1

CUPRINS:
 2

LISTA ABREVIERILOR
 3

I. Introducere

„[T]hough the earth and all inferior creatures

belong to all people in common, every man has a
property, namely on his person. We can say that
the labor of his body and the work of his hands are
really his. Any thing out of the state in which it
was done and it has left nature, he mixed his labor
with, and joined to it something that is his own,
and thereby makes it his property”
John Locke1

În societatea contemporană, şi mai ales în Republica Moldova, ca, de altfel, şi în alte

ţări aflate în perioada de tranziţie, spiritul timpului este agitat de chestiunea proprietăţii. Acest
lucru este de înţeles, căci în ultimele două secole atitudinea faţă de proprietate s-a schimbat
radical de câteva ori: această instituţie juridică reflecta particularităţile feudale de
reglementare a raporturilor de proprietate, apoi pe cele capitaliste, socialiste cu orientarea lor
social-economică, iar azi, are menirea să asigure o stabilitate durabilă în condiţiile economiei
de piaţă. 
Fiind o totalitate de bunuri cei aparţin unui proprietar, noţiunea de proprietate poate fi
folosită în mai multe sensuri.2 Însă în majoritatea lor proprietatea este un fapt constant şi
univers în toate ţările şi în toate timpurile. Cu cît omul se dezvoltă şi păşeşte pe calea
progresului, cu atât el simte în inima sa dorinţa de a fi proprietar şi de a munci zi şi noapte
spre a atinge scopul. El uită necazul şi durerea muncii, când se gândeşte că rezultatul muncii
sale are să-i dea un patrimoniu care să-i înlesnească traiul şi să-l facă neatârnat. Ideea de
proprietate îndeamnă deci pe om la muncă şi îi face  această muncă mai uşoară. Proprietatea
este deci naturală şi necesară omului; fără dânsa organizaţia socială este fără neputinţă. Sensul
invers al acestei noţiuni a încercat să fie demonstrat în socialism, unde proprietatea putea

1
John G. Gough, The Second Treatise on Civil Government - The Founders' Constitution (on line), vol. I,
Chapter 6, 1946 <http://www.wwnorton.com/college/history/archive/resources/documents/ch04_03.htm > [17
decembrie 2016]. „ Deşi pământul şi toate creaturile inferioare aparţin tuturor oamenilor în comun, fiecare om
are o proprietate, şi anume asupra persoanei sale. Putem spune că munca trupului său şi lucrarea mâinilor sale
sunt cu adevărat ale sale. Oricărui lucru pe care îl scoate din starea în care l-a făcut şi l-a lăsat natura, el îi adaugă
munca sa, şi, adăugându-i ceva ce este al său, îl face astfel proprietatea sa” Jonh Locke.
2
Sergiu Baeș
 4

aparţine doar statului, iar cea personală trebuia să dispună în comunism. Această idee a făcut
să dispară simţul de proprietar, stăpân şi a dus la distrugerea socialismului.

În ansamblu relaţiilor de producere alături de schimbul de activitate dintre oameni şi

relaţiile repartiţie, relaţiile de proprietate constituie elementul cel mai important  al acestora,
baza tuturor celorlalte relaţii de producţie.

De aceea şi dreptul de proprietate trebuie să fie cunoscut, în toate formele şi

caracterele sale specifice.

În această lucrare vom analiza noţiunea, caracterele, obiectul şi subiectul, formele

dreptului de proprietate, modalităţile specifice de dobândire a acestora.

II. Noțiuni generale cu privire la atributele dreptului de proprietate

2.1. Reglementările din drept privat roman asupra atributelor dreptului de proprietate

Juriștii romani au fost atît de inventivi încît concepțiile lor nici actualmente nu sunt
schimbate și se aplică cu mare succes. Am putea afirmă că anume ei au dat o privire lărgită
asupra dreptului de proprietate și asupra atributelor acestei instituții. Romanii se axau mai
 5

mult pe interpretarea dreptului de proprietate ca un drept subiectiv. Anume în definiția

dreptului de proprietate în sens subiectiv romanii au inclus atributele dreptului de proprietate.
Dreptul de proprietate în sens subiectiv dominium semnifică aptitudinea titularului său
de a poseda, folosi și dispune de un lucru corporal în interes propriu și putere proprie. Dreptul
subiectiv de proprietate este un drept real absolut, ceea ce semnifică că acest drept este
opozabil tuturor. Ceilalți membri ai societății sunt obligați să se comporte în așa fel încît să nu
încalce dreptul de proprietate al titularului. Proprietarul este protejat de orice atentate din
partea terților și poate înlătura orice influență din partea acestora asupra lucrului obiect al
dreptului de proprietate. Astfel proprietarilor din Roma antică li se li se recunoșteau
prerogativele de a poseda, folosi și dispune de lucru. Romanii, totuși, de regulă tratau
conținutul dreptului subiectiv de proprietate prin prisma următoarelor elemente :
- Ius possidendi – dreptul de a poseda lucrul
- Ius utendi – dreptul de a folosi lucrul
- Ius fruendi – dreptul de a culege fructele lucrului
- Ius vindicandi – dreptul de a revendica lucrul din posesia nelegitimă a altuia
- Ius abutendi – dreptul de a dispune de lucru prin acte materiale (prelucrare,
modificare, distrugere) sau juridice (vînzare, donare, gajare).
Dreptul de a poseda ca element al conținutului dreptului subiectiv de proprietate nu
trebuie confundat cu posesia ca stare de fapt. Proprietarul unui lucru are prerogativa de a
poseda, însă el poate să posede sau să nu posede de fapt lucrul. De altfel, romanii menționează
că dacă dreptul de proprietate este o dominație juridică asupra lucrului, atunci posesia este o
dominație de fapt.
Una dintre ideile de bază a juriștilor romani era că proprietarul este în drept să
folosească și să dispună de obiectul dreptului subiectiv de proprietate după bunul său plac și
în modul cel mai complet. Acest fapt nu însemna că dreptul de proprietate este unul nelimitat.
Proprietarul în Roma antică putea folosi lucrurile sale așa cum dorea, dar numai în așa fel
încît să nu prejudicieze drepturile altor persoane și ordinea publică. Totodată, proprietarul era
obligat să suporte diferite limitări prevăzute de lege. De exemplu, în epoca veche, la Roma,
între case urma să se respecte o distanță de doi pași. De asemenea, proprietarii de terenuri
erau obligați să suporte influențele provenite pe terenurile vecine (fumul, aburul, mirosul,
zgomotul), dacă aceste influențe erau legate de exploatarea normală a terenurilor învecinate.3

2.2. Noțiunea dreptului de proprietate și caracterele lui juridice

3
Victor Volcinschi et al., Drept privat roman , Note de curs, Chișinău 2014, p. 194-195.
 6

Dreptul de proprietate este principalul drept real și de fapt ocupă locul central în
Cartea a II-a Drepturile reale, din Codul Civil al Republicii Moldova Publicat : 22.06.2002 în
Monitorul Oficial Nr. 82-86 art. Nr : 661. Dreptul de proprietate mai este considerat ca fiind
cel mai complet drept real, fiindcă întrunește în mîinile proprietarului toate atributele acestui
drept, și anume dreptul de posesiune, dreptul de folosință și dreptul de dispoziție. 4 Pînă în
prezent, în literatura de specialitate în domeniul dreptului civil nu există o concepție unanimă
privind definirea dreptului de proprietate. Posibil aceasta se datorește importanței majore a
termenului dat, precum și faptului că legiuitorul nu întotdeauna utilizează în noțiunea
dreptului de proprietate elementele caracteristice acestui drept. Astfel legiuitorul deseori face
trimitere la noțiunea dată de Curtea Constituțională prin Hotărîrea nr. 110 din 25.01.1996
privind controlul constituționalității a unor prevederi ale Codului funciar, cu modificările
operate prin Hotărîrea nr. 183 din 21.02.1996,5 care definește dreptul de proprietate după cum
urmează:
Prin dreptul de proprietate se înțelege dreptul de proprietate al persoanelor fizice, juridice, al
statului sau al unităților-administrativ teritoriale asupra unor bunuri mobile sau imobile,
exercitînd asupra lor atributele dreptului de proprietate (posesiunea, folosința și dispoziția) în
mod exclusiv și perpetuu, prin putere proprie și în interes proprie. Reieșind din definiția dată
putem defini dreptul de proprietate ca drept subiectiv ce conferă titularului exercitarea în
putere proprie și în interes propriu a atributelor de posesiune, folosință și dispoziție asupra
bunurilor sale în limitele stabilite de lege.6
Chiar și în unele acte internaționale găsim elucidarea dreptului de proprietate. Astfel,
Declarația universală a drepturilor omului adoptată în anul 1948 de Adunarea Generală a
Organizației Națiunilor Unite7 prevede, în art.17, că ,,orice persoană, privită ca subiect unic
sau asociat în colectivități, are dreptul de proprietate. Nimeni nu poate fi privat în mod arbitrar
de proprietatea sa”. Respectiv și Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților
fundamentale din 04.11.1950 în art.1 alin 1 al Protocolului său adițional nr.18 prevede că orice
4
Comentariul Codului Civil al Republicii Moldova Volumul I. Editura ARC. p. 589.
5
Hotărîrea nr. 110 din 25.01.1996 privind controlul constituționalității a unor prevederi ale Codului funciar, cu
modificările operate prin Hotărîrea nr. 183 din 21.02.1996 < http://www.constcourt.md/ccdocs.php?l=ro > [ 11
decembrie 2016 ].
6
Sergiu Baieș et al., Drept civil. Drepturi reale. Teoria generală a obligațiilor. Volumul II, Editura Cartier,
2005, pp. 46-51.
7
Declarația universală a drepturilor omului adoptată în anul 1948 de Adunarea Generală a ONU
<http://www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/Declaratia_Universala_a_Drepturilor_Omului.pd
f > [ 12 decembrie 2016 ].
8
Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale din 04.11.1950 - Protocolul adițional
nr.1 < http://lege5.ro/Gratuit/g42tknrx/protocolul-aditional-nr-1-1952-la-conventia-pentru-apararea-drepturilor-
omului-si-a-libertatilor-fundamentale > [ 12 decembrie 2016 ].
 7

persoană fizică sau juridică are dreptul de a-i fi protejate bunurile sale. Nimeni nu poate fi
privat de proprietatea sa decît pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de
lege.9
Ca și alte drepturi, dreptul de proprietate este un drept subiectiv care face parte din
categoria drepturilor absolute. Fiind un drept absolut, acestuia îi sînt caracteristice, desigur
particularitățile acestor drepturi. Astfel acesta este un caracter a dreptului de proprietate.
Dreptul de proprietate este absolut, deoarece este recunoscut titularului său în raporturile cu
toți ceilalți care sînt obligați să nu facă nimic de natură a-l încălca. Ori de cîte ori bunul aflat
în proprietatea unei persoane ajunge în deținerea sau posesiunea nelegitimă a alteia,
proprietarul are dreptul la acțiunea în revendicare. În afară de aceasta, dreptul de proprietate
este absolut dacă îl comparăm cu celelalte drepturi reale. Dreptul de proprietate este cel mai
absolut dintre toate drepturile reale, fiindcă doar el dă o putere completă asupra lucrului. Doar
proprietatea reunește cele trei atribute ius possidendi, ius utendi et ius frudendi, ius
disponendi. Toate celelalte drepturi reale nu comportă decît unul sau două aceste atribute,
niciodată însă pe toate, căci întotdeauna le lipsește atributul ius disponendi, facultatea de a
dispune de lucru. Caracterul absolut al dreptului de proprietate nu trebuie înțeles în sensul că
acest drept nu este limitat, fiindcă, în conținutul său, dreptul de proprietate nu este absolut,
neîngrădit, ci dimpotrivă, este limitat, îngrădit, potrivit legii, lucru prevăzut în art.315 alin.(3)
din Codul Civil al RM.10
În plan comparativ pentru uniformizarea acestui caracter în aspect comparativ, esența
lui mai poate fi dedusă din Legea nr. 3-6 publicată în MORM din 30.06.1991 cu privire la
proprietate art.1 alin.(3), (abrogată) ce dispune că: ,,proprietarul are dreptul să exercite față de
bunurile sale orice acțiune care nu contravin legilor și nu dăunează sănătății oamenilor și
mediului înconjurător”.11
Un alt caracter specific proprietății este caracterul exclusiv. Caracterul exclusiv însuși
reiese din definiția dată dreptului de proprietate de către Curtea Constituțională. Reieșind din
această definiție caracterul exclusiv îi permite titularului să facă de sine stătător ce vrea cu
bunul său, în limitele prevăzute de lege. Astfel proprietarul în exclusivitate posedă, folosește
și dispune în plena potestas de aceste atribute. În virtutea acestei puteri exclusive, oferite de
legiuitor, proprietarul poate face asupra bunurilor sale orice act, cu condiția ca aceste acte să
nu contravină legii și să nu aducă atingere drepturilor unui terț. În exercitarea împuternicirilor,
toate celelalte persoane sînt înlăturate, avînd numai obligația de a nu împiedica proprietarului
9
Corneliu Bîrsan, Drept civil. Drepturi reale principale. București, Editura ALL BECK, 2001, p. 39.
105
Comentariul Codului Civil al Republicii Moldova pp. 589-590.
11
Publicat în MORM nr. 3-6 din 30.06.1991 (în contonuare Legea cu privire la proprietate – abrogată).
 8

12
exercitarea dreptului de proprietate. Tot astfel, proprietarul este singurul îndreptățit să
,,dezmembreze” dreptul său de proprietate prin consimțirea ca anumite prerogative să fie
exercitate de alte persoane, ca drepturi reale, dezmembrăminte ale dreptului de proprietate sau
ca drepturi de creanță, rezultate din raporturi juridice obligaționale, după cum, în cazul
proprietății comune, atributele dreptului de proprietate sunt exercitate concomitent de mai
mulți titulari asupra aceluiași bun sau asupra aceleași mase de bunuri, fără însă a se pune
astfel în discuție caracterul exclusiv al dreptului.13
Un alt caracter al dreptului de proprietate este reglementat în art.315 alin.(2) din Codul
Civil al RM care prevede că dreptul de proprietate este perpetuu. Caracterul perpetuu, în
primul rînd, presupune că dreptul de proprietate durează atîta timp cît există bunul, iar în al
doilea rînd, că dreptul de proprietate nu se stinge prin neuz. Perpetuitatea dreptului de
proprietate nu trebuie înțeleasă în sensul că dreptul de proprietate urmează să aparțină în mod
continuu aceluiași titular. Pe parcursul vieții, titularul dreptului de proprietate este în drept să
transmită dreptul care îi aparține altor persoane. Specifică pentru caracterul perpetuu al
dreptului de proprietate este durata în timp a obiectului său, indiferent de patrimoniul în care
este cuprins într-un anumit moment al existenței sale.14
În literatura de specialitate este răspîndită ideea că perpetuitatea dreptului de
proprietate este însușirea lui exclusivă. Susținătorii aceste idei consideră că, drepturile reale,
altele decît cel de proprietate, precum și drepturile de creanță au o existență temporară. Prin
urmare numai dreptul de proprietate este perpetuu.
În doctrina juridică s-a relevat că atunci cînd spunem că proprietatea este perpetuă,
vrem să spunem că proprietatea asupra obiectului, în cazul înstrăinării, se stinge în
patrimoniul alienatorului numai pentru a renaște în patrimoniul dobînditorului, astfel încît
înstrăinarea transmite proprietatea fără să o stingă, ea continuie să existe, privită în calitatea sa
abstractă de drept real, independentă de schimbarea succesivă în persoana titularilor ei.15

2.3. Noțiunea atributelor dreptului de proprietate și particularitățile împuternicirilor

proprietarului

12
Comentariul Codului Civil al Republicii Moldova p. 590.
13
Corneliu Bîrsan, Op. Cit., p. 47.
14
Comentariul Codului Civil al Republicii Moldova p. 592.
15
et. al., Op. Cit., p. 54.
 9

Conform art. 315 alin. (1) din C.civ al RM: ,,[p]roprietarul are drept de posesiune, de
folosință și de dispoziție a bunului”. Ce interesant este că în Proiectul Codului Civil la art. 528
alin. (1) conținutul dreptului de proprietate suna în modul următor : ,, [p]roprietarul se bucură
de dreptul de posesie, de folosință și de dispoziție asupra bunului în mod exclusiv și
perpetuu”.16
Respectiv observăm diferența dintre norma actuală, și cea din proiect. Ideea este că în
norma din proiect legiuitorul pe lîngă desemnarea atributelor dreptului de proprietate, mai
enunțează și caracterele lui, dorind să demonstreze fundamentul în baza cărui este exercitat
dreptul de proprietate.
Astfel primul, și unul dintre cele mai importante atribute a dreptului de proprietate este
posesia ( jus possidendi ). Posesiunea constă în prerogative titularului dreptului de proprietate
de a stăpîni în fapt bunul. Altfel spus, posesiunea constă în posibilitatea proprietarului de a
stăpîni bunul ce-i aparține în materialitatea sa, comportîndu-se față de toți ceilalți ca fiind
titularul dreptului de proprietate. Deci posesiunea îi oferă proprietarului posibilitatea de a
stăpîni în fapt bunul. O asemenea stăpînire poate aparține direct și nemijlocit proprietarului,
exercitîndu-se în interes propriu și în putere proprie. Proprietarul poate însă conveni stăpînirea
de fapt să fie făcută și de către o altă persoană, dar în numele său și în interesul său.
Posesiunea este un important atribut al dreptului de proprietate, fiindcă în cazul în care
proprietarul este lipsit de posesiune, el este lipsit și de posibilitatea de a-și exercita dreptul de
proprietate. Neavînd bunul în posesiune, de regulă, nu îl poți folosi, nici dispune de el.17
Profesorul Gordley de la Universitatea din Berkley, California, arată că atît în common
law cît și în dreptul civil posesia este puterea de control asupra unei resurse limitate care tinde
să cedeze în fața proprietății, deoarece ea are protecție juridică a cărei justificare este diferită
de cea care legiferează proprietatea. De aceea, descrierea obișnuită a posesiei ca fiind o
situație de fapt corespunzînd exercitării proprietății, ar trebui respinsă pe motiv că este o
rezultantă înșelătoare a unor conceptualizări inutile. Astfel am putea spune că posesia tot este
un drept de proprietate, dar care este mai puțin protejat de către sistemul juridic decît cel al
proprietății.18
Folosința (ius fruendi) ca atribut al dreptului de proprietate este considerată
prerogativa în temeiul căreia proprietarul poate întrebuința bunul în interesul său, percepîndu-
i fructele (naturale, civile, industriale). Deci dreptul de folosință acordă proprietarului

16
Proiectul codului civil Nr. 1, Drept moldovean, Editura Cartier, 2002.
17
Comentariul Codului Civil al Republicii Moldova p. 591.
18
Sergiu Baieș et. al., Principiile fundamentale ale dreptului de proprietate, Editura ARC, p. 73.
 10

posibilitatea de a folosi din bun calitățile utile ale acestuia în scopul satisfacerii necesităților
materiale și culturale.
Folosirea bunurilor poate fi efectuată atît nemijlocit de către proprietar,cît și de alte
persoane la voința proprietarului.
Însă transmiterea către alte persoane a dreptului de folosință este o exercitare a
dreptului de administrare. De regulă, folosința nu poate fi separată de posesiune. Pentru a
folosi un bun e necesar să-l posezi.19
Este foarte bună definirea acestui atribut de către juriștii din România care afirmă că
folosința conferă titularului său facultatea de a întrebuința bunul, de a-l utiliza și exploata, de
a-i percepe în proprietate toate fructele și veniturile pe care le obține de la acesta.20
Dispoziția (ius abutendi). Prin dreptul de dispoziție se înțelege posibilitatea stabilirii
statutului juridic al bunurilor ( vînzare, transmitere prin moștenire, donare ). Ca rezultat al
exercitării dreptului de dispoziție, proprietarul intră în relații juridice cu persoane terțe.
Dreptul de dispoziție este unul din cele mai importante atribute ale proprietarului. Anume prin
această împuternicire se deosebește în mare măsură proprietarul de alți posesori titulari ( de
fapt, în unele cazuri și aceștia pot dispune de bunuri, dar cu o singură condiție – ca această
împuternicire să fie transmisă de către proprietarul bunului ).21
Astfel dispoziția este formată din dispoziția materială și dispoziția juridică. Dispoziția
materială vizează posibilitatea titularului dreptului de proprietate de a dispune de substanța
materială a bunului, în sensul de a-l consuma, transforma, distruge, în limita respectării
normelor juridice. În privința dispozieție juridice, aceasta presupune posibilitatea
proprietarului de a înstrăina bunul respectiv, prin acte juridice ( indiferent de caracterul lor
gratuit sau oneros, inter vivos sau mortis causa ).
Ideea de bază cu privire la dispoziție este că atributul dat nu se desparte niciodată de
persoana proprietarului, exprimînd însăși esența dreptului de proprietate.22

III. Reglementarea națională prin intermediul legislației și practicii

judiciare în Republica Moldova
Consider necesar și important de a atrage atenția și asupra unor legi în care regăsim
unele momente juridice ce ține de exercitarea atributelor dreptului de proprietate, unde chiar
prin limbajul juridic este specificată posesia, folosința și dispoziția. Ca exemplu în cazul dat
19
Comentariul Codului Civil al Republicii Moldova p. 591.
20
Ioan Adam, Drept Civil. Teoria generală a Drepturilor Reale, București, Editura Europa Nova, p. 23.
21
Comentariul Codului Civil al Republicii Moldova p. 592.
22
Ioan Adam, Op. cit., p. 24.
 11

putem să analizăm Legea nr. 130 din 08.06.2012 privind regimul armelor și a munițiilor cu
destinație civilă (în continuare ,, Legea nr. 130/2012”)23. Prezenta lege stabilește categoriile de
arme și muniții cu destinație civilă, precum și condițiile de procurare, înstrăinare, deținere,
port, folosire a lor pentru interese civile. Respectiv legiuitorul din start în art.1 alin (1) din
Legea nr. 130/2012 menționează aceste atribute. Astfel prin ,,port” se are în vedere posesia,
prin ,,folosire” folosința, iar prin ,,înstrăinare” dispoziția.
Dar un moment foarte important este faptul că această exercitare a atributelor dreptului
de proprietate este limitată de către stat. Legiuitorul strict menționează că exercitarea acestor
atribute trebuie să fie permisă pe teritoriul Republicii Moldova. De aceea cel care dorește să
exercite nemijlocit atributele dreptului de proprietate asupra unei arme sau muniții trebuie să
țină cont de limitările aduse de către stat, pentru a nu pierde această calitate.
Încă o limitare a atributelor dreptului de proprietate în cadrul normativ intern,
deducem din Legea nr. 382 din 06.05.1999 cu privire la circulația substanțelor stupefiante,
psihotrope și a precursorilor (în continuare ,,Legea nr. 382/1999”)24. În cadrul acestei legi
statul promovează politica de soluționare a problemelor ce ține circulația substanțelor
stupefiante și psohotrope și a precursorilor asigurînd securitatea socială și de stat.
Respectiv prezenta lege practic în totalmente limtează exercitarea atributelor dreptului
de proprietate asupra unor categorii concrete de plante (nominalizate în lege), statul
interzicînd cultivarea, înstrăinarea, obținerea anumitor fructe sau pur și simplu stăpînirea lor,
ca de exemplu macul somnifer, cînepa, arbustul coca etc.
Deci în concluzie deducem că prin intermediul legilor legislatorul uneori încearcă să
limiteze proprietarul fă ca el să poată să-și exercite pe deplin atributele. Evident că el o face
aceasta pentru anumite motive, ca în cazul acestor două legi.

3.2. Practica judiciară în Republica Moldova – cazul privind constatarea faptului posesiei și
folosinței cu dreptul de proprietate de către Osipova Natalia a bunurilor imobile ( prin
uzucapiune ).

Practica judiciară în Republica Moldova este foarte bogată în litigii privind dreptul de
proprietate, dar îmi era foarte greu să găsesc un caz în care în litigiu erau menționate
atributele dreptului de proprietate. Astfel acest caz este unul foarte interesant prin faptul că se

23
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 222-227 din 26.10.2012.
24
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 73-77 din 15.07.1999.
 12

invocă recunoașterea atributelor dreptului de proprietate și trebuie să cunoaștem regulile

generale pentru ca pe viitor așa cazuri să nu fie. Atfel speța are următorul conținut :
În anul 2014 Ghiumiușliu Ana a depus o cerere privind constatarea faptului posesiei și
folosinței cu dreptul de proprietate ( în baza uzucapiunii ) de către Osipova Natalia. În
motivarea cererei Ghiumiușliu Ana a indicat că în anul 1960 părinții ei – Osipov Nicolae și
Osipova Natalia au construit o casă. În 1996 a decedat tatăl ei Osipov Nicolae. După decesul
lui în casa părintească au rămas să locuiască ea și mama ei.
Respectiv conform Codului Civil din 1964 art. 56 ziua cînd a decedat tatăl ei, e ziua
deschiderii succesiunii. La rîndul său mama ei, conform art. 581 CC din 1964 în termen de
șase luni de la data deschiderii succesiunii, a intrat în posesia și administrarea a patrimoniului
succesoral, întrucît a locuit și a continuat să locuiască pînă la momentul decesului în casa
respectivă, care constituie proprietate comună în devălmășie.
Mama ei Osipova Natalia la 30 august 2013 a decedat. În termenul de șase luni
prevăzut de art. 1517 CC al RM, fiica s-a adresat la notar cu privire la deschiderea moștenirii
și i-a fost eliberat certificatul de moștenitor legal.
Ea s-a adresat la OCT Comrat pentru obținerea extrasului din registrul bunurilor
imobile asupra domiciliului părinților, însă OCT i-a comunicat că domiciliul menționat mai
sus nu a fost înregistrat. După aceasta fiica s-a adresat cu cerere la OCT privind înregistrarea
dreptului de proprietate asupra casei iar OCT i-a comunicat că dreptul de proprietate se
înregistrează la cererea titularului de drepturi, iar titular de drepturi este defuncta – Osipova
Natalia. În prezent dreptul de proprietate asupra bunului imobil nominalizat nu este înregistrat
după nimeni.
Osipova Natalia cu bună credință a posedat și a folosit această casă în calitate de
proprietar din anul 1996 pînă la ziua decesului (30 august 2013), adică 18 ani. Respectiv
posesiunea s-a efectuat în mod deschis, cu bună-credință, neîntrerupt sub nume de proprietar,
cu achitarea tuturor impozitelor cuvenite și a plăților comunale.
Ținînd cont de faptul, că dreptul de proprietate asupra imobilului nominalizat nu este
înregistrat în Registrul bunurilor imobile după nimeni, iar dosarul de inventariere figurează pe
numele a Nataliei Osipova, ea nu are posibilitatea de a înregistra dreptul de proprietate asupra
casei menționate, întrucît înregistrarea dreptului de proprietate se efectuează la cererea
titularilor de drepturi în conformitate cu art.26 alin (1) din Legea cadatrului bunurilor imobile.
 13

În final Curtea Supremă de Justiție a respins recursul deoarece, motivele invocate în

recurs nu se incadrează în unele norme procesuale a Codului Procesual Civil al RM.25
Dar rămîne să analiză totuși sunt întemeiate cerințele fiicii asupra recunoașterii
atributelor dreptului de proprietate sau nu ?
Problema dată în viziunea mea are doar un impediment. Impedimentul dat constă în
argumentul adus de către OCT Comrat prin care înregistrarea dreptului de proprietate are loc
doar de către titularul dreptului de proprietate care exercită nemijlocit atributele acestui drept.
Astfel reiese că este imposibil de a recunoaște acest drept defunctului.
Una din posibilele modalități prin care s-ar putea eventual recunoaște acest drept
defunctului ar fi, dacă fiica ar putea dovedi faptul că mama sa ( defuncta ), exercita atributele
dreptului de proprietate cu bună-credință, manifestată prin achitarea tuturor impozitelor,
taxelor de stat, ce ar servi ca temei pentru recunoașterea dreptului de proprietate asupra
imobilului.

IV. Concluzie
Reieșind din analiza atributelor dreptului de proprietate prin prisma viziunilor aduse
de către legiuitorii romani, doctrinei naționale, reglementărilor naționale prin intermediul
legilor și practicii judecătorești din Republica Moldova deducem :
1. Atributele dreptului de proprietate formează scheletul dreptului de proprietate.
2. Ele contribuie la dezvăluirea conținutului acestui drept.
3. Atributele dreptului de proprietate stabilesc limitele exercitării dreptului de
proprietate.
Astfel fără aceste elemente a scheletului dreptului de proprietate noi nu am putea să
cunoaștem cum corect să utilizăm acest drept. Mai ales aceasta este important pentru juriști
care se confruntă cu litigii în acest domeniu. Consider că practica noastră în acest domeniu ar
25
Încheierea Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție. Cu
privire la constatarea faptului posesiei și folosinței cu dreptul de proprietate de către Osipova Natalia a
bunurilor imobile ( în baza uzucapiunii ) din 20 ianuarie 2016. Mun. Chișinău, Dosarul nr. 2ra – 159/16. <
http://jurisprudenta.csj.md/search_col_civil.php?id=25156 > [ 12 decembrie 2016 ].
 14

trebui să avanseze, căci în unele cazuri cei care cer recunoașterea acestui drept rămîn cu
nimic.
Deci, în concluzie menționez despre necesitatea cunoașterei mult mai avansate a
atrbutelor dreptului de proprietate de către toți practicienii dreptului și nu numai, pentru a nu
apărea astfel de lacune ca în cazul analizat mai sus.

V. Bibliografie
A. Acte normative internaționale :
1. Declarația universală a drepturilor omului,  adoptată la 10 decembrie 1948,
prin Rezoluția 217 A în cadrul celei de-a treia sesiuni a Adunării Generale
a Organizației Națiunilor Unite.
<http://www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/Declaratia_Universala_a_
Drepturilor_Omului.pdf > [ 12 decembrie 2016 ].
2. Convenția Europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, din
04.11.1950 – Protocolul adițional nr. 1
 15

<http://lege5.ro/Gratuit/g42tknrx/protocolul-aditional-nr-1-1952-la-conventia-
pentru-apararea-drepturilor-omului-si-a-libertatilor-fundamentale>[12decembrie
2016 ].
B. Acte normative interne :
3. Codului civil al Republicii Moldova nr.1107 din 06.06.2002, în Monitorul
Oficial nr.82-86 din 22.06.2002.
4. Legea nr. 130 din 08.06.2012 privind regimul armelor și al munițiilor cu
destinație civilă, în Monitorul Oficial nr. 222-227 din 26.10.2012
5. Legea nr. 382 din 06.05.1999 privind regimul juridic al circulației
substanțelor stupefiante, psihotrope și a precursorilor, în Monitorul Oficial nr.
73-77 din 15.07.1999.
6. Legea nr. 459 din 22.01.1991 cu privire la proprietate, în Monitorul Oficial
nr. 3-6 din 30.06.1991 ( Abrogată).
C. Cărțile :
7. Sergiu Baieș, et. al., Principiile fundamentale ale dreptului de proprietate,
Editura ARC.
8. Baieș Sergiu, et. al., Drept Civil. Drepturi reale. Teoria generală a
obligațiilor, Volumul II, Chișinău, Editura Cartier, 2005.
9. Bîrsan Corneliu, Drept Civil. Drepturi reale principale, Editura ALL BECK,
2001.
10. Dumitru C. Florescu, Dreptul de proprietate, București, 2002.
11. Ioan Adam, Drept Civil. Teoria generală a drepturilor reale, Editura Europa
Nova.
12. Victor Volcinschi, et. al., Drept Privat Roman, Editura Cartier, Chișinău
2014.
13. Jora Cristian, Drept Civil. Curs de drepturi reale. București 2005.
14. Comentariul Codului civil al Republicii Moldova, Vol. I, Chișinău : ARC,
2005.
15. Proiectul Codului civil // Drept Moldovean, 2002, nr. 1. Chișinău.
 16

Practica Judecătorească :
16. Încheierea Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al
Curții Supreme de Justiție. Cu privire la constatarea faptului posesiei și
folosinței cu dreptul de proprietate de către Osipova Natalia a bunurilor
imobile ( în baza uzucapiunii ) din 20 ianuarie 2016. Mun. Chișinău, Dosarul nr.
2ra – 159/16. < http://jurisprudenta.csj.md/search_col_civil.php?id=25156 >
[ 12 decembrie 2016 ].
17. Hotărîrea nr. 110 din 25.01.1996 privind controlul constituționalității a unor
prevederi ale Codului funciar, cu modificările operate prin Hotărîrea nr. 183 din
21.02.1996 < http://www.constcourt.md/ccdocs.php?l=ro > [ 11 decembrie
2016 ].