1

„[T]he question of world peace, the question of family peace,

the question of peace between wife and husband, or peace
between parents and children, everything is dependent on
that feeling of love and warmheartedness.”

Dalai Lama1
De când omenirea a ieșit din stadiul primitiv al triburilor, constituindu-se în societăți
civilizate, fundamentul acestor societăți a fost familia. Știm ce importanță covârșitoare a avut
familia în structura statului roman și ce puteri întinse avea șeful familiei în dreptul civil roman.
Doctrina creștină, influența obiceiurilor popoarelor de origine germanică și înceata transformare a
instituțiunilor sociale în decursul evului mediu au modificat bazele pe care era așezată familia
romană, ajungând pe nesimțite la starea actuală. Cu toate atacurile și încercările ce s-au făcut pentru
a dărâma așezămintele sociale, familia a rămas temelia pe care se așează statele moderne.2
Deci, este unanim acceptat că, familia este întemeiată pe căsătoria liber consimțită la baza
căreia se află încrederea și dragostea reciprocă dintre soți, deplina egalitate în drepturi dintre bărbat
și femeie și unitatea dintre interesele personale și cele sociale.
Privită ca simbol al unirii, sub semnul iubirii dintre bărbat și femeie, în sens mistic ea
reprezintă unirea dintre Hristos și Biserica lui, dintre Dumnezeu și poporul Lui, dintre suflet și
Dumnezeu. Tot în sens simbolic a fost privită de Jung, în cursul procesului de individuație sau de
integrare a personalității, ca împăcarea conștientului, principiu feminin, cu spiritul, principiu
masculin.3 Consider relevant faptul că nașterea, dezvoltarea și consolidarea raporturilor de familie
constituie conținutul căsătoriei, motivul determinant și necesar încheierii acesteia. În acest context
este oportună şi citarea ilustrului scriitor rus Lev Tolstoi care afirma că „ […] toate familiile
fericite seamănă unele cu altele. Fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei”.4 Comentariile
în acest caz sunt de prisos.
În viziunea lui Valentina Cebotari, „ […] încheierea unei căsătorii are ca efect apariția
drepturilor și obligațiilor între soți atît cu caracter personal, cât și patrimonial. Și dacă raporturile
personale poartă un caracter intim și nu întotdeauna pot fi reglementate de normele juridice, atunci

1
http://dalailama.com/messages/world-peace/a-human-approach-to-peace.
2
C. Hamangiu, I. Rosetti Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, București, Ed. Națională S. Ciornei,
1928, p. 291.
3
J. Chavalier, A. Gheerbrant, Dicționar de simboluri, vol.I, București, Ed. Artemis, 1993, p. 277.
4
Ibid.
 2

raporturile patrimoniale sunt cele pe care legiuitorul s-a stăduit să le reglementeze pe cât se poate de
detaliat”.
Orice familie pentru a exista are nevoie de un acoperișși de bunuri care să-i asigure traiul
cotidian. Dobândirea bunurilor nu trebuie transformată într-un scop în sine, deoarece căsătoria nu
este o societate comercială, dar nici nu putem sp nu ne oprim la aceste relații pentru a le studia și a
descoperi punctele de legătură cu alte ramuri de drept ș a putea face careva propuneri în vederea
percfecționării legislației în vigoare.5
Valentina Cebotari susține că: ,, […] totalitatea normelor juridice care reglementează relațiile
dintre soți privind bunurile lor formează regimul matrimonial. Acesta are ca scop determinarea
modului în care soții pot dispune de bunurile ce le aparțin, altfel spus – regimul matrimonial trebuie
să asigure o repartizare a puterilor dintre soți în legătură cu patrimoniul lor [...] ”.6
Relaţiile patrimoniale sunt relaţiile care apar între soţi în legătură cu bunurile ce le aparţin cu
drept de proprietate privată, în special, cu dreptul de dispoziţie a acestora şi în legătură cu acordarea
întreţinerii unuia dintre soţi celuilalt.7
Dispoziţiile generale privind proprietatea soţilor sunt cuprinse în Codul civil (în continuare
„Cc RM”)8, și anume în art.371-373. Referindu-se la proprietate comună în devălmășie a soților, art.
371 alin.(1) din Codul civil prevede că bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei sînt
proprietatea lor comună în devălmășie dacă, în conformitate cu legea sau contractual încheieat
între ei, nu este stabilit un alt regim juridic pentru aceste bunuri.
Codul familiei9. Fiind legea specială, la fel, reglementează raporturile patrimoniale dintre soţi,
luînd în consideraţie specificul raporturilor juridice familiale.
Relaţiile patrimoniale dintre soţi sunt privite prin prisma a două categorii de regimuri: regimul
legal al bunurilor soţilor şi regimul contractual al bunurilor soţilor. Regimul legal acţionează în
măsura în care nu este modificat de contractul matrimonial. Regimul contractual, fără a ţine cont de
prevederile regimului legal, prevede încheierea unui contract matrimonial.
Îndatorirea soţilor de a se întreţine reciproc material, la fel, a fost plasată în titlul IV, Codul
familiei ce reglementează obligaţia de întreţinere dintre membrii familiei, care, după natura lui, este
un raport juridic, în primul rînd, cu caracter personal, bazîndu-se pe căsătorie şi rudenie şi, în al

5
Crețu V. Aspecte generale privind noul Cod al familiei al Republicii Moldova // Revista de Drept privat, 2002, nr.1, p.
30.
6
Sergiu Baieș et al., Studii juridice în onoarea prof. univ. dr. Gheorghe Chibac, Chișinău, 2013, p. 141.
7
Cebotari V., Dreptul familiei, Chișinău, 2008, p. 100.
8
Monitorul Oficial nr.82-86 din 22.06.2002.
9
Legea nr.1316-XIV // Monitorul Oficial al R. Moldova nr.47-48/210 din 26.04.2001.
 3

doilea rînd, cu caracter patrimonial, deoarece presupune determinarea cuantumului necesar pentru
întreţinerea unui anumit membru al familiei3.
Prin regim legal al bunurilor soţilor, trebuie înţeleasă ordinea stabilită nemijlocit în lege, cu
referire la proprietatea soţilor dobîndită în timpul căsătoriei şi care funcţionează în lipsa contractului
matrimonial3.
Deci, proprietatea în devălmăşie este proprietatea comună a membrilor familiei asupra
bunurilor fără cote definite.
Potrivit acestui regim de proprietate, soţii au două categorii de bunuri:
1) comune ambilor soţi;
2) proprii fiecăruia dintre ei (proprietate personală).
Prin urmare, pot deveni bunuri comune ale soţilor toate bunurile ce se află în circuitul juridic
civil, totodată, cele care aparţin cu titlu de proprietate.
Potrivit articolelor 19-20, Codul familiei, există trei criterii de determinare a bunurilor comune:
1. Bunurile să fie dobîndite de soţi împreună sau de unul dintre ei în timpul căsătoriei;
2. Să nu facă parte din categoria bunurilor personale;
3. Regimul legal al bunurilor soţilor acţionează în măsura în care nu este modificat de
contractul matrimonial.
Pentru ca un bun să devină comun, este necesar ca dobînditorul să aibă calitatea de soţ în
momentul dobîndirii bunului.
Dreptul soţilor asupra bunurilor comune sunt cele prevăzute în articolul 21 Codul familiei, care
se completează cu dispoziţii din Codul civil: “Proprietarul are drept de posesiune, de folosinţa şi de
dispoziţie asupra bunului”. De unde rezultă că soţii de comun acord posedă, folosesc şi dispun de
bunurile comune. Cu toate acestea, legislaţia prevede expres cazurile cînd pentru încheierea de către
soţi a unor convenţii privind bunurile imobile, proprietatea comună în devălmăşie, se cere în mod
special consimţămîntul celuilalt soţ, în caz contrar, convenţia va putea fi declarată nulă4.
Conform legislaţiei, bunurile dobîndite de către soţi în timpul căsătoriei aparţin ambilor cu
drept de proprietate în devălmăşie5. Este situaţia cînd proprietatea aparţine concomitent mai multor
persoane fără ca una dintre ele să fie titularul unei cote-parţi din bunul comun (bunul care este
obiectul acestui drept nu este divizat pe cote-părţi).
Se consideră proprietate în devălmăşie bunurile procurate din contul veniturilor obţinute de
fiecare dintre soţi din activitatea de muncă, activitatea de întreprinzător, activitatea intelectuală;
premiilor, indemnizaţiilor şi altor plăţi, cu excepţia celor care au un caracter de compensare (ajutor
 4

material; despăgubire pentru vătămarea sănătăţii etc.); precum şi alte mijloace comune, cum ar fi, de
exemplu, pensiile pentru invaliditate sau limita de vîrstă primite de unul sau ambii soţi din sistemul
asigurărilor sociale de stat sau din alte fonduri nestatale6.
Dreptul de proprietate în devălmăşie se extinde şi asupra soţului care nu a avut un venit
propriu, fiind ocupat cu gospodăria casnică, cu educaţia copiilor sau din alte motive temeinice.
Un rol important în determinarea proprietăţii comune în devălmăşie îl are data de la care
veniturile soţilor devin proprietate comună devălmaşă 7. La acest capitol în doctrină există mai multe
opinii.
Într-o opinie, se consideră că veniturile soţilor sunt comune din momentul calculării lor.
Într-o alta opinie, se menţionează că veniturile soţilor devin comune din momentul cînd au fost
aduse în familie.
În a treia opinie, care este împărtăşită de mai mulţi autori, se consideră că veniturile devin
proprietate comună în devălmăşie a soţilor din momentul în care ele au fost primite de soţul
îndreptăţit.
Temei pentru apariţia proprietăţii comune în devălmăşie este căsătoria încheiată în forma
prevăzută de lege, adică, înregistrată la oficiul de stare civilă.
Încetarea căsătoriei duce la încetarea proprietăţii comune în devălmăşie. Căsătoria poate înceta
prin decesul unuia dintre soţi, prin divorţ sau prin declararea nulităţii acesteia.
O a doua categorie de bunuri a acestui regim sunt bunurile personale. Proprietatea personală
este cea care aparţine numai unuia dintre soţi şi care dispune de ea independent de celălalt soţ. În
categoria proprietăţii personale se includ: bunurile care au aparţinut fiecăruia dintre soţi pană la
încheierea căsătoriei (bunurile procurate de unul dintre soţi în timpul căsătoriei pe banii care i-au
aparţinut sau care i-a dobîndit din realizarea unui bun personal); bunurile primite în dar, obţinute prin
moştenire sau în baza altor convenţii gratuite de către unul dintre soţi în timpul căsătoriei; lucrurile
de uz personal (îmbrăcămintea, încălţămintea şi alte obiecte), cu excepţia bijuteriilor de preţ şi a altor
obiecte de lux.
Conform articolului 23 Codul familiei, bunurile ce aparţin unuia dintre soţi pot fi recunoscute
ca bunuri comune de către instanţa judecătorească. Aceasta poate exista în cazul cînd în timpul
căsătoriei din contul mijloacelor soţilor se demonstrează că valoarea bunului personal a crescut
simţitor (reparare, reconstrucţie, reutilare etc.), însă Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu
privire la practica aplicării legislaţiei în cauzele de desfacere a căsătoriei se exprimă astfel: “Devine
comun numai sporul de valoare calculat prin diferenţa dintre costul bunurilor la intrare în căsătorie şi
 5

costul bunului la momentul partajării bunurilor soţilor”8. Astfel, se aduce o devalorizare a articolului
23 Codul familiei.
Regimul contractual se atestă cînd soţii, dorind să înlăture prevederile regimului legal, încheie
un contract matrimonial prin care îşi aleg regimul aplicabil bunurilor dobîndite de ei în timpul
căsătoriei.
Contractul matrimonial este convenţia încheiată benevol între persoane care doresc să se
căsătorească sau între soţi, în care se determină drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale acestora în
timpul căsătoriei şi în cazul desfacerii acesteia9.