serviciul militar al cetăţenilor Republicii Moldova".
Durata serviciului militar în termen la ora actuală este de 12 luni.
Începutul aflării în serviciul militar în termen se consideră ziua venirii recrutului în organul
local al conducerii militare pentru trimiterea lui în unitatea militară, iar încheierea serviciului militar
în termen - ziua în care militarul, prin ordinul comandantului unităţii militare, este exclus din liste în
legătură cu trecerea în rezerva Forţelor Armate.
În serviciul militar prin contract în corpul soldaţilor, sergenţilor şi ofiţerilor Forţelor Armate
ale Republicii Moldova pot fi angajaţi cetăţenii Republicii Moldova, apţi pentru satisfacerea
serviciului militar, care au studii medii, medii speciale sau superioare şi care s-au manifestat pozitiv
la serviciile anterioare, locul de studii ori domiciului, din rândul:
- soldaţilor, sergenţilor şi ofiţerilor în rezervă;
- militarilor în termen după şase luni din serviciul militar;
- tinerilor ce au atins vârsta de 18 ani.
Persoana se consideră angajată în serviciul militar prin contract din ziua semnării de către
părţi a contractului, iar eliberată - din ziua în care, prin ordinul comandantului de unitate, este
exclusă din listele personalului, în legătură cu trecerea în rezerva Forţelor Armate sau în retragere.

3.3. Recidiviştii

Între subiecţii infracţiunii, dreptul penal deosbeşte şi o categorie specială a criminalilor, aşa
numiţii - recidivişti. Aceasta este o categorie periculoasă a infractorilor cu caracter premeditat, care
uneori transformă săvârşirea crimelor în "profesie". Noţiunea de recidivă este sinonimă cu
"recădere" (din latină), "a comite o greşeală încă o dată.
Conform actualei legislaţii recidiva are un nou conţinut prevăzut la art. 34
Recidiva.

6
Legea „Cu privire la obligaţiunea militară şi serviciul militar al cetăţenilor Republicii
 15

Se consideră recidivă comiterea cu intenţie a uneia sau mai multor infracţiuni de o persoană cu
antecedente penale pentru o infracţiune săvîrşită cu intenţie.
Recidiva se consideră periculoasă:
a) dacă persoana anterior condamnată de două ori la închisoare pentru infracţiuni intenţionate
a săvîrşit din nou cu intenţie o infracţiune;
b) dacă persoana anterior condamnată pentru o infracţiune intenţionată gravă sau deosebit de
gravă a sâvîrşit din nou cu intenţie o infracţiune gravă sau deosebit de gravă.
Recidiva se consideră deosebit de periculoasă:
a) dacă persoana anterior condamnată de trei sau mai multe ori la închisoare pentru infracţiuni
intenţionate a săvîrşit din nou cu intenţie o infracţiune;
b) dacă persoana anterior condamnată pentru o infracţiune excepţional de gravă a săvîrşit din
nou o infracţiune deosebit de gravă sau excepţional de gravă.
La stabilirea stării de recidivă în cazurile prevăzute la alin. (l)-(3) se ţine cont şi de hotărîrile
definitive de condamnare pronunţate în străinătate, recunoscute de instanţa de judecată a Republicii
Moldova.
La stabilirea stării de recidivă nu se ţine cont de antecedentele penale:
a) pentru infracţiunile săvîrşite în timpul minoratului;
b) pentru infracţiunile săvîrşite din imprudenţă;
c) pentru faptele care nu constituie infracţiuni conform prezentului cod;
d) stinse sau în caz de reabilitare, în conformitate cu prevederile art. 111 şi 112". Prin
repetarea infacţiunii se subînţelege săvârşirea de două sau mai multe ori consecutiv a faptei
criminale de unul şi acelaşi subiect în dependenţă de faptul, dacă a fost tras la răspundere pentru
crimele săvârşite mai înainte ori nu.
Cea mai periculoasă repetare o alcătuieşte recidiva infracţiunii cu caracter premeditat de către
un subiect, care deja a fost judecat pentru delictele săvârşite cu caracter premeditat mai înainte.
Recidiviştii ca subiect al infracţiunii prezintă un pericol social avansat, deoarece ei săvârşesc
delicte grave de mai multe ori, pentru care deja au fost judecaţi. Săvârşirea de către recidivişti a
unor noi crime nu este neaşteptată, ea reprezintă rezultatul purtării şi moralei subiectului. Persoana
care a fost eliberată, sau care este pedepsită şi săvârşeşte un delict nou, totodată demonstrează că
pedeapsa anterioară nu l-a corectat, nu l-a atras de la săvârşirea unei crime noi.
După, părerea teoreticienilor penalişti, dacă are loc repetarea nu mai puţin decât de trei ori a
infracţiunilor identice indicate în lege, şi nici pentru una din ele persoana n-a fost condamnată
pentru obţinerea unui câştig material, ca sursă de bază sau suplimentară a veniturilor, în acest caz,
persoana răspunde pentru întregul cumul de infracţiuni cu condiţia, dacă n-au expirat termenele de
 16

urmărire penală stabilite de lege.Recidiva constituie comiterea de către o persoană cu antecedente

penale a două sau mai multe infracţiuni.Practica aplicării de către instanţa de judecată a legislaţiei în
lupta cu recidiva criminală este inclusă în următoarele documente: articolele Codului Penal, care
prevăd răspunderea pentru săvârşirea unei infracţiuni de către un recidivist deosebit de periculos; se
aplică în cazurile când o persoană a fost declarată, în modul prevăzut de lege, recidivist deosebit de
periculos până la săvârşirea infracţiunii date.
Vinovatul este considerat recidivist deosebit de periculos pe toată durata executării pedepsei,
aplicată de către judecată, precum şi după executarea pedepsei, cât timp persoana continua a fi
socotită condamnată.Calificarea unei persoane drept recidivist deosebit de periculos este anulată
doar în cazul reabilitării sale.

4. Concluzie

Analizînd tema „Subiectul special al infracţiunii”, este necesar de menţionat faptul că Codul
Penal al Republicii Moldova include articole în care nu sunt indicate condiţiile subiectului (art. 171,
173, 174). Ele sunt stabilite datorită interpretării pornind de la analiza altor elemente ale
conţinutului infracţiunii (obiectul, latura obiectivă) întrucît este vorba de interacţiunea elementelor
ei componente, de interdependenţa lor, ceea ce crează o dependenţă între ele, precum şi o
condiţionare reciprocă. Conţinutul normei nu există în afara legii, ele este întotdeauna întruchipat în
totalitatea elementelor normei de drept penal.
Scopul cu care legislatorul a implementat condiţiile în conţinutul de infracţiune pentru
caracterizarea subiectului special al infracţiunii, urmăresc scopul de a reduce numărul de persoane
pasibile de răspundere penală pentru infracţiunea concretă, confirmînd încă o dată principiul că nu
oricare persoană fizică şi responsabilă poate fi recunoscută drept subiect al tipului dat de
infracţiune.
Ideea precum că descrierea condiţiilor subiectului special în dispoziţia normei de drept reduce
numărul de persoane care pot fi supuse răspunderii penale pentru infracţiunea dată, este recunoscută
şi de lucrătorii practici.
Întroducînd legea condiţiile subiectului special al infracţiunii, legislatorul precizează încă o
dată că infracţiunea poate fi comisă nu de oricare persoană, ci numai de una care posedă calităţile
date.
Pilonul de bază pentru reglementarea de către instanţa de judecată a cauzelor penale legate de
subiectul special al infracţiunii este multilaterală şi obiectivitatea cercetării turor împrejurărilor care
 17

au importanţă de a stabili vinovatului mărimea pedepsei cît şi informaţia despre personalitatea

vinovatului.
Unul din cele mai importante garanţii ale drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului şi omului este
stabilirea veridică a pedepsei întocmai prevederilor legislaţiei penale şi corecta apreciere juridică a
personalităţii infractorului.

5. Bibliografie

1. Codul Penal al Republicii Moldova

2. Borodac, „Drept Penal. Partea generală”, 1994
3. Maria Zolyneak, „Drept Penal. Partea generală”, Iaşi, 1993, ed. „Chemarea”
 18

4. Legea „Cu privire la obligaţiunea militară şi serviciul militar al cetăţenilor Republicii

Moldova”.